Saptamina, 1988 (Anul 18, nr. 1-52)

1988-01-15 / nr. 2

spirale o paranteză­ între filosofi. XC ^NU EXISTA ARMONIE FARA EXISTENȚA CONTRARIILOR" (HERACLIT) 10. Hin—non din lunga scrisoare lui Radu Bogdan către Andrei Hosu : «Imediat după ce a citit cartea, im­boldul lui Alecu a fost de a-i trimite o scrisoare in termeni cordiali, in care să-i exprime lui Gabi opinia. Spre deosebire de mine, Alecu nu a fost nici revoltat, nici foarte afectat. A socotit că Gabi are întreaga liber­tate să-l conteste și că în definitiv numai viitorul va arăta dacă a avut dreptate, fapt care — spunea el — nu rămîne exclus. Nu desconsiderarea propriei sale persoane de către Gabi l-a șocat pe Alecu, ci calitatea și li­bertatea pe care și-a luat-o autorul Jurnalului de a judeca și aprecia un raport (raportul Noica — Paleologu) pentru care nu dispunea de datele in­formative și nici de autoritatea mo­rală necesară. Căci, spune Alecu, nu sunt numai ca generație și ca moment de conviețuire forțată, mai aproape de Noica, dar pentru el (iar nu pur și simplu din cauza lui !) am făcut și pușcărie. Dialogul meu cu Noica nu poate fi deci cinlărit decit de unul din noi doi, in nici un caz de Gabi care iși arogă aici o falsă calitate. De alt­fel el nu cunoaște corespondența mea cu Noica, purtată pe marginea textu­lui incriminat. Și, firește, l-a șocat pe Alecu și raportarea lui Gabi la un text nepublicat, de care se dezisese. (Chestia cu „aici te-am prins, dragă Dinule !“) Cu toate acestea, și sub im­presia excelentei calități literare Jurnalului, care indiscutabil, l-a cap­­­tivat, Alecu a continuat să considere lucrurile prin prisma unui anumit re­lativism, fără să le acorde o gravitate excesivă. A temporizat expedierea scri­sorii, fără să renunțe însă la ideea trimiterii ei, cînd, iată, o întilnește pe Ioana Crăciunescu, care-i transmite „mesajul“ de regrete al lui Gabi! Ei bine, treaba asta, Alecu n-a mai in­­țeles-o, și de astă dată a sărit intr-a­devăr în sus ! Cum adică, faci ceea ce faci, și nu ai nici măcar curajul să-ți asumi răspunderea, refugiindu-te in tot felul de motive și scuze copilă­rești ? Ba, mai rău decit atît: îm­pingi lașitatea pînă acolo nicit nu te apuci măcar să scrii tu personal cîteva rînduri, ci trimiți vorbă prin altul ? Această lașă dorință de a fi „și cu varza grasă, și cu slănina-n pod“ l-a uluit și l-a dezgustat profund pe Alecu! Ca să nu mai vorbim de faptul, cu totul inadmisibil pentru un personaj cu inteligența lui Gabi (ajuns, totuși, măcar întrucîtva la maturitate !), că acesta își poate închipui că o înjosire adusă la public poate fi reparată prin­­tr-o declarație făcută în particular, că Injuria scrisă poate fi retrasă prin scuze verbale, transmise ocazional printr-un terț . De aceea, Alecu îmi spune: ă propus de apelul vostru la „subtirime, magnanimitate și înțele­gere“ și „poate“ iertare: „De iertat îl iert, dar de înțeles nu pot !“. Ceea ce nu trebuie interpretat ca și cum Alecu nu i-ar mai lăsa lui Gabi nici o por­tiță de ieșire, ca și cum o intransigen­ță de­ neînlăturat ar rupe toate pun­țile...». Cine-și închipuia pînă acum că fi­losofii au o fire pașnică, răbdătoare sau că nu sunt amatori de polemică subțire se înșeală. Textul, în mare, po­liticos dar rece, cuprinde grave acute. Stilul elegant nu e lipsit de lovitura de măciucă. Odată bulgărul de zăpadă ce începe a se rostogoli, nici virgulele, nici parantezele savante, nici frazele avertizatoare nu mai pot acoperi indig­narea iscată dintr-o neglijență, cum s-a văzut din citatul de data trecută. Pentru a ușura misiunea cititorului care nu e la curent cu numele mici ale combatanților, vom reaminti că Alecu este Alexandru Paleologu și Gabi este Gabriel Liiceanu, cel care, cu voie sau fără voie, a declanșat os­tilitățile. Mărul discordiei ascunzîn­­du-se sub apelativul Dinu (Constantin Noica). Așadar, hora polemică se lărgește, interesantă părîndu-mi-se ordinea in­trării în scenă, lucru ce presupune că aceste „scrisori“, în copii, au circulat în cercul filosofilor, de unde alegerea momentului cînd se­ intervine de pe margine în războiul unul contra toți, unde partizanatul este greu de deslu­șit pînă la un anumit punct, opțiunile fiind și ele la fel de riguroase și dure, cum vom vedea, de unde și farmecul acestei insolite corespondențe. Traduse, rîndurile citate mai sus dezvăluie oarecum o ierarhie a com­batanților, pentru că, după părerea lui Radu Bogdan, comu’ Alecu a făcut și pușcărie pentru el, nu din cauza lui, de unde revendicarea că autorul Jur­nalului (Gabi) (Liiceanu), deși avea libertatea de a-l contesta pe Paleologu, nu avea gradul de a se amesteca în esti­mn­ea „Despărțirii de Noica“ vorba aceea, „respect la persoană“). De unde concluzia că „dialogul meu cu Noica nu poate fi deci cintărit decit de (către, am fi zis noi, n.n.) unul din noi doi, in nici un caz de (către) Gabi care își arogă aici o falsă calitate“. (Să mi se ierte notele personale, in­tervențiile, poate, neavenite, dar filo­sofii noștri stau puțin cam prost cu așezarea virgulelor în fraze și cu unele absențe de cuvinte, ceea ce nu-i face mai puțin fermecători !) In schimbul de scrisori dintre pro­tagoniștii acestor corespondențe apar „temporizări“, încrucișări de misive care nu ajung la timp la „adrisant", de unde iritări regretabile. Astfel autorul Jurnalului, Gabi, își „aro­gă o falsă calitate“, care Gabi se mai și raportează «la un text nepublicat de care se dezisese (Chestia cu „Aici te-am prins, dragă Dinu­le !“)», după care se pune o prișnită pe dureroasa rană pe care o presupune cel ce reproșează ineleganța semnalată mai sus , susținînd sau, mai bine zis, remarcînd impresia excelentei calități literare a „Jurnalului“, de unde se vede că floretei i s-a pus în vîrf pu­țină vară ca să nu rănească prea rău. Și ca să fim ih tonul corespondenței respective, întîrzierea trimiterii misi­vei îl face pe conu’ Alecu, de data asta, să sară în sus, socotind operația res­pectivă ca pe o lipsă inadmisibilă de răspundere, de unde citarea nu toc­mai exactă a unui cunoscut proverb ardelenesc care suna și mai și în ver­siunea adevărată, hirtia nepermițîn­­du-ne să-l reproducem în realitatea lui ! Ultima parte a citatului din această scrisoare indignată transformă schițele vesele de mai înainte în gloanțe dum­dum, Alecu nu mai înțelege (citește: nu mai înghite temporizarea respectivei corespondențe) acuzîndu-și corespon­dentul de lașitate, pur și simplu ! Ale­gerea trimiterii scuzelor pe cale orală în locul frazelor scrise, printr-un terț, i se pare lui conu’ Alecu impardo­­nabilă, intru cit un vis de talia lui Gabi (personaj inteligent, ajuns întru­cîtva la maturitate) nu trebuia să re­curgă la un terț, de unde acuzația de lașitate, finalul părîndu-ni-se de-a dreptul demn de o tragedie antică : «acesta (Gabi Liiceanu) își poate în­chipui că o înjosire adusă în public poate fi reparată printr-o declarație făcută în particular, că injuria scrisă poate fi transmise retrasă prin scuze verbale, ocazional printr-un terț ! De aceea, Alecu îmi spune, a propus de apelul vostru la „subtirime, mag­nanimitate și înțelegere“ și „poate“ iertare : „De iertat îl iert, dar de în­țeles nu pot!“». Cuvinte mari, demne de astfel de bărbați... eugen barbu SAFTAHDU / pe scurt • UN SAT DE 9.000 DE ANI • INSULA DIN DEȘEURI • DESPRE COLOANA FARA SFIRȘIT • SA PLINGEM LA COMANDA • INFARCTUL ȘI FEMEILE FUMĂTOARE • Revelion pe la 1­500 : „Depuseară au prins a slobozi săcălușurile izvorind vuiet­ul, zarvi, care Inteța urătorii papire urși carele au purces a umbla pe la cona­și­ce după cum le era datu. Și au prins a curge rădvane și călești (care cu soț, care fără) spre Hanul Arcașilor, locul de izbeliș­te pentru noaptea An­ului Nou, pentru prea­fericitele fețe care au dobindit cu mare meșteșug și viclenie dte un loc, două. (...) Noroc di Perinu­l ci­l­or Împăcat pi tăti, n-o ramas nimini nivupat. Intr-un tîrziu osteniți cu tații or Început a pleca pi la conace In rădvanele lor. Numai Iaca, ci­ și vezi? In vale, arnăuții domnești stăteau în calea ca ieștilor pi­cari o opreau, călind la vizejil dacă au băut or ba". (Ne reamintește ziarul „Ceahlăul“) • Pe tronsonul Vitan— Birzești — Gtina vor fi reconstruite trei poduri peste Dîmbovița. • Revista Ritindja (Iugoslavia) publică un amplu interviu cu prof. dr. Dim. Păcurariu. Tema discuției, rolul și importanța celebrei scriitoare Do­ra d'Istria (Elena Ghica) In literatura eu­ropeană, aportul și valoarea operei aces­teia In cunoașterea și apropierea popoare­lor din Balcani • B.T.T. a Împlinit 20 de ani de existență, vîrstă subliniată și prin publicarea unui frumos calendar. Să­ l­urăm tinerețe fără bătrînețe! • A fost descoperit, în sud-estul Turciei, unul din­tre cele mai vechi sate din lume, el are impresionanta vârstă de 9 000 de ani. • Marina Almășan despre Bușteni, Iarnă și planete: „... cu hoteluri, hotelașe și hanuri el da, Bușteni, cu ținuta obligatorie de rucsac și canadiană îmblănită, cu puzderie de planete veghind de pe după cușmele munților, cu puțină ceață — numai bine cu­ să te întrebi dacă mai există nori pe Ca­­raiman...“ • Titlul lunii ianuarie: Odată-n an e Anul Nou (Cronica) • In timp ce la Potsdam a fost Înregistrată cea mai ridi­cată temperatură din ultimii 95 de ani, a­­supra Statelor Unite s-a abătut un val de frig polar . In cadrul serialului Orizont științific tv., continuînd cu consecventă preocupările sale de medicină cibernetică, dr. A. Bestian ne prezintă organismul uman ca un complex sistem de comunica­ție. Dar nu numai sistemul nervos, ci și aparatul cardio-vascular este privit ca sistem de comunicație care face le­gătura substanțială, energetică și in­formațională între mildiardelle de ce­lule ale organismului. Așteptăm cu in­teres emisiunile viitoare! (red. A. Banc) 0| Daniela Zeca, studentă, București, dețină­toare a Premiului „Pagini bucovinene“, se crede — în descendență nemărturisită a lui Michelangelo — „Pictoriță de castele“: «Am visat că / stăteam ghemuită / ca o pisică de Lombardia / Intre două tavane de sticlă. / In minul — cîte-un vas cu vop­sele / și-n gură penelul. I Iar tic. de jos, di­ era frică , să nu cad cumva de pe sche­le. / (Și foarte curînd venea seara. De sus , chipul meu își pierduse culoarea / ca o monedă topită.) / „Lasă, pe mîine“ spuneam / zugrăvind mai grăbită / Caste­lul. / Am vrut să cobor 7 cind fu acum doar pricep 7 că visam.» Dacă gata , nu ghilimele, măcar o dedicație! Vorba unuia, să fim intelectuali! • Conform ultimelor date oficiale, In Nigeria trai­e pe 103.7 mi­lioane de oameni . A «nărui Almanahul -Lumea 88“. Intr-o îngrijită formă Branca »1 cu um sumar bogat și diversificat care In­clude, pe lingă aspecte ale politicii noas­tre externe, probleme ale vieții internațio­­nale, noutăți și curiozități științifice, teh­nice, culturale din întreaga lume . Criti­cul și istoricul literar Nicolae Manolescu, premiat de revista Ateneu, a pornit în căutarea unui subiect de schiță. Iată câteva din gindurile pe care le-a încredințat ti­parului $1 revistei care l-a lansat în ipos­tază de prozator: «cit despre Inspirație... Inspirația e ca becul de la radioul lus, ca­­re se aprinde exact cînd te aștepți mai pu­țin. (...) Toată revolta lașului e terfelită In felul acesta, călcată în picioare, scuipată la obraz. Simplu, simplu, dar de fiecare dată iți trebuie ceva ca episodul cu loco­motiva, altfel povestirea n-are haz. (...) Nici măcar să-l compătimești pe bietul funcționar nu poți. E mai ridicol ca un castravete murat.» • Umor negru (sau mai curând, umoare neagră), un cititor ne propune un amendament (modest) la Le­gea circulației : 1. orice șofer care surprin­de un pieton traversind strada neregu­­lamentar are nu numai dreptul, ci chiar­­ datoria să-l plătească despăgubiri substan­țiale ; 2. orice pieton care surprinde un automobilist ce nu ține cont de „zebră“ este... obligat să-l dăruiască celui În cau­ză un cozonac cu moț; 3. un conducător auto și un pieton, prinși simultan In Ca­­grant delict de nerespectarea reglementă­rilor privitoare la circulație vor fi obli­gați să se lege frați (In tradu­cere: revelioanele, zilele onomastice, ani­versările și sărbătorile legale sau semi­­legale să le petreacă în cadrul familial lărgit), să-și procure reciproc crampoane, revista „Go" și să se arunce cu parașuta în casa Mitului în timp ce depanatorii de la Ascenso­rul declară că sunt în exercițiul funcțiunii • Nu se știe încă dacă proiec­tata Insulă din deșeuri ce ar urma să fie construită în Marea Nordului de către Bel­­gia (trei kilometri diametru) va deveni realitate. Părerile sunt încă împărțite. • Titlul săptămânii: .Roți românești pe șo­sele americane“ . La Hilla MUseum au fost descoperite tăblițe de argilă care con­semnează vizite ale cometei Halley din anii 164 i.e.n. și 87 i.e.n. • Z. Ornea despre vo­­lumul lui Marcel Mihalovici Amintiri des­pre Enescu, Brăncuși și alți prieteni: «In­formații demne de tot interesul aflăm de la Mihalovici despre geneza Coloanei fără sfârșit. Contestă, de pildă, că această ope­ră ar avea ca punct de plecare porțile ță­rănești. De fapt, „știți de unde i-a venit ideea? Chiar el mi-a spus.o, da, da. Avea un șurub de teasc în atelierul lui și asta îl interesase­­ să reproducă o anumită mișca­re infinita, ca șurubul. Că în inconștientul său, poate...“ Alte­ multe informații, de o valoare extraordinară, aflăm In scrisorile către Barbu Brezianu. Integrate in această ediție. Să reproducem. In sfîrșit, această fină observație a lui Mihalovici despre ce­le două mari personalități în preajma că­rora s.a aflat cîteva decenii: „Au trecut acești doi uriași (Brăncuși, Enescu) ai ar­tei unul (pe­ lingă celălalt fără să se fi întîlnit în nici un fel. Enescu era repre­­zentantul genial al unei mari și vechi tra­diții. Brăncuși acel al unei tradiții pe care EL o punea la cale. «1 unul și altul, in­transigenți cum erau ei in problemele de estetică pe care le animau, nu ar fi putut înregistra Intre ei cea mai slabă atingere». Or si ele „mărturii par lui merne“, dar n­u ne mulțumim cu o asemenea memorialis­tică considerată „bogată­, deși nu întotdea­una densă“, care tine să ne reamintească că mai există și reviste umoristice precum Urzica* • La Chicago, Intr.o catedrală s-a produs „o minune“, o madonă (ulei pe pînză) lăcrima vizibil. Fizicianul Shawn a alsen a descoperit nu mai puțin de șase calități foarte simple de a declanșa Ia­­ii. Nu a dezvăluit secretul, pentru că itionează să-și breveteze Invenția și să plece la păpuși care vor plînge cu la­ți adevărate doar la apăsarea unui leu­­. Pe insula Axel Heiberg a fost des­­coperită o pădure fosilă în vârstă de 45 de milioane de ani. Cercetătorii canadieni pre­­supun*că existența acestei păduri fosile se datorează unui efect de seră local, cauzat de activitatea vulcanică . Femeile fumă­toare sunt amenințate cu infarctul mult mai mult decât ceilalți fumători. Un studiu efectuat la Universitatea Harvard pretinde că renunțarea la fumat ar reduce cu 90 la sută pericolul de infarct la fumătoare. Ca să nu mai vorbim de cele care suferă de hipertensiune sau au un nivel ridicat de colesterol în sînge . In Florida a fost descoperit de către arheologi un oraș da­­tînd din 1704 și distrus în urma luptelor dintre spanioli și britanici • Cel mai scump porumbel din lume a fost vândut în Belgia pentru 41 000 de lire sterline. El est­­campion absolut, a parcurs 950 kilometri cu viteza medie de 80 km pe oră si va f folosit doar pentru reproducere • A Îm­bobocit amarylls-ull observator cronica limbii românești procedee stilistice: 3. comparația Intre formulele cu care a fost, de obi­cei, definită metafora — despre aceasta am spus cite ceva in alte note — este și aceea privind structura ei. Astfel, s-a afirmat că metafora reprezintă con­­tragerea unei comparații, că, de pildă, în procesul mental al genialului poet anonim, distihul metaforic: Pe un picior de plai / Pe o gură de rai, au apărut, mai m­u­l, două reprezentări asociate In comparația: un plai (atic de fermecător) ca o gură de rai. Recunoaște oricine că formula meta­­forică, fiind mai concentrată surprinde mai direct și mai plăcut, decit compara­ția, percepția celui care ia cunoștință de ea. Din păcate, numeric vorbind, după cu­ am putut observa, nu metafora, ci com­parația deține tntîietatea în literatura ar­tistică — fapt pe deplin explicabil date fiind condițiile mai dificile impuse crea­ției celei dinții. Cu toate acestea nu pot fi ignorate valențele estetice pe care le imprimă expresiei figura de stil alcătuită din doi termeni puși in relație, pe baza unor similitudini dintre ceea ce semnifi­că el. Va reieși aceasta și din pasajele care ur­mează și pe care anume le-am desprins din textele unor poezii scrise de autori tineri, cu mai puțină experiență în dome­­niu, dar cu vădite însușiri artistice. Am să încep cu primele stihuri dintr-o mică piesă poetică intitulată semnificativ Galben — culoare care, după cum se știe, simbolizează gelozia. Iată cum, metaforic și totodată, prin comparație, în ce ter­meni al adresării exprimă autorul: Vir­gil Dumitrescu acest sentiment : .Te văd și­ acum cînd crezi că / nu exist / că-n mine numai galbenul lucrează / ca-ntr.o pădure cu frunzișul trist / răsplatiitor fe­linar de pază" (Suplimentul literar-artis­­tic al Schnell tineretului, nr. 36/1987). Dintr-o notă care însoțește patru poezii apărute in aceeași publicație (nr. 27/1987), aflu că autoarea lor, Mona Nicoară, a îm­plinit de curând cincisprezece ani, fiind elevă la liceul din București „Nicolae Bălcescu“. Una dintre poezii se intitulea­ză Labiș și exprimă, in inspirate imagini, ginduri și simțăminte de prețuire a regre­tatului poet: „cînd pasul l-adună pe talpă semințe / si glezna,­ devine cosmos de fertile rotiri / el­­ lasă In urmă fructul cu aură / de nemăngîiat / de neîmbrățișat / de neiubit Îndeajuns / el / ne Închide In palmele mîinilor sale / ca mări întinse mîngîietor și simplu / peste univers“. Comparația care potențează expresia liri­că mi se pare remarcabilă. Revelatoare, comparația care Închide pri­ma stanță a poeziei Blestemul ierbii de o altă autoare, Olga Ghițescu, membră Cenaclului literar­ artistic Confluențe, aso­­­ciază, un­ chip original, soarelui rotund un termen din ordinea noțiunilor morale, pă­rcat: „Noi ne-am făcut din iarbă un refu­­z / Și ne-am cioplit din iarbă un palat. Ne ascundeau trifoiul și lucerna / De soarele rotund ca un păcat“. (Idem, nr. 45/1987). Sub genericul Poeți și cenacluri, citesc In Luceafărul (nr. 39/1987) mai multe poezii semnate George Tel. Una dintre ele începe astfel: „Ar fi banal să cad­ă un genunchi, urmele pașilor / să le țintu­­iesc / lumina nu curge decit / reflectată / ca o zbatere a peștilor într.un loc se­cat...“. In care reprezentării unei imagini vaporoase i se asociază, comparativ, alta materială, sporindu-i celei dinții pregnan­­ta impresiei stîrnite. In aceeași revistă (nr. 35/1987), Marius Stănilau publică patru poezii. Primele două strofe ale celei intitulate Patrie In­ano­­timp conțin trei comparații, toate, laolal­tă, sensibilizind, expresiv, Ideile deopotri­vă cu aportul metaforic: „Deasupra țării se boltește cerul / Ca un ram de măslin și se sparge în fluturi și flori, / Și dacă lumina cade albă și dreaptă e semn / Că frunțile noastre n-au obosit de istorie — / Cum să nu iubesc aceste păminturi ln care / Cade primăvara ca un vis al co­corilor, aceste păminturi la care trag ano­timpuri visate / Ca niste corăbii — cind se dezleagă mierea din ierburi...“ Pentru a culege cuvenitele pasaje ilus­trative, m-am adresat poeziei noi — ințe­­legînd prin această sintagmă acea creație artistică ferită de exhibiții de teribilisme și giumbușlucuri, cum mai apăsat decit mine se numește, cu bine cunoscuta-i au­­toritate in materie, criticul Șerban Ciocu­­lescu, in interviul acordat scriitorului și ziaristului George Arion pentru Flacăra. n. Mihăescu

Next