Romanulu, decembrie 1887 (Anul 31)

1887-12-08

ANUL AL XXXI-LE Voiesco și vei putea. anunciuei Linia de 30 litere, petit pagina IY ...... . .40 bani Uetto „ „ „ ,, III...............2 lei — ,, lnserțiuni și reclan:e pagina 111 și IV linia .2 „ — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ ziarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse LA VIENA, la d-ni« Haasenstein et Vogler, (Otto Maas»), LA FRANCFORT, S­M. la — G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America — Scrisorile nefrancate se refusă — ESEMPLARUL 1 GRANIOS, 8 DECEMBRE 1887. REDACȚIA STRADA DOMNEI 2. ADMINISTRAȚIA STRADA NOUĂ, 10 Fun datore: C. A. ROSETTI Directore: VINTILĂ O. A. ROSETTI EDIȚIUNEA DE DIMINEAȚA BUCURESCI, 7 UNDREA Cuvinte grave se rostiră în șe­dința de Lunea trecută a Adunărei deputaților, cuvinte cari deferă nas­­tere la un incident dintre cele mai regretabile. E că în ce împregiurări se produse acest incident: Un deputat din majoritate găsi că se cuvine a rosti urmatorele cuvinte la adresa minorităței, pe cari le co­­piăm te­stual din organul guvernu­lui, Voința Națională : «Voiți se faceți vă revoluțiune și aveți aerul de a pretinde ca să nu se ia măsuri? Fiți siguri case că ni­meni nu vă vor urma, și nu vom sta cu brațele încrucișate la cea mai mică încercare de a se vărsa sânge». La acestă acuzare, un deputat din minoritate, d. Oroveanu, întrerupse­­ ficănd: «D-voi stră voiți să vărsați sânge». Până aci, lucru foarte firesc: un răspuns la uă provocare, și uă acu­sare pentru acusare. Un ministru însă se scotă îndată și intră și densul în discuțiune. Și pentru ce făcu acesta ? Pentru a apăra banca ministe­rială ? Dar acusările erau între majoritate și minoritate, și apoi provocarea nu venise decât din partea unui mem­bru al majorității. Ce mai cauta deci d. Stătescu, ministrul justiției, să amestece aci banca ministerială și să ia solidari­tatea acusarei pe care o făcuse­ mem­brul majorității ? Mai mult încă: Pentru ce d. ministru al justiției dete acestei acusări un caracter cu totul personal, prin nișce cuvinte cari din ori­ce parte a Camerei pu­tea să plece, de pe banca ministe­rială însă nu. E că aceste cuvinte, pe cari­ărăși le copiăm te­stual din Voința Na­țională : «Cele ujlise de d. Oroveanu sunt vre uă nouă amenințare de asasi­nat ?» Eî, și la aceste cuvinte, cari îl vizau direct, ce era să răspundă d, Oroveanu ? Negreșit că nu picând d-lui Stă­tescu : — Vă mulțumesc, d-le ministru al justiției, sunteți prea bun și vă remân recunoscător că interpretați ast­fel cuvintele mele; așa este , ele sunt uă nouă amenințare de asasi­nat, v’o spun eu, eu Oroveanu, pe care l’ați făcut complice în odiosul atentat în contra d-lul prim-mini­­stru ! A răspuns deci cum repunde cel provocat, cel lovit, cel în drept: «Esc­ un asasin singur». Șăti, după Voința Națională: «Miniștrii sunt asasini!« E că incidentul, întrebăm acum : De cine altul a fost el provocat, dăcâ nu de însuși d. Stătescu ? Nu mai intrăm în discuțiunea ce­lor rostite în urmă de d. Stătescu, șeful suprem al justiției, pentru că, mărturisim, acesta ar fi pe cât de trist pe atât și de dureros : ar fi să punem în discuțiune demnitatea și prestigiul unei instituțiuni, care este onórea lumei moderne și a lumei ci­­vilisate , ar fi să aruncăm balele pa­siunilor Apolitice cele mai înveninate și năvoiul scandalelor ce se petrec în Parlamentul țărei asupra justiției poporului. Nu­­ nu vom face acesta, pentru încrederea ce avem în justiția po­porului și pentru respectul ce pur­tăm unei instituțiuni, basată pe ve­chile nóstre tradițiuni, pe istoria și pe trecutul nostru. Nu­­ nu vom face acesta, pentru că nu voim—servindu-ne de espre­­siunea d-lui Stătescu—se «sfâșiăm perdeua» bunelor moravuri, perdeua care trebue să acopere tóte viclele, tóte pasiunile și tóte orgiile nóstre politice. Da , d-le ministru al justiției, nu putem să intrăm în discuțiunea ce­lor z­ise de d-ta, cu ocasiunea ne­norocitului incident din Cameră pe care însuși l’ai provocat, căci inte­rese cu adevărat mari și considera­­țiuni de înaltă ordină socială ne o­­presc d’a face acesta. Trecem deci înainte. Sunserăm că n’am înțeles ameste­cul bancei ministeriale în sprijinul acusarel pe care o făcu un mem­bru al majorității la adresa minori­tății, și încă și mai puțin­­ă pro­vocare, c’un caracter îndestul de violent și de ofensator, la adresa u­­nui membru al minorității care răs­punsese la acea acuzare. In adevăr, lucru este foarte ciudat și, putem­­ zice, chiar trist, să vedă cine­va banca ministerială ațâțând nișce discuțiuni deja îndestul de a­­prinse între oă mică minoritate și că majoritate sdrobitorre. Și pentru ce banca ministerială ar face acesta ? Pentru că cuvintele trimise la a­­dresa majorității se răsfrâng și asu­­pra bancei ministeriale , și că ast­fel ea trebue să se apere în contra lor ? Apoi, pentru acesta banca minis­terială are cuvântul când voesce și n’are de­cât să răspundă, cum in­cumbă posițiunea ce au­ consilierii Coroinei să răspundă și să vorbască în Parlamentul țărei , cu tot tactul și tot calmul,­ără nu prin întreru­peri provocătore și prin cuvinte în­­jositore. Dar, ce ni se fa­ce ? Minoritatea este violentă în dis­­cuțiunile ei, atacă pe miniștrii, le aduce chiar acusări nedrepte și ne­întemeiate. Eî bine, ftă și așa, minoritatea înă­bușită și în neputință d’a face alt­ce­va d’a servi causa pe care ea o crede bună și drepta, își varsă, cum se fa­ce, cel puțin focul. Urmăză cnse de aci că miniștrii să -și nesocotescă până într'atât po­­sițiunea lor, în­cât se alunece pe priporul unor cuvinte de rând și să dea discuțiunilor, parlamentare carac­terul unor certe comune? Nu credem că așa ar trebui să fie, și, cu tote acestea, nu vă­dată am audit aruncându-se cuvinte de pe banca ministerială, cari, prin rău­tatea, veninul și, ceia ce este încă și mai rea, prin lipsa de scrupul în alegerea lor, puteau fi aiurea între­buințate era nu în Parlamentul terei. Și banca ministerială voieste să fie respectată; și ne mai putem mira de rușinasele scandaluri cari se pe­trec în Cameră! „Românul“ de azc I are un supliment conținând discursul d-lui N. Fleva pri­vitor la cele petrecute la ministerul de resbel. Cititorii nostrii cari nu vor primi suplimentul împreună cu „Românul“, sunt rugați a’l reclama. SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Washington, 6 Decembre. Mesagrul preșidențial constată un enorm escedent al tesaurului și necesitatea de a reduce tariful vamal.­­Sofa, 6 Decembre. Represintantul companiei vagonelor cu paturi a sosit la Sofia pentru a trata în presin­a convențiunei relativa la Orient- Espress. Soția. 6 Decembre Sobrania a votat diverse paragrafe pri­­vitore la legea asupra consiliilor generale și a continuat discuțiunea proiectului. Comisiunea bugetara a adoptat paragra­fele bugetelor ministerilor de interne și a­­faceri streine. Viena. 6 Decembre, Fremdenblatt reproducând sch­ib­­eri din diferite părți, semnaliza înarmări și con­centrări de trupe ruseșci la granița, ob­serva că aceste seri sunt în contrazicere cu așteptarea că recenta întrevedere de la Berlin ar avea de resultat împăciuirea. înainte de tote, dire fóța vieneză tre­bue a aștepta că întrevederea i se producă efectul său asupra unor măsuri cari pate fuseseră luate sub alte prevederi.­­Austria a acceptat cu cea mai mare în­credere pasagiile din discursul tronului la Berlin, unde ideia de a tulbura pacea na­țiunilor vecine este cu totul respinse. Dar daca concentrările trupelor rusesc­ pe gra­nița austriaca ar continua, Austria s’ar ve­dea silită să ia măsuri pentru a nu ră­mâne înapoi în fața pregătirilor amenințâ­­tore ce nu sunt de loc provocate. Berlin, 6 Decembre. Post dice că esplicațiunile ce d. de Bis­marck a dat Țarului pe timpul­­ întrevede­­rei de la Berlin, râmân fără resultat, de vreme ce directorul general al presei ru­sești, d. Fecktistoff este el insuși un ina­mic al Germaniei. Post adaogă ca concentrarea trupe­lor rusești la granița­­ Galiției face de temut ua lovitură fârâ veste contra pute­­rei vecine, alianța Germaniei și lumea se întreba daca acesta lovitura neașteptată va permite Germaniei sa rămână mult timp in pace. Agenția Havas. Madrid, 6 Decembre. Guvernul respinge proiectul ce tinde la sporirea factelor asupra cerealelor. Paris, 6 Decembre. Mesagiul noului președinte al Republicei nu va fi citit de­cât Joi când va fi con­stituit noul cabinet. Madrid, 6 Decembre. Miniștrii plenipotențiari la Berlin, la Viena și la Vatican, vor fi ridicați la ran­gul de ambasadori. Paris, 6 Decembre. Le journal des J Débats publică un de­peșă care fa­ce că cu tote desmințirile Ru­siei, este forte sigur ca să concentreze trupe pe fruntaria austriacă. Paris, 6 Decembre. Unele­­ fiare apără cabinetul Rouvier și reclamă menținerea s­a la afaceri. Ar fi, fiic­ele, un cabinet de lichidare. Alte fiiare susțin contrariul, că ar fi un mare erore de a ține acest cabinet în ca­pul afacerilor. Lumineză-te și vei fi: abonamente In Capitală și districte, un an 48 lei; sase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tate țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea farului și oficiele poștale LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N. D.) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — Peters'rirg, 6 DujuVa . Societățile cu acțiuni străine, vor trebui să ceară guvernului un autoritare pentru a continua afacerile lor péné la 1 Maiü 1883. Paris, 6 Decembre Ministerul se va constitui mai nainte de Sâmbătă, și va fi compus din nuanța ra­dicală cu câte­va elemente moderate. Péné acum tot se crede că d. Goblet ar fi în­sărcinat cu formarea cabinetului. Berlin, 6 Decembre. țtiarul oficios Die Post denunță înarma­rea Rusiei în contra Austriei. Bursa a scu­­fiut într’un mod simțitor în urma zgomo­­tului ce s’a răspândit că ministrul de res­bel ar fi fu­s că resbelul cu Rusia este cu putința în fie­care moment.­ Bruxelles. 6 Decembre. Negocierile pentru împrumutul bulgar n’au isbutit. Grupul bancherilor s’a des­ființat. Petersburg. 6 Decembre. Se fa­ce că în teatrul Maria, unde merge Țarul s’a găsit ascunsă uă cantitate de dinamită. Petersburg 6 Decembre. Le Journal de St. Petersbourg exprimă părerea de reg că d. Deroulède întrebuin­­țază numele Rusiei în scop de a provoca în Francia agitațiuni interne. Paris. 6 Decembre. Ziiarele anunță că la 10 Noembre tre­cut, de d. Bismarck ar fi adresat miniș­trilor plenipotențiari ai Germaniei în străi­nătate uă circulară redactată într’un ton forte autoritar și în care se fi­cea că în cazul când împăratul Wilhelm, imperatesa Augusta și principele imperial ar muri, forța imperiului german ar rămâne inde­pendentă de persane ori­cât de sus ar fi puse. Acesta circulară, fiic m­­arele, ar fi pro­vocat să vie mișcare în corpul diplomatic german și uă adevărată indignare în cer­curile curiei din Berlin. La Viena, în cercurile curiei, s-ar fi produs de asemene u o mare mișcare. Agenția Liberă. Noul președinte al Franciei și presa germană, Die Post scrie : D. Sadi-Carnot, despre care se fa­ce că este un caracter respectabil ca și Grevy, nu va fi mult timp în stare să țină ocupată troaca în care a transformat drepta și radicalii scaunul prezidențial. La primă­vară, și pate și mai curând, radicalii ca și drepta vor încurca uă altă lovi­tură de stat, pentru ca să conducă resbelul și printr’uă conducere no­­rocosa să-și asigure puterea. D’uă cam dată lucrurile nu erau încă gata și de aceea ambele partite care țintesc la uă lovitură de stat, au ce­dat oportuniștilor și n’au ales pe Freycinet. Acesta avea să le aducă radicalilor drept plocon resbelul, iar SIB monarh­iștilor, scârbiți de Boulanger și de radicalism, să le ofere ocasiu­nea pentru un norocosă lovitură de stat. In ambele tabere ease pot <a­­menii să mai rabde. Acesta este bine pour la trêve de confiseurs în Paris, dar este bine și pentru cele­l­alte seri, unde omenii doresc se petrec­ în liniște sărba­­torile crăciunului. National Zeitung de asemenea nu crede că acum a început oă epocă de liniște pentru Francia . A căuta se prorocesul, fiice numi­tul fiiar, viitorul noului președinte, este uă încercare zadarnică. Atâta este cnse sigur că anonimitatea re­publicană, care s’a ridicat la scau­nul preșidențial, va începe să dis­pară în fi­ua când va încerca să com­pună un minister dintre fracțiuni. Numai oă singură politică ar pu­tea da Franciei pacea internă și re­publicei stabilitate și agânt econo­mic. Acesta este politica sinceră și hotărîtă pentru pace. Dar fiind­ că acesta nu se va întâmpla, nu peste mult jocul de pene acum al frac­țiunilor va începe din n­ou și repu­blica va trebui să reîncapă lupta cu monarh­iștii. Plecarea d-lui Grévy de la Eliseu. Când fu informat că demisiunea sea era primită, d. Grévy, care încă din dimineața fiilei luase tóte disposițiunile pentru a pu­tea părăsi Eliseul, declară că are să se mute în casa sea particulară de pe bule­vardul Jena. La orele cinci și două­ sieci de minute, trei trăsuri sosiră în curtea pa­latului. Atunci, d. Grévy își părăsi aparta­mentul și se coborî pe scara cea mare, mergea încet și era însoțit de d-na Grévy, de d-na Wilson și de cele două nepote ale lui. Sosind în vestibul, găsi­nd­, adunați pen­tru a-l saluta, pe toți ofițerii casei sale militare, pe toți funcționarii și pe toți ser­vitorii palatului. Multe persone plângeau. Fiind mișcat de acesta dovadă de fidelitate, d. Grévy rosti aceste cuvinte: «Vă mul­­țămesc, domnilor, vă mulțumesc,... adio,... la revedere.» In urmă porni încet spre e­­șire și coborî treptele peronului. D. Grévy se urcă într’u­ trăsură cu d-na Grévy, d-na Wilson și cu cele două ne­pote ale lui, colonelul Lichstenstein și o­­fițer­ii casei militare se urcară în cele­l­alte două trăsuri. Acest cortegiu se îndreptă la pas spre bulevardul Jena, unde d. Grévy sosi fără să fi fost obiectul nici unei ma­­nifestațiuni. îndată după plecarea s­a, colonelul Cauce, care comandă palatul, a ordonat ca, după obiceiu, să se dea jos pavilionul președen­­țial, care nu s’a ridicat de­cât după ce s’a ales nuoul președinte, d. Sadi Carnot. Cu câte­va minute mai nainte d’a pă­răsi Eliseul, d. Grévy a încredințat gene­ FOIȚA ROMANULUI 7 DECEMBRE 14 COMITESA DE KER0UAL de Xavier de Montepin Perina chete din cap cu tristețe. — Acésta viéța de care vorbesci, dom­­na comitesă, respunse ea, nu’mi aduc a­­minte ca s’o fi iubit vr’ua dată. — Intr’adevĕr, dar pentru ce atunci?... Leonia se întrerupse. — Pentru ce am devenit nevasta unui saltimbanc și saltimbanca chiar eu ? is­prăvi Perina. Eh ! domnă, acesta stare nu am ales’o. — Cine­ ți-a impus-o ? — Din întîmplare. — Ași putea ’se scii și eu ? — B-na comitesa vrea să scie istoria vieței mele ? — Nu vrei să’mi-o spui ? — Oh ! ba da, din tata inima. E forte simplă, d’alt­fel, și va fi forte scurtă. Perina atunci nară d-nei de Kéroual is­toria pe care am pus-o mai înainte sub o­­chii cititorilor. — Acesta esistență sgomotosa și mize­rabila,­­zise ea, isprăvind, o uram deja pe când nici nu cunosceam alta’judee .fă, d-nu, de repulsiunea, de desgustul, aprópe de e­­rorea ce trebuie să’mi inspire asta-n fi. Nu vorbesc numai de privațiunile, de grijile, de oboselile, de dilele fară pâine și de nopțile fără somn; acestea n’ar fi nimic, ființele omenesci trebuie să scie a’și duce sarcina or cât de grea ar fi, fără ca să murmure , dar e un alt lucru mai precios de la sută de ori de­cât aurul, un lucru care nu se egaleza cu nimic, pe care nu’l pote înlocui nimic, și pe care cine­va tre­buie să’l păstreze cu or­ce preț; e stima de sine și stima celor­l­alți. Ei bine! a­­cest tesaur, nu’l am! In aceste caraghios­lâcuri, în aceste lucruri de nimic ua fe­meie își compromite demnitatea, pot zice că pierde aprope și pudurea. Sunt cinstită mulțămitâ lui D-zeu, n’am făcut nici un dată rea , îmi iubesc bărbatul, îmi iubesc copila, ei bine când publicul se stringe în jurul meu și ascultă vorbele mele, rîsetele sale sunt insultatore, o simt bine și în mulțime nici măcar unul care să nu se credă în drept d’a disprețui! și cu tote acestea, domnă, consciința’mî spune ca nu merit acest dispreț. — Sărmană femeie ! sărmana femeie ! murmură d-na de Kéroual, ai cărei ochi se umplură de lacrămi; da, ai dreptate, trebuie sé suferi forte mult íntr’adevĕr. — Și déca cel puțin ași suferi numai pentru mine, urmă Perina, dar nu sunt alte dureri și mai mari pe cari mi le păs­­trezi viitorul ! Copila mea se maresce, scumpa mea Georgetta al cărei suflet n’are nici uă pată, cu gîndirea nevinovată, și trebuie s’o arunc în mod fatal în m­ijilo­­cul întîmplărilor oribile a­le vieței care e ș’a mea. Ce vorbe vor au­ fi acele urechi atît de curate ? ce lumini blestemate și precoce vor ilumina acesta nevinovăție în mijlocul necurățeniilor unde ne chema meseria nostra ? Bine s’ar gêndi ore ca să se jeneze cu fiica unui saltimbanc ? Ea va fi seracă, i se vor face oferte infame ca a­­celea cari mi s’au făcut și mie și mé fă­cea se roșesc. Unde va ajunge atunci ? nu indrăsnest ca sé mĕ gândesc. Cine scie décâ D-fiea va păzi pe copila mea, cum m’ă păfuți pe mine ? Cine scre decă ’i va da puterea ca să resiste tentațiunilor cari o vor lua cu asalt? Cine scie deca supra­vegherea mea de mamă nu va greși vr’uă dată? Se véd pe Georgetta perdută, înjo­sită ! Ah­­­sé mé pázéscá D-dea d’uă ase­mene nefericire ! D-ta ești mamă ca și mine, domnă comitesă, și trebue să mă în­țelegi mai bine de­cât se’mi ved copilul înjosit, ași vrea să’l ved mort. D-na de Kéroual luă mâinele Perini in­tr­ale­sele și le strînse cu afecțiune. — Eî bine demnă mai crezii acum că póte să’mi pară réa de acel infern din care m’ai scos și ’n care va trebui să intru peste curînd ? Comite să nu răspunse, și urmă vorbelor Perinei uu tăcere lungă. Fără grije cum e cine­va la etatea lor, cele două fetițe urmau a se juca. Domna de Kéroual lăsase să’l cadă bro­deria sea pe genuchi și marii săi ochi gîn­­ditori se îndreptase spre cer, unde se ve­dea părți azurii printre foile copacilor. Fără îndoială, în momentul acela, tinera văduvă se isolase de lumea est­eri őra într’un mod complet, absolut, și trăia în senul gândirei sale. Perina o privea pe furiș ca un fel de în­grijire vagă; îi părea că presimte că ceva solemnei și hotărîtor se pregătea, ceva care o privea. Dar cum? nu putea s’o ghicescá. Un timp cam lung se petrecu ast­fel, a­­poi comite să se scobori în sfârșit din sfe­rele înalte unde plutea mintea ei. — Perino, fi­se ea c’uă voce lentă și gravă, de astă­zii numai te cunosc bine; simțeam deja afecțiune și simpatie pentru d-tea, acum énse că’m- ai desvăluit sufle­tul, simt ceva mai mult de­cât iubire, te stimez șî te respect. — Oh! domnă, bolborosi Perina zăpă­cită cu totul ascunsi­ndu’și în mâini fața ei purpurie, respectul d-tele mie... mie !... — Comite să relua fără a’l mai da timp să urmeze: — După ce te am ascultat, m’am recu­les, m’am consultat ai refiut-o, nu e așa? Am rugat pe D-zeu ca să’mi trimită lumina Iul, ’1 am rugat ca să’mi arate calea ce trebuie să urmez, și cred câ’mi a res­­puns. Perina începuse a înțelege dar nu în­­drăsnea să se lase cu totul în brațele spe­ranțelor sale . Ii eră frica să nu cadă pr ea de sus. In prada unei emoțiuni mari, densa aștepta. — Aceia ce alții numesc Providență, umra d-na de Kéroual, cerul singur a ho­tărât ca să se întîmple uu nenorocire băr­batului d-tele lingă acesta casă unde tre­buia să vi se dea ospitalitate. Ai suferit îndestul de mult, mâna mea era destinată ca se va schimb sorta. — Se’mi schimbi serta­ bolborosi Pe­rina, ce vrea să fi­că d-na comitesă ? O rog ca se’mi esplice. •— O se’ți esplic acum, respinse tenora văduva. Acesta meserie de saltimbanc, de care ai orare, pentru d-tea și mai ales pentru fetița d-tele , remâne la d-tea pentru ca sĕ’i fiicî adio pentru tot­dea­­una! Perina împreună mâinele, uă scânteie trecu prin ochii séi, buzele séle se între­­deschiserâ. Cu tóte acestea ea remase mută dér su câtă elogință arde tare frumosul séu chip întreba ! — In sfirșit, urmă comitesă, déca o vo­­esci nu mé vei mai părăsi mei uă dată ! O voesci? — Déca o voesc! strigă Perina care simțea că sufletul i se sfîrșasce și inima care n’i­eși din piept. Ah! domnă, do,vină aufii-am vine? Am înțeles bine? E cu putință ca d-tea să ,mă întrebi déca o voesc ? — Nu mă îndoesc de consimțământul d-tele, o mărturisesc, fii se comite să sure­­fiind. — Se nu te părăsesc de joc! se stau lângă d-tea în­tot­dea­una! reluă cu exal­­tațiune nevasta lui Jean Rosier, ce vis! ce frumos vis! — Póte se devină un realitate. Acesta atârna de la d-tea. — Pentru acesta, dómná comitesă, ce trebuie se fac ? — Se primesc­ propunerile mele. — Oh! dómná, or cari ar fi fără ca ce se cunosc, se primesc dinainte. Se primesc c’un bucurie nebună, c’uă recunoscință fără margini. — Pentru ca să te pronunți ast­fel, urmă d-na de Kéroual, surifiind din m­oü, așteptă cel puțin ca să le afli.... Și, cum vé fiu că Perina era s’o în­trerupă, adăogă repede : — Nu, lasă-mé se vorbesc, vei respunde mai pe urmă. E că ideie ce’mi a venit. Sunt cea mai rea stăpînă de casă. Nu m’am pu­tut obicinui din tinerețe, ca sĕ me ocup de aceste mii de amănunte cari fac­­ă economia sé domnescá într-un in­terior, fǎrâ a suprima abundența. (Va urma).

Next