Românul, septembrie 1915 (Anul 46, nr. 480-509)

1915-09-26 / nr. 505

ANUL 46-lea— No. 505 VOIEȘTE SI VEI PUTEA anunciuri pe o coloană în pagina II, SÖ band 30 ban 3 lai Linia corp Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV , Incerți ® t reclame In pagina III linia. , A pe adresa! In România t la Administrația afaraim. La Paris I la d-ni John F. Jones •% C-ie, al bi« r« du Faubourg Montmartre. La Herîth & Vienas la d-nii Rudolf Mosse A­C­ t* * La Genevé i la d-nii Haasenstein & Vogler ți la toate agențiile de publicitate, REDÂGÎIA, STR. ACADEMIEI, Ho. 19 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 f "BIBLIOTECA UNIVERSITIIȚK 1 Manifestul Federației unionis­te către țară a apărut, dar țara nu a avut să afle lucruri noul din el. .Nici noi n'am aflat nimic nou in afară de unele fraze cu par­fum arhaic, care dau actualului manifest mai multă valoare... li­ter­­ă de­cit precedentelor mani­feste acționiste. Din nefericire li­teratura de ocazie nu e unul din­tre cele mai sigure mijloace pen­tru împlinirea destinelor unui­­ neam. De aceea nu reținem din aceas­tă producțiune de­cit o frază care ni se pare tipică : „In cale ne stau și cei cu hotă­­rîrea îmbrobodită în prea multe socoteli“. In calea idealului național pe care îl simbolizează Federația Națională stau, pe lîngă ceî vîn­­dutî streinilor și cei cu prea mul­te „socoteli“. Aceștia din urmă, dacă am­ vrea să traducem fraza arhaică, desprinsă pare că din Apus de soare al d-lui Delavran­­cea, într’un stil mai modern, nu ar fi de­cît oamenii care chibzu­­esc prea mult posibilitățile și nu sunt amatori de riscuri cavale­­rești­ medievale, în care, dacă se poate cîștiga ceva, se poate, mai sigur pierde o întreagă moștenire a unui trecut cu atita, trudă con­solidat. Pe cît vizează manifestul Federației acești oameni nu ar fi alții de­ca cei ce alcătuesc guver­nul României în aceste momente. O de­sigur, sunt admirabili ca­valerii care, fără socoteli prea multe, își trag pe ochi viziera, își riică lancea cu dreapta, ca pentru o lovitură supremă, îșî mut în pinteni fugarii și pornesc vârtej împotriva primejdiei... Se întîm­plă firește, uneori, ca„ din cauză că nu au avut socoteli prea multe, să se arunce asupra mori­lor de vînt, vajnicii luptători — dar pentru aceasta admirația „ziarului La Roumanie și a Epo­nim care ne stau ți, ceî cu neh­otărîrea îmbrobodită în prea multe socoteli», cei nu le ■este acorda­tă cu mai pu­țin entuziasm. Dar dacă, pentru acțiunile vie­ții noastre individuale, asemenea aruncături 'don quichoteștî pot conserva oare­care frumusețe e­­pică și chiar morală, pentru cei care sunt puși la greaua răspun­dere a viitorului unui popor, a­­vîntările fără socoteli prea multe pot fi adevărate crime. Nu este îngăduit nimănui să arunce ușu­ratec într’o luptă de distrugere întreg patrimoniul neamului său, fiind-că gusturile personale, anu­mite vederi izolate sau anumite impulsuri de temperament i-ar dicta-o. Simt lecții teribile în is­toria popoarelor care să ne în­vețe ce greutate trebuie acordată „socotelilor“ în preajma, hotărâri­­lor supreme. Aceasta cu atît mai mult mt, cît un stat e mai ușor de istovit în mijloacele sale și cu cît prilejul de istovire este mai îndelungat,­­ mai primejdios. In istoria propri­ei noastre țări, din vremea, lui Constantin Brîncoveanu și în zilele noastre „socotelile“ până au jucat adese un rol salutar, nu nu­mai că ele nu au fost o pedecă în calea realizării idealurilor noas­tre, dar încă au fost cel mai si­gur temeiu pentru formularea, susținerea și realizarea lor par­țială. Dacă în actualul războiu nu am fi fost conduși de oameni „cu socoteli prea multe“, de mult am fi fost aruncați într’un vîrtej în care nu se știe ce am fi devenit pînă acum­. Dacă visurile și tem­pe­ramentul ne pot arăta totul în trandafiriu, socotelile, urîtele „so­coteli“, ne pot arăta dezastre ire­parabile. Entuziasmul manifestului Fe­derației nu trebue să excludă „prea multele socoteli“. Ba încă, în împrejurări atît de grave, să nu ni se­ pară că am cugetat prea mult — dacă realitatea ne arată că am cugetat just! BUCUREȘTI 25 SEPTEMBRIE Manifestul federației unioniste ARTA NAȚIONALAT Trecutul nostru cultural — VECHILE PICTURI DE LA BISERICA DOMNEASCA DIN CURTEA DE ARGEȘ — Intr’un număr trecut al ziaru­lui „Viitorul“ d. profesor Aposto­­lescu a publicat un articol foarte ineremint prin care arată publicu­lui mare, însemnătatea descoperi­­r­ii d-lui profesor Tafrali, făcută la biserica Sf. Nicoară din Curtea de Argeș. Această descoperire tin­dea să dovedească cum că în seco­­lul XII au existat în țările româ­­nești, destulă liniște pentru ca să se poată construi biserici și mo­numente religioase. Cu privire la această foarte în­semnată descoperire d. Paul Po­­pescu, pictor bursier al Cassei Bi­sericei, ne trimite un articol care are importanța­ lui, d. Paul Po­pescu fiind acela care a început lu­crările picturale la­ această bise­rică. La articolul din 27 Aug. c. asu­pra Bisericei domnești din Cur­ea de Argeș, în care d. profesor A­­postolescu, cu erudițiunea­­ cunos­cută, restabilește cele mai depăr­tate isvoare ale trecutului nostru istorie, tin să aduc și eu unele con­tribuții ca pictor, lucruri aflate în timpul din Ianuarie-Mai 1913 cirul am fost­ însărcinat de Comisiunea Monumentelor­ cu restaurarea tur­lei. O fac aceasta spre a ară a că, dacă pînă acum cîți­va ani aceas­tă biserică n’avea valoare recu­­no­escută din cît ca arhitectură, iar ca pictură foart­e puțină, fapt care a contribuit să fie condamna­t la dărîmare, se explică prin acea că pictura din tindă e de acum 50 de ani și foarte slabă, cea din interior deși mult mai bună și mai veche, dar inscripția din turlă, singura ce ac găsise pînă atunci. Panteli­­■mon zograf 1827 arată că toată pictura ar fi de atunci, prin ur­mare iarăși fără mare impor­tanță. Părerea, că acolo sunt mai mul­te picturi și din diferite epoci, am avut-o încă cu doi ani mai înain­te ,d’a fi însărcinat cu res­turarea și arătat-o cu ocazia unei excursii la Argeș cu d. Apostolescu și alții, iar pe vremea cînd lucram acolo, fiind vizitat atît de d-lum cît și de poetul Haralamb Lecca, am avut plăcerea să la arăt și în realitate, cele descoperite. Astfel am găsit, că Pantelimon numai refăcuse u­­­nele părți și revenise în altele, pe care spălîndu-le am scos la iveală o altă pictură în frescă, mult mai bună și părînd mai veche de 1600, iar sub inscripțiile romînești, al­tele, în greceștii, din care iarăși am scos o parte la lumină, păs­trând însă și din celelalte inele precum și iscălitura lui Panteli­mon, ca document. Cîți­va ani și mai înainte cînd s’a făcut restaurarea arhitectoni­că de către d-nii Cerchez și Ghica Biuliștî, și care trebue recunoscut s’a executat cu tone greutățile teh­nice aproape imposibile de învins, iit '-’un mod admirabil, d. Cerchez care avea direcția lucrării, ca și astăzi, a avut prevedere ca, în părțile unide zidurile trebuiau re­făcute sau reparate, să pună a se scoate copii de pe sfinți de picto­rul Neglis. De aceste copii m’am servit eu pentru complectarea picturilor în părțile rezidite din turlă și la e­­vangheliști, bine-înțeles acordîn­­du-le culorile cu vechile frescuri descoperite. Făcând cercetări și în alte părți am mai găsit că în tindă pictura de pe la 1850 ce se vede, e zugră­vită d’a dreptul peste o­­ frescă din 1700 și aceasta dînd-o jos în unele locuri s’a găsit că­­ e tencuită peste alta mult­ mai vechie, care se poate vedea în stânga ușii de cum intri. Pictura aceasta are caractere cu totul particulare, figurile foarte mici, ca pe icoane, culorile fru­moase și variate și de-asupra sun multe sgîrieturi în limba slavonă de nume între care și o dată, 1500. Cînd se vor scoate la iveală toate, tocmai prin sgîrieturile acelea de an­­ea secole se vor găsi mult­e lu­cruri interesante asupra trecutu­lui nostru. In interiorul bisericei, am găsit alături de inscripțiile românești d­e la sfinți, altele în­greuate care erau acoperite ide vopsea, probînd și aceasta că pictura e mult mai veche de­cît­­ părea, iar d’asupra ușii în dreapta­­ ctitorilor o inscrip­ție slavonă, ce era acoperită de un ornamient și pe care a tradus-o de profesor Iorga, avînd un cuprins religios. De altfel despre acuștca toate am făcut un raport amănunțit pe care l-am dat d-lui Cerchez spre a-1 înainta Comisiunea Monumen­telor. Pictorul Paul Popescu 8 BANI EXEMPLARUL SAMBATA 26 SEPTEMBRIE 1915 1 Fondator : C. A. ROSETTÎ POLITICE „UNIUNI“... Academicianul Maur­ied Bar­rès, cunoscut pretutindeni nu nu­mai prin scrierile­­ cari l-au făcut nemuritor fiind încă în viață, dar și pentru ideilla sale patriotice na­ționale, — a făcut, să apară un nou volum pe care-l intitulează „L’u­­nion sacree“. In paginile cari for­mează noul său volum -academici­anul francez îșî fixează senti­mentele și gîndurile ce i le-au nă­scut faptele tragice și mărețe ale războiului europan­ gînd adine fosturile și,­­ înțele­­vremurilor de azi, Vede în unirea sfîntă a tu­turor fiilor patriei sale, chezășia supremă a victoriei finale. Dar, așa au înțeles toți france­zii rosturile vremurilor de acum, eți au înțeles că luptele politice isvorîte din urmărirea r ealizărei intereselor personale, trebue să înceteze în fața preocupărei unice: aceea a salvării Franței; top fran­cezii au înțeles că patriotismul e i­n sentiment mai presus de ori­ce interese și că interesele personale și poli­tce sunt în funcție de pa­triotism iar nu patriotismul în funcție de tot felul de meschinării individuale... Și, de aceea, Mauri­ce Barrès nu face altceva de­cît să sintetizeze în cuvinte frumos meș­teșugite „adevărul“ acesta, pe care azi, toți francezii îl practică. Dar, uniunea sfîntă a francezi­lor, pe care Itarres n­e-o evoacă a­­tît de vibrant, ne îndreaptă gîn­­durile, fără să voim, spre uniuni­le sfinte... fără îndoială, ale cel­ora­­ dintre politicianii noștri cari au pus patriotismul în slujba intere­selor lor politice personale, dlîn­­du-l­e denumirile atît de variate: „Acțiune­a națională”, „Liga Par­lamentarilor” și „Uniunea federa­tivă“. Viața pe care a dus-o acțiu­nea națională, existența de cîte­va ceasuri -numai a­legeî parlamenta­rilor și formarea ca de comandă a uniunei federative, sunt atîtea dovezi că acționiștii și unioniștii dela noi, sunt în slujba intereselor politice dar nu sunt de loc ,în slujba cea adevărată“ a patriotis­mului care nu vrea să cunoască de­cit­ dezinteresarea­­ și puterea de de sacrificiu. Acțiunile și uniuni­le naționale dela noi nu sunt pro­dusul spontan al unor sentimente comune manifestate în inimile su­telor de mii și milioanelor de ro­­mîni; acțiunile și uniunile sunt rezultatul unor combinațiuni poli­tice... De aceia ele rămînx conti­nuu izolate, departe de vibrările sufletești și de înțelegerile unui întreg popor, liniștit și damvin în viitoarea faptelor ce se desfășoară înaintea ochilor lui și încrezător în săvîrșirea aspirațiunilor sale naționale. Poporul acesta formează însă și el o uniune sfîntă, dar cu totul alta de­cit cea „federativă“, dor­nică de gălăgie și de guverne na­ționale. Poporul acesta formează o unitate sfîntă în slujba adevărată a Patriei, asemănătoare sfintei u­­in­u­i a Francezilor pe care azi o ev­oacă în pagini magistrale, nemut­ritorul Maurice Barrès. Italia a aderat la pactul din Londra, Rom­a, 24 Septembrie.­­ Ziarul „Basler Nachrichten” afirmă cu siguranță că în urma călătoriei generalului Joffre in Italia, gu­vernul din Roma ar fi iscălit pac­tul din Londra de la 4 Septembrie 1914, primind îndatoririle cari de­curg dintr’însul. (A. T. I.) r LITERARE Pentru încuru­jarea literaturii dramatice Pentru întîia oară se întîmplă în țara noastră o asemenea minu­ne... regulamentară, deși în legea Teatrului Național lucrul era pre­văzut de cîțî­va ani. Dacă încura­jarea literaturei din bugetul or­dinar al Statului e un gest foarte greu de executat, nu e de­cit foar­te drept ca din banii cîștigațî prin reprezintarea operelor literare ro­­mînești, să sta dea o sumă pentru încurajarea literaturei, dramatice. * * * In aplicare însă lucrul prezintă oare­care dificultăți. Autorii care au avut succese mari au fost în­curajați de către public chiar, în­cit încurajarea din fondul de pre­mii nu ar fi pentru eîde cî o creș­tere de încasări la încasările nor­male. Autorii cari au căzut prin platitudinea operelor lor... Mai bi­ne s’ar desființa fondul de premii și s’ar juca la teatrul național nu­mai de trei ori pe săptămînă, de­cis să mai fie încurajați, să mai persiste pe calea exsudațiunii dra­matice. Avem o categorie destul de numeroasă de croitori de acte, ca­re se sccot datori să vie în fiecare an cu o nouă rochie pentru aceiaș­i canetă. Nimic nu-i descurajează. Nici desperarea criticei, care nu mai știe cum să se înmănușeze, pentru a spune în fiecare iarnă a­­celaș lucru: , — Lăsați teatru și țineți-vă de croitoria, cinstită!... nici indiferen­ța saturată a publicului, nici a­­mabilitatea plictisită și amară a reporterilor de noapte care trebue să strecoare sentre fileits-uri ten­dențioase —nimic nu-i poate smul­ge din mania aceasta, nocivă de a scrie piese de teatru. Dacă­ va mai veni și încurajarea premiilor ac­tuale... să le­ ridice moralul, atunci o adevărată nenorocire ne ame­nință pentru seziunile viitoare. — Domnule Director General, dacă nu poți să reziști obsedări­­lor dă-le premii, dar pune-le con­diția să nu nm­ scrie teatru. Ai face o operă de reală încurajare pentru literatura dramatică. * * * Rămîne de­ci o singură catego­rie de autori, pentru care institu­ția premiilor e necesară și binefă­cătoare: cei cu promisiuni de ma­re valoare dar încă nedefiniți. Din nefericire aceștia nu sunt prea numeroși. Păcat însă că le­gea nu-i cuprinde în prevederile ei pe autorii cu lucrări publicate dar nereprezentate. Intre aceștia se poate să fie mulți, cărora lite­ratura dramatică ar avea cînd­va să le fie recunoscătoare. Se creia­­ză o inferioritate cu totul nejusti­ficată, față de cei care au avut no­ri­cid, ca nepoți, veri sau amici ai direcțiunilor teatrale să-și vadă, producțiunile exhibate pe scena principalului nostru teatru. Le­gea exclude și pe autorii care și-au văzut piesele reprezentate pe sce­ne de provincie. Și aceasta e o ne­dreptate și o măsură rea, în ace­laș­imp, fiindcă se poate ca între dinșii să fie unii care în mod real să fie încurajați de un premiu și de la care literatura dramatică să aibă ce aștepta în viitor. * * • Așteptăm m pentru viitor insti­tuția aceasta, a premiilor pentru autorii dramatici să fie îmbună­tățită, fiindcă ea e dintre cele ce po­t fi foarte utile progresului li­tera­turei dramatice. IAȘÎ In RSsa»»»»­LUMINEAZĂ-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE țară . . an an 18 lei . . . șeass luni 9 lei străinătate , un an 38 lei . . . seage luni 18 le Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A sa adresat in starsiniBi u Administrația ziarului ț­­n eSci­l poștele. u» Pari»; la «Agence Internationale de Jounuan Qorbaty». La Vienai la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnbs La Génévéz Heinrich Massein. . TELEFON No. 57/20 și 22/3S Ziarul Le Temps dă următoare­le amănunte asupra problemei muritorilor în Rusia:­Mulți pretind că Rusia e Lipsi­­ta de munițiuni din cauză că in­dustria ei e puțin desvoltată. Pă­rerea aceasta e greșită fiind­că au ține in seamă marele progres realizat de industria rusă de l a . ° 6 încoace. Adevărata cauză a insuficienței munițiunilor în Ru­sia, e ca industria n’a pus în va­­loare toate forțele productive ale­­ a’r11. Primul an al războiului cinci Rusia era victorioasă . Ru­­sia sa preparat pentru susținerea contra­atacului inamic. Materiile prime : ferul, cărbu­nele, oțelul, nu-i lipsesc Rusiei. A de ajuns sa se procedeze k „ simpla reorganizare, să se ia cî­­teva masuri radicale pentru a se m­ai repede producțiunea meta­lurgica. Trebue să adăugăm că in timpuri normale Rusia fabri­ca de trei ori mai mult oțel Mar­tin de­cit Franța. Ea e cel mai mare producător în dune de mag­nesia , in ceea ce privește b­ru­­mul cele 17 uzine din Urali pro­duc 60 de tone pe zi, și ajung nu­mai nevoilor armatei ruse, dar a­­limenteaza și pe aliați. In schimb Ițusma­n lipsesc metalele acceso­rii. Ea produce 80 de tone de cu­­pru pe zi. Pentru a fabrica 200­0 Uzna ?^uze de zb­or are nevoie de 100 de tone de cupru. Rusia trebue să înlăture defectul prin importațiune. Ea nu a făcut aceas­ta, în mod suficient. Cifrele sta­tistice arată că importațiunile în cupru în 1914, au fost de 8.048.900 livre și că de la începutul ostili­tăților pînă în ianuarie 191­5 ea s a retras­ complectamente de pe piața americană care îî livra cu PTM!- Azi, ea repară această gre­­șală importînd cantități conside­rabilei de cupru prin portul Vla­­divostock. Tot prin acest pot se a­­duce nichelul, plumbul, zincul, a­­rama căci pincipalele zăcăminte de fire sunt în Polonia ocupată și nu poate avea de­cît vre-o 9 tone pe zi, producțiunea din Caucaz Rendementul nikelului e de ase­meni neînsemnat. Totuși usinele de la Revda to­­p*­sc acum 10 to­ne pe zi. Arămii, lipsește aproape cu desa­vîrște! Trebue însă să adăogăm că în timpul primelor 4 luni din 1­915, importările de aramă prin Vladi­­vostock­ s’au mărit în proporție de 1 la 269, acelea ale plumbului de 1 la 430 și cele de nivel de la 1 la 21. * * * Pentru fabricarea muniițiulul­ui Rusia poate să se folosească, pe de-o parte de uzinele­­ de stat și pe de altă parte de industria pri­vata. Uzinele Statului sunt în U­­ralî, și la Petrograd. Utilagiul u­­zinelor e învechit. Dar ori­cît ar fi de inferior acest utilagiu, poate totuși să dea un sprijin ca­el­­e să nu fie neglijabil în fabrica­ți­unea generală a obuzelor. In ceea ce privește usinele Sta­tului situate în jurul Petrogradu­­lui, ele sunt superioare celora din Urali. Totuși gestiunea lor lasă uo uur­i­i, jLui­ uși unele uzine, — cum sunt cele de la Obukof și Baltica, pot produce o cantitate considerabilă de obuze, tot așa și uzinele Siestoriczki. Dar adevăratul Creusot rus es­te o întreprindere privată , uzine­le Putilei reorganizate în ultimul an, ele au dublat cifra lucrători­lor lor, și au dublat și chiar tri­plat totalul cailor-vapori. Tot în regiunea Petrograd sunt și alte stabilimente private care posed o putere considerabilă: astfel sunt șantierele de la Neva, uzinele metalurgice de la Petrograd, u­­zinele Basarnowsky. Utilagiul a­­cestor usine e cu foarte mult su­perior celuia al usinelor statului. Se vede deci că e de ajuns să se utilizeze complect resursele in­dustriei private de con­strucțiuni mecanice­­ pentru ca imbricați­unea obuzelor, adăogîndu-se uzinelelor speciale, să atingă cu ușurință ni­velul de 200.000 pe zi. * * Iată acum și importanța indus­triei, de construcțiuni mecanice în R­usia. Pentru a complecta­­ utiragiul a­­cestor ateliere industriale, — des­pre care am vorbit, e nevoie de pompe, de prese, de turbine, ele nu sunt în număr suficient, dar uzinele rusești le construesc cu activitate. Chestiunile muncitorești cons­umue un obstacol mai serios. Cadrele muncitorești calificate au lipsit întotdeauna în Rusia Intr’un imperiu de 170 milioane de oameni, nu sunt de­cît 81 de școli teehnice cu 13.000 elevi și 1.923 școli profesionale elementa­re cu 90.329 elevi. Procentul anal­fabeților in populația muncitorea­scă, este considerabil : regiunea Moscova, inima industriei rusești numără 49 la sută, aproape juma­­ i­tate. Dar industria construcțiunea mecanice constitue o excepție cu 1­8 la sută de analfabeți. Mobilizarea însă a lipsit indus­tria rusă de 470.000 lucrători, în afară de aceia cari au fost res­­trînși de la front. In atelierele teehnice mobilizarea a luat 50 la sută din lucrători, adică 80.0k0 oameni. Dar guvernul a decis re­­­­chemarea unui număr de lucră­tori și a fixat pentru fie­care ra­mură de industrie metalurgică și cele de construcțiuni mecanice respectiv un procent de 25 și 20 la sută. A­stfel o parte din vi­dări va fi umplută. Pe de altă parte mobilizarea a produs viduri enorme în popula­ția rurală : actualmente sunt mo­­bilizați 5.500.000 țărani, aceste lipsuri de brațe, este înlăturata prin lucrătorii de la orașe. Să­ a­mintim că munca femeilor s’a do­vedit capabilă să înlocuiască pe mecanicieni pentru lucrările cari nu necesită aptitudini speciale. Pe de altă parte, elevii școalelor tehnice s’au pus la dispoziția șe­filor de ateliere. In fine, congre­sul industriașilor militarisate ca­re s’a ținut de curînd la Petro­grad a preconizat o serie de mă­suri cari, aplicate, vor deslega completed problema lipsei de lu­crători : se propune rechemarea de pe front a tuturor lucrătorilor calificați, ingineri, teh­nicieni și dreptul de reședință în toată Ru­sia lucrătorilor și meseriașilor fă­ră deosebire de religie. Ast­fel Rusia pornește pe calea care-i va permite utilizarea tutu­ror forțelor sale productive. A CS TT TJ A E Munitlunils în Rusia asboiul austro-italian Positiunile dela Gândita unda au avut loc lupte In ultimul timp Dezbaterile la Camera greacă asupra debarcării aliaților la Salonic — Declarațiile d-lui Venizelos — Atena, 2­2 Septembrie. — D. Ve­­nizelos citește mai întîî scrisorile schimbate între ministrul Franței și guvern asupra debarcărei la Sa­lonic. D. Venizelos a adăugat: Este inutil a adăuga că, în afară de această protestare, guvernul nu socotește să ia măsuri materiale pentru a împedica trecerea arma­telor anglo-franceze cari aleargă ca să ajute pe ali­­ții noștri sîrbi, a­menințați de către bulgari. Atari măsuri în împrejurările create ac­tualmente de războiul european, ar depăși măsurile impuse de obliga­țiunile neutralităței apreciate cu bună credință. Independent de punctul de vede­re al neutral­itătii, este necesar a cerceta dacă trecerea trupelor anglo franceze pe teritoriul green,ar pu­tea în cele din urmă să prejudi­cieze interesele elenice. Temerea dispare în urma declarațiunilor fă­cute, prin cari propunerile Ințele­­gerei către Bulgaria asupra cesiu­nilor teritoriale sunt caduce din mo­mentul mobilizărei bulgare. (A­­plauzeL ■ * • * Răspunzînd unei întrebări a d-lui Dragomis, declară că guver­nul a luat măsurile trebuincioase pentru ca repedea concentrare a trupelor grecești să nu fie împie­dicată de mișcările trupelor anglo­­franceze. Șefii opozițiu­nii au atacat pe gu­vern cu privire la validitatea tra­tatului greco-sîrb. D. Venizelos a declarat că consideră obligațiunile de alianță față de Serbia tot vala­bile și că le va respecta atita vre­me cît va avea onoarea și sarcina de a guverna țara. (Aplauze). Ajungînd la punctul principal al dezbaterii, declară că tratatul cu Serbia are o formă defensivă cu obligațiuni pentru fie­care stat de a da ajutor celui­lalt în contra unui atac în contra unui al trei­lea, or care ar fi el. Șefii opozi­inei arătînd că a­­ceastă politică ar aduce pe Serbia­­ în fața marilor puteri, d. Venize­los a răspuns că ar fi foarte de re­gretat de a găsi la spatele Bulga­riei alte baionete. Cu toate acestea suntem obligați de a face din nou ceea ce onoarea și apărarea patriei comandă. D. Nacos declară că armatele franceze care au debarcat pentru Macedonia au venit ca și în trecut ca să aducă servicii Greciei. Punîndu-se cestiunea de încrede­re, votează 142 pentru, și 102 con­tra, și 13 abțineri, între cari mem­brii cabinetului. (Agenția ateni­ană). Roma 24 Sept. — După știri din Atena, neînțelegerea dintre Rege și d. Venizelos nu a izvorît din chestiunea debarcării trupelor a­­liaților la Salonic, dar mai mult din felul cum s’a desfășurat ședin­ța Camerii, în care d. Venizelos luase cuvîntul. Chestiunea deci a trimiterii trupelor internaționale în Macedonia pe valea Salonicu­lui trebue să fie considerată ca de­­finitv și favorabil tranșată, orica­­re ar fi cabinetul care ar urma la putere pe acel al d-lui Venizelos. Nici chestiunea liniei de con­duită a guvernului grec în politi­ca externă nu e compromisă întru­cît, cu toată presiunea continuă exercitată personal de împăratul Germaniei prin mijlocirea persoa­nei sorei sale, Regina Greciei, deo­sebirea de vederi între Suveranul Greciei și primul său ministru, pri­via numai o chestiune de măsură și oportunitate. De fapt ei nu pu­teau și nu pot să nu fie de acord, ceegrenițiunea Greciei cu împătri­ta Înțelegere fiind impusă de vo­ința întregului popor elenic mani­festată pînă la ultimele alegeri, de interesele naționale și economice ale Greciei, de pozițiunea navală și militară a Înțelegerii față de Grecia, precum și de cunoscutele raporturi financiare stabilite în ul­timul timp între guvernul elin și finanța Quadrupled

Next