Rondul, mai 1999 (Anul 7, nr. 1808-1833)

1999-05-13 / nr. 1818

1 BIBLIOTECA „ASTRA" | 1 SIBIU DREPTUL PERSOANEI DE A AVEA ACCES LA ORICE INFORMAȚIE DE INTERES PUBLIC NU POATE FI ÎNGRĂDIT” CONSTITUȚIA ROMÂNIEI nr p­rin rrrrrr­­iirnic Județean Cadrele medicale ale Spitalului Clinic Județean Sibiu au refuzat, ieri, să-și încaseze cea de-a doua b­enzină din această lună (lichi­darea), pentru că aceasta nu fusese majorată, după cum se prevedea prin Legea 154/98. Mare parte din surorile medicale și asistentele spi­talului, împreună cu câțiva cunoscuți medici, au întrerupt lucrul în jurul orei 11 și au ieșit în curte pentru a protesta. Mulți dintre protestanți ne­­au declarat ca s-au săturat de promi­siuni și de mișcări­­ de catifea . Ei au subliniat că, în cazul în care proble­ma nu le va fi rezolvată în 24 de ore, sunt dispuși să declanșeze greva apt și iderul generală. Aceasta a fost, în la punctul de vedere, pe care " sindicatului SANITAS, Dan Pirnoiu - prezent în grupul protestatar, ca sim­­plu angajat - a fost mandatat să-l prezinte la negocierile cu reprezen­­anții Direcției Sanitare și cu cei ai Casei de Asigurări de Sănătate, care urmau să aiba loc după amiaza. "Pa­radoxal, bani pentru aceste majorări există la nivelul județului, dar nu putem beneficia de ei pentru că nu ne permite Casa Națională de Asigu­rări de Sănătate", ne-a declarat Dan Pitnoiu. Radu ANDRONE F­iliera prostituție la “Izvorul Rece” Doi concubini din Mediaș sunt cercetați sub învinuirea de proxenetism. Surai Viorel Curcea (23 ani) și concubina sa, Maria Ionaș (26 ani) sunt învinuiți că furnizau prostituate, racolate din fața Hotelului "Central", turiștilor de la Popasul turistic "Izvorul Rece", situat în apro­pierea municipiului de pe Târnave. Trei dintre prostituatele bănuite că ar fi fost utilizate de cei doi concubini au vârsta de 18,17 și respec­tiv 15 ani. Cea mai mică, Crina Maria, este analfabetă și a recunoscut în fața polițiștilor de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate și Corup­ției, din cadrul I.P.J. Sibiu, că era "luată la lucru" de cei doi concubini, doar atunci când existau clienți doritori de sex oral. R.A. România îl sancționează și ea pe Miloșevici România s-a asociat "politic" la regimul de sancțiuni al Uniunii Europene, privind interzicerea acordării de vize pentru președintele iugoslav Slobodan Miloșevici, membrii familiei sale și unii demnitari de la Belgrad și înghețarea fondurilor lui Miloșevici și ale companiilor controlate de Belgrad, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvînt al Ministerului român al Afacerilor Externe, Si­mona Miculescu. In zilele următoare, Guvernul român va decide asupra modalităților concrete de aplicare a acestei decizii, a informat purtătorul de cuvînt al MAE român. România a răspuns, marți, pozitiv, unei "invitații" a UE de a se asocia la regimul de sancțiuni adoptat de forul comunitar săptămâna trecută, a precizat purtătorul de cuvțnt al MAE român. "Invitația" a fost adresată sta­telor din Europa de Est asociate la UE, între care Româ­nia, Ciprul și statele membre ale Acordului European de Liber Schimb, a arătat Simona Miculescu. Mig­urile românești au început arăturile de primăvară Un avion românesc de luptă tip MIG 23 s-a prăbușit, miercuri, în zona localității Căpâlnaș, la șapte kilometri sud de Săvârșin, județul Timiș, informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Cu cinci mi­nute înainte de prăbușire a avut loc ultima convorbire, prin radio, între pilot și turnul de control al aeroportu­lui militar unde urma să aterizeze avionul. Aparatul aparținea UM 01981 Giarmata și executa un zbor de in­strucție. Accidentul este cercetat de o comisie condusă de generalul Gheorghe Catrina, locțiitorul șefului St. Major al Aviației și Apărării Antiaeriene. ■ Varianta în limba română pe INTERNET: http://rondul.verena.net e-mail: rondul® verena.net Să înțelegem împreună După cine vizita, Bssss speranțele H.R.PATAPIEVICI “țarul” Boris Elțin și-a concediat guvernul » ’S­T­N r Independența fITLASSIB LINIE DE IICITOCOR INTERN FIJI­O­N FI­LFI ZILNIC ROMANIA-GERMANIA în 37 orașe Cu noi mai puteți călători în: FRANȚA. ITALIA SUEDIA. AUSTRIA IUGOSLAVIA Pentru rezervări în SIBIU, sunați acum la: Autogara Consulat Bâlcescu 069/21.58.55 Oferim în plus următoarele servicii: închirieri autocare pentru grupuri, asigurări medicale și cărți verzi servicii turistice înțepătura dureroasă a "Albinei"­ lbina a înțepat dureros o mulțime de români, după ce alte două in­stituții bancare priva­te, Credit Bank și Dacia Felix, i-au lăsat fără economii, din cauza moralei deficitare și a profesionalismului îndoielnic al celor care le-au condus. în­țepătura "Albinei" nu este mortală, dar este periculoasă, provoacă probleme serioase și ridică o mulțime de semne de întrebare în legătură cu corec­titudinea acestui tip de afa­ceri. Banul sutelor de mii sau milioanelor de români se do­vedește o tentație foarte mare, cel puțin la fel de mare ca și banul statului, la care rezistă destul de puțini. Tot eșafoda­jul se sprijină pe controlul formal al activității băncilor, exercitat de-a lungul timpului de către autoritățile financiare și pe un cadru legal mai mult decât indulgent și lent pentru astfel de cazuri. Speculațiile și afacerile cu credite de miliar­de de lei oferă, celui care a primit banii și nu are de gând să restituie suma, în condițiile contractului pe care l-a în­cheiat, avantajul de a se folosi de ei, nestingherit, până la pro­nunțarea unei sentințe defini­tive. Din păcate, de-a lungul unui proces care se prelungește ani de zile, marii țepari ai bănci­lor românești reușesc să ștear­gă aproape complet urmele su­melor împrumutate, astfel în­cât banca câștigă un proces, dar nu recuperează decât o par­te foarte mică din ele. continuare în pag.8

Next