Saptamina, 1984 (Anul 14, nr. 2-52)

1984-01-13 / nr. 2

■ I spirale la judecata de apoi a poeților cacialmaua lirică 12. Poetul nu are vîrstă, are rang ! El se poate prostitua încă de cînd debu­tează, cum o fac unii sau i se mai în­­­timplă să-și ad­rne lira în cui, tocmai cînd stă De norii Olimpului, virsta lui, e numai a talentului. Sunt bătrîni care au murit tineri ca poeți și există pa­triarhi rămași adolescenți în lirismul lor. Cantitatea, fabricarea în serie, impos­tura, dorința de a intriga, iată primej­diile cele mai mari și cel mai ades întîlnite în cariera celor ce încalecă i­­egasul. La Brumaru mi se pare că amenințarea vine din altă parte , de la un oarecare manierism care-l duce la repetiții și chiar la oboseala unelte­lor ce l-au slujit atât de bine. Să lăsăm deci puțin acel prim volum analizat, al frumoaselor „Cîntece naive“ și să ve­dem ce găsim în „Ruina unui samovar“, ultimul său produs liric. Iată un poem de început, fără titlu, care începe bine. In hainele cunoscute ale poetului : „Mi-e sufletul împins de rouă / In groapa unui crin adine / Mă tin cu mîinile-amindouă / De marginile lui si Plîng // Nu vreau miresmele să-mi umple / Gura cu flu­turi, nici lumini / Să mă imbrace-n raze scumpe / Cu hățuri ticălos de fini // Ci Îmi doresc o portocală / Mare si grea (oh, pe-ntuneric !) / Ca să mă joc in pielea goală / Cu trupu-i copilin si sfe­ric“. Ultimul catren e penibil si strică totul. Intr-o „Elegie“ găsim acest distih plin de frăgezime : „începi să rupi naive recipise / Mari fluturi iscăliți ai dimi­neții“, dar restul poemului nu depășește banalul. In „Rugăciune", iată versuri, a­­mintindu-l pe vechiul Brumaru : „Și-a­­propie-mi cu mina ta / Prinsă-n lumina de amiază / Un crin curgind ca o ciș­mea / Pune-mi, viclean și crud­ de pază/ îngeri frumoși ce pe saltea / f­ac dra­goste e-o lină groază“, finalul și înce­putul nemaiconcurînd la salvarea poe­mului Foarte frumoasă mi se pare și „Scrisoarea* trimisă poetului Dimov : „O, Leonid Dimov, e seară / Și trec femei cu trupuri lungi / Ca niște viespi uriașe / Pe care nu poți să le-alungi / Cu mina leneșe din minte / Femei cu sini licen­țiosi / Umflați de-un inger pneumatic / Pin la absurd in plușuri roș / Femei ce ne-ar lisa-n burice / Plutind pe pintec­­­ă murim / Fără speranțe, fără apă / Cum ne corăbii Gordon Pym / Haluci­­nind vechi etichete / Pe butoiașele cu spirt / O. Leonid Dimov­­e seară / Si eu beau singur intr-un birt“. „Bocetul de adult“ mi se pare in linia bună a lui Brumaru : „Surioară, suri­oară / Face-m-ai o birjă clară / (puțin forțată imaginea dacă a vrut să fie o birjă luminată) De surîsuri dulci de fante / Cu perdelele bufante / Trasă-n praf pe două mure / Să te port tot în murmure / Pe la chioșcuri și cișmele / Trintită pe canapele / Ca să-ti speli tru­pul de rele // Și mai face-m-ai garoafă / De pus noaptea-n șip cu apă / Ca să n-ai vise de scroafă // Și placă de bulion / Să-mi ascult­ la patefon / Sufletul ca pe-un baston / De din zori și pină-n Seară / Surioară, surioară...“, încet. Încet, cu cit înaintăm In volu­mul ultim se simt semnele unui mic naufragiu care amenință creația acestui poet foarte bun. Iată „Epigrama“ : „O, melancolia / Acelor zile , / Palidul scaun Vasîle / Iubea De masa Maria // Si-n ce bulion / Isi vineca infidela / Strecură­toare/ Angela / Amorul ei pentru lighea­nul Napoleon ! // Iar sticla Dumitru / Satisfăcea / Tristetea-i un litru / C-o patimă grea // Astfel, întrucit / Isi băga către seară / O sforicică pe git / Nemai­­scotînd-o afară.»“. Stai si te întrebi : molima a atins și lașul ? Un „Cîntec naiv” sună de data asta astfel : „Iubito, hai să mlncăm cretă / Să bem sticluțe cu cerneală / Să fim din nou elevii le­neși / Din catalogul de la școală // Ne-am face temele pe mîine / Și hărțile la geo­grafie / Cu sufletele-n munți și ape / Fără ca nimeni să ne știe // Iar la sfîr­­șitul sîptăminii / Neascultați, uitind de toate / Mi-ai arăta, oh, Doamne sinii / In magazii dărăpănate !“. „Numărătoarea pentru puștoaice și ba­­balîci“ este alunecarea pe o pîrtie care nu știm unde va duce : „orișice / se / poate­­ bea / am lovit / Ieri / o perdea / vișinie / si-o / traversă / tolănită / pe / sub / trenuri / tandră / moale/ și / per­versă“. Dar mai sunt și alte poeme, si ele deteriorate de o lipsă de probitate care nu era obișnuită la acest poet. Citez finalul unui fel de poveste fără noimă : „Viata, mărirea si decăderea Bul-Bukului dantelat“ : „De-atunci prin lume, morsa tristă / Cu lungi mănuși, plînge-n ba­tistă / Trecuta-i viață de artistă / Șter­­gind cu oră de pe listă / Bui-Bukul ce nu mai există / Indantelat, prin lumea tristă“. Toate aceste fleacuri lingă lu­cruri ce-i amintesc de vechiul Brumaru : „Iubito, topită-n lumină / Precum biserică-n ceai“ sau un alt „Cîntec naiv“ p­e înălțimea altora din perioada bună a poetului : „Noi bem plictisiți vitrion / Și crude infuzii de ceai // Si-avem la manșete buton / Obraznic de rouă corai / Și mari pălării cu aripi / Plutind ba pe flori, ba pe cap / Noi suntem nostalgieii tipi / Tintind lingă pomți de dulap / Pe unde ne-asteaptă-n balcon / Moi cărnuri frumoase, dar, vai ! // Noi bem plictisiți vitrion / Și crude infuzii de ceai“. Toate acestea lingă o „Scrisoare“ trimisă lui Nichita Stănescu care sună astfel : „Oh, Nichita, oh, Nichita / Mă apucă infinita / Cu o mină lungă, tristă / Care nici nu­­ mai există // Cotcodac de prună rece ! (sic !) / Emil stă. Femeie trece / Fleașcă prin bufetul Zimbrul / (I-as lipi acestei moapse / Pupăcioase, ca pe-un zimbru / Sufletul meu cald pe coapse) / Doamne, ce duioase țurțuri ! / Mi se face mintea țurțuri / De lumină țiuită / Țurțuri tari topiți pe plită / / Oh, Nichita, oh, Ni­chita / Mă apucă infinita / Cu o mină lungă, tristă / Care nici nu mai există“. Asemenea poezii se trimit cu posta pe cărți poștale. Poeții adevărați nu ies în pijama la sărbătoarea poeziei. Din pă­cate chiar celui ce i se adresa folo­sea orice prilej de a rima, dar a rima, nu e neapărat Poezie ! Iată de ce vă propun să ne întoarcem la Brumaru din primul volum pe care-1 cercetam la începutul acestui capitol liric : „încins de-un străveziu cilindric godin / Cu mici ușițe și enorme cadle / Iau iar cuvinte­ le sug miezul, ah,­le / Arunc spre tine cu candoare. Ochhii / Respir ușor să nu stirnesc cenușa / Și grațios bag lemne tropicale / Cu miros delicat si burta moale / Luate (căci le doare) cu mă­nușa / Si piersice prăjesc pe tăvi de­ a­­lamă / Alene-mbolnăvite prin piper / Sfirțitoare, adormind, in zeamă / Cu sim­­bur fin, montat la bijutier / Apoi trec brume roz în castronașul / De bărbierii si-nfiorat tresar / Gîndind cum o să-l spulber pe trufașul / Bob de cafea in lișnițele mari !“ (Fără titlu) ca și acest poem : „O, vremea cînd eram copii / Tutungerii, tutungerii / Cărți de­ aventuri nuci cu magiun / Ce să vă spun, cum si vă spun ? / Iubiri ascunse in ghioz­dan / Sutiene mici cu miros rar / Deco­lorate an de an / Prinsul adune dintr-o vacantă / In frina unui tren marfar“, o mică capodoperă realizată cu mijloace atât de simple ! Sau alt „Cîntec naiv”: „Și facem leneș noduri la batistă / Spre­ a ne-aminti de noi si de azur / Și fericiți ei fluturii există / Ținuți de mîini de razele din jur // Tu nasturi mari să-mi coși cu ață tristă / La pardesiul meu de bun augur / In timp ce-o să-ntocmesc naiva astă / A vieții cu creionul cel mai pur / Voi pune roua­ nz­i ca-n vechi 11­ ghene / Să ne spălăm rizînd cu calzi clăbuci / Miresme-apoi cu talie și gene // Motani invidioși si clăpăugi / Ce te gîn­­desc cind dormi iar la sfirsit / Sinii tăi albi cu frunte-n infinit...“. Unde ești tu, motane ale detectivului Arthur ? Cel ce simțea ca o mătase ? Și scria cu literele pe care le face bruma ? e. b. cronica limbii românești pleonasmul... Cred că nu există greșeală de exprimare mai încăpățînată, mai rezistentă la critică ș 1 chiar la ironie decît pleonasmul. Nu-i vorbă că, pentru a-și impune prezenta re­curge­ri la mijloace dintre cele mai vi­clene. Mă gîndesc atunci cînd afirm a­­ceasta la elementele neologice, cu al că­ror sprijin de ce de mai multe ori își face apariția și al căror înțeles — după cum se vede — scapă unor vorbitori, aceștia fiind, astfel, induși în eroare. Voi cita„ In această privință, cu titlu i­­llistrativ, citeva exemple. Primul dintre ele ni-1 procură — bineînțeles, involuntar — un articol apărut într-o revistă, sub titlul Taine ale organismului uman. Iată pasa­jul în cauză : „Georges Duhamel, medic, academician și scriitor francez de mare reputație, era pe deplin convins că între sănătate și creati­vitate există strînse raporturi de intercon­­diționare reciprocă“. întrebarea este : se poate spune, fără a greși, intercondiționare reciprocă ? Răspun­sul nu poate fi decît negativ, dacă știm ce înseamnă intercondiționare. Acest cu­vin­t este format cu inter­ element de com­punere, al cărui sens este între. Inter­­condiționare exprimă, deci, înțelesul con­diționare existentă între doi factori — ca atare, condiționare reciprocă. Deci, a atașa de termenul intercondiționare adjectivul reciprocă înseamnă a te exprima pleo­nastic. Să observăm, acum, din punctul de ve­dere care ne interesează în comentariul de față, pasajul ce urmează : „Simpatia coexistă, e adevărat, cu ironia, dar o și covârșește..." Rândurile pe care le-am citat sunt des­prinse dintr-un articol al cărui autor vă­dește o netăgăduită iscusință a mînnuirii frazei. Cu toate acestea, l-a scăpat printre degete, ca să zic așa, pleonasmul coexistă cu..., știindu-se că respectivului verb, care înseamnă a exista împreună cu altcineva sau cu altceva nu poate fi asociat cu un complement introdus prin prepoziția cu. Mai generos ilustrativ pentru ceea ce urmărim să demonstrăm se dovedește a fi, după cum se va vedea, formularea urmă­toare dintr-o cronică a edițiilor : „I-am reproșat (autorului unei ediții critice a o­­perei lui Dim­itrie Bolintineanu, mi.) stilul uneori prea ceremonios, umflat, retoric si patetic (editorul a căzut victimă, se vede bine, retorismului grandilocvent al poe­tului) ". Autorul frazei pe care am semnalat-o cade și el victimă, se vede bine (spunem asa, spre a-i parafraza formularea) unui pleonasm multiplu — ceea ce ne-a deter­minat să afirmăm că formularea discutată e mai... darnică în exemple. Aceasta, deoa­rece și umflat și retoric și patetic se află la o succesiune directă de parcă respecti­vele adjective ar fi deosebite ca sens. Și n-am isprăvit cu fraza în cauză, căci au­torul ei mai vorbește de­­ retorism grandi­locvent, cînd cunoscut este că prin reto­rism se înțelege o exprimare plină de emfază, iar grandilocvent înseamnă emfatic! Și pentru a demonstra cît de perfid se insinuează pleonasmul pînă și în textele apartinînd unor lucrări de specialitate in materie, să mai cităm un exemplu : «Ter­tina are totdeauna strofe de trei versuri, primul rimînd cu al treilea, al doilea cu primul din strofa următoare, în ritm iam­bic." Să notăm, mai întîi, că regula enunțată de autorul pasajului cu privire la rimele celor două tertine ale sonetului nu e o­­bligatorie și, ca atare, nu e confirmată în­totdeauna de realitatea artistică. De pildă, următoarele tertine ale unui sonet de Emi­nes­cu prezintă o altă dispunere a rimelor decit cea nejustificat impusă pe care am citat-o : „Cobori încet... aproape, mai a­­proape. / Te pleacă iar zîmbind peste-a mea fată. / A ta Iubire c-un suspin a­­rat-o, // Cu geana ta m-atinge op pleoape. / Să Mint florii strîngerii în brațe — / Pe voci pierdute, vecinie adorate !“. Dar, nu pentru aceasta am reprodus pa­tatul în chestiune, ci, așa cum menționam, pentru pleonasmul flagrant pe c­are îl con­ține, căci terțina (strofa de trei versuri) nu poate avea Întotdeauna decît... trei versuri !... Și, spre a se vedea cît de răzbătător este pleonasmul, să amintim că, după ce s-a compromis prin formula, necruțător i­­ronizată, baza fundamentului, se traves­tește în variante ale acesteia, cum dove­dește pasajul care urmează și pe care îl desprind dintr-un studiu privind contribu­ția lui Timotei Cipariu la teoria limbii, deci dintr-o lucrare cu preocupări din domeniul lingvisticii : „Principiile lingvisticii gene­rale (...) au izvorît din studiul istoric și comparativ al limbilor, fundamentat teo­retic, mai ales, pe bazele logico-filozo­­fice..." Nu spuneam că pleonasmul — cum­ ne­­cum — pătrunde, răzbate unde nici nu te așteptai ?... n. mihăescu pe scurt • „SEMESTRUL FRANCEZ* • WIESENTHAL NU SE LASA • „BORIS GODUNOV* LA OPERA COVENT GARDEN DIN LONDRA • AL 181-LEA • Franța a preluat, pentru &ine președinția CXE. Experții apreciază lum­, că pe parcursul „sonestorului francez", Tem asista la dure confruntări an­glo-francaze (sau franco-britani­ce) privind probleme de fond ale Comunității Economice (vest)­Eu­ropene • Aproape în întregime dedicat teatrului, cu „luări de cu­vin­te ce acoperă o vastă arie tematică, ultimul număr (13/ 1083) al revistei băcăuane ATENEU ne adu­ce — prin Bogdan Ulmu — și surpriza pu­blicării unei patetice scrisori pe care, la 13 martie 1960, Ștefan Ciubotărașu i-o adre­sa lui Lázár Vrabie... Popas de-o clipă la masa umbrelor .­­«Sunt foarte fericit că mă aflu aici cu prilejul celui de al 161-lea acord de încetare a focului In Liban», este fraza cu care și-a început Bob Hope show­ul prezentat de Anul Nou In fața marinarilor de pe navele flotei a 8-a ame­ricane, ancorate în largul coastelor liba­neze. Nu știm dacă băierinii măscărici, specializat în asemenea spectacole pentru trupele interventioniste, a reușit să-i bine­­dispuna pe „mariners“ • Două aniversări celebrate în săptămînalul clujean TRIBU­NA : împlinirea unui secol de la înteme­ierea primei reviste cu acest titlu (direc­tor fondator : Ioan Slavici) și trecerea a 10 ani de cinci a apărut numărul dinții al revistei studențești ECHINOX . Deși a îm­plinit 75 de ani, Simon Wiesenthal e hotă­­­­rit să-și continue activitatea de depistare și trimitere în judecată a foștilor naziști. «Oamenii pe ca­re-i căutăm, a declarat el, nu mai am­ nici o influență politică. Ei nu mai Înseamnă nimic. Dar noi nu-i vom lăsa» [ Din săptămînalul ieșean CRONICA j] (nr. 52/1983), două articole se impun în­­­ mod deosebit atenției cititorului : M. Emi­­­­nescu : Poesii 1883, de Mihai Dragan — la a cărui concluzie subscriem («La o sută de ani de la apariția acestei ediții, cel mai înalt omagiu ce s-ar fi putut aduce faptei săvârșite (...) de către Maiorescu era reedi­tarea acestui volum în forma lui origi­nară (...)>*­, și Brâncuși — proiecte necomen­tate („Vreau sa fac mormântul lui Goga“), în care Pogorilovschi emite citeva intere­sante ipoteze asupra unui «ungher — parcă pe totdeauna obscur — al ideației lui Brâncuși» • De la 1 Ianuarie, un nou stat independent pe harta lumii , sultanatul­­ Brunei, de pe coasta nordică a marii in­­sule Borneo . La Buenos Aires s-a anun­țat oficial că autoritățile argen­tin­iene de resort au dispus arestarea generalului Rey­naldo Bignone, fost se­f al statului în pe­rioada guvernării militarilor , generalul n-a răspuns unei citații de a se prezenta la ancheta judiciară privind dispariția, în 1976, a doi militanți comuniști. • Tot în Argentina, au fost interzise activitățile fir­mei japoneze „Hinode Pinguins", care-și propusese să vîneze, anual, 50.000 de pinguini — din milioanele de asemenea viețuitoare, trăitoare pe țărmul stîncos al Patagon­iei • Cîteva incitante considerații asupra e­­voluției prozatorilor care au debutat In anii '60 face Mihai Ungheanu (în ultimul număr al LUCEAFARUL­ui), analizin­d cartea lui Mihai Pelin JSa pierdută pe mare“, reți­nem: «... a avea curaj în proză, astăzi. În­seamnă a scrie reportaj, a căuta o întoar­cere a literaturii la firesc, la omenesc, la , mizele actualității și la temele nedefinisate» A întrebat asupra cauzelor situației conflic­­tuale din America Centrală, marele roman­cier Gabriel Garcia Marquez a declarat : «Cred că situația respectivă s-a creat da­torită perpetuării în regiune a multor ani de nedreptate, de inechități și inegalități, de sărăcie, de mizerie și exploatare». • După Grigore Vieru și Liviu Damian, un alt poet din același spațiu de suflet al limbii române își afflă — firesc — locul in paginile revistei LUCEAFĂRUL , e vorba de Arhip Cibotaru • Reținem, din ulti­mul număr (pe 1083) al revistei timișorene ORIZONT, substanțialul dialog cu Endre Károly, «unul dintre cei mai prestigioși li­rici de limbă maghiară din România, de­canul de vîrstă al­ Asociației scriitorilor bănățeni». • Tot în același număr, două pagini de umor — din care transcriem cî­­terva "cuvinte la patinaj" : «Punteți-mâ­na ••are, pretinse statuia de ghips. Vreau să mă bronzez» ; «Las-o baltă, zise broasca» ; «Și­rămina grea i se părea treaba cea mai ușoară» ; «Lac să fie­ unghii destule» (au­tor : Lucian Bureriu) • A apărut nr. 1 .3 al revistei MANUSCRIPTUM, însoțit un excedent pliant dedicat activității ce­lui ce a fost sufletul ei — regretatul Ale­xandru Oprea • La opera Covent Garden din Londra, Claudio Abba­do dirijează BORIS GODUNOV, de Musorgsk­i. Regia spectacolului poartă o semnătură celebră : Andrei Tarkovski • Simplă se­ducție sau adevăr interior ? este titlul unui interesant micro-eseu semnat de Alfred Hoffman în numărul 1/1864 al RO­MÂNIEI LITERARE , apropo de „serialul Bernstein“, de la televiziune, criticul mu­zical spune : «Marea școală dirijorală ne-a obișnuit cu o tensiune, o gravitate, o pon­dere, chiar o rezervă în abordarea reali­tății beethoveniane și poate că n-ar bine să ne batem pe umăr, excesiv de fa­mi­miliari, cu capodoperele clasice fundamen­tale», care nu pot fi tratate drept șlagăre, chiar dacă ne place să le fredonăm cîte­­odată... • Există un artist plastic numit Ion Stendhal ?... Probabil, de vreme ce redac­torul ,,de specialitate“ al revistei CONTEM­PORANUL (nr. 1/1984) îl trece printre lau­reații premiilor „Arta pentru pace“ — de­­cernate unor plasticieni români și italieni de Centrul cultural „Caravaggio“. • Exce­­­­lent articolul scris de Ion Dodu Bălan if despre mentalitatea criticii literare, publicat în ultimul număr din CONTE­MPORA­­­­NUL. • Opinia lui Sean MacBride des­­­pre retragerea S.U.A. din UNESCO : moti­vul real al deciziei Washington-ului ar fi că «el nu poate impune UNESCO punctele •ale de vedere» — declară fostul ministru de externe irlandez • «... ultimul său ro­man, Istorii, a ajuns la cel de-al treilea volum tipărit...» zice (în FLACARA) Florin Mugur despre colegul său de editură Mir­­cea Ciobanu , înseamnă, oare, că volumul al patrulea din Istorii, pe care-l vedem de mai multă vreme in librării, se vinde... ne­tipărit 7 • După consumul mai multor •Ude cu băutură, Tache Ionel s-a urcat la volanul unei mașini pe care vroia s-o fure — dar, „obosit“, a adormit imediat , cînd a­ftet trezit, a putut să constate că mașina vizată nu avea nici motor, nici roțile afe­rente, Ionel, Ionelule... # «A fost dromoman» zia © (în LUMEA nr. 3(1034) Ioan G­rigo­res­cu despre Mi­hai Tican-Rumano. Și, tot el, mai la vale : «... cum numele de Agnalatac mi se pare ușor bizar, constat că el este anagra­ma cuvîntului „Catalunia“». Anagramă în­deamnă altceva, prietene Ioan Grigorescu , t dt despre „dromoman“, ce să mai vorbim ai • Un articol de largă și fecundă deschide­ ] re culturală . Ironia ca doctrină estetică,i contează în LUCEAFĂRUL Alexandru [ Horia . iată una dintre ideile-forță ale de­monstrației : «Actul poetic dizolvat în scep­ticismul propriei sale inutilități mi se pare un sofism obosit și stagnant, chiar dacă se bazează pe o virtuozitate stilistică remar­­cabilă» • Dumitru Graur, comentator sportiv al televiziunii, susține în ALMANA­HUL FLACARA, în două rînduri fpp. 79 și 106­ că echipa câștigătoare a Cupei UE­F.A. ediția 1062—1963 a fost Benfica Lisabona,v­ând toată lumea știe că e vorba de An­­­­derlecht. Și cînd te gîndești că D. G. s-a­­ dus pină-n Suedia pentru asemenea J petria • Un scurt-metraj de mare succes la public : ÎNȚELEPCIUNEA ȘI LIMITELE K, realizat de Paula și Doru Segall în Stu­dioul s Sahla film“.f nemo I

Next