Saptamina, 1982 (Anul 12, nr. 578-629)

1982-01-15 / nr. 580

_­__­____ SERIE NOUĂ, Nr. 580, vineri 15 ianuarie 1982 — redactor șef EUGEN BARBU — 8 pagini 1 teu CULTURALĂ A CAPITALEI cointeresare și răspundere 1932 a debutat sub semnul angajării plena­re a întregului popor pe drumul înfăptuirii mărețelor sarcini trasate de Congresul al XII-lea al partidului. Realistul program de dezvoltare economico-socială a României im­pune participarea unanimă, conștientă, an­gajată a tuturor oamenilor muncii fără deo­sebire de naționalitate, la realizarea exem­plară a planului în toate domeniile de acti­vitate. înalta me­siune de a ridica România pe culmile civilizației și progresului presupune un efort susținut de perfecționare continuă a tuturor domeniilor de activitate, de cu­noaștere aprofundată și aplicare constructi­vă a legislației socialiste, al cărei rol este acela de a asigura crearea unui cadru co­respunzător acestei perfecționări. Recentul Decret al Consiliului de Stat pentru institui­rea unor reguli privind exploatarea și în­treținerea instalațiilor, utilajelor și mașini­lor, întărirea ordinei și disciplinei în mun­că în unitățile cu foc continuu sau care au instalații cu grad ridicat de pericol în exploatare se înscrie în cadrul reglementă­rilor menite­­ să asigure modernizarea și bu­nul mers al producției, ridicarea industriei P­* o treaptă superioară. Funcționarea ireproșabilă a instalațiilor impune înaltă disciplină tehnologică și de­­ muncă, responsabilitatea colectivelor de oameni ai muncii, o atitudine intransigentă față de practicile de orice natură ce pot produce nereguli în producție. Munca disci­plinară, responsabilă, îndeplinirea exempla­ră sarcinilor ce revin fiecăruia la locul de muncă constituie chezășia transpunerii în viață a prevederilor Programului parti­dului. Noua revoluție agrară, domeniu prioritar în această etapă, presupune sporirea conti­nă­­ a eforturilor de creștere a contribuției agriculturii la progresul continuu al econo­miei naționale, la ridicarea bunăstării între­gului popor. Decretul Consiliului de Stat privind îmbu­­nătățirea activității de mecanizare, regle­mentarea raporturilor dintre stațiunile pen­tru mecanizarea agriculturii și unitățile a­­gricole din cadrul consiliilor unice agroin­dustriale de stat și cooperatiste ca și Decre­tul Consiliului de Stat privind efectuarea recensămintului animalelor domestice sunt reglementări care își au sorgintea în legis­lația României socialiste la elaborarea că­rora un rol determinant l-a avut secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, și care au primit girul Marii Adunări Naționale. Dezbaterile care au avut loc în colectivele de oameni ai muncii din industrie și agricultură sunt o dovadă eloc­ventă a adeziunii ferme, a hotărîrii nestră­mutate a tuturor celor ce muncesc de a înfăptui neabătut hotăririle adoptate de con­ducerea de partid și de stat. În conformitate cu prevederile Programu­lui privind autoconducerea* autoaprovizio­­narea în profil teritorial, care constituie o dezvoltare pe plan superior a prevederilor Legii autoaprovizionării, se oferă tuturor județelor și localităților patriei posibilitatea de a valorifica într-un grad superior po­tențialul propriu, de a contribui, în folosul oamenilor muncii. • la fructificarea inițiati­vei locale, in ultimă Instanță, la creșterea calității vieții pe întreg teritoriul țării. Se impune ca în toate colectivele de mun­că să se desfășoare o susținută activitate politico-educativă de cunoaștere și respec­tare a hotărîrilor­­ partidului, a legilor țării, pentru a obține rezultate menite să contri­buie la înlăturarea greutăților și neajunsu­rilor care mai există încă, pentru a urca pe treapta superioară pe care ne-am pro­pus-o pentru anul 1982. „Organele și organizațiile de partid tre­buie să facă totul ca atît hotăririle partidu­lui, cit și legile statului să fie aplicate și respectate în întregime, să constituie baza întregii noastre activități. Aceasta cere în primul rînd o bună organizare a cunoaște­rii și înțelegerea hotărîrilor și legilor“ — remarca secretarul general al partidului, to­varășul Nicolae ceaușescu. „saptămâna“ „ISTORICUL NU TREBUIE NICI SA MORALIZEZE, NICI SA FILOSOFEZE, CI SA EXPUSE CLAR ȘI IN ÎNLĂNȚUIRE LOGICA FAPTELE“. VASILE PÂRVAN centenar­ i. „Viteji au fost flăcăii tăi, o, patria mea frumoasă, pretutindeni unde ți-au apărat moșia de năvăla dușmană. Dar nicăieri su­fletele lor n-au ars de­ un foc mai mistui­tor ca la Mărășești și Tîrgul Ocnei (...) Au învins pentru că a muri nu puteau , căci nu sufletul lor era acum puterea tuturor strămoșilor, era viața nemuritoare a rasei dacoromâne, era voința de a birui a Romei eterne (...) în Cosmos sunt toate cum au fost. Pe Pămînt e iarăși pace și între oa­meni bună învoire. Somn ușor, camarazii mei, copiii mei. Somn blind !“ (Fragmente din „Memorialul“ în onoarea camarazilor căzuți în războiul pentru unitatea națională, citit în ziua de 20 nov. 1918, la redeschi­derea cursurilor de istorie antică , apud Ediția de Scrieri îngrijită de Al. Zub, Edi­tura științifică și enciclopedică, 1981). Neîndoielnic, un om care a putut simți și scrie asemenea cuvinte a fost un sfint. Aflate la înălțimea jertfelor pe care le glorifică, aceste cuvinte așteaptă cu înte­meiere a fi săpate pe marmora conștiinței noastre. Asemenea cuvinte au pu­terea de a-ți răpi graiul, tulburîn­­du-te pînă la adîncul ființei, topindu-te vi­jelios în revărsarea lor de orgă. Ele între­gesc catehismul scris al neamului, alătu­­rîndu-se cu cinste marilor texte de inimă și cuget ale suflării românești din toate timpurile, in pîlpîirea lor de rubin aprins,­­ în subteranele izvoarelor lăuntrice și în Discurile înzăpezite pe care ni le înfăți­șează dinainte, se împletesc dramele și măreția acestui neam eroic. Chiar dacă ar fi scris numai aceste Memoriale, concepute ca Rosa­lii dar și ca Parentalii pentru cin­stirea martirilor, Vasile Petrvan ar fi ră­mas în pleiada de foc a urm­erilor nea­mului. Iată că mersul implacabil al vre­murilor face ca în acest an să celebrăm un secol de la nașterea sa. Cînd tubîleele marilor cărturari a­ unui popor încep a se număra în sute de ani, este un semn de vechime tărie și permanentă a culturii sale. Tu areopagul de umbre sacre care au vegheat la înflorirea României există la mijloc, un triptic uriaș, aidoma dolmene­­lor megalitice, alcătuit din bărbați de a­­­ceeasi statură morala și de aceeași esență tragică a geniului. Ei sunt, cel puțin după pârvani priceperea și simțirea noastră. Eminescu, Iorga și Pârvan. Trei spirite înfrățite în eternitate, de profunzimi abisale și înăl­țimi cosmice, trei magi ai unei orbitoare Antares care se petrece pe boltă, de mii și mii de ani, dinspre trecutul spre viito­rul patriei. Au fost și alții mari, gigantici în felul lor, și alții au lucrat la zona in­vincibilă a făpturii neamului nostru, re­­vărsînd semințe binefăcătoare pe solul ini­milor, potopindu-și semenii din mijlocul cărora s-au ridicat, dar și străinătatea ui­mită, cu explozia de raze a aurei­lor. Însă, acest triumvirat eroic a pătruns mai ferm și mai cu credință în tainițele neamului, el a răscolit sufletul romanității în cele mai intime articulații ale lui, izvorînd co­mori demiurgice din urzeala simplă de la­crimi, sînge și speranțe a pătimirii naționa­le. La umbra lor se întrepătrund rădăci­nile celor mai alese virtuti ale scoborîto­­rilor din daco-romani, de la înțelepciune și omenie, până la muncă silnică și jertfă de sine. Prin creațiile lor excepționale, ei au izbutit, fiecare în felul său și toți laolaltă, să ne facă contemporani cu strămoșii și, deopotrivă, cu urmașii, prin boltirea unui Arc de Triumf care unifică destinele pa­triei dintotdeauna. Fără doar și poate, un popor care are asemenea plăsmuiri umane nu poate, nu are voie să piară, nu răs­timpul dintre 1882 (nașterea lui Pârvan) și 1889 (moartea lui Eminescu) cei trei tri­buni au avut fericirea de a fi contempo­rani. E un răstimp de șapte ani. Fericit neam al românilor, care după cele mai cumplite osînde *i­ pustiiri ce ți-au în­­crîncenat ființa, mai ai puterea primăvă­ratecă de a naște sub soare asemenea oa­meni fără seamăn ! Fericită cultură care, fără a fi nevoită să te aservești altora, știi să rodești din dubblața și amaru­l. seve­lor tale, pomi înfloriți ca aceștia ? Cine a fost Vasile Pârvan ? Cum ne a­par astăzi, la scurgerea unui veac de la naștere viața și opera acestui profet al conștiinței na­ționale ? cornelii] vădim tudor (Va urma) virtuți morale Pentru noi, astăzi, principiul fundamen­tal al respectului față de o scară stabilă de valori constituită pe nucleul-lege creației de bunuri folositoare omului, pros­ul­perității sale, fericirii lui, cu efecte propa­gate asupra conștiinței, asupra personali­tă­­ții, asupra tipologiei sale proprii de a dis­tinge binele, frumosul, adevărul și a le opu­­­­ne necontenit răului, uritului, minciunii nu se rezumă doar la o simplă scoatere afară din paranteze a categoriei de acțiune. Scara noastră de valori supune acțiunea însăși vir­tuților ordinii, disciplinei și întregului lanț de consecințe cîte pot fi deduse de aici. Fiindcă, firește, ordinea și disciplina nu pot fi înțelese de nimeni doar în accepțiunea restrânsă la teritoriile economice, cu foc continuu, doar în ipostaza omului care su­praveghează o Instalație de cracare catali­tică, sa zicem, ori un cuptor de oțelăr­e. Focul continuu se aprinde și arde sau tre­buie să se aprindă și să ardă, mai înainte, ca reflex modelator al muncii, pe vatra conștiinței individuale, celălalt foc, cel al confruntării la vedere din procesul de su­punere a materiei, de transformare a ei în bunuri pentru viață fiind dovada modului de înțelegere de către om a simbolului ar­derii însăși. Cred că lucrul cel mai important pentru noi acesta este — nu să acceptăm cu vorba o teoremă pe care, oricum, nimic n-o poate umbri, ci să așezăm faptele noastre într-o succesiune dictată de obiectivele cele mai fierbinți, mai aproape de viață, mai încăr­cate de sensuri proiectate asupra zilei de mîine. Optica răbdării fataliste, a rabatu­lui inevitabil, insinuarea lipsei de mijloace compensatoare sunt sugestii pentru o morță a inacțiunii de care suntem­ absolut străini. Fiindcă mijloacele educative de a aduce conștiința la nivelul exigențelor dezvoltării noastre economico-sociale nu ne lipsesc. Dimpotrivă. Și acest dimpotrivă are în ve­dere, acum și aici, un ansamblul pâighiil­or formative create și perfecționate de-a lun­gul anilor și care dispun de ramificații multiple în întreaga suprastructură a statu­lui, ci numai o parte a acestui ansamblu, o parte modestă la întîia vedere dar cu re­surse de eficacitate indiscutabile — munca culturală de masă, activitatea de microco­­lectiv, de la om la om. Unii ridică din umeri, atotștiutori, cînd vine vorba despre subiectul acesta, cu un gest care ar vrea, parcă, să-ți reteze nasul pentru faptul că dai importanță mărunți­șurilor și, nu o dată, mi s-a întîmplat să întilnesc fie instructori de formații, fie ac­tiviști culturali uniți sub semnul aceleiași încruntări de sprinceană. ..Facem și noi eite ceva, zic el cu lehumetiseala, dar să nu ne închipuim acum câ treaba asta ar fi chiar atît de importantă. Ca fără ea nu merge treaba, că stă viața-n loc“. Unui a­­semenea punct de vedere sceptic , datorăm starea de lîncezeală de ici, de colo in des­fășurarea muncii culturale din unele în­treprinderi sau cluburi, din unele case de cultură, de pe lingă căminele culturale din sectorul agricol Ilfov. Unei asemenea indi­ferențe defăimătoare îi plătim tributul costisitor al ineficienței, al dispariției unor formații artistice, de la brigăzi pînă la an­sambluri corale, al ieș­iri la rampă numai în zi festivă peste rest dominind co­ v’a unor programe fantomatice, a­ unor repertorii impersonale, scălîmbe, fără adresă, fără sare, fără pper. A redescoperi eficiența muncii culturale acolo unde ea a dispărut sau a sărăcit, a repune pe p cloare, în tot locul, activitatea culturală și nu pentru a arăta cîte sute de premii sîntem noi în stare să obținem în întrecerile Festivalului național „Cîntarea Româncei“ ci pentru a consacra mijloacele acestei activități for­mării trăsăturilor conșt­inței comuniste la fiecare om al muncii înseamnă, pur și sim­plu, a grăbi procesul înțelegerii de către oameni a unor lucruri asupra cărora e de prisos să mai stăruim Nu e vorba de in­ventarieri și recensăminte de formații, de șters praful de pe diplome și distincții vechi, ci de stimularea repertoriilor, de înnoirea textelor, de învățarea unor cîntece noi, de trecerea la repetarea și punerea în scenă a unor piese definitorii pentru dra­maturgia politică actuală, de cultivarea dansurilor tematice purtătoare ale unui mesaj optmist, capable să exprime în­crederea noastră în vată. In viitor Avem mari forte culturale si a le da po­sibilitatea să se manifeste, a le crea întrea­ga ambiantă necesară acestei manifestări constituie mai mult decit ** pune accentul agrementului pe o după amiază sau alta. Căci înzestrînd oricare din formele activi­tății culturale cu mesa­jele educației comu­niste, făcindu-le ,se desfășoare, ele visele. Intr-un climat de ordine și disciplină, de negare a boemei vic­iviiile care scuzi lenea­­ și neputința, acestea vor servi direct virtu­țile morale­le muncii 'rdenat“­ străini» de trasul chiulului pe «* cal“ sau alta, de mani­festări cu consecințe năsu­bitoare pentru munca de educație vor menține nervetita stare de verbă» a oamenilor la vatra cu foc continuu a propriei lor conștiințe. Nicolae ioceag )

Next