Rondul, aprilie 2002 (Anul 10, nr. 2687-2710)

2002-04-15 / nr. 2698

Rondul_ Medicamentele Sicomed vor avea concurență . Camera de Comerț vrea impozite mai mici Ovidiu Adrian Boia O parte dintre medica­mentele furnizate, până în prezent, numai de societatea Sicomed, vor fi produse și de alte unități specializate, din România, în vederea evitării viitoarelor crize de pe piața farmaceu­tică, a anunțat, sâmbă­tă, ministrul Sănătății și Familiei, Daniela Bartoș. Ministrul a precizat că societatea clujeană Te­rapia a preluat deja câ­teva dintre aceste me­dicamente, urmând să le producă, de la jumă­tatea acestui an, în timp ce alți producători de medicamente au in­trat deja în atenția Mi­nisterului Sănătății, în vederea autorizării, în acest sens, soluțiile perfuzabile urmează să fie produse de o fabri­că din Timișoara. “Si­comed are probleme mari, în condițiile în care grecul care con­ducea această soci­etate a demisionat, iar acționarii principali do­resc să reorienteze pia­ța de desfacere a fabri­cii”, a afirmat Bartoș. Ea a subliniat că Minis­terul Sănătății și Fami­liei nu poate controla situația din industria farmaceutică, în condi­țiile în care majoritatea marilor producători de medicamente sunt pri­vați. Această situație a determinat adoptarea deciziei de achiziționa­re a pachetului majori­tar de acțiuni al socie­tății Antibiotice Iași, achiziție în urma căreia Ministerul Sănătății va putea interveni, la nive­lul Consiliului de Admi­nistrație, pentru evita­rea unor probleme deosebite, precum cri­zele de medicamente. Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), George Cojocaru, pre­zent la Sibiu, săptă­mâna trecută, a spus că munca “la negru” poate fi combătută, nu­mai dacă impozitul pe salarii scade. George Cojocaru este de părere că agenții e­­conomici vor lua în cal­cul eliminarea “anga­jării” la negru, abia în momentul în care vor a­­vea de plătit la buget sume mai mici. Cojo­caru a făcut referire la aceste aspecte, în ca­drul unei discuții cu di­rectorul general al Ca­merei de Comerț, In­dustrie și Agricultură (CCIA) Sibiu, Nicolaie Popescu, legată de po­sibilitatea reducerii numărului celor care lu­crează fără acte. “Dacă Executivul nu va face ceva concret, în acest sens, putem să ne lu­ăm adio de la gândul că muncitorii <la negru , vor fi mai pu­țini, în viitorul apropiat”, consideră șeful CCIR. Acesta mai spune că angajatorii vor face cărți de muncă tuturor angajaților, numai când impozitele pe salarii vor fi suportabile; în opinia lui Cojocaru, în pre­zent, munca fără forme legale este chiar încu­rajată de legislația în vigoare. Directorul ge­neral Popescu a men­ționat că, în Sibiu, nu­mărul celor care lu­crează “la negru” este sub media pe țară, deoarece mediul de a­­faceri este mai propice decât în alte zone. “O reducere a cotei de im­pozit, pe care agentul­­ economic este obligat să o vireze, lunar, bu­getului, pentru fiecare angajat, ar fi benefică tuturor, inclusiv statu­lui. în acel moment, vor fi mai mulți con­tribuabili și, evident, mai mulți bani la buget”, a declarat Ni­colaie Popescu. Coca-Cola și Pepsi intră puternic pe piața apei minerale Poziția pe piața inter­națională a marilor producători de ape mi­nerale, precum Dano­ne și Nestle, este ame­nință de companii a căror activitate este axată, in mod tradițio­nal, pe producția de băuturi răcoritoare, cum sunt Coca-Cola și PepsiCo, dar care au lansat campanii agre­sive de promovare a propriilor mărci de a­­pe, relatează Reuters. în prezent, piața glob­ală a apelor minerale, ale cărei vânzări anua­le sunt estimate la 40 miliarde de euro (35,24 miliarde de dolari), este dominată de Da­none, producător al mărcii Evian, cea mai bine vândută apă din­Water, Bonafont și Wa­­haha. Cu un volum mai mic al vânzărilor, Nes­sau incluzând mărcile Perrier, Vittel, San Pel­legrino, Pooland Spring, Aquarel și Pure Life. Din perspectiva cifrei încasărilor, clasamen­tul pe piața internațio­nală este inversat, în condițiile în care Da­none a realizat vânzări în valoare de 3,8 miliar­de de euro, iar Nester a obținut încasări în va­loare de 4,7 miliarde de euro. Anul trecut, cea mai bine vândută marcă de apă minerală în supermarket-urile a­­mericane a fost Aqua­­fina, produsă de Pepsi. La rândul său, Coca- Cola, amenință să pă­trundă în topul celor mai importanți pro­ducători de ape mine­rale, cu marca Dasani, care a avut, anul tre­cut, o cotă de piață de zece procente. orală, dar și al mărcilor fie s-a situat pe lacul Volvic, Badoi­. Darna următor, portofoliul •« (II,­­1' segäaäapit ■BHNi ^ - • luni, 15 aprilie 2002 - pag. 5 GUVERNUL PREGĂTEȘTE “LEUL GREU” . Guvernul va analiza, in următoarea ședință, o strategie privind apli­carea, începând cu anul viitor, a procesu­lui de denominare a monedei naționale, a anunțat prim-ministrul Adrian Năstase. “Este important să începem pregătirile pentru introducerea leului greu, în cursul anului viitor. Conside­răm că este vorba de o decizie politică deose­bit de importantă pen­tru economia româ­nească, dar, pentru ca ea să fie un succes, este nevoie de o foarte bună pregătire, care va necesita aproximativ 12 luni”, a spus Năsta­se. Ministrul Finanțelor nedei naționale”. El Publice, Mihai Tănă­ a arătat că Intro­­sescu, a declarat că, în ducerea unei astfel condițiile unui proces de măsuri, pe fon­de consolidare a ten­­dul stablității ma­dinței de scădere a in­flației, se va putea pro­ceda la “tăierea unor zerouri din coada ma­cro-economice și a sustenabilității ratei inflației, va dura cel puțin un an. Murfatlar vrea să vândă cu 30 la sută mai mult Producătorul de vinuri Vin Vin Murfatlar esti­mează, pentru acest an, o creștere a vânză­rilor cu 30 la sută, com­parativ cu anul trecut, când a înregistrat vân­zări de circa 11 milioa­ne de litri. “Volumul vânzărilor, în ultimele șase luni, a crescut cu circa 40 la sută, comparativ cu a­­ceeași perioadă anului 2001. Compa­a­nia are o cotă de piață de 25 la sută în ceea ce privește sectorul vinurilor îmbuteliate la 0,75 litri, fiind lider pe acest segment de piață”, spune Amalia Buiculescu, coordo­nator relații publice în cadrul companiei. Compania va lansa, la sfârșitul lunii mai, colecția “Bennett Se­lection”, o selecție de vinuri seci speciale din câteva soiuri de la Murfatlar. Admitere în Academia de Poliție M Grupul de Pompieri “Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu se­lecționează candidați pentru a par­ticipa la admiterea în Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de Pompieri și în Școala Militară de Subofițeri “Pavel Zăgănescu” Boldești - Scăieni. Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: A. Pentru Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de Pompieri; - să fie numai cetățeni români, cu domiciliul stabil în România; - să fie absolvenți de licee, cu diplomă de bacalaureat; - să fi obținut o purtare medie ge­nerală de minim 8, în perioada școlarizării liceale; - să aibă vârsta de până la 23 ani, împliniți în cursul anului 2002; - să aibă înălțimea de minim 170 cm; - să fie declarați apt medical și apt psihologic. B. Pentru Școala Militară de Sub­ofițeri “Pavel Zăgănescu” Boldești - Scăieni; - să fie numai cetățeni români, cu domiciliul stabil în România; - să fie absolvenți de licee, cu dipomă de bacalaureat; - să fi obținut la purtare media ge­nerală de minim 8, în perioada școlarizării liceale; - să aibă vârsta de până la 25 ani, împliniți în cursul anului 2002; - să aibă înălțimea de minim 170 cm; - să fie declarați apt medical și apt psihologic. Pentru date suplimentare, candidații se pot adresa Grupului de Pompieri “Cpt. Dumitru Criotoru” al Județului Sibiu, str. Vasile Cârlova nr. 16 - 22, tel. 21.12.12. sau 21.12.13. Colonel Chioar Florian. __________comandantul grupului The One Agency 3C 093/695.325 StJ 093/609.033 SERVICII COMPLETE DE CREARE ȘI ADMINISTRARE A PAGINILOR DE INTERNET LA CELE MAI MICI PREȚURI www.TheOneAgency.com Vă recomandam: www.sibiultunstic.com www.viclaimpex.com www.evenimentsibiu.com www.porsib.com I___________________________________________________I 'n y Valiani Nr. 1 în Europa CEA MAI BUNĂ CĂLDURĂ LA PREȚURI SALON DE Tradiție COSMETICĂ ȘI COAFURĂ Calitate germană (fi&i M­i Hyiiino treyyu­ ... AVON Oferta lunii: WELL A Competentă _^asa_ 1----1----­-------------------------------------­ 0 Inovație - coafat - 65.000 lei - manichiură completă - 45.000 lei PRIM UNIVERSAL COMSTRUCT MARKET 5.A Sibiu, str. Negoi, nr. 8 Tei, 069/ 21 ,56,62 str. Autogării nr. 3, tel. 228891 și 228807 SURPRIZĂ DE SĂRBĂTORI

Next