Rondul, aprilie 2002 (Anul 10, nr. 2687-2710)

2002-04-15 / nr. 2698

luni, 15 aprilie 2002 - pag. 12 Pompierii, chemați să ia o cratită de no toc Alina Iacob "Nopți fierbinți" în grila de programe CRD Florin Tudosie Pompierii au fost aler­tați, sâmbătă, din cauza unei oale cu mâncare, uitată pe aragaz. Serviciul de pompieri din Sibiu a fost apelat, sâmbătă, în jurul orelor 13, pe strada Sibiel, nr. 13, din Cartierul Valea Aurie, de către o feme­ie care observase că din apartamentul veci­nilor ieșea fum. Pom­pierii au pătruns în a­­partament, deciși să își termine treaba cât mai rapid, însă, în momen­tul în care se pregăteau să folosească jeturile de apă, au observat că singura problemă din apartamentul respectiv era o oală uitată pe a­­ragaz. Stăpâna casei, Diana Nuțiu, a venit acasă abia după o oră de la plecarea pompie­rilor, când și-a adus a­­minte că a lăsat mân­carea pe foc. “Incen­diile care izbucnesc din neatenție sunt destul de frecvente, mai ales în această perioadă a anului, când oamenii curăță grădinile și dau foc la tot felul de gunoaie, care, nesupraveghea­te, pot declanșa ade­vărate dezastre. Nu suntem scutiți, însă, nici de alarme false, care sunt inerente. Ne confruntăm, cu cazuri de acest gen, aproape în fiecare săptămână”, spun surse din cadrul Grupului de Pompieri. Sibienii dornici să vadă, seara târziu, un film “fierbinte”, necenzurat chiar în momentele cul­minante, pot face acest lucru, după ce firma CBD a introdus un nou program, pe gustul celor amintiți mai sus. Abonații CRD vor avea ocazia să urmărească, după miezul­ nopții, deocamdată gratuit, programul “Private Blue”. Deși nu a fost “lansat” oficial, acesta va putea fi recepționat de toți­ abonații CRD din Sibiu, însă doar pentru o perioadă scur­tă de timp, în care i se va face reclamă. După acest moment, “Private Blue” va fi inclus într-un pachet promoțional, pentru care doritorii vor scoate din buzunar o sumă care nu a fost stabilită încă. “Pentru noul pachet, se va plăti în plus, așa cum se în­tâmplă și în cazul pro­gramului HBO”, ne-a declarat Florin Ilincă, dispecerul la CRD. “Pri­vate Blue” nu este sin­gura modificare în gria CRD, pentru că au mai fost introduse și alte programe noi. Acestea pot fi recepționate de toți abonații. “Nici des­pre cele trei programe nu se știe exact dacă rămân în grila standard sau dacă vor fi incluse și ele în pachetul cu Privat Blue”, ne-a mai spus dispecerul CBD. Noile programe, Travel, History și Civilization, fac parte din pachetul Discovery. Garda Financiară e pe urmele comercianților fără case de marcat Ovidiu Adrian Boia Comisarii Gărzii Finan­ciare Sibiu au amendat zeci de societăți co­merciale și asociații familiale care nu aveau casă de marcat elec­tronică. în fiecare zi, comisarii descoperă cel puțin doi-trei agenți eco­nomici care au “uitat” să se doteze cu o casă de marcat și care tre­buie să scoată din bu­zunare, din acest mo­tiv, sume ce depășesc 20 de milioane de lei. Acesta este plafonul minim prevăzut de Le­gea 64/2002, care se referă la obligativitatea deținerii unei case de marcat de către orice comerciant. Până la intrarea în vigoare a acestei legi, agenții economici care aveau o cifră de afaceri mai mică de 100 milioane de lei, nu erau obligați să aibă o asemenea aparatură “performan­tă”. “Noi le acordăm celor surprinși în <of­­said” un termen de două-trei săptămâni, timp în care au posi­bilitatea să-și rezolve problema. Dacă nici după aceea nu intră în legalitate, îi ordorn­ă fără prea multe discu­ții”, spune comisarul șef al Gărzii Financiare Sibiu, Nicu Florescu. Acesta atrage atenția că toți micii industriașii trebuie să se confor­meze legii, dacă nu vor să suporte consecin­țele. Pe de altă parte, mulți afaceriști sibieni nu pot suporta cheltu­ielile necesare cumpă­rării unei case de mar­cat electronice, pentru că prețul uneia se ri­dică la patru-cinci sute de euro, în con­dițiile în care ei dețin un chioșc amărât sau un minimagazin într-o scară de bloc. AZI cursul valutar l$ = 32.960 lei­­ EURO = 29.033 lei Cel mai bun curs la casele de schimb USD Euro Ex. cumpărare = 32.780 Prima vânzare = 32.900 Euro Ex. Euro Ex. EDITOR: SC­­ NOBLESSE“ SRL Redactor-șef: Dan MĂRGINEAN Publicist comentator: Radu SCUTEA Secretar general de redacție: Steluța POP Șef tehnic-supraveghere: loan Liviu PIETRARU Secretariat redacție: loan RODEAN; Reporteri: Crina RODEAN, Ovidiu Adrian BOIA, Andreea POPA, Florin TUDOSIE, Traian DELEANU, Alina IACOB, Marian CRĂCIUN, Laura Mihaela PANĂ, Laurențiu PARNICĂ, Teodor BOANTA DTP Helmuth DIESING, Mihai SIMU, Mihaela IARU, Paul MUSCĂ Corectură: loan ROMAN, Ruxandra BĂLUȚ Responsabil de număr: Teodor BOANTĂ ADRESA, Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 12. Tel. 0691210464, 069218133 Fax. 069210464, Publicitate: 069218160 Tehnoredactare și tipar: SC „NOBLESSE“ SRL Noblesse EURO cumpărare vânzare = 28.750 = 28.800 Responsabilitatea asupra veridicității articolelor aparține in exclusivitate autorilor. Pentru documentare au fost *....................... ~ folositejpintom^țliMgdiAFA)» . IDEAL MEDIAȘ AR PUTEA DEVENI FABRICA DE AUTOMOBILE Sever Ardeleanu După o lungă perioa­dă, în care a trecut prin momente dificile, SC Ideal SA Mediaș este aproape de vremuri mai “bune”. Christian Pop, străne­potul fostului propri­etar al fabricii, naționa­lizată în 1948, a reven­dicat, în baza legisla­ției în vigoare, fabrica strămoșului său, soli­citând retrocedarea în natură a acesteia. Tâ­nărul descendent al respectivei familii, în vârstă de 35 de ani, s­­a stabilit în Germania, acum opt ani și lucrea­ză, în prezent, la un institut de cercetări din Düsseldorf. Deși, în prezent, SC Ideal SA a devenit tot proprietate privată, fiind cumpăra­tă “de la stat” pentru o sumă modică, de fos­tul ei manager general, Cornel Hălălai, acesta din urmă este dispus să o restituie fostului proprietar, dacă va fi despăgubit, de Ministerul Finanțelor, pentru cel puțin 70 la sută din acțiunile de­ținute. Momentan, so­cietatea se află, prac­tic, în faliment - cei 184 de angajați au fost tri­miși, recent, în șomaj , iar societatea cotată, în prezent, pe RAS­­DAQ, la o valoare de circa 600 milioane de lei, are datorii cifrate la peste o jumătate de mil­ion de dolari. Christian Pop spune că i-a con­tactat, deja, pe re­prezentanții a două mari concerne germane, Volkswagen și Daimler­Chrysler, care sunt dis­puse să investească sume importante pen­tru retehnologizarea fabricii și transformarea ei într-una de construcții de mașini, piese și sub­­ansamble. Pop spune că, în cazul în care va “recupera” fabrica, va mai fi păstrat și nume­le actual al fabricii, iar muncitorii disponibi­­lizați vor fi reangajați. azi, 15 aprilie Vremea va fi, în general, instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local, ploi sau averse de ploaie. Vântul va prezenta, pe alocuri, unele intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 18 ° C, minimele între 3 și 6 ° C. Pe alocuri, ceață, în zona de munte, mâine, 16 aprilie Vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe alocuri, sunt posibile ploi sau averse de ploaie. Vântul slab la moderat, cu unele inten­sificări locale, temporare. Temperatu­rile maxime vor fi cuprinse între 15 și 18 ° C, minimele între 2 și 5 ° C. Izolat, ~ £$v^semnala ceață. meteo Meteorolog: Mojic Iile Temperaturi in Europa Stockholm, Viena 10 11 Paris1 Istanbul 11 Barcelona 10 Moscova 8“C Loto - 14 aprilie 2002 6 di» «9 WKm »« « fel » B »« Noroc 2948390 Londra 3 Roma

Next