Romanulu, ianuarie 1889 (Anul 33)
1889-01-24
ANUL AL XXXIVI-LE EXEMPLARUL 15 DAN Edițiunea BUCURESTI, 23 CALENDAR Pe lângă cele alte vecsațiuni de un ordin cu totul administrativ, cari au dat naștere la tot felul de plângeri și nemulțămiri, țăranii s’au plâns și se plâng din causa lipsei de pământ ș’a învielilor celor asupritore cu proprietarii și arendașii. Amândouă aceste cestiuni, cari au fost necurmat și’n timp de ani desbătute, se reduc adî la una și aceiași cestiune și tind la unul și același scop: îmbunătățirea stărei țăranului. Din momentul când cunoscem causa cu tóte relele el urmăm și simțim trebuința pentru vindecarea lor, nu ne mai remâne decât să ne dăm sema de ceia ce avem mai bine și mai nemerit de făcut, pentru ca, cu adevărat, să putem ajunge la scopul ce ne propunem. Pentru a ne da case sema în deplină cunoștință de ceia ce avem de făcut, trebuie nu numai a cunosce causa și relele ei urmări, ci și a le studia d’aprópe, procedând mai nainte la un minuțiosa cercetare, care să ne pună în posițiune d’a îmbrățișa cestiunea în totu întregimea ei ș’a ne forma oă convingere bine întemeiată pentru resolvarea mea. Făcutu-s’a acesta la noi ? Iată ce ne propunem a cerceta. Guvernul de la 20 Martie s’a presintat înaintea alegătorilor cu două proiecte de legi pentru îmbunătățirea stărei țăranului: unul privitor la darea de pământuri, prin vânzarea moșiilor Statului în loturi mici, și altul privitor la învoielile dintre țărani și proprietari sau arendași. Amândouă aceste proiecte de legi, cari s’au pus înainte ca uă reformă bine-făcătore, n’au fost resultatul unor anume cercetări, făcute în scopul d’a cunosce bine cestiunea și d’a o studia cât se póte mai d’aprópe și’n tote amănuntele ei. In adevăr, cum s’au întocmit aceste proiecte de legi ? Făcutu-s'a vr’uă anchetă agricolă, care se adunește selințele necesare în acestă privință ? Nici una. S’au luat numai plângerile țăranilor și s’a Z*s : țăranii se plâng că n’au pămênt și că sunt asupriți prin învoielile lor cu proprietarii și arendașii , să le dăm deci pământ, împărțindu-I în diferite categorii, și să modificăm și legea în ființă asupra învielilor agricole. N’avem întru nimic să bănuim bunele intențiuni ce au putut să preside la întocmirea celor două proiecte de legi; din contră, stăruim a crede că guvernul n’a fost condus de cât de dorința d’a face bine și că n’a avut alt înainte’s de cât numai îmbunătățirea stărei țăranului. Dor de aci și pene la perfecțiunea, pe cât póte să fie cu putință, a lucrărei sale, este un mare deosibire. Și tocmai în privința acesta credem că nu numai că guvernul n’a făcut, omenesc, vorbind, oă lucrare perfectă, dar și că lucrarea ma este chiar necompletă. Fără să mai vorbim pentru a dî de proiectul de lege privitor la vânzarea moșiilor Statului în loturi mici la țerani, care conține unele disposițiuni ce nu pot să fie admise decât în paguba principiului ce a servit de basă la facerea lui, disposițiuni cari, de almintrelea, ar putea să fie modificate astfel încât să stabilescă un deplin acord în ceia ce privesce întrega sea economia;— fără să mai vorbim. Zicem, de acest proiect de lege, vom da ca dovadá, în ceia ce voim să susținem, proiectul de lege asupra învielilor agricole. Invoelile agricole au fost și sunt privite ca una din cestiunile cele mai grele de resolvat, căci aci este vorba nu numai d’a regula nisce raporturi cu totul particulare, ci și d’a asigura pe cel mai slab în contra esploatărei și asuprirea celui mai tare. Prin urmare, de la început se ridică greutăți, cari trebue să fie bine cercetate si bine studiate în tote amentele lor. Ce a făcut guvernul în acesta privință, mai nainte de a procede la întocmirea proiectului său de lege ? Unde sunt cercetările, unde sunt studiile făcute, unde sunt sehințele culese de anume anchete agricole, în privința cărora cei ce ne citesc sciü forte bine cât am stăruit pentru numirea lor ? Răspunsul la aceste întrebări îl găsim în însăși circulara actualului ministru al domeniilor, adresată că să fie bine chibzuite și bine înțelese de toți prefecții din țară, prin care îi invită a pune în vederea proprietarilor și arendașilor mai cu véZa din districtele lor proiectul de lege al guvernului, pentru a’și da părerea și a face asupră I observațiunile ce ei vor crede de cuviință. Țăranul s’a plâns într’una că este asuprit prin învoelile lui cu proprietarul și arendașul; și ministrul domeniilor vice prefecților; cereți părerea proprietrului și arendașului în privința proiectului de lege al guvernului asupra învoelilor agricole, pentru ca astfel să vedem ce modificări mai putem aduce ! Dar, cui pate să fie favorabilă acesta părere ? Și cum crede ministrul domentilor că partea interesată are să se rostesca în contra propriei sale cause ? Este mai mult decât uă glumă ceia ce a voit să facă prin circulararea ministrul domentelor, glumă pe care suntem siguri că d. Carp, colegul d-sele și autorul proiectului de lege de care este vorba, n’a putut s’o primescá de cât c’un surîs pe cât de rece și de nepăsător, pe atât și de ironic, întrebăm pe ministrul domentelor, cu tota seriositatea și cu tot interesul ce avem pentru îmbunătățirea stărei țăranului. Cum crede, d-sa, că, cu chipul acesta pare să fie pus în posțiune de a-și da sema în deplină cunoștință de causă de ceea ce trebue să fie să lege ca aceia privitore la învoelile agricole, și d’a-și forma convingerea asupra unei buni întocmiri a ei, care să aibă la temelie echitatea și dreptatea ? Nu, ci-le ministru al domeniilor ; nu astfel credem noi că trebue să se proceda când este vorba de uă întocmire de atâta însemnătate, care să reguleze nișce raporturi ca acelea cari nasc din învielile dintre țărani și proprietari sau arendași. Guvernul are alte mijloce și pate să ia alte măsuri cu mult mai nemerite, pentru a culege adevăratele șehițe ce’i sunt necesare la alcătuirea unui asemenea proiect de lege. Asemeni mijloce și măsuri care, pentru a fi cu adevărat eficace, se cere, ca condițiune neapărată, ca ele de cel ce voesc a se servi și folosi de ele. Cu circulări de felul celei adresate de ministrul domeniilor către prefecți, și cu nisce sehiițe ca acelea ce voesce să culegá din părerile și observațiunile pe cari așteptă să le primesca de la proprietari și arendași, nu se pate face uă întocmire seriosă și temeinică, și încă mai puțin să lege de atâta însemnătate ca aceia privitore la învielile agricole. Trebuesc cercetări amănunțite, trebuesc studii seriose, trebuesc sciiițe exacte și bine întemeiate pe fapte, pe practica și experiența lucrurilor, și, pe lângă acestea, un spirit prevăzutor și iubitor de a face bine celui asuprit și de a garanta interesele lui ca și ale tuturor fără deosebire,—trebuesc: Zicem, tote acestea când este vorba să resolvăm uă cestiune ca cea agricolă și să facem un lege care să asigure în viitor bunele raporturi dintre țărani și proprietari sau arendași. Numai printr’uă asemenea resolvare a cestiunea, numai printr’un asemenea lege putem să dăm țărei progresul și liniștea, și să asigurăm, în același timp, pe lângă îmbunătățirea stărei țăranului, și propășirea agriculturei nóstre. . ■ [UNK]‘xSr* JOI, 24 IANUARIU (12 IAN. st. v.) 1889. Sub titlul «Un ultimatum doctorului Babeș» de arul unguresc care apare în Budapesta, Pester Lloyd a publicat următarele rânduri pe cari Românul le a reprodus n rul séu de asprá, la rubrica informațiuni. Era rândurile din Pester Lloyd . »Gam acum un an și jumătate, profesorul dr. Babeș, dupe invitarea guvernului român, s’a dus la Bucuresci se în«tocmescá un institut medical (?). Atunci «criperase Babeș de la ministrul unguresc «de instrucția un concediu de un an. După «espirarea acestuia capeta un altul de un «jumătate de an. In luna acesta espira și «al doilea concediu, și ministrul a însciințat senatul universitar că, de cad-rul Ba«beș nu’și va începe prelegerile în Ianuariu, catedra lui se va considera ca va «cântă. » Noi am dori ca acest incident sĕ se considere vădata pentru totdeuna închis, căci dupe cum răbdarea Ungurilor are margini tot astfel e drept se credem că și răbdarea Românilor are margini, fiind și el tot de fire omenescá, ér nu dobitocescu. Incidentul d-rului Babeș a durat peste mâsurâ de mult. Am mai atras atențiunea publicului și a celor în drept, asupra posițiunei anormale în care d-nul dr. Babeș se afla la Bucuresci, când nici una din legătrile care ’l înlânțuesc la Pesta nu erau deslegate pentru d-nia sa. Firesce că observațiunile nóstre nu au fost luate în băgare de semn de principalii interesați, adică de d. ministru al instrucțiunei publice și de d. dr. Babeș, — cel d’ântâiă pentru ca să i se procure succesorului său plăcerea de a primi pe nas românesc bobârnace unguresci administrate cu maghiară galanteria de colegul său de la Pesta, ér cel d’al doilea, d. dr. Babeș, pentru discutata plăcere d’a se certa—ca și pentru Omer—două seri, două mari orașe pentru d-sea, care, adică, sé’l aibă. On se Varrache ! Se póre, dar asta nu face plăcere nici Românilor, nici Ungurilor. Asemenea situațiuni cari vor să fia diplomatice și șirete nu duc mult și se resolvâ mai adeseori în dauna deșteptului care le creazâ printr’un prudență împinsă la estrem și pentr’uâ neîncredere care alcătuesce ua adeverată insultă pentru Români. D. dr. Babeș a cerut — Pester Lloyd spune—un concediu de un an la Pesta; a rămas, adica, în căruța ungurescă și a ședut și’n teleguța românesca. Ce D-Zeu după un an de cjile, d. dr. Babeș nu a putut să se convingă de lealitatea celor ce’l chiarnasară să se hotărască a demisiona verde și furâ academice, tortuase și meticulose restricțiuni din postul de la Pesta pentru a remâne Român și profesor la Bucuresci ? Pentru ce se mai cera un al doilea concediu de șase luni ? Pentru ce se se espuna a fi dat afară pe unguresce de Senatul universitar din Budapesta? Nici după 18 luni de ședere în Bucuresci nu s’a crezut pe deplin asigurat de intențiunile sincere ale acelora cari i se zic frați? Ore părintele séu, onor. d. Vincențiu Babeș, care, intr’un lung șir de ani, a putut cunosce firea celor din Țară, nu i-a spus că Românul nu e înșelător, nici șiret, nici calpuzan și mincinos I Decada, atunci pentru ce concedii peste concedii ? Ore numai pentru a oferi Ungurilor diariști ocasiunea de a zice că «uite, vitele alea de Români ne cer pe «cetățenii noștri ca se’l lumineze și să le «arete și lor ce va strică turbarea și «cum înțelege d. Pasteur acesta tur«bate...»? Căci, mulțămită conduitei ambigue și în doui peri a d-lui dr. Babeș aceste trase trebue să fi apărut încă de pe vera în Ziarele vecinilor noștri. Faptul acesta cu tărâgănirile lui enervă peste măsura! Și în căruță și înțelegută nu merge.— Zice un proverb popular pe care d. Victor Babeș pare ca nn’l care părintele său i-l va înțelege dor pe explica cu tote amenuntele sale. Noi rugam pe actualul ministru, rugăm pe d. dr. Babeș se deslege acesta situațiune care nu e spre cinstea Universitate! bucurescene. Ce va răspunde Senatul nostru universitar, când senatul universitar unguresc va da afara pe d. dr. Babeș ? Preparativele germane Politische Nachrichten publică un articol asupra pregătirilor a tot felul de îmbunătățiri ce se fac în armata germană. In consideratele ce le face asupra acestor pregătiri spune că statul german este împins la aceste scrificii, prin împregiurarea că tote statele vecine fac același lucru și când e vorba de apărarea națională germană, nu imperiul unit pate să se dea îndărăt. In detaliile ce se face asupra organisărei armatei insistă mai ales asupra artileriei. Se vede din relațiunile ce dă că artileria, mai ales cea de la frontieră va fi mărită într’un mod considerabil. S’a luat disposițiuni ca și în timp de pace fiecare bateriă să fiă gata ca de resbel, cai, iarba de pușcă și personal să fiă nu numai îndestulător, dar chiar și pentru reservă. Numitul Ziar spune că nici se póte să facă altfel Germania, când se scie că Francia deja péné acum are cu 576 tunuri mai multe, plus că în budgetul pe anul acesta a mai prevăzut sume enorme pentru îmbunătățirea armatei. Alegerea din Paris Cu cât se apropie Ziua alegerii cu atât mai mult partidele în luptă devin mai înfierbântate. Cele mai violente polemice, în Ziaristică, s’au început și învinuirile și laudele proprii au ajuns la cel mai înalt grad. Ambele partide cred că vor eși biruitere din luptă. Când citești foile boulangiste, îți vinde a crede că d. Jacques, candidatul grupurilor unite republicane nu va căpăta nici un vot. Dar cetind cele ce scriu organele republicane, pariez că Boulanger are s’o pățascâ și să cadă cu rușine. Comitetul central republican a publicat de altfel următorul buletin de zi: «Scirile ce le primim de prin despărțiri sunt din cele mai înveselitore. Din tote părțile ni se asigură că generalul Boulanger are să cadă și cetățenii vin cu grămada la birourile din Paris și împrejurime pentru a se pune la disposiția clubului central și causei republicei. Cât despre spesele ce trebue a se face, ele nu se ridică la suma ce credem să fie necesară. Din parlamentul maghiar In ședința de la 16 curent s’a urmat cu discuțiunea asupra proiectului de lege militară. FORȚA ROMANULUI 24 IANUARIE 22 OMUL CU DIAMANTU DE P. COQUELLE Nelly e fericita și nu va versa nici uă lacrimă, nici chiar uă gândire de afecțiune nu va acorda reamintire unui amic, unui amant care, în mormânt, va repeta numele meu amestecat cu gemetele și suferințele supliciului! Creerul meu se rotâceșce din ce în ce mai mult în domeniul unei închipuiri fantastice. Cât de frumosu ’mi pare Nelly acum când e pierdută pentru totdeauna de mine , forma ei iată aparentă îngerască, suavă, stralucitóre ! Ce sunt pe lângă aceste splendori farmecele frumusețesele pământești ? Ea se idealiseza și devine un înger nematerial. Imaginațiunea mea, din ce în ce mai exaltata de amor, o face să împârtâșascâ sorta mea, și unul lângă altul, strînși îmbrățișat, ne vedem umblând prin viața eternă. O strâng la inimă fără tema ca să nu ’mi scape, lănțuită de mine, până la sfârșitul vecurilor. Iubeam pe Nelly cu puterea unei primi afecțiuni, cu pasiunea disperare și a dorinței nerealisabile. Uitasem trista mea sorta pentru a urma avântul imaginațiunei mele în delir: ea me atrăgea, mĕ purta pe aripele sele repezii în mijlocul sferelor cereșel; pluteam în eterul firmamentului, sburam în infinit, tot cu densa; paradisul nu mai avea sfârșit, ca și frumusețea și farmecele tovarășei mele ; fiecare moment îmi descoperea splendori noui. Dac’ași putea s’arunc în inima verișorei mele să scânteie din focul ce mé consumă, m’ar iubi desigur, déc’ar cunosce sentimentele mele ; din nefericire nu le va fei nici uă dată, și dacă din întâmplare va veni să visiteze mormântul meu, uă voce secretă nu’i va spune că sub acea marmură, a bătut uă inimă pentru ea și c’a iubit’o până dincolo de moment XIV In care sunt e spus la un pericol noi și iminent Reiau acum succesiunea evenimentelor cari au urmat pretinsul med deces. După ce părăsi patul meu de morte în același timp cu ceil’alți vizitatori, Fraer se duse îndată la doctorul Audrey, decan al facultaței de medicină din New-York. Dorea să petreca câteva momente In societatea lui doctă, avend onorea a’l fi presentat ș’apoi d’a sei părerea sea asupra omului cu diamantul. Politețea acestui turbat ascundea, după cum se póte ghici lesne, un alt gând. Lăsă să-i scape sentimentele sale reale în cursul convorbirei sale cu Audrei și acesta ca om forte patrumjétor, se uni cu proiectul lui Fraer și scopul interesat al politeței sale. — Astfel, ai voi ca să se facă autopsie d lui Jackson ? ni Z d e el repede. — Déca nu se opune nimic la acesta, respinse Fraer, surprins d’acesta conclusiune neașteptată a doctorului și fórte mirat ca’i ghicise gândirea mea ascunsă. — Dar s’ar putea să întâmpinăm orecari greutăți înainte d’a ajunge la scopul acela. Mai înteiu voința familiei. — Alfred Jackson, n’are familie. — De unde soii? •— Nl cunosc personal, ș’apoi am luat tote informațiunile putinciose în privința asta și sunt sigur ca nu me înșel afirmând că Jackson n’are familie. Ș’apoi, urma Fraer, care voia cu orice preț a vîrî pe doctorul Audrey în jocul seu, senința e interesată a cunosce soluțiunea acestei probleme curiase. D-ta chiar, nu ești óre încurcat în privința asta ? Andrei surâse pe sub mustați. — Póte urma tot Fraer, nu admite esistenta uni diamant în corpul lui Jackson, și voescia sei causa mortei sale. — W. K. Jubeo ’mi a spus c’a murit repede, pe la mieciul nopței trecute, și fură cauza bine determinată, căci nu presenta decât simptomele unei simple umflaturi a intestinelor. W. K. Jubeo prevenit în graba, sosi lângă amicul seu prea tarziu. —• Acesta nu e cu neputința, respinse Fraer, dar fiind dat ca jumătate din New York, chiar din Statele Unite, să nu împartașescâ acest mod de a vedea, îmi pare destul de natural ca să se tranșeze cestiunea cât mai curând posibil. — împărtășesc și eu precum părerea d-tale, domnule. — Atunci cred că se va face autopsia? striga turbatul c’un ton gâfâind. — Nu scri încă greutatile ce vom întâmpina pana s’ajungem la acesta , ș’apoi creiji că operațiunea acesta după deces mai e trebuinciasa ? — Trebuinciasa, domnule ! <fi indispensabila și vei fi cel d’ântăiu a o sfătui in calitatia d-tale de învețat, interesat a face lumina asupra acestui caz patologic. — Póte, dar nu voi fi singur da părerea asta? reluă Andrei care voia să împingâ pe interlocutorul său până la capat și a gusta din malițiosa plăcere de a-l aufli mărturisind scopul interesat al vizitei sale. — Oh ! îți dau cuvântul de onore că partizanii d tale vor fi nenumărați, ș’a repetav ca ua dată, senința are un interes mare de a pătrunde secretul ce înconjura pe omul cu diamantu și a defini cauza decesului său. Un individ aparținând speciei omenești póte el physiologicamente se înghită un diamant și acestă observațiune aduce după sine martea cu orice preț? — Se pare prea bine ca cineva să înghită un sîmbure de piersică, d-le Fraer, respinse rázând doctorul, căci nu admiti cred că pretinsul diamant, s’aiba mărimea unei ghiulele de 12 livre ! — Desigur respinse Fraer cam deconcertat de acesta glumă; dar desordinele ce un corp tare și tăetor pate să ocasioneze în organismul omenesc și mai ales acesta forte repede și neesplicabila : cca ce stiuni cari sunt de cel mai mare interes pentru lumea învățata; ceva mai mult, nu s’a făcut are și autopsia omului cu furculița? — îmi pare, scumpe domnuțe, c’ai devenit forte erudit de când nu te am mai văzut. Te aprinzi ca un doctor, discutând că teza favorită. — Fraer nu respinse nimic la acestea, înțelese că mersese cam departe și simți ironia lui Audrey. Cu tote acestea, hotărât a câștiga în causa sea pe doctorul, reluă după un moment de tăcere : — In sfârșit, pentru a termina, amintima convingere că nu e nici un învățat din lume care să nu dorescá autopsia asta ! — Nici măcar unul din aceia cari au făcut prinsóre ! respinse repede doctorul. Fraer era prins chiar în mreaja lui Kolborosi câteva cuvinte, se încurcă în frase neînțelese, se rătăci în negațiuni și afirmațiuni contradictorii, și împins la estrem d’Audrey, sfârși prin a mărturisi că se prinsese pe 1,000 dolari că diamantul nu se afla în Alfred Jackson. Și după cum se cuvine în asemenea cas, voescia sei deca pierzi sau nu. Mărturisesce-o, amicul meu. — Ei bine, da, doctore. — Atunci vom face autopsia, daca nu se va opune nimeni. — Nu se va opune, te asigur în mod formal. — Cine scie ? Din parte’mi ași vedea cu mare plăcere resolvindu-se acestă problemă sciințificâ; mă intereseză mai mult decât ași voi s’o spun. ■— Dar timpul zoresc e, strigă Fraer, cred că soii câ poimâne trebue să îngrope pe Jackson! — Mă duc se mé ocup îndată, și se întrunesc pentru acesta pe unii din colegii mei de la facultatea de medicină, pentru a lua uă hotărâre. — Mulțămesc, domnule Audrey și completa pe tot devotamentul meu lancasiune. — Și d-tea pe scalpelul meu, pentru a te face să câștigi prinsarea. (Va urma).