Romanulu, noiembrie 1886 (Anul 30)

1886-11-26

ANUL AL XXX-LE BUCURESCI, 25 RAPCIUNE Fiindca ne aflăm, daca nu în ajunul, cel puțin într’uă apropiere similare ai unui desnodăment politic în statul român, datori suntem să ne aducem aminte de un articol meșter și dibaciu apărut în Romania Liberă, acum un an și jumătate aprape, sub iscălitura anonimului Craiovean, și care putem zice că se încheia și se complectă cu cel de la 5—6 Septembre anul curent, unde vorbesc despre alegerile generale comunale, și în deosebi despre cele petrecute cu acesta ocasiune în orașul Botoșani. Sub uă formă dulce și anodină, dar iscusită, în același timp savantul anonim pe care cred că-l cunosce întrega lume politică din țară, pune în evidență și pare numai apoi se ia act de călcările tuturor libertăților publice comise de guvernul actual, precum și de înjosirea stării magistraturei sub același guvern numit liberal-național; și, fiindcă nu se im bine ceea ce ne va da viitorul, bine este să ne lămurim cu aceia mai ales cari pun înainte ca și noi politica de principii. Partida liberală a avut de șef adevărat în tdtă accepțiunea cuvântului pe marele luptător și om de stat C. A. Rosetti. După ce prin sîrguințele lui nemărginite și fără de preget—grație, noi trebue s’o recunoștem, și concursului celorlalte partide—țara ș’a dobândit independința sea politică și a pus corona de Rege pe capul Suveranului ei, care a fost preocupațiunea acestei partide alta decât aceia de a desvolta prin legi principiile liberale înscrise în Constituțiunea nostră de la 66 și de a căta să introducă intrensa pe acelea care întâmpina greutăți în facea perioda de transacțiune între deosebitele partide ? Astfel, încă din anul 1881—anul proclamărea Regalităței—am avut onorea ca ministru al justiției al partidei liberale se propui, și Camera să voteze, proiectul de lege asupra libertatei individuale, proiect cerut într’un mod imperios de art. 13 din Constituțiune, care nu mai permite să stăm în privința acesta sub codul cesarian din 1865 ! Resultatul însă a fost acela că pâne astăzi, și acesta în urma a trei sau patru interpelațiuni adresate de mine tot guvernului din care am făcut parte, legea geme în Senat iar libertatea cetățanului pusă la disposițiunea celui după urmă agent administrativ sub guvernul din care face parte d. Nacu, raportorul aplaudat după atunci. Tot în anul acela C. A. Rosetti a enunciat ideia, și Camera din inițiativa ei a numit un comisiune specială pentru elaborarea unui proiect de lege de organisare a magistraturei, în sensul de a face dintr’onsa uă adevărată a treia putere în Stat. Două proiecte a i eșit din sânul acelei comisiuni : unul întemeiat pe principiul electivitaței, înscris cu litere mari pe drapelul partidei liberale, și altul reprodus după Constituțiunea belgiană și întemeiat pe sistema presentațiunei și a inamovibilităței. Guvernul putea se alege, sau se propune un proiect al seu propriu iar nu se lase magistratura regatului României în starea de a face pe judecător mai puțin sigur pe locul său decât sunt unii prefecți favoriți ajunși la un fel de inamovibilitate de fapt, și destul, credem noi, că ar fi fost să avem aceste două legi importante, pentru a nu vedea astăzi traduse în fapt cuvintele memorabile dar înfiorătdre ale primuluiministru I. C. Brătianu: « Am tolerat asasinate, procese scandalose etc.» De aci ușor putem păși la revizuirea Constituțiunei și a legei electorale, deorece s’a afirmat de către primul-ministru actual că, pentru a face revizuirea, a tolerat asasinatele și procesele scandalose. Ce rod putea să iasă și ce a eșit în definitiv din toleranța și patronagiul atâtor turpitudini sociale?! C. A. Rosetti dimpreună cu adevărații și vechii liberali a propus și susținut oă lege electorală largă, și care, prin asigurarea representațiunei minorităților, dedea națiune! dreptul său legitim de control asupra guvernelor,preferind, în caz de nereușită în înțelegere cu cei 40 deputați cari îl urmau, și acesta o știe forte bine anonimul de la România Liberă să rămână mai bine legea cea veche, decât să înzestreze țara cu un lege de guvernământ. I. C. Brătianu, capul guvernului pretins liberal, a voit și a obținut prin toleranța asasinatelor și a proceselor scandalose uă lege electorală, prin care orice guvern, începând de la d-sea, se pute perpetua la putere prin eliminarea absolută al oricărui control din partea impropriu numitei astăzi națiuni legale. Cel d’ăntâi a dorit ca Camerile să dea guvernele. Cel de al douilea a voit și a reușit ca Guvernele să dea Camerile într’un stat constituțional ! Și dacă de aci vom descinde puțin în mijlocul Constituantei de la 1884, dimpreună cu Craiovenul de la «România Liberă», și ne vom aduce aminte de Som lui 2 Aprile acelui an, de sigur că va constata dimpreună cu noi acest adevăr consemnat în «Monitorul oficial» că, pe când d-sea lua numai act despre cele ce se petreceau, noi, partida liberală, cea credinciosă principiilor sale, înfieram nemiluit prin protestări energice sugrumarea de către guvern a libertăței tribunei. Protestările nóstre ar fi mers pute și mai departe atunci chiar, daca C. A. Rosetti nu ar fi cugetat, și amicii lui nu ar fi simțit același lucru dimpreună cu el, că adică mai rămăsese Presa, că cea după urmă rămășiță a marelui patrimoniu ,a partidei liberale, și pe care datori eram să o apărăm în contra acelora care se pretindea că sunt espresiunea acestei partide, precum se pretind și astăzi, când o batjocoresc în modul cel mai brutal. Totă lumea scie și cunosce resultatul și acestei după urmă încercări a salvărei libertăților nóstre publice. C. A. Rosetti dimpreună cu 12 amici ai lui s’a retras din Parlament pronunțând aceste cuvinte memorabile: «Iau în mână drapelul astfel sdrențuit, me înveluesc într'însul și me retrag», și anunțând a treia și printr’un manifest iscălit de noi toți, că vom fi alături cu toți aceia cari vor lupta pentru menținerea și respectarea libertăților nóstre publice. In timpul acesta eminentul și mult stimatul Craiovei, păstrându-și fotoliul de deputat, continua de a lua act, și bine făcea; precum asemenea bine facem și noi astăzi să tragem acest paralel între guvernul pretins liberal și partida liberală propriu zisă și creștinește botezată după faptele și credințele sale. «Cine scie ore și cine ne va spune ce va aduce ziua sau anul viitor ?» a zis nemuritorul poet Alecsandrescu. Leaderul grupului junimist, în vederile sale mai mult sau mai puțin bine cugetate, mai mult sau mai puțin depărtate, are tot dreptul să ’și umple carnetul cu tóte faptele comise de acest gu%m> și să’ reducă poteră dată chirii: la tăcere; se scre ânsă amicul și confratele nostru că acesta nu are de a face cu partida liberală, care, după „cum am arătat, este în afară de orice răspundere, și in numele căreia îmi voi permite a arăta într’un gnumer viitor ceia ce credem noi liberalii că ar putea încă fi de făcut pentru salvarea libertăților nóstre constituționale. - D.îianul. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Sofia, 24 Noembre. — Mai multi elevi din serla de cădeți au denunțat guvernului pe profesorul scalei, capitanul Tepavidiaroff, că îndemnă de câtva timp pe câțiva cădeți, cari participaseră la lovitura de stat din 9 (21) August și cari apoi au fost grațiați, să pregătescă uâ nouă mișcare. Comandantul pieței a arestat pe capitanul Tepavicia roi și a dezarmat pe elevii scólei. S-a ordonat că ancheta severă. Paris, 24 Noembre. — Temps crede că atitudinea Austriei și a Engliferei a împedicat ocuparea Bulgariei de trupele ruseșci, dar constata că aceste puteri nu pot face nimic mai mult. Rusia, supunându-se, scia că răsbunarea sea a fost numai amânată. Dar va veni rendul Engliterei și Austriei spre a recunosce neputinta lor, când vor vedea pe Rusia alungându-și scopul fără a viola într'un mod , fi deschis tratatele, pentru a nu provoca mustroni. Singura speranța a nenorociților din Bulgaria se întemeiază pe acest patriotism tenace, care deja ia ajutat ca dată a scutura într-un mod gradat ingerința Rusiei. Berlin, 24 Noembre. — Gazeta Germanul de Nord desminte scirea răspândită de Times cum că se angajase nisce negocieri între agentul guvernului german din Bulgaria și generalul Kautbars în privința protectoratului supușilor ruși, negocieri ce n’ar fi isbutit. Foia berlinesa adaoga că astfel de negocieri se fac numai între guverne însuși. Roma, 24 Noembre. — Cartea verde a cestiunii bulgărești conține 84 de documente, cuprinfind perioda de la 21 August până la 20 Noembre. Rezultă din aceste documente că agentul italian la Rusia a primit, ca instrucțiuni la 9 Septembre să urmeze cu regența bulgară raporturile oficiale întreținute mai înainte cu guvernul prințului. Depeșile datate din 19 Septembre, 2 Octombre și 3 Octombre amintesc că puterile, prin tratatul de la Berlin, n’au voit să excludă influența specială a Rusiei în Bulgaria. La 15 Octombre, d. de Robilant stăruia pentru ca Rusia să propună un candidat. la tronul Bulgariei, care să fi putut întruni sufragiile tuturor puterilor. Intr’uă depeșă de la 27 Octombre, d. de Robilant în înțelegere cu contele Kalnoky spune că dacă Rusia va urma cu sistemul său de negatiune absolută, restabilirea stării normale în Bulgaria devine imposibilă. In fine la 15 Noembre, într’ua telegramă adresată la St. Petersburg, d. de Robilant stârneșce ca Sobrania actuală să proclame cât se pate mai curând candidatul ce se va fi ales. Manifestațiunea socialistă dinn Londra. Manifestațiunea socialistă din Londra, interzisă la 9 Noembre, s’a făcut Dumineca trecută. țiarele ne aduc următorele amănunte : N’a fost nici un tulburare. Liga pentru apărarea proprietății, convocase în mai multe locuri o contra-întrunire, în scop d’a atrage un orecare număr de lucrători și de curioși și d’a face astfel ca numărul manifestanților socialiști să fie mai mic. Cu tote acestea, și deși timpul era forte reu, numărul socialiștilor întruniți la Trafalgar Square s-a urcat la 50 sau 55 de mii. Grupele socialiste arborară drapelul roșiu. Musicele cari le însoțeau cântau Marseilles. Mai multe deputații nu venise din districte. D-niî Champion, Hydman și alți oratori au rostit cuvântări cerând, în termeni destul de violenți, dreptate pățiț, proletarii și lucrătorii fără lucru. Resoluțiuni prin cari se cereau măsuri în favorea lucrătorilor, s’au luat. Aceste resoluțiuni vor fi înmânate lordului Salisbury, primul ministru. Presa rusesc și cestiunea bulgară. piarului Nene Freite Presse i se comunică din Petersburg urmatorele : Candidatura principelui Nicolae de Mingrelia este privită de către Novoie Premia ca cea mai bună dovadă că Rusia nu renunță la Bulgaria. Revocarea agenților din Bulgaria este privită de către cele mai multe fiare nu ca să ruptură ci ca un avertisment serios pentru puteri, ca să înceteze de a mai sprijini pe regenți, căci altfel Rusia va fi nevoită să întrebuințeze mijloce și mai eficace. Pentru intervențiunea cu puterea armată nu mai prede că nici un fiat. Grajdanin suce că Rusia va accepta în finiște momentul favorabil. Katkov crede că plecarea agenților dovedesce în mod destul de clar că Rusia reintră în posesiunea deplinei sale acțiuni de libertate. VINERI, 26 NOEMBRE 1886 Petersburgskija Viedomosti recomandă ca negocierile diplomatice să se facă exclusiv la Viena, și în orice caz să se ocupe Varna. Discursul d-lui Kalnoky și sferele diplomatice din Rusia Corespondinței Politice i se comunică din Petersburg, in mod oficios : Discursul comitelui Kalnoky, ce’i drept, n’a produs în sferele diplomatice de aici un efect atât de sdrobitor ca în presa rusăsca, dar nu este mai puțin adevărat că impresiunea a fost forte seriosa, mai cu samă că în urma discursului de deschidere al împăratului și regelui Franz Iosef nimenea nu se aștepta la atacuri atât de violente dintr’uăgură autorizată. De altmintrelea, cabinetul rusesc este de părere că atitudinea sa din tot timpul crisei bulgare nu justifică asemenea sentințe, fiind că guvernul nici un dată n’a manifestat intențiunea unei ocupațiuni militare a Bulgariei, ba din potrivă, în acestă privință dă cele mai pacinice asigurări. Deorece cabinetul rusesc torideauna a vorbit numai de restabilirea influenței sale de mai nainte, este firesc lucru ca el să se simtă ofensat în urma unor declarațiuni, care contestă sinceritatea intențiunilor sale. Cu tot a reaua apreciere a discursului comitelui Kalnoky, se pate crede cu drept cuvânt că programa pacinică pentru resolvarea crisei bulgare nu va fi modificată. Uă convorbire cu președintele Dobraniei. Corespondințele din Filipopole al diarului Pester Lloyd a avut, nu de mult, uă convorbire cu președintele marei Sobranii, cu d. Toncev. Președintele înainte de tate a accentuat că marea majoritate a deputaților, împreună cu regința și cu ministerul, este hotârîtă să continue până la estrem lupta pentru independința Bulgariei. Și pentru menținerea liniștei în țără se vor lua și esecuta cele mai severe măsuri. In ce priveste activitatea marei Sobranii, d. Toncev crede că Sobrania ’și a îndeplinit programa, prin faptul că a ales un nou principe. Dăcă acesta n’a putut acum să primescă alegerea, există speranța că el va putea fi înduplecat mai târziu, după ce se va limpeeji situațiunea. De altmintrelea, deputații guvernamentali așteptă cele mai bune resultate de la deputațiunea trimisă pe la curțile europene. (Acestă deputațiune, după cum se scie, a renunțat la planul ei.—Red.) CRONICA TEATRALA XII Nu cred să fiu de mare trebuință povestirea pe de rost și cu tote amenințele intrige a dramei lui D’Ennery și Cormon Une Cause Celebre, tradusă de d.irig. Manolescu sub titlul U Crimă celebră și jucată pe scena Teatrului Național, pentru prima oră Joia trecută, 6 Noembre. E destul a spune că Crima Celebră, pune î n scenă virtutea prigonita în timp de patru mari acte și cinci tabeluri și că tocmai în actul V, al VI tabel prin urmare, vițtul adică criminalul este pedepsit și bieta virtute este resplatită spre marea bucuria și destindere a nervilor spectatorilor. Până când case mișcătorul Jean Renaud (Grig. Manolescu) sergent în armată, acuzat că și-a omorît femeia în actul I, un fel de prolog, apoi condamnat după mărturia singurei sale copile, uă mitifică de vro 5-6 ani, apoi dus la munca silnică pe vieți și apârându-ne în haina infamantă de..., opnaș pentru a suferi și a’și recunosce fata într’un ocasiune plină de lacrimi în sală și pe scenă, — pene atunci multe, nenumărate sunt peripețiile, unele mai nervose și mai dramatice decât altele, cu care d-nii d’Ennery și Cormon își umplu drama lor. De la ’nceput, onorul femeiei lui Jean Renaud de câtre asasinul Lazar (de ce-o fi scriind afișele Lazare, căci nimeni n’are poftă să chiame în vocativ spre densul pe omorîtorul Lazăr) sgudură atențiunea spectatorului care se ’ntreba cu un naivitate justificată: dacă de la ’nceput, actorii se jocă d’a pumnalele, ce are să fiă la fine când așa numitul crescendo dramatic voiesce ca peripețiele urmâtore se devină din ce în ce mai acute, întrebarea își primesce răspunsul căci d’Ennery este mare meșter al injghebăririlor unei acțiuni nervose grămădind incidente peste incidente, recunosceri peste recunosceri, descoperiri peste descoperiri,— tóte, dar scutate fără escepțiune astfel aduse încât au fit în sală des soupirs de soulagement, adică un fel de suspine de ușurare, un fel de ahtce bine ’mi pare ca s’a întâmplat. Căci vedeți d-vostră, ca și ’n Cele două Orfeline, acest nou succes, drama Uă Crimă Celebra are puterea de a se juca nu numai pe scenă dar și ’n inimele celor ce sunt în sală. Sceptic, nesceptic, nepriceput sau adânc seiutor de cum devine șmecheriicul și de cum operază stimabilul d’Ennery, trebue sé taci, s’asculțî, se simți durerea ca Jean Renaud și ura în fața lui Lazăr omorîtorul, pe care’i venii puunându-se în trei acte d’a rândul sub numele contelui de Mornas. După aceste puține rânduri și pentru a ne continua șirul vorbirea, lesne vedeți că Lazăr (Velescu) e fulgerat din sală cu nisce priviri de mânie și de dor de răsbunare încât Velescu, bine, pare tot atât de bine ca în Jacques din Cele două Orfeline, e blestemat mai cu semn de speciatrice cu un foc care i’ar arde cenușă, de nu ar fi lacrimele ce face să curgă nenorocirea lui Jean Renaud cari se stingă focul orei în contra lui Velescu. Mai spuneam aci, într’un rând, anul trecut când înregistram ăplansele frenetice ce isbucniau în actul V din Cele două Orfeline, că Velescu ar trebui la eșire sĕ se păzescá, căci cine scie ce spectator nervos trăind ânca afara din teatru viața după scenă, se nu-l pedepsesca de relele ce face lui Petru și de acelea ce făcu acum patru seri de-a rândul simpaticului și nefericitului Jean Renaud. Spun acesta spre meritul artistului care e în nota dramei... melodramatice, potrivită cu vocea sea profundă, cu jocul închis și sumbru, cu gesturile reci și unghiulare, proprie talentului său, precum în nota melodramei este și acel tremolo de voce, tîrîgâitura pe unele din silabele cuvintelor. Tóte simpatiele și tóte lacrimile nu continuă a fi decât pentru onestul și nefericitul Jean Renaud. Sciți d-vostră că în scena ecumescerei, atunci când Jean Renand în haine de... ocnaș trece prin parcul ducelui d’Aubeterre (Christescu care nu e reu) și acolo fiica lui, Adriana, acum adoptatâ de d-nul și d-na d’Aubeterre îl recunosce printr-un fel de vedenii (fenomen de suggestiune isterică) moștenite din fiua procesului, — sciți d-vostra că în acel moment orchestra n’a mai putut continua legiuitul pianissimo commovente cerut de melodramă. Și de ce intreba veți ? E pentru că, în loc d’a face cerutul commovente era corn— mossa ea însăși, pentru ca artiștii din orchestră plângeau, pentru că simpaticul lor șef, d. Hübsch, plângea, plângea comitetul cu uă unanimitate ce i-am ura in tate, plângea direcțiunea, prin culise se anfiiau sughițurile sensibilelor coriste, nu voia fice ca în sală erau torente de lacrimi căci atunci pompierii ar fi sărit credend cu’i foc și că alții le-au adus apă; vom susține numai ca batistele erau scoase tote ca un fel de mici drapele ca acelea ale regaliștilor francezi, și după evantaiiele din logie se vedeau figuri inundate de lacrimi comiserative. Succesul acesta va fi numerat in cariera lui Manolescu ca unul din succesele cele mai umede in care un artist póte pretinde. Mai multe lacrim nici nu se póte. La prima represintațiune, lângă mine, un domnâ care după culorile pălăriei trebue să fi fost copilă a munților, își stricase cu deseversire estetica nasului suflându-se mereu pentru a’și ascunde plânsul. Ba âncâ, într’un rând, la scena recunoscerei, domna se intórse către dumnealui și c’un foc conținut fuse prin dinți următorele cuvinte : — Dar de ce ăla îmbrăcat în chembrica carămiziia nu’l strînge de gât pe afurisitul ăla îmbrăcat, in catifea negru ? !! — Se vede că nu sunt învoiți așa, răspunse dumnealui neluându’și ochii de la Manolescu. Damna cu «estetica nasului», tot publicul și’n specie cel feminin sunt recunoscători în fiecare sera la două artiste cari le ușureza emoțiunea, le destind nervii și întorc intriga spre placul lor, căci «așa s’a învoit» D’Ennery să facă. Aceste două artiste sunt domnele Eufr. Popescu și Aristița Roman-Manolescu. Prima jocă cu acea autoritate, cu acea superbă dicțiune și voce impunătare—grand genre, grand air, grande dame pe cari publicul totdeuna, iară excepțiune într’u lungă și magnifică viață artistică, le-a aprețuit pe deplin. Ce plăcut ar fi pentru public, frumos pentru prestigiul societății dramatice bucurescene, folositor pentru tinerele nostre artiste, decă d-na Eufr. Popescu, creatórea atâtor și atâtor mărețe roluri, ar apare mai des pe scena succeselor sale de alta-data. D-na Aristița Romanescu jocă pe Valentina de Mornas, fiica aceluia pe al cărui nume și avere o portă cu sfruntare omorîtorul de Lazăr. Are un singură scenă dar capitala, aceia când spune pretinsului ei tată să fugă căci el e asasinul Madelenei Renaud, și când îi esprimă urerea și scârba ce simte pentru el. Scena e nervosa, sguduitóre , deja ura spectatorilor s’a ’nfierbântat în contra falsului conte de Mornas. Căldura jocului, adevărul intonat,iunilor, viața concentrată ce d-na Aristița Romanescu pune în serviciul acestei scene i-au valorat trei brămâri din partea publicului la prima representațiune. Mi se spune ca succesul scenei continuă tot atât de puternic și la representațiunile urmâtore. D-na Ana Manolescu jocă pe Adriana Renaud, fetița care de 5 ani și jucată drăgălaș de mica Anestin, a făcut să se condamne tatăl său glicând ca el era ’n odată când mumă-sa ificea: mă omora! In actele urmatore, rolul e luat de d-na Ana Manolescu, rol de lacrâmi, de duioșia, d’un patetic continuu; nu cred să fiă din cele bune ale d-nei Ana Manolescu. D-na Vermont jocă rolul Madelenei Renaud în prolog; nu erou de loc; din contră, modul de a se lupta în contra omorîtorului și’n urmă rănită a traversa scena târîndu-se pentru a ’și vedea copila, e plin de măsurá; altmintreu publicul încă străin de ce are să se petrecä arunde. D-na Petrașcu jocă pe ducesa d’Aubeterre. Un creațiune escelente și un rol din cele cari se potrivesc întocmai ca felul talentului aefi cu deseversire afirmat al lui Petrescu e sergentul Chamboran; meritosul a făcut din el un adevărata și frumosa creațiune, bravo! Contele d’Aubeterre face parte din acele nenumérate roluri de grand seigneur cu tocuri roșie, proprietatea exclusivă a lui Cristescu anca de sub direcțiunea Pascaly la Circ, în Teatru, și-aiurea. E bine, Cristescu în casa sa Louis XV și cu sabot va fi totdeuna din tote puntele de privire mult mai bine decât Cristescu cu toga și laurii romani. Am spus cum juca Velescu pe falsul conte de Monnas. Gion.