Romanulu, ianuarie 1882 (Anul 26)

1882-01-28

­­ r ANUL AL XXVI-LE Yoiesire și vei putea ANUNCIUEL Linia de 30 in­­ire petit, pagina IV.......................... 40 bani Deto „ „ „ pagina III..........................2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, I:. Havas, Lafâte et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON. la'G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C. LA YIENA, la domnii Haasenstein și Vogler, Walfisch­­gasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și A- merica. — Scrisorile nefrancate se refusă — 20 BANI ESEMFLARUL REDACTIUNEA SI A­ IEMINISTI^TIN­ESTEIA, 14, STRADA DOAMNEI, 14. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Londra, 7 Februarie. — Parlamentul en­glez, deschiderea sesiunea.—In discursul său Retina­­ lice că guvernul um­eza a între­țin­­e relațiuni cordiale cu tote puterile. „Am avut, adaugă Regina, de acord cu Francia, uăJurgaliune deosebită în afacerile Egiptu­otei Strixt C­il Sîăpra»- ILCCCIUI puit mi-au impus nidétorii speciale, și vom­ întrebuința influința mea pentru a men­ține, într’un sens favorabil bune! adminis­­trațiunî a acestei țări și înțelepte­ desvol­­tări a instituțiunilor sale, drepturile deja stabilite, fiă prin firmanurile Sultanului, fiă prin diferitele convențiuni internaționale.“ Regina vorbesce asemenea de [tratatul de comerciu anglo-frances ce este a se reînoui; ea speră că va fi încheiat în eurem!, și, cu acesta ocasiune, exprimă marea însemnă­tate ce pune pâ uă amicie intimă cu Francia. Viena, 7 Februarie.—Corespondința po­litică confirmă, după nișce comunicațiuni sigure și autentice primite din Lemberg, perfecta eiactitudine a căușelor arătate de­­ fiarele din Viena în privința arestărilor fă­cute în Galiția. Berlin, 7 Februarie.— Camera Prusiei.— In cursul disensiunei privitore la legea e­­clesiastica, d. de. Gessler, ministrul­­ cultelor susține proiectul ficend că relațiunile gu­vernului cu clerul catolic sunt mai amicale că poporațiunea și clerul polonez au fost obiectul unei atențiuni speciale din partea guvernului, din cauza sentimentelor lor os­tile Germanilor, că nu este oportun a se în­­gagia pe calea unui concordat, că ministrul este convins de dorința sinceră ce Papa are pentru pace, și că ast­fel, neîncrederea manifestată contra puterilor discreționare, cerute de guvern, nu este justificată. MaI JOSTI, 28 IANUARIE 1882. Luminează-ie și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 leij șese luni 24 lei; trei luni 12 lei; vă lună 4 lei. Pentru tóte țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas-Laffite et C­une, 8, place de la Bourne. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustavo Croce, Via San Fran­cesco da Paola (N. C.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — h BDCIESCI,ST1882 Satanul este temelia casei ; D. Cogălniceanu a acest ade­­vĕr în timpul divanului ad-hoc. Satanul era la moda atunci; erau­ trei -­spre-izece în Camera Moldo­vei și opt-spre-zece în cea din Bu­­­­curesci și cei­l­alți aveau trebuință­­ de voturile lor. Prin revoluțiunea nóstra de la 1848, dreptul lor se cunoscuse chiar în străinătate; comisarii puterilor ce­lor mari erau în țară și divanurile ad-hoc fuseseră convocate pe clase. Trebuia dor se se dea sătianilor uă mângâiare, cel puțin prin cuvinte. In urmă, legea electorală a Con­­vențiunii dând totă puterea proprie­tarilor, săteanul, declarat „temelia ca­sei“, remase tot temelia averii pro­­­­prietarului. Chiar în România de dincole de Milcov se uitase cu totul de către proprietari Constituțiunea de la 1848, se uitase nobila și generosa purtare a sătranilor și dreptele, frumusele și românescele lor discursuri din comi­­siunea mistă ; ast­fel proprietarii din Camere astupară urechile, închi­seră ochii și nu voiră să dea sătunu­­l lui, cu despăgubire, pământul ce-l a­­vea chiar dupe regulamentul or­ganic. Principele Cuza vedând că pretin­șii boiari n’au alt scop de­cât unii domnia pentru ei ș’al lor, și cei mai mulți despotismul, se oțărî pen­tru despotism în favorea lui, dar, des­­­­robind cel puțin pe sutan. Legea de la 1864, făcută prin lo­vire de Stat, fu însoțită, mai cu sumă în aplicarea iei, de felurite rele ce a­­duc tot­dea­una lovirile de Stat. Cu tote aceste tot se făcu­ră mare dr­eptate, tot se puse­ră bună întărire „teme­liei casei.“ Constituanta, făcând uă lege elec­torală forte strimptă, vedere în mare parte puterea în mâna proprietarilor ; colegiul al 4-lea, dă în adever și să­tenilor dreptul d’a intra în Cameră , pentru a face cunoscut trebuințele lor ș’a lumina pe legiuitori și pe miniș­trii; se recunoscem­ense că în fapt cu toții suc­răm legea, r Adminis­tațiunea, în genere vor­bind, în lo­c se lupte pentru ca să facă pe sătean­ se cunoscu bine cât de mare este dreptul ce au­ d’a fi ale­gători și eligibili, a luptat adese pen­tru a’i opri d’a alege în libertate și cu bună chibzuire. Adese încă unele administrațiuni a­i procedat ast­fel în­cât acest drept mare a devenit pentru sătean uă caută de lovire și de imoralitate. Lovire, căci decă­tr’un sătean lupta pentru a-și esercita dreptul seu de om liber, era persecutat și chiar bătut. Imoralitate, căci asemene procederi ale administrațiunii fac pe sătean a vedea că cei mai mari, începând de la notar și primar, violază legile. Constituțiunea și drepturile omului, și că cu cât le violază mai tare cu atât ei cu bine sunt plătiți. Este timp, credem, să recunoscem asemene că toți cetățianii, chiar noi cești din partita liberale, luptarăm pentru a face pe delegații săteanilor să ’alăture pe sătean de la Cameră și să ne alegă pe noi, oră și ani.. . Acastă procedere este legale și fă­cută cu bună credință; fie­care din noi și-a dis că vom sei se luptăm mai bine pentru drepturile sătenilor de­cât ai sei ș’ar putea s’o facă ei erorii. Mulți din noi și-au dis că sătenii de frică vor vota tot­dea­una cu gu­vernul. Să cugetăm însă și ne vom con­vinge că ’n bună parte greșită este acastă precedere. Sătenii români au dovedit în tote ocasiunile ce li s’au oferit că sunt mai independinți, mai patrioți de­cât mulți dintre noi. La 1857 erau în Cameră doar foști Domni : Bibescu și Știrbei. Guvernul asemene nu era tocmai cu noi. Ce făcură sătenii deputați ? Toți respinseră propunerile și sfa­turile ce li se dau și nestrămutat cu liberalii votară. Mai mult încă , sfătuiți de noi ei cerură să se reguleze mai antei „mo­șia cea mare și apoi cea mică“; ei în­lăturară cel mai de căpetenie al lor interes de și sfătuiți erau chiar de unii de la 1848 să câră să li se dea îndată pământul la care avea drept. In prima Cameră de supt lovirea de Stat, unul singur dise pe față nu; acel unul fu satanul Miron Cosma. In alegerile supt bicici și baionetă nu luptară pre sătenii cu eroism, la Ploesci, la Pitesci, la Craiova? Să cugetăm încă și cu­lesnire ne vom convinge că trei­ deci de săteni într’uă Cameră ne pun în comuni­care de idei cu adevărații producă­tori al țărei; ne vom convinge că ori cât am crede că cunoscem bine trebuințele lor și ori cât de mult ne-am sili ca legile ce facem și pentru dânșii se fiă drepte, totu­și ei cunosc mai bine de­cât noi ce le lipsesce și sem­ cum ar trebui se facem unele legi pentru ca mai folositare să fie; ne vom convinge că sătenii în mij­locul nostru multe vor învăța și dân­șii de la noi. Intrând în Cameră și stând trei patru ani, sătenii vor învăța a cu­­nosce țara tata, cu feluritele iei tre­buință, ci nu numai comuna și ju­dețul lor; acastă cunoscință le va lărgi orizontele și le va da puteri noul, și trebuie neapărat să dobân­­dască puteri noul, mai cu samă cei cari sunt cei mai numeroși produ­cători și apărători ai țărei. Trăind cu noi în Cameră, vor în­țelege bine ce este impositul și câte bunuri mari și generale se fac cu banul ce plătesce fie­care om; acestă cunoștință va face pe sătean să plă­­tescă impositul sau cu fericire șr nu cu blestem. Lucrând cu dânșii în Cameră, noi vom iei multe din cele ce nu cu­noscem acum; ei vor învăța a ne cunosce și vor avea mai multă în­credere în noi; ne vom convinge încă că noi cu toții vom fi mai buni și mai drepți în faptele și chiar în dis­cursurile nóstre, căci presința lor ne va aminti pe tot minutul că suntem nu numai legiuitori, dar și inițiatori și învățători ai celor cari, fiind cinci milione, sunt brațul producător și a­­părător al Statului. .. . ,0,.­. - - -, • ■ — —o --­­­mene c’acești trei­ deci de săteani de­vin, în timpul vacanțiilor, instructo­rii și inițiatorii consătenilor lor. Ori-ce am spune noi unui sátán, necunos­­când limbagiul lui, nu stim să-l ini­­țiăm, și nici nu prea crede în cuvin­tele nóstre, fiă ele cât de frumóse; și cine pare să-l acuse pe sátán că n’are credință în t­ania albastră când ea mai mult zeu i-a făcut și-i face ? Să ne silim dar cu toții ca, pene se va reforma legea electorală ce a­­vem, să susținem candidaturele să­tenilor în colegiul al 4-lea, căci mult, forte mult bine vom face ast­fel pro­prietarilor și țărei întregi. Pentru astă­zi să luptăm cu toții ca chiar acum, în acestă sesiune a Parlamentului, să ne conformăm Con­­stituțiunii reformând barbara, ilegala ș’tch­­etarea lege a tocmelilor agri­cole. >ie profităm cu toții de legea câr­­ciumelor, ce se află în studiul depu­taților pentru a face din ea uă lege bună și pentru toți bine­făcătore.­­n acastă privință vom face cu­noscut aci deputaților, senatorilor și publicului, în mod scurt și cuprin­­zător, uă ideie a unui bărbat de Stat pe care o credem din cele mai sal­­vat­are. I se facă monopolul cârciumilor imunele rurale.­­Venitul comunei să se ’mpartă în trei părți, împărțite ’n mod cât se va­ putea mai drept; adică, comuna, proprietarii și Statul. Venitul comunei se se ’ntrebuin­­țede, pentru câțî­ va ani, în a desrobi pe săteani, plătindu-le dureresele ș’li­eu. Statele datorii supt cari sunt stri­viți. E că ideia cea mare, cea salvatore care, însoțită de banca rurală este egală în mărire ca ș’aceia a ’mpro­­prietăririi săteanilor. Cum să se facă împărțirea, cum se se constate datoriele, în ce mod se­ se facă plata ? Aceste sunt amănunte ce cu les­neTe se vor regula de către deputați, senatori și guvern, ajutați de cei mai inveligenți și patrioți proprietari. nudți deputați au­ vorbit pentru sou contra proiectului guvernului; disensiunea va urma mâne. Belgrad, 7 Februarie.—Soup­cina. — Mai mulți deputați din majoritate și minoritate au interpelat gr­ omnul în privința Societă­ții Uniunea­­ generală. Minoritatea cere un răspuns imediat," dar Camera primește pro­punerea d-lui Rodovici, ministrul de Justiție, d’a amâna a­cest respuns până ce vor fi cu­noscute tote detaliile afacerii. Cair. 7 Februarie.—Consiliul miniștrilor a aprobat, după forma propusă de aduna­rea notabililor, articolele nouei legi orga­nice privitore la buget, și Chectivul a sem­nat decretul prin care se aprobă acestă nouă lege organică. INFORMAȚIUNI Sulina, 25 Ianuariei. Intrare : vaporul englez Haleyod, din Con­­stantinopole, deșert. Eșite: vaporul rus Mironos, din Ismail, pentru Odesa, cu secară. D. Sim. Mihălescu, secretarele generale al ministerului de interne, după cum am anunciat deja, ’și-a dat demisiunea. D-sea a încetat de ieri a se mai duce la postul său. Astă­zi, la orele 10, s’a ținut un consiliu de miniștri, la ministerul de interne. —•—-— tffflfer ------­TOCMELI AGRICOLE IX Avem înainte­ ne­voia de răfuială înche­iată la sfîrșitul anului 1880 între locuitorii din comuna Taslan, plasa Bistrița, jud. Nemtu și Titre proprietarul moșiei Roz­­novu. Am mai vorbit despre alte contracte ale aceleași moșii; am arătat prec­urile minime cu care ele e­val­oiză munca ; •am spus că conțin elyusi­ .«d­efinități: . că declară solidari pe muncitori și pentru cei bolnavi și pentru fugiți. Nu mai revenim asupra acestor lu­cruri. Astă­zî ne mărginim a însera foia de ră­fuială, pentru ca și mai bine să se vidă ce dreptate și frăția domnesce în contrac­tele agricole de peste Milcov. Tóte aceste munci sunt valorate 14,265 lei vedhi și 14 parale. Făcând calculul, după preciurile normale, ajungem înse la resultatul următor: 7990 lei noi fac 21,575 1. v. 18 p. Scădend din acestă sumă, preciul cu care moșia Rosnov plătesce aceste munci 14,265 1. v. 14 p. Remâne . . . 7310 „ „ 4 „ Uă singură comună rurală și într’uă sin­gură veră a fost păgubită de proprietarul lei n. bani 5135 prăjini prășilă costă 3722 87 4302L „ secere „ 1828 75 4169 „ cosă „ 1042 25 1397 (file de plug 1397 — Valora reală 7990 87 local cu suma destul de însemnată de lei vaciiî 7310 par. 4. Așa se face pretutindeni peste Milcov. Cum mai póte fi deci mirare că popo­rațiunea rurală de peste Milcov e cu totul sărăcită. Mirarea — deca loc de mirare este — ar fi numai c’a putut duce atâta timp și a fi ceea ce încă este, nici sarcine atât de grele. CUGETĂRILE UNEI REGINE Ece cugetările unei femei, unei regine, îmi vine să die , unei adevă­rate femei, unei adevărate regine; atât farmecul și plenitudinea simți­­mentului dovedesc istețimea facul­tăților feminine; atât melancolia ac­tivă, bunătatea, fără iluziune dar fără slăbire, demnitatea simplă și î naltă, afirmă rațiunea și virtuțile regesei. Femeile care adun cugetările lor într’un album, când cartea nu mai este caietul albastru al unei copile, sunt mai tot­d’a­una, sau matrone cari se fac verbale, sau preciase îmbălsă­mate prin lungi adorări cari vor­besc ca oracoli. Sculând pretențiu­­nile lor deea ce spun este drept, ma­­lițios; pretențiunea însă nu se scurge, ea remâne; străpunge ca­bonetul în diadema ce ’ncorona pe domna de Maintenon. Sunt negreșit multe idei drepte și puternice în Schițele morale și politice ale d­nei d’Agoult, de­și ele sunt espresiunea căutată a unei decuran­țiări care se ’nvălue. Fără Indouielu este alt­ce­va de­cât precioșități mistice, în cugetările d-nei de Swetehine. Însă cochetăria acestor două devote, de­osebite culte, este un pas prea simțitor spre filoso­­fie sau religiunea care are să le bea­­l­tifice. Ele au voit se cugete frumiu, ■ șei, dar n’au cugetat făr’a voi. Nu cred că mă înșel, afirmând că se va găsi ’n cugetările reginei Eli­­sabeta a României uă efusiune mai naivă, deci mai adâncă, uă indiscre­­țiune a consciințeî ne­consimțită de dânsa. Silită, prin datoriă, a opri sinceritatea sea ’n public, a nu lăsa să se strecore de­cât surîsurile, regina se despăgubesce ’n singurătate, lasă sinceritatea ici să rîsă sau să plângă în voia iei. In cea mai mare parte a serierei, un singură sistemă este firul care în­șiră aceste mărgăritare. In albumul reginei, se simte spontaneitatea, une­ori stavilele unui spirit naiv, arginte, care vibreza de mai multe ori supt aceiași lovitură, la același scompt, și care tot d’a una ’și alege resunetul final, dar care lasă comentariilor fe­luritele modulări ale cugetărei sale, tot d’a­una surprinsă, dar necurmat deștepta. Printre cele mai bune cugetări ale sale, domna d’Agoult a emis acesta : FOIȚA ROMANULUI 28 IANUARIA de A. M­A­T­T­E­Y (Arthur Arnould) Partea II. Ajutorele. — Copila. 13 Lucia era u­ natură energică și mândră și, îndată ce vedea că face un lucru drept și adevărat, nimeni no putea întorce. A doua zi după scena ce avusese cu ta­tăl­iei, Lucia se deșteptă sdrobită. Lucian se speria când o vede. —Ar trebui să chiemăm un doctor,­­fise el. —Pentru ce ? respinse Lucia, el nu ’mi va da vre’uă poțiune liniștitate; crezî tu c’uă poțiune mă póte liniști ? —Déca ași putea sé chiem pe Robert?.. Dér mé tem, mai bine merg la el. —Da, da... Du-te numai de­cât. Am cea mai deplină încredere în el. Numai el me póte sfătui și ajuta. In acest moment, Angelina intră. Era obiceiul iei de a veni ast­fel în fie­care dimineță se sărute pe amica­rei. Lucian o lăsă cu sora sea. Lucia se întrebase dacă va spune tot Angelinei, și se­otărîse pentru încredere. Angelina nu era deja în secretul iubire! sale pentru Robert ? Angelina fu mai puțin surprinsă de­cât se aștepta Lucia. — Dragă Lucie,­­lise ea, acesta lovitură ,ț­ a făcut reü. Și hai lacrimi!...,­ mai bine ași vrea să te văd plângând. —Nu pot! fise Lucia. Angelina nu se încercă a deștepta în ini­ma amb­ei iei speranțe pe care ea nu le avea. —Nu cunosc bine legea țărei tele,­­fise ea, dar cred că tatăl tău nu te póte si­ a te căsători cu d. de Maugiron. —Nu, nu, de sigur, căci n’am ső’l iaü!­­fise Lucia.—Der câte lupte­­ și ce lupte!.. —Da, ensă decă vrei și deca poți să lupți pene la sfîrșit ? —Tatăl meu, reluă Lucia, nu mă póte sili a lua pe d. de Maugiron de bărbat; dar, înțelegi un lucru, nu pot eu sé ’l si­lesc a mă lăsa să devii! nevasta lui Robert. —Nu vei putea nici uă dată? întrebă d’uă dată Angelina. Vom­ putea peste șapte sau opt ani,— și cu scandal. Dar până atunci..... —Ei, pene atunci ?... —Daca tatăl meu ne desparte ? daca nu mai veci pe Robert? —Scii cât te iubesce el. Nu mai ai în­credere în el ? —Totă încrederea­ dar în șapte ani, trec atâtea evenimente! —Cred­­ ? jise Angelina gânditore. —Ascultă, daca trebuie să aștept șepte sau opt ani, ceva ’mi spun­e că nici uă dotă nu voia fi nevasta lui. Angelina cu ochii ațintiți asupra iei, re­petă, ca într’un vis. —Crezi? — Până atunci, reluă Lucia cu disperare, departe de el, voi­ avea vreme să mor de d­ece ori. La acest cuvânt „să mor“, Angelina eși din torpirea mea, și alergând la Lucia. — Se mori! tu, să mori!­­fise ea cu groză strângând-o în brațe. Tu, Lucia mea, sora mea! tu care esti așa de bună! tu care mă iubesc­! tu se mori! Nu ! nu! este peste putință! nu vei muri! nu voesc, nu voesc ca tu se mori. Și Angelina, vîrîndu-și capul în pernă, lângă capul Luciei, isbucni în planșete. Robert, pe care vorba Angelinei îl deș­teptase, află și el, fără mare mirare, cere­rea lui Maugiron. Însă nu se aștepta ca intrarea în campaniă a Baldei să fie așa de răpede și otărîtore. —■ Ah! îmi pare reu,­dise Lucian, c’am zăbovit atât și că n’ai cerut numai de­cât, înaintea lui Maugiron, mâna Luciei. — Se nu-ți pară reü, reluă Robert, aș fi întâmpinat un refus, și casa mi-ar fi fost închisă. Pe când acum am liberă trecere pe teritoriul dușman. Nu s primeste astă­zi d-na de Sergy? — Da, astă­zi. — Bine, îi datorez să visită. Spune Lu­ciei să facă tot ce va putea ca să fiă în salon. — Ii voi­ spune, cu tote că Maugiron fi acolo fără Indonela. Dar decă Lucia scie că vei veni... — Da, da, negreșit. Lucia înțelese că Robert are dreptate, că nu trebuie să pară abătută, și că tre­buie să facă tot ca să fie în salon, sora. Dar slăbiciunea și ostenela­tea erau mari. Angelina n’o părăsi un singur moment, și­­ o ajută să se îmbrace. — O să vejî pe Robert, îi zicea An­gelina. Cu totă otărîrea s­a, Lucia simțea că nu va avea puterea d’a coborî scara. Când se scula ca să­lsă, Angelina o văzu în­gălbenind d’uă dată și șovăind. — Nu pot, jise biéta iéta aruncându-se într’un jeț, nu pot! Du-te tu, și spune lui Robert c’am făcut tot ca am putut, dar că ’mi este peste putință. II Cei doai rivali Salonul d-nei de Sergy era plin. Jocu­rile erau forte animate. Intr’un Salonaș, mai mulți bărbați erau adunați; unii jucau cărți, ceî­l­alțî fumau privind. Maugiron intră și zărind pe Robert care sta vătămat de cămin, vorbind cu Lucian, se aședa la masa de joc, drept în fața lui. Afară se audia musica unui vals. — Nu joci, Lucian, întreba Marvejols. — Am jucat pene acum și am perdut, respinse Lucian. — Am audit ce­va forte ciudat, dise do uă dată marciasul de Maugiron, luând cărțile ca să le amestece. Uă istoria de că­­sătorie din cele mai nostime. Și jicend aceste cuvinte, Maugiron își opri privirea asupra lui Robert. — Inch­ipuiți-ve că, unde­va la țară, un tener de familia prostă, băiatul unui scrii­toraș de la un scio ce autoritate, crescut prin milă și trimis de nu se scie cine la Paris ca se studieze, a căpătat o­ diplomă de doctor în medicină. Tânărul nostru, lin­­gușindu-se în drepta și în stânga s’a făcut omul de casă al unui din cei mai vestiți chirurgi ai capitalei. Apoi în urma vre-unui scandal, doctorașul se făcu nevăd­ut; se­­ zice c’ar fi fost prin țări străine. Lucian nu putu opri un semn de ame­nințare. Robert, forte liniștit, îi jise încet: — Lasă-i se vorbesca. — Când se întorse la Paris, urmă Mau­giron, chirurgul era pe patul morții. Precum se vîrîse în casa lui, tânărul nostru se făcu stăpân pe clientela lui. Vechia istoria a mai­muței care îmbrăcă pielea unui leu. Din fe­ricire, nu trecu mult, și bolnavii care țin la viața lor mai mult de­cât cei sănătoși, în­cepură a recunosce că moștenitorul chirur­­gului nu este de­cât un vulgar șarlatan, și, unul câte unul, toți îl părăsesc. Ce să facă ? Nu ghiciți. El s’a folosit de posițiunea lui cea ușurpată, de titlul său, de încrederea ce fie­care o avem pentru medici, ca să surprindă inima unei biete fete de familia. Când s’a vedut iubit, s’a crejut ajuns la scopul visurilor lui și s’a dus se cară mâna iei. Însă a întâmpinat uă primire pe care nu cred c’o va uita. A fost dat pe ușă a­­fară. — Ați sfîrșit ? întreba Robert, vă tend că Maugiron tace. — Mi se pare că istoria mea este com­pletă ast­fel, răspunse marchizul. — Mă ertați, relua Robert. Ați uitat să vorbiți și de cel­l­alt pretendent. Căci tre­buie să scrți, d-nilor, că fata despre care este vorba are o­ avere strălucită, așa de strălucită în­cât a ispitit și p’un domn, care se fălesce de nemul său, dar de care ne­m­ul séu n’are a se făli. Un fel d’aventu­rai’ care n’are nici capital nici venit, și cu tóte acestea îl puteți întâlni în casele cele mai bune, are trăsură, ar fi în stare să piardă sute de napoleoni la cărți, dar câș­tigă mai tot­dea­una. Un om fericit, precum vedeți. Maugiron se scula și apropiindu-se de Robert : — Domnule, dise el, vă bateți câte-vă­­dată ? — Nu m’am bătut nici-vă­ dată, răspunse Robert, dar sunt cu totul la disposițiunea d-vóstra. — Putem să alegem îndată pe martorii noștrii.

Next