Rondul, ianuarie 2001 (Anul 9, nr. 2316-2339)
2001-01-15 / nr. 2325
RONDUL Să nu facem din Sibiu un nou Cluj al Transilvaniei Am urmărit și eu cu interes polemica pe care ziarul RONDUL a provocato, punând în discuție oportunitatea prezenței statuii lui Gheorghe Lazăr în Piața Mare. Am constat că, din nefericire, discuția a provocat reacții neobișnuit de violente din partea celor care văd cu ochi buni monumentul și care sunt de acord cu poziționare lui. Așa se face că n-am putut să nu-mi aduc aminte de binecunoscuta paranoia a românilor când este vorba de personalitățile lor istorice, culturale etc. Să fim bine înțeleși, nu am nimic împotriva acestei tendințe naturale la oricare popor din lume, suspectă și blamabilă mi se pare, însă, încrâncenarea cu care acești domni au înțeles să răspundă unei anchete, în care se exprimă cât se poate de liber părerile unor oameni, în marea lor majoritate, cât se poate de respectabili. Statuia lui Gheorghe Lazăr nu-și are locul în Piața Mare, nu pentru că este statuia lui Lazăr, ci pentru că, pur și simplu, ea este de prost gust, incontestabil, pentru orice om cu o cultură plastică chiar mediocră. Or, după părerea mea, problema se pune greșit: criteriul primordial după care se decide prezența unui monument într-un loc public este cel estetic, adică acel monument se află în armonie stilistică, cromatică, a proporților etc. cu celelalte clădiri din jurul său. în cazul de față este evident că linile baroce și neoclasice ale caselor din jurul Pieței Mari nu are nimic de a face cu înțepenirea stilului realist socialist stilizat a lui Gh. Lazăr: încruntarea personajului, care duce izbitor cu gândul la statuile soldaților comuniști, amenințând cu pușca “occidentul decadent", este în perfectă disonanță cu lejeritatea, în sensul bun al cuvântului, și spontaneitatea arhitecturii clădirilor din jur. Mi se va răspunde că monumentele celor de acest gen trebuie să aibă și o însemnătate pentru locuitorii urbei respective, cum este și această statuie. Dacă ar fi să acceptăm această idee, ar însemna să spunem opinii EDITOR: SC „NOBLESSE“ SRL ^ Webísix. Redactor șef adjunct: Silvia MIHALACHE; Publicist comentator: Radu SCUTEA Tehnic-supraveghere: Ioan Liviu PIETRARU; Secretariat redacție: loan RODEAN; Sport: Lucian MOLDOVAN Șef subredacție București: Mariana STĂNESCU Reporteri: Sorin Victor MANEA, Crina RODEAN, Steluța POP, Roxana MATEUȚ, Cosmin PAL, Diana ȘIȘU, Arsenia ICLĂNZAN, Ovidiu Adrian BOIA Șef culegere-tehnoredactare: Radu Alin BUUCREA, DTP: Bianca POPOVICIU, Ciprian BUDA, Helmuth DIESING ____________Corectură: loan ROMAN, Atena MILEA Responsabil de număr: Cosmin PAL ADRESA: Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17 Tei. 069/210464.069/218133 Fax. 069210464. Publicitate: 069/2181.) Tehnoredactare și tipar: SC „NOBLESSE“ SRL l « Responsabilitatea asupra veridicității articolelor aparține în exclusivitate autorilor că “David” al lui Michelangelo nu-și are locul în Florența, pentru că David este evreu și nu italian. Fapt evident absurd, David este acolo pentru că este simbol al creștinismului. La fel și statuia lui Nepomuk, care acum zace exilată într-una din curțile Pieței Mici, a fost dezavuată pentru că era statuia unui sfânt catolic ceh, iar nu un român neaoș, însă, pe lângă realizarea estetică incontestabil superioară celei a lui Gheorghe Lazăr, acest sfânt este și simbol al bisericii romano-catolice, lângă care ar trebui să-și reia firesc locul. Mult trâmbițata toleranță a românilor se dezminte din nou, aici ea fiind evidentă sub latura ei de intoleranță religioasă. Se mai pune și o altă problemă, anume dacă acesta este un lucru atât de important pentru orașul nostru, încât să i se acorde atâta importanță. Acest argument a fost pus pe tapet de către cei care au adoptat tactica minimalizării acestei campanii. Firește că aceasta nu va ține loc de foame, cu banii necesari strămutării statuii s-ar putea face alte lucruri folositoare pentru oraș etc. Aș opune, însă, două argumente acestei păreri: în primul rând că operațiunea de care vorbim nu necesită cheltuirea unor sume mari de bani, în al doilea rând, lucru arhicunoscut, pentru orice oraș - cetate piața sa centrală este o emblemă de necontestat pentru sprijinul orașului. Or, pentru un oraș cu o economie bazată pe turism ca Sibiul, este inutil să mai accentuez utilitatea inclusiv materială a acestui demers. Am dat acest interviu din spirit civic pentru că tot se vehiculează ideea că tinerii sunt pre nepăsători cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și pentru că, student în Cluj fiind, sunt intoxicat de naționalismul ieftin și retoric, afișat de către celebrul primar al acestui oraș. Refuz ca orașul meu să fie și el, la scară e drept mai mică, un nou Cluj al Transilvaniei. (Radu Alexandru MCA, student regie-teatru) Leul este tot cu coada între picioare Radu Scutea omânia se apropie de adevăratele dimensiuni ale eșecurilor pe care le-a parcurs în ultimii ani, cu aceeași viteză cu care se prăbușește valoarea leului în raport cu dolarul și cu celelalte valute, în ciuda asigurărilor permanente că moneda națională o să fie eficientă și o să aibă, în fiecare an, un derapaj controlat, ea și-a pierdut controlul chiar dacă s-au făcut eforturi pentru protejarea ei: impozitele și taxele au sters tot ce se putea stoarce de la populație; restructurarea și reforma au eliminat o parte dintre găurile negre din economie și au redus dimensiunile unora dintre ele; subvențiile s-au mai redus; privatizarea a asigurat la limită, sau puțin sub ea, fondurile necesare ca să nu ne facem de râs în întreaga lume pentru că nu suntem în stare să plătim banii făcuți praf din 1989 și până acum. România are, deci, câteva șanse să facă, în continuare față, eforturilor pe care le presupune plata datoriei externe, dar are și șansa să rămână “în fundul gol” din cauza vânzărilor făcute repede, oricui, la prețuri discutabile și în condiții de moralitate îndoielnice. Ori, tocmai faptul că aproape toți banii care se obțin din privatizare s-au consumat și se vor consuma, în continuare, pentru că nu se construiește aproape nimic în loc, poate fi una dintre explicațiile pentru care căderea leului nu se oprește, încrederea în leu este, probabil, tot mai mică, deoarece investitorii realizează că economia nu mai poate fi susținută multă vreme doar din vânzarea activelor de stat și că pieile pe care le-a luat statul de pe afacerile private și de pe oamenii simpli nu se refac cu atâta ușurință. Impasul în care se găsește acum sectorul privat este unul real, de dimensiuni teribile și nici afacerile restructurate și periate, cu care a rămas statul, nu se simt prea bine, așa că sunt puse sub semnul întrebării resursele necesare pentru a acoperi, în viitorul apropiat diferența dintre ceea ce se consumă și ceea ce se produce în România. în consecință, toată lumea cumpără mărci și dolari, în timp ce leul și-a băgat coada între picioare, se face tot mai mic și e groaznic de costeliv. Guvernarea care începe nu va puteau îndrepta complet situația, oricât de performanți ar fi fost cârmacii, dacă operația cancerului economic din România originală a ultimilor unsprezece ani nu va continua și nu va reuși, dacă banii obținuți din privatizare nu vor fi investiți în afaceri noi, care să aducă profit, dacă proprietatea privată nu va consolidată astfel încât să genereze un comportament economic sănătos și eficient. OPINIA “La început de mandat este nevoie ca anumite chestiuni să fie rezolvate cu celeritate” Primul ministru Adrian Năstase (după România Liberă) zilei LUNI, 15 ianuarie 2001 DEUTSCHE WELLE Mai mult ca prezentul Năravul din fire Șt. Aug. DOINAȘ Cei se așteptau la surprize spectaculoase din partea puterii, abia instalate, încep să se resemneze. Nimic nu poate schimba PDSR pentru că, nu-i așa, “năravul din fire n-are lecuire”. Aceasta înseamnă că socialismul patronat de Ion Iliescu nu poate fi fidel decât lui însuși. Orice schimbare a schimbării ar fi exclusă. Ceea ce totuși se schimbă sunt câțiva oameni chemați să aplice aceeași politică arhicunoscută din 1990 a unui partid, așa cum se spune, care a încremenit în proiect. Proiectul PDSR constă, întâi de toate, într-o supercentralizare, compatibilă cu viziunea despre economie pe care pot să o aibă oameni ca Iliescu și Năstase. Reducerea birocrației ca primă măsură de a lupta contra corupției a rămas o simplă promisiune electorală. Este destul faptul că noul ministru al Culturii înțelege să lucreze cu șapte subsecretari de stat nu cu doi, cum a lucrat Ion Caramitru. Un organism ce urmează a fi creat are de gând să supervizeze activitatea tuturor băncilor din țară. Sursele pentru a asigura mărirea pensilor și a alocaților pentru copii încă nu au fost identificate, singura “reformă”, asupra căreia nu trebuie să mai avem îndoieli este cea privitoare la activitatea Parlamentului, în locul ordonațelor de guvern, din trecut, atât de criticate de acum înainte, executivul își va impune legile în comisiile parlamentare nu în plenul celor două camere, pentru a spori cooperativitatea legislativă. Alte surprize, dar tot pe linia aceasta, s-ar putea ivi odată cu instalarea noilor prefecți, pârghiile esențiale ale PDSR -ului în teritoriu. Deocamdată, relația României, adică a noii guvernări, cu forurile financiare internaționale bate pasul pe loc, întrebarea este: cum vor reacționa aceste foruri la dovada că partidul Ion Iliescu nu poate fi altceva decât partidul lui Ion Iliescu. Premierul francez, care și-a anunțat vizita la București, va încerca, oare, să dea un certificat de bună purtare socialistă actualilor conducători? Nici măcar participarea la guvernare a liberalilor lui Valeriu Stoica și a maghiarilor lui Marko Bella nu poate fi socotită o surpriză. Era de așteptat ca PDSR să se blindeze cu piese de împrumut, tocmai pentru a strămuta de pe umerii săi o responsabilitate, care riscă să devină prea împovărătoare. Până una alta, iarna nu a pus la încercare noul guvern. Problema rebranșărilor la sursele de căldură a celor ce nu-și pot plăti întreținerea, a eșuat înainte de a începe. Oamenii refuză, oamenii își dau seama că tot din buzunarul propriu vor trebui să scoată banii necesari. Așadar, singura mișcare cu adevărat vizibilă, a noi puteri este aceea de a fi în coincidență cu politica socialistă dusă de PDSR, din 1990, până astăzi.