Românul, ianuarie 1915 (Anul 45, nr. 241-270)

1915-01-24 / nr. 263

JL ANUL 45-lea — No. 261 VOIEȘTE SI VEI PUTEA ANUNCÎUR! Unta corp '? pe o coîoană in pagîna iii. Linia corp 7 pe o coloana, în pagina IV. feseri si reclame in pagina III linia. . A se adresa:in i%o*s>ajuns la Administrația ziarului. La a> ut ha i la d-an John F. Jones &Me, iJÎ bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin St Vien» s la d-uii Rudolf Messe & C-ie La Génévé í la d-nii Hassenstein A Vogler ți la toate agențiile de publicitate. SO iWUU 30 bani 2 lei RED&GȚIâ, STB. ABiDEfiOBL Mo, 19 l"IIHI8TRATIA, CALEA VICTORIEI, Bo. 58 BUCUREȘTI, 23 IANUARIE — AFIRMAȚIILE „EPOCEI“ ASUPRA PĂRERILOR D-LUI C. STERE — . De cîteva zile Epoca, se găsește deosebiți prin temperament, prin iarăș în vervă; a publicat o scrițătură și prin tendințe, pot fi dede articole, a făcut o serie de somn, și feur multe contrarietăți, aceasta fii și a ajuns în sfîrșit să creeze nu se face mai puțin vrednice de un „caz" al d-lui Stere, din care face o armă de atac în politica internă. Oricît am evita asemenea discuțiinni pentru care nu găsim nici un fel de oportunitate în împrejurările de astăzi, totuși nu pot rămînea fără o suficientă lămurire insinuările pe care le utilizează Epoca pentru a întemeia concluziile sale politice. Remarcăm însă de la început că această polemică nutrită de ziarul conservator nu are a aduce lumină asupra orientării politicei externe romînești, ci se află cu totul în cadrul unor preocupări pentru care noi nu vom găsi prilej oportun decît atunci cînd, în deplină liniște și după ce ne vom fi făcut cu toții datoria, vom putea discuta cu toată libertatea rolul fiecărui grup sau fiecărei personalități în apărarea intereselor și idealurilor Statului român. Discuția întreținută cu atîta persistentă de Epoca, este, în orice caz, inutilă pentru moment, căci e prematură. Două feluri de opinii s’au manifestat la noi în timp ce atitudinea Statului și guvernului român era neutralitatea, care continuă și acum. Opiniile oamenilor politici dezinteresați, care precizau într’un anumit fel cea mai bună cale de apărare a intereselor romînești, plecînd de la anumite convingeri fățișe și limpezi — și opiniile oamenilor de scandal și celor vinduți unor interese streine, ascultând de îndemnuri josnice și apărînd din umbră cauze inevitabile. Pentru cele dintîia opinii — pe care le-am discutat fără încetare, cu toată obiectivitatea, fie că numiam fie că nu numiam pe autorii lor — am avut și avem încă tot respectul cuvenit convingerilor sincere și fățișe și cînd ele sunt mai departe de adevăr decît socot cei ce le formulează și le susțin. Pentru cele din urmă ne am exprimat tot disprețul și toată aversiunea, cuvenite unor păreri disimulate, josnic interesate și mult detestabile prin origina lor. Intre părerile oamenilor politici, respect. Din acest punct de vedere opiniile d-lui C. Stere, ca și opiniile d-lui P. P. Carp sau ale d-lui N. Filipescu, oricît de deosebite ar fi între ele, pot fi deopotrivă de prețuire pentru lumina pe care ar putea-o aduce în orientarea politică a Statului român. Ele sunt convingeri sincere, plecate dintr’o gravă și patriotică preocupate de viitorul țării și neamului nostru și asupra lor nu se poate arunca nici cea mai inutilă insinuare precum ar încerca să o facă Epoca. Aceste opinii nu rămîn mai puțin însă in sfera convingerilor personale, manifestate cu toată limpezimea, în timp ce atitudinea oficială a Statului este arta și schimbarea acestei atitudini stă numai în puterea acelora care au și mijloacele și răspunderea hotărîrilor decizive. De aceia credem că printr’o greșită inspirație „Epoca“ a creiat „Cazul Stere“. D. C. Stere nu a făcut nici o taină din opiniile sale, pe care le-a enunțat mai înainte de isbucnirea războiului actual în revista al cărei director este și le-a apărat într’o serie de articole, destul de răspândite, publicate la începutul războiului austro-rus. Am discutat atunci acele opinii precum am discutat mai tîrziu și opiniile d-lui N. Filipescu și am cercetat întrucît ele sunt compatibile cu realitatea lucrurilor și cu interesele Romîniei. D. C. Stere, ca orice om politic de importanta d-sale, are legături cu unii miniștri streini, precum și d. N. Filipescu întreține asemenea legături cu aceiaș sau cu alți miniștri, fără ca printr’aceasta să atragă asupră-i din partea noastră vre-o acuzare. Că d. Stere nu a făcut o taină din aceste legături se vede foarte limpede chiar din faptul că Epoca se poate „documenta“ cu atîta ușurință. Cu aceste lămuriri discuția asupra opiniilor personale ale d-lui C. Stere, discuție pe care Epoca vrea să o orneze cu deosebite insinmatiuni, poate fi socotită ca luminată pe deplin. M UN DISCURS AL LUI JOFFRE CE CREDEA GENERALISIMUL FRANCEZ IN 1913 DESPRE RÂSPOSIJ ?— Un savant, al cărui nume este la noi mai ales cunoscut prin declarațiunile sale filo-române, Lacour-Gayet are un judicios și interesant articol cu privire la modul cum Joffre explica acuma doi ani arta războiului : „Joffre tăcutul avusese prilejul, sunt acuma doi ani, la 19 ianuarie 1913 de a prezida adunarea generală a societăței foștilor elevi de la școala Politehnică ; era atunci șef de stat-major. Luase cuvîntul înaintea camarazilor săi și în mijlocul unui auditor de elită, el pronunțase un discurs de cîteva pagine, care ea astăzi valorează unui fel de profeție. Șef de stat-major general, el declară din primele cuvinte că va vorbi nu despre războiu în mod abstract, ci despre războiul turcobalcanic și despre învățămintele ce le putem scoate. Prima lecție este că „numărul nu este agentul unic al victoriei"". Slăbiciunea natalităței franceze este desigur rea, dar a vedea în această slăbiciune o cauză sigură de înfrângere într’un conflict cu națiunile ce au o populație mai favorizată ar fi o gravă eroare. „Aceia care raționează astfel, uită că fenomenele umanităței sunt esențialmente complexe și sunt funcțiuni cu un mare număr de variabile“. In orice caz, într’o țară suprapopulată ca și într’una puțin populată, pregătirea la războiu, pregătire, „lungă, atentă, și energică“ este indispensabilă, nu prin pregătirea generală, ci prin o anumită pregătire la care unele națiuni sunt obligate a se gîndi mereu“. ..Toți și fiecare în parte, spunea generalul, trebue să lucreze pentru apărarea națională. Nici un gest colectiv sau individual nu ii este indiferent!“ „Pregătirea de războiu este rezultanta tuturor sforțărilor, qumwaî* wm partituiliw», puritivi sau negative, inteligente sau greșite, în toate ramurile activități naționale“. „Pentru a fi gata, trebue mai înainte, să fi orientat cu metodă, cu tenacitate, toate isvoarele țărei, întreaga inteligență , copiilor săi, toată energia moral, spre un singur scop : victoria Trebue a fi organiat totul, și prevăzut totul. Odată ostilitățile începute, nicio improvizație nu va fi temeinică. Trebue așadar ca întregul material (armament, muniții, unelte, merinde, etc.) de care armata va avea nevoe, să fie totdeauna în complect, în perfectă stare. Trebue ca în cursul operațiunilor să poată fi reînoită prin rechiziții, etc.“. Considerațiunile aceste tind să dovedească un fapt notoriu și anume că războiul este o activitate unică într-un moment dat pentru o țară, și că toate energiile fizice, morale și intelectuale trebue să se concentreze in jurul aceluiași mare scop : apărarea națională. Oștirea este un produs al forțelor naționale, și de aci deducem însemnătatea conlucrarea tuturor pentru victoria finală. SEMPER •— ---------&ssamb~ AȘA E ! Un star : „Minciuna“ —= ca să nu-i zicem pe nume porecla — scrie : „țipă ea în gaura de șarpe !“ — în loc să sică, așa cum se ice românește , țipă ca din pură de șarpe. Bine, bre! dacă oamenii aceștia sunt străini și vînduți străinilor — de ce, barem, nu învață bine românește, nu să disimuleze că sunt străini, sau, și mai bine , ca să simuleze că sunt români ! Așa e, cînd ajung toți geamgiii— șlefuitori de diamante! AP«« mm Fundator : I ROSETTI NEGRU PE «SJ8 wnwtrirtnrinuiwi»iiimumiii Darurile natúréi Natura, « dăruit Germaniei și Franței, două mari arme de lupta, contra dușmanului, două arme care pina acum cel puțin, au dat rezultate excelente și grafie cărora, Germanii au reușit să oprească înaintarea Rușilor în Prusia orientală iar Francezii să împiedice pe Germani de a-și întinde frontul spre sud-vestul cetăței Verdun. Aceste două mari dormi ale naturii sunt „Lacurile Mazuriene" din Prusia orientală și „Pădurea Argonnes44 din Franța. Ele sunt din punctul de vedere definitiv, mai importante și eficace decît cea mai strașnică cetate modernă. Ele rezistă mai mult decît tranșeele, iar cînd necesitatea o cere, ele înlesnesc succesul contra atacurilor de pe urma cărora inamicii au avut de suferit foarte multe neplăceri. In Germania, lacurile mazuriene au dat prlejul generalului Hindemburg să repurteze două mari victorii contra armatei rusești care, după cum se știe, la începutul războiului, invadase în Prusia orientală. Acelaș rol V a jucat în Franța și pădurea Argonnes, unde germanii au avut de suferit cele mai multe pierderi și în care înaintarea lor a fost brusc oprită. Se spune chiar că lacurile mazuriene își au legenda lor. Agronomii germani ceruseră într’o vreme guvernului secarea lor și punerea în valoare a celor cîteva zeci de mii de hectare care nu produceau nimic. Contra agronomilor însă s-a ridicat Statul major al armatei și în special chiar generalul Hindemburg care a convins guvernul — și împăratul bineînțeles că le-a dat dreptate — cum că lacurile mazuriene formează în Prusia, orientată cel mai puternic stăvilar contra unei invazii rusești. Și lucrul acesta s’a adeverit acum cînd generalul Hindemburg și-a văzut teoriile încoronate de succes, cînd a fost vorba ca ele să fie puse în practică. Iată clar cum apa și copacul, seoate juca într’un război modern, roluri tot atît de principale ca și o tranșee, o ridicătură de pământ, o trecătoare de munți sau o altă poziție fortifcată. Imitând exemplul germanilor, de altfel, aliații au făcut din Nord- Vestul Flandrei un loc imens, înd drumul zăgazurilor mărei și prind în loc înaintarea germanior. Să nu uităm car că or eît de per ccționate ar fi armele de foc cae constitue caracteristica războaelor moderne, darurile nature sunt tot atît de apreciate de straegia militară și că mijloacele de parare simt binevenite or care ar fi natura lor. KOH-Y-NOOR. \ HAU IM lOTICE 1 Sistemul cu „untistins țseraonagiu“, „numeroasăcrisori din partea cetitorilor țîri“, etc., este îndeobște cunoscut.Aici anumite ziare nu mai au în tro născocesc convorbind cu persagii marcante care n’au existatniei cînd sau scrisori „numeroaseiari se fabrică în redacție. Aceea nu e o surpriză pentru nh nețiÂbît d e vorba , să umpli gazeta care n’ai materie, sau chiarWă mărești tirajul, obiceiul ma merge. Cînd inventezi însă paii politici sau confori în scopuri anti-patriotice, atunci obiceiul tie vestejit. E cazul unui seară, ce a publicat eri o serietare din care extragem rîndurile următoare: „Am văzut cu bucurie cum prin mult răspîniditul dv. ziar luați apărarea celor mic i.m contra samovolniciilor la Cari aceștia sunt veșnic expuși din partea clasei noastre conducătoare, „Această clasă conducătoare, care n’are de altfel alt oficiu în țara românească, de cît ide a asupri și îngenuint ahia, ne-a batjocorit în vremea din urmă cu așa zisele „taxele de ajutor”, și vrea acum să ne facă să pierim, să ne facem singuri seamă, luîndu-se sub un pretext patriotic inventat de ei, plinea dela gură“. Va să zică : subi complimente „mult răspânditului ziar“, care fie zis în treacăt, nu e de loc răspîndie; apoi „veciniei t samavolnicii ale conducătorilor“, o ocară de o banalitate exagerată și... acum începe partea ridicolă. Autorul &ord ® car<i pretinde că guvernul ne-a batjocorit prin taxele de ajutor. Ce batjocoră poate fi aceasta ? Noi crdem din potrivă că ne-a onorat, dîndu-ne prilejul sa ajutăm nlbulimia Lutătorilor“, care trebue să fie încurajată de toți românii Unde autorii scrisoarei atinge culmea este însă în pasagiul în care spune că „IȘI FACE SEAMA 4, pentru că trebue să plătească un biet sau cel mult doi gologani în folosul nobilei societăți pe care am pomenit-o mai sus. Cînd risipește pe cine știe ce frivolități, ca orice om de altfel, parale destule nu se sinucide, și cînd e vorba să dea 20 de bani pentru „Familia Luptătorilor“, se omoară ! E strigător ! Scrisoarea este iscălită „un funcționar de la ministerul domeniilor“, dar nu facem slujbașilor acelui minister ocara de a bănui că printre ei se află un individ gata să se sinucidă pentru că Statul l'a batjocorit pumndu-i să plătească 10 bani pentru „Familia Luptătorilor“. Ce mentalitate ! Ce inteligență ! Ce patriotism ! Frumos, n’avem ce zice. W. - ■>' w •_ -a ' 4. - SAMBATA 24 IANUARIE 1915 iTn ~irrrTir“mrTn»i«"iirii nir ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] IUBIREAZA-TE SI VEI FII ABONAMENTE ■î" țara , , an an 18 lei . . . șea as Strain lei Străinătate , un an 88 lei . . . j=eage luni 18 le Ábe BiRZüöitele încep la 1 și 15 a!« fiecărei luni » se «dresa: In Rom £ ii mai îs. Administrația aiarului și ia păeiii# peștele La i la «Agence Internandusse de journaus Gorbaty». La Viena* la d-nul I. Battenhausen, Staatabahaho La Génevé t Heinrich Masseln. TELEFON No. 57 20 și 22/39 Ca orice fapt din lume, conflictul anglo-american își are cauza lui binecuvîntată. Cauza o formează războiul european și, mai precis măsura luată de guvernul englez de a controla toate vasele de comerț ca nu cumva să nu facă contrabandă de războiu în fotosul Germaniei, vasele americane nu puteau face excepție de la această masură generală ; atitudinea aceasta aglezilor a revoltat pe comercianții americani și , a provocat trimiterea notei americane. Prin această notă, americanii protestează în fața guvernului englez, contra dreptului ce și-au însușit vasele engleze de a vizita și a controla în plin ocean vasele americane, întrebarea ce se pune pentru lămurirea acestui conflict e așa l dar, următoarea : are dreptul de a vizită un stat asupra vaselor altui stat neutru pe care totuși le bănuește că ar putea face contrabandă de războiu ! Dreptul de vizită ne spune Gabriel Hanotaux, a fost din toate timpurile unul din punctele cele mai dificile ale dreptului internațional ; și nu azi, în timpul complicațiunilor infinite ale războiului modern și caracterul său din ce în ce mai industrial, se vor simplifica lucrurile. Mi-aduc aminte că pe timpul lui Jules Ferry și războiului cu China, din cauza Temkinului, luarea orezului ca contrabandă de războiu a fost obiectul gravelor discuțiuni între puterile interesate. Orezul a părut, la origine, inofensiv doctrinarilor dreptului de vizită și îndată, el luă caracterul unei mașini de războiu : neutrii cari îl transportau prelungeau rezistența aceluia din cei doi adversari care avea nevoie de el și astfel, interveneau în războiu ; comerțul lua parte și se expunea la represalii cari nu erau nejustificate. Azi varietatea articolului a căror lipsă sau abundență pot decide războiul e imensă și lista e mai neprevăzută ca oricînd. Puterile fac să intre în linie financiarii și industrialii lor întocmai cum fac să intre escadroanele și regimentele lor. Anglia spune foarte înțelepte« ’ te în răspunsul către președintele Wilson, că nu poate lua nici un angajament principial în această privință. E o chestiune de fapt și de apreciare în care trebue să se țină seama de buna credință și de știința de a proceda cu măsură și cu tact. Președintele Wilson, într-o notă anexă la protestarea pe care a adresat-o guvernului britanic,a stabilit el însuși un principiu de care nu e bine să ne despărțim : „Guvernul nu poate trata în toată încrederea chestiunea contrabandei de războiu decit atîta timp cît manifestările armatorilor sînt de o loialitate absolută. Atîta timp cît se va prezenta cazuri de încărcări suspecte, bănuelile vor fi asupra tuturor celorlalte încărcări... Iată adevăratul punct al desbaterei. Ce e o încărcare suspectă și care e elementul principal al bănuelei sau al încrederei ! E suficient, un fradt in regulă. Teoreticeste da, efectiv, nu. Adeseori cei mai dubioși sunt aceia, cari fac cele mai mari precauțiuni. Adeseori, trebue să ținem seamă de o suspiciune generală, pe care nici o declarațiune, oricît de autentică ar fi ea, nu poate să o șteargă. De pildă. Toată lumea știe că Germania suferă în acest moment, de lipsa de aramă. Dacă se surprinde pe mări, încărcări importante de acest metal pe adresa unei țări neutre, vecine Germaniei și care, în timpurile obicinuite, nu importă decît puțină aramă sau deloc, nu este aproape demonstrat că această aramă este destinată Germaniei și că va deveni o armă in mîinile unuia din beligeranți ? In acest caz, vasul suspect, oricare ar fi autenticitatea birtiilor sale, nu exercită cu adevărat un drept de neutru și cade sub lovitura notei anexe a președintelui Wilson. Nu e deci decît un singur mijloc dacă nu de a reduce, cel puțin de a modera încărcările suspecte , e permisiunea puterilor interesate de a face perchizițiuni. Cum am putea presupune că însuș comerțul s-ar putea modera !' Cum să admitem că apelul lui Wilson ar fi suficient să-l constrângă la o „loialitate absolută“, dat fiind că natura obiectelor suspecte e extrem de dificil de a fi determinat. In această ordine de idei e un cîmp de discuțiune ilimitat. Buna credință reciprocă fiind afară de îndoială, nota engleză pare că dă bazele unui acord, pe temeiul considerațiunei următoare : date fiind că comerțul neutrilor profită în proporțiuni foarte largi de necesitățile impuse de războiu beligeranților ci trebue să se arate dispus să sufere oarecari inconveniente de pe urma acestor necesități. Iată așadar cum se rezolvă teoreticește, — și cum se rezolvă și de fapt, — problema care stă la baza conflictului anglo-american. Așa fiind se poate spune că el a trecut aproape. Istoricul vremurilor noastre se va opri însă mult asupra lui, deoarece el constitue un fapt de ordin economic care lămurește într’o anume măsură, — și interesantă totdeodată, — războiul european de azi. CHESTIUNI EXTERNE CONFLICTUL ANGLO-AMERICAN —CÂTEVA EXPLICAȚIUNI ASUPRA LUI, FĂCUTE DE ISTORICUL ACADEMICIAN GABRIEL HAHOl â lXX LA PORT-SAID Intrarea EXPROPRIERILE ■1=5* “SE* DELAJERÂSTRÂU D-L MINISTRU DE INTERNE A FĂCUT INTERESANTE DECLARAȚIUNI CU PRIVIRE LA EXPROPRIERILE PENTRU PARCUL NAȚIONAL — Un deputat care aleargă după reluate chiar în primire de Coshestiuni de popularitate, a făcut o mună, într’una din ultimele ședințe ale Camerei, o întrebare d-lui V. G. Morțun, ministru de interne, cu privire la situațiunea locuitorilor expropriați din cartierul Porumbarii. Cu acea afabilitate care-1 caracteriză, d. ministru de interne a dat Camerei și celor interesați, cele mai complecte explicațiuni în această chestiune care interesează o mulțime de proprietari din cartierul Porumbari și Herăstrău. Deoarece chestiunea merită atențiune, dăm și noi mai jos aceste explicațiuni, isvorîte dintr’un simțimînt de echitate și din dorința de a împăca mai cu seamă interesele celor mai nevoiași dintre acești proprietari cu acelea ale Comunei București, și mai cu seamă cu împrejurările cu totul excepționale prin cari trecem. * * * înainte de toate, d. ministru de interne a arătat origina acestor sxproprieri. In dorința de a înzestra Capitala cu un mare parc Național, plănuit a se face la Herăstrău, în treapta șoselei Kisselef, trecut: administrațiune comunală a Capitalei a declarat de utilitate publică, a expropriat și a luat chiar în primire, — dărîmîndu-le— un mare număr de proprietăți din cartierul zis „Porumbarii“ așezat îi spre Herăstrău. Dacă intențiunea de a crea un mare parc, într’un oraș așa de însaramat <ea Bucureștii, unde comiisiunile igienice lasă mult de dorit este lăudabilă — nu e mai puțin adevărat însă că Primăria, adia! trecuta administrație comunală nu a procedat ca un bun gospodar, căci sumele cari au rămas să se plătească pentru aceste exproprieri au întrecut cu mult mijloacele financiare ale comunei. Nu mai vorbim de sumele cu cari s’au plătit exproprierile, mari sau mici, exagerate sau nu, ele trebuiesc însă plătite, de vreme ce imobilele au fost cumpărate, nu« ** * * Printre proprietarii aceștia sunt însă și o serie de oameni nevoiași, cari aveau cîte o mică casă de locuit, cu un loc ușor pe care făceau grădinărite, și care era aproape singura lor avere. Această categorie, foarte interesantă, a atras cu deosebire atențiunea, atît a d-lui primar al Capitalei, cît și a d-lui ministru de interne. Se va face deci tot posibilul, și cel puțin această categorie de expropriați vor fi plătiți, căci e cu desăvârșire nedrept să se ia proprietatea omului, — aceea din care el trăește — și să nu i se dea prețul. Astfel în curând cei cari au avut proprietăți mai mici, și cei cari au avut locuri pe cari le exploatau ca să trăiască, vor fi despăgubiți, și li se vor achita sumele pe cari le au de primit. In ce privește însă pe proprietari, din cari câțiva ceilalți sunt oameni cu dare de mină, iar unii continuă încă să-și ocupe plata exproprierilor nu se casele, poate face acuma și va trebui în mod fals sa sufere o amânare. In adevăr, împrejurările i de asăzi sunt un caz de forță majoră, lașa lucrărilor orașului, care emite obligațiuni pentru plata exproprierilor nu poate în aceste momente să-și plaseze hârtiile pe piață. Numerarul se ascunde, stă la adăpost și cele mai sigure hîrtii nu o pot plasa, atît de mult înrîuresc evenimentele externe asupra pieței. De altfel, acești expropriați, după cum am arătat, nu sunt reduși la acest singur mijloc de train, cum sunt cei din categoria întâia. Oricum, declarațiunle făcute de d. ministru de interne, au făcut asupra celor interesați cea mai bună impresiune. Ele dovedesc că și în această împrejurare autoritățile superioare arată o deosebită solicitudine pentru cei mulți și nevoiași, în primul rând. Rep.