Românul, ianuarie-decembrie 1937 (Anul 5, nr. 194-238)

1937-10-27 / nr. 232-233

AIVJL V. No., 232—233 4 P Â G 8 H ! 2 LEI Miercuri 27 Octombrie 1 7 .fT.2Jr"!aWBWWMMPMBgWMB ___„M_________mmtmmmm „„,, CTWgHKCTmMgTO^BT'^MawnHHgMBIgaBMZBBCroZ^gSBSBLl^'ff'-.■ ^ Fo­ndator: c. a. RosETT­ = Organ al Tineretului Național-Liberal = — Conducerea redacțională : I. GH. VANTU. Abonamente: Anual 200 Sd Săteni, preoți, învățători și studenți... 60 „ Autorități și instituții 1.000 „ Anunțuri comerciale: Se primesc direct la Administrația ziarului Manuscrisele nepublicate se distrug. l­ IMIW N­ rMWIBPfflill ■ lUill III i­N­B wwwhraraw—nn—imnrwnnir iwn Bii^Tim­iiiin­—~wbi—rai APARE SAPTAM­ARAL Redacția și Administrația. Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării No. 33.456 1935 BUCUREȘTI Strada R. Poincare 17 • Telefoane 3 ■ 30 - 30 — 30 3 ■ 79 BUCREȘITI 12 Voim sa pregătim un tineret statornic în cre­dințele național-liberale și viguros în acțiune. Prin muncă și perseverență vom reuși. Partidul național liberal va avea o nouă elită de luptători. I. G. VÂNTU. _­n ședințele Tineretului Național-Liberal „Prietenii“ „Prietenii" legionarilor sunt aceia care, fară a-și părăsi lo­cul și situația deținută în diferi­tele partide politice adverse, se duc la „Căpitan" și-l roagă u­­miliți, sa-i treacă într'un regis­tru — secret — obligându-se a servi legiunea, cu bani, cu știri, cu tot ce le stă în putință. Că­pitanul îi privește disprețuitor și le fixează pe loc rata de con­tribuție, asigurându-i că la „bi­ruință" vor avea parte de în­durare. Bietele râme, se strecoară apoi afară mulțumite că au scă­pat cu viață, își văd mai departe de ve­chile îndeletniciri sau mai bine zis apucături, dacă au furat mai fură, dacă au speculat, conti­nuă să speculeze, prieteni ai străinilor în trecut, continuă și de acum înainte „politicieni" odioși ieri, la fel se comportă azi. Au primă de încurajare: sunt prieteni ai legionarilor. Pentru ca, să nu vă închipuiți care cumva că „prieteni" ai le­gionarilor sunt simpli particu­lari, cinstiți și muncitori români curați sută­ o sută. Aceștia dacă s ar înghesui, vor fi bine primiți direct în partid. „Prietenii sunt dimpotrivă, acei politicienii­­ criminali, pe care însă Căpitanul îi tolerea­ză mai departe, nedorind câ­tuși de puțin îndreptarea lor, îi vrea păcătoși cum au fost, li­berali, țărăniști sau ce ar mai fi nu­mai să contribue cu punga și delațiunea, servind ascensiu­nea mișcării. Oamenii aceștia trebue să se simtă grozav de satisfăcuți, mai întâi că nu pierd nimic din toate avantagiile prezentului, minus bine­înțeles zeciuiala pentru legiune. In al doilea rând au impresia că și-au asigurat viitorul; că­pitanul va ține seama de apor­tul adus în vremuri grele. Și iată așa­, prieteni ai legionari­lor cu fugăduiala celui mai de­săvârșit secret. Vom întâlni deci, în cluburile partidelor de­mocratice, oameni de toată în­crederea cu burtă și chelie, cu bani la Blank aplaudând ori culegând aplauze, demnitari ieri, azi sau mâine cărora le vom expune cu încredere în­grijorările noastre, fără să bă­nuim că după aceea, plecați de lângă noi, vor nimeri in hruba sângeroaselor răsbunări șanta­­jiste. Omul care afișează cinstea integrală, acceptă banii adver­sarului „prieten" prin teroare ; omul care nu posedă o îndelet­nicire amitabilă e gata să țină contabilitatea fiecăruia mai răsărit, pentru a-l avea în ve­dere în saua „biruinței" ; omul care dispr­re materialismul cras al timpurilor prezente, gata să „ierte" totul în schim­­­bul unui obol cât mai senzibil? Mișcarea de regenerare e to­tuși o necesitate de mult simți­tă. Generațiile nou, în dispera­re de cauză, s'au putut înșela adesea Trezirea a fost întot­deauna violentă. Din renunțări în renunțări o parte din tovară­șii vârstei noastre au ajuns să creadă pe cel care face ca o reacțiune împotriva celor ce vorbesc (în realitate fiindcă nu poate vorbi) pe cel care nu dis­pune de nici un program, ca o reacțiune înpotriva nenumăra­telor programe (în realitate fiindcă nu are nici un program) pe cel care iubește sobrietatea într'o lume în care prostul gust se acordă cu desmățul. Nimeni nu s'a întrebat oare, din câți îl înconjoară pe „Căpitan" cum ar fi posibil să iese un isvor curat dintr'un teren mânjit din plin cu toate păcatele lumii vechi, în parte pe drept elatu­­rate ? Hi se spune că scopul ar scuza­­ mijloacele, că „prietenii" sunt de folos, în împrejurările­­ actuale și mai ales­­ a­ciste oa­meni care au dovedit și astă dată complecta lipsă de scrupule, — de parcă ar fi po­liticiani obișnuiți. Dacâ-i pe așa... MIHAI PARPALA Succesiunea... A ajuns o obsesie... Nu poți deschide un ziar, nu poți ceti două rezultate de alegeri comunale, un șef opoziționist nu poate rosti zece cuvinte — fără să nu se reiice ș­i să se discute această chestiune, sub­ toate formele, în toate ipotezele, cu cea mai regre­tabilă dezinvoltură și cu cea mai condamnabilă lipsă de deferență fața de factorul constitutional, che­mat să se rostească asupra acestei probleme de a cărei soluționare stau legate cele mai vitale interese ale României. Foarte puțini dintre cei obsedați de chestiunea sucesiunii sunt acei cari se preocupă de interesele și nevoile ce se pun în viața de astăzi a­­ țării. Și tot mai puțini sunt acei cari se străduesc să adâncească pro­blemele și să înfățișeze posibilitatea unei contribuțiuni efective și reale pentru rezolvarea acestor probleme. In schimb, agitații, manevre, com­­petițiuni, apelpiseli, și insinuări din belșug in toate lagărele și pe toate fronturile. Deci, se cere, înlăturarea „provi­zoratului" și alcătuirea unui guvern puternic și durabil. „Provizoratul" de astăzi continuă însă a realiza zilnic o operă rodnică și intensă, care se resimte binefă­cătoare pe toate tărâmurile vieții naționale. In politica externă, ca și în cea internă, în opera de înzestrare a oștirei, în domeniul economic, ca și în cel financiar, pe tărâmul cultu­ral, ca și pe cel sanitar, guvernul desfășoară o activitate fără preget, inovatoare și cre­atoare de forțe noui, de așezăminte noui, de di­rective noui, și de posibilități noui, pentru întreaga desvoltare și conso­lidare a României întregite. Aceasta este realitatea politică, — unica realitate vizibilă și îmbu­curătoare — pe care fata o vede și in care poate sperai lată la ce s'ar cuveni să se uite, și să cugete acei cari au îndrăs­­neala să vorbească despre primej­dia „provizoratului" de astăzi. .,Provizoratul" acesta a dat țării cea mai puternică și mai folositoare contribuție de muncă, de ordine și de întărire, așezând România nouă pe drumul nou al unei propășiri si­­ V. MOLDOVANU-DUNARE 1 gi-: :. Necesitatea liberală Există astăzi o necesita­­te liberală. Și aceasta nu din punct de vedere sec­tar ci general. Liberalis­mul poate încadra serii de partide a căror diver­gență se va sedimenta pe modalitățile secundare ale politicei. Centrul con­­cepțiunilor va rămâne în­să intact : libertatea ca mediu și generatoare de organizare socială. Numai întrucât partidul liberal încorporează mai exact tendințele domi­nante ale liberalismului vom stabili necesitatea lui actuală. In rândurile noastre aceste dominante sunt clare și imperative. Nici o tranzacție în ceea­ ce privește libertatea și demnitatea umană. Nici o inclinație spre servitute, nivelare sau anchiloză. Dacă deci pe de o parte refuzăm să abandonăm sensul spiritualului pen­tru disciplina reflexului animalic, adică gândim în timp ce alții fac gesturi cu mâna, pe dre altă parte nne considerăm în revolu­ție permanentă față de a» cei cari stau pe loc sau trăiesc din inerție. De­­aceea și în primul rând revendicările noastre se directivează spre viața in­­ternă a partidului. Sun­tem un organism prea mult sprijinit pe cadre și pe splendoarea superfi­cială a notabililor. Nu numai evadare pu­ternică spre masse prin urmare ci deblocare a cadrelor și degerantizare. Notabilii sunt utili însă nu trebuesc eternizați pen­­tru ca ei conduc la parali­zie progresivă. Timpul s-a despuiat de generozitatea ideologiei iar experiența s-a fixat pe Linii moarte. Moarte fiindcă nu mai vor să iasă din ele. Viața unui partid liberal în momentul de față tre­bue să pornească de la o Umwertung aller IFerie. Să repună în discuțiune cu sinceritate valorile și să dea spațiu forțelor de creație. Carantina prelun­gită a acestora le dimi­nuează și le frânge ela­nul. in urma unui aseme­nea proces partidul ră­mâne suprapus pe vid. . Desigur că liberalismul este un imperativ în e» «nația prezentă. Cu con­­dițiunile pe cari­­ le-am notat însă. Tineretul liberal se an­gajează într-o luptă de refacere a spiritului, care a prezidat la nașterea mișcării liberale. Tot ce este național și demo­crat în România a pornit de acolo. Acolo a fost di­namică și recrutare de valori. Acolo a fost tine­rețe și generozitate. Dacă în dorința noastră pasio­nată vom întâlni însă mania arheologică și fo­­silizantă, care persistă încă, va trebui să lovim. Gândul răsvrătit este uneori gândul drept. Credem totuși că vom găsi pe acest drum pe a­­cei cari au fost totdea­una în ritmul dialectic al liberalismului român și cari stând în marginea măririlor au asigurat grandoarea partidului. Este vorba acum de mersul înainte, de mar­șul cot la cot în care vom cristaliza gândul liberal și vom lărgi acțiunea. Să vină toți cari vizează mai sus. Și mai ales acei cari neavând vanități de con­tabilizat au o mai mare capacitate de risc. . Tineretul care simte independența spiritului și frumusețea de a fi li­ber va găsi ceea ce vrea s teren de luptă* obstacole de răsturnat. Tineretul care nu se mulțumește să devină automat și gregar va fi cu siguranță aici. Restul nu ne interesează decât ceea ce poate con­solida claritatea și pasiu­nea libertății. M. FARCAȘANU Fabulă în care para nu cade. „Să fii primul slujitor al Țării!“ - Discursul M. S. Regelui Carol al II-lea cu prilejul înălțării ca sublocotenent a Marelui Voevod Mihai . Cu ocazia înaintării Marelui Voevod Mihai ca­ sublocotenent, M. S. Regele Carol al II-lea a rostit următorul discurs : IUBITUL MEU MIHAI. Astăzi, prin încorporarea Ta în acest viteaz batalion al vâ­nătorilor de munte, îndeplinești un act care este strâns legat de tradiția Casei Noastre Domni­toare. Strămoșii Noștri au cre­zut, — și bine au crezut, — că, legând din adolescență, pe fiii lor cu oastea lor, încheagă pri­ma, și poate cea mai trainică legătură între Ei și națiune. Oastea este în stat organis­mul care, deși însemnează o e­­lită, constitue totuși cea mai desăvârșită școală de egalita­te. Nu de unde ai pornit însem­nează ceva, ci unde, prin meri­tele Tale și râvna Ta, ai ajuns. Chiar dela cristelniță ai fost sortit să fii al armatei, căci, pe lângă nașii de sânge regesc, i-ai avut și pe acești falnici sol­dați ai trupelor de munte, care din leagăn Te-au iubit și Ți-au stat de pază, îmbrăcând în această clipă solemnă haina de ofițer, după ce cu silință și dragoste ai în­ceput sa-Ți însusșești învăță­mintele ostășești, îmbraci nu o hlamidă sărbătorească, ci o rea a credinței și a datoriei. Până astăzi ai fost un copl, de acum înainte, pășești, cu pași repezi, în viața de bărbat. Cel Atot-Puternic a voit să fii însemnat pentru o înaltă și fru­moasă misiune, una care cu­prinde mai multe îndatoriri de­cât drepturi, dar care cuprinde totuși acel drept suprem de a face tot ce-Ți stă în putință pentru binele și propășirea țâ­rii și poporului Tău. Intru­ în oștirea României nu ca o cinste făcută ei, ci ca o cinste făcută Ție, cinste de care, în fiece clipă a vieții tre­bue să Te arăți demn. Oștirea este una din marile școli ale națiunii și acestei școli a tuturor fiilor țării Te încredin­țez astăzi cu dragoste și încre­dere. Pentru unul a cărui meni­re va fi de a cârmui oamenii, nu există o școală mai înaltă și mai pilduitoare decât aceea în care intrii. Din prima clipă, iei cea mai strânsă legătură cu oamenii din toate straturile societății pe care trebue sâ-i înveți meseria lor de ostași, pe ei trebue sâ-i conduci și trebzie să știi să le câștigi ascultarea și încrede­rea. Cariera de ofițer este un a­­postolat, semănat de greutăți și și de sacrificii pe care nu le poți învinge decât prin înalte virtuți sufletești. A fi ostaș însemnează a sluji și a sluji este suprema datorie a oricărui cetățean convins de datoria lui către Patrie și Stat. Tu, mai mult decât oricare al­­tul dintre camarazii Tăi, trebue să înveți că a sluți este datoria Ta cea de frunte și să nu uiți niciodată lozinca care, de veacuri, este în Familia Noas­tră , să fii primul slujitor al țării. Ca Rege și ca părinte, drago­stea Mea și grija Mea, Te vor însoți întotdeauna. Aratâ-Te demn de haina ce o porți și să fii pildă de cre­dință prin jurământul ce­lu-i de­pus astăzi, în fața lui Dumne­zeu, pe drapel, simbol al pa­triei. M. S. Regele se adresează a­­poi domnului nel Focșăneanu, locotenent-colo­­comandantul batalionului 1 de vânători de munte . Locotenent-colonel Focșănea­nu, încredințez batalionului 1 de Munte pe fiul Meu, pe care îl vei repartiza companiei I-a ca comandant al plutonului I. (Urale nesfârșite acoperă ul­timele cuvinte ale Suveranului). In Candide, publicistul Jean Thou­­venin a publicat în 1934 un interview al M. S. Regelui Carol al II-lea. Reproducem din acest interview numai partea ce se referă la grija pe care Suveranul nostru o pune în educarea Marelui Voevod Mihai de Alba Iulie : — Sire, — a întrebat d. V. Thou­­venin — am întâlnit azi dimineață pe Voevodul la volanul pe străzile Bucureștilor. automobilului constata prin mine însu­mi Am putut iubirea respectuoasă pe care i-o manifestă poporul. Îmi îngăduiți să solicit. Ma­iestății Voastre să-mi vorbească pu­țin despre el ? Am atins punctul sensibil, Regele se întreabă. — Mihai ? Și pune în întrebarea aceasta a­­tăta iubire și atâta emoție, încât a­­proape mă simt jenat de întrebarea mea indiscretă. — In vremea din urmă, a crescut mult și a devenit mult mai suplu. A venit momentul să-L urmăresc de aproape. Vreau să fac din El un om și un rege. Ii dăruesc tot timpul pe care și-l lasă disponibil o profesiune, desigur, pasionată, dar care, vă asi­gur, a devenit din ce în ce mai difi­cilă și mai plină de griji („absor­bant“). Ascult. Regele își desvălue gându­rile. Subiectul îl pasionează. Vorbește despre fiul Său, despre țara și po­porul Său, cu aceiași căldură. — Când M’am înapoiat, declară Regele, a trebuit să fiu foarte pru­dent. In adevăr, cred că un copil care va fi chemat să porunciască, trebue mai întâi să învețe să se su­pună: înainte să fie rege, trebue să fie un om — un om bine oțelit, drept și bun. „Am voit să stea lângă Mine ca să-I pot urmări zi de zi progresele. Iată de ce, mai întâi am hotărât să nu-L trimit în străinătate. Mi-a ve­nit atunci ideea să crez un fel de li­ceu în miniatură unde să-Și poată face studiile laolaltă cu copii de vârsta și din țara Lui. In adevăr, clasa Lui nu numără decât doispre­zece elevi. Dar am voit, ca intr’ânsa să se adune copii din clasele sociale cele mai deosebite și ieșiți din familii reprezentând diferitele ra­se etnice cari locuesc în România. „Astfel urmărindu-și studiile, Mi­hai poate fi în contact strâns cu un fel de mică experiență socială și na­țională care în mijlocul întâmplări­lor din viața de toate zilele și dă noțiunea răspunderilor și datoriilor Lui“. „Am mai voit, ca în clasa Lui să nu fie nici un elev la fel cu ceilalți și ca avantagiile nașteri să nu-i con­fere nici un avantaj special, nici un privilegiu. Astfel, cel mai bun elev al clasei Lui e fiul unui mecanic. In felul acesta învață simplu că meri­tul se câștigă prin sforțare personală și că în nici un fel, nu depinde de bunăvoința destinului. — Dar cari sunt raporturile între principe și micii lui camarazi ? A­­ceștia nu se sfiesc de prezența prin­tre ei a unui camarad de o atât de ilustră obârșie și respectul pe care trebue să i-l poarte, nu le paralizea­ză elanul ? — A, să-i vezi împreună ! N’ai pu­tea deosebi pe principe de supus. Mi­hai are o fire aprinsă. E pasionat după joc. Ii tutuește și toți îl tu­­tuesc. De altfel, e foarte amuzant uneori, căci se întâmplă ca unul din­tre conșcelarii lui Mihai să înceapă fraza solemn cu „Alteța Voastră“ și apoi e cu neputință s’o continue în tutuirea obișnuită... Evident, trebue spus „Alteța Voastră“, fiindcă „Alteța Ta“ n’a fost prevăzut încă de regu­­lele cele mai puțin stricte ale unui protocol pe care nu L’am instituit! „De altfel, camaraderia aceasta nu se desfășoară decât la liceu. Se ia masa la Palat și nu-i zi in care Mi­hai să nu-Mi aducă un coleg la prânz. Una dintre plăcerile mele cele mai rare, când nu trebue să asist la alte cermonii mai oficiale, e să pre­zidez această mică masă, la care sunt pus în curent cu toate culisele („potins“) liceului. „Influența camarazilor lui Mihai se exercită asupra Lui într’un mod foarte fericit și prin ei, pot să-i con­trolez caracterul, aptitudinile și por­nirile.“ — Principele preferă literatura științelor ? — Până acum, matematicele pă­reau să-L intereseze mai mult; dar crescând, începe să prindă gust de literatură. Dealtfel, Mă ocup de a­­ceasta cât pot. si supraveghez lectu­rile. Cum nu știe încă franceza, am pus­­­ se traducă în românește mai mult cărți ale lui Jules Verne. Le-a citi cu cel mai mare interes și Mi-a cerut altele. Dar, la drept vorbind, sporturile îl interesează cel mai mult. Dacă L’ai asculta...“ Solicit încrederea. — Inchipuieți, îmi spune Regele, că Mihai s’a dus într’una din după a­­miezile trecute la cinematograf, unde se înfățișeau actualități. Astfel a vă­zut că fiul lui Mussolini obținuse bre­vetul de pilot de avion în chiar ziua când a împlinit șaptesprezece ani. S’a înapoiat entuziasmat și Mi-a declarat: „ Eu nu vreau să aștept vârsta de 17 ani. Dacă dai voe Voi avea drep­tul să-Mi conduc avionul la 16 ani. . — Și Majestatea­­ Voastră va în­gădui ? ■— Vom vedea. Fiecare lucru la vremea lui. Intre timp, își conduce foarte bine micul automobil și de­vine un excelent vânător. „Acum câtva timp, la o bătae, mă mirasem de marea cantitate a vâna­tului doborât de Mihai. Crezusem că poate hăitașii ajutaseră la acea heca­(Continuare în pag. II­ a) BEI B­ii­­ii ® *£ Ipwatti n­u i­M­mmi Cu adevărat, azi se întâmplă un lu­cru rar obișnuit: zilele săptămânii nu mai sunt­ suficiente numeroaselor inaugurări ce se fac în toate părțile țării, chiar în cele mai îndepărtate colțuri. Școli clădiri publice, spitale, dispensării, sanatorii, se ridică mân­dre, toate vorbind de opera pe care­­ guvernul acesta a înfăptuit-o în cei aproape patru ani de guvernare. O mare operă care va rămâne să amintească tuturor, că în adevăr s’a muncit serios, că planul de guverna­re a fost alcătuit pe o adâncă cu­noaștere a realităților și nevoi ale ță­rii, mai mult, că din acest program au fost scoase vorbele și înlocuite prin fapte. Dela un capăt la altul al țării, faptele vorbesc tuturor deopotrivă. Și vorbesc numai bine. Desigur, s’a încercat contestarea lor, adversarii lucrului bun făcut de alții, au căutat posibilități să aco­pere faptele, dar ele au rămas în ciuda lor și spre bucuria și pentru răsplata celor cari le au făcut. Și ca să nu vorbim decât de unul din punctele programului de acela cu privire la sănătatea publică căruia guvernul i-a dat o deosebită atenție, vom spune că s’a făcut acum, ceea ce nu s’a făcut niciodată. Programul guvernului spunea mai zilele trecute d. dr. I. Costinescu, mi­nistrul sănătății este ca să dăm sa­telor noastre, sănătate. Am dat școli, an dat educație, am ridicat biserici în cele mai neînsem­nate sate, acum, vroim ca alături de școală și biserică să se ridice tot așa de mândre, dispensării unde cei su­ferinzi trupește să poată găsi alina­re suferințelor lor. Cine s’a grijit altă dată de sănăta­tea satelor ? . Câțiva agenți­­ sanitari pe județ, fără a dispune de medica­mente, lăsau ca în sate, epidemiile să facă ravagii, să curețe anual sute de copii, cărora leacurile băbești nu le puteau fi de nici un folos. Ceea ce nu se va mai putea repeta. Azi, până la realizarea in întregi­me a programului ca fiecare sat, să-și aibă dispensarul său, echipe de medici ambulanți cutreera sate­le în zile anumite ale săptămânii, dând îngrijiri pe loc celor mai puțin bolnavi, iar pe cei mai grav bolnavi, luându-i la spitale. O guvernare cu adevărat bună, nu este aceea care reușește să mulțu­mească numai orașele,­­ ci mai a­­les aceea care știe să răsplătească încrederea­ fiecărui alegător de la sate, care dându-și votul, nu l-a dat nici pentru protecție și nici pentru vreo slujbă în bugetul statului, ci pen­­tru ca de buna gospodărie a țării să se poată bucura și el. Ori iată că de data aceasta, se poate bucura și cele mai îndepărtate sate. Dar programul sănătăți publice va trebui continuat, GH. DOBRESCU ----------------------------------­

Next