Romanulu, ianuarie 1882 (Anul 26)
1882-01-15
38 considerațiunea cât și onórea monarhiei pretind ca insurecțiunea să fie năbușită cu totă energia, or autoritatea legei se fiă respectată în totă întinderea monarhiei. D’altă parte éise poporațiunea, care trebuie se facă încă uă dată jertfe mari în bani și sânge, are dreptul să cerá uă espunere pe larg, francă și adevărată asupra situațiunei din provinciile resculate, espunere în care să nu ’î se ascundă inimic. Că situațiunea este forte seriosa și ca pe teritoriul revoltat nu sunt de combătut numai nisce simple bande, ci uă resculă organisată și condusă dinr’un punt central, se póte vedea, între altele, și dintr’uă circulară a ministrului președinte ungur către diarele din Pesta, prin care acestea sunt rugate a nu publica nici un fel de relațiuni asupra mișcărilor de trupe și asupra măsurilor militare din Dalmația și în ținuturileocupate, căci altfel aceia, contra cărora sunt îndreptate, se vor afla mai nainte de a fi esecutate. Chiar și presa străină, mai ales cea germană, consacră că mare atențiune evenimentelor din sud-estul monarhiei, deși în articolul ce publică în acesta privință diarele germane ajung la conclusiunea că de astă dată nici nu pate să mai fiă vorba măcar despre o nouă desfășurare a cestiunei orientale. Totuși merită se fi notat aci cele zise cu acestă ocasiune de Norddeutsche Allgemeine Zeitung, că mai mult politica orientală a Austriei a contribuit la desvoltarea consecințelor insurecțiunii din 1875, decât dorința de libertate a poporațiunii din peninsula balcanică și slăbiciunea Porții. In aceeași privință tot Neue freie Presse ne mai aduce urmatorele amănunte ín numărul I de la 24 Ianuarie : Prin cercurile mai însemnate se calculeza că grămădirea de trupe se va termina în aceste din urmă patru-spre-zece zile și se speră ca, peste alte patru-spre-zece dile, se va putea năbuși insurecțiunea. Greutatea care preocupă aceste cercuri optimiste constă în întrebarea, că ce va trebui să se facă apoi. Se discută trebuința de a se lăsa acolo un număr mai mare de trupe și se astepta ca, în cozurile cele mai favorabile, să remână ajutore însemnate în provinciile ocupate și ’n Dalmația. SCIRII ALE DILEI Astăzi, 14 Ianuarie, termometrul casei Menu (Sucei du Luer), calea Victoriei, 75, areta : La 7 ore dim. 20 mai sus de zero. La 12 ore dim. La amiezii 1,0 — — înălțimea barometrică 778 mm. Cerul senin. * * * Consiliul județului Dâmbovița este autorizat ca, în sesiunea sen estraordinară de la 12 ianuarie 1882, să se ocupe și cu cestiunea privitore la efectuarea lucrărilor cerute de consiliul medicale superior, pentru întrunirea apelor minerale de la Vâlcana la un loc cu cele de la Șerbănescu. * * *• Consiliul comunei urbane Târgu-Frumos, din județul Iași, se disolvă pentru că consiliul comunale, neținând compt de lege, nu se supune otărîrilor comitetului permanente. * * * D. Dim. Butculescu ne ruga să anunțăm că întrunirea societății Enciclopedice ce trebuia să aibă loc Dumineca viitóre 17 Ianuarie, s’a amânat pentru ziua de 24. * * * Represintațiunea dată afpră la Teatrul Național în folosul victimelor circului a fost din cele mai strălucite. M. S. Regele și A. S. principele de Monaco au onorat cu presința lor acestă represintațiune. * * Astă-nopte pe la unu fără două-deci s’a simțit în capitală un cutremur de pământ; oscilațiunile ’ndreptate de la Sud la Nord au durat vre-uă trei secunde și au fost îndestul de tari. •X * Logele de rangul I (baignoires) pentru balul de binefacere ce se va da astă seră la Teatrul Național, s’au vândut în licitația. Vândarea lor a produs 3.300 lei, afară de cele patru avant-scene care au rămas la disposițiunea corpului diplomatic. * * * La Gazette de Roumanie anunță că A. S. principele Albert de Monaco a asistat dumineca trecută, la primirea săptămânală a d-nei Oteteleșanu. * * * Senatul necompletându-se, n’a putut ține ședință ieri. * * * Astra a fost dat la d. C. Grădișteanu cu ocasiunea căsătoriei fiicei d-sele cu d. Scarlat I. Ghika. * * * Lista de suptscriere deschisă la redacțiunea Românului pentru victimele arderei Circului Krembier se va ’nchide la 30 Ianuarie. * * * Sâmbătă sera, se va da, la Orpheum (str. Știrbei-Vodă, 12), de către societatea Lyra, un bal mascat în folosul victimelor arderei Circului. * * * Mai mulți comercianți au răspuns pene acum la apelul ce s’a făcut comerciului pentru Tombola și Bâlciul organisate de comitetul Presei. Sperăm că și alții se vor grăbi a imita acest frumos exemplu de generositate. Se va publica mai târziu lista completă a ofrandelor făcute și a donatorilor. Ofrandele se primesc la tote redacțiile. * * * D. Weinberg, antreprenorul balurilor mascate de la Dacia, a dat pentru victimele arderei Circului suma de 160 lei, produsul unei tombole, organisată la cel din urmă bal. * * * D. Nicolae Gavriil, comerciant din Bucuresci, făcând donație pentru bolnavii din spitale suma de lei 2.500, eforia arată prin publicitate mulțămirile sale d-lui Gavriil, pentru acestă filantropică ofrandă. 2 Un bogat serviciu de mása pi tru 12 persóne (valóre COO lei); 3. Un césornic d’aur din casa feck, Philippe et fils (valóre 600 lei^. Aceste obiecte sunt expuse la Resell, pieța Teatrului. Tragerea se va face cât se pate mai curând, înainte de 25 Ianuarie. Prețul unui bilet • 5 lei. LOTERIA JOCKEY-CLUBULUI în folosul VICTIMELOR ARDEREI CIRCULUI KREMBLER Comitetul de ajutare compus din d-nii Radu Mihai, dr. Calenderu, G. C. Filipescu, locot.-colonel Lahovari, E. de Herz, Emil Costinescu, G. I. Ghica și A. Marghiloman, în întrunirea sa de la 12 (24) cuvinte la Jockey-Club, a deliberat asupra mijlocelor celor mai grabnice și mai eficace de a veni în ajutorul victimelor sinistrului. După ce a audit raportul privitor la listele de suptscriere deja împărțite și fiind însciințat că Comitetul Presei a luat inițiativa unei serbări cu bal, concert, tombolă și balciü, Comitetul, spre a nu împedica reușita acestei serbări, s’a oprit la ideia unei mari loterii. Cele trei obiecte care compun loteria sunt : 1. Un frumos fluture cu pietre scumpe, eștt din atelierul d-lui Resell (valore 1.800 lei). ROMANULUI 5 IANUARIE 1882 DOCUMENTE ISTORICE CESTIUNEA ȚĂIRANILORÎ 1848 (Urmare 1) ) Comisia deputaților proprietari și țărani IV. ȘEDINȚĂ ! 13 August 19 18r Ședința s’a președit de vice-președintelui I. Ionescu D. Cernătescu are Vice-președintele, parola. Cernătescu, deputat proprietar. Respunsul meii d-lor, la întrebarea ce mi s’a făcut de. d. vice-președinte, déca clăcașul se póte face proprietar prin rescumperare, este: clăcașul în totă vremea a fost slobod se cumpere moșie; nimeni nu l’a poprit vr’uă dată; și nimeni nu se găsesce a’i sta împotrivă și în viitor. Chiar dintre noi proprietarii vom fi fost ca și ei clăcașî; și déca am făcut bani și am găsit moșie, am cumpărat prin bună tocmela ; și astăzi ne numim proprietari. „Proprietatea dor este a nostră, respectată prin Constituție; și astă-dî tot proprietarul este liber pe moșia lui; și nu ar putea fi silit s’o vândă, fără de voință, măcar cu orice preț mare, precum asemenea nu póte fi silit nici clăcașul s’o cumpere cu cel mai mic preț; remâne și unul și altul la voința lui. Dar fiind că clăcașul este slobod se merge unde va găsi moșie, și moșia proprietarului remâind fără muncitori nu are nici un folos, precum și muncitorul fără de pământ, nu este muncitor, urme dă a pune unul moșia și altul munca, și cu bună înțelegere se lucreze pământul. Er cu drepta Constituție zicem: Să facem și pe clăcașul cetățian proprietar’p’uă cătățime de loc, se aibă unde se sadesca un măr, un păr, sau orice va voi. Se puta dice cu bucurie orfanul: „Ace acest pom este sădit de tatăl meu“, acesta este altceva; și putem face pe clăcaș proprietar; și déca patria, ca să mumă buna, va despăgubi pe flăcare fără pagubă, cred cat nu se va împotrivi nici un proprietar ! Când ea se va veni timpul acela, vom vorbi mai lămurit. Badea, deputat sătean. —Să ne dea părticica de păment spre a ne împroprietări. Ceaușșcu, deputat proprietar.—Părticica de pământ de la 11 Iuniu v’am dat-o, am jurat afară din cei puțini mai mari, care și aceia vor jura. Am jurat pe cele 21 de articole din Constituție, am jurat să vă dăm păment pentru hrana vostră și a vitelor vostre ; énse în Constituție nu se arăta cât trebuie să fiă acea părticică a vostră de păment. Părticica vostră o cunosceți, o aveți tocmai de la Radu-Vodă, și ați stăpânit-o pene la 1812. Atunci, noi boeriî cei mari și mici împreună cu Caragea Vodă, ne-am unit, v’am luat-o, v’am dat-o er, v’am luat-o apoi pene la 1831, când eră și ne-am sfătuit, v’am pusă sarcină asupra vostră, voi erați robi, și mai robi încă decât <bceți — Așa este fițiseră toți deputații săteni. Ceaușescu (urmând).—Și eu v’am robit, fraților, v’am bătut, v’am desbrăcat, de 36 de ani de când mă blestemați! Ertați-me ! mă rog, fraților săteni! Luați-vă înapoi ceia ce v’am răpit. Eco mé vé dau părticica de pământ! Numerosul public ce împinsese totă sala, încât acum nu mai încăpea, începură detunătură de aplause, de strigări, de ura! Or deputații săteni, în esaltația lor, care de care striga „Dumnezeu să te ierte, frate! Să fim frați! Să trăim în pace! Ura ! vivat ! Să trăiască Constituția! Vice-președinte. — D-lor, simțesc de uăpotrivă ca și d-v. libertatea acesta de care ne bucurăm în sînul României d’a fi față la desbaterile acestea publice; îmi place sé ve vod aici adunați în atât de jmare numér ; și de aceia ve rog, în numele binelui public, ca sé bine-voiti a respecta și libertatea discuțiilor nóstre. Numai deputații au dreptul de a-șî manifesta sentimentele lor în acesta adunare. D-vóstre aveți libertatea tiscului; și de aceia vă rog ca aicea să jertfiți dorința de a aplauda, pentru că precum aplaudați acum, asemenea ați putut și șucra. Respectați adunarea, și nu mai aplaudați. Ene Cojocaru, deputat sătean, (citesce un discurs scris). D-lor proprietari, eram încredințați că de la 12 ale aceștia n’o se mai avem întorcerea cu vorbirea de regulament, nici uă parte nici alta; că ar fi trebuit să vorbim numai altele care ar fi fost de folos să ne putem uni cu toții spre dreptate; apoi noi toți redurăm unul din d-v., d. Lenș, propuind un înscris alcătuit cu articole atingătore din regulament. Așadar și eu, meertați, m’am întors cu vorbirea ei la înfricoșatul și speriitorul regulament, ce ne-a speriat și ne-a înfricoșat ca un bici de foc. Eu am spus unaî ’nainte de asta prin gratii de patima ce au pătimit clacașiî țărani și n’ar fi trebuit să mai vorbim prin hârtii, ci luând în băgare de semă că d. Lenș și cu al léí totă vorbirea șî-o dă prin hârtii, așa și cu dor de ișnovă îmi dau părerea printr’acésta hârtie. Patima locuitorilor ce i înjugase la un jug greu de fier, cu care ne înjugase robia regulamentului, răspuns dar înaintea președinței vóstre, patima robire a regulamentului, ce ne îngrădise pe fiecare locuitor în proprietatea fiecărui proprietar, ca într’uă cetate de zid cu porțile de fier, de nu mai aveam noi pe unde să mai ieșim, că și de fugeam în altă parte, nu aveam loc a fi scăpați pe acolo, măcar că ne lăsam munca, și casele, și pometurile, și viile, munca părinților noștrii și a nostră, ca să fim scăpați de acelea și sé ne lase se ne hrănim unde eram fugiți; ci în cosul ce ne afla, trămitea isprăvnicei, și venia și arendașii cu gonaci, și ne lua legați, și ne aducea âră și la urmă, întocmai ca pe nișce robi, închidendu-ne prin beciuri și prin coșarele d-lor, pe vreme de iernă, fără nici un foc acolo, aruncând și apă pe noi ca să degerăm, ca cu patima acelora se sperie și pe ceîlalți, că mulți dintr’ânșii au rămas și betegî, de nu se pot hrăni nici astă-dî; ér pe alții îi băga prin cotețe și se pișa pe denșii, întocmai ca pe nisce rîmătorî, nesocotindu-i că sunt și aceia ómeni și zidirea lui Dumnedeu. De ce clic, d-lor că n’a fost robire? Dér noi robire o cunoscem acestă patimă ce am pătimit-o. „Domnilor proprietari, ne rugăm să se precurmeze hârtiile dintre noi și să venim la vă unire cu toții. Spre scurtare, ne rugăm dați-ne și nouă uă părticică de pământ din trupul fiecărei proprietăți, spre hrana familiei și a dobitocelor nóstre, ca să ne putem îndeletnici a fi și noi proprietari pe acea părticică de pământ, însă cu despăgubire, pe care părticică n’o putem noî însemna cu câtă cătățime de păment ar putea să aibă, nici prețul despăgubire pe care d-vostră îl cereți, ci se ré rugăm, domnilor proprietari, din bună-voința d-vostră sĕ ne dau ce ați putea cunosce că ni s’ar cădea, însă prin despăgubire, pentru că și noi am fost ajutorul d-vostră la disa d-lui Lenș, din resboiul Buzescilor ș’al Calomfirescilor, precum și acum suntem strejuitori tot cu acésta strejuire, spre paza patriei nóstre, precum și atunci am fost patrioții acestui pământ, că nu suntem veniți din alte părți, ci l’am căpătat cu toții... „Și mă rog d-lui președinte ca să s’așeze și acesta părerea mea unde sunt aședate ale d-lor proprietari. 1848, August 14. D. Lenș, deputat proprietar. Audităm toți cu destulă mâhnire spovedania unui deputat proprietar. Nenorociți au fost clăcașii și țiganii d-lui D-lui a spus că locuitorii au fost proprietari până la Caragea, și de atunci au urmat modificații. Sp-nii spusă d-lui daca locuitorii stăpâneau cu desăvârșire sau nu? Ceaușescu, dep. pi- Cu desăvârșire, afară de veniturile cârciumelor, venitul rachiului, al vinului, etc. D. Lenș. Aveați vă bucățică de pământ? Eu tăgăduiesc acesta. Și înaintea regulamentului, și înaintea lui Caragea, locuitorul era chiriaș. Din vechime, clăcașii se bucurau de acele drepturi ce proprietarul voia să le lase de bună-voiă. Ei se foloseau singuri de totă moșia și proprietarul nu ș’a înstrăinat dreptul său de proprietar, décá se mulțămea cu uă chiriă puțină; însă, după ce s’au slobodit schelele țărei, după ce s’au suit prețurile, a trebuit să se urce și chiria. Ceaușescu, dep. pr. Ma înaintea lui Caragea, clăcașul dedea proprietarului din decenia. D. Lenș. Cu tot meritul creștinesc ce póte avea spovedania ce ne făcu d. Ceaușescu de câte vini a urmat d-lui pen’acum ca un proprietar de moșie, și fără d’a cerceta mai mult deca este aici locul de a-șî ușura sufletul și conșciința pentru nișce urmări cu totul neatîrnate de drepturile și sarcinele proprietății, mă mărginesc a protesta împotriva răului înțeles ce prin fapte a dat d-lum principiului pravilei asupra clăcei și a mai deplora încă vă dată îngăduiala cu care i-a fost ertat s’o violeze. Criminal a fost, domnilor, abusul ce s’a făcut principiului acelei prăvili, cr nu însuși principiul care, de se va supune la un drept analis, înființază îndouitul adevăr c’a fost singura formă supt care pân’acum se putea răspunde de către plugar chiria pământului de care se folosea și tot d’tă dată că acea chirie era drept corespunde tare despre prețul iei cu prețul capitalului sau al pământului ce i se închiria. Claca și dijma erau singura formă putinciosă a chiriei,sie, pentru că capitalul bănesc lipsia de la țăran; plătea în muncă, căci nu avea cu ce alta se plăti; plătea cu dijmă din bucate déca îi dăruia Dumnedeu bucate; dar pentru că acestă chjmă era drept corăspunse tare cu prețul pământului de care se folosia; supusa cercetărei d-vestre acesta comparativă prețuire aședată pe un termen de mijloc și cât s’a putut aprocsimativ, atât în cătățimi după variația timpului și a rodirei pământului, cât și în valore, după distanța de schelă și deosebitele împregiurări ale negoțului. Am luat de temeiu la acesta prețuire productele de căpetenia ale hranei și ale negoțului plugarului, nefiind cu putință a se coprinde tóte cele-lalte producte ce le mai sădea împreună cu cele d’ântâii pe trei pogone de arătură ce se dedea fruntașului săten; în sfîrșit, s’a luat de temeiu fruntașul, după care apoi fiecare póte aplica prețuirea și la cele-lalte clasuri. Lei Par. 63 Claca 15 Pentru 1 baniță și jumătate grîu, deciuiala la 1 chilă și jumătate griu, socotindu-se rodul de mijjloc una chilă de pogon, pentru un pogon și jumătate arătură cu griu, iar chila pe lei 100. 11 10 Pentru 90 oca porumb, deciuiala la 900 oca porumb, socotindu-se rodul de mijloc 1 chilă și jumătate de pogon, pentru 1 pogon și jumătate arătură cu porumb, iar chila pe lei 50. 18 Deciuiala, din cinci una, a trei pogone cositură, socotindu-se câte un car purtâreț de flecare pe__________gem; iar prețul carului pe lei 30. 107 lei 10 cari, împărțindu-se cu opt pogone nouă spre-dece prăjini, ce era dator proprietarul fruntașului clăcaș, alcatuiesce drept chirie de fiecare pogon câte lei douispre-dece, paralel. De vom face apoi un apel la consciința tuturor prețuitorilor competințî, vom afla,de se va primi acesta prețuire cel puțin ca uă aprocsimativă de adevăr) că chiria pogonului cu lei doar spre-ilece, par.e, după vechia legiuire, departe de a fi fost asupri tare chiriașului, era mai mult în sarcina ’nchirietorului; și că e slobodă tocmeală, întemeiată pe adevăratul preț de astădî al pământului, ar avea `ndostul avantagiu de a desființa prilegiurile de asuprire ce au fost până acum în disposiția celor mai tari, și a cumpăni mai bine interesele ambelor părți. (Va urma). 1 (A se vedea „Românul“ de la 5, 6, 8, 10, 11 12 și 13 Ianuarie. 1SE CRONICA CĂLĂTORIILE VECHI și CĂSĂTORIILE de ASTAI)! Vechile obiceiuri strămoșesc au început a dispărea încetul cu încetul; multe din ele au dispărut de tot și urma lor nu se mai pastreza decât în amintirea câtorva bătrâni. De când ne au atins vântul civilisației, ne-am desbarat cu repediciune de datinile vechi și am căutat să semănăm în tote poparele mai înaintate decât noi în cultură; adeseori cnse nu am isbutit a ne însuși ție deplin ceea ce ne venea de la apus și în multe cazuri am remas cum e mai reu, nici român nici francesscu german séu mai scrü eu ce, séu mai bine, cum zice poporul românesc, nici turc, nici turleac—ia un... Cum se obicinuiau căsătoriile acum vre-uă patru-decî de ani ? Ecă ce-mi istorisesce cucona Săftica Musteață în acesta privință. Cucona Săftica e uă femeiă cam de vre uă șepte decî de ani, veselă și care istoriseșce cu cea mai mare plăcere întâmplările și obiceiurile din vremea pe când era fată mare — e cam mult de atunci! Pe când bunicile de astăzi erau d-sare, cavalerii nu aveau nici uă dată prilegiul să facă cunoșcință cu ele acasă la densele, unde erau mai totă vremea ocupate cu lucrul, cu bucătăria, într’un cuvânt cu gospodăria. Inchipuiți-vă ce vremuri , fetele se ocupări de gospodăria! Singurul prilegiu de a le dări ochii, se înfățișa Dumineca la biserică, când cu totă smerenia cuvenită locașului unde se aflau, tinerii nu se puteau împedica de a se închina pe la icóne Cu ochii pe la cucóne. Un alt mijloc de a face curte, era de a trece la del și la vale pe supt fereștrile d-șoreî în cestiune, care cu multă sfială d’abia îndrăsnea să rădice un colț al perdelei și să arunce un galișă căutătură pe stradă. Din când în când mai trecea pe acolo— ca din întâmplare—și vreun cântăreț, care daca era plătit bine scotea câte un of de se cutremura perde- FOITA ROMANULUI 15 IANUARIA 10 BALDA de A. MATTEY (Arthur Arnould) XVII Balda se pregătesce. In sera balului la care invitase pe Robert, un observator atent ar fi băgat de somi ceva care semăna cu un început de acțiune. Nu se petrecu nimic, dar se simția ceva ca uă mișcare a dușmanului în întuneric. Lucia, care purta colanul pe care i-l deduse fratele său, era încântatore. La înceut, Robert n’o vădu decât pe dânsa; apoi felurite mici incidinte, neînsemnate în aparință, îî atraseră atențiunea. — Nu prea scrii să joc, disc el adresându-se Luciei; cu tote acestea sper că vei nevoi să’mî dai un vals. — Negreșit, citise Lucia, cel d’ântec. Dan țară. Pentru prima ora, Robert simți pe inima lui p’acea pe care o iubia; era într’un fel de beția. — Să’mî mai păstrezi un alt vals, când vei voi,fisc el ducând-o la locul seu. — Nu inviți pe nimeni? — Pe cine vrei să invit? — Dar... pe d-na de Sergy. — Nu dânsa, nu o cunosc prea puțin și ea este prea încongiurată, prea rugată. — Invită cel puțin pe mica mea Angelina. O cunosci de la d-na d’Arnaud și vecii cât de frumósa e! In adevăr, Angelina, chiar lângă Lucia, era íncântatore. Robert o invita. Ea tresări și saluta, rădicând asupra lui ochii săi adînci și blândî. Ea avea multe nume scrise pe carnetul său, nu putu dér se înscriă pe al lui decât pentru un joc depărtat. Robert, care cunoscea puțină lume, în acesta mulțime de notabilități bonapartiste, străbătu salonul cel mare, sperând că va întâlni pe Lucian. Trecând pe lângă d-na de Sergy, el fu iubit de fisionomia bărbatului care vorbia atunci cu dânsa. Era un om în vârstă de mijjloc, înalt, uscățiv, înțepenit, cu un zîmbet nervos pe buze. — Scii numele personei care vorbesc ecolo cu d-na de Sergy ? întreba Robert pe Lucian. — Nu, respunse Lucian, uiți că abia sosesc și că sunt aici mai străin decât tine. In același moment, d. de Sergy fusese chramat de nevesta mea, cu care schimbase câteva cuvinte, și el înainta spre Lucian și Robert, aducând cu dânsul persona despre care era vorba între dânșii. — Lucian,b8e cornițele de Sergy, doresc să-ți presint pe unul din cei mai buni amici ai casei, care, sper, va fi și alteü, d. marchis de Maugiron. Lucian saluta cu răculă. După câteva vorbe se despărțiră. — Nu’mi place acest d. Maugiron scrise Lucian. Robert, care urma din ochi pe d. de Maugiron, îl vecin apropiându se de Lucia. O învita. — Vă rog să mă sculațî, d-le, <jise ea, sunt forte ostenită. — Nu veți mai juca astă-seră domnișoră? întreba Maugiron cu vecinicul său zîmbet. — Nu scri, nu cred. — Băgați de semn domnișară, relua Maugiron, că sunteți cu totul liberă să vă alegeți jucătorul, că’mi va părea forte rău să fiu refusat, dar c’aș fi forte mâhnit dacă invitarea v’ar împedica să jucați cu un altul. El saluta și se retrase. Negreșit refusul d’a juca n’are nimic ofensător, și în lumea din care făcea parte Lucia și Maugiron, ar fi fost lucru ciudat să se supere Maugiron dacă un altul ar fi jucat cu dânsa. Cu tote acestea, când Robert veni să-și cerá rîndul, ea răspunse că nu mai jocă. — Cred. de Maugiron nu te-a învitat adineaori ? întreba Robert. — Nu, răspunse Lucia, îmi spunea ceva din partea d-nei de Sergy. Robert, mai târjiu, juca cu Angelina. El îi vorbi cu afecțiune, căci o iubia pentru că ea era iubită de Lucia. Angelina nu respunse nici uă vorbă. Însă, cum o ducea la locul iei, ea ’lijise încet . — Mi se pare c’ațî face bine să vă feriți de d. de Maugiron. XVIII Vieța d-lui marchis de Maugiron. Balda, care fusese atât de mult despărțită de fiică-sea, voise să o aibă lângă densa, în apartamentul séu, d’aceea ’î dedese fosta cameră a Luciei. Acesta apropiere nu era fără pericol . Angelina era mereu acolo; era bine pentru mama care ’și adora copila, dar era primejdios pentru femeia care ura pe fiul și fiica casei, și conspira perderea și ruina lor. Angelina, martor d’ori-ce moment, era un spion, nevinovat și neconsciinte, dér un spion. Seim d’altmintrele că moștenise ceva din firea felină și ascunsă a mamei sale; ea vedea, audia, observa fără a arăta nimic, și, supt aparițța sea adormită și nepăsătore, nu lăsa să-i scape nimic. Balda, în ajunul balului, avusese oă lungă convorbire cu mardasul de Maugiron. Ea trimisese pe Angelina în odaia iei; ensă Angelina uitase ceva în odaia mamei sale, care răspundea în salon, și, trecând, avusise numele Luciei pronunțat încet de Balda. Apoi, fără a-și da bine sema pentru ce, ea nu iubia pe d. de Maugiron, pe care mamă-sea îl primia așa de bine. D. de Maugiron era p’atunci în vârstă de patru-cznci de ani și părea a fi de patruzeci și cinci, deși pretindea că n’are decât trei-izeci și șase. Viața mea fusese din cele mai aventurase. Era dintr’uă vechia familia,—vestită supt Enric III. Se aflase, la două-zzeci de ani, stăpân pe patru-cinci de mii de franci venit; chieltuind ânse vrouă cinci-deci de mii de franci, la două-cinci și cinci de ani, el nu mai avea nimic. Din fericire, acesta nenorocire coincidă cu lovitura de Stat de la 1851. Maugiron înțelese îndată că guvernul imperiale era tot ce putea visa un jucător ruinat. El avea un nume frumos, protecțiune, studiase ca se intre la scala politechnică, intra în armată. Era brav, având índrisnela acelor care n’au ce perde. Inaintă răpede și deveni cap al biuroului arab. Lucrurile mergeau bine, când fu silit se -și dea demisiunea. Acest punt rămâne obscur în istoria lui Maugiron. Ceea ce este sigur, este că, fiind semnalate grave abuzuri, un colonel inspector avuse cu Maugiron un discusiune violente, în urma căreia acesta demisiona. Să răspândi chiar vorba că colonelul îl sfătuise să-și tragă un glonț în cap. Maugison alese un alt mijloc. Câtva timp în urmă, întâlnind la Alger pe colonel într-un salon, el îl insulta înaintea unei femei. Colonelul se supără și primi să se bată cu Maugison, care alese pistolul. A doua zi, colonelul primi un glonț drept în frunte. Acest duel începu reputațiunea de duelist fericit de care se bucura marchizul. întors la Paris cu „orecare economii,“ Maugiron le făcu se producă în speculațiunile de tot felul ce născea și ca ciupercele în băligarul imperiului. Intr’un sera, la uă serată dată de un banchier de mai multe ori milionar, Maugiron avu fericirea sau nenorocirea, să câștige opt-zeci de mii de franci de la stăpânul casei. Acesta plăti, însă, din liua aceea, el nu mai pofti pe Maugiron la seratele sale, și se observă că de câte ori îl întâlnea în altă casă la un masă de joc, el nu juca nici oă dată cu el. Nu era chip de a căuta certa prudintelui banchier. Maugiron îșî resbuna rănind în duel pe doar-trei imprudințî care vorbiseră cu ușurință de norocul său la cărți. Isprăvile lui răciră curând relațiunile ce avea la Bursă. El părăsi Francia câtva timp: se duse în Italia, se îngagia în regimentul Zuavilor Papei, cu gradul de căitan. La Milan, el se certă cu un locotenentee bersaglieri, și-l ucise în duel. Se întorse atunci în Paris și fu bine prins în salonele evlaviose. Urmare în numeral viitor.