Românul, ianuarie-decembrie 1937 (Anul 5, nr. 194-238)
1937-10-27 / nr. 232-233
AIVJL V. No., 232—233 4 P Â G 8 H ! 2 LEI Miercuri 27 Octombrie 1 7 .fT.2Jr"!aWBWWMMPMBgWMB ___„M_________mmtmmmm „„,, CTWgHKCTmMgTO^BT'^MawnHHgMBIgaBMZBBCroZ^gSBSBLl^'ff'-.■ ^ Fondator: c. a. RosETT = Organ al Tineretului Național-Liberal = — Conducerea redacțională : I. GH. VANTU. Abonamente: Anual 200 Sd Săteni, preoți, învățători și studenți... 60 „ Autorități și instituții 1.000 „ Anunțuri comerciale: Se primesc direct la Administrația ziarului Manuscrisele nepublicate se distrug. l IMIW N rMWIBPfflill ■ lUill III iNB wwwhraraw—nn—imnrwnnir iwn Bii^Timiiiin—~wbi—rai APARE SAPTAMARAL Redacția și Administrația. Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării No. 33.456 1935 BUCUREȘTI Strada R. Poincare 17 • Telefoane 3 ■ 30 - 30 — 30 3 ■ 79 BUCREȘITI 12 Voim sa pregătim un tineret statornic în credințele național-liberale și viguros în acțiune. Prin muncă și perseverență vom reuși. Partidul național liberal va avea o nouă elită de luptători. I. G. VÂNTU. _n ședințele Tineretului Național-Liberal „Prietenii“ „Prietenii" legionarilor sunt aceia care, fară a-și părăsi locul și situația deținută în diferitele partide politice adverse, se duc la „Căpitan" și-l roagă umiliți, sa-i treacă într'un registru — secret — obligându-se a servi legiunea, cu bani, cu știri, cu tot ce le stă în putință. Căpitanul îi privește disprețuitor și le fixează pe loc rata de contribuție, asigurându-i că la „biruință" vor avea parte de îndurare. Bietele râme, se strecoară apoi afară mulțumite că au scăpat cu viață, își văd mai departe de vechile îndeletniciri sau mai bine zis apucături, dacă au furat mai fură, dacă au speculat, continuă să speculeze, prieteni ai străinilor în trecut, continuă și de acum înainte „politicieni" odioși ieri, la fel se comportă azi. Au primă de încurajare: sunt prieteni ai legionarilor. Pentru ca, să nu vă închipuiți care cumva că „prieteni" ai legionarilor sunt simpli particulari, cinstiți și muncitori români curați sută o sută. Aceștia dacă s ar înghesui, vor fi bine primiți direct în partid. „Prietenii sunt dimpotrivă, acei politicienii criminali, pe care însă Căpitanul îi tolerează mai departe, nedorind câtuși de puțin îndreptarea lor, îi vrea păcătoși cum au fost, liberali, țărăniști sau ce ar mai fi numai să contribue cu punga și delațiunea, servind ascensiunea mișcării. Oamenii aceștia trebue să se simtă grozav de satisfăcuți, mai întâi că nu pierd nimic din toate avantagiile prezentului, minus bineînțeles zeciuiala pentru legiune. In al doilea rând au impresia că și-au asigurat viitorul; căpitanul va ține seama de aportul adus în vremuri grele. Și iată așa, prieteni ai legionarilor cu fugăduiala celui mai desăvârșit secret. Vom întâlni deci, în cluburile partidelor democratice, oameni de toată încrederea cu burtă și chelie, cu bani la Blank aplaudând ori culegând aplauze, demnitari ieri, azi sau mâine cărora le vom expune cu încredere îngrijorările noastre, fără să bănuim că după aceea, plecați de lângă noi, vor nimeri in hruba sângeroaselor răsbunări șantajiste. Omul care afișează cinstea integrală, acceptă banii adversarului „prieten" prin teroare ; omul care nu posedă o îndeletnicire amitabilă e gata să țină contabilitatea fiecăruia mai răsărit, pentru a-l avea în vedere în saua „biruinței" ; omul care disprre materialismul cras al timpurilor prezente, gata să „ierte" totul în schimbul unui obol cât mai senzibil? Mișcarea de regenerare e totuși o necesitate de mult simțită. Generațiile nou, în disperare de cauză, s'au putut înșela adesea Trezirea a fost întotdeauna violentă. Din renunțări în renunțări o parte din tovarășii vârstei noastre au ajuns să creadă pe cel care face ca o reacțiune împotriva celor ce vorbesc (în realitate fiindcă nu poate vorbi) pe cel care nu dispune de nici un program, ca o reacțiune înpotriva nenumăratelor programe (în realitate fiindcă nu are nici un program) pe cel care iubește sobrietatea într'o lume în care prostul gust se acordă cu desmățul. Nimeni nu s'a întrebat oare, din câți îl înconjoară pe „Căpitan" cum ar fi posibil să iese un isvor curat dintr'un teren mânjit din plin cu toate păcatele lumii vechi, în parte pe drept elaturate ? Hi se spune că scopul ar scuza mijloacele, că „prietenii" sunt de folos, în împrejurările actuale și mai ales aciste oameni care au dovedit și astă dată complecta lipsă de scrupule, — de parcă ar fi politiciani obișnuiți. Dacâ-i pe așa... MIHAI PARPALA Succesiunea... A ajuns o obsesie... Nu poți deschide un ziar, nu poți ceti două rezultate de alegeri comunale, un șef opoziționist nu poate rosti zece cuvinte — fără să nu se reiice și să se discute această chestiune, sub toate formele, în toate ipotezele, cu cea mai regretabilă dezinvoltură și cu cea mai condamnabilă lipsă de deferență fața de factorul constitutional, chemat să se rostească asupra acestei probleme de a cărei soluționare stau legate cele mai vitale interese ale României. Foarte puțini dintre cei obsedați de chestiunea sucesiunii sunt acei cari se preocupă de interesele și nevoile ce se pun în viața de astăzi a țării. Și tot mai puțini sunt acei cari se străduesc să adâncească problemele și să înfățișeze posibilitatea unei contribuțiuni efective și reale pentru rezolvarea acestor probleme. In schimb, agitații, manevre, competițiuni, apelpiseli, și insinuări din belșug in toate lagărele și pe toate fronturile. Deci, se cere, înlăturarea „provizoratului" și alcătuirea unui guvern puternic și durabil. „Provizoratul" de astăzi continuă însă a realiza zilnic o operă rodnică și intensă, care se resimte binefăcătoare pe toate tărâmurile vieții naționale. In politica externă, ca și în cea internă, în opera de înzestrare a oștirei, în domeniul economic, ca și în cel financiar, pe tărâmul cultural, ca și pe cel sanitar, guvernul desfășoară o activitate fără preget, inovatoare și creatoare de forțe noui, de așezăminte noui, de directive noui, și de posibilități noui, pentru întreaga desvoltare și consolidare a României întregite. Aceasta este realitatea politică, — unica realitate vizibilă și îmbucurătoare — pe care fata o vede și in care poate sperai lată la ce s'ar cuveni să se uite, și să cugete acei cari au îndrăsneala să vorbească despre primejdia „provizoratului" de astăzi. .,Provizoratul" acesta a dat țării cea mai puternică și mai folositoare contribuție de muncă, de ordine și de întărire, așezând România nouă pe drumul nou al unei propășiri si V. MOLDOVANU-DUNARE 1 gi-: :. Necesitatea liberală Există astăzi o necesitate liberală. Și aceasta nu din punct de vedere sectar ci general. Liberalismul poate încadra serii de partide a căror divergență se va sedimenta pe modalitățile secundare ale politicei. Centrul concepțiunilor va rămâne însă intact : libertatea ca mediu și generatoare de organizare socială. Numai întrucât partidul liberal încorporează mai exact tendințele dominante ale liberalismului vom stabili necesitatea lui actuală. In rândurile noastre aceste dominante sunt clare și imperative. Nici o tranzacție în ceea ce privește libertatea și demnitatea umană. Nici o inclinație spre servitute, nivelare sau anchiloză. Dacă deci pe de o parte refuzăm să abandonăm sensul spiritualului pentru disciplina reflexului animalic, adică gândim în timp ce alții fac gesturi cu mâna, pe dre altă parte nne considerăm în revoluție permanentă față de a» cei cari stau pe loc sau trăiesc din inerție. Deaceea și în primul rând revendicările noastre se directivează spre viața internă a partidului. Suntem un organism prea mult sprijinit pe cadre și pe splendoarea superficială a notabililor. Nu numai evadare puternică spre masse prin urmare ci deblocare a cadrelor și degerantizare. Notabilii sunt utili însă nu trebuesc eternizați pentru ca ei conduc la paralizie progresivă. Timpul s-a despuiat de generozitatea ideologiei iar experiența s-a fixat pe Linii moarte. Moarte fiindcă nu mai vor să iasă din ele. Viața unui partid liberal în momentul de față trebue să pornească de la o Umwertung aller IFerie. Să repună în discuțiune cu sinceritate valorile și să dea spațiu forțelor de creație. Carantina prelungită a acestora le diminuează și le frânge elanul. in urma unui asemenea proces partidul rămâne suprapus pe vid. . Desigur că liberalismul este un imperativ în e» «nația prezentă. Cu condițiunile pe cari le-am notat însă. Tineretul liberal se angajează într-o luptă de refacere a spiritului, care a prezidat la nașterea mișcării liberale. Tot ce este național și democrat în România a pornit de acolo. Acolo a fost dinamică și recrutare de valori. Acolo a fost tinerețe și generozitate. Dacă în dorința noastră pasionată vom întâlni însă mania arheologică și fosilizantă, care persistă încă, va trebui să lovim. Gândul răsvrătit este uneori gândul drept. Credem totuși că vom găsi pe acest drum pe acei cari au fost totdeauna în ritmul dialectic al liberalismului român și cari stând în marginea măririlor au asigurat grandoarea partidului. Este vorba acum de mersul înainte, de marșul cot la cot în care vom cristaliza gândul liberal și vom lărgi acțiunea. Să vină toți cari vizează mai sus. Și mai ales acei cari neavând vanități de contabilizat au o mai mare capacitate de risc. . Tineretul care simte independența spiritului și frumusețea de a fi liber va găsi ceea ce vrea s teren de luptă* obstacole de răsturnat. Tineretul care nu se mulțumește să devină automat și gregar va fi cu siguranță aici. Restul nu ne interesează decât ceea ce poate consolida claritatea și pasiunea libertății. M. FARCAȘANU Fabulă în care para nu cade. „Să fii primul slujitor al Țării!“ - Discursul M. S. Regelui Carol al II-lea cu prilejul înălțării ca sublocotenent a Marelui Voevod Mihai . Cu ocazia înaintării Marelui Voevod Mihai ca sublocotenent, M. S. Regele Carol al II-lea a rostit următorul discurs : IUBITUL MEU MIHAI. Astăzi, prin încorporarea Ta în acest viteaz batalion al vânătorilor de munte, îndeplinești un act care este strâns legat de tradiția Casei Noastre Domnitoare. Strămoșii Noștri au crezut, — și bine au crezut, — că, legând din adolescență, pe fiii lor cu oastea lor, încheagă prima, și poate cea mai trainică legătură între Ei și națiune. Oastea este în stat organismul care, deși însemnează o elită, constitue totuși cea mai desăvârșită școală de egalitate. Nu de unde ai pornit însemnează ceva, ci unde, prin meritele Tale și râvna Ta, ai ajuns. Chiar dela cristelniță ai fost sortit să fii al armatei, căci, pe lângă nașii de sânge regesc, i-ai avut și pe acești falnici soldați ai trupelor de munte, care din leagăn Te-au iubit și Ți-au stat de pază, îmbrăcând în această clipă solemnă haina de ofițer, după ce cu silință și dragoste ai început sa-Ți însusșești învățămintele ostășești, îmbraci nu o hlamidă sărbătorească, ci o rea a credinței și a datoriei. Până astăzi ai fost un copl, de acum înainte, pășești, cu pași repezi, în viața de bărbat. Cel Atot-Puternic a voit să fii însemnat pentru o înaltă și frumoasă misiune, una care cuprinde mai multe îndatoriri decât drepturi, dar care cuprinde totuși acel drept suprem de a face tot ce-Ți stă în putință pentru binele și propășirea țârii și poporului Tău. Intru în oștirea României nu ca o cinste făcută ei, ci ca o cinste făcută Ție, cinste de care, în fiece clipă a vieții trebue să Te arăți demn. Oștirea este una din marile școli ale națiunii și acestei școli a tuturor fiilor țării Te încredințez astăzi cu dragoste și încredere. Pentru unul a cărui menire va fi de a cârmui oamenii, nu există o școală mai înaltă și mai pilduitoare decât aceea în care intrii. Din prima clipă, iei cea mai strânsă legătură cu oamenii din toate straturile societății pe care trebue sâ-i înveți meseria lor de ostași, pe ei trebue sâ-i conduci și trebzie să știi să le câștigi ascultarea și încrederea. Cariera de ofițer este un apostolat, semănat de greutăți și și de sacrificii pe care nu le poți învinge decât prin înalte virtuți sufletești. A fi ostaș însemnează a sluji și a sluji este suprema datorie a oricărui cetățean convins de datoria lui către Patrie și Stat. Tu, mai mult decât oricare altul dintre camarazii Tăi, trebue să înveți că a sluți este datoria Ta cea de frunte și să nu uiți niciodată lozinca care, de veacuri, este în Familia Noastră , să fii primul slujitor al țării. Ca Rege și ca părinte, dragostea Mea și grija Mea, Te vor însoți întotdeauna. Aratâ-Te demn de haina ce o porți și să fii pildă de credință prin jurământul celu-i depus astăzi, în fața lui Dumnezeu, pe drapel, simbol al patriei. M. S. Regele se adresează apoi domnului nel Focșăneanu, locotenent-colocomandantul batalionului 1 de vânători de munte . Locotenent-colonel Focșăneanu, încredințez batalionului 1 de Munte pe fiul Meu, pe care îl vei repartiza companiei I-a ca comandant al plutonului I. (Urale nesfârșite acoperă ultimele cuvinte ale Suveranului). In Candide, publicistul Jean Thouvenin a publicat în 1934 un interview al M. S. Regelui Carol al II-lea. Reproducem din acest interview numai partea ce se referă la grija pe care Suveranul nostru o pune în educarea Marelui Voevod Mihai de Alba Iulie : — Sire, — a întrebat d. V. Thouvenin — am întâlnit azi dimineață pe Voevodul la volanul pe străzile Bucureștilor. automobilului constata prin mine însumi Am putut iubirea respectuoasă pe care i-o manifestă poporul. Îmi îngăduiți să solicit. Maiestății Voastre să-mi vorbească puțin despre el ? Am atins punctul sensibil, Regele se întreabă. — Mihai ? Și pune în întrebarea aceasta atăta iubire și atâta emoție, încât aproape mă simt jenat de întrebarea mea indiscretă. — In vremea din urmă, a crescut mult și a devenit mult mai suplu. A venit momentul să-L urmăresc de aproape. Vreau să fac din El un om și un rege. Ii dăruesc tot timpul pe care și-l lasă disponibil o profesiune, desigur, pasionată, dar care, vă asigur, a devenit din ce în ce mai dificilă și mai plină de griji („absorbant“). Ascult. Regele își desvălue gândurile. Subiectul îl pasionează. Vorbește despre fiul Său, despre țara și poporul Său, cu aceiași căldură. — Când M’am înapoiat, declară Regele, a trebuit să fiu foarte prudent. In adevăr, cred că un copil care va fi chemat să porunciască, trebue mai întâi să învețe să se supună: înainte să fie rege, trebue să fie un om — un om bine oțelit, drept și bun. „Am voit să stea lângă Mine ca să-I pot urmări zi de zi progresele. Iată de ce, mai întâi am hotărât să nu-L trimit în străinătate. Mi-a venit atunci ideea să crez un fel de liceu în miniatură unde să-Și poată face studiile laolaltă cu copii de vârsta și din țara Lui. In adevăr, clasa Lui nu numără decât doisprezece elevi. Dar am voit, ca intr’ânsa să se adune copii din clasele sociale cele mai deosebite și ieșiți din familii reprezentând diferitele rase etnice cari locuesc în România. „Astfel urmărindu-și studiile, Mihai poate fi în contact strâns cu un fel de mică experiență socială și națională care în mijlocul întâmplărilor din viața de toate zilele și dă noțiunea răspunderilor și datoriilor Lui“. „Am mai voit, ca în clasa Lui să nu fie nici un elev la fel cu ceilalți și ca avantagiile nașteri să nu-i confere nici un avantaj special, nici un privilegiu. Astfel, cel mai bun elev al clasei Lui e fiul unui mecanic. In felul acesta învață simplu că meritul se câștigă prin sforțare personală și că în nici un fel, nu depinde de bunăvoința destinului. — Dar cari sunt raporturile între principe și micii lui camarazi ? Aceștia nu se sfiesc de prezența printre ei a unui camarad de o atât de ilustră obârșie și respectul pe care trebue să i-l poarte, nu le paralizează elanul ? — A, să-i vezi împreună ! N’ai putea deosebi pe principe de supus. Mihai are o fire aprinsă. E pasionat după joc. Ii tutuește și toți îl tutuesc. De altfel, e foarte amuzant uneori, căci se întâmplă ca unul dintre conșcelarii lui Mihai să înceapă fraza solemn cu „Alteța Voastră“ și apoi e cu neputință s’o continue în tutuirea obișnuită... Evident, trebue spus „Alteța Voastră“, fiindcă „Alteța Ta“ n’a fost prevăzut încă de regulele cele mai puțin stricte ale unui protocol pe care nu L’am instituit! „De altfel, camaraderia aceasta nu se desfășoară decât la liceu. Se ia masa la Palat și nu-i zi in care Mihai să nu-Mi aducă un coleg la prânz. Una dintre plăcerile mele cele mai rare, când nu trebue să asist la alte cermonii mai oficiale, e să prezidez această mică masă, la care sunt pus în curent cu toate culisele („potins“) liceului. „Influența camarazilor lui Mihai se exercită asupra Lui într’un mod foarte fericit și prin ei, pot să-i controlez caracterul, aptitudinile și pornirile.“ — Principele preferă literatura științelor ? — Până acum, matematicele păreau să-L intereseze mai mult; dar crescând, începe să prindă gust de literatură. Dealtfel, Mă ocup de aceasta cât pot. si supraveghez lecturile. Cum nu știe încă franceza, am pus se traducă în românește mai mult cărți ale lui Jules Verne. Le-a citi cu cel mai mare interes și Mi-a cerut altele. Dar, la drept vorbind, sporturile îl interesează cel mai mult. Dacă L’ai asculta...“ Solicit încrederea. — Inchipuieți, îmi spune Regele, că Mihai s’a dus într’una din după amiezile trecute la cinematograf, unde se înfățișeau actualități. Astfel a văzut că fiul lui Mussolini obținuse brevetul de pilot de avion în chiar ziua când a împlinit șaptesprezece ani. S’a înapoiat entuziasmat și Mi-a declarat: „ Eu nu vreau să aștept vârsta de 17 ani. Dacă dai voe Voi avea dreptul să-Mi conduc avionul la 16 ani. . — Și Majestatea Voastră va îngădui ? ■— Vom vedea. Fiecare lucru la vremea lui. Intre timp, își conduce foarte bine micul automobil și devine un excelent vânător. „Acum câtva timp, la o bătae, mă mirasem de marea cantitate a vânatului doborât de Mihai. Crezusem că poate hăitașii ajutaseră la acea heca(Continuare în pag. II a) BEI Biiii ® *£ Ipwatti nu iMmmi Cu adevărat, azi se întâmplă un lucru rar obișnuit: zilele săptămânii nu mai sunt suficiente numeroaselor inaugurări ce se fac în toate părțile țării, chiar în cele mai îndepărtate colțuri. Școli clădiri publice, spitale, dispensării, sanatorii, se ridică mândre, toate vorbind de opera pe care guvernul acesta a înfăptuit-o în cei aproape patru ani de guvernare. O mare operă care va rămâne să amintească tuturor, că în adevăr s’a muncit serios, că planul de guvernare a fost alcătuit pe o adâncă cunoaștere a realităților și nevoi ale țării, mai mult, că din acest program au fost scoase vorbele și înlocuite prin fapte. Dela un capăt la altul al țării, faptele vorbesc tuturor deopotrivă. Și vorbesc numai bine. Desigur, s’a încercat contestarea lor, adversarii lucrului bun făcut de alții, au căutat posibilități să acopere faptele, dar ele au rămas în ciuda lor și spre bucuria și pentru răsplata celor cari le au făcut. Și ca să nu vorbim decât de unul din punctele programului de acela cu privire la sănătatea publică căruia guvernul i-a dat o deosebită atenție, vom spune că s’a făcut acum, ceea ce nu s’a făcut niciodată. Programul guvernului spunea mai zilele trecute d. dr. I. Costinescu, ministrul sănătății este ca să dăm satelor noastre, sănătate. Am dat școli, an dat educație, am ridicat biserici în cele mai neînsemnate sate, acum, vroim ca alături de școală și biserică să se ridice tot așa de mândre, dispensării unde cei suferinzi trupește să poată găsi alinare suferințelor lor. Cine s’a grijit altă dată de sănătatea satelor ? . Câțiva agenți sanitari pe județ, fără a dispune de medicamente, lăsau ca în sate, epidemiile să facă ravagii, să curețe anual sute de copii, cărora leacurile băbești nu le puteau fi de nici un folos. Ceea ce nu se va mai putea repeta. Azi, până la realizarea in întregime a programului ca fiecare sat, să-și aibă dispensarul său, echipe de medici ambulanți cutreera satele în zile anumite ale săptămânii, dând îngrijiri pe loc celor mai puțin bolnavi, iar pe cei mai grav bolnavi, luându-i la spitale. O guvernare cu adevărat bună, nu este aceea care reușește să mulțumească numai orașele, ci mai ales aceea care știe să răsplătească încrederea fiecărui alegător de la sate, care dându-și votul, nu l-a dat nici pentru protecție și nici pentru vreo slujbă în bugetul statului, ci pentru ca de buna gospodărie a țării să se poată bucura și el. Ori iată că de data aceasta, se poate bucura și cele mai îndepărtate sate. Dar programul sănătăți publice va trebui continuat, GH. DOBRESCU ----------------------------------