Saptamina, 1979 (Anul 9, nr. 422-473)

1979-01-05 / nr. 422

O ISTORIE POLEMICA ȘI ANTOLOGICA A LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PINA IN PREZENT CANNAL 5 (CXXXVII) opera Dar iată că din cînd in cînd i se in­­timplă chiar Și lui Valeriu Cristea să descopere lucruri notabile și ar fi ne­drept să trecem peste ele și să-l credem numai autor de teorii bizare. Ca și B. Ervin in cartea sa, autorul Alianțelor literare ne semnalează, pornind de la o afirmație a lui Tudor Vianu (Simu­larea gravității, a patetismului, ca și a tonului savant și doctoral face parte din atitudinile cele mai frecvente ale umorului caragialian) că in două schițe publicate in Epoca : Grav eveniment literar (1896) și Cazul domnului Paw­­lowsky (1897), Caragiale se prevalează de acest efect. „Nora și Cornel s-au retras de la Românul literar“. Scriitorul simulează perplexitatea, consternarea , știrea i se pare imposibilă. „Mărturisim că, deși avem toată încrederea în in­formatorul nostru și-n sorgintea autori­zată de unde și-a luat informația, am zimbit deocamdată cu neîncredere. Cum se poate ? Nora și Cornel să se retragă de la Românul literar ? Româ­nul literar să se lipsească de colabora­rea lui Cornel și a Norii ? Nu se poate“. Retragerea lui Cornel și a Norei din redacția Romanului literar este un lucru la fel de greu de conceput ca și apariția în continuare a revistei fără colaborarea acestora. Imposibilitatea de a imagina un asemenea „divorț" con­stituie laitmotivul schiței. „Cu toate acestea, din nenorocire, știrea începu a se confirma.“ „Cineva, poate însuși Cor­nel, ori însăși Nora, ori chiar amîndoi", presupune autorul, lasă la redacția Epocei o notă în aceast sens. Nici ea, intr-atit de neverosimilă e știrea, nu ii poate insă risipi îndoielile : „am crezut că este o mistificare , căci un adevăr e de necrezut. Cum ? Nora și Cornel să se retragă de la Românul literar ? Atunci, care va să zică Românul literar nu mai are colaboratori pe Cornel și pe Nora ? Dar asta e imposibil.“ In con­secință, scriitorul aleargă „in persoană după informații la Fial­owsky". Aici, „un tînăr poet, prozator, dramaturg și critic de artă“, lingă care „Am îndrăz­nit să mă așez" și care „Mi-a zimbit cu multă bunăvoință“, spune autorul simulind încă o dată modestia, fieîn­­du-se mnic printr-un caracteristic pro­­teism al nimicniciei, al insignifianței (în Monopol se va adresa „cu respect" unui „domn impiegat de mișcare foarte tînăr“), și confirmă că Nora și Cornel „s-au retras irevocabil (­.a.) de la Ro­mânul literar“. Finalul, excelent pregă­tit de întreaga schiță, aduce gestul de­mascării. După ce se pretinde „zdro­bit" de confirmarea in chip definitiv a știrii cu privire la „gravul eveniment literar", scriitorul declară a nu ști cine sunt de fapt Cornel și Nora : „Dar o să mă-ntrebe cititorul , domnule, fii bun și ne spune cine sunt Cornel și Nora ? Asta, ce e drept nu știu ; ceea ce știu e că s-au retras de la Românul literar". Mostră a literaturii absurde care se prefigura încă din opera lui Caragiale, cum a demonstrat-o atit de bine B. Elvin, schița de mai sus, destul de sub­țirică, folosește ace­stei teme ca și Cazul d-lui Pawlowsky. Iată cum o pre­zintă Valeriu Cristea : Simularea e în Cazul d-­ui Pawlowsky mai complexă. Schița începe cu simularea unui gest de francă dezavuare : „Foarte rău a făcut d-l Pawlowsky, recunosc ș i eu“. Continuă cu simularea, ca în Grav eve­niment literar, a stupefacției neîncre­zătoare : „Mărturisesc că alaltăieri, cînd am­ auzit că d. Pawlowsky a vorbit, am avut un moment de îndoială. Deși știrea era oficială, mai presus prin urmare, de orice bănuială de parțialitate...“ , și ajunge la apogeu simulind marea de­cepție pe care o poate provoca un vechi prieten pe care l-ai crezut, atita vreme, astfel : „Pawlowsky ?... Imposibil, Paw­lowsky nu poate fi capabil de așa gre­șeli politice. Pawlowsky, pe care de obicei îl știu toți rezervat, ducînd pru­dența și tortul dincolo de limitele obiș­­nuite — Pawlowsky ? nu se poate. Atunci, r.u­e Pawlowsky acela , este desigur o regretabilă confuzie de nume. Au trecut două zile. Să spun că Bi­fasem de tot în vremea aceasta de Pawlowsky, n-aș spune adevărat. Din­­ vid­in cînd și foa­­te des, îmi revenea în minte . Cum dracu ! Pawlowsky ! nu crez ! Pawlowsky e altfel de băiat. Dar... în sine... Pawlowsky... Altă dată iarăși gindeam : Dar adică de ce nu Pawlowsky ? Poate. Omul e om... Omul e supus gre­șelii, cu sau fără autorizație. Pawlowsky, nu e și el om ?.. Atunci ? .... i s-a putut intimpla... și lui Pawlowsky. Tot insă nu-mi venea să crez una ca aceasta din partea lui Pawlowsky , îmi ziceam ; nu se poate .■ trebuie neapărat să fie vorba de alt Pawlowsky — cine știe ce Pawlowsky . Cînd insă­ieri mi s-a confirmat câ tot Pawlowsky acela este si mi s-a do­vedit că Pawlowsky a vorbit chiar fără a fi autorizat, atunci am zis către prie­tenul care-mi aducea această gravă știre despre Pawlowsky : „ Dacă Pawlowsky a făcut asta, atunci nu-l mai cunosc pe Pawlowski !“ Noutatea acestei schițe in comparație cu varianta ei din anul precedent con­stă in automatizarea simulării, transfor­mată aici intr-un mecanism declanșat parcă o dată pentru totdeauna, func­­ționind impecabil împotriva oricărei logici : „— Dacă Pawlowsky a făcut asta, atunci nu-l mai cunosc pe Pawlowsky ! — Dar l-ai cunoscut — mă-ntreabă prietenul — pe Pawlowsky ? — Ba nu ! dar... — Cum ? atunci de unde știi de ce e capabil Pawlowsky, dacă nu l-ai cu­­­­noscut niciodată ? — Bine, așa e , nu i-am cunoscut , dar, in fine, cum se poate ?... Pawlow­sky !... iți spui drept, nu m-așteptam la asta de la Pawlowsky.“ In întreaga bu­cată autorul se preface a participa frămintarea generală, jucînd pe deasu­sa­pra și comedia nedumeririi îndurerate , comportindu-se și reacționind ca și cum l-ar fi cunoscut de mult și foarte de aproape pe de at­tea ori numitul Paw­lowsky. Cînd, presat de întrebarea di­rectă a unui amic este obligat să re­cunoască, totuși, că nu l-a cunoscut de fapt niciodată pe pawlowsky, descum­pănirea e momentană : — Dar l-ai cunoscut — mă-ntreabă prietenul — pe Pawlowsky ? — Ba nu ! dar...“, scriito­rul reintrind imediat in rolul pentru o clipă abandonat. Printr-o trecere de mare finețe, Caragiale izbutește și „lege “ ceea ce nu se poate lega cu nici un chip, o categorică negare : „Bine, așa e , nu l-am cunoscut“ de reafir­marea indirectă a faptului de-abia con­testat : „dar, in fine, cum se poate ?... Pawlowsky L i fi spui drept, nu m-aș­­teptam la asta de la Pawlowsky“. Anto­nii parcă nu se poate dezmetici dintr-o buimaci mirare. După o scurtă între­rupere, cascada consternărilor sale reîn­cepe să se rostogolească. Caragiale — care intr-un text din tinerețe pretindea, evident glumind, a fi luat hașiș — si­mulează aici efectele unui astfel de drog : al psihozii colective. Ultimele replici din Cazul d-lui Pawlowsky (dublul post-scriptum ar fi putut lipsi) aparțin literaturii absurdului, fn această bucată simularea creează mai mult decât o mască , un robot al automati­zării ei. Demonstrația este perfectă și nu putem decit să-l felicităm de data a­­ceasta pe Valeriu Cristea... (Va urma) eugen barbu SAPTAMMA pe scurt • BAIA URSULUI POLAR • PRIMELE FURTUNI ALE ANULUI • REVELION LA GRANIȚA • UNDE DUCE ORGOLIUL • TASSO CEL BOGAT FACE HAM-HAM # A VENIT ZĂPADA Ziua de 1 ianuarie 1978 a însemnat lan­sarea Anului Internațional al Copilului. Ne aflăm deci într-un an în care cei mici sperăm că vor beneficia de o atenție spo­rită din partea celor mari . Cum a venit *79, iarna a început să dea semne de prezență, uneori chiar stinjenitoare. In nordul Suediei termometrele au coborît la minus 47 grade Celsius. Zăpada abundentă își face de cap prin Europa de vest. Nu mai discutăm că și la noi a nins, s-a dat cu sare etc. Iarna-i grea, omătul mare... — O sticlă de Tokay, datînd de la sfirși­­tul secolului al XVII-lea, considerat cel mai vechi vin îmbuteliat din lume a fost adjudecată la suma de 1.300 lire sterline în cursul unei licitații la Londra. S-au mai licitat o sticlă de Madera din 1792 și 12 sticle de Bourgone din 1871. Ele au fost desigur băute în noaptea de Revelion . Trei tablouri pictate de Paul Cézanne e­­valuate la 3 milioane dolari au fost furate din Muzeul Art Institute din Chicago. Ele stăteau într-o cameră în care accesul era permis mai mult unor funcționari ai in­stituției. Cine știe pe ce pereți ar sta ele acum liniștite . 1 — Apariția volumului al 30-lea încheie opera de elaborare și edi­tare a celei de a treia ediții a Marii En­ciclopedii Sovietice începută în anul 1969. La elaborarea monumentalei lucrări au colaborat peste 10.000 oameni de știință și cercetători din diferite domenii . Un furt neobișnuit­ a fost tăiat și furat in timpul nopții cablul telefonic ce cîntărea peste o tonă și deservea cartierul parizian Saint Thomas D’Aquin. Nu se știe care a fost precis scopul acestui furt nemaiauzit și nemaiîntîlnit . In aceste zile multă lume a dansat dar nimeni n-a intenționat să stabilească un nou record de rezistență la... twist, cum a încercat un jurist din Sri Lanka. El mai deține un record specta­culos, cel la stat intr-un picior. Nu știm exact dacă a reușit să danseze twist peste 102 ore și 28 de minute cum a dansat de­ținătorul recordului mondial — în turmele de oi ale I.A.S. Goești (Dolj) au apărut pînă acum 1000 de miei, deși se pare că ne aflăm la începutul iernii — Un alt furt original, In localitatea Elyria din Ohio (S.U.A.) a fost furată o casă cu două etaje. Nu se știe cum s-a procedat, cert este că ea a dispărut pur și simplu de pe stradă fără să rămină nici o urmă. Deocamdată nu se știe unde a fost depusă — în Peru s-au descoperit circa 735.000 kg de aur în două regiuni din departamentul Madre de Dios. Bogățiile din acest departament sunt atit de importante incit apreciază că exploatarea ar putea dura 20 de ani. •— La magazinul Bucur, la Alimen­tara, pe o tavă se poate citi : Slănină 2,15 lei suta de grame, iar alături pe altă tavă: Slăninuță 3,15 lei suta de grame. Vorba dulce... se plătește — în această lună încep lucrările de construcție la noul muzeu pentru monumentele din localitatea egipteană Assuan. Muzeul va fi construit pe o suprafață de 5.500 metri pătrați și va fi înzestrat cu utilaje mijloace de expunere ultramoderne. Ter­mi­menul de dare în folosință: peste 5 ani. Vom avea ce vizita atunci — Un colectiv de cercetători scoțieni a creat prima ma­șină automată de scris muzică cuprind claviatura unei orgi electronice pe un mag­netofon cu casetă și un calculator. Proce­deul este destul de complicat dar rezul­tatele sunt sigure . Au apărut pe piață tot felul de almanahuri. Aflăm despre ele din reclama publicată în unele ziare, de­oarece la chioșcuri nu am mai apucat să le vedem. Era de așteptat ca aceste alma­nahuri atit de plăcute publicului să apară cit de cit intr-un număr mulțumitor de exemplare. Faptul nu s-a petrecut. Bine în schimb câ risipim hîrtia pe operele po­etului Găină ! — Japonezii au fabricat și televizorul de buzunar. EU este foarte mic și poate funcționa 3 ore cu baterii. Ră­­mîne să ai ce să vezi la un astfel de televizor ! — începînd din luna aceasta la stațiile de benzină din Canada se va le­galiza litrul ca unitate de măsură a carbu­ranților lichizi în locul galonului folosit pînă în prezent. Un galon este egal cu 4,5 litri. Trec și canadienii în rîndul oa­menilor . Printre păsările amenințate cu­­ dispariția se numără și vulturul de mare. Pe teritoriul R. F. Germania mai trăiesc doar 12 exemplare ale acestei păsări fal­nice. Se vor lua măsuri pentru protejarea lor acum, în ceasul al doisprezecelea — A încetat din viață Roger Carlois, un mare savant și scriitor de ținută europeană — Starea sănătății Rinului se îmbunătățește continuu, anunță ziarele din R.F.G. Pînă acum cîțiva ani Rinul era considerat un clasic exemplu de poluare. Datorită îngri­jirii apelor sale, astăzi el începe să rede­vină o apă curată .. Teoria conform că­reia planeta noastră s-ar afla în pragul unei noi ere glaciare a fost din nou in­firmată de un grup de oameni de știintă japonezi. Ne bucură această veste în ciu­da altor vești care anunță o iarnă grea prin Europa .­ Mare scandal la Basel (El­veția) unde juriștii ca și întreaga lume privesc uimiți un testament in care dece­data lăsa 1,5 milioane franci elvețieni iu­bitului său Tasso, ca să nu ducă lipsă de nimic pînă la sfîrșitul vieții. Tasso nu este altcineva decît cățelușul cucoanei în cauză. Dacă patrupedul are rude apropiate, desi­gur că și acelea o vor duce foarte bine pînă la sfîrșitul vieții . La Stuttgart (R.F.G.) a avut loc un meci inedit: fot­bal cu automobile. Meciul dintre cele două echipe R.F.G. și Franța s-a desfășurat pe o pistă de beton și a constat din două reprize a câte 30 de minute. Fiecare echipă a fost alcătuită din patru mașini Volkswa­gen iar pentru penalty s-a folosit un au­tomobil Simca. La fiecare repriză mașinile au consumat 15 litri de benzină. Nu știm, din păcate, cine a ciștigat me­ciul — Felicitări lui Cristian Țo­­pescu pentru excelentele sale magazine sportive cu care ne-a delectat la sfîrșit de an — Trenul a plecat de la Paris spre Bruxelles la ora fixată, călătorii erau veseli și se gîndeau la deliciile nopții de Reve­lion. La frontieră au început să aștepte întri cite­va minute, apoi • citeva ore și uite așa și-au petrecut Revelionul la granița dintre Franța și Belgia. Cu gîndul la noul an feroviarii parizieni au săvîrșit o mică dar fatală greșeală: au atașat la respec­tiva garnitură un alt tip de locomotivă electrică care nu putea să funcționeze la tensiunea din rețeaua belgiană. Și uite așa, pînă să găsească locomotiva necesară trecut timpul și a venit Anul Nou ! — a Cum am mai zis, vremea rea și-a arătat colții la începutul anului. Și uite așa, pînă și celebrul turn Eiffel din Paris a trebuit să fie Închis, înghețaseră cablurile liftu­rilor, iar platformele de la etajele construc­ției deveniseră adevărate patinoare. Pari­zienii ce plătiseră să-și petreacă Revelionul in restaurantul faimosului turn au trebuit să facă puțin sport și să urce cum au putut pe scări pînă la localul cu pricina — Remarcăm pertinentul eseu apărut în revista Cutezătorii nr. 52, sub titlul „ L-am văzut pe Onedin surîzind — In America Anul Nou a debutat cu cîteva spargeri și un jaf. 150 de persoane dintre miile care se duseseră să sărbătorească Revelionul în Times Square au căzut victima unor bande de hoți care au operat pe străduțele din ju­rul pieții. In cartierul Queens o familie a fost jefuită în timp ce-și petrecea Re­velionul la niște prieteni. Viață ameri­cană... — In virtutea unei îndelungate tra­diții și de acest­ă ianuarie cîteva sute de canadieni au luat parte la așa numita Baie a ursului polar. In pofida apei extrem de reci, participanții nu au ezitat să se arun­ce în apele Pacificului Incercînd să rezis­te ci­ mai mult în ghearele frigului... polifem Suntem tentați să-l definim pe Petru Poamă drept unul din cei mai suütiți co­mentatori de poezie dintre critica genera­ției tinere. Lucrările sale de pmn acum (Modalități lirice contemporane, 1973 ; Poe­zia lui George Coșbuc, 1976), ca și majo­ritatea articolelor din sumarul volumului Radiografii se ocupă de poeți și de pro­bleme ale poeziei ca artă și cunoaștere Autorul acestei culegeri nu scrie studii întinse despre cărți și autori și chiar teo­retizează, cu umoare, necesitatea de a re­cenza, de a spune esențialul in puține cu­vinte. Recenz­ai, umila recenzie, ignorată de criticaștri dar dusă la strălucire de cîțiva mari critici, ar trebui deci rein­trodusă „in această explozie de metodologii a secolului nostru", pentru ca această ce­nușăreasă a speciilor „râm­ne cea dinții conștiință a literaturii, prima certitudine a existenței ei“. Cu alte cuvinte, pornind de la această convingere (bine argumentată in pream­bulul cărții), Petru Poantă scrie recenzii, adică comentarii esențiale, nedivagante, mai ales despre poeți. Criticul urmărește esențele, structurile, liniile directoare ale activităților poetice. Astfel, cu toate st­i­lurile ei variate ca manifestare, poezia lui Miron Radu Paraschivescu e a unui fon­­deur care „simte nevoia de a inova, așa cum alții o simt pe aceea de a scrie, nu­mai ca adeseori formulele încercate și de­pășesc posibilitățile reale“. Eugen Jebelea­­nu ,­a învățat poezia contemporană să fie o forță activă, directă, eficientă, printr-o formulă prin care știe, insă, să-i prote­jeze misterul“. ..Dușmanul principal poeziei lui Adrian Pâunescu este discursiv­­ai­tatea”, dar odată cu Pâunescu poezia ro­mână intră într-o nouă ..aventură“, o a­­ventură cu „putere activă“. Ce urmărește în fond, Petru Poantă, la cei trei poeți ? O linie comună : poezia ca acțiune. Trecînd la o altă categorie de poeți, cri­ticul uzează mai puțin de integrări și com­parații. Ion Caraion i se pare „un pre­cursor de bază al liricii brutal-expresive de astăzi“, poetul avind „în cel mai inalt grad sentimentul moral al responsabilității și puterea exemplară de a cobori un infern înainte de a încerca reveria calmă asu­pra unui paradis pierdut“. Geo Dum­irescu „nu este atît un spiritual cu­ un spirit dubitativ, o luciditate ușor cinică, intero­gativă“. Vasile Nicolescu (foarte bine definit­­) este „un stilist, un rafinat, dar nu în linia voluptuoșilor balcanici, descendenți din Isarlîk-ul barbian, ci în tradiția unui stil mediteranean in speță italic, pentru care o constantă fundamentală o consti­tuie senzualitatea subtilă a conceptelor“. Petre Stoica atrage atenția prin ....ma­rea candorii și a naivității”. Aurel Râs practică acum „un lirism esențializat“ , Al. Căprariu face ,,o poez­e spontană, a circumstanțelor“, poezia lui Anghel Dum­­brăveanu se caracterizează prin atmosferă ; la Mircea Ivănescu „înstrăinarea“ prin li­teratură devine o ..criză“ a poet­ei însăși ; Gh. Tomozei e un balcanic care a spulbe­­rat spiritualitatea Isailîk-ului barbian și a păstrat numai culorile ; Ion Negoițescu vrea să reabiliteze o ..cunună a poeziei, de mult compromisă pentru sensibilitatea modernă (gongorismul) loan Alexandru vrea sa „resacralizeze“ poezia, Ion Gheor­­ghe are „o expresivitate fabuloasă a de­taliilor”, Mihai Ursachi știe să infuzeze unui „romantism minor“ o „inalta melan­colie ironică“ etc Am selecționat aceste fragmente de co­mentarii critice spre a demonstra faptul că Petru Poantă reușește să spună esen­țialul despre un poet, știe să citească o carte de versuri și mai ales știe să in­tegreze opere și autori într-o viziune. Gân­­dite ca niște „fișe“ de lectură ca niște exerciții ce oferă imaginea caledoscopică, directă (și nu sintetică) a poeziei contem­porane, recenziile cronicarului literar de la Steaua incită, te angajează să fii sau să nu fii de acord cu ele, dar și într-un caz și-ntr-altul dau impresia de seriozitate rafinată. Fără să fie un moralist de tip transilvan și fără să devină un mucalit de tip muntenesc, autorul nostru ar putea să scrie oricind o carte de sinteză asupra poeziei de azi, dar in acea potențială ope­ră critică s-ar pierde aceste mici reacții de lectură pe care le-am selecționat mai sus, pentru că, după cum ni se declară deschis în prefață : sintezele sunt numai interpretări de fenomene și nu fenomenele înseși. Radiografiile din acest volum în­cearcă să surprindă și să fie, pînă la un punct, chiar fenomene literare. Dar, ne întrebăm, avind in față opera lui Călines­­cu, nu există și un fenomenalism al sin­tezelor ? emil mânu

Next