Romanulu, mai 1891 (Anul 35)

1891-05-30

483 ROMANULU 30 MAI 1891 Joi sera Situațiunea Românismului Regele Carol al României, un membru din casa Hohenzollern, serbeza Zilele as­tea dimpreună cu întregul popor românesc jubileul de 25 ani al domniei sale. Acesta zi de 10 Mani, a devenit pentru Români uâ adevarata Zi comemorativă națională. Acuma 25 de ani, principele Carol, s’a urcat pe tronul principatelor­ Unite danu­biene ; acuma 14 ani, în aceași Z’, s’a declarat independența țarei și, la 1881, a avut loc încoronarea lui Carol I, ca rege al României. E lesne de înțeles dar, cum Românismul, nu consideră Ziua asta ca un serbare numai a casei regale, ci și ca vă­­ Ji de sarbatare a întregului popor. — Nici in Germania, insă, acesta Zi nu ne póte lăsa nepăsători, căci faptul că un principe eștt din familia Hohenzollern, a știut se domnesca un pătrar de veac în­­tr’uă țară străină fără să fie expus la zguduiri adânci, și mai mult încă, într’un stat care se afla încă pe trapta cea mai de jos a desvoltării sale politice, mărginit la tote hotarele sale, de vecini mereu ne­liniștiți — faptul acesta este ca dovada strălucită, că atit poporul german, ca și casa de Hohenzollern, sunt demni in gra­dul cel mai înalt de a fi purtătorii culturii. Regele Carol trebuie fi considerat ca cel dintâia conlucrator la acea operă care a făcut din principatele danubiene, degenerate prin certa lăuntrică a partidelor, prin ua gospodăria corupta jumetate­a turcesca, ju­mătate grecesca, care păreau se nu mai aibă altă importanță de­cât dOră că obiect de certa între cele trei puteri mărginașe, —un regat stimat și organisat, cu a cărui forța militară se socotește in calculele stra­tegice ale puterilor mari și a cărui popu­­lațiune prosperă a devenit un debușeu la stăpânirea căruia concură cele dintâi țeri industriale, europene. Cu justă mândria pute privi acel regele Carol la acesta opera, dar același simțimânt, va însufleți arid­ în­treg poporul românesc. Cu totate acestea nu ne putem opri de a nu vorbi despre părerile emise in ulti­mele luni de către presa germană și aus­triacă, asupra situației lucrurilor din Ro­mânia, care păreri, au avut Oreși­care în­­r­umri asupra serbărei jubileului. Ne putem aduce aminte, cu ce susceptibilitate s’au respins din mai multe părți de prin Aus­tro-Ungaria, știrea despre posiblitatea ve­­nirei la Bucuresci a împăratului Wilhelm, ca sa ie parte la festivitățile suveranului atât de aprope înrudit cu dânsul. Dar și prin multe cercuri de aici, am audit în timpul din urmă câte ua judecată severă in privința situațiunei actuale a României, a cărei politică ar fi luat din nou un ca­racter dușmănesc politicei de pace a pu­terilor centrale. Până și regele Carol însuși a fost obiectul unor învinovățiri, repro­­șându-i-se de a fi­ prea indulgent fața de direcția rusofila a actualului cabinet ro­mânesc.—Cât despre noi, nu ne-am unit cu o astfel de concepție a lucrurilor, de­ore­ce știam prea bine ca acesta părere a fost provocata în mare parte de niște co­respondenți, care au antipatie împotriva cabinetului Florescu, și de­ore­ce mai aș­temptăm tot­ d’ua­ data că conduita reală a cabinetului va desminți aceste triste pre­ziceri. In restimpul acesta, așteptarea nos­tra s’a împlinit in parte, mai persistend­ense în parte considerațiunea nesigură a lucrurilor, asa în­cât am vrea se ne folo­sim de ocasia asta, pentru ca se adâncim mai mult situația românismului. Observa­­țiunele nóstre, daca vor ajunge se fie ce­tite de capetele cugetatore politice, dupe isprăvirea sărbătorilor, vor cădea pete pe un pământ roditor și le vor lumina asupra câtor­va puncte, înlesnindu-le se gasesc o gă­eșire pentru situațiunea grea actuala. E lesne de înțeles, cum că grija pentru viitorul național apasă ca un munte a­­supra tuturora inimelor românești. In tim­pul de față locuește în regatul românesc un jumătate numai a națiune­ întregi, și mai mult de­cât oă treime traește sub scu­tul monarhiei Austro-Ungare, și el un număr destul de mare mai traește în Ba­sarabia, ocupată de Ruși. Apoi mai vine și hotarele nordice ale Bulgariei care sunt ocupate de români, al căror element mai predomnește și într’ua parte a Serbiei de Nord-est, ca și pe colinele Pindului ma­cedonen. Un popor mic, dar al cărui număr total se urcă abia până la 10 sau 11 milióne, nu póte fi de loc nepăsător, când diferiții séi vecini ii smulg sau desna­ionaliseza, încetul cu încetul, vr’ua 5 milióne de su­flete. Și tocmai Românii care au la spa­tele lor imperiul rus, atât de nesățios în­cât n’ar vrea să dobândésca numai Mol­dova, ca se-și aibă drum slobod in penin­sula balcanică, dar mai întinde mâna Sla­vilor care stau la apus, pentru ca, după unirea slavilor sub supremația sea, se pute înăbuși cu desâvârșire elmentul românesc, tocmai Românii, sunt împinși pe fie­ce să se-și pună întrebarea: «Care e viitorul națiunei nóstre?»—Și de acuma înainte nici un diplomat de pe malul Dâmboviței nu va mai trebui să scape din vedere a­­cesta întrebare. La început, pe când Românii din Mun­tenia au început lupta contra Turcilor pen­­tru indeptara principatelor, el 1-1 îndrep­tară privirile la Bani, așteptând un aju­tor de la națiunea francesa, înrudita. Dar deja pe la sí­aj, partidul radical sub con­ducerea lui Ion Bratianu, mort acuma, a recunoscut ca pentru desvoltarea românis­mului e mai util in apropiere de Prusia, de­cât uâ esaltare mai mult platonică pentru Franța, și considerația asta e un moment decisiv în alegerea principelui Carol de Hohenzollern, ca principe al României. Resbelul pruso-austriac, izbuc­nit imediat după alegere, lăsă să se Între­vadă limpede posițiunea României, atât de im­portanta pentru Rusia. Dar România nu pute să facă înca politica independentă din causa atârnărei sale de Porta, așa in­cât trebuia să accepteze înca prietenia Husiei, care ca «mulțumire» pentru spri­jinul ce-i au dat Românii la Plevna, și ca «despăgubire» pentru răpirea Basarabiei, n’a mai făcut dificultăți la ridicarea Ro­mâniei la rangul de regat. Dor­stă­dată cu sfârșirea resbelului ruso-turc, au dispărut tóte simpatiile ruso­file din inimele româ­nilor. Poporul românesc a recunoscut In imperiul rus dușmanul cel mai ne­împăcat al Românismului, din care causa s-a și a­­liat cu politica puterilor mari din Europa centrala, adică cu tripla alianță. Acelaș Bratianu, care înaintea resbelului a de­clarat: «Acolo unde e crucea rusesca, a­­colo suntem și noii» a început să fie ur­mărit acuma cu ura cea mai ne impecata de către diplomații­­ ruși. Colegul lui de part­d, Dimitre Sturza, a devenit susțină­torul cel mai elocvent al aliaței României de tripla alianță. Junimiștii care au venit la putere, după căderea lui Bratianu, au urmat aceiași cale; șeful lor P. Carp se folosea de fie­care ocazie, în parlament pentru a arăta fățiș pro­ivnicia sea In­po­triva Rusiei. Pené și grupul conservator, Manu-Lahovary, care trcea penă atunci drept ruso­fil absolut, s’a pronunțat acum un an, franc pentru raporturi amicale cu tripla alianță, chiar décá n’au fâcut’o cu căldura convingere), ci mai mult sub în­­rturirea împrejurărilor. Și cu tote acestea, în intervalul acesta așa de tare s’au schimbat lucrurile. In­cât asta­­ el, guvernul românesc trebue să se fie mai rezervată față de puterile centrale. Ar fi însă lucru greșit decâ am­­ voi să derivăm schimbarea asta din influența rusescă. Cauza e mai mult Ungaria și Transilvania.— Trei­­pre-zece ani au tre­cut de când Rusia a pus mâna pe Basa­rabia, a cărei perdere a fost jelită de toți Ro­ânii. S’a vedut însă mai pe urmă ca Românismul nu dispune de­cât de un forte mica forță de rezistență națională, în acesta provincia, pe de oă parte du­rj sfri­­ciia că cultura sa intelectuala fiind forte jósa, nu póte rezista de­cât forte puțin rasismului năvălitor ; dar pe de altă parte conținând multe elemente slave, înlesnește mult rusificarea. Românii din Basarabia, ne apare de aceea morți politicește și ca perduți pentru națiunea totală. Românii din regatul român, se resignezi dar, de­ore-ce nici nu e de gândit, la un res­­bel între Români și Ruși din care ar pu­tea să resulte redobândirea Basarabiei, deci există între Germania și Rusia niște districte cu populația amestecați, a căror posesiune pate fi susținută numai prin sa­bia celui mai tare, atunci se va putea în­țelege cum Românii caută sa se deprinza încetul cu încetul, cu faptul pierderea Basarabiei, ca cu ceva care nu se mai pute schimba, sau că’și dau tóte ostenelele de a aduce pe frații lor de pe la estul Prutului, in Dobrogea, slab populată. Cu cât vise Românii se mulțumesc­­ ea renunța, pentru moment cel puțin, la re­­câștigarea Basarabiei, cu atât mai mult, crește interesul lor pentru frații în Aus­tro- Ungaria. »A­lelia sta. c.h«țA«i­­[ vorbă de un populație de șase, ba de opt ori mai mare de­cât cea din Basarabia; aici nu’s numai niște avantgarde slabe și prea depărtate ale națiunei, pe un șes neapărat, ci aici e și inima Românismu­­lui. Inlâuntrul acestei cetăți naturale, in acest triunghiu al jumătatei de Sud-est al Carpaților, urmașii coloniștilor români din Dacia, au apărat uă mie de ani indepen­dența lor contra năvălitoril­or nenume­rați și de aici, au pătruns România, puțin cste puțin, către șesul Dunărei, aș­a în­cât Tran­silvania e adevaratul íegat al actualei na­țiuni românești. Carpații mai formeza și aici inca apărarea cea mai importanta a existenței lor naționale și cu atât mai a­­menințâtor Panrusismul ridica capul la est, și cu cât resuma mai puternic, devi­za : „Solidaritatea tuturor slavilor» care pune în mișcare masele, cu atât in mai mare primejdie se află Românismul. De a­­ceea se simte afli mai mult de­cât în de­ceniile trecute, cât de important e pentru Români de a păstra poziția lor prin Gri­pați. (Sfârșitul în numărul de mâine) Afacerea T­urpin (Telegramă) Paris, 26 Mai. In ședința de eri Camera franceză el s’a ocupat cu afacerea Turpin. D. Freycinet a arătat ca d. Tur­pin, după negociațiuni mai înde­lungate cu ministerul de resbel, cu care nu a putut cădea la învoială, la 1887 a intrat în negociațiuni și cu casa Armstrong. Foile au și scris despre acesta ces­­tiune pe când oratorul era ministru de resbel și Turpin căuta din nou se negociere cu ministerul de resbel. D. Freycinet a pus însă condiția ca inventatorul Mielviitel să nu des­copere secretul seö și englezilor. D’atunci d. Freycinet n’a mai av­z­t de Turpin, nici n’a știut décá el a început negociațiuni și cu guver­nul italian. La 1890 u­ comisie, presidată de două generali, a examinat afacerea și a opinat că d. Turpin nu póte avea nici oă pretenție față de gu­vernul francez. D. Turpini a cerut însă ca sâ se începá­tă acțiune judecătorescă con­tra lui Triponet. Instrucția a și în­ceput, dar înaintea judelui de ins­trucție și a procurorului acesta a dat răspuns mulțumitor. Turpin, spu­ne ministrul, a fost arestat pe baza legei despre spionagiu, și anume pen­tru publicarea broșurei sale. Tot așa s’a făcut și cu Triponet, ca judecătorii se pot­ culege tóte in­­formațiunele privitore la afacere. Oratorul spune că mai cu multă reservă ÎI este permis sa vorbesca despre Intrega afacere, lucrul privind d’a dreptul justiția, care își va da ver­dictul. Cât despre ofițerii pe cari Turpin îi acusă în broșura s­a, ministrul îi ia în apărare, garanteza pentru dânșii (aprobări, aplause.) Ministru a observat că melinita, care nu trebue confundată cu fa­­bricațiunea lui Turpin, nu este de­cât u­ mică parte a materialului de esplosie. Francia dispune de putere îndestul de mare pentru a nu se îngriji de pretinse spionagii, cari intru nimic nu pericliteza apărarea națională. Printr’acesta incidentul s’a termi­nat­ la. v.A.öiJ.d­in* *^l­î 1 . Arestări în armata rusă Că ce anarh­ie domnește în cer­curile militare ruse, și că guvernul cu câtă asprime se portă față de o­­fițeri, resultă din faptul următor ce i se comunică din Odesa qfiarului Daily­ News. Intre ofițerii gardei imperiale e­­xistă un mare nemulțumire de când principele Mihail a fost degradat și expulsat. Ofițerii gardei au și dat expresie nemulțumirea lor, numindu-l pe țar despot și barbar. Ofițerii cari au arătat atâta sim­patie pentru principele Mihail, și a­­tât dispreț pentru țar, sunt 46 la număr. Ei toți au fost arestați. Arestarea s-a făcut noptea și pe neașteptate, pentru a se evita emo­­țiunea. Știrea totuși a pătruns în public. Principiile slavofiilor — Depeșă — Petersburg, 27 Maiü. In ședința de ieri a reuniunei de bine­face slavă, colonelu Kirejev a ținut un discurs despre menirea și scopul acestei societăți. El a spus că principiile acestei societăți sunt urmetorele: ortodoxia, autocrația și naționalism, în I­N­L ü M K La Casino Austro-Ungar, unde cânta orchestra d-lui Ed. Straus, la tóte serile este un public forte numeros. * Se telegrafiază din Iași, Ziarului L'Indé­pendance Roumaine, că fabrica de mobile Furtuna este în flăcări. * Senatorilor și deputaților li s’a distri­buit medalii comemorative, pentru 10 Mai, de argint, de mărimea unei piese de 5 lei. Aceste medalii, după cât se spune, au fost dăruite M. S. Regelui de către M. S. Regina. * Procesiunea care se face astă­zi cu Sf. Dumitru în cap, pleca de la Mitropolie la 9 ore dimineța și va trece prin mai multe strade din capitală. * Amintim că astă sére, Joi, se va da la Ateneu concertul d-rei Sâni. * încă dă dovadă despre ereditate la cri­minali. Fentânaru, care a tras acum câți­va ani cu pușca în ferestrele palatului, are două frați. Unul este dat judecății pentru asa­sinat și cel­ l’alt a omorît, alaltă­ ori, cu un cuțit pe un vecin al său. * Tenirul Raoul KoczaRky, care a avut mare succes la primul concert, va da ul­timul concert, Marți 21 Mai, tot in sala Ateneului. * Lupta primesce din Galați urmă­torele ; Trupa d-lui Grigore Manolescu, ce până la plecarea pentru Viena ’și dat represen­­tațiele aice, a perdut săptamana acesta pe un camarad, și an­um­e Constantin Marcu­­lescu, artist al Teatrului Național din Bu­curești, și iată cum : Cu ocazia jubileului Clv IO Mult pan­o­um uuj­a a­­ Vot­ehomald, la București și Iași, spre a da represen­­tații, iar parte a rămas în Galați. In di­­mineța zilei de 10 Mai nenorocitul Marcu­­lescu se îmbracă în hainele cele mai bune și iese de la otel fără a spune nimic, el se vede că s’a dus la Dunăre sa se scalde și s’a înecat. Căci de Vineri de când a dispărut îndată s’a dat de știre poliției lo­cale, care n’a putut afla nimic până în Ziua de Mercuri 15 a. c., când s’a găsit aruncat de valuri pe malul Dunărei, afară din oraș, și anume cam în dreptul fabricei din Rer­stea. Bietul Mârculescu era abia în vrâsta de 27 de ani, promitea mult pe tărâmul ar­tistic. Ceea ce ne face a crede că el s’a scăldat întâi, e faptul că nu s’a găsit hai­nele nic­ert și el gol de tot, de­sigur că hainele au fost furate de pe mal pe urmă de cine­va. 3 Mai la Berlin Corspondență particulară a Românului Berlin, 25 Mai a. Dumineca 5 (17) Mai a. c. la orele 10 și jum. a. m. toți studenții români din Berlin loe adunaseră să asiste la serbarea secțiunei nóstre a ligei culturale a româ­nilor. După deschiderea ședinței, d. George E­­remie, student la facultatea de drept, își susține în mijlocul numeroselor aplauze con­­ferința sea asupra datei naționale istorice 3 (15) Mai 1848. «Sclavia materială și intelectuală», începe conferențiarul, iată starea românulu arde­lean înainte de 1848: «Anul mântuirii sosește. Tinerii studenți din Târgul Mureșului, inspirați de măreția mișcării din Paris, Viena etc., iar la finele lunei Marte hotârîrea de a se aduna îm­preună cu căpeteniele poporului la Rumi­neca Tomii în Braș, spre a se înțelege a­­supra trebuințelor poporului român și a­­supra mijlocelor de îndreptare. «In același timp poporul este încurajat la luptă pentru libertate și drepturile sale prin întruniri publice. „Acuma, fraților, nu este timpul, ca să băgăm pe Omeni în jug, ci să-l scotem. Lăsați dar se­­ ragă vitele, că voi ați tras destui, și acuma se fim Omeni liberi“, es­­clama Barnuț, când poporul îi deshăma caii, spre a-1 purta în triumf. «In prima adunare de la Blaș (30 Apr ), poporul aude chiar din gura comisarilor guvernului despre unirea proiectată cu Un­garia, el e îndemnat să respecte legile și se aibă răbdare. A ji Barnuț își ridică pu­ternicul său glas și însuflețește pe români la sfânta lupta pentru libertate și națio­nalitate. „Oâdată cu convocarea poporului la a doua adunare tot in Balș, pentru 3 /15 Mai, sunt invitați și căpeteniile românis­mului din Ungaria precum și câte 2—3 de­putați din fie­care comună. «Unguri' însă continuă cu maltratarea românilor prinși. „Aurora Zilei de 3­­15” se ivește. Cu dorul de libertate și dreptate, românii se adună din tote părțile la Blaj. Moții cei vestiți cu lancul în frunte pornesc spre o­­rașul libertății, făcând să răsune pădurile seculare de marșurile și cântecile lor : „Astăzi cu bucurie, „Românilor, veniți, „Pe țancul în câmpie „Cu toți să-l însoțiți. »Adunarea ținu trei­­ zile. Preoții ro­­­mâni în frunte. »Resultatul discuțiunilor: națiunea ro­mână se declară de sine statatare și cere drepturile celorlalte trei naționalități din Ardeal, în 16 articole formulate de Laurian. »Tot Bârnuț, era acela care arăta în­semnătatea limbei și culturii naționale. Zi­­când : »Românii trebuie să se uniascâ In­tre sine pentru înaintarea culturii și a­­cesta însoțire se póte face, cu tóte ca el s nt împărțiți sub mai multe guverne, inse »unitatea limbei ii lega pe toți,« fire­­az sub ori­ce formă de guvernământ.“ »Se alege două deputațiuni cari se merga cu cererile națiunii, una la împărat, or celalta la dieta din Cluj. Se numește a­­poi un comitet permanent In Sibiu, pen­tru aperarea și susținerea intereselor națiunii. »Marți 5/17 adunarea se ridică. »Pe cât de mare era bucuria românilor pe câmpul libertății, pe atât de amare au fost urmările acestei adunări: unirea cu Ungaria se proclamă și se sancționază înainte de sosirea deputațiunii române la împărat . . . Urmezi un răsboiu de rasă . . . Cruzimi peste cruzimi................. . Haideți, frați români, se aratăm pizmui­torilor noștri că și noi acum suntem din acel fir al pământului, cari adoptăm sciința arte măiestre, cu un cuvânt total, ce este înalt, frumos și divin; apoi atunci se ve­dem care va mai îndrâsni a vorbi cuvinte de ocară asupra românului.“ Zice tenorul Popea. „Eternă va fi memoria acelora cari și­­au versat sângele pentru libertatea și drep­turile națiunii,“ esclamâ­d Eremie, înche­­indu și conferința, al cărei sumar e cel de sus. Domnii George I. Capitanovici, George Marinescu, George Filip și Stefan V. Na­nul, amintesc câte un episod din acesta mișcare, arătând în același timp însemnă­tatea serbării datelor istorice din viața unui popor și în special a poporului ro­mân. Cu satisfacția zugrăvită pe fețele tutu- FOIȚA Z­IARULUI ROMÂNULU 29 MAI 2 DESPRE IMBUNATATIREA SOARTEI ȚERANULUI și a MIJLOCULUI PRACTIC DE A SE PUTEA REALIZA 1­­ tarii de om, gară de câine Cere pâine Fii b­an, tâlhar, păgân. Numai gara s’aiba pâine. Om sau cline Te cunoiscc de stâpân. Depărățianul E timpul, ca sâ se tecum^a ua déja Sus și tare, că pă­mântul nu este și nici nu póte fi patrimoniul exclusiv al ni­mănui, ci este patrimoniul tuturor oamenilor existenți și vii­tori, a căror existență este condiționată de existența pă­mântului. Dreptul de proprietate exclusivă asupra pământului este un drept barbar și neomenesc, care atrage după sine într’un mod necesar și dreptul de a dispune după plac de toți indivizii, care sunt siliți sa-și scote hrana vieței din acel pământ. Acest drept este causa sclavagiului material și moral din tote tim­purile și locurile. Și până când va rămânea în piciure acest drept, până atuci tote sforțările omenirei de a scăpa de scla­via și misédé vor fi In veci tot așa de neputinciose, cum au fost și pân’acuma. A lovi efectul și a lăsa causa ne­atinsă, ori aprope ne­a­­tinsă, insemnéza a bate apa in piuă, insemnéza a te sii­coli ca pescele pe uscat, fără să poți ajunge vi­nă détà la ținta dorita. E timpul suprem, ca masele poporului sa se convingă uu dejà, că tote libertățile, cari au fost câștigate mai ales în tim­pul din urmă, sunt ilustrii și fără nici un resultat real. Aceste libertăți au avut de efect numai af­țarea necesităților morale, fără să fi putut ușura greutățile ce le întimpina individul la satisfacerea necesităților animale. In deșert credea lumea, că, cu distrugerea superficială a privilegiilor medievale, cu dobin­­direa libertatea de a se cultiva, de a crede și a cugeta ce vrea, a scăpat de robie și a început cu viață nouă: totul a fost numai un iiusie góla. Rasele sclaviei medievale, latitudinile ori mai bine zis drep­tul de proprietate exclusivă asupra pământului, au rămas in picióre și efectele au urmat într’un mod necesar. La ce’ti fo­losesc tóte libertățile publice posibile, déci, spre a’ți putea ținea viața In ese, ești silit să primesci condițiile ce ți le im­pun proprietarii de pământ, adevărații stâpânitori de fapt ai omenirei. Tóte cele­ l’alte drepturi și privilegii exclusive, cu cari s’au împopoțonat asupritorii popórelor din tóte timpurile și locurile, au avut de causa aprópe unică colosalul privilegiu, pe care’l dă dreptul de proprietate exclusivă asupra pământului. Se înșala amar domnișorii moderni, cari nu scia să mai facă alt­ceva, de­cât se se plimbe ca nisce paiațe pe bule­vardele orașelor mari, deci cred, că a­supra lor n’are nici uă influintă proprietatea exclusiva a­supra pământului și pornind din acesta credință nu vor să dea nici ua atenție acestei ches­tiuni capitale. Déca domnia­lor n’au necesitate, ori mai bine zis, n’au gust, ca să-și câștige hrana vieței muncind pămân­tul ori păzind turmele ; apoi au un drept și un interes forte mare de a fi resp­on­­s pentru porțiunea de drept ce li­ se cu­vine asupra folosinței pământului. După ce toți omenii, cari își câștigă alt­fel hrana vieței de­cât lucrând pământul, sunt necesarmente tributari ai poseso­rilor de pământ, de la cari își primesc nu numai alimentele, dar și tote materiile brute a­le industriilor lor; apoi la rân­dul lor posesorii de pământ încă trebuiesc se reintorca acel tribut societatei, de la care-1 iau. Toți omenii au drepturi egale asupra pământului și déci nu pot, ori chiar n au lipsă toți, ca sâ și câștige hrana vieței aplicându-și direct munca lor asupra pământului; apoi nimeni nu le pote contesta dreptul de a pretinde, de la cel ce posed și folosesc pământul, un drept de chirie pentru acest mare privilegiu, ce li­ se lasă. Fie­care posesor de pământ trebuie considerat de un ade­vărat debitor față de restul societatei. Obiectul obligațiunei sale e chiar porțiunea de pământ, ce o ocupă. Chiria, ce va trebui sâ râspundă, va fi egală cu dobânda obicinuită, ce ar aduce-o acel capital în bani, care ar resulta din. Vânzarea porțiunii respective de pământ. Acastă chirie se va plăti în casa statului ca contribuție directă. Acesta e singurul sist­m rațional și echitabil pentru regu­­larea drepturilor fie­carui individ asupra avuțiilor pământului. Singurul sistem de contribuție, prin care se va ajunge în tim­pul cel mai scurt la distrugerea tuturor celor­lalte contribuții directe și indirecte, tuturor monopolurilor, taxelor vamale și acsiselor, cari dau astazi lovitura de grație masselor desmoș­­tenite de pământ. E­­r­a și un adevăr incontestabil, că pământul, deci n’ar fi omeni pe el, n'ar avea absolut nici o valore. Numai necesi­tățile absolute, ce le are omul de pământ, fac ca el sa aibă valore. Acesta valore a pământului e cu atâta mai mare, cu cât numărul indivizilor, ce locuiesc și se hrănesc la un loc dat, e mai mare. E incontestabil, că valorea pământului e e­­fectul îmulțirei omenilor și tot­deuna cresce în raport drept cu numerul lor. Așa fiind, cine mai póte contesta dreptul^ce­­ au acel omeni, de a profita cu toții dintr’un avantagiu, ce numai lor li­ se datoresce ? E cea mai mare crima de lese omenire, ce s’a comis și se comite încă mereu despoind omenirea de beneficiile imense, ce se produc din crescerea valorei pâmântului și a produs­­lor sale exclusiv numai prin îmulțirea și necesitățile maselor poporului. Ca sa dau un exemplu viu despre modul cum crește valo­rea pământului din causa necesităților poporului, n’am de­cât sa amintesc exemplul cu deschiderea noului Bulevard din București. De unde, mai Înainte de deschidere, locurile de prin mahalalele Căimatei și Grădinel cu cai nu valorau, póte de­cât celea de pe la barierele orașulu­i. Îndată după deschi­dere prețul lor s’a ridicat cel puțin 5—6 ori mai mult. Tot așa a fost cazul și cu moșiile de pe Baragan cu ocazia des­chidere! liniei București Fetești. El! cu ce sa contribuit proprietarii acestor locuri la ridi­carea valorei lor ? Absolut cu nimic. Deci nimic n’ar fi mai just și mai rațional de­cât, ca din beneficiile produse prin ri­dicarea valorei acestor locuri sâ profite societatea tot așa de mult ca și proprietarii lor, ori mai bine invers, ca proprieta­rii lor sâ nu pota profita nimic mai mult, de­cât profitau mai înainte. Acesta nu se pote face alt­fel de­cât aplicând siste­mul de contribuție arătat mai sus. Acest sistem mai are încă neprețuitul avantagiu, de a scote pământul din mâinele câtor­va monopolisatori și a-1 pune la disposiția maselor poporului după cum l’a pus natura chiar de la început. (Va urma). A

Next