Rondul, ianuarie 2001 (Anul 9, nr. 2316-2339)

2001-01-15 / nr. 2325

RONDUL Să nu facem din Sibiu un nou Cluj al Transilvaniei Am urmărit și eu cu interes polemica pe care ziarul RONDUL a provocat­­o, punând în discuție oportunitatea prezenței statuii lui Gheorghe Lazăr în Piața Mare. Am constat că, din nefericire, discuția a provocat reacții neobișnuit de violente din partea celor care văd cu ochi buni monu­mentul și care sunt de acord cu poziționare lui. Așa se face că n-am putut să nu-mi aduc aminte de bine­cunoscuta paranoia a românilor când este vorba de personalitățile lor istorice, culturale etc. Să fim bine înțeleși, nu am nimic împotriva a­­cestei tendințe naturale la oricare popor din lume, suspectă și blama­bilă mi se pare, însă, încrâncenarea cu care acești domni au înțeles să răspundă unei anchete, în care se exprimă cât se poate de liber pă­rerile unor oameni, în marea lor ma­joritate, cât se poate de respectabili. Statuia lui Gheorghe Lazăr nu-și are locul în Piața Mare, nu pentru că este statuia lui Lazăr, ci pentru că, pur și simplu, ea este de prost gust, incontestabil, pentru orice­ om cu o cultură plastică chiar mediocră. Or, după părerea mea, problema se pune greșit: criteriul primordial după care se decide prezența unui mo­nument într-un loc public este cel estetic, adică acel monument se află în armonie stilistică, cromatică, a proporților etc. cu celelalte clădiri din jurul său. în cazul de față este evi­dent că linile baroce și neoclasice ale caselor din jurul Pieței Mari nu are nimic de a face cu înțepenirea stilului realist socialist stilizat a lui Gh. Lazăr: încruntarea personajului, care duce izbitor cu gândul la statuile soldaților comuniști, amenin­țând cu pușca “occidentul deca­dent", este în perfectă disonanță cu lejeritatea, în sensul bun al cuvân­tului, și spontaneitatea arhitecturii clădirilor din jur. Mi se va răspunde că monumentele celor de acest gen trebuie să aibă și o însemnătate pentru locuitorii urbei respective, cum este și această statuie. Dacă ar fi să acceptăm a­­ceastă idee, ar însemna să spunem opinii EDITOR: SC „NOBLESSE“ SRL ^ Webísix. Redactor șef adjunct: Silvia MIHALACHE; Publicist comentator: Radu SCUTEA Tehnic-supraveghere: Ioan Liviu PIETRARU; Secretariat redacție: loan RODEAN; Sport: Lucian MOLDOVAN Șef subredacție București: Mariana STĂNESCU Reporteri: Sorin Victor MANEA, Crina RODEAN, Steluța POP, Roxana MATEUȚ, Cosmin PAL, Diana ȘIȘU, Arsenia ICLĂNZAN, Ovidiu Adrian BOIA Șef culegere-tehnoredactare: Radu Alin BUUCREA, DTP: Bianca POPOVICIU, Ciprian BUDA, Helmuth DIESING­ ____________Corectură: loan ROMAN, Atena MILEA Responsabil de număr: Cosmin PAL ADRESA: Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17 Tei. 069/210464.069/218133 Fax. 069210464. Publicitate: 069/2181.) Tehnoredactare și tipar: SC „NOBLESSE“ SRL l­ «­ Responsabilitatea asupra veridicității articolelor aparține în exclusivitate autorilor că “David” al lui Michelangelo nu-și are locul în Florența, pentru că Da­vid este evreu și nu italian. Fapt evident absurd, David este acolo pentru că este simbol al creștinis­mului. La fel și statuia lui Nepomuk, care acum zace exilată într-una din curțile Pieței Mici, a fost dezavuată pentru că era statuia unui sfânt ca­tolic ceh, iar nu un român neaoș, în­să, pe lângă realizarea estetică in­contestabil superioară celei a lui Gheorghe Lazăr, acest sfânt este și simbol al bisericii romano-catolice, lângă care ar trebui să-și reia firesc locul. Mult trâmbițata toleranță a românilor se dezminte din nou, aici ea fiind evidentă sub latura ei de intoleranță religioasă. Se mai pune și o altă problemă, a­­nume dacă acesta este un lucru atât de important pentru orașul nostru, încât să i se acorde atâta importan­ță. Acest argument a fost pus pe ta­pet de către cei care au adoptat tactica minimalizării acestei campa­nii. Firește că aceasta nu va ține loc de foame, cu banii necesari strămu­tării statuii s-ar putea face alte lucruri folositoare pentru oraș etc. Aș opune, însă, două argumente acestei păreri: în primul­ rând că opera­țiunea de care vorbim nu necesită cheltuirea unor sume mari de bani, în al doilea rând, lucru arhicunoscut, pentru orice oraș - cetate piața sa centrală este o emblemă de necon­testat pentru sprijinul orașului. Or, pentru un oraș cu o economie bazată pe turism ca Sibiul, este inutil să mai accentuez utilitatea inclusiv materială a acestui demers. Am dat acest interviu din spirit civic pentru că tot se vehiculează ideea că tinerii sunt pre nepăsători cu ce­ea ce se întâmplă în jurul lor. Și pen­tru că, student în Cluj fiind, sunt into­xicat de naționalismul ieftin și retoric, afișat de către celebrul primar al acestui oraș. Refuz ca orașul meu să fie și el, la scară­­ e drept­­ mai mică, un nou Cluj al Transilvaniei. (Radu Alexandru M­CA, student regie-teatru) Leul este tot cu coada între picioare Radu Scutea omânia se apropie de adevăra­tele dimensiuni ale eșecurilor pe care le-a parcurs în ultimii ani, cu aceeași viteză cu care se prăbu­­­­șește valoarea leului în raport cu dolarul și cu celelalte valute, în ciuda asigurărilor permanente că moneda națională o să fie eficientă și o să aibă, în fie­care an, un derapaj controlat, ea și-a pierdut controlul chiar dacă s-au făcut eforturi pentru protejarea ei: impozitele și taxele au sters tot ce se putea stoarce de la populație; restruc­turarea și reforma au eliminat o parte dintre găurile negre din economie și au redus di­mensiunile unora dintre ele; subvențiile s-au mai redus; privatizarea a asigurat la limită, sau puțin sub ea, fondurile necesare ca să nu ne facem de râs în întreaga lume pentru că nu suntem în stare să plătim banii făcuți praf din 1989 și până acum. România are, deci, câteva șanse să facă, în continuare față, eforturilor pe care le presupune plata datoriei externe, dar are și șansa să rămână “în fundul gol” din cauza vânzărilor făcute repede, oricui, la pre­țuri discutabile și în condiții de moralitate îndoielnice. Ori, tocmai faptul că aproape toți banii care se obțin din privatizare s-au consumat și se vor consuma, în continuare, pentru că nu se construiește aproape nimic în loc, poate fi una dintre explicațiile pentru care căderea leului nu se oprește, încrederea în leu este, probabil, tot mai mică, deoarece investitorii realizează că economia nu mai poate fi susținută multă vreme doar din vânzarea activelor de stat și că pieile pe care le-a luat statul de pe afacerile private și de pe oamenii simpli nu se refac cu atâta ușu­rință. Impasul în care se găsește acum sec­torul privat este unul real, de dimensiuni teri­bile și nici afacerile restructurate și periate, cu care a rămas statul, nu se simt prea bine, așa că sunt puse sub semnul întrebării resursele necesare pentru a acoperi, în viitorul apropiat diferența dintre ceea ce se consumă și ceea ce se produce în România. în consecință, toată lumea cumpără mărci și dolari, în timp ce leul și-a băgat coada între picioare, se face tot mai mic și e groaznic de costeliv. Guvernarea care începe nu va puteau în­drepta complet situația, oricât de perfor­manți ar fi fost cârmacii, dacă operația can­cerului economic din România originală a ultimilor unsprezece ani nu va continua și nu va reuși, dacă banii obținuți din priva­tizare nu vor fi investiți în afaceri noi, care să aducă profit, dacă proprietatea privată nu va consolidată astfel încât să genereze un comportament economic sănătos și e­­ficient. OPINIA “La început de mandat este nevoie ca anumite chestiuni să fie rezolvate cu celeritate” Primul ministru Adrian Năstase (după România Liberă) zilei LUNI, 15 ianuarie 2001 DEUTSCHE WELLE Mai mult ca prezentul Năravul din fire Șt. Aug. DOINAȘ Cei se așteptau la surprize spectacu­loase din partea puterii, abia insta­late, încep să se resemneze. Nimic nu poate schimba PDSR pentru că, nu-i așa, “năravul din fire n-are le­cuire”. Aceasta înseamnă că socia­lismul patronat de Ion Iliescu nu poa­te fi fidel decât lui însuși. Orice schim­bare a schimbării ar fi exclusă. Ceea ce totuși se schimbă sunt câțiva oa­meni chemați să aplice aceeași po­litică arhicunoscută din 1990 a unui partid, așa cum se spune, care a în­cremenit în proiect. Proiectul PDSR constă, întâi de toate, într-o super­­centralizare, compatibilă cu viziunea despre economie pe care pot să o aibă oameni ca Iliescu și Năstase. Reducerea birocrației ca primă mă­sură de a lupta contra corupției a ră­mas o simplă promisiune electorală. Este destul faptul că noul ministru al Culturii înțelege să lucreze cu șapte subsecretari de stat nu cu doi, cum a lucrat Ion Caramitru. Un organism ce urmează a fi creat are de gând să su­pervizeze activitatea tuturor băncilor din țară. Sursele pentru a asigura mă­rirea pensilor și a alocaților pentru copii încă nu au fost identificate, singura “reformă”, asupra căreia nu trebuie să mai avem îndoieli este cea privitoare la activitatea Parlamentului, în locul ordonațelor de guvern, din trecut, atât de criticate de acum înainte, executivul își va impune le­gile în comisiile parlamentare nu în plenul celor două camere, pentru a spori cooperativitatea legislativă. Alte­­ surprize, dar tot pe linia aceasta, s-ar putea ivi odată cu instalarea noilor prefecți, pârghiile esențiale ale PDSR -ului în teritoriu. Deocamdată, relația României, adică a noii guvernări, cu forurile financiare internaționale bate pasul pe loc, întrebarea este: cum vor reacționa aceste foruri la dovada că partidul Ion Iliescu nu poate fi altceva decât partidul lui Ion Iliescu. Pre­mierul francez, care și-a anunțat vi­zita la București, va încerca, oare, să dea un certificat de bună purtare socialistă actualilor conducători? Nici măcar participarea la guvernare a liberalilor lui Valeriu Stoica și a­ maghiarilor lui Marko Bella nu poate fi socotită o surpriză. Era de așteptat ca PDSR să se blindeze cu piese de împrumut, tocmai pentru a strămuta de pe umerii săi o responsabilitate, care riscă să devină prea împo­vărătoare. Până una alta, iarna nu a pus la încercare noul guvern. Pro­blema rebranșărilor la sursele de căl­dură a ce­lor ce nu-și pot plăti întreținerea, a eșuat înainte de a începe. Oamenii refuză, oamenii își dau seama că tot din buzunarul pro­priu vor trebui să scoată banii ne­cesari. Așadar, singura mișcare cu adevărat vizibilă, a noi puteri este aceea de a fi în coincidență cu po­litica socialistă dusă de PDSR, din 1990, până astăzi.

Next