Sălajul Orizont, octombrie-decembrie 1998 (Anul 8, nr. 1186-1237)

1998-10-14 / nr. 1193

\ Binele se mai răsplătește uneori și cu ... ușa-n nas! în urma vizitei, la invitația Prefecturii, a unei delegații a Comitetului “Norvegia pentru România" făcută în săptămâna 28 septembrie-2 octombrie a.c., am primit un fax semnat de dl. TURBJON BORHAUG, statornic prieten, din 1992, al Zalăului. Domnia sa ne asigură că “ne-a făcut plăcere șederea în Zalău și, ca de obicei, amabilitatea și ospitalitatea popului român”. Arătându-și disponibilitatea pentru continuarea bunelor relații de ajutor prietenesc, dl. TORRJON își exprimă și o tristă nedumerire, un negru “De ce?”, iată cuvintele sale:“Primăria mi-a închis calea în ceea ce privește activitatea mea și când am încercat să stabilesc un contact, pe data de 1 octombrie, primarul, dl. Petru Durcău, mi-a trântit ușa în nas, în 1995 am donat o nouă centrală de 130ABB primăriei. Ne întristează foarte mult comportarea d-lui Petru Durcău, noi dorim doar să ajutăm în cel mai bun sens al cuvântului”. Și chiar cu prilejul acelei vizite, prietenii norvegieni au donat o centrală telefonică modernă și Școlii nr. 8 din municipiul nostru și al domnului primar... ” ILEANA PETREAN ”La Zalău se mai zâmbește FIICEI MELE Că te vei mărita sau nu De ce să mă tot vaiet? Odată vei găsi și tu Ca maică-ta un fraier. SATIRICON Analizând evoluția situației din Kosovo, implicațiile unei soluții de forță și poziția României exprimată in Comunicatul CSAT din 11 octombrie 1998, Biroul Executiv Central al Partidului Democrației Sociale din România declară următoarele: 1. România se află în fața unei situații de o gravitate fără precedent din ultimii 50 de ani. O țară vecină, confruntată cu o mișcare secesionistă a unei minorități, este amenințată cu intervenția în forță din partea Alianței Nord- Altantice, alinață difinită prin statutul său ca un mecanism eminamente defensiv. Biroul Executiv Central al Partidului Democrației Sociale din România consideră că min­um­an. DECLARAȚIA PDSR poziția exprimată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării contravine intereselor naționale ale României, ca și principiilor dreptului internațional, într-un act de o asemenea importanță, ambiguitatea poate genera confuzii și interpretări care ar putea avea consecințe deosebit de grave. Poziția demnă și echilibrată a țării în perioada destrămării fostei Republici Federative a Iugoslaviei, a permis României să fie un factor de stabilitate și un instrument al medierii în regiune. Capitalul de încredere acumulat până acum de România riscă să fie astăzi spulberat prin decizii pripite, iraționale și lipsite de demnitate. De aceea, se impune precizarea clară a faptului că România este consecventă poziției sale exprimate încă de la declanșarea conflictelor în spațiul fostei Iugoslavii, aceea de a nu se implica în acțiuni militare împotriva Biroul Executiv Central al Partidului Democrației Sociale din România 12 octombrie 1998 (continuare în pag. 3) Oameni pomeniți în rugăciuni .Ioan Chiobz1­ane­a Ne scrie dl. loan Cătană, primarul comunei Chieșd, în cuvinte alese, pornite din inimă, adresează calde felicitări și urări de fericire, sănătate și putere de muncă cunoscutului medic chirurg IOAN CIOBANCA, de la Spitalul orășenesc din Șimleu Silvaniei. Aceleași urări le adresează primarul și colaboratorilor dr. Ciobanca pentru grija pe care o manifestă zile­­lumină și nopți-lumină față de cei aflați în suferință. “Cunoașteți oameni pomeniți de semeni în rugăciunile lor? Ei bine, unul dintre aceștia este și reputatul doctor Ioan Ciobanca. Dumnezeu să ne aibă în pază, domnule doctor!” Către Curtea de Apel București Subscrisul PUNR, cu sediul în București, str. Negustori nr. 1B, cheamă în judecată Guvernul României, care are sediul în București, Piața Victoriei nr.1, pentru următoarele motive: Hotărârea Guvernului nr. 687/1998 privind inițierea procedurii de înființare a Universității de stat multicultural cu limbile de predare maghiară și germană “Petöfi-Schiller” publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 2 octombrie 1998 este neconstituțională și nelegală, deoarece: 1. Contravine art. 6, alin. 2 din Constituția României, prin crearea unei discriminări pozitive pentru cetățeni aparținând minorităților naționale germană și maghiară, în sensul că interzice accesul celorlalte minorități naționale și al românilor la acestă nouă universitate. 2. Contravine art. 32, alin. 3 din Constituția României, deoarece instituie prin norme inferioare celor legale, modalități de exercitare a Guvernul României­­ acționat în judecată dreptului persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța în limba lor maternă și de a fi instruit în această limbă. 3. Contravine art.1 din Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor și articolului 56 din Legea 88/95, care statuează că instituțiile de învățământ superior se înființează prin lege. 4. Contravine prevederilor art. 12, alin. 2 din Legea învățământului din Legea 84/95, care nu permite organizarea învățământului Căruță nesemnalizată Accident grav Seara zilei de 6 octombrie a.c. ota 22,30. Tânărul Gavriluț Nicolae - Păun (24 de ani) se afla la volanul unui autoturism pe raza comunei Românași. Din cauza neatenției a intrat în coliziune cu o căruță, care se deplasa în aceeași direcție de mers, dar care­­ atenție­ - nu era echipată corespunzător, adică nu era semnalizată. Căruța era condusă de Lingurar Constantin, 57 de ani, din Sânmihaiu Almașului, iar în aceasta se afla Lingurar Ileana, 55 de ani, din Românași, care a fost grav accidentată. Concluziile sunt la îndemâna tuturor, pe criterii exclusiviste și discriminatorii de ordin ideologic, politic, religios sau etnic. Din cele arătate, rezultă cu prisosință că Guvernul, prin Hotărârea 687/98 a încălcat Constituția și legile țării, întrucât a reglementat într-un domeniu care aparține în exclusivitate Legislativului, adică Parlamentului României, iar prin adoptarea sistemului bilingv în învățământul superior, prin inexistența unei linii de învățământ în limba română și a altor minorități decât cea germană și maghiară, a lezat grav interesele și sentimentele acestora. Pentru aceste considerente, vă rugăm să constatați că H.G. 687/98 este neconstituțională și nelegală, deci nulă și neproducătoare de efecte juridice, restabilind astfel echilibrul necesar bunei desfășurări a acestui segment de activitate, adică învățământului și educației. Președintele PUNR Prof. univ. VALERIU TABĂRĂ Flash-media­­ De la una la alta • Ordinul de acțiune NATO în provincia iugoslavă Kosovo a fost dat. • Până la punerea lui în plicare - după 96 de ore - forțele internaționale speră să se ajungă la înțelegere pe cale pașnică. • Președintele Miloșevici se arată deschis la discuții. • Survolarea spațiului aerian al țării noastre de avioanele NATO încalcă tratatul de pace și bună vecinătate între cele două țări - a afirmat ambasadorul Iugoslaviei la București. • La reuniunea țărilor din sud-vestul Europei, care a debutat luni la Antalya, Turcia - la care participă și o delegație română condusă de premierul Radu Vasile - numai Al­bania s-a declarat de acord cu intervenția NATO în Iugoslavia. • Soluționarea crizei din Kosovo prin intervenție armată nu face decât să creeze un precedent - a spus ambasadorul iugoslav la București. • Țările NATO au păreri deosebite despre baza legală a intervenției NATO în Kosovo. • Guvernul bulgar acceptă survolarea teritoriului lui aerian doar pe un culoar și cere garanții în caz de atac. • Budapesta încă nu s-a pronunțat. • Sârbii din România și românii din Iugoslavia incriminează hotărârea guvernului român de a pune la dispoziție spațiul aerian. • Această hotărâre va trece totuși prin Parlament. • Mugur Isărescu a afirmat că un nou acord cu FMI depinde doar de România. • Ieri, avocații din țara noastră au fost în grevă, contestând proiectul de lege prin care și consilierilor juridici li se admite să­­și deschidă cabinete de consultanță. • Lupta pentru funcția de director general al TVR continuă. Conducerea Alianței .•Civice susține în continuare candidatura Luciei Hossu Longin. • Preconizata fuziune dintre Ap­R și PDSR este apreciată favorabil de PNȚCD. • Boris Elțîn și-a scurtat vizita în Kazahstan datorită unei gripe. • Criză energetică în Chișinău. • Criză de ceapă în India. jt.ILEANA PETREAN Toate animalele săbatice îl invidiază pe samur: - Iată ce înseamnă o adevărată blană! Samurul, suspinând: - Tare aș vrea să le văd pe toate în pielea mea... FoTbAl - C.E. Azi UN NOU EXAMEN PENTRU TRICOLORI ROMÂNIA - UNGARIA După frumoasa ispravă din Portugalia, azi, în cadrul preliminariilor lui “Euro 2000”, Naționala României va întâlni, tot în deplasare, formația similară a Ungariei. Un meci așteptat cu deosebit interes. Sperăm ca șansa să ne surâdă și de acestă dată. Hai România! U­LTIMI­I RA HANdbAl - LIgA Nationala SILCOTUB ZALĂU - OLTCHIM RM. VÂLCEA In cadrul etapei a VI-a a Ligii Naționale de Handbal­­ feminin, astăzi, Sala Sporturilor din Zalău găzduiește derby-ul dintre Silcotub Zalău și Oltchim Rm. Vâlcea, astfel spus, ocupantele primelor locuri în­ clasament. Meciul începe la ora 17:00, iar biletele se pot procura de la casieria Sălii Sporturilor. N.N. Ieri au avut loc tragerile la sorți pentru viitoarele meciuri din cupele europene, cursă în care au rămas Oltchim, Silcotub și Oțelul Galați. Indiferent de adversarele pe care la ora închiderii ediției nu le știam, avăm succes deplin reprezentantelor handbalului românesc, M.P.

Next