Românul, septembrie 1914 (Anul 44, nr. 124-149)
1914-09-19 / nr. 141
v VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina III. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . . 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . . 2 lei A se adresa: In România s la Administrația ziarului. La Paris , la d-nii John F. Jones - C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Vlenas la d-nii Rudolf Moese & C-ie La Génévé s la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitare. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară . , un an 18 lei . . . șease limi 9 lei In străinătate . un an 36 lei . . . șase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A se adresa: In Bomnănia: la Administrația ziarului și la oficiile poștale. "v, La Paris: la «Agence Internationale de journau* Gorbaty». ‘ La 'Vlenas la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbabnbol •La Geneves Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 57/20 ■y .3 :,\ -V A BUCUREȘTI, 18 SEPTEMBRIE PARTIDELE și polițics externă Partidele de guvernămînt sunt în sistemul nostru constituțional elemente indispensabile bunei funcționări a regimului care cere un acord constant între puterile Statului și voința națională. Acest acord nu se poate stabili decit dînd opiniei publice și corpului electoral putința de a aproba sau respinge mai dinainte un program de guvern, căci altfel s’ar alege Parlamente anarhice, în care nici o majoritate nu s’ar putea alcătui decit foarte cu greu, foarte mobilă și capricioasă și nici o continuitate nu ar exista în acțiunea de guvern. De aceia e nevoie de existența partidelor politice care se grupează în jurul unui program de mai înainte cunoscut și organizează opinia publică și corpul electoral în vederea stabilirii unei majorități care să secundeze și să inspire — uneori — acțiunea guvernului numit pe baza programului cunoscut. Acest sistem al partidelor de guvernăînt care s’au format pentru întîia oară în Anglia, a pătruns în funcționarea mecanismului nostru constituțional, unde a creat, pe cit s’a putut creia la noi, o tradiție temeinică. Partidele s’au arătat la noi, în împrejurări destul de importante, conștiente de funcțiunea și coeziunea lor și au săvîrșit, în atmosfera de îndoială și nesiguranță din tânăra noastră viață politică, o operă de educație civică și disciplinare morală care merită toată lauda. Dar și organizarea partidelor este încă abia la începutul ei. Pe când asupra unor chestiuni mai simple și , în genere în cele privitoare la persoane, partidele dovedesc, fiecare în măsură deosebită, desigur, o unitate de vederi aproape desăvârșită și dau tării exemplul unei conștiințe eivice capabile să facă funcțiune de agent director, în chestiunile mai importante și mai vaste unitatea de vederi din interiorul partidelor se sfarmă într’un chip straniu. E straniu într’adevăr să constați ca aceiași oameni cari in chestiuni mai neînsemnate manifestă o desăvîrșită încredere unii între alții și tot în conducătorii lor aleși sau liber acceptați, nu stau la îndoială uneori sa dea liber aviut personalității lor și să manifeste o independentă aproape libertară față de organizația și manifestațiile de partid. E straniu să constați că în împrejurările de fată, de pildă, partidele nu mai au decit o slabă autoritate asupra unora dintre membrii lor, care manifestă opinii cu totul în contradicție, sau în cazul cel mai bun, cu totul izolate de atitudinea în genere luată de organismul întreg. Deși în consiliul de Coroană s’a fixat prin acordul deplin al partidelor, o atitudine anumită în chestiunea externă, totuși personalități răzlețe și din partidul conservator, și din cel conservator-democrat și din cel liberal nu stau la îndoială să emită și să susțină, uneori cu căldură și multă perseverență, păreri care nu sunt în concordanță cu părerile oficioase ale partidelor. In deosebite direcții, aceste eșiri izolate caută să formeze mici curente de opinie publică care să iasă din făgașul croit de curentul general născut din intențiile, proectele și procedeele conducătorilor celor mai autorizați, cari au creat formula politicei Statului român. Astfel personalitățile răzlețe vor să frângă, fiecare în felul său, unitatea convingerilor și unanimitatea încrederilor de care avem nevoie în aceste clipe. Constatăm că aceste manifestațiuni izolate pot inspira o cugetare foarte dăunătoare însăși existențai partidelor politice: aceia anume că membrii acestor partide sunt disciplinați și uniți cita vreme e vorba de chestiuni mărunte, de persoane și de interese comune, dar că în chestiunile mari partidele sînt lipsite de consistență morală și de disciplină luminată, deoarece atîtea divergente se produc. Constatăm iarăș că aceste manifestațiuni izolate pot contribui și ele la sporirea enervării, neîncrederii și dezorientării dintr’o anumită parte a opiniei noastre publice și prin aceasta pot face un rău serviciu cauzei mari pentru care lîomîmî luptă, în toate chipurile, acum. Personalitățile trebuie, fără îndoială, să se manifeste liber, pentru că altfel partidele ar deveni niște organizațiuni tiranice pentru simțimintele și cugetarea membrilor lor și ar produce un nivel intelectual și moral coborît. Dar aceste disensiuni trebuie să se execute în cadrele partidelor, precum s’au și executat, și, după rezultatul acestor discuțiuni, personalitățile să cedeze convingerilor majorității, pentru ca indispensabila unitate de acțiune să poată exista. Constatările aceste pot avea însemnătatea lor pentru cunoașterea vieții de partid. UN SENATOR Disperarea agîțatorilor Toată lumea cinstită s’a hotărât să aștepte în liniște, hotărîrile cirmuitorilor. Au încetat orice manifestațiuni și orice tulburări de stradă. Atitudinea demnă pe care a luat-o în ultimul timp publicul nostru, calmul cu care privește evenimentele și încrederea pe care o arată fruntașilor țării au avut însă darul să ducă la disperare pe unii agitatori. Cite un strigăt într’o berărie, la un pahar de vin;cîte un geam nevinovat, căzând victimă a „entuziasmului“ tineretului; eite o dansfiăluire intimă... sînt lucruri, cari nu pot fi oprite și cari n’au nici o înrâurire asupra vieții noastre publice. Agitatorii sunt dezolați. Prin foi de scandal, pe care trecătorii le rup cu indignare, își varsă mînia neputincioasă, își risipesc veninul și ura. Scrisul lor este o ocară de periferie și tot ce scriu este la fel. * „Adevărul“ a găsit cu cale să publice la rubrica glumelor următoarele: „Guvernul nu mai ține nici consiliu de Coroană, nici Parlamentul erar deschide. Așadar tot la „Dacia“ e nădejdea !“ Fiindcă e vorba de Dacia și de rubrica glumelor, ne amintim însă că excursiunea pe care au făcut-o unii dintre profesorii universitari prin această sală, a adus după dânsa ingenioasa farsă cu petiția din „Universul“. Acesta îi va îndemna, desigur, pe mulți să fie mai prudenți atunci când vor avea intenția să alerge la sala din piața florilor. Din partea noastră ii sfătuim pe agitatori, oricât de mâhniți vor fi că nu le merg treburile, să se gîndească la tulburările ce le-au provocat în timpul din urmă ca la niște lucruri cari nu se vor mai putea repeta și cari au fost înmormanântate pentru totdeauna supt ceimașa greșelilor de neertat din cari üau pornit, R. warn NEGRU PE ALB Dardanelel. După ce fuseseră închise timp de cîteva zile, Dardanelele au fost din nou deschise. De altfel, închise sau deschise, Dardanelele rămîn aceleași, aceleași două maluri pitorești, bătute de soarele sudului și de apa scînteetoare pe care Mediterana o împrumută într'adins parcă, pentru a mai înviora tristețea, și aspectul vecinic mohorît al Marei Negre. Dar nu despre poezia Dardanelelor vreau să vorbesc, ci despre soarta acestei strîmtori, din care Imperiul turcesc a făcut un fel de fereastră pe care o închizi sau o deschizi, după cum afară este vremea urîtă sau frumoasă. Dardanelele sunt supapa de siguranță a Constantinopolului. Prin ele se respiră, și tot prin ele se scurge tot ceea ce Nord-Estul Europei trimite sumei întregi. Înțelegeți acum ce înseamnă, ca Dardanelele să fie închise. Cei care au trecut pe la Constantinopol și au văzut acea, impunătoare pădure de catarguri împodobite de pitoreștilor lor pavilioane naționale, mișcindu-se după ritmul apei, ca și cum ar fi vrut să spună, în graiul lor mut că iieși obosite de atîta drum, sunt gata să pornească iarăși mai departe, cei care au trecut pe la Constantinopol și au căutat să pătrundă înțelesul acestui oraș, — un adevărat simbol al omenirei, aceștia vor putea desigur înțelege mai ușor ce înseamnă închiderea Dardanelelor. Dar Dardanelele s’au deschis. Desigur că afară este vreme frumosnici nu ne vine să credem că Dardan de mai tot timpul anului este vreme frumoasă, aproape parcă nici nu ne vine să credem că Dardanelele s’ar putea închide vre odată. Frumosul aparține tuturor. El, nu treime să fie ascuns fiindcă nu este al nimănui, își a închide Dardanelele înseamnă a prejudicia întru, citea patrimoniul frumosului european KOH-Y-NOOK Fondator: C. A. ROSETTI Războiu! si razboinicii In „Noua revistă romina“ citim reproducerea unei scrisori a d-lui O. Lee si, publicist, prin care se persiflează unele accese marțiale ale celor, acri chiar dacă s’ar declara războiul, tot pașnicii locuitori ai orașelor ar rămîne. „Atunci ne vom închina frumosului lor exemplu și vom ferici pe oamenii rari vor avea norocul să fie duși la biruință de accentele răsunătoare de patriotism, cari îi va îmbărbăta pină sub focul vrăjmașului. Unii călări, alții cu ranița în spate, alții pe cheson, — după înclinație — ce frumos ne-ar învăța să murim pentru un ideal, cu strălucita, pildă a patriotismului lor înflăcărat!.... Cină o inimă bate cu atîta putere de luptă, ce nu poate întreprinde ? Vâr sta și ocupațiunea nu poate fi o piedică. Ar fi criminal să se lase nefolosite asemenea aventuri pline de abnegațiune, în care arde numai focul sacru pntru patria strămoșească“ .... Căci nu mă pot îndoi o clipă ca acești apostoli ai iubirii de neam și ai demnităței naționale, vor șovăi să pună brațul și pieptul lor în serviciul patriei“. La această scrisoare Directorul revistei răspunde însă, foarte pe drept cuvînt: „Ni se pare că d. D. Lecca nu are dreptate. Sinceritatea convingerilor unui scriitor care propagă războiul, — căci la aceasta face negreșit aluziune d. Lecca,, — nu se poate judeca după valoarea sa de soldat. Un publicist, un profesor, un patriot, pot să fie perfect de bine îndreptățiți să îndemne la război, pe baza cunoștințelor și sentimentele lor, fără să fi făcut ei războiul sau să fie buni pentru război, căci valoarea judecății cuiva nu se cîntărește după activitatea lui practică. Dacă numai bunii soldați ar trebuisă vorbească despre războiu, atunci am sta rău de tot. Bunii soldați, sunt tocmai buni soldați, fiindcă nu meditează și nu argumentează asupra războiului“. La rîndul nostru, găsim că acuzatiunea nepotrivirei d intre vorbe și fapte, în materie de războiu nu e din cele mai tari, căci e posibil sa susțin cu puterea minței un războiu oarecare fără a fi capabil fizicește a-l suporta. Dar altundeva e buba. Războiul este o jertfă, este cea mai mare jertfă ce omenește se poate face. Dar atunci conform axiomei dreptului că „cine poate muri, poate și mai puțin“, am cere de la aceia can nu se dau în lături de la răsboiu să fie atîta, de patrioți, încit să aibă răbdare și calm, și să facă Serta patimelor lor, — numai a acestora! — și să convină la faptul că nici un conducător al statului nostru nu e nici „trădător“, nici „vîndut". Iar dua excludem din categoria, acelora cari cer războiul cu orice moment, pe oamenii cari pot fi utili tarei și fără a ține o armă în mină, atunci cu „războinicii“ cari nu vor merge la războiu, pentru diverse ,motive", suntem în drept a ne răfui puțin. Lor le spunem, că nu e patriotic să agite strada, pe chestiuni gingașa și grave, pe chestiuni la a căror deslegare sînt chemați tot ce are foia noastră mai ales și mai înalt. Agitatorilor, cari în timpul păcei nu au ajutat cu nimic la progresul acestei țari, le răspundem că fac și acuma operă negativă și stearpă, cînd 'sc mulțumesc cu gloriola aricioasă a turburărilor de stradă tocmit cină în joc se pune mai cu tărie decît totdeauna viitorul țarei noastre ! Nu se uităm de la turburători decit patriotica jertfă de a-și în Irma, venirile, pentru ca, cei cu mari răspunder să poată lucra temeinic rentru o țară, ce o iubim, cu o zi deopotrivă, deși nu deopotrivă știm să o servim ! Romiotei engleze Avem o mare masa de trupe, spune ziarul Times reunite sau în formațiune, in insulele noastre, și avem comandamentul marii, în acest sens, că inamicul nu ni l-a disputat și a adaptat cu resemnare toate dezavantagiile ce aduce pentru ei pierderea acestei stăpîniri a mării. E timpul de a profita de această situațiune și de a deschide o campanie viguroasă din punctele de pe coasta Franței, Belgiei și Germaniei, unde avem cel mai mare noroc de a da o lovitură tare inamicului. Chestiunea de a ști, dacă marea Nordului Baltică și La Manche va fi teatrul cel mai profitabil al acestei ofensive, privește înaltul comandament. Trebue să ținem întreaga linie de coastă sub amenințarea constantă a unui atac, și să izbim cu putere în punctul în care putem obține cele mai bune rezultate ia interesul aliaților și al cauzei lor. In prezent Germania e obligată de a lăsa toate coastele, ca să zicem așa, goale și de a întrebuința toate forțele sale mobile la Est și la Vest. O mișcare de ofensivă energică sub protecțiunea flotei noastre ușor ar putea reține în lungul coastei, pe care actualmente este stăpînă, 500.000 de soldați germani sau chiar și mai mult, și dacă un atac astfel condus ar face să iasă flota germană la iveală, nici unul din noi n’ar încerca o mare părere de rău. 1 '-f ,r BEȚE ȘI ȘUGUBEȚE LA LIMAN Mareșalul Liman von Zanders pașa, inspector general al armatei otomane, a plecat la Adrianopol, pentru a inspecta trupele din acea localitate. Intr’un eventual războiu nici nu ne închipuim, ca mareșalul Liman să nu-și ducă armata... la liman. PE SPRINCEANĂ Un domn avocat Sprinceană, în contra căruia, se deschisese acțiune publică, fiind apărat de d. avocat C. Dissescu, a fost achitat. Un avocat, desigur, că știa să-și aleagă un apărător... pe sprinceană. ȘTIRI SURI din Monastir spun, că o revoltă albaneză a izbucnit în regiunea Dibra. Așadar, știrile din Monastir nu sunt știri... de monastire. i Prea puține ne sunt cunoscute din țara Țarului tuturor Rușilor. Cunoaștem doar viața socială — și aceasta adesea destul de superficial, — pe care vecinii noștri de dincolo de Nistru, — Rușii — au știut să o desfășoare. O cunoaștem această viață mai mult din operile mai întotdeauna mistice, ale marilor scriitori ruși. Cunoaștem ceva, e adevărat, și din viața religioasă și din istoria imperiului rusesc. Cu toate acestea, Rusia, ascunde într'însa multe comori artistice și istorice demne de văzut, demne de a ne face să dorim cunoașterea mai de aproape a Rusiei. Dar... deși vecină cu noi, Rusia a atras prea puțin piin azi pe călătorul român, dornic de a cunoaște toate aceste comori. Pe iei pe colocioară, este un călător răsleț care poate să admire de visa toate acestea și care să ne povestească despre cele văzute. Intre acești rasini" ălatorie și crititorul Radu Iosetti. Iată ce ne povestește d-sa între altele despre cetatea Kremlinului tea „N’am străbătut decit jumătaKremlinului, și dinaintea mea apare o mare de clopotnițe aurite. Nu mă las pînă n’oi intra sub toate, încep vizitele cu Blagovischwenschrey, catedrala lui Vasili Dimitrievici, singura biserică din lume unde filosofii sunt puși alături de sfinți. Bătrînii înțelepți considerați ca precursori ai lui Crist, sînt venerați în locașul acesta la un loc cu apostolii Mîntuitorului. Spectacolul unui mujic făcînd cruci în fața filosofului, nu-i lipsit de interes. In Blagoviedhwenskie și-au găsit ofițerii francezi să împuște în 1812 cîțiva rebeli, și gloanțele cuceritorilor se văd și acum înfipte în porțile catedralei. La Arhanghelsky, catedrala Arhanghelului, oprește în loc pe călător amintirea lui Ivan Teribilul. Mormântul cruntului țar, mort călugăr, sub numele de fratele Ionas, e acoperit cu un zăbranic negru. Mai sunt înmormîntați aci toți țarii din familia Rurik și Romanov, și mormintele lor sînt așa de numeroase, că de abia mai pot să încapă în biserică 20—30 de credincioși. Acum îmi îndrept pașii spre eșire, trecînd prin fața Arsenalului, căci după cum am spus, Kremlinul a servit multă vreme și de biserică, și de cetate și de palat. Trei sute șase tunuri franceze, 189 austriace, 123 prusiane și 70 italiene, înșirate dealungul edificiului măreț, sunt puse acolo să amintească mereu groaznicul dezastru din 1812. Printre ele, un tun de ornamentație, colos.. Cetatea care posedă un rege al clopotelor, nu putea să nu aibă și unul al tunurilor. Lung de aproape șase metri și greu de 39.000 kgf., cu un calibru considerabil, poate trage cu o încărcătură de 2000 kilograme. Distracția favorită a copiilor din Moscova e să dea fuga în Kremlin, împrejurul Regelui dlospotelor, și să arunce cu pietre în gura Regelui tunurilor. Am ajuns de cealaltă parte a Kremlinului, la poarta Borovitskaia, care nu se deosebește aproape de loc de cea prin care am venit. Pe aici a intrat Napoleon cu generalii lui, după arderea Moscovei, în mult dorita cetate. Cum a’nceput să plouă, și n’am umbrelă la mine, udat leoarcă, îmi închipui că numai unul a eșit mai „plouat“ ca mine din Kremlin. Napoleon, întors la hotel, îmbibat de miros de tămîie, cu toată apa ce curge de pe mine, reflectez că de aci înainte nu se va mai putea zice despre mine că „nu sînt dus la biserici“. Am intrat, de cînd sînt în Moscova, în cincizeci și două. Mă culc tocmai la a dona despre ziuă, înainte de a adormi, nu pot să nu notez ordinul roșu al poliției lipit chiar deasupra patului. Domnii locatari sunt înștiințați că nu pot primi musafiri în cameră peste ora unsprezece noaptea.Contravenienții se vor pedepsi cu o zi închisoare. Zic „Doamne ferește!“ și ațipesc cu ochii la icoana din perete. DIMSITATEA ggjgw nmmmtr r w ȚARILOR Regele Tunurilor CE POVESTEȘTE DESPRE §€ ReiVILIH SCRIITORUL RADU D. ROSETTI — ASPECTE DI ARMATA FRANCEZA BICICLIȘTI-ECLERORI FRANCEZI IN CERCETARE 'A ’, , Vb/ VINERI 19 SEPTEMVRIE 1914viammmmmmmmmnmmmmmmmmmmmmm O HOȚIE VEȘNIC NOUĂ NOHETELE FALSE ABCINDENȚA SORIU TRECUT: FALSIFICATORII DE AZI Printre procedeurile necinstite întrebuințate de oamenii dornici de câștig ușor și nemuncit, figurează la locul de... necinste și acela al artei calpuzanlincului. „Calpuzanii“ erau falsificatori de monedă, și acești falsificatori îi întîlnim pretutindeni, și în toate timpurile. In tara noastră existau de mult, cum existe de altfel și astăzi. In privința aceasta este interesant, în mod incidental să știm cari au fost la noi monetele străine ce au circulat. Pentru aceasta ne servim de amănuntele ce ni le dă „Revista Numismatică“ de sub îngrijirea d-lui profesor C. Moisil: „In vremurile vechi au circulat pe la noi un număr foarte mare de mionete străine. Chiar atunci cînd existau ateliere monetare proprii, se importau atît în Moldova cît și în Țara Românească cantități destul de mari de monete străine, parte din cauza comerțului de tranzit ce se făcea, parte fiindcă la noi nu s-au bătut niciodată monete de aur, nici monete mai mari de argint, așa că și unele și altele trebuiau aduse din altă parte. După ce,pe la sfârșitul veacului al XVII-lea. Domnii noștri au încetat de a mai bate monetă proprie, cantitatea de bani străini ce se importa, a devenit și mai mare, căci toate transacțiile și plățile se făceau numai în astfel de monete". Pentru ca cititorii să-și dea seama de infinita varietate a acestor monete, vom înșira, după diferite notițe, numirile lor. Monete de aur: ducatul, florinul, galbenul (unguresc, olandez, turcesc), zlotul tătăresc, leftul, mahmudeaua, rubieua, iuzlucul, mendulia, misirul, turaliu, zarmacupul. Monete de argint : asprul, dinarul, grivna, groșița, leul, talerul, zgripțorul, orzul, polturacul, polivndicul, potronicul, rubla, postanda, carboava, beșlicul, birlicul, diriciiul, firfirica, icoșarul, iriminicul, sfanțul, sorocovățul. Monete de aramă: cutca, gresia, paraua, crivacul, mariașul, lețcaea, leița, pitacul, șalăul, creitarul, tenchiul, timutul ș. a.“. Nu e de mirare, dat fiind enorma varietate a acestor monete, și chipul primitiv cum erau lucrate, ca să se fi găsit mulți falsificatori, că au fost mulți, ne dovedesc legiuirile vechi în care se pedepsea destul de greu falsificatorii. Ne servim de aceiași revistă interesantă pentru a arăta vechile penalități ale pravilelor . Din pravila lui Vasile Lupu : „Ceia ce fac bani domnești și de vor îndrăzni să spurce arbulii sau argintuilîi pentru dobânda lor, eu altă nimica nu vor plăti, numai cu petele. „Oricare diregătoriu va lăsa și nu va opri să nu îmbie banii cei răi, acela numai cu capul să plătească. „Cela ce va ști unde făcu banii răi și de nu va sprinte gindejului, nu capul să plătească... „Cela ce va avea vreun fealü de aiți fikwlü de aranxe să arate că aste de aur sau de argintii sau de va văpsi argintulii să arate că iaste aură, să-l omoare“. Iar pravila lui Carragea zice la cap., 8, pentru tăetorii de bani. 1. Tăetori de bani înțelegem nu numai pre cei ce fac monetă mincinoasă de tot sau în parte, ci și pre cei ce fac monetă de argint bun și adevărat de aur, întocmai cu care umblă. 2. Cui se vor vădi tăetori de bani, să se osîndească la moarte. Aceste măsuri atît de aspre dovedește întinderea răului, și mulțimea falsificatorilor de monedă din timpurile vechilor Astăzi grație vigilenței organeadministrative, falsificatorii sunt rari, nu destul de rari totuși pentru ca negustorii români să nu aibă piese calde țintuite pe tejgheaua lor, — ca semn de păcăleala trecută SEMPER. Din viața polonezilor Polonezii nutresc azi, mai mult ca în totdeauna, gîndul unei eliberări de sub stăpînitorii lor: Prusiani, Germani și Ruși, — care înseamnă în același timp și eliberarea voinții lor atît de mult încătușată. In privința încătușării acesteia, Jules Huret ne povestește mănătoarele, petrecute într’un oraș polonez de sub stăpînirea Prusianilor. Intr’o după amiază, doi șefi ai partidului polonez mă duseră în trăsură prin împrejurimile orașului pe care-l visitam, — un fel de faubourg extra muros. Trăsura se opri în fața unei case neisprăvite care se ridica, singură,la o înălțime de vre-o cincizeci de metri deasupra celorlalte case. — Fac astfel, de trei ani de zile, mi se spuse. Proprietarul, un polonez de treabă, a cheltuit ca la vre-o zece mii de mărci, toată averea lui. Cînd clădirea a fost aproape isprăvită, poliția îi interzise să o continue sub motiv că ea e mai înaltă de limitele permise. — E posibil asta ? spusei ei neputînd crede povestea acesteia; nu e ceva ce îmi ascundeți, un motiv, fie el chiar stupid ? — Nici unul, îmi răspunseră laolaltă cei doi șefi. Omului acestuia i se mai spuse : — Arată că ești un bun cetățean german și vei putea să continui să-și construești casa. De a-și putea face, întrebă el. Sunt prea bătrîn ca să pot învăța nemțește. — Ei bine, continuă cinicul tentator. Schimbă-ți numele, ia un nume german, Müller, sau Schmidt sau altfel, vei face prin aceasta dovada de bunăvoință și va fi de ajuns. — Sunteți siguri că i-a fost dată autorizația să clădească | . — Absolut siguri.