Romanulu, noiembrie 1883 (Anul 27)

1883-11-26

1858 2. Din partea Camerei, schițându-se ro­lul ce a jucat, ca om politic, de la 1859 în cece. 3. Din partea societății corpului didac­tic, înelativ la activitatea lui V. Boerescu pentru învățământ în genere. 4. Din partea facultății de drept, al că­rei unul din fondatori, decan și profesor a fost de atâți ani. 5. Din partea societăților economice și financiare, cărora le-a fost unul din fonda­tori și promotori. 6. Din partea presei. 7. Din partea baroului din Bucurescî. * * * i­­ j L’Indépendance Roumaine află că d. li­lise Boldescu avocat la Craiova, a sosit în Bucurescî. D-sea este delegat de baroul din Craiova spre a l represinta la înmor­mântarea d-lui Boerescu. D. Boldescu va depune să cunună din partea colegilor sei. * * * D. P. S. Strumala, mare proprietar, fost deputat și primar al orașului Galați, a încetat din viață Mercurî sera la Galați. * * * I se spune Națiunii că Costică Niculescu, care a furat averea și nevasta sergintelui de oraș George Furnigeanu și despre care am vorbit în unul din numerile nóstre tre­cute, se află în Ploiesci, strada Tîrșor No. 1, la Spirea­sca la Prispa-naltă. Daca po­liția din Ploiesci ar voi să-l descopere, nu l-ar fi greu. El e nalt, oicheș, cu perul castaniu­, ochii căprui, stirb de dinți. * D. Andrei Dertman din strada Puțu cu Plopi No. 5, suferind de vr’uă 3 Z^e de­uă­necăciune, a fără a pus mangal într’un lighen și aprimiendu-se l’a pus lângă pat și pe la ora 12 a încetat din viață. * * * Politische Corresponded publică uă de­peșă din Roma în care se zice că Prin cercurile bine informate de acolo se crede ca sigură uă visită a regelui Spaniei la Curtea regală italiană. Totuși data acestei visite n’a fost otărîtă încă. * Vă scrie din Berna spune că consiliul federal elvețian a invitat guvernele străine să trimită represintanți la conferința diplo­matică, a cărei misiune este de a stabili măsuri comune pentru protegerea interna­țională a proprietății literare și artistice. * * * Se anunță din Paris că ambasadorele rus de acolo, principele Orlov, s’a dus la Montreux spre a face uă visită d-lui de Giers. * * * Diarul Bund, din Berna, anunță că Fran­cia a renunțat la întărirea muntelui Oua­­che, și că se mențin tote drepturile ce re­sultă pentru Elveția din tratatele esistente. * ■­­ * In Sofia s’a instituit oă comisiune de patru oficiali spre a discuta și reforma legea asupra miliției naționale. * Diarul irlandei The Trnited Irishman, în numărul sed de la 1 Decembre, conține rândurile urmatore, încadrate în negru : „Omorîtoru lui O’Donnell. „Amicii noștri din Londr­a sunt rugați de a ne da numele, adresele și biografiile juraților însărcinați de Englitera să spân­zure pe O’Donnell, pentru ca ast­fel să le putem pregăti notițele necrologice.“ * * * Zi­arul La Rassegna, din Italia, publică un articol de fond în privința stabilimen­tului de joc de la Monte-Carlo. Acesta f­ie încheia­t ficend că pentru că este vorba d’a convoca uă conferință in­ternațională, pentru a se înțelege în pri­vința măsurilor ce sunt a se lua în contra h­olerei, trebue asemene­a spera că pute­rile vor ajunge într’uă <și să se înțelegă în privința măsurilor în contra h­olerei mo­rale — acea care seceră la casinul de la Monte-Carlo. * * * Uă parte a stabilimentului lui Farne Block, din Chicago, a fost distrusă de foc. Uă mie cinci sute de june fete, cari erau ocupate în magazinele de pielărie, au scă­pat cu mare greutate. Perderile sunt de a­prope 200.000 de dolari. * Diarul L’anti-Sémitique, care se­­ publică la Montdidier în Francia, anunță că ’n Fe­­bruarie 1884 se va ține la Paris un con­gres anti-semitic. ROMANULU 26 NOEMBRE 1883 SENATUL SESIUNEA ORDINARA Ședința de la 24 Noembre 1883. Ședința se deschide la orele 3 după amedi, supt președința d-lui vice-președinte generale Cernat și cu 33 d-ne senatori prestați. Sumarul ședinței președinte se adoptă. D. D. Lupașcu întreba pe d. ministru al domeniilor daca nu crede că a venit vremea să se ocupe de sorta rufetarilor din T.­Ocna, adică de împroprietăria lor și să se desgrope proiectul de lege produs prin inițiativa Adunării încă din 1869. D. I. Lerescu, în desvoltarea interpelării sale privitore la numirea unei comisiuni pentru răspunsul la mesagiul Tronului, tr­ece ca atunci când începe a se lovi în drep­turile constituționale ale unei națiuni, apoi acea națiune trebuie să se îngrijască. D-sea arăta ca în luptele de partite de la noi, bărbații noștri politici au mers până acolo, în­cât ’șî-a r­espus chiar viața, numai spre a aședa țăra pe tărâmul democratic. Ve­nind apoi la subiectul interpelării sale, d-sea amintesce ca art 95 din Constitu­­țiune prevede ca Corpurile legiuitore tre­buie deschise ca un Mesagiu regal, prin care să se arate situațiunea generală a țereî, or Corpurile Legiuitóre sunt dotore să răspundă printr’un adresă. Acesta este ocasiunea când ele pot vorbi cu Tronul spre a ’i arăta ce cugetă în privința lu­crărilor ce au de făcut. Anul acesta for­malitatea acesta nu s’a îndeplinit și de a­­ceea d-sea este de părere ca Senatul să răspundă la mesagiul Tronului în terme­nii cei mai măgulitori, spunând cel puțin ce are de gând se facă cu revizuirea Cons­­tituțiunii. D. D. Sturdza, ministru de exter­ne, ob­servă ca guvernul n’are ce respunde la cele zise de d. Lerescu, de vreme ce nu este uă interpelare, ci numai uă simplă do­rință exprimată de d-sea față cu Senatul. D. D. Ghica dice câ se aștepta la acest respuns din partea guvernului. Totuși d-sea, ca președinte al Senatului, se crede dator a respunde, ca președinte, la cele e zise de d. Lerescu. D-sea n’a credut de cuviință să cerá numirea unei comisiuni de vreme ce nici n’avea ce respunde la un Mesagiu care Zi cea Corpurilor legiuitore : „Urma­­ți-vă lucrările nainte ca și până aci. “ Deci ce era să respundem noi unui asemene Mesagiu. E că cuvintele pentru care biu­­roul n’a greșit când n’a găsit cu cale ca să se num­esc a uă comisiune spre a răs­punde. Déca am fi vorbit despre revizui­rea Constituțiunii, am fi prejudecat uă ces­­tiune pe care n’avem dreptul să o preju­­decâm, și în acest caz cred ca am fi co­mis uă greșală. D. D. Lupașcu repetă cam cele dise de d. Din Ghica, adaogând ca atât în pr­­­­­vința stării interiore cât și a celei esteriore l­a teren s’au făcut necontenit interpelări, a­­­­tât în Cameră cât și în Senat, și prin ur­­­­mare nu mai era trebuință de un mesagiu­­ și, ast­fel fiind, nu este de trebuință nici­­ un respuns. D. I. Lerescu dice ca nu póte împărtăși j­ideia d-lui ministru, de vreme ce acesta i­­­deră pate să ne vină mâne la scop. D-sea j crede ca ar fi fost de ajuns ca Senatul, printr’uă comisiune, să respundă Tronului: „Maiestate, Senatul se va ocupa cu revizu­­irea Constituțiunii. “ De aceia d-sea crede ca respuns la Mesagiu tot trebuie să se facă, mai ales pentru ca Senatul se nu perda dreptul pe care-l are prin Constitu­­țiune d’a vorbi cu Tronul. D. D. Sturdza, ministru de ext­erne, ob­servă cu e uă neînțelegere. D. Lerescu n’a respuns la ceia ce am cris eu. D-sea a a­­dresat uă simplă cerere Senatului și n’are de­cât să se înțelegă cu acest nalt Corp. Guvernul nu s’a opus și nici nu se va o­­pune la un asemene dorință a Senatului, îndată ce acesta ar esprima-o. D. Dim. Ghica crede ca Senatul a avut în­tot­dea­una dreptul d’a respunde la Me­sagiul Tronului, drept care nu se perimeta. Dar nu puteam se respundem nimic, de vreme ce n’am fost provocați prin Mesagiu. Să-i spunem vederile nóstre asupra revi­­zuirii legii electorale? Acesta nu pute­am s’o facem, de vreme ce nu le feim nici noi chiar. D-sea, din contra, mulțămeșce gu­vernului ca nu a deschis Corpurile legiui­tore prin Mesagiu regal. Ne mai cerând nimeni cuvântul, se pune la vot închiderea incidintelui și se pri­­mesce. Se procede apoi la alegerea unui mem­bru în comisiunea de revizuire în locul d-lui G. Cantacuzino, dar votul e nul, câcî n’a întrunit nici un candidat numărul tre­buincios de voturi. Se alege apoi comisiunea pentru cerce­tarea modificărilor ce trebuesc introduse în codul penal și se aleg d-nii E. Stătescu, M. Schina, P. Borș, N. Fleva și Polizu- Micșunescu. Ședința publică se ridică la orele 4 d. a. SOCIETATEA AGRONOM­ICA DIN PESTA și ESPORTUL DE VITE DIN ROMANIA.-­ Societatea agronomică din Pesta, în ședința de la £. Noembre a. c., s’a ocupat cu exportul nostru de vite. Desbaterile având un mare interes pentru publicul român, lăsam să ur­meze aci un rezumat pe care-l re­producem după Ziarul Egyetértés din Pesta de la Noembre. D. Ordody Zice ca cercurile competente din Austria ar dori să încheie în privința vitelor și cu România uă convențiune iden­tică cu cea a Serbiei. Acesta convențiune ar face să înceteze oprirea importului de vite înființată în contra României la 1 Ia­­nuarie 1883. „In luna trecută, <rice d. Ordody, pri­măria orașului Viena având în vedere scum­­petea carne­ a trimis uă deputațiune la guvern spre a-l ruga să admită măcar pro­­visorin importarea de vite din România. In contra cererii Vienesilor Dieta Galiției a protestat unanim, cerând ca în interesul culturei de vite galițiene să fie menținută oprirea importului. „In fața acestei împregiurari, pentru noi nu pute fi indiferent resultatul cererii ora­șului Viena, mai cu semn câ puterea pro­­ducțiunii nóstre stâ în crescerea vitelor. „Prin urmare cestiunea e, déca desfiin­țarea măsurilor de oprire ar fi, sau nu, pă­gubitore pentru Ungaria ? Din desființare alt folos n’am avea de cât ca s’ar spori circulațiunea pe drumul de fer și ca ar beneficia fabricanții de spirt, al câror inte­res­e d’a cumpăra vite slabe pe cât se póte mai eftin. Pagubele ense ar; întreg folosesc și de aceia desființarea opririi ar fi uă aspră lovitură pentru Ungaria, pentru câ­nci nu e vorba de concurența, ci d’uă disposițiune care ar scădea oferirile de cumpărare și ar reduce simțitor veniturile agricole. Și aci eternul adever, cu prețul atârnă de la căutare și oferire, s’ar mani­festa prin scădere. Guvernul Ungariei are uă datorie morală d’a nu cruța nimic pen­tru a feri cultura unguresca de vite d'uă măsură care ar sdrobi-o. Mai cu sema gu­vernul și Dieta să nu pardă din vedere ca în fața necurmatei scăderi a prețului ce­realelor, agricultorul e nevoit astă­zi, mai mult de­cât ori­când, pentru a se libera de influința acelei scăderi, d’a îmbrăcișa din tóte puterile sale cultura vitelor. „Societatea nostră, prin urmare, trebuie sau să urmeze ca Dieta Galiției, sau se a­­dopte resoluțiunea adusă la 16 octombre de către adunarea ambulantă a agriculto­rilor și se rege guvernul ca penă va fi menținută oprirea ce esistă la frontierele a­­pusene, să nu admită de loc importul de vite din România, care pe lângă epizootiile ce ne-ar aduce pe cap, ar mai avea și uă influința desastrofă pentru cultura vitelor Ungariei.“ Dornițele Karolyi crede ca desființarea e păgubitore până ce România nu va­­ avea legi veterinare identice cu ale Ungariei și până nu va înceta libera trecere a vitelor din Rusia în România, pentru ca vitele ru­­sesci micșoreză cu desăvârșire prețul vite­lor unguresc­. In cazul când s’ar desființa oprirea, ce recompensă să capete în schimb agricultorii unguri pentru paguba ce ar suferi ? Neapărat recompensa s’o dea ace­ia, care ar benefiicia din deschiderea cla­relor. Așa bună­ oră, Austria să ne facă favoruri în privința contribuțiunii asupra zahărului; să ne facă prețuri favorisate pe drumurile de fer la transportarea cereale­lor nóstre spre occident, și daca așî asci ca prin favorea ce am da României am câș­tiga inima și amicia Românilor, ași fi a­­aplecat de-a face pe voia României; dar fiind­ eu în acesta privință n’avem nici cea mai mică perspectivă, nu véd pentru ce am face concesiuni Românilor."(Aplause). Dornițele Széchényi crede ca cestiunea n’are altă importanță delucât din puntul de vedere sanitar-veterinar, și de aceea pe câtă vreme România nu va oferi garanții nu pote fi vorba de concesiuni. Importul din România nu ame­nință pe crescătorii noștri­ de vite, fiind rasa nostra superiora rasei din România și Ser­bia, care pentru acest motiv nici nu pot concura cu noi pe piețele occidentului. Vi­tele unguresci sunt mai bune pentru îngră­șat și astăzi n’au preț fiind ca se vând nu­mai pe jumătate îngrășate. Daca am es­­porta vite deplin îngrășate, am avea cu mult mai mari folose de­cât astăzi. Din aceste considerațiuni eu cred câ importa­rea de vite din Cu­inte pentru noi ar fi folositóre și mă bisez în credința mea pe esperiența făcută cu Serbia. D­v. sciți ca acum câți­va ani acestă atitudine vă avem și cu Serbia, cu care case încheiând conven­­țiunea comercială, am încheiat și o con­vențiune veterinară. Serbia putea să im­porte vite deca mai intel se examinau și se constatau sănătase. Acesta stare de lu­cruri a ținut de la Ianuarie 1881 până la finele lui Octombre 1882, când Serbia și-a terminat organizarea veterinară. Gu­vernul nostru a trimis delegați spre a se convinge deca regulamentele sunt identice cu ale Ungariei și deca granițele din spre Rusia sunt bine păzite. In urma constată­rilor, guvernul nostru a făcut concesiuni întinse. Acum se nasce întrebarea dacă im­portul din Serbia a causat vr’uă diferință ? Sunt convins ca toți vor Zi ce­da. Vorbind însă cu elocința cifrelor constat ca la 1881 când erau în ființă concesiunile restrânse s’au importat din Serbia 15,816 capete; în 1882 pene la finele lui Octombre s’au adus 7,772, adică în decurs de 22 luni s’au a­­dus 23,588 capete. După încheiarea con­­vențiunii s’au adus de la 1 Noembre 1882 și până la 1883 1 Noembre 17,752, prin ur­mare comparând acești ani diferință nu e nici de 2,000. Adăogând și vama de 4 fl. ce trebue plătită de cap, folosele indirecte sunt mult mai mari de­cât pericolul ce se pretinde a ne amenința. E natural ca a­cele ținuturi care se învecinesc cu Româ­nia se privescă cu spaimă importul de vite de­­ acolo, dar eu cred ca n’au pentru ce se speria de concurența și prin urmare de scăderea prețurilor. D. Somssich. Déca e adevărat câ impor­tul din Serbia nu e păgubitor pentru cres­cerea vitelor nóstre, atunci pentru ce Fran­cia și Germania ne închid otarele lor ? Părțile muntose ale României și Serbiei nu vor putea concura cu noi, dar vor putea face acesta ținuturile de la Dunăre unde se găseșc o destulă pășune. Daca guvernul voesce din considerațiuni mai nalte politice a face concesiuni României, atunci se în­­­­grijesc­ să ni se deschidă calea spre occi­­­­dinte, unde se ne putem desface cu preț i producțiunile nóstre. Baronul Apponyi în principiu nu e amic al protecționismului agrar dar îi primesce de nevoe până ce acel stat, care e cumpe­­­­rătorul productelor nóstre, urmezá față cu­­ noi acel principiu. Le învățăm de la prin­cipele Bismarck de a nu subordona cele mai vitale interese economice considerațiunilor po­litice. Așa precede față cu noi Germania, care de­și pune cel mai mare preț pe men­­ținerea alianței cu monarhia nóstrá, totuși urmezá față cu noi, în cestiunile economice uă politică esclusivistă protecționistâ. Terminând d. Apponyi, propunerea d-lui Ordody s’a dat biuroului spre a urma con­form statutelor. Uă societate pentru „Istoria Patriei.“ In ședința din 18 Noembre a conferin­­­­țiarilor Atheneului, d. Esarcu a făcut uă propunere ce ni se pare de uă importanță seriosa. In ori­ce cas, ea merită d’a atrage atențiunea. D. Esarcu a arătat ca există la noi în țară uă mulțime de documente care sunt amenințate d’a se perde ș’a dispare pentru tot­d’a­una. Sunt numeróse familii atât în România de dincoce cât și dincolo de Milcov care posed prepuse hărții de cea mai mare uti­litate pentru istoria țerei ce zac prin lânui aruncate prin camarî și pivnițe și care se distrug și dispar în fie­care z jh Intre altele d. Esarcu citeza hârtiile d-lui Costache Negri, documente de cea mai mare importanță relative la marele cestiuni ce au fost resolvate sau tratate în timpul misiunii sale ca aginte diplomatic al țerei la Cons­­tantinopole. Aceste hărții se aflau până a­­nul trecut la un membru al familiei și nu se scie deca în­­ luna de astă­­­­i ele nu sunt perdute sau distruse pentru tot­d’a­una. D. Esarcu a mai citat cașul ce i s’a ra­portat de d. B. Constantinescu care, plim­­bându-se într’uă di prin casele prințului Bibescu, a vă­zut nă ladă, pe care vă spălă­­toresc spăla rufele, și în care a descoperit documente de nă valore istorică forte im­portantă. In fie­care­­ si asemene timpul distruge o o mulțime de monumente picturale, arhi­tectonice, și sculpturale, rămășițe prețiosse ale trecutului nostru istoric. D. Esarcu a propus formarea unei so­cietăți pentru Istoria Patriei, care să aibă ramificațiuni în tota țara. Particularii ce vor face parte din societate vor avea atențiu­nea deșceptată, vor începe a reunosce im­portanța obiectelor sau documentelor rela­tive la istoria Patriei și în cele din urmă vor găsi un mare satisfacțiune de-a­­ le cu­lege cu dragoste și al­e sustrage destruc­­țiunii. Acesta societate, a­­ zis d. Esarcu, va a­­vea încă de scop de a încuragia cercetă­rile istorice prin arhivele și bibliotecele Eu­ropei, precum și publicarea resultatului a­­cestor cercetări. D.­­Esarcu arată ca, deși a publicat până acum un număr însemnat de documente, posedă încă un număr și mai mare care stau în­­ cartenele sale. Cu acesta ocasiune d. Esarcu pune în vederea colegilor sei seria raporturilor ambasado­rilor venețieni la Constantinopole, la Viena și la Cracovia, conținând tote cele mai prețiose date asupra istoriei țarelor române; relațiile misionarilor catolici la noi în țară etc. etc., mai multe cronici inedite, dintre care una arată ca în tabăra lui Atila îna­intea Aquilei se afla un număr însemnat de valachi. In secolul V prin urmare nu­mele de valac era cunoscut și întrebuințat. D. Esarcu a arătat ca în tote orașele și însuși orășelele Italiei există societăți ca aceia care propune. Acolo aceste societăți aduc cel mai mare serviciu studiilor isto­rice prin desgroparea și­­­ publicarea docu­mentelor vechi, prin retipărirea cărților rari și prin colecționarea monumentelor de ori­ ce natură relative la istoria provinciilor sau orașelor ce­ au în vedere aceste societăți. Acusurile aduse arhiereului Calistrat România Liberă Zice cu acusurile aduse în contra arhiereului Calistrat, sunt urmă­­torele : 1. Cu arhiereul Calistrat lucreza și scrie pentru reformarea Sinodului, în care să ia parte laicii și preoții de mir. 2. Ca după canone au dreptul și preoții de mir să se facă episcopi. 3. Cu canonele nu ar fi în contra căsă­toriei a doua a preoților și diaconilor. 4. Câ critică lucrările Sinodului, care se mărginesc mai mult în facerea de călugări. 5. Câ, după părerea s­a, preoții pot să se adune în congres nefiind acesta oprit nici de canone și nici de Constituțiune. 6. Ca revoltă clerul inferior în contra capilor bisericei. 7. Câ a fost ales de câtre preoți mai în tote județele ca delegat pentru congresul de la Focșani. 8. Ca nu a voit să supr­ scrie enciclica Sinodului și critică pastoralele mitropoliților în contra preoților. 9. Ca este rădicat la trepta de arhiereu­ prea de tenăr dintre preoții de mir și ca în biserică nu citesce cântând ca cei-l-alțî arhierei și nici nu voesce să ție semn la cununie de tóte nimicurile cari nu sunt pre­­văzute prin canone. 10. Câ este redactore al h­arului Bise­rica Română. 11. Câ a slujit fâră voe, de­și mitropo­litul îi dedese acesta, și ca fiind oprit după un pretins vot al Sinodului, el cu tóte a­­cestea tot a­ slujit ca să se potă împărtăși. 12. Câ scrie prin Ziar­e. 13. Câ nu permite protopopilor să se porte necuviincios câtre arhierei și preoți. 14. Și câ în sfîrșit este pretins teolog precursor al lui Anticrist, Erostrat, res­­vrătitor și altele multe. Arhiereul Calistrat, ca să se puta apăra în contra tuturor acestor acusațiuni, a ce­rut de la Sf. Sinod urmatorele : a. Să i se pun la disposițiune actele pe care se întemeieza acusarea. b. Ca să i permită a avea apărători. c. Ca ședințele Sinodului, când se va face judecata, să fie publice. CRONICA CRIMINALA Pe strada garei în orașul Ploești, locu­­esce David Ianjai soția sea Tudora cu duci copii ai lor: Gheorghe de ani 11 și fetița Iana de aprópe 4 ani. Muncesc amăndouî ca să-șî câștige hrana, cacî sunt săraci și fără avere. Singura lor bucurie, unica lor speranță erau acești copii. Băiatul Gheorghe era silitor și ascultător, sa destingea la învățătură. Alâturî de denșii locuia Maria Ștefan Florea. Și densa avea un singur copil dus la Bucurescu să sfîrșascâ învățătura, și cu care se putea cu drept cuvânt lăuda, câcî era eminent și distins student. Aceste duce familii erau rude între ele. Tudora era soră cu bărbatul Măriei. Casele lor erau zidite pe același pământ rămas moșcenice și dat de zestre și împăr­țit în duoă. Pentru aceste locuri de casă și pentru nisce pomi ce despărțiau curțile, certa mare și dușmănie se făcuse între aceste după fa­­milie. Din acesta certa cumnatele Maria și Tu­dora nu mai vorbeau între densele, și de­și vecine, nu se mai ducea una pe la alta. Ștefan Florea, văzând atâta vorbă și zî­­zanie între ele, a început să ocărască și să go­­nescă din casă pe nevasta sea Maria. Dânsa atunci prinde ură și vrășmășie pe cumnata sea Tudora, din a cârei pricină nu avea traiu bun cu bărbatul său și o isgonea din casă. Pate ca acesta ură nu era atât de condamnabilă, deci prevenția nu -și întin­dea necazul și măria și pe acele ființe, co­piii dragi ai cumnatei sale. In ziua de 9 Ianuarie 1883, copilul Gheorghe și sora sea, pe când maica lui­era la biserică, trec în curtea mătușei lor. Maria îi vede și-i chiamă în casă, ba le da FOITA ROMANULUI. 26 NOEMBRE 2 D-NA DE GIVRE PARTEA ANTEIA I (Urmare) — Fie ș’așa! Zise marchisa, îmi place ânsă mai bine ănteia înflorire... In tot ca­șul, déca cu adevărat un om nu póte s’a­­jungă la căsătorie fâră să-și lase lâna d’a­­lungul drumului care conduce aci, îmi pare ca póte s’ajungă fâră pată, tuns, er nu murdărit. Și póte să fie ast­fel, când ci­­ne­va a dus viața pe care a dus-o Ray­mond pene acum, mergând apoi la uă fe­­meiă și mâne la alta, întocmai ca uă al­bină din flore în flore,... fără ânsă să pro­ducă nimic? Și făcui rea să mai vorbesc de inima lui, cacî ea îi a lipsit în­tot­dea­­una în viața pe care a dus-o. Cine duce un ast­fel de viață în întreprinderile tine­reței îmi face efectul unui om cu totul stricat. — Sa lasă, scumpa mea ! Ș’apoi ești ne­­dreptă: legătura de care este vorba, este deja veche. — Este adevărat, respinse marchiza, c’acesta legătură a ținut mai mult ca d’o­bicei. Fară înduoială câ acesta este pres­tigiul ce exercită femeile de teatru asupra omenilor cari nu fac nimic; un fel de de­șertăciune a unui amant sărac care are un amantă avută, simțiment care se explică fórte lesne. — Este aspră, și ca nici uă dată pari a fi în contra otărîrii ce am luat d’a căsă­tori pe Alisa cu Raymond; cu tóte acestea trebuie să ne ’nțelegem chiar d’acum asu­pra acestui punt, câcî presimt uă soluțiune apropiată, și, daci vrei să-ți spun tot, sunt dispus a grăbi deslegarea iei, întrebând în una din aceste­ade Pe Alisa. — Ad­­eselama d-na de Vercillac. — Ascultă-me, spune-mi care este simți­­mântul d-tele în acesta privință, urma marchisul. Este timpul ca să-l cunosc cât se pate mai bine, eacî n’ași vrea pentru nimic în lume să fiu, prin încăpățînarea mea, causa nenorocirii Alisei, sau să-ți pri­cinuiesc cea mai mică mâhnire, chiar daca acésta mâhnire n’ar fi câtu­șî de puțin în­temeiată. — Iubesc fórte mult pe Raymond, răs­punse marchiza după uă scurtă tăcere, și scii ca l’am privit în­tot­d’a­una mai mult ca pe fiul unor ómeni de tréba, de­cât ca p’un simplu nepot, după moda din Breta­­nia. Când, la mortea vârului d-tele Givre, care era, vai­ un tată fórte nebăgător de semn, mi-am vorbit să ne constituim din o­­ficiu părinții copilului sâu, am primit cu mulțămire sarcina d’a ne ocupa de educa­țiunea lui. Sunt fericită a spune ca nu cred ca n’am isbutit în greua nostră misiune; dar germenele era rea, cele d’äntain in­­fluențe fuseseră vátamatore, banii de care dispunea contribuiră forte mult la viața lui destrăbălată... In fine, cred ca Raymond, cu tóte sforțările nóstre, a rămas fiul tată­lui sâu și tributarul lumii sale, adică al lu­mii nóstre. — Aide de­ ca cum lumea nóstra ar avea monopolul tinerilor cărora le plac petrecerile și al bărbaților cari își uită po­­sițiunea lor! — Oh! în privința acestui punt concu­rența este liberă, și scia ca toți omenii a­­seză de ea. Cu tote acestea, vei conveni câ în viața casnică plăcerea este mai puțin prețuită de­cât pretutindeni aiurea. îndată ce bărbații se căsătoresc, se întorc mai tot­­dea­una la obiceiurile lor de flăcat, cari îmi par ca sunt violurile cele mai mari. In scurt, nu cred ca trebuie a conta mult pe un om ca Raymond pentru fericirea A­­lisei ! — îmi vei da voie, scumpa mea, să nu împărtășesc în nimic modul d-tele d’a vedea în acesta privință. Eu cred c’uă femeie nu are de ce să se tema de suvenirea cător­va pași greșiți pe calea cea mare într’uă tovără­șie veselă, dar ca, în schimb, trebuie a nu se încrede în visurile viclene ale bărbatului sau pe timpul preîmblărilor simți mintale, pe cari le fac împreună mână în mână, prin po­tecile înguste și boschetele înflorite, oprin­du se din când în când supt umbra copa­cilor,—tote acestea fiind luminate de só­­rele celui d’al după­­ zecelea an și parfu­mate de fructul oprit. Fui șigură ca acesta este cu mult mai periculos de­cât ecoul unui festin, sau chiar al unei mici orgii. Și acesta cu atât mai mult, cu cât, când iubim pentru ănteia oră, suntem tineri, naivi și entusiaștî. Făcend dintr’uă femeiă ’naintată în etate uă Dulcincă și luând, la trebuință, uă fata de uliță drept să domnu mare, n’avem âncă acel spirit de analiză pe care ’1 ducem mai tărziu în căminul nostru, în paguba fericirii nóstre casnice­, ș’a d-vóstru. D’aci tot felul de ilusiunî cari fac să ne para ca atât viața cât și a­­manta nóstra sunt frumóse, de­și mai tot­­deuna nici una nici alta nu sunt frumóse. Ast­fel, mai tărziu, când aruncăm uă pri­vire ’napoi, facem ceea ce fac acei bă­trâni cari nu se gândesc la trecut de­cât pentru a ’șî aduce aminte numai de florile cele multe pe cari le au cules altă dată, era nu și de seneții cari le au înțepat de­getele. D-na de Vercillac se scula repede, ca cum ar fi voit s’arate ca acestă convor­bire devenise ne­plăcută, apoi 4-se : — Ori­cum ar fi, stăruiesc în ceea ce am dis și nu voiesc să primesc viclenia și îmbătarea suvenirilor d-vostră poetice din tinerețe. Trandafirii iubirilor d-vóstra de prima­vera au atâția ghimpi pentru a vă răni, în­cât vă lasă în inimă, ori­ce ați <jice, mai multe rane omorîtore de­cât în­cântări ; pe când plăcerea este vidța sim­plă, ușoră, scutită de griji și de încurcături. Este destul ăntâia pară, pentru ca noroiul să devină dulce pentru cei cari nu bagă de somn cu el murdăresce. Și dovada este ca mai toți țineți la plăcere în loc de iubire. — Prea bine! murdăresc­ de sus până jos secsul, din care ar trebui să nu uiți ce face parte și viitorul soț al fiicei dom­­niei­ male. — Il datorez deja p’al meu,­­Ji­e mar­chisa surîdend; facă cerul ca recunoscința până în cele din urmă să nu mă sdrobesca!.. Serios vorbind, mă tem mai mult de obice­iuri de­cât de greșeli, și de viciuri ma mult de­cât de nesocotințe. Ș’apoi Alisa nu este îndestul de inteliginte ? Nu este a­­semene în­destul de bine instruită ? Ai voit să fie așa și ai avut dreptate; uă in­strucțiune completă constitue pentru fete un fues d’un gust distins, dar forte pericu­los pentru cele cari sunt sărace. Ei bine ! uă femeia care înțelege și scie, pate în­tot­­dea­una să judece mai bine de­cât ori­care alta; prin urmare, a judeca p’un bărbat ca Raymond, este a­l condamna. Nu credi are ca are să fie bucurosa d’a se arăta în lumea mare, d’a citi descrierea toaletelor ș’a orândurilor în­­ joai­e ? Ea va judeca, o­­cupațiune nenorocită, când este vorba se judece pe un bărbat... In cele din urmă, dé­ca Alisa este cu adevărat dispusă a urma după vederile d-tele, nu vei găsi din par­tea mea de­cât uă opunere discretă, câcî Raymond este în ochii mei d’uă potrivă cu semenii săi, nici mai mult nici mai pu­țin alt, cu tata superioritatea aparinte pe care o datoreza spiritului său, ce azi se gă­­sesce în lumea mare ca și pe strade, și care îi permite în convorbire să facă câte­va jocuri de cuvinte sceptice, cu cari se fac, ca în­tot­dea­una, reputațiunile omeni­lor de spirit. — In fine, scumpa mea, ce vrei să fie Raymond ? Ce vrei să fie soțul fiicei d-tale? Acum în urmă, ai făcut pe vecinul nostru, baronul Levallet, care făcea curte Alisei, să ’nțelegă câ ’și perdea timpul. Fie­­ ai făcut prea bine. Dar, pentru Dumnezeu ! Daci nu vrei nici pe Raymond, spune-mi ce om îți trebue ca ginere, d’ami idealu séu, îl voi opri decâ­t voi întâlni. In acest moment, se aud afară după voci tinere, și după umbre înalte apar pe nisi­­pul după terasă, lângă ferestra ce,’sta des­chisă. — Ei bine­ scumpul meu Petre, Zve­d­na de Vercillac, îndată ce tânărul, înso­țit de Alisa, trecu pragul salonului, eca­te și ’n mijlocul nostru ? — îmi pare câ n’am părăsit Ardennes, atât de mult ’mi-a rămas familiar locul în­­ care ’mi am petrecut copilăria. Aceste pă­duri, acesta fabrică de sticlă, acest castel, le am dus pretutindinea cu mine. ■ Și Petre Lefort, stând în piciore în mi7-

Next