Romanulu, mai 1891 (Anul 35)
1891-05-30
483 ROMANULU 30 MAI 1891 Joi sera Situațiunea Românismului Regele Carol al României, un membru din casa Hohenzollern, serbeza Zilele astea dimpreună cu întregul popor românesc jubileul de 25 ani al domniei sale. Acesta zi de 10 Mani, a devenit pentru Români uâ adevarata Zi comemorativă națională. Acuma 25 de ani, principele Carol, s’a urcat pe tronul principatelor Unite danubiene ; acuma 14 ani, în aceași Z’, s’a declarat independența țarei și, la 1881, a avut loc încoronarea lui Carol I, ca rege al României. E lesne de înțeles dar, cum Românismul, nu consideră Ziua asta ca un serbare numai a casei regale, ci și ca vă Ji de sarbatare a întregului popor. — Nici in Germania, insă, acesta Zi nu ne póte lăsa nepăsători, căci faptul că un principe eștt din familia Hohenzollern, a știut se domnesca un pătrar de veac într’uă țară străină fără să fie expus la zguduiri adânci, și mai mult încă, într’un stat care se afla încă pe trapta cea mai de jos a desvoltării sale politice, mărginit la tote hotarele sale, de vecini mereu neliniștiți — faptul acesta este ca dovada strălucită, că atit poporul german, ca și casa de Hohenzollern, sunt demni in gradul cel mai înalt de a fi purtătorii culturii. Regele Carol trebuie fi considerat ca cel dintâia conlucrator la acea operă care a făcut din principatele danubiene, degenerate prin certa lăuntrică a partidelor, prin ua gospodăria corupta jumetatea turcesca, jumătate grecesca, care păreau se nu mai aibă altă importanță decât dOră că obiect de certa între cele trei puteri mărginașe, —un regat stimat și organisat, cu a cărui forța militară se socotește in calculele strategice ale puterilor mari și a cărui populațiune prosperă a devenit un debușeu la stăpânirea căruia concură cele dintâi țeri industriale, europene. Cu justă mândria pute privi acel regele Carol la acesta opera, dar același simțimânt, va însufleți arid întreg poporul românesc. Cu totate acestea nu ne putem opri de a nu vorbi despre părerile emise in ultimele luni de către presa germană și austriacă, asupra situației lucrurilor din România, care păreri, au avut Oreșicare înrumri asupra serbărei jubileului. Ne putem aduce aminte, cu ce susceptibilitate s’au respins din mai multe părți de prin Austro-Ungaria, știrea despre posiblitatea venirei la Bucuresci a împăratului Wilhelm, ca sa ie parte la festivitățile suveranului atât de aprope înrudit cu dânsul. Dar și prin multe cercuri de aici, am audit în timpul din urmă câte ua judecată severă in privința situațiunei actuale a României, a cărei politică ar fi luat din nou un caracter dușmănesc politicei de pace a puterilor centrale. Până și regele Carol însuși a fost obiectul unor învinovățiri, reproșându-i-se de a fi prea indulgent fața de direcția rusofila a actualului cabinet românesc.—Cât despre noi, nu ne-am unit cu o astfel de concepție a lucrurilor, deorece știam prea bine ca acesta părere a fost provocata în mare parte de niște corespondenți, care au antipatie împotriva cabinetului Florescu, și deorece mai aștemptăm tot d’ua data că conduita reală a cabinetului va desminți aceste triste preziceri. In restimpul acesta, așteptarea nostra s’a împlinit in parte, mai persistendense în parte considerațiunea nesigură a lucrurilor, asa încât am vrea se ne folosim de ocasia asta, pentru ca se adâncim mai mult situația românismului. Observațiunele nóstre, daca vor ajunge se fie cetite de capetele cugetatore politice, dupe isprăvirea sărbătorilor, vor cădea pete pe un pământ roditor și le vor lumina asupra câtorva puncte, înlesnindu-le se gasesc o găeșire pentru situațiunea grea actuala. E lesne de înțeles, cum că grija pentru viitorul național apasă ca un munte asupra tuturora inimelor românești. In timpul de față locuește în regatul românesc un jumătate numai a națiune întregi, și mai mult decât oă treime traește sub scutul monarhiei Austro-Ungare, și el un număr destul de mare mai traește în Basarabia, ocupată de Ruși. Apoi mai vine și hotarele nordice ale Bulgariei care sunt ocupate de români, al căror element mai predomnește și într’ua parte a Serbiei de Nord-est, ca și pe colinele Pindului macedonen. Un popor mic, dar al cărui număr total se urcă abia până la 10 sau 11 milióne, nu póte fi de loc nepăsător, când diferiții séi vecini ii smulg sau desnaionaliseza, încetul cu încetul, vr’ua 5 milióne de suflete. Și tocmai Românii care au la spatele lor imperiul rus, atât de nesățios încât n’ar vrea să dobândésca numai Moldova, ca se-și aibă drum slobod in peninsula balcanică, dar mai întinde mâna Slavilor care stau la apus, pentru ca, după unirea slavilor sub supremația sea, se pute înăbuși cu desâvârșire elmentul românesc, tocmai Românii, sunt împinși pe fiece să se-și pună întrebarea: «Care e viitorul națiunei nóstre?»—Și de acuma înainte nici un diplomat de pe malul Dâmboviței nu va mai trebui să scape din vedere acesta întrebare. La început, pe când Românii din Muntenia au început lupta contra Turcilor pentru indeptara principatelor, el 1-1 îndreptară privirile la Bani, așteptând un ajutor de la națiunea francesa, înrudita. Dar deja pe la síaj, partidul radical sub conducerea lui Ion Bratianu, mort acuma, a recunoscut ca pentru desvoltarea românismului e mai util in apropiere de Prusia, decât uâ esaltare mai mult platonică pentru Franța, și considerația asta e un moment decisiv în alegerea principelui Carol de Hohenzollern, ca principe al României. Resbelul pruso-austriac, izbucnit imediat după alegere, lăsă să se Întrevadă limpede posițiunea României, atât de importanta pentru Rusia. Dar România nu pute să facă înca politica independentă din causa atârnărei sale de Porta, așa incât trebuia să accepteze înca prietenia Husiei, care ca «mulțumire» pentru sprijinul ce-i au dat Românii la Plevna, și ca «despăgubire» pentru răpirea Basarabiei, n’a mai făcut dificultăți la ridicarea României la rangul de regat. Dorstădată cu sfârșirea resbelului ruso-turc, au dispărut tóte simpatiile rusofile din inimele românilor. Poporul românesc a recunoscut In imperiul rus dușmanul cel mai neîmpăcat al Românismului, din care causa s-a și aliat cu politica puterilor mari din Europa centrala, adică cu tripla alianță. Acelaș Bratianu, care înaintea resbelului a declarat: «Acolo unde e crucea rusesca, acolo suntem și noii» a început să fie urmărit acuma cu ura cea mai ne impecata de către diplomații ruși. Colegul lui de partd, Dimitre Sturza, a devenit susținătorul cel mai elocvent al aliaței României de tripla alianță. Junimiștii care au venit la putere, după căderea lui Bratianu, au urmat aceiași cale; șeful lor P. Carp se folosea de fiecare ocazie, în parlament pentru a arăta fățiș proivnicia sea Inpotriva Rusiei. Pené și grupul conservator, Manu-Lahovary, care trcea penă atunci drept rusofil absolut, s’a pronunțat acum un an, franc pentru raporturi amicale cu tripla alianță, chiar décá n’au fâcut’o cu căldura convingere), ci mai mult sub înrturirea împrejurărilor. Și cu tote acestea, în intervalul acesta așa de tare s’au schimbat lucrurile. Incât asta el, guvernul românesc trebue să se fie mai rezervată față de puterile centrale. Ar fi însă lucru greșit decâ am voi să derivăm schimbarea asta din influența rusescă. Cauza e mai mult Ungaria și Transilvania.— Treipre-zece ani au trecut de când Rusia a pus mâna pe Basarabia, a cărei perdere a fost jelită de toți Roânii. S’a vedut însă mai pe urmă ca Românismul nu dispune decât de un forte mica forță de rezistență națională, în acesta provincia, pe de oă parte durj sfriciia că cultura sa intelectuala fiind forte jósa, nu póte rezista decât forte puțin rasismului năvălitor ; dar pe de altă parte conținând multe elemente slave, înlesnește mult rusificarea. Românii din Basarabia, ne apare de aceea morți politicește și ca perduți pentru națiunea totală. Românii din regatul român, se resignezi dar, deore-ce nici nu e de gândit, la un resbel între Români și Ruși din care ar putea să resulte redobândirea Basarabiei, deci există între Germania și Rusia niște districte cu populația amestecați, a căror posesiune pate fi susținută numai prin sabia celui mai tare, atunci se va putea înțelege cum Românii caută sa se deprinza încetul cu încetul, cu faptul pierderea Basarabiei, ca cu ceva care nu se mai pute schimba, sau că’și dau tóte ostenelele de a aduce pe frații lor de pe la estul Prutului, in Dobrogea, slab populată. Cu cât vise Românii se mulțumesc ea renunța, pentru moment cel puțin, la recâștigarea Basarabiei, cu atât mai mult, crește interesul lor pentru frații în Austro- Ungaria. »Alelia sta. c.h«țA«i[ vorbă de un populație de șase, ba de opt ori mai mare decât cea din Basarabia; aici nu’s numai niște avantgarde slabe și prea depărtate ale națiunei, pe un șes neapărat, ci aici e și inima Românismului. Inlâuntrul acestei cetăți naturale, in acest triunghiu al jumătatei de Sud-est al Carpaților, urmașii coloniștilor români din Dacia, au apărat uă mie de ani independența lor contra năvălitorilor nenumerați și de aici, au pătruns România, puțin cste puțin, către șesul Dunărei, așa încât Transilvania e adevaratul íegat al actualei națiuni românești. Carpații mai formeza și aici inca apărarea cea mai importanta a existenței lor naționale și cu atât mai amenințâtor Panrusismul ridica capul la est, și cu cât resuma mai puternic, deviza : „Solidaritatea tuturor slavilor» care pune în mișcare masele, cu atât in mai mare primejdie se află Românismul. De aceea se simte afli mai mult decât în deceniile trecute, cât de important e pentru Români de a păstra poziția lor prin Gripați. (Sfârșitul în numărul de mâine) Afacerea Turpin (Telegramă) Paris, 26 Mai. In ședința de eri Camera franceză el s’a ocupat cu afacerea Turpin. D. Freycinet a arătat ca d. Turpin, după negociațiuni mai îndelungate cu ministerul de resbel, cu care nu a putut cădea la învoială, la 1887 a intrat în negociațiuni și cu casa Armstrong. Foile au și scris despre acesta cestiune pe când oratorul era ministru de resbel și Turpin căuta din nou se negociere cu ministerul de resbel. D. Freycinet a pus însă condiția ca inventatorul Mielviitel să nu descopere secretul seö și englezilor. D’atunci d. Freycinet n’a mai avzt de Turpin, nici n’a știut décá el a început negociațiuni și cu guvernul italian. La 1890 u comisie, presidată de două generali, a examinat afacerea și a opinat că d. Turpin nu póte avea nici oă pretenție față de guvernul francez. D. Turpini a cerut însă ca sâ se începátă acțiune judecătorescă contra lui Triponet. Instrucția a și început, dar înaintea judelui de instrucție și a procurorului acesta a dat răspuns mulțumitor. Turpin, spune ministrul, a fost arestat pe baza legei despre spionagiu, și anume pentru publicarea broșurei sale. Tot așa s’a făcut și cu Triponet, ca judecătorii se pot culege tóte informațiunele privitore la afacere. Oratorul spune că mai cu multă reservă ÎI este permis sa vorbesca despre Intrega afacere, lucrul privind d’a dreptul justiția, care își va da verdictul. Cât despre ofițerii pe cari Turpin îi acusă în broșura sa, ministrul îi ia în apărare, garanteza pentru dânșii (aprobări, aplause.) Ministru a observat că melinita, care nu trebue confundată cu fabricațiunea lui Turpin, nu este decât u mică parte a materialului de esplosie. Francia dispune de putere îndestul de mare pentru a nu se îngriji de pretinse spionagii, cari intru nimic nu pericliteza apărarea națională. Printr’acesta incidentul s’a terminat la. v.A.öiJ.din* *^lî 1 . Arestări în armata rusă Că ce anarhie domnește în cercurile militare ruse, și că guvernul cu câtă asprime se portă față de ofițeri, resultă din faptul următor ce i se comunică din Odesa qfiarului Daily News. Intre ofițerii gardei imperiale există un mare nemulțumire de când principele Mihail a fost degradat și expulsat. Ofițerii gardei au și dat expresie nemulțumirea lor, numindu-l pe țar despot și barbar. Ofițerii cari au arătat atâta simpatie pentru principele Mihail, și atât dispreț pentru țar, sunt 46 la număr. Ei toți au fost arestați. Arestarea s-a făcut noptea și pe neașteptate, pentru a se evita emoțiunea. Știrea totuși a pătruns în public. Principiile slavofiilor — Depeșă — Petersburg, 27 Maiü. In ședința de ieri a reuniunei de bineface slavă, colonelu Kirejev a ținut un discurs despre menirea și scopul acestei societăți. El a spus că principiile acestei societăți sunt urmetorele: ortodoxia, autocrația și naționalism, în INL ü M K La Casino Austro-Ungar, unde cânta orchestra d-lui Ed. Straus, la tóte serile este un public forte numeros. * Se telegrafiază din Iași, Ziarului L'Indépendance Roumaine, că fabrica de mobile Furtuna este în flăcări. * Senatorilor și deputaților li s’a distribuit medalii comemorative, pentru 10 Mai, de argint, de mărimea unei piese de 5 lei. Aceste medalii, după cât se spune, au fost dăruite M. S. Regelui de către M. S. Regina. * Procesiunea care se face astăzi cu Sf. Dumitru în cap, pleca de la Mitropolie la 9 ore dimineța și va trece prin mai multe strade din capitală. * Amintim că astă sére, Joi, se va da la Ateneu concertul d-rei Sâni. * încă dă dovadă despre ereditate la criminali. Fentânaru, care a tras acum câțiva ani cu pușca în ferestrele palatului, are două frați. Unul este dat judecății pentru asasinat și cel l’alt a omorît, alaltă ori, cu un cuțit pe un vecin al său. * Tenirul Raoul KoczaRky, care a avut mare succes la primul concert, va da ultimul concert, Marți 21 Mai, tot in sala Ateneului. * Lupta primesce din Galați următorele ; Trupa d-lui Grigore Manolescu, ce până la plecarea pentru Viena ’și dat representațiele aice, a perdut săptamana acesta pe un camarad, și anume Constantin Marculescu, artist al Teatrului Național din București, și iată cum : Cu ocazia jubileului Clv IO Mult panoum uuja a Votehomald, la București și Iași, spre a da representații, iar parte a rămas în Galați. In dimineța zilei de 10 Mai nenorocitul Marculescu se îmbracă în hainele cele mai bune și iese de la otel fără a spune nimic, el se vede că s’a dus la Dunăre sa se scalde și s’a înecat. Căci de Vineri de când a dispărut îndată s’a dat de știre poliției locale, care n’a putut afla nimic până în Ziua de Mercuri 15 a. c., când s’a găsit aruncat de valuri pe malul Dunărei, afară din oraș, și anume cam în dreptul fabricei din Rerstea. Bietul Mârculescu era abia în vrâsta de 27 de ani, promitea mult pe tărâmul artistic. Ceea ce ne face a crede că el s’a scăldat întâi, e faptul că nu s’a găsit hainele nicert și el gol de tot, desigur că hainele au fost furate de pe mal pe urmă de cineva. 3 Mai la Berlin Corspondență particulară a Românului Berlin, 25 Mai a. Dumineca 5 (17) Mai a. c. la orele 10 și jum. a. m. toți studenții români din Berlin loe adunaseră să asiste la serbarea secțiunei nóstre a ligei culturale a românilor. După deschiderea ședinței, d. George Eremie, student la facultatea de drept, își susține în mijlocul numeroselor aplauze conferința sea asupra datei naționale istorice 3 (15) Mai 1848. «Sclavia materială și intelectuală», începe conferențiarul, iată starea românulu ardelean înainte de 1848: «Anul mântuirii sosește. Tinerii studenți din Târgul Mureșului, inspirați de măreția mișcării din Paris, Viena etc., iar la finele lunei Marte hotârîrea de a se aduna împreună cu căpeteniele poporului la Rumineca Tomii în Braș, spre a se înțelege asupra trebuințelor poporului român și asupra mijlocelor de îndreptare. «In același timp poporul este încurajat la luptă pentru libertate și drepturile sale prin întruniri publice. „Acuma, fraților, nu este timpul, ca să băgăm pe Omeni în jug, ci să-l scotem. Lăsați dar se ragă vitele, că voi ați tras destui, și acuma se fim Omeni liberi“, esclama Barnuț, când poporul îi deshăma caii, spre a-1 purta în triumf. «In prima adunare de la Blaș (30 Apr ), poporul aude chiar din gura comisarilor guvernului despre unirea proiectată cu Ungaria, el e îndemnat să respecte legile și se aibă răbdare. A ji Barnuț își ridică puternicul său glas și însuflețește pe români la sfânta lupta pentru libertate și naționalitate. „Oâdată cu convocarea poporului la a doua adunare tot in Balș, pentru 3 /15 Mai, sunt invitați și căpeteniile românismului din Ungaria precum și câte 2—3 deputați din fiecare comună. «Unguri' însă continuă cu maltratarea românilor prinși. „Aurora Zilei de 315” se ivește. Cu dorul de libertate și dreptate, românii se adună din tote părțile la Blaj. Moții cei vestiți cu lancul în frunte pornesc spre orașul libertății, făcând să răsune pădurile seculare de marșurile și cântecile lor : „Astăzi cu bucurie, „Românilor, veniți, „Pe țancul în câmpie „Cu toți să-l însoțiți. »Adunarea ținu trei zile. Preoții români în frunte. »Resultatul discuțiunilor: națiunea română se declară de sine statatare și cere drepturile celorlalte trei naționalități din Ardeal, în 16 articole formulate de Laurian. »Tot Bârnuț, era acela care arăta însemnătatea limbei și culturii naționale. Zicând : »Românii trebuie să se uniascâ Intre sine pentru înaintarea culturii și acesta însoțire se póte face, cu tóte ca el s nt împărțiți sub mai multe guverne, inse »unitatea limbei ii lega pe toți,« fireaz sub orice formă de guvernământ.“ »Se alege două deputațiuni cari se merga cu cererile națiunii, una la împărat, or celalta la dieta din Cluj. Se numește apoi un comitet permanent In Sibiu, pentru aperarea și susținerea intereselor națiunii. »Marți 5/17 adunarea se ridică. »Pe cât de mare era bucuria românilor pe câmpul libertății, pe atât de amare au fost urmările acestei adunări: unirea cu Ungaria se proclamă și se sancționază înainte de sosirea deputațiunii române la împărat . . . Urmezi un răsboiu de rasă . . . Cruzimi peste cruzimi................. . Haideți, frați români, se aratăm pizmuitorilor noștri că și noi acum suntem din acel fir al pământului, cari adoptăm sciința arte măiestre, cu un cuvânt total, ce este înalt, frumos și divin; apoi atunci se vedem care va mai îndrâsni a vorbi cuvinte de ocară asupra românului.“ Zice tenorul Popea. „Eternă va fi memoria acelora cari șiau versat sângele pentru libertatea și drepturile națiunii,“ esclamâd Eremie, încheindu și conferința, al cărei sumar e cel de sus. Domnii George I. Capitanovici, George Marinescu, George Filip și Stefan V. Nanul, amintesc câte un episod din acesta mișcare, arătând în același timp însemnătatea serbării datelor istorice din viața unui popor și în special a poporului român. Cu satisfacția zugrăvită pe fețele tutu- FOIȚA ZIARULUI ROMÂNULU 29 MAI 2 DESPRE IMBUNATATIREA SOARTEI ȚERANULUI și a MIJLOCULUI PRACTIC DE A SE PUTEA REALIZA 1 tarii de om, gară de câine Cere pâine Fii ban, tâlhar, păgân. Numai gara s’aiba pâine. Om sau cline Te cunoiscc de stâpân. Depărățianul E timpul, ca sâ se tecum^a ua déja Sus și tare, că pământul nu este și nici nu póte fi patrimoniul exclusiv al nimănui, ci este patrimoniul tuturor oamenilor existenți și viitori, a căror existență este condiționată de existența pământului. Dreptul de proprietate exclusivă asupra pământului este un drept barbar și neomenesc, care atrage după sine într’un mod necesar și dreptul de a dispune după plac de toți indivizii, care sunt siliți sa-și scote hrana vieței din acel pământ. Acest drept este causa sclavagiului material și moral din tote timpurile și locurile. Și până când va rămânea în piciure acest drept, până atuci tote sforțările omenirei de a scăpa de sclavia și misédé vor fi In veci tot așa de neputinciose, cum au fost și pân’acuma. A lovi efectul și a lăsa causa neatinsă, ori aprope neatinsă, insemnéza a bate apa in piuă, insemnéza a te siicoli ca pescele pe uscat, fără să poți ajunge vină détà la ținta dorita. E timpul suprem, ca masele poporului sa se convingă uu dejà, că tote libertățile, cari au fost câștigate mai ales în timpul din urmă, sunt ilustrii și fără nici un resultat real. Aceste libertăți au avut de efect numai afțarea necesităților morale, fără să fi putut ușura greutățile ce le întimpina individul la satisfacerea necesităților animale. In deșert credea lumea, că, cu distrugerea superficială a privilegiilor medievale, cu dobindirea libertatea de a se cultiva, de a crede și a cugeta ce vrea, a scăpat de robie și a început cu viață nouă: totul a fost numai un iiusie góla. Rasele sclaviei medievale, latitudinile ori mai bine zis dreptul de proprietate exclusivă asupra pământului, au rămas in picióre și efectele au urmat într’un mod necesar. La ce’ti folosesc tóte libertățile publice posibile, déci, spre a’ți putea ținea viața In ese, ești silit să primesci condițiile ce ți le impun proprietarii de pământ, adevărații stâpânitori de fapt ai omenirei. Tóte cele l’alte drepturi și privilegii exclusive, cu cari s’au împopoțonat asupritorii popórelor din tóte timpurile și locurile, au avut de causa aprópe unică colosalul privilegiu, pe care’l dă dreptul de proprietate exclusivă asupra pământului. Se înșala amar domnișorii moderni, cari nu scia să mai facă altceva, decât se se plimbe ca nisce paiațe pe bulevardele orașelor mari, deci cred, că asupra lor n’are nici uă influintă proprietatea exclusiva asupra pământului și pornind din acesta credință nu vor să dea nici ua atenție acestei chestiuni capitale. Déca domnialor n’au necesitate, ori mai bine zis, n’au gust, ca să-și câștige hrana vieței muncind pământul ori păzind turmele ; apoi au un drept și un interes forte mare de a fi respons pentru porțiunea de drept ce li se cuvine asupra folosinței pământului. După ce toți omenii, cari își câștigă altfel hrana vieței decât lucrând pământul, sunt necesarmente tributari ai posesorilor de pământ, de la cari își primesc nu numai alimentele, dar și tote materiile brute ale industriilor lor; apoi la rândul lor posesorii de pământ încă trebuiesc se reintorca acel tribut societatei, de la care-1 iau. Toți omenii au drepturi egale asupra pământului și déci nu pot, ori chiar n au lipsă toți, ca sâ și câștige hrana vieței aplicându-și direct munca lor asupra pământului; apoi nimeni nu le pote contesta dreptul de a pretinde, de la cel ce posed și folosesc pământul, un drept de chirie pentru acest mare privilegiu, ce li se lasă. Fiecare posesor de pământ trebuie considerat de un adevărat debitor față de restul societatei. Obiectul obligațiunei sale e chiar porțiunea de pământ, ce o ocupă. Chiria, ce va trebui sâ râspundă, va fi egală cu dobânda obicinuită, ce ar aduce-o acel capital în bani, care ar resulta din. Vânzarea porțiunii respective de pământ. Acastă chirie se va plăti în casa statului ca contribuție directă. Acesta e singurul sistm rațional și echitabil pentru regularea drepturilor fiecarui individ asupra avuțiilor pământului. Singurul sistem de contribuție, prin care se va ajunge în timpul cel mai scurt la distrugerea tuturor celorlalte contribuții directe și indirecte, tuturor monopolurilor, taxelor vamale și acsiselor, cari dau astazi lovitura de grație masselor desmoștenite de pământ. Era și un adevăr incontestabil, că pământul, deci n’ar fi omeni pe el, n'ar avea absolut nici o valore. Numai necesitățile absolute, ce le are omul de pământ, fac ca el sa aibă valore. Acesta valore a pământului e cu atâta mai mare, cu cât numărul indivizilor, ce locuiesc și se hrănesc la un loc dat, e mai mare. E incontestabil, că valorea pământului e efectul îmulțirei omenilor și totdeuna cresce în raport drept cu numerul lor. Așa fiind, cine mai póte contesta dreptul^ce au acel omeni, de a profita cu toții dintr’un avantagiu, ce numai lor li se datoresce ? E cea mai mare crima de lese omenire, ce s’a comis și se comite încă mereu despoind omenirea de beneficiile imense, ce se produc din crescerea valorei pâmântului și a produslor sale exclusiv numai prin îmulțirea și necesitățile maselor poporului. Ca sa dau un exemplu viu despre modul cum crește valorea pământului din causa necesităților poporului, n’am decât sa amintesc exemplul cu deschiderea noului Bulevard din București. De unde, mai Înainte de deschidere, locurile de prin mahalalele Căimatei și Grădinel cu cai nu valorau, póte decât celea de pe la barierele orașului. Îndată după deschidere prețul lor s’a ridicat cel puțin 5—6 ori mai mult. Tot așa a fost cazul și cu moșiile de pe Baragan cu ocazia deschidere! liniei București Fetești. El! cu ce sa contribuit proprietarii acestor locuri la ridicarea valorei lor ? Absolut cu nimic. Deci nimic n’ar fi mai just și mai rațional decât, ca din beneficiile produse prin ridicarea valorei acestor locuri sâ profite societatea tot așa de mult ca și proprietarii lor, ori mai bine invers, ca proprietarii lor sâ nu pota profita nimic mai mult, decât profitau mai înainte. Acesta nu se pote face altfel decât aplicând sistemul de contribuție arătat mai sus. Acest sistem mai are încă neprețuitul avantagiu, de a scote pământul din mâinele câtorva monopolisatori și a-1 pune la disposiția maselor poporului după cum l’a pus natura chiar de la început. (Va urma). A