Rondul, aprilie 2002 (Anul 10, nr. 2687-2710)

2002-04-15 / nr. 2698

Rondul Ministrul Mediului promite and mai "curată" Florin Tudosie De la începutul anului viitor, stația de epurare de la Mohu și sistemul de canalizare al orașu­lui ar putea fi moderni­zate, după ce proiectul propus de administra­ția locală a primit avizul Ministerului Apelor și Protecției Mediului (MAPM). Lucrările la stația de epurare încep la anul aflat în vizită în județul­­ Sibiu, ministrul Apelor și Protecției Mediului, Petru Lificiu, a anunțat că proiectul a trecut de compartimentul de co­ordonare a fondurilor, din cadrul ministerului pe care îl conduce. “Ur­mătorul pas este ob­ținerea aprobărilor de la comunitatea euro­peană. Nu cred că va fi vreo problemă la acest capitol, pentru că sunt sigur că îndeplinește toate condițiile cerute de UE. Eu vă promit că, după obținerea apro­bării, proiectul nu va sta nici măcar o zi la minister”, a spus Petru Lificiu. Modernizarea stației de epurare și a sistemului de canali­zare costă aproape 50 de milioane de euro. Din această sumă, 25 de procente vor fi su­portate de adminis­trația locală. în aceste condiții, comunitatea europeana urmeaza sa aloce, din fonduri ISPA, 40 de milioane de euro. “Am discutat deja cu reprezentanții Băncii Europene de Re­construcție și Dez­voltare (BERD) și există posibilitatea să ob­ținem zece milioane de euro”, a precizat vice­­primarul Tuluc. Dacă totul merge conform planului, lucrările ar putea începe anul viitor. Grecii sunt trași de urechi pentru poluarea din Copșa Următorul punct al vizitei ministrului a fost Copșa Mică, unde ofi­cialitățile s-au concen­trat asupra “eternei” probleme­­ Sometra. “Am venit aici pentru a vedea care sunt proble­mele de mediu, fiindcă Sometra a devenit o problemă națională”, a atenționat ministrul Lificiu. El le-a reproșat reprezentanților soci­etății că nu au între­prins nimic în privința protecției mediului, deși, în momentul în care a cumpărat com­binatul, actualul pro­prietar și-a luat o serie de angajamente. “So­metra nu îndeplinește condițiile de mediu, cu toate că a alocat zece milioane de dolari doar pentru conformarea la normele de mediu, în cinci ani, a cheltuit doar 17 la sută și au mai rămas doar șase luni până când expiră acordul”, a concluzion­at Petru Lificiu. Ca scuză, reprezentanții societății au amintit, printre altele, de prob­lemele cu prețul zincu­lui, în continuă scă­dere, pe piața interna­țională. La finalul dis­cuțiilor, la care au par­ticipat prefectul Mircea Silvestru Lup, pre­ședintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, senatorul PSD, Dionisie Bucur, ministrul a atenționat conducerea că proiec­tul înaintat de Sometra este destul de “slăbuț”. “La capacitatea pe care o aveți, proiectul refer­itor la protecția medi­ului pe care l-am prim­it este o glumă. Ori­cum, trebuie să fie ulti­ma de acest gen”, a încheiat oificiu. Ministrul le promite primarilor bani “germani” Restul vizitei s-a con­sumat în municipiul Sibiu, unde ministrul a avut o întâlnire cu par­lamentarii PSD de Si­biu, iar apoi o ședință de lucru cu primarii orașelor și municipiilor din județ. Principalele probleme ridicate de aceștia s-au referit la stațiile de epurare și la sistemele de canalizare de pe raza orașelor pe care le conduc. “Pentru județul Sibiu, mă gân­desc să aduc investitori în cadrul parteneriatu­­lui româno-german, dintre cele două minis­tere de mediu. Vă voi sprijini cu tot ceea ce este necesar pentru a putea stabili legături cu investitori din UE, însă recomand primarilor să încerce să găsească modalități de finanțare la nivel local”, le-a promis oificiu primar­ilor prezenți în sală. Vizita a continuat cu analiza activității IPM Sibiu și cu prezentarea proiectelor de mediu puse în aplicare de cei “trei grei” ai orașului: Flaro SA, SC Compa SA și Poliflex SA. ARC 3 PRODUCȚIE ȘI SERVICE desig­n y Prețuri promoționale Sibiu, str. Spartacus, nr. 10 Tell 069/43.19.05. Mobil: 092.25.85.74. (652) 24 de ore din 24! +Anvelope Noi +Anvelope Second-Hand +Jenți Auto din Oțel și Aluminiu +Montaj și Echilibrat Roți ■ Echipamente Ultramoderne * - Lângă Consulatul German; Tel.­­ 069-21.67.76. Mobil pe m­­­iez la comandă asura casei tale luni, 15 aprilie 2002 - pag. 3 PRIMĂRIA E“NECRUȚĂTOARE” CU DATORNICII Marian Crăciun Primăria Sibiu con­tinuă acțiunea de exe­cutare silită, pentru recuperarea datoriilor de la societățile co­merciale care nu și-au plătit taxele către bu­getul local. SC Agromixt Dealul Ocnei și SC Legume Fructe Maxi Prim SA. sunt două din firmele care au primit citații și, apoi, sesizări penale pentru evaziune fis­cală. Aceste societăți au datorii de 1,2 mi­liarde de lei, respectiv 0,5 miliarde de lei, bani care nu au intrat în vistieria primăriei, “în continuare, avem câteva probleme cu încasarea banilor de la unii datornici și, ca a­­tare, am demarat ac­țiunea de executare silită a celor care au de depus la bugetul local sume impor­tante”, spune primarul Klaus Johannis. Pri­măria a sesizat orga­nele de cercetare, în temeiul Legii 87/1994, datorită faptului că cele două societăți, care se aflau în execu­tare silită pentru recu­perarea datoriilor la bugetul orașului, au început să-și vândă bunurile, în special clădirile, către firme “apropiate” sau ale a­au participat, alături de reprezentanții po­liției, la cercetări spe­cifice, prezentându-le acestora dovezi din care au rezultat îns­trăinări succesive de bunuri ale societăților în cauză, prin alte fir­me din țară, în timp ce celorași proprietari, acestea se aflau sub încercând astfel să se executare silită”, a pre­­sustragă executării, citat Viorica Bândes­­“Inspectorii primăriei cu, director economic. Klaus Johannis 0 Sibiul e mai aproape de Europa Radu Cristian . Alina Iacob Orașul german Land­shut a devenit, oficial, în prezența mai multor oficialități din cele două localități, “fratele” Si­biului. Parteneriatul a fost în­cheiat sâmbătă, în Germania, iar la cere­monia de semnare a acordului dintre cele două orașe au partici­pat consulul român de la München, Mihai Bo­­torog, și cel german la Sibiu, Peter Adamek, în cadrul festivității, au fost citite mesajul pre­ședintelui Germaniei, Johannes Rau, și al premierului Edmund Stoiber. Din mesajul președintelui, reiese că România, reprezentată, zilele trecute, prin ora­șul lui Hermann, în Land­shut, este dorită de Europa, care se vrea o Europă a “cetăților uni­te”: în drumul României spre integrare euro­peană, înfrățirea celor două localități are o mare greutate, iar ad­ministrația din Landshut a arătat că țelul Româ­niei a devenit, începând de acum, și țelul ora­­șului-frate. Primarul din Landshut, Josef Dei­­mer, de altfel, cetățean de onoare al Sibiului, a arătat că, începând de acum, Sibiul este mai aproape de Europa. “Europa este țelul nos­tru,” a precizat acesta în discursul prilejuit de festivitatea de încheiere a parteneriatului. Zboruri din SIBIU SIBIU - MÜNCHEN via Timișoara Spre München Din München Zilele Decolare Aterizare Decolare Aterizare Perioada Luni, miercuri, vineri 07:30 10:50 12:05 16:00 APR-IM­ Zilnic 07:30 10:50 12:05 16:00 IM­­ OCT (mai puțin duminica) la Carpatair Pentru informații Sibiu: +40 69 229 161; München: +49 089 97599650

Next