Romanulu, ianuarie 1882 (Anul 26)

1882-01-15

38 considerațiunea cât și onórea monarh­­iei pretind ca insurecțiunea să fie năbușită cu totă energia, or autoritatea legei se fiă res­pectată în totă întinderea monarh­­iei. D’altă parte éise poporațiunea, care trebuie se facă încă uă dată jertfe mari în bani și sânge, are dreptul să cerá uă espunere pe larg, francă și adevărată asupra situațiunei din provinciile resculate, espunere în care să nu ’î se ascundă inimic. Că situațiunea este forte seriosa și ca pe teritoriul revol­tat nu sunt de combătut numai nisce sim­ple bande, ci uă resculă organisată și con­dusă dinr’un punt central, se póte vedea, între altele, și dintr’uă circulară a ministru­lui președinte ungur către diarele din Pesta, prin care acestea sunt rugate a nu publica nici un fel de relațiuni asupra mișcărilor de trupe și asupra măsurilor militare din Dalmația și în ținuturile­­ocupate, căci alt­fel aceia, contra cărora sunt îndreptate, se vor afla mai nainte de a fi esecutate. Chiar și presa străină, mai ales cea germană, consacră că mare atențiune evenimentelor din sud-estul monarh­­iei, de­și în articolul ce publică în acesta privință diarele ger­mane ajung la conclusiunea că de astă dată nici nu pate să mai fiă vorba măcar des­pre o­ nouă desfășurare a cestiunei orien­­tale. Totu­și merită se fi­ notat aci cele zise cu acestă ocasiune de Norddeutsche Allgemeine Zeitung, că mai mult politica orientală a Austriei a contribuit la desvol­­tarea consecințelor insurecțiunii din 1875, de­cât dorința de libertate a poporațiunii din peninsula balcanică și slăbiciunea Porții. In aceea­și privință tot Neue freie Presse ne mai aduce urmatorele a­­mănunte ín numărul I de la 24 Ia­­nuarie : Prin cercurile mai însemnate se calcu­­leza că grămădirea de trupe se va termina în aceste din urmă patru-spre-zece zile și se speră ca, peste alte patru-spre-­zece dile, se va putea năbuși insurecțiunea. Greuta­tea care preocupă aceste cercuri optimiste constă în întrebarea, că ce va trebui să se facă apoi. Se discută trebuința de a se lăsa acolo un număr mai mare de trupe și se astepta ca, în cozurile cele mai favorabile, să remână ajutore însemnate în provinciile ocupate și ’n Dalmația. SCIRI­I ALE DILEI Astă­zi, 14 Ianuarie, termometrul casei Menu (Sucei du Luer), calea Victoriei, 75, areta : La 7 ore dim. 2­0 mai sus de zero. La 12 ore dim­. La amiezii 1,0 — — înălțimea barometrică 778 mm. Cerul senin. * * * Consiliul județului Dâmbovița este au­­torizat ca, în sesiunea sen estra­ordinară de la 12 ianuarie 1882, să se ocupe și cu cestiunea privitore la efectuarea lucrărilor cerute de consiliul medicale superior, pen­tru întrunirea apelor minerale de la Vâl­­cana la un loc cu cele de la Șerbănescu. * * *• Consiliul comunei urbane Târgu-Frumos, din județul Iași, se disolvă pentru că con­siliul comunale, neținând compt de lege, nu se supune otărîrilor comitetului permanente. * * * D. Dim. Butculescu ne ruga să anunțăm că întrunirea societății Enciclopedice ce tre­buia să aibă loc Dumineca viitóre 17 Ia­nuarie, s’a amânat pentru ziua de 24­­. * * * Represintațiunea dată a­fpră la Teatrul Național în folosul victimelor circului a fost din cele mai strălucite. M. S. Regele și A. S. principele de Monaco au onorat cu pre­­sința lor acestă represintațiune. * * Astă-nopte pe la unu fără două-deci s’a simțit în capitală un cutremur de pământ; oscilațiunile ’ndreptate de la Sud la Nord au­ durat vre-uă trei secunde și au­ fost în­destul de tari. •X­ * Logele de rangul I (baignoires) pentru balul de bine­facere ce se va da astă seră la Teatrul Național, s’au­ vândut în licita­ția. Vândarea lor a produs 3.300 lei, a­­fară de cele patru avant-scene care au­ ră­­mas la disposițiunea corpului diplomatic. * * * La Gazette de Roumanie anunță că A. S. principele Albert de Monaco a asistat du­mineca trecută, la primirea săptămânală a d-nei Oteteleșanu. * * * Senatul necompletându-se, n’a putut ține ședință ieri. * * * A­stra a fost dat la d. C. Grădișteanu cu ocasiunea căsătoriei fiicei d-sele cu d. Scarlat I. Ghika. * * * Lista de suptscriere deschisă la redac­­țiunea Românului pentru victimele arderei Circului Krembier se va ’nchide la 30 Ianuarie. * * * Sâmbătă sera, se va da, la Orpheum (str. Știrbei-Vodă, 12), de către societatea Lyra, un bal mascat în folosul victimelor arderei Circului. * * * Mai mulți comercianți au răspuns pene acum la apelul ce s’a făcut comerciului pentru Tombola și Bâlciul organisate de comitetul Presei. Sperăm că și alții se vor grăbi a imita a­­cest frumos exemplu de generositate. Se va publica mai târziu lista com­pletă a ofrandelor făcute și a donatorilor. Ofrandele se primesc la tote redacțiile. * * * D. Weinberg, antreprenorul balurilor mascate de la Dacia, a dat pentru victi­mele arderei Circului suma de 160 lei, produsul unei tombole, organisată la cel din urmă bal. * * * D. Nicolae Gavriil, comerciant din Bu­­curesci, făcând donație pentru bolnavii din spitale suma de lei 2.500, eforia arată prin publicitate mulțămirile sale d-lui Gavriil, pentru acestă filantropică ofrandă. 2 Un bogat serviciu de mása pi tru 12 persóne (valóre COO lei); 3. Un césornic d’aur din casa feck, Philippe et fils (valóre 600 lei^. Aceste obiecte sunt expuse la Resell, pieța Teatrului. Tragerea se va face cât se pate mai curând, înainte de 25 Ianuarie­. Prețul unui bilet • 5 lei. LOTERIA JOCKEY-CLUBULUI în folosul VICTIMELOR ARDEREI CIRCULUI KREMBLER Comitetul de ajutare compus din d-nii Radu Mihai, dr. Calenderu, G. C. Filipescu, locot.-colonel Lah­ovari, E. de Herz, Emil Costinescu, G. I. Ghica și A. Marghiloman, în întru­nirea s­a de la 12 (24) cuvinte la Jockey-Club, a deliberat asupra mij­­locelor celor mai grabnice și mai e­­ficace de a veni în ajutorul victimelor sinistrului. După ce a audit raportul privitor la listele de suptscriere deja împăr­țite și fiind însciințat că Comitetul Presei a luat inițiativa unei serbări cu bal, concert, tombolă și balciü, Comitetul, spre a nu împedica reu­șita acestei serbări, s’a oprit la ideia unei mari loterii. Cele trei obiecte care compun lo­teria sunt : 1. Un frumos fluture cu pietre scumpe, eștt din atelierul d-lui Resell (valore 1.800 lei). ROMANULUI 5 IANUARIE 1882 DOCUMENTE ISTORICE CESTIUNEA ȚĂIRANILORÎ 1848 (Urmare 1) ) Comisia deputaților proprietari și țărani IV. ȘEDINȚĂ ! 13 August 19 18r Ședința s’a președit de vice-președintelui I. Ionescu D. Cernătescu are Vice-președintele, parola. Cernătescu, deputat proprietar. Respunsu­l meii d-lor, la întrebarea ce mi s’a făcut de. d. vice-președinte, déca clăcașul se póte face proprietar prin rescumperare, este: clăca­șul în totă vremea a fost slobod se cum­pere moșie; nimeni nu l’a poprit vr’uă dată; și nimeni nu se găsesce a’i sta împotrivă și în viitor. Chiar dintre noi proprietarii vom fi fost ca și ei clăcașî; și déca am fă­cut bani și am găsit moșie, am cumpărat prin bună tocmela ; și astă­zi ne numim proprietari. „Proprietatea dor este a nostră, respec­tată prin Constituție; și astă-dî tot proprie­tarul este liber pe moșia lui; și nu ar pu­tea fi silit s’o vândă, fără de voință, mă­car cu ori­ce preț mare, precum asemenea nu póte fi silit nici clăcașul s’o cumpere cu cel mai mic preț; remâne și unul și al­tul la voința lui. Dar fiind că clăcașul este slobod se merge unde va găsi moșie, și moșia proprietarului remâind fără munci­tori nu are nici un folos, precum și mun­citorul fără de pământ, nu este muncitor, urme dă a pune unul moșia și altul munca, și cu bună înțelegere se lucrez­e pământul. Er cu drepta Constituție zicem: Să fa­cem și pe clăcașul cetățian proprietar’p’uă cătățime de loc, se aibă unde se sadesca un măr, un păr, sau ori­ce va voi. Se puta dice cu bucurie orfanul­: „Ace­­ acest pom este sădit de tatăl meu“, acesta este alt­ce­­va; și putem face pe clăcaș proprietar; și déca patria, ca să mumă buna, va despă­gubi pe flă­care fără pagubă, cred cat nu se va împotrivi nici un proprietar ! Când ea se va veni timpul acela, vom vorbi mai lămurit. Badea, deputat sătean. —Să ne dea păr­ticica de păment spre a ne împroprietări. Ceauș­șcu, deputat proprietar.—Părticica de pământ de la 11 Iuniu v’am dat-o, am jurat­ afară din cei puțini mai mari, care și aceia vor jura. Am jurat pe cele 21 de articole din Constituție, am jurat să vă dăm păment pentru hrana vostră și a vitelor vostre ; énse în Constituție nu se arăta cât trebuie să fiă acea părticică a vostră de pă­ment. Părticica vostră o cunosceți, o a­­veți tocmai de la Radu-Vodă, și ați stăpâ­­nit-o pene la 1812. Atunci, noi boeriî cei mari și mici împreună cu Caragea Vodă, ne-am unit, v’am luat-o, v’am dat-o er, v’am luat-o apoi pene la 1831, când eră­ și ne-am sfătuit, v’am pus­­ă sarcină asupra vostră, voi erați robi, și mai robi încă de­cât <bceți — Așa este f­ițiseră toți deputații săteni. Ceaușescu (urmând).—Și eu v’am robit, fraților, v’am bătut, v’am desbrăcat, de 36 de ani de când mă blestemați! Ertați-me ! mă rog, fraților săteni! Luați-vă înapoi ceia ce v’am răpit. Eco­ mé vé dau părticica de pământ! Numerosul public ce împinsese totă sala, în­cât acum nu mai încăpea, începu­ră de­tunătură de aplause, de strigări, de ura! Or deputații săteni, în esaltația lor, care de care striga „Dumnezeu să te ierte, frate! Să fim frați! Să trăim în pace! Ura ! vi­vat ! Să trăiască Constituția! Vice-președint­e. — D-lor, simțesc de uă­potrivă ca și d-v. libertatea acesta de care ne bucurăm în sînul României d’a fi față la desbaterile acestea publice; îmi place sé ve vod aici adunați în atât de jmare nu­mér ; și de aceia ve rog, în numele bine­lui public, ca sé bine-voiti a respecta și li­bertatea discuțiilor nóstre. Numai deputații au­ dreptul de a-șî manifesta sentimentele lor în acesta adunare. D-vóstre aveți liber­tatea tiscului; și de aceia vă rog ca aicea să jertfiți dorința de a aplauda, pentru că precum aplaudați acum, asemenea ați pu­tut și șucra. Respectați adunarea, și nu mai aplaudați. Ene Cojocaru­, deputat sătean, (citesce un discurs scris). D-lor proprietari, eram în­credințați că de la 12 ale aceștia n’o se mai avem întorcerea cu vorbirea de regu­lament, nici uă parte nici alta; că ar fi trebuit să vorbim numai altele care ar fi fost de folos să ne putem uni cu toții spre dreptate; apoi noi toți redurăm unul din d-v., d. Lenș, propuind un înscris alcătuit cu articole atingătore din regulament. Așa­dar și eu, me­ertați, m’am întors cu vor­birea ei la înfricoșatul și speriitorul regula­ment, ce ne-a speriat și ne-a înfricoșat ca un bici de foc. Eu am spus unaî ’nainte de asta prin gratii de patima ce au­ pătimit clacașiî țărani și n’ar fi trebuit să mai vorbim prin hârtii, ci luând în băgare de sem­ă că d. Lenș și cu al léí totă vorbirea șî-o dă prin hârtii, așa și cu dor de ișnovă îmi dau pă­rerea printr’acésta hârtie. Patima locuitori­lor ce i înjugase la un jug greu de fier, cu care ne înjugase robia regulamentului, răs­puns dar înaintea președinței vóstre, patima robire a regulamentului, ce ne îngrădise pe fie­care locuitor în proprietatea fie­cărui proprietar, ca într’uă cetate de zid cu por­țile de fier, de nu mai aveam noi pe unde să mai ieșim, că și de fugeam în altă parte, nu aveam loc a fi scăpați pe acolo, măcar că ne lăsam munca, și casele, și pometu­­rile, și viile, munca părinților noștrii și a nostră, ca să fim scăpați de acelea și sé ne lase se ne hrănim unde eram fugiți; ci în cosul ce ne afla, trămitea isprăvnicei, și venia și arendașii cu gonaci, și ne lua le­gați, și ne aducea âră­ și la urmă, întocmai ca pe nișce robi, închidendu-ne prin beciuri și prin coșarele d-lor, pe vreme de iernă, fără nici un foc acolo, aruncând și apă pe noi ca să degerăm, ca cu patima acelora se sperie și pe ceî­l­alți, că mulți dintr’ân­­șii au­ rămas și betegî, de nu se pot hrăni nici astă-dî; ér pe alții îi băga prin cotețe și se pișa pe denșii, întocmai ca pe nisce rîmătorî, nesocotindu-i că sunt și aceia ó­­meni și zidirea lui Dumnedeu. De ce clic, d-lor că n’a fost robire? Dér noi robire o cunoscem acestă patimă ce am pătimit-o. „Domnilor proprietari, ne rugăm să se precurmeze hârtiile dintre noi și să venim la vă unire cu toții. Spre scurtare, ne ru­găm dați-ne și nouă uă părticică de pământ din trupul fie­cărei proprietăți, spre hrana familiei și a dobitocelor nóstre, ca să ne pu­tem îndeletnici a fi și noi proprietari pe acea părticică de pământ, însă cu despăgu­bire, pe care părticică n’o putem noî în­semna cu câtă cătățime de păment ar putea să aibă, nici prețul despăgubire­ pe care d-vostră îl cereți, ci se ré rugăm, domnilor proprietari, din bună-voința d-vostră sĕ ne dau­ ce ați putea cunosce că ni s’ar cădea, însă prin despăgubire, pentru că și noi am fost ajutorul d-vostră la disa d-lui Lenș, din resboiul Buzescilor ș’al Calomfirescilor, precum și acum suntem strejuitori tot cu acésta strejuire, spre paza patriei nóstre, precum și atunci am fost patrioții acestui pământ, că nu suntem veniți din alte părți, ci l’am căpătat cu toții... „Și mă rog d-lui președinte ca să s’așeze și acesta părere­a mea unde sunt aședate ale d-lor proprietari. 1848, August 14. D. Lenș, deputat proprietar. Audităm toți cu destulă mâhnire spovedania unui depu­tat proprietar. Nenorociți au fost clăcașii și țiganii d-lui­ D-lui a spus că locuitorii au fost proprietari până la Caragea, și de atunci au urmat modificații. Sp-nii spusă d-lui daca locuitorii stăpâneau­ cu desăvâr­șire sau nu? Ceaușescu, dep. pi- Cu desăvârșire, afară de veniturile cârciumelor, venitul rachiului, al vinului, etc. D. Lenș. Aveați vă bucățică de pământ? Eu tăgăduiesc acesta. Și înaintea regula­mentului, și înaintea lui Caragea, locuitorul era chiriaș. Din vechime, clăcașii se bucu­rau de acele drepturi ce proprietarul voia să le lase de bună-voiă. Ei se foloseau­ singuri de totă moșia­ și proprietarul nu ș’a înstrăi­nat dreptul său de proprietar, décá se mul­­țămea cu uă chiriă puțină; însă, după ce s’au slobodit schelele țărei, după ce s’au suit prețurile, a trebuit să se urce și chiria. Ceaușescu, dep. pr. Ma î­naintea lui Ca­ragea, clăcașul dedea proprietarului din dece­nia. D. Lenș. Cu tot meritul creștinesc ce póte avea spovedania ce ne făcu d. Ceau­șescu de câte vini a urmat d-lui pen’acum ca un proprietar de moșie, și fără d’a cer­ceta mai mult deca este aici locul de a-șî ușura sufletul și conșciința pentru nișce ur­mări cu totul neatîrnate de drepturile și sarcinele proprietății, mă mărginesc a pro­testa împotriva răului înțeles ce prin fapte a dat d-lum principiului pravilei asupra clă­­cei și a mai deplora încă vă dată îngădu­­iala cu care i-a fost ertat s’o violeze. Cri­minal a fost, domnilor, abusul ce s’a făcut principiului acelei prăvili, cr nu însu­și principiul care, de se va supune la un drept analis, înființază îndouitul adevăr c’a fost singura formă supt care pân’acum se pu­tea răspunde de către plugar chiria pămân­tului de care se folosea și tot­ d’tă­ dată că acea chirie era drept corespunde tare despre prețul iei cu prețul capitalului sau al pă­mântului ce i se închiria. Claca și dijma erau singura formă putinciosă a chiriei,­­sie, pentru că capitalul bănesc lipsia de la țăran; plătea în muncă, căci nu avea cu ce alt­a se plăti; plătea cu dijmă din bu­cate déca îi dăruia Dumnedeu bucate; dar pentru că acestă chjm­ă era drept corăspun­­s­e tare cu prețul pământului de care se fo­­losia; supusa cercetărei d-vestre acesta com­parativă prețuire aședată pe un termen de mi­jloc și cât s’a putut aprocsimativ, atât în cătățimi după variația timpului și a ro­­direi pământului, cât și în valore, după distanța de schelă și deosebitele împregiu­­rări ale negoțului. Am luat de temeiu la acesta prețuire productele de căpetenia ale hranei și ale negoțului plugarului, ne­fiind cu putință a se coprinde tóte cele-l­alte producte ce le mai sădea împreună cu cele d’ântâii­ pe trei pogone de arătură ce se dedea fruntașului săten; în sfîrșit, s’a luat de temeiu fruntașul, după care apoi fie­­care póte aplica prețuirea și la cele-l­alte clasuri. Lei Par. 63 Claca 15 Pentru 1 baniță și jumătate grîu­, deciuiala la 1 chilă și jumătate griu, socotindu-se ro­dul de mijjloc una chilă de po­gon, pentru un pogon și jumă­tate arătură cu griu, iar chila pe lei 100. 11 10 Pentru 90 oca porumb, deciu­iala la 900 oca porumb, soco­­tindu-se rodul de mijloc 1 chilă și jumătate de pogon, pentru 1 pogon și jumătate arătură cu porumb, iar chila pe lei 50. 18 Deciuiala, din cinci una, a trei pogone cositură, socotindu-se câte un car purtâreț de fle­care pe­­__________gem; iar prețul carului pe lei 30. 107 lei 10 cari, împărțindu-se cu opt po­gone nouă­ spre-dece prăjini, ce era dator proprietarul fruntașului clăcaș, alcatuiesce drept chirie de fie­car­e pogon câte lei doui­­spre-dece, parale­l. De vom face apoi un apel la consciința tuturor prețuitorilor competințî, vom afla,­­de se va primi acesta prețuire cel puțin ca uă aprocsimativă de adevăr) că chiria pogonului cu lei doar­ spre-ilece, par.­e, după vechia legiuire, departe de a fi fost asupri tare chiriașului, era mai mult în sar­cina ’nchirietorului; și că e slobodă toc­meală, întemeiată pe adevăratul preț de astă­dî al pământului, ar avea `ndostul a­­vantagiu de a desființa prilegiurile de a­­suprire ce au fost până acum în disposiția celor mai tari, și a cumpăni mai bine in­teresele ambelor părți. (Va urma). 1 (A se vedea „Românul“ de la 5, 6, 8, 10, 11 12 și 13 Ianuarie. 1SE CRONICA CĂLĂTORIILE VECHI și CĂSĂTORIILE de A­STAI)! Vechile obiceiuri strămoșesc­ au început a dispărea încetul cu încetul; multe din ele au dispărut de tot și urma lor nu se mai pastreza de­cât în amintirea câtor­va bătrâni. De când ne au atins vântul civilisației, ne-am desbarat cu repediciune de datinile vechi și am căutat să semă­năm în tote poparele­ mai înaintate de­cât noi în cultură; adese­ori cnse nu am isbutit a ne însuși ție de­plin ceea ce ne venea de la apus și în multe cazuri am remas cum e mai reu, nici român nici frances­scu german séu mai scrü eu ce, séu mai bine, cum zice poporul românesc, nici turc, nici turleac—ia un... Cum se obicinuiau căsătoriile a­­cum vre-uă patru-decî de ani ? Ecă ce-mi istorisesce cucona Săf­­tica Musteață în acesta privință. Cu­cona Săftica e uă femeiă cam de vre uă șepte­ decî de ani, veselă și care istoriseșce cu cea mai mare plăcere întâmplările și obiceiurile din vremea pe când era fată mare — e cam mult de atunci! Pe când bunicile de astă­z­i erau d-sare, cavalerii nu aveau nici uă dată prilegiul să facă cunoșcință cu ele acasă la densele, unde erau mai totă vremea ocupate cu lucrul, cu bucătăria, într’un cuvânt cu gospo­dăria. Inch­ipuiți-vă ce vremuri , fe­tele se ocupări de gospodăria! Sin­gurul prilegiu de a le dări ochii, se înfățișa Dumineca la biserică, când cu totă smerenia cuvenită locașului unde se aflau, tinerii nu se puteau împedica de a se închina pe la icóne Cu ochii pe la cucóne. Un alt mijloc de a face curte, era de a trece la del și la vale pe supt fereștrile d-șoreî în cestiune, care cu multă sfială d’abia îndrăsnea să ră­dice un colț al perdelei și să arunce un galișă căutătură pe stradă. Din când în când mai trecea pe acolo— ca din întâmplare—și vre­un cântă­reț, care daca era plătit bine scotea câte un of­­ de se cutremura perde- FOITA ROMANULUI 15 IANUARIA 10 BALDA de A. M­A­T­T­E­Y (Arthur Arnould) XVII Balda se pregătesce. In sera balului la care invitase pe Ro­bert, un observator atent ar fi băgat de s­omi ceva care semăna cu un început de acțiune. Nu se petrecu nimic, dar se simția ceva ca uă mișcare a dușmanului în întuneric. Lucia, care purta colanul pe care i-l de­­duse fratele său, era încântatore. La înce­ut, Robert n’o vădu de­cât pe dânsa; apoi felurite mici incidinte, neînsemnate în apa­­rință, îî atraseră atențiunea. — Nu prea scrii să joc, disc el adre­­sându-se Luciei; cu tote acestea sper că vei ne­voi să’mî dai un vals. — Negreșit, citise Lucia, cel d’ântec. Dan țară. Pentru prima ora, Robert simți pe inima lui p’acea pe care o iubia; era într’un fel de beția. — Să’mî mai păstrezi un alt vals, când vei voi,­­fisc el ducând-o la locul seu. — Nu inviți pe nimeni? — Pe cine vrei să invit? — Dar... pe d-na de Sergy. — Nu dânsa, nu­ o cunosc prea puțin și ea este prea încongiurată, prea rugată. — Invită cel puțin pe mica mea Ange­lina. O cunosci de la d-na d’Arnaud și vecii cât de frumósa e! In adevăr, Angelina, chiar lângă Lucia, era íncântatore. Robert o invita. Ea tresări și saluta, rădicând asupra lui ochii săi adînci și blândî. Ea avea multe nume scrise pe carnetul său, nu putu dér se înscriă pe al lui de­cât pentru un joc de­părtat. Robert, care cunoscea puțină lume, în a­­cesta mulțime de notabilități bonapartiste, străbătu salonul cel mare, sperând că va întâlni pe Lucian. Trecând pe lângă d-na de Sergy, el fu iubit de fisionomia bărba­tului care vorbia atunci cu dânsa. Era un om în vârstă de mijjloc, înalt, us­cățiv, înțepenit, cu un zîmbet nervos pe buze. — Scii numele personei care vorbesc e­colo cu d-na de Sergy ? întreba Robert pe Lucian. — Nu, respunse Lucian, uiți că abia so­sesc și că sunt aici mai străin de­cât tine. In același moment, d. de Sergy fusese chramat de nevesta mea, cu care schimbase câte­va cuvinte, și el înainta spre Lucian și Robert, aducând cu dânsul persona des­pre care era vorba între dânșii. — Lucian,­­b8e cornițele de Sergy, do­resc să-ți presint pe unul din cei mai buni amici ai casei, care, sper, va fi și al­teü, d. marchis de Maugiron. Lucian saluta cu răculă. După câte­va vorbe se despărțiră. — Nu’mi place acest d. Maugiron s­crise Lucian. Robert, care urma din ochi pe d. de Maugiron, îl vecin apropiându se de Lucia. O învita. — Vă rog să mă sculațî, d-le, <jise ea, sunt forte ostenită. — Nu veți mai juca astă-seră domni­­șoră? întreba Maugiron cu vecinicul său zîmbet. — Nu scri, nu cred. — Băgați de semn domnișară, relua Mau­giron, că sunteți cu totul liberă să vă ale­geți jucătorul, că’mi va părea forte rău să fiu refusat, dar c’aș fi forte mâhnit dacă invitarea v’ar împedica să jucați cu un altul. El saluta și se retrase. Negreșit refusul d’a juca n’are nimic o­­fensător, și în lumea din care făcea parte Lucia și Maugiron, ar fi fost lucru ciudat să se supere Maugiron dacă un altul ar fi jucat cu dânsa. Cu tote acestea, când Ro­bert veni să-și cerá rîndul, ea răspunse că nu mai jocă. — Cre­d. de Maugiron nu te-a învitat adineaori ? întreba Robert. — Nu, răspunse Lucia, îmi spunea ceva din partea d-nei de Sergy. Robert, mai târjiu, juca cu Angelina. El îi vorbi cu afecțiune, căci o iubia pen­tru că ea era iubită de Lucia. Angelina nu respunse nici­ uă vorbă. Însă, cum o ducea la locul iei, ea ’l­ijise încet . — Mi se pare c’ațî face bine să vă feriți de d. de Maugiron. XVIII Vieța d-lui marchis de Maugiron. Balda, care fusese atât de mult despăr­țită de fiică-sea, voise să o aibă lângă densa, în apartamentul séu, d’aceea ’î dedese fosta cameră a Luciei. Acesta apropiere nu era fără pericol . Angelina era mereu acolo; era bine pentru mama care ’și adora copila, dar era pri­mejdios pentru femeia care ura pe fiul și fiica casei, și conspira perderea și ruina lor. Angelina, martor d’ori-ce moment, era un spion, nevinovat și neconsciinte, dér un spion. Seim d’altmintrele că moștenise ceva din firea felină și ascunsă a mamei sale; ea ve­dea, audia, observa fără a arăta nimic, și, supt aparițța sea adormită și nepăsătore, nu lăsa să-i scape nimic. Balda, în ajunul balului, avusese oă lungă convorbire cu mard­asul de Maugiron. Ea trimisese pe Angelina în odaia iei; ensă Angelina uitase ceva în odaia mamei sale, care răspundea în salon, și, trecând, avusise numele Luciei pronunțat încet de Balda. Apoi, fără a-și da bine sema pentru ce, ea nu iubia pe d. de Maugiron, pe care mamă-sea îl primia așa de bine. D. de Maugiron era p’atunci în vârstă de patru-cznci de ani și părea a fi de patru­zeci și cinci, deși pretindea că n’are de­cât trei-izeci și șase. Viața mea fusese din cele mai aventurase. Era dintr’uă vechia familia,—vestită supt Enric III. Se aflase, la două-zzeci de ani, stăpân pe patru-cinci de mii de franci venit; chieltuind ânse vrouă cinci-deci de mii de franci, la două-cinci și cinci de ani, el nu mai avea nimic. Din fericire, acesta nenorocire coincidă cu lovitura de Stat de la 1851. Maugiron înțelese îndată că guvernul imperiale era tot ce putea visa un jucă­tor ruinat. El avea un nume frumos, pro­­tecțiune, studiase ca se intre la scala po­­litechnică, intra în armată. Era brav, a­­vând índr­isnela acelor care n’au ce per­de. Inaintă răpede și deveni cap al biu­­roului arab. Lucrurile mergeau bine, când fu silit se -și dea demisiunea. Acest punt rămâne obs­cur în istoria lui Maugiron. Ceea ce este sigur, este că, fiind semnalate grave abu­­zuri, un colonel inspector avuse cu Mau­giron un discusiune violente, în urma că­reia acesta demisiona. Să răspândi chiar vorba că colonelul îl sfătuise să-și tragă un glonț în cap. Mau­­gison alese un alt mijloc. Cât­va timp în urmă, întâlnind la Alger pe colonel într-un salon, el îl insulta îna­intea unei femei. Colonelul se supără și primi să se bată cu Maugison, care alese pistolul. A­ doua zi, colonelul primi un glonț drept în frunte. Acest duel începu reputa­­țiunea de duelist fericit de care se bucura marchizul. întors la Paris cu „ore­care economii,“ Maugiron le făcu se producă în specula­­țiunile de tot felul ce născea și ca ciuper­­cele în băligarul imperiului. Intr’un sera, la uă serată dată de un banchier de mai multe ori milionar, Mau­giron avu fericirea sau nenorocirea, să câș­tige opt-zeci de mii de franci de la stă­pânul casei. Acesta plăti, însă, din­­ liua aceea, el nu mai pofti pe Maugiron la se­ratele sale, și se observă că de câte­ ori îl întâlnea în altă casă la un masă de joc, el nu juca nici oă dată cu el. Nu era chip de a căuta certa prudintelui banchier. Maugiron îșî resbuna rănind în duel pe doar-trei imprudințî care vorbiseră cu ușurință de norocul său la cărți. Isprăvile lui răciră curând relațiunile ce avea la Bursă. El părăsi Francia cât­va timp: se duse în Italia, se îngagia în re­gimentul Zuavilor Papei, cu gradul de că­itan. La Milan, el se certă cu un locotenente­e bersaglieri, și-l ucise în duel. Se întorse atunci în Paris și fu bine pri­ns în salonele evlaviose. Urmare în numeral viitor.

Next