Saptamina, 1982 (Anul 12, nr. 578-629)

1982-01-01 / nr. 578

O ISTORIE POLEMICA SI ANTOLOGICA A LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PINA IN PREZENT caragiale(coxciii) opera (UN PARANTES : AMBIENTALUL) Pe urmă, cu aceeași indemînare ora­torică, Antinescu reamintește celor ce pa­tronează noul institut de cultură că, de fapt, prin ajutorul pe care-l dau celor ce luminează mințile tinere, ei isi fac un bine pentru propriile lor odrasle, dar nu asta este important — lasă să se în­țeleagă oratorul — pentru că, de fapt, Ui interpelează auditoriul : La carii din­tre D­v., Doamnelor si Domnilor, am făcut apel pentru aceste Institutiuni si ati refuzat ? La carii dintre Dv. am făcut rugăciune să ajutati acestei Scoale si nu ati voit ? Nimeni dintre Dv. nu ati re­fuzat pe cineva dintre aceia, cari cereau ajutorul Dv. pentru aceste Școale. Si, de aici, se trece la un istoric al Scolii nor­male, la evocarea corpului profesoral, se amintește că era cu­ p­act ca această școală să fie desființată și că pedagogii s-au oferit să dea lecții gratuite, după Intervenții la București și la Cameră, pen­tru ca să se evite obștescul sfîrșit al Șco­lii normale din Ploiesci. Este măgulit și guvernul, care este socotit bun și lumi­nat cînd sprijină școala , se face apel la abnegațiunea profesorilor și la bu­năvoința elevilor de a conlucra la Însușirea învățăturii lor, dar toate acestea vor duce către un viitor fericit. Se exprimă apoi optimismul in ce pri­vește soarta școlilor si secțiilor pe care Antinescu le evocă. Acestea sunt faru­rile popoarelor care le conduc spre Por­tul Salvării, scăpîndu-le din valurile ig­noranței , pentru că, și astăzi — cum zice Antinescu — se mai găsesc popoare aflate în sălbăticie. După care, oratorul plonjează în cadrul geografic și ne aduce la Bordul bătrînului Danubiu. Este evo­cată Cartea cea mare a Destinului, se Dronostichează că­­ micii descendenți ai divului Traian, fiii și fiicele noastre, vor ieși armați din Arsenalul Științelor, cu zelul studiului, cu o bună conduită și cu dorința fermă de a profesa morala evan­­gelică in toată puterea cuvintului. Odată instruiți, acești fii luminați vor ajunge să fie invitați la masa bătrinei Europe si vor intra în concertul euro­pean și admirați chiar de inamicii noș­tri seculari.­­ Se trece la distinctiunea dintre cul­tură și stil : școala îl perfecționează pe om prin instruire, gindește Antinescu, dar spiritul il șlefuiește și el trebue să do­mine viața trupească, să fie învinsă vo­ința animală, instinctul ! Se face apoi o incursiune în istoria americană, evocîn­­du-se faimosul Whitefield și se ajunge la frumoasa metaforă a leului care va deveni sentinela Bulevardului Europei, contra ignoranței pe țărmurile bătrînu­­lui Istru. Furat de demonul statistic, el coboară pe pămint și aflăm că anul scolastic a fost frecventat de 26 de elevi dintre care doi au abandonat. Ni se mai spune că examenele generale ale elevilor au fost „vizitate“ de un public inteligent, pre­cum și de o onorată comisiune examina­toare a cărei opiniune despre rezultatul progresului din anul școlar este satisfă­cătoare. Antinescu nu scapă nici ocazia de a exercita și o critică asupra administra­ției județului care nu a avut grijă să recruteze și elevi din mediul rural, asta explicînd numărul redus al celor ce au frecventat in anul respectiv Ecoala nor­mală. Se face si sugestia ca­ anul viitor, Școala normală să fie mai „impopulată”, asta cu condiția de a avea în capul ju­dețului un bărbat căruia ii place lumina și care dorește fericirea poporului nos­tru rural (sugestie, In ce-l privește, pro­babil). Finalul discursului reintră în aceeași ■ură oratorică din care nu lipsesc fraze latine (Fiat lux), o evocare a patriei și a dorinței tuturor ca Românii să fie ani­ti in cuget si in simțiri pentru a lisa urmașilor o tari luminată, puternică in­­lăuntru si respectată in afară. In sfîrsit, această zi trebue să rămână In mintea elevilor ca o sărbătoare a sărbătorilor ; ea, această sărbătoare a fost marcată cu niste trofee cu care se ■­Întorc acasă cei victorioși pentru a le arăta părinților, după care se mulțumește înaltului guvern, celor de fată care au făcut sărbătoarea și mai strălucită si se termină cu urarea „Să trăiască Româ­nia !“ Fondul acestui discurs, in care s-a subliniat unele esențe caragialene, este cinstit, frumos, patriotic și numai plăce­rea de a orna vorbele pe care le ros­tește cu un patos irezistibil . Impinge spre caricatură. Aici ar fi de făcut o remarcă despre felul la care se naște comicul. La Început am spus că supra­dimensionarea proporțiilor pe care le capătă o serbare școlară a născut unele ironii ale noastre, dar­ ca orice profe­sor. Antinescu trebue să dea celor scrise de el un cadru în timp și un spațiu ; mica Școală normală ploieșteană trebue să aibă dimensiunile unui templu, oră­șelul de provincie trebue, și el, să ca­pete proporțiile unei capitale culturale care ar Încăpea oriunde In lume , evo­carea istorică ne așează într-un fel de carusel al destinelor universale ; noi nu trăim In afara lumii, nu suntem o pro­vincie — vrea să spună Antinescu — aportul nostru la cultura universală poate fi, curînd, dacă ne luăm în serios, im­portant , nu există popoare mari și po­poare mici, există numai o inteligentă universală In care avem si noi locul nostru. — Sigur că geniul lui Caragiale nu a mers pe drumul de a copia cu exacti­tate discursul auzit sau nu, cum se în­­tîmplă și cu schitele care reproduc dia­loguri de bodegă sau de voiaj pentru că, asa cum se știe, Antinescu nu s-a recunoscut in personajele caragialene. El se credea un profet al treburilor cultu­rale, nesimtind nici o clipă ridicolul in care intră cîteodată. Meșteșugul autoru­lui Scrisorii pierdute constă în eliziunile Si adăugirile — si ele autentice — cu care a augmentat discursurile politicie­nilor vremii. Sigur că această goliciune a cuvintelor puse față în față cu reali­tatea social-politică naște enormul comic pe care-l au piesele și prozele lui nenea Iancu. Sub specia eternității, Antinescu poate fi considerat un lăudăros, un om care umflă realitatea, dar nu i se poate con­testa cinstea, nevoia de a încinge spi­ritele cărora se adresează. Cultura pen­tru el este un mijloc de a atrage, cum am văzut, școlari mai multi între pereții liceului unde profesează. Ce poate fi mai sublim decit dorința lui de a vedea ln rîndul celor care ocupă băncile șco­lii pe copiii veniți din mediul rural pe care - și vede luminători ai ducind facla culturii acolo unde satelor, acel timp nu permitea. Cu aceste scuze pe care le oferim personajului, trebue spus că politicianismul burghez a făcut ca­rieră cu oratori care au căzut mai des in păcatul lui Antinescu. Aci, proiectele utopice de înălțarea unor edificii ce n-au fost ridicate niciodată in păcătoasele urbe ale tării au fost calul de bătaie al celor care voiau să fie aleși, de publicul me­reu mintit și de guvernele ce se succe­dau la termene scurte, unele după altele, amintind fericirea care nu mai venea. Iată de ce cred că o oratorie fermecă­toare, care nu se sprijină pe realizări pe măsura promisiunilor este falimentară ; guvernele burgheze au dovedit-o și Ca­ragiale rămâne biciuitorul lor cel mai aprig, fapt care explică­ indignarea pe care a produs-o, ori de cite ori a apărut cu o piesă nouă. I s-au făcut procese, s-a exilat, a dus o viață destul de aventuroasă, a fost dușmănit — ca orice profet în tara lui — pentru că ni­meni nu admite — și cînd spun asta mă gândesc la politicienii timpului său — că tot ceea ce au făcut ei se baza pe o viziune himerică a realității. CV a urmat eugen barbu epifenomene șansa anonimatului Am dat peste un număr mai vechi al­­ Luceafărului“ in care finul eseist Mihai Zamfir propunea o mică utopie cu rol an­­ticoruptiv pentru literatură, primul tiraj al tuturor cărților să fie publicat sub un pseudonim oarecare. In felul acesta, auto­rii n-ar mai putea face presiuni asupra cri­ticilor, cititorii n-ar mai fi corupți de o critică interesată și așa mai departe. Dacă in urma unui contact nedirijat între auto­rul anonim și cititor cartea ar avea suc­ces, atunci al doilea tiraj, peste doi ani, va putea fi publicat cu numele adevărat al autorului. Fără îndoială, ceva­ ceva ano­nimat s-a practicat și anterior, din tot fe­lul de motive. Secolul XVIII e plin de au­tori care de frica represiunilor își editează cărțile anonim sau sub pseudonim, uneori la străinătate, fără precizarea locului sau anului. Ba chiar în secolul XVI, Bernald de Viervole își publică Le Moyen de parvenir, contenant La raison de tout ce qui a été, est ct sera păstrîndu-și anonimatul și in­­dicînd editura, locul și anul tipăririi prin precizările Nulle part. 1000700407. Autorul nostimului San Antonio își ascunde numele vremelnic, exact ca și autoarea drăguței His­toire d’O. I>ar nu exemplificarea unor asemenea precedente interesează, ci chiar interesanta utopie a lui Mihai Zamfir, care mi-a plă­cut atît de mult încît, orele nefiind prea înaintate, am transpus-o imediat în viață și am decis a-o extind în toate sferele li­teraturii. În fond, acesta e rolul oricărei utopii: să fie pusă în aplicare. După ce am pus-o în aplicare, m-am dus pe editura anonimă cutare, la anonimul director cutare și i-am propus spre editare una din ultimele mele crea­ții majore. —■ Cum vrei să te numești­­, m-a întrebat directorul anonim. — Dante Alighieri sau Agatha Christie. — Nu merge. Ambele pseudonime au fost luate de altcineva. Ca să fie sigur, a chemat pe redactorul șef care a venit cu lista centralizată tuturor anonimilor din țară, listă tipărită­­ pentru uz intern în o sută treizeci de mii de exemplare. — Mircea Florian, încerc eu to timp ce ied șușotesc discret. — Nu ține. Seamănă foarte mult cu un dntăreț folk și de altfel aduce cu numele tovarășului Radu Florian. E bine să evi­tăm numele care ar putea trezi bănuiala că sunt folosite pentru a exploata o popu­laritate deja cîștigată. Tertulian seamănă cu N. Tertulian, Ion Breazu , seamănă cu Marcel Breazu, Tom­a George Maiorescu a fost imitat de A. Tom­a, George Coșbuc și Titu Maiorescu. — Asteropaios. — Știi, n-aș vrea să se cumpere cartea din cauza pseudonimului. — Marian Popa. — Excelent ! E tocmai bun, deși e nu­mele dum,tale real. Va induce in eroare pe toată lumea. Pe coridor m-am întîlnit cu un prieten anonim, care s-a detașat de alți anonimi și m-a atras lingă un perete anonim. — Fii atent, că doar mi-ești prieten. Am publicat un roman... — Ce titlu­­, întreb eu profesional. — Lasă titlul. Pseudonimul meu este Nelu Georg­es­cu. — Excelent ales, spun eu, vizibil încîntat. — Lasă chestia asta. Fii atent că m-a înjurat un anonim în Convorbiri balneare cu pseudonimul Gheorghe Asachi, a știi tu. Știi ce ? Trage-i una cum știi tu. Dar fii atent, nu cu pseudonimul știut de toată lu­mea, caută altul Ca să nu se creeze im­presie... Sunt de acord, vreau să plec, dar anoni­mul mă trage de șireturi deoarece mai are ceva de adăugat. — Și citează-l pe Nicolae Pipeașcă. Știi tu cine se ascunde sub acest pseudonim, dar nu pomeni nimic de Niculina Bidineț, e un pseudonim de-al nostru, ne repară dinții, iar nevastă-sa e la I.A.S. Mercur și scrie cu pseudonimul Traian Ciocănescu- Bocânești. Și fii atent că dau la ăștia un manuscris cu pseudonimul, ți-i spun eu, dacă ajunge cumva cartea la tine, pentru referat ! După ce am părăsit incinta editorială am fost la o ședință de secție a Uniunii Scri­itorilor, am ales o comisie, tot așa, anonim, am participat la un simpozion­ dezbatere­­analiză unde toți vorbitorii au luat cuvintul păstrîndu-și anonimatul deplin, fapt vizi­bil și din modul cum s-au asociat și diso­ciat opiniile, relatate pe Larg, anonim, în Gazeta anonimă. în sfîrșit, ce s-o mai lungesc, toate au mers ca pe roate. Acum nu mai am alt­ceva de făcut decit să aștept să treacă doi ani, să culegem roadele și să vedem ce a­­nonimat trebuie să alegem pentru viitoarele capodopere* marian popa DIN ’81, PE SCURT tre Actrița Sophia Loren­z socotită de că­autoritățile italiene drept campioană a fraudei fiscale, în timp ce producătorul Carlo Ponti este urmărit pentru escro­cherie . In catalogul internațional a fost înregistrat un nou asteroid : Piatagoria.­­ Din cugetările lui Ion Drăgănoiu : „Sigur că Brâncuși ar fi putut să nu se nască, dar el trebuia să se nască pentru a măr­turisi lumii despre vechimea unei civi­lizații cristalizînd în bijuteriile Tismanei. In tradiționalele mese de praznic la care este celebrată viața, în jurul căreia se rostesc vorbe de duh ori se cîntă melo­dii din bătrîni, ale căror cuvinte sînt din cînd în cînd primenite“.­­ Din Caietul grefierului : „Cînd m-am trezit din somn și am simțit mina lui, am avut o tresă­rire plăcută, fiindcă îmi place să fiu mîngîiată, numai că inculpatul încerca să-mi desfacă cercelul nu să mă gîdile cum cu nerușinare susține“. © Suprarea­­lism in paginile ziarului bistrițean Ecoul : „Duminică 27 Septembrie / La ora unu, se încheie aplicarea orei oficiale, revenin­­du-se la Ora Europei Răsăritene. Ceasu­rile vor fi date cu o oră înainte“. • Din incinta fundației florentine Ro­berto Longhi au fost sustrase 29 de ta­blouri, hiarde­­re evaluate la o valoare de 4 mi­i In Japonia există 1072 persoane a căror vîrstă depășește o suită de ani . Ce mai pierde bucureșteanul? Certificat radioamator avansant . Din­­tr-un articol semnat de N. Corbu, aflăm starea civilă a Pythiei — „oracolița de la Delfi“. Ei bine, Pythia era domnișoară . Pentru a face baie de abur la sauna ho­telului din Căciula­ta trebuie să existe mi­nimum zece clienți, altminteri nu se por­nește instalația. E bine, deci, ca dori­torii să se ducă in grup . Cugetări și firme din Tîrgoviște : „Prevederea este mama Înțelepciunii, iar asigurarea ADAS fiica acesteia . Titlul săptămînii . Și piatra citește (Claudiu Mitan) . Cea mai înaltă femeie de pe pămint este ameri­cana Sandy Alten care măsoară 2.32 me­tri înălțime . Medicii au ajuns la con­cluzia că analiza unui fir de păr extras din capul unui pacient poate duce la concluzii asupra sănătății pacientului . Asasinul lui John Lennon a fost condam­nat la închisoare pe viață . Ziariștii au un confrate precoce în persoana tinerei franțuzoaice Virginie Nowak (17 ani) care a debutat cu un articol despre timpul li­ber în L’Express . A fost efectuată pri­ma traversare a Canalului Mînecii cu un balon propulsat de energie solară . După o îndelungată pauză, tenorul Giuseppe Di Stefano a revenit pe scena lirică . Re­vista indiană „Vikendrit“, care apare la Delhi, publică în nr. 11 (noiembrie) pe 1981 grupaje de versuri aparținînd poeți­lor Cristina Tacoi și Ion Lotreanu . Iată ce spune Graham Greene despre l­unea de scriitor : „Scriitorul trebuie profe­­să fie înzestrat cu o răbdare nemărginită. Scriitorul trebuie să fie conștient că pro­fesia sa îl va azvîrli în singurătate. Este profesia în care omul se străduiește ,Vn răsputeri fiind conștient că va reuși foarte puțin. Una din senzațiile cele mai dure­roase intervine atunci cînd încetezi a fi scriitor tinăr și resimți greutatea vîrstei. E foarte periculos să începi a te recopia, așa cum s-a întâmplat cu Hemingway. Nu începeți să scrieți dacă puteți să nu scrieți“.­­ A încetat din viață, in vîrstă de 91 de ani, „omul care lovea gongul“, emblema tuturor filmelor realizate de compania Rank. Celebritatea sa e socotită ega­lă cu aceea a leului din peliculele Metro-Gol­­dwin-Mayer . Cunoscutul carosier Por­­che a afirmat că motocicleta va fi vehi­culul viitorului . Vienezul Josef Trietl, în vîrstă de 60 de ani, este posesorul unei colecții care întrunește peste 60 000 de autografe . Strada Aurel Vlaicu din Piatra Neamț a devenit impracticabilă din cauza întreprinderii „Ceahlăul“ care pro­duce grape cu disc pe care le mai și în­cearcă după ieșirea din fabrică . 43 de expediții au primit din partea autor [UNK]+«fi­lor neputeze permisiunea de a organiza escaladări pe diferite versante din masivul Hymalaia . In curtea imobilului din str. Dionisie Lupu nr. 2 din Timișoara exista un falnic nuc, care s-a uscat din pricină că unul din colocatari II folosea ca suport pentru un scripete cu care își suia la etaj cumpărăturile. Se credea la Amster­dam­­ © Record de achiziție : un timbru în valoare de cinci cenți, emis in anul 1846 in Statele Unite, a fost cumpărat de un colecționar vest-german pentru suma de un milion de dolari . Un fachir el­vețian, Augustin Fournier, și-a făcut din clasica scîndurică cu cuie săniuță și așa întins peste vîrfurile piroanelor a cobo­­rît panta ghețarului Chessien, de la altitudine de 3 000 de metri. Fachirul și-a­­ sărbătorit astfel ziua de naștere. Zodia Leului !­­ Un titlu ! De la onomastică la... o mastică. Dacă al doilea cuvînt s-ar fi pronunțat mastică, am fi avut și o rimă plină © Pe strada Amiral Bădes­­cu din Ca­pitală există o liană gigant­ă Noua Miss Univers este Irene Saez Conde, în vîrstă venezueleana de optspre­zece ani . Alte străzi bucureștene : Cu­­riați © D-ale ziariștilor : „Totul costă cam 200 000 de dolari pe cap de conge­lat, dar CRYONIC’S s-a lăcomit, a vrut să facă economii și i-a tras pe sfoară pe răposați...“ . Aflăm din revista „Ramu­ri“ că Pîlnia și Stamate se spune pe en­glezește — Funnel and Stamate . Pe versantul nordic al Parîngului a înflorit bujorul de munte . Studenta americană Michqua Alcott (19 ani) îmblînzește ani­male : ea vine la universitate cu un urs și doarme un pat cu un leu. „Cît sînt mici, a spus îmblînzitoarea, animalele sînt ca niște copii ; ca să le dresezi trebuie să stai cît mai mult timp în preajma lor...“ . Versul săptămînii : „Miezul nopții chiuie în manualul de logică“ (Ble­­na Ștefoi) . Candoare de paznic: „Eu le-am atras atenția inculpaților că nu e frumos ce fac, că nu e bine să furi, dar ei nu m-au ascultat și atunci am plecat la cinematograf“. " La sfîrșitul lunii mai, au avut loc la bordul navei Mermoz specta­cole de teatru clasic, în timpul unei croa­ziere în Egeea și pe Mediterană . La Institutul veterinar din Bino se găsește, unică în lume, o colecție de potcoave d Intre actorii și cântăreții francezi care au votat pentru actualul președinte, Mit­terand, se numără palida, Marcel Amont, Marie Dubois, Michel Piccoli, Maurice Biraud, Cathérine Allégret © Sca­ fandri britanici au descoperit pe epava unei nave de război engleze, „Marie Ro­sse“, scufundată în anul 1545 în rada por­tului Portsmouth, o busolă de nav­rî "J"a, despre care specialiștii susțin că este cea mai veche din cele descoperite pînă în prezent.­­ In Albumul mondial al picturii naive, scos de curînd de Editura Hervas din Paris, figurează și doi pictori români : Robert Scripcaru și Emil Pavelescu.­­ La chioșcul Agroseni din piața orașu­lui Călărași castraveții de seră se vând numai cu garoafe . Intr-un recent in­terviu­­ în care protagonistul declara că ar fi vrut să ajungă general), criticu­l Eu­gen Simion s­e arată vexat de o opinie recentă a lui Nichita Stănescu la adresa sa, formulată tot într-un interviu. Pentru edificare , cităm pasajul respectiv : „Eu­gen Simion e mai bun în jurnalul său parizian decit în orice alt opus critic, unde subjugat de pronia sa imnul de arbitru al naționalei, pune atît de mult echilibru în sinea sa 'noi­ sfărîmă balan­­ța sub greutatea echilibrului“. U­nii de Știință francezi au descoperit Oame­în Oceanul Indian un pește ce se remarcă prin coloritul său aparte : corpul peștelui este acoperit cu pătrate de culoare alba și cărămizie,, dispuse asemeni unei table de șah . În clădirea O.J.T. din Baia Mare funcționează un Pati-Bar unde cl­en­­ții nu sîn­t primiți înăuntru, ci serviți prin deschizătura ușii . Un sculptor a așezat în parcul municipal din un arbore de aluminiu, voind în Boat­on felul acesta să atragă atenția asupra pericolu­lui deteriorării mediului Înconjurător.­­ Viața celebrului agent dublu Richard Sorge va face obiectul unei noi ecrani­zări . Din cugetările lui I. Constanti­­nescu : „A refuza să fii provincial la București, la Paris sau la Chicago...“ . Un hoț din Sidney, după ce­, a furat o ambulanță, a revopsit-o și i-a schimbat paturile cu bănci, a vândut vehiculul po­liției . Pentru a-i determina pe thailan­dei să nu mai călătorească fără bilet, autoritățile au organizat, o dată pe lună, o loterie cu bilete de autobuz. Omul­ nu știe de unde vine norocul și nu mai face nici gunoi . Penibilă retrospectiva li­terară pe anul 1981 din revista Convorbiri literare semnată de Gh. Grigurcu și AL Dobrescu. ' l OBDffaBIBVB e 53 El Í ajax ® ® BBOWBRI Ei S3 ES ö E £2 J

Next