Romanulu, iulie 1888 (Anul 32)

1888-07-31

ANUL AL XXXII-LE Voiesco și vei putea. ANUNCIURI T ima, de 30 litere, petit pagina IV . . . . . Detto „ „ n ii • • ; ; ■ InserțiunI și reclame pagina 111 și IV lima t A se adresa: . -10 2 lei — bani ii ii IN ROMANIA, la administrațiunea­­ ziarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-une, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-n­î Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. la — G. L. Daube et C-une, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. Scrisorile nofincate se refusă — REDACȚIA STRADA DOAMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA, 7 Fundatore: C. A. ROSETTI Directore: VINTILÄ C. A. ROSETTI BUCURESTI, 30 CUPTOR Nu voim popularitatea prin lingu­șiri nedemne. Nu voim să ne achunăm nimănui pentru a merita aplausele unei ga­lerii care ar rîde și ne-ar disprețui. Sus séü jos puse, un individ, séü un grup, séü un partit, de ne vom con­vinge că réü fac, réü de dânșii vom vorbi. Vom lăuda pe ori­cine lucrăză cu dreptate și cu conștiință. Ori de câte ori măcelarii, precu­peții, orfarii și alte respectabile cor­­porațiuni în favorea cărora, când causa li­ era dreptă, Românul­ a ridicat vocea mai nainte ca cutare sau cutare ji ar să fi apărut pentru a lumina și a reilumina pe cititorii săi,—ori de câte ori vor face rea, tocmai pentru câ­t iubim și gata suntem a susține drep­tele lor cereri, tocmai de aceia ni­mic nu ne opresce și nimic nu ne va opri a le spune și a le imputa reul când îl comit. Legea trebue să fie respectată. E rea ? Caută prin mijjloce legale a-1 cere, a-I propune schimbarea. Dar pene când legea stă ’n piciore, este lege și deci trebue respectată. A ne opune cu violență în contra unui funcționar care, nu de buna lui plăcere, vine să ne amintesca prescripțiunile legei, va sé fică a ne da inderet din calea drepta și a dori iărăși timpurile de barbariă, când dreptul pumnului era mai tare de­cât tóte legile. Cine mai doresce astă­zi readu­cerea unor asemeni stări de lu­cruri . Nimeni, de­sigur ! Prin urmare, pentru ce să nu lă­săm ca’n pace, liniște și bună în­voială legea să’și continue cursul său, se rémâna lege péné când, pe căi legale, uă altă mai bună de­cât densa, îi va lua locul? Péné atunci énsé sé ne plecăm și sé ne supunem el. Cel cari ne-ar sfătui din contră nu sunt amicii noștri­, ci reü-voi­­tori, ci dușmani, cari adi ne’nfind mâna pentru ca péné mâine să se urce pe cerbicea nostru, la locurl de unde în veci nu ne vor mai vede, pe noi cari, fără solință și fără es­­periență, ne-am pus piuă acestor am­bițioși. Bunioră pentru a câștiga un nu­me mare în ochii funcționarilor pri­măriei și al diferiților negustori cari își fac afacerile la Obor, va trebui ore să tăcem când reclamațiuni în contra unora și în contra altora ni se aduc de cei năpăstuiți ? Trebui­ va să lăsăm să se comită ilegalități sub cuvânt de popularitate și iubire întemeiată pe josnice inte­rese materiale, — deci cuvântul cel curat de iubire se pote da unei toc­meli de felul acestora ? Nu, n'am făcut acesta și nu o vom face nici uă dată, chiar de s’ar continua cu înșiră'te, mărgărite ce fac di^redacțiunile unor fiare delegațiu­­nile cutărora sau cutărora din lucră­tori și venjători, cari vor striga că Românulii îl nenorocesce. Din Găscescu (Năjlovu-Vlașca) un învățător ne scrie cu data de 13 iulie. Resumăm spusele lui: «Am venit la obor la Bucuresci «se vend ceva greu; tocmesc cu un «ortar pentru vânzarea a 15 juni. «chile de grâu cu 71 de lei chila. «Aflu înainte de a face predarea, «de la învățătorul din comuna Bolin­­«fiin din Vale, cătunu Malu-Spart, că «la măsurătore grâul va eși mai pu­­«țin de cât aveam. La 20 de băniți, «una trebue să fie lipsă. Și într’ade­­«văr, cu o baniță anume făcută, iar­­«că la mijloc, grâul a fost mai puțin. «Și lucru nu mi s’a ’ntîmplat nu­­«mai mic. Se întâmplă de obicei la «obor, unde țeranul e frecat și înșe­­­lat în tóte modurile.» Ast­fel stând lucrurile, va trebui ore, pentru ca delegațiuni să nu so­­săscă pe la redacțiele­­ fiarelor lumi­­natóre și să nu depună în contra nostră, va trebui ore să acoperim a­­semenea fapte și asemenea ilegalități și se zicem : precupețului: bine face cel ce nu respectă legea ; măcelarului: bine faci că nu’ți dai balanța la revizuire; d­’darului: bine faci că al baniță lată la mijloc ? Nu am făcut acesta nici uă dată, nu vom face-o nici d’aci înainte. Vom privi și cili impasibili cele ce se vor scrie în contră­ne în ast­fel de privințe, și când se va invoca în strigăte de oportunistă venerați­ ESEMPLARUL ține umbra lui Costache A. Rosetti, vom sti cât să ne mișcăm și cât să prețuim aceste lacrimi, respecte și epitete adm­irătore. SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Londra, 28 iulie. Standard mentioneza solrea după care guvernul austriac a exprimat că opiniune favorabilă ideei de a alege pe pricipele Valdemar ca principe al Bulgariei, dar face să se observeze ca Curtea Danemar­cei se opune, că principele Valdemar fiind fratele regelui Greciei, lumea ar fi espusa sé vada un résboiu fraticid între Bulgaria și Grecia. Teheran, 28 Iulie. Turcomanii s’au revoltat în provincia Asterabad. Ei au făptuit jafuri și omoruri. Locuitorii cer ajutor. Londra, 28 Iulie. Standard ce a ști că Impératul Wilhelm 11 va sosi la Viena la 30 Septembre și că va merge la Roma la 8 Octombre. Paris, 28 Iulie. Ziarul oficial publică prorogarea aran­­­jamentului comercial cu România pénă la 13 Decembre. Paris, 28 Iulie. In urma incidentului din Masaari, Italia, îndeplinind prescripțiunea t tratatului de la Berlin, a notificat puterilor luarea în po­sesiune definitivă a teritorului Masuah. Petersburg, 28 Iulie. Intr’uă întrunire solemna a societății slave de bine-facere, d. Join, jurnalist vie­­nez, a espus ca mișcarea panslavista ur­­maresce scop civilisator, iar nu politic. Roma, 28 Iulie. Sultanul Zanzibarului a asigurat pe că­pitanul Gecchi că va da Italiei cea mai largă satisfacție, pentru ca nu a acceptat scri­­sorea regelui Humbert. Berlin, 28 iulie. Monitorul Imperiului publică un decret al Imperatului care ordonă ca de acum înainte zilele de naștere ale copiilor îm­­păraților Wilhelm și Frederic să fie serbate de tote școlele monahiei ca file comemo­rative pentru patrie. Sofia, 28 iulie. Principele a fâcut iert d-lul Stambuloff u o visilă lungă. D. Jirooff s-a întors la Sofia. Sofia, 28 iulie. Emisarii d-lui Iliopulos au plecat aji di­­mineta pentru a remite tâlharilor răscum­părarea și îmbrăcămintea­. Roma, 29 iulie. «Agenția Stefani» publica resumatul două note adresate de d. Crispi la 25 Iu­a­lie represintanților Italiei în străinătate, pentru a le citi miniștrilor afacerilor stră­ine și a lăsa copie dacă ei vor dori­ întâia nota demonstra dreptul Italiei de a supune pe supușii streini la taxele mu­nicipale, farâ consimțământul guverne­lor lor. A doua nota demonstra ca ocupațiunea Masnahului are tote caracterele juridice u­­nei luări în posesiune legitimă și incon­­tabilă. Nota zice că reclamațiunile nu vin din partea Turciei, ci din partea Franciei, care a știut să atragă pe Grecia în orbita re­­clamațiunilor sale. S’ar putea crede că progresele pacinice ale Italiei sun socotite de Francia ca de natură a micșora propria sa putere, ca și cum continentul african nu oferă un loc larg activităței legitime și ambițiunei civi­­lisătore a tuturor puterilor. «Agenția Stefani» anunță ca Porta se teme mult de la lovitura a Franciei în Tri­­politania, pentru ca acesta putere a con­centrat ua escadra în fața Tunisului și trupe numerose la granițele Tripolitaniei. Belgrad, 29 iulie. A apărut un nouă revista săptămânală care purta titlul Srpska Rec. Programa ei este de a protegia interesele Statului prin tote mijlocele. Devisa ei e «pentru regele și patria». Srpska recomanda înființarea unui con­sulat sârbesc la Triest. Agenția Havas. Amintiri din Prebegia după 1848, de IOAN CHICA III Puține zile dupa intrarea trupelor tur­cesci în Bucuresci, sosia la Constantino­­pol Ubicini, aducător de antetele seri des­pre cele petrecute în ziua de 3 (25) Sep­tembre. Aducea­u o petițiune din partea ț­erei către Sultanul, petițiune pe care fosta Locotenența t­ié însârcina se o înmânez u­inistrului a­facerilor străine. Ubicini mai aducea depeșire lui Golquhoun către Sir Stratford Canning ,întors dinadins din con­cediu, și pe ale cancelariei francese, că­tre generalul Aupick, el era însărcinat a face acelor ambasadori și oă espunere ver­bală despre cele petrecute cu intrarea lui Fuad Efendi cu trupele turcesci, cu insta­larea Caimacamului C. Cantacuzino, cu lupta pompierilor în dealul Spirei și cu a­­restarea deputaților Români la Cotroceni. Am eșitat mult de a da petițiunea ce îmi era tiimésa, pentru ca nu gusiam re­­dacțiun­ea potrivita cu starea ferei de a­­tunci, dar, sfatuindu me c­i Ubicini și cu Cor, am ajuns a ne convinge ca nu eram în drept a nu me achita de sarcina ce mi se impunea și am dus’o chiar a doua zi lui Ali-Pașa. Ministrul Porțel citind’o, repeta necon­tenit cuvintele: »c’est malheureux... c'est «déplorable». Și dupa ce a citit’o a pus’o într’un sertar al mesei sicendu’ml: «Je la «porterai » la connaissance de La Majesté «le Sultan»; i-o fi vorbit Sultanului de a­ MARȚIR­Ul IULIU 1888 I Luminéza-te și vei fi­ aboname­nte în Capitala și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANI­A, la administrațiunea ti Harului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas. Laffite et C­une. 8. Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici. 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d dott. Cav Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N 0) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — cea petițiune, dar de dat sunt sigur că nu i-a dat’o, căci după dour Aali-Pașa, cântând într’același séu trei ani, sertar, în presența mea, uă hârtie privitore la uă cerere ce’l dădusem din partea mai mul­tora din Românii deținuți la Brusa, am zá­rit acea petițiune tot unde o pusese când i-am dat’o. Ministrul pârându-mi bine dis­pus am profitat de ocasiune ca se’l sic : «Gomme je vois que V. E. n’a pas grand «besoin de ces papiers, je la prierai de «m’en faire don, ils pourront servir un «jour » l’histoire de mon pays» Aali-Pașa, fârâ cea mai mică eșu­ațiune, mi-a dat’o împreună cu mai multe alte hârtii privi­tore la cestiunea Principatelor. Tot atunci, având poftă de vorba, mi-a spus cum Re­­șid-Pasa desemnase de Caimacan pe Cos­tache Cantacuzino, crezând ca era frate­­le Grigore pe care îl cunoscuse la Paris; mi-a mai spus și de ce Fuad Efendi sus­ținuse candidatura lui Știrbei la Domnie în contra lui Cantacuzino. Mai târziu foștii Locotenenți mi-au mai trimes de la Paris și un protest. Conți­nutul acelor două acte către Sultanul era cel următor : Petițiunea Românilor adresată Sultanului cu data de la 17 (29) Septembre 1848. « Sire. • Les vassaux toujours fidéles de Votre Majesté Impériale habitants de la viile de Bucarest et de la Valachie toute entiére Vous adjurenf au nőm de l’humanité, au nőm de Dieu qui est le mérne pour tous, de mettre un terme aux scénes horribles qui ansanglantent ie pays depuis trois jours. «Votre Commissaire Fuad Efendi fest venu accompagné de noire ennemi mortel et le Votre, Sire, le général Duhamel. II nous a dit que tel était le bon plaisir de Votre Majesté que le détestabie Reglement organique fut retabli contrairement aux assurances qui nous avaient été données par son predecesseur Soleiman Pasha. Bien qu’ayant peine a croire á une pareille in­­jonction, nous eussions trouvé sans doute la force de nous y soumettre; mais on ne nous a pas laissé le temps. Nous avons été trahis, égorgés par celui-lâ mérne en qui nous avions mis notre confiance. On nous dit: envoyez une députution dans le camp pour entendre les volontés du Sul­tan. Nos députés partent et on les retient prisoniers et le général Duhamel les me­nace de les envoyer en Sibérie. On dit ä notre guvernement : calmez les populai ions effrayées, empéchez toute manifestation qui paurrait étre mai interprétée, ayez confi­ance, nous sommes vos amis. Et voilä que i’armée Impériale entre dans notre vilié en ennemie, massacre nos soldats, se re­­pend dans les rues, pille nos maisons et outrage nos femmes et nos lilies, nous tuant et nous blessant nous mémes quand nous refusons de nous laisser voler. Qu’a­­vons nous fait ? quel est notre crime ? Est-ce que notre viile a été prise d’assaut ? Pour-quoia-t-on dispersé et foulé aux pieds des chevaux les prétres de nos villages qui s’étaient portés lundi au devant des trou­pes Impériales avec la croix qui est la signe de notre réligion et le symbole de la paix ? „Et comme si ce n’était pás assez de ces maux, on nous annonce que les Rus­es seront ici dans trois jours pour ache­­ver l’oevre de destruction. „Sire, celui qui a fait ou souffert toutes ces choses a dit qu’il venait en Votre nom mais nous ne le croyons pas. Comment Votre Majesté, qui est le pére desespeu­­ples, aurait-elle pu commander d’égorger des paisibles habitants, des femmes, des enfants, des vieillards ? «Voilâ pourquoi nous en appelons â Vous mérne, Sire, et nous plaqoos sous votre sauvegarde personnelle, Vous priant. de ne pas reduire des hommes qui se sont mon­­trés jusqu’au bout les fidéles vassaux de Votre Majesté ä ne prendre plus conseil que de leur desespoir.» «D. Bratiano, Bälcesco, Cretzulesco, Ro­setti, Boeresco, Narlim, Manole et 2,000 autres signaturs. (Va urma) întrevederea împăraților Corespondance de l'Est primește de la corespondentul ei din Petersburg, cu data de 23 a. c., urmatorele informațiuni: Cu tote câ resultatul lungelor con­ferințe, cari au avut loc fără între­rupere între domnul de Giers și contele Herbert de Bismarck, este ținut secret, totuși în urma știrilor care le am din isvor sigur, sunt în stare de a vă afirma, că uă înțele­gere complectă s’a stabilit între Ger­mania și Rusia, avăndu-se în ve­dere vechile tradițiuni de cordiali­tate. O­ serie de concesiuni reciproce va face ca să dispară ori­și­ce ne­înțelegere economică între ambele împărății. Germania va putea bizui cu siguranță că Rusia nu va face nici uă dată causă comună cu Franța, în caz când acesta va urma cu po­litica­­ actuală, năzuind din tote pu­terile a atăca Germania. Rusia din parte­r nu dorește altă nemică de­cât realizarea dorințelor ei legitime și moderate în ceea­ ce privește Bulgaria. Ea se va mulțumi cu schimbarea actualului principe și cu alte câte­va concesiuni secundare. Sistemul de a nu interveni nimeni în peninsula Balcanică, va fi aplicat, așa fel că fie­care stat să fie liber a-și desvolta și mări într-un mod li­ber instituțiunile sale. Rusia, dând destule probe de sen­timentele ei pacifice, consideră ca un ofensă la demnitatea ei menți­nerea ligei de pace. Se asigură că împăratul Germaniei va da satisfa­cere acestei dorinți a Rusiei. Și în adevăr, când Rusia va da asigurări formale a intențiunelor ei pacifice, de­sigur c­ă nu mai este nici un mo­tiv de a se menține tractatele în­dreptate în contra ei. Ea va fi chiar în drept a le considera ca un ofensă. FOIȚA ROMANULUI 31 IULIU 45 VAGABONDUL DE E­­ENAN­T ȘI L. JUDICIS — Nu mă înșelam, murmură Fulbert: ea era !... Fiica mea ? fiica mea ! Ochii sei se plecară cu duioșie asupra Pouvred­el, și reluă cu un emoțiune cres­cândă : — Cum­­ fiica mea în aceste sdrente, în acesta coliba­ sermană, sermană copila ! Pe când se esprima ast­fel încetișor, ti­nea pe copilă în brațele sale, și-l acoperea mânușițele cu sărutări- Din nefericire, su­fletul gentilomului era plin de orgoliu. In aprinderea lui cea mare, privirea’l întâlni pe acela a Laurenției, a Laurenției pe care o uitase și care’l examina c’un curiositate cam batjocoritare. Rușinat de un acces de simțiciune care’i ar fi părut ridicola într’un altul, își năbuși [emoțiunea în fundul ini­­mei sale, respinse pe Pauvreta, sâri pe cal și dispăru în galop. Dupé un moment, marchisa și Marianica se deportau în direcțiunea castelului de Treanna. Cu tote acestea, acesta scena stranie, mai avusese și alți martori în afara de per­­sonele între cari se petrecuse. In momen­tul în care Laurenția se scobora din tră­sură în fața colibei din Figuier, trei voi­nici, îmbrăcați cu costume bretone, înar­mați fie­care cu câte un carabină, se opriră asemene­­a câți­va pași de locuința femei Kerguisec. Printre ei era și Malo. Recuno­scând pe marchisa, porunci c’un semn to­varășilor săi ca să se culce la pâmînt prin­tre tufiș. Se dete exemplu chiar el, și îna­inta singur, tîrîndu-se pe pîntice până la un șănțuleț de unde putea s’auda și se vadă totul, fârâ tema d’a fi surprins. Ast­fel ascuns, ca uă hienă care ’și pân­­desce prada, banditul urmărea c’un ochiu­ sălbatec tóte mișcările tinerei femei căreia ’i făgăduise mortea, și de care la prima dată nu scăpase de­cât ea prin minune. Acésta tinera femeie, era încă un dată în puterea sea... Un apăsare ușorâ pe tragad­a și tóte visele séle de avere erau realisate, în același timp și cu lăcomia domnișorei de Pratennos. Acesta infernala ideia îi ardea cre­ierul ca un fier roșu. De două­zeci de ori își îndrepta arma spre pieptul Laurenției și tot de atâte ori o trase înapoi cu un fel de terore. Numai un virtute mai trăia în acel suflet pervers: mizerabilul respecta pe mama­ mea. Nu ideia d’ua crimă îl spe­ria, îi era frica însa de ideia d’a versa sânge în fața mamei lui care era să’l bles­teme. Amâna așa­dar planul lui, presupu­­ind că marchiza se va întorce singură, cara venise. Sosirea vicontelui ensé și inciden­tul neașteptat care fu urmarea, dejuca din fericire încă vă data odrósa lui combina­­țiune. Pentru a ataca pe Laurenția în mi­jlocul veii, ar fi trebuit să­­ i se arate în față, că asemenea îndrasnelă ar fi putut-o avea când ea ar fi fost singură, nici uă data cnsé față c’un martor ca Marianica. Furios d’a vedea prada lui scâpându’i așa, Malo avu un acces de înverșunare; furia sea resufla prin blesteme contra no­rocului care, zicea el că nu’i servesce la nimic, îndată cusă se liniști. Veni pe Pan­vreta alergând prin buruieni, cu câți­va pași mai departe de el. Vederea orfelinei schimbă îndată întunecosele sale cugetări, și-i reaminti adevărul scop al espedițiunei sale. Prin ordinul dat de domnisarea de Praternos, banditul și cel două tovarăși ai sér venise la coliba de la smochin pentru a lua pe Panvretta. întâia, Malo nu voi­a se însărcina cu acesta misiune, se temea că va da un lovitura prea simțitore mamei sale, râpindu-i un copil care ținea un loc forte mare în viața sea, dar acesta îndo­iala dispăru îndata prin ura ce purta mi­­serabilul pentru Vagabond. Abia trecuse un ora de la lupta s­a cu Brice, când Tibur ce întâlni pe Malu îm­­pregiurul castanilor. Atacat pe neașteptate de bandit, Tiburce nu’l salută. Pentru a’și răsbuna, el se mulțumi a da agresorului său mai multe lovituri de biciu peste obraz. Dintr’acel timp uă dorință ar­­jetare de a’și răsbuna acesta sângeros,­nsulta îi aduse aminte de ordinele domnișorei de Pratennos. Răpirea ce-și proiectase era forte anevoie. După pleca­rea marchisei, mama Kerguisec intrase în coliba sea , dar cel mai mic strigat al Pauvrettei putea s’o înșciințeze și se lase afara. El ar fi întrebuințat violența contra bătrânei Bretone pentru a răpi fărâ voia iei copilul dat sub paza s­a. Malo ar fi spart capul tovarășilor săi, deci ar fi în­­drâsnit să atingă cel puțin rochia mamei sale. El se tărâ ca un șarpe în iarba cea înaltă, și se apropia încet de Pauvretta; apoi când fata se plecă pentru a rupe un flore, el se repeji iute, o apuca d’ua mâ­na, iar pe cea­l­alta o legă, și o duse în­spăimântată la complicii séi. Unul din acel omen! luă orfelina ; dar, în momentul când Malo vei se astupe gura Pauvrettei, acesta dete un strigăt, de spai­mă; îndata banditul se puse cu fața lor jos, și tovărășii săi fugiră cu copila. La strigătul Pauvrettei mama Kerguisec e și afara din coliba s­a, ea o veiu bâ­­tându-se în brațele răpitorului. Apoi, fărâ a se mai gândi nici la etatea sea, nici la puterea sea, ea începu a fugi în urma lor dând strigate de necaz și strigând ajutor. Dar vai­­valea era deșarta în acel mo­ment ; numai ecoul răspundea strigatelor sale Sărmana femeie trecu fugind pe lângă Malo ; un volan de la rochia sea atinse fața miserabilului, care simți îndată un sudore rece în tot corpul său. Rămase cât­va timp nemișcat, tăcut, ascultând două frică grozavă pașii grăbiți și vocea gemătare a mamei sale. Când n’o mai auji, ridica bi­nișor capul, privi prin tóte locurile rânî, aruncă carabina sea pe umeri, și începu a fugi spre castelul de Pratennos. Bătrâna Bretonia urmă mult timp ur­mărirea răpitorilor ; dar acestt­oment, ti­neri și viguroși, depărta la fie­care pas distanța care îl separa de sermana femeie, veni un moment când, obosita și sfârșita de durere și ostenela, câta jos fără sim­țire. Nu’i trecu leșinul de­cât prin racela nopței, care acoperise deja fața și hainele sale de roua. Abia revenită în simțire, cea dintâia gândire a sea fa de a’și urma cău­tarea sea ; dar socotind orele care trecuse de la luarea Pauvrettei, ea se convinse cu desperare ca tóte încercările sale ar fi nefolositore. Ea se hotărî a’și relua dru­mul spre coliba sea. Mergând, noi temeri veni a’i tulbura sufletul. Gândindu-se mai mult timp la causa a­­cestui atentat atât de stranie, ea bănui că acest complot ar fi uneltit contra lui Ti­burce: încercarea de asasinat contra căruia s’a apârat Vagabondul în ajun adâoga mai mult la convingerea s­a; acesta încercare nu s’a mai reînoit? și Tiburce, care a dispărut fără ca nimeni se póta sei de urma­rea, n’a căzut el în vre-uă cursă ? Cum bătrâna Bretonă se gândea la a­­ceste reflecțiuni, ea recunoscu, la lumina lunei care lumina tata câmpia, ea ridică ochii și vénu pe Tiburce stând pe prag. Sermana femeie se simți leșinând a doua oră; ea călu perduta în brațele Vagabon­dului. Acesta, surprins de desordina în care o văzu, și observând paliditatea și lacrimile ei, se grăbi a o întreba. La nu­vela râpirei Pauvretet, el dete un strigăt năbușit, ca și când vârful unui pumnal îl ar fi străpuns inima , și împingând cu brus­chețe pe Kerguisec, începu a fugi ca un nebun împregiurul colibei, chemând copila sea și smulgându’și părul. Era înfiorător ast­fel. Când aruncă în vânt cea d’anteiü esplosiune a sea de durere și de mânie, se opri înaintea Kerguisecel și o întreba cu uă voce taro : — Nu cunosci pe acei două misera­­bili ? — Nu­­ î-am vedut, de­cât în spate și de departe, răspunse bătrâna Bretonă tremu­rând. — Ești sigură că fiul d-tele nu era ? urma Tiburce, de astă dată furâ mila de inima acestei femei. (Va urma).

Next