Rondul, noiembrie 2003 (Anul 11, nr. 3159-3183)

2003-11-26 / nr. 3180

www.ziarulrondul.ro Pe cât de contestat, pe atât de apreciat de “o anumită parte” a alegătorilor, președintele Ion Iliescu își mai trece la activ încă o gafă, demnă de numele partidului care l-a trimis la Cotroceni. La o lună de la chemarea românilor la urne, pentru votarea Constituției, șeful statului declară că este posibil ca, la anul, aceștia să fie invitați să își mai folosească o dată cartea de alegător. De data aceasta, ei vor avea misiunea de a vota “flexibi­­lizarea prevederilor referi­toare la perioada organizării alegerilor”. în cel mai bun caz, pentru imaginea lui, președintele a încercat o glumă, care nu i-a reușit așa cum și-ar fi dorit, în cazul­­ nefericit­­ în care a vorbit serios, Ion Iliescu mai taie vârtos o halcă din speranțele celor pe care-i conduce. De fapt, ale celor care, încă, nu s-au obișnuit cu ideile arun­cate, înainte de a fi gândite, de oamenii din partidul de guvernământ. Este grav că șeful statului și amicii săi social­­democrați au aflat, abia acum, că în România se vor organiza, anul viitor, alegeri. Dacă ar fi vrut să schimbe ceva în textul Constituției, ei ar fi avut ocazia să o facă, în anii în care s-a discutat despre acest subiect Dacă președintele unui stat­­ în cazul de față, România, din păcate­­ nu dă doi bani pe legea supremă și vorbește despre modificarea ei așa cum ar vorbi despre un meci de fotbal, este cazul să ne îngrijorăm. Și să nu ne mai uităm cu milă înspre “răsculații” din Georgia. danmarginean@mail.com CU BURTA PE CARTE Liceu în funcție de gimnaziu Ileana ILIE Viitorii absolvenți de clasa a VIII-a vor trebui să învețe mai mult decât până acum, în clasele V­­VIII, pentru că media generală de admitere va avea o pondere de 75 la sută din media celor patru ani de studii gimnaziale. Astfel, nota obținută la sesiunea de testare va conta doar în proporție de 25 la sută, la media finală. “Elevii care vor trece, anul viitor, în clasa a V-a, trebuie să știe că intrarea lor la un liceu bun depinde de notele pe care le vor lua în următorii patru ani. Asta deoarece sistemul de calcul al me­diei generale pentru admitere a fost modificat. Măsura luată de Ministerul Educației promovează valoarea continuă a elevilor și i obligă pe aceștia să susțină o pregătire constantă, din clasa a V-a și până la sfârșitul celei de-a VIII-a. Notele de la teste nu reprezintă decât pregătirea de moment și forma candidatului din timpul examenelor”, explică Irinel Chiran, secretar de stat în Direcția Generală pen­tru învățământul Preuniversitar; în prezent, media pentru admiterea în liceu se cal­culează în proporție egală, adică 50 la sută din notele de la școală și 50 la sută din cele de la testare. Noul sistem de calcul va fi introdus și pentru admiterea în clasa a XI-a, la învățământul liceal superior așa încât media obținută în clasele IX-X să aibă mai mare greutate decât cea de la testare. In ambele cazuri, admiterea rămâne computerizată. Modificarea vine după ce ministrul Educației, Alexandru Athanasiu, a declarat că examenul de capacitate va fi înlocuit de teste naționale, pro­gramate în ultima lună a anului școlar Acestea vor avea subiecte unice pe țară, însă rezultatele lor sunt mai puțin importante decât mediile obținute de școlari în clasele V-VIII. • Notele din gimnaziu vor reprezenta 75 la sută din media de admitere • Noul sistem de calcul va fi introdus și pentru admiterea în clasa a XI-a • Repartizarea rămâne computerizată [y Vj[i Hwr1 4 1 1 mm j|S| II n Iliescu vrea o nouă Constituție Președintele Ion Iliescu crede că ar trebui organizat un nou referendum, în 2004, pentru a aduce unele modi­ficări Constituției, pentru “flexibi­­lizarea” prevederilor referitoare la perioada organizării alegerilor. Șeful statului afirmă că stabilirea calen­darului electoral e atributul Guver­nului, dar Executivul este “încor­setat” de regulile stabilite prin Con­stituție. Potrivit Constituției, alegerile parla­mentare pot fi organizate după în­cheierea mandatului Parlamentului, în termen de trei luni, iar cele prezi­dențiale trebuie să aibă loc înaintea încheierii mandatului șefului statu­lui. Iliescu spune că, deoarece Par­lamentul își încheie mandatul la 11 decembrie, iar președintele la 20 decembrie 2004, a fost propusă data de 12 decembrie, pentru organizarea alegerilor parlamentare și preziden­țiale. Tentația Femeii­ sunt frumoase, fru­mosul e făcut pentru a fi privit și, mai ales, nu ține cont de temperatura de afară. Chiar dacă anotimpul căl­duros a trecut, femeile fru­moase din Sibiu continuă să bucure privirea trecăto­rilor. Mereu cu aparatul de fotografiat pregătit, Rondul de Sibiu va continua să sur­prindă, zilnic, “divele" aces­tui oraș. La sfârșitul fiecărei luni, cea mai frumoasă din­tre ele, aleasă de "specia­liștii” redacției, va fi premi­ată cu 500.000 de lei. mieTCUTI, 26 noiembrie 2003 Anul­ XI, nr. 3180, 16 pagini, 4.500 lei Prime pentru polițiștii harnici în ultimele nouă luni, polițiștii sirieni care muncesc peste orele de program au primit, pe lângă laudele șefilor, și aproximativ 650 de “cadouri” în bani. Bancnota de un milion apare anul acesta Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susține că bancnota de un milion de lei va ieși pe piață, în câteva săptămâni. Guvernatorul BNR precizează că apariția bancnotei a fost hotărâtă înainte de a se lua decizia deno­­minării. “Apariția bancnotei nu are cum să mărească sau să micșoreze inflația, deoarece nu trebuie să ne luptăm cu bancnotele, ca Don Quijote cu morile de vânt, ci cu ca­uzele care duc la inflație”, este de pă­rere Isărescu. De cealaltă parte, denominarea nu aduce câștiguri și nici pierderi ni­mănui. “S-ar putea chiar ca, în doi­­trei ani, să constatăm că masa mo­netară se va dubla, iar inflația se va înjumătăți”, apreciază guvernatorul băncii centrale. Acesta dă ca exemplu Polonia, care a ales aceeași soluție. Investiție de miliarde O firmă franceză va investi, într-un an, în județul Sibiu, peste șapte milioane de euro. Aparatură de ultimă generație la Pediatrie Spitalul Clinic de Pediatrie va primi, lu­na viitoare, aparatură medicală de rea­­nunțare, în valoare 68.000 de dolari. 3 Test de departajare la rezidențiat 250 de candidați, care au obținut punctajul maxim, la concursul de rezi­­dențiat, specialitatea chirurgie, vor susține, săptămâna viitoare, un test de departajare. Sistemul bancar aduce măriri de notă și o coringentă O singură bancă e clasificată de banca centrală în cea mai slabă categorie de rating-5. WWW. ziarulrondul.ro Ne vedem pe net!

Next