Satul Socialist, octombrie 1971 (Anul 3, nr. 747-773)

1971-10-14 / nr. 758

Nr. 758 Joi 14 octombrie PAGINA ? w SATUL SOCIALIST (Urmare din pag. I) din cele de partid de la ministere s-au şi evidenţiat aceste lucruri — că munca de partid în ministere a decurs la un nivel destul de scăzut, că atît comitetele sectoarelor de partid cît şi comitetul municipal nu au asigurat îndrumarea efectivă a acestei munci, nu au căutat ca orga­nizaţiile din aceste instituţii cen­trale să-şi îndeplinească rolul în­scris în statut. Este adevărat, în sta­tut nu este prevăzut rolul de con­trol asupra conducerii ministerului, dar organizaţiile de partid din a­­ceste instituţii centrale au atîtea sarcini şi obligaţii încît dacă comu­niştii şi le vor îndeplini, atunci, fără îndoială, activitatea din ministere se va îmbunătăţi radical. Nu vreau să vorbesc acum despre unele neajun­suri din activitatea acestor orga­nizaţii — nu aceasta este tema adunării noastre — dar ştim cu toţii că există încă multe mani­festări de indisciplină, de lipsă de răspundere faţă de gospodări­rea şi îndrumarea sectoarelor res­pective, faţă de folosirea mijloa­celor pe care statul, clasa munci­toare le pun la îndemînă pentru a asigura progresul mai rapid al societăţii noastre.­­ De ce să nu vorbim despre fap­tul că nu s-a făcut aproape deloc simţită prezenţa comitetelor de partid ale sectoarelor şi a comi­tetului municipal la uniunile de­ creatori ? Mă refer la organiza­ţiile de partid, pentru că organi­zaţiile de partid din aceste uniuni sunt, de asemenea, sub conducerea şi îndrumarea Comitetului muni­cipal din Bucureşti. De ce să nu ne punem întrebarea : Cum a fost posibil să se manifeste neajunsurile cunoscute la radio şi televiziune, în cinematografie, în teatru şi aşa mai departe ? Acolo lucrează comunişti, şi ei au obligaţia — cum au toţi comu­niştii — să înfăptuiască principiile comuniste în munca lor, iar comi­tetele de sectoare şi comitetul mu­nicipal de partid trebuia să îndru­me şi să asigure ca toţi comuniştii din aceste domenii de activitate să-şi facă pe deplin datoria. Deci, dacă privim lucrurile mai îndeaproape, vom constata că în însăşi şedinţa de astăzi s-a trecut cu destulă uşurinţă, cu superficia­litate, peste o serie de răspunderi şi sarcini , iar unii tovarăşi au crezut, poate, că este suficient să se dea asigurări, să se ia angaja­mente. De aceea, sunt de acord că nu trebuie să răspundem numai cu angajamente, ci cu fapte. (Vii a­­plauze). Este necesar să trecem la activitate practică, să acționăm fiecare în domeniul său pentru a lichida neajunsurile, pentru a face ca munca noastră politico-ideolo­­gică, de formare a omului nou, să se ridice la nivelul rezultatelor pe care le avem în dezvoltarea gene­rală a ţării. De asemenea, nu putem trece cu vederea că au început să se înmul­ţească manifestările de carierism, de căpătuială, că, în locul grijii pentru interesele generale ale cla­sei muncitoare, ale ţărănimii, ale tuturor oamenilor muncii, unii în­cep să se îngrijească numai de ei, de familia lor. Nu e nimic rău dacă cineva se îngrijeşte de familia sa — noi punem, cum se ştie, un ac­cent deosebit pe dezvoltarea şi în­tărirea familiei — dar această grijă trebuie să se manifeste în contex­tul general al societăţii noastre şi în strînsă unitate cu marea noastră familie — naţiunea socialistă. Nu acceptăm şi nu vom accepta con­ceptul mic-burghez sau burghez, individualist, că „nu mă intere­sează ce se întîmplă cu alţii că totul este ca „eu să-mi asigur pen­tru familia mea cît mai mult“, chiar dacă aceasta se face în dau­na altora şi chiar frustrînd, mai mult sau mai puţin, societatea, deci pe alţi membri ai marii noastre familii. Este necesar să vorbim şi de a­­ceste lucruri. De ce să ne fie ru­şine să le discutăm cu activul de partid ? Oare în Capitală nu sunt asemenea manifestări ? Chiar în activitatea consiliului popular mu­nicipal sunt asemenea manifestări de favoritism, de aprobare a dife­ritelor intervenţii şi parainterven­­ţii, de încălcare a legilor ţării noas­tre. Dacă aş lua numai problema construcţiilor de locuinţe, cred că am găsi sute şi mii de asemenea încălcări. De ce oare să nu vorbim de ele aici, în activul de partid ? Aceasta este una din laturile prin­cipale ale răspunderii noastre, ale conştiinţei şi atitudinii socialiste în societate, ale eticii şi echităţii so­ciale. Deci, este greu să apreciez că discuţiile de astăzi au mers la ră­dăcina problemelor şi că au atras atenţia activului de partid asupra unor stări de lucruri a căror înlă­turare trebuie să constituie o preo­cupare de seamă a comitetului de partid, a activului, a organizaţiilor de partid, a tuturor organelor noastre de stat. In ţara noastră, în rîndul opiniei publice se desfăşoară o activitate intensă împotriva unor manifestări negative, antisociale, cum sunt de­lapidarea, furtul, favoritismul, bac­şişul, parazitismul. Aceste lucruri n-au fost abordate în suficientă măsură în discuţiile purtate în ca­drul plenarei noastre. De ce nu ne referim la ele ? Oare acestea nu fac parte din etică, din echitatea socialistă ? Nu ne dau de gîndit asupra felului în care desfăşu­răm activitatea politico-ideologică ? Dacă am ţine seama de aceste fap­te, ar apărea şi mai pregnant în evidenţă cum şi-a îndeplinit rolul politico-educativ Radioteleviziu­­nea, ce influenţe negative a avut prezentarea la televiziune — şi la cinematograf — a tot felul de fil­me, peste care aici tovarăşul Ш­­peanu a trecut cu uşurinţă, în mod superficial, ţinîndu-ne, în schimb, o lecţie de estetică. Rog să nu fiu rău înţeles : apreciez mult şi con­sider necesar ca activul nostru de partid să cunoască problemele este­ticii , dar nu la o şedinţă de activ de partid, unde trebuie să dezba­tem lucrurile în mod deschis. Eu mă aşteptam ca plenara noastră să fie mai combativă, să abordeze problemele într-un spi­rit mai concret. Este drept, au fost cîteva intervenţii bune, care au ridicat probleme importante, dar peste o serie de lucruri s-a trecut superficial, ca şi cînd în Capitală asemenea probleme nici nu ar exista. Cum ne putem pro­pune să lichidăm neajunsuri des­pre care nu vorbim, pe care nici nu le înţelegem ? Cum putem de­clara că vrem să dezvoltăm acti­vitatea noastră de educare în spiritul eticii şi echităţii comu­niste, dacă nu ştim ceea ce vrem, ce ne propunem ? Eu m-am uitat şi în planul de măsuri al comite­tului municipal, dar nici el nu răspunde cerinţelor mari ce se pun astăzi în faţa organizaţiei de partid din Capitală. Nu am auzit aici prea multe lu­cruri despre desfăşurarea activi­tăţii din învăţămînt, deşi în Bucureşti sunt concentrate aproa­pe o treime din institutele de în­­văţămînt superior şi o bună par­te din învăţămîntul liceal şi de cultură generală. Este adevărat — am mai vorbit despre aceasta — s-au luat un şir de măsuri, dar nu se poate spune că în Capitală lucrurile au fost soluţionate şi a­­cum am putea să stăm liniştiţi. Cu toată aprecierea bună pe care o dăm rezultatelor „Obţinute în acti­vitatea de învăţământ, trebuie să spunem că în acest domeniu s-au manifestat şi continuă să existe neajunsuri serioase. Nu putem trece peste lipsurile pe care le avem în acest sector — m-am re­ferit recent la ele şi nu mă mai opresc acum asupra lor — şi mă aşteptam ca în cadrul activului de partid asemenea probleme să fie analizate într-un mod mai con­cret. Pînă la urmă, putem spune că lipsurile din activitatea educativă se resimt într-o oarecare măsură şi în munca organelor noastre de partid şi de stat, în felul în care activiştii de partid şi de stat îşi în­deplinesc îndatoririle pe care le au, în atitudinea lor faţă de avutul obştesc, faţă de gospodărirea între­prinderilor, a instituţiilor ce le sunt încredinţate şi — dacă m-aş referi la Capitală — în gospodărirea şi întreţinerea Capitalei. De aceea, dezbătînd problemele activităţii ideologice, măsurile care trebuie luate, se impune să avem în vedere şi repercusiunile pe care aceste ne­ajunsuri le au în toate sectoarele de activitate, precum şi faptul că uneori sunt neglijate sau soluţionate cu încetineală problemele ridicate de masele largi populare. Iată, tovarăşi, o serie de stări de lucruri negative, care arată că în activitatea politico-ideologică, în munca de formare a conştiinţei so­cialiste a oamenilor muncii s-au manifestat lipsuri importante — şi, dacă nu vom interveni cu toată fer­mitatea pentru înlăturarea lor, ele pot avea consecinţe deosebit de dăunătoare, de grave asupra activi­tăţii de edificare a societăţii noas­tre socialiste. De­­ aceea, punîndu-ne problema îmbunătăţirii muncii po­­litico-ideologice, a ridicării conşti­inţei socialiste a oamenilor muncii, avem în vedere că trebuie să tre­cem cu hotărîre la lichidarea lip­surilor în toate sectoarele de acti­vitate. Să facem ca organizaţia de partid din Capitală să fie un deta­şament de frunte în lupta împo­triva a tot ceea ce este negativ, pentru promovarea noului, aducîn­­du-şi şi în acest domeniu al muncii politico-educative o contribuţie de seamă la activitatea partidului nos­tru. (Vii aplauze) Dragi tovarăși, Au trecut trei luni de la adop­tarea hotărîrilor Comitetului Exe­cutiv privind îmbunătățirea acti­vității ideologice-politice. După cum este cunoscut, în întreaga ţară au avut loc largi dezbateri ; se poate spune că întregul partid şi întregul nostru popor au aprobat cu însufleţire aceste măsuri, vă­­zînd în ele o expresie a preocupă­rii şi grijii partidului pentru crea­rea­ celor mai bune condiţii pen­tru mersul înainte al României pe calea socialismului şi comunismu­lui. Plenarele comitetelor judeţene de partid, plenara Comitetului mu­nicipal Bucureşti, activele de par­tid care au participat la aceste adunări au elaborat — aşa cum veţi face şi dumneavoastră — pro­grame de măsuri pentru înfăptui­rea acestor sarcini. Despre importanţa ridicării ni­velului muncii ideologice, educative, s-a vorbit mult, s-a scris mult. De­sigur, despre aceasta s-ar mai pu­tea vorbi — şi, fără îndoială că se va mai vorbi — s-ar putea scrie, şi se va scrie mult. Nu va trebui să considerăm aceasta o campa­nie, să credem că, o dată cu în­cheierea adunărilor de activ de partid și, ulterior, a plenarei Co­mitetului Central, am terminat cu munca ideologică și trebuie să ne apucăm de altceva. De altfel, acti­vitatea politico-ideologică nu poate fi tratată în nici un fel ca o acti­vitate de campanie , nici în agri­cultură problemele nu se mai re­zolvă în campanii, pentru că anul agricol începe de la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie, şi nu­mai acel gospodar, acel lucrător din agricultură care ţine seama de a­­ceasta face treabă bună. Este în sală preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole — întrebaţi-l ce înseamnă agricultura de astăzi ! (Aplauze prelungite), cu atît mai mult nu pot fi rezolvate în campa­nii problemele activităţii ideolo­gice. Trebuie să înţelegem că acum sunt necesare măsuri concrete, ac­ţiuni practice pentru a traduce în viaţă hotărîrile Comitetului nostru Central, programele de măsuri ela­borate în acest scop de activele de partid din judeţe şi din Capitală. La aceasta trebuie să concure toate forţele pe care le avem. îmi pare rău că aici nu s-a vor­bit deloc de Academia de Ştiinţe Politice şi Sociale, care a fost crea­tă tocmai pentru a impulsiona, pen­tru a introduce un spirit nou în domeniul activităţii ideologice, pentru a desfăşura o intensă şi permanentă muncă în sfera ştiin­ţelor sociale. Consider că această Academie trebuie să-şi facă mai puternic simţită prezenţa în viaţa noastră ideologică, în dezvoltarea gîndirii sociale din România, în clarificarea numeroaselor probleme teoretice, de principiu, încă insu­ficient aprofundate. Pentru rezolvarea marilor sarcini din domeniul activităţii ideologice este necesar să începem prin îm­bunătăţirea muncii comitetului municipal de partid, a comitetelor de sectoare, a activului de partid. Pînă la urmă, de felul cum aceste organisme vor acţiona pentru rea­lizarea în practică a măsurilor de­pind lichidarea neajunsurilor şi îm­bunătăţirea muncii politico-ideolo­­gice din Capitală. în primul rînd, biroul comitetu­lui municipal de partid şi birourile comitetelor de sectoare trebuie să fie ceva mai active. Ar trebui să se înţeleagă clar că atît comitetele de partid de sectoare cît şi comi­tetul municipal nu sunt nişte orga­nisme reprezentative care doar participă la unele adunări sau a­­probă anumite rapoarte şi dări de seamă, ci sunt organisme vii de muncă, ele purtînd răspunderea întregii activităţi. Biroul este un organism executiv al comitetului. Răspunderea pentru întreaga mun­că de partid din Capitală o poartă comitetul municipal — şi aş putea spune că nu se simte cum trebuie prezenţa comitetului municipal în conducerea întregii activităţi de partid din Bucureşti. Trebuie să începem cu aceasta, tovarăşi ! Fie­care membru al comitetului muni­cipal să înţeleagă că are obligaţia să ia parte activă la înfăptuirea în viaţă a hotărîrilor de partid şi de stat în sectorul în care lucrează în Capitală. Este necesar, de asemenea, să ridicăm rolul activului de partid. Să înţelegem că nici un comitet, că nici un om, oricît ar fi el de capabil, nu poate să soluţioneze cu succes problemele pe care le are de rezolvat fără a se sprijini în munca sa pe un larg activ de partid în toate domeniile de acti­vitate, şi mai cu seamă în dome­niul muncii politico-ideologice. în Capitală avem multe forţe în stare să acorde un ajutor uriaş comitetului municipal, dar ele nu sunt folosite cum trebuie, pentru că nu se apelează în măsură su­ficientă la acest activ de partid. Este, de asemenea, necesar să fie luate măsuri în vederea îmbu­nătăţirii muncii şi ridicării rolu­lui organizaţiilor de partid în toate întreprinderile şi instituţiile. Atît acolo unde este prevăzut dreptul lor de control, cît şi unde acest drept nu este înscris formal, organizaţiile de partid poartă răs­punderea pentru activitatea poli­tico-ideologică, pentru bunul mers al instituţiei respective ; ele răs­pund de felul în care comuniştii puşi în diferite munci de răspun­dere îşi îndeplinesc îndatoririle. Organizaţiile de partid au obliga­ţia să tragă la răspundere, să controleze şi să îndrume munca pe care comuniştii o desfăşoară în toate sectoarele de activitate. Realizarea măsurilor de îmbu­nătăţire a învăţămîntului de partid, a activităţii politice de masă, a întregii munci ideologice nu este posibilă decît cu partici­parea largă a tuturor comunişti­lor. Numai în măsura în care co­mitetul municipal de partid va şti să unească eforturile acestui deta­şament uriaş de 211 000 de comu­nişti, va putea într-adevăr să obţină rezultate bune în activitatea sa. Eu cunosc bine organizaţia de par­tid din Capitală, ştiu ce forţe are şi sunt convins că, acţionînd cu fer­mitate, comuniştii din Bucureşti vor putea să lichideze într-un scurt timp neajunsurile care s-au mani­festat. Să facem ca Bucureştiul, capitala patriei noastre, să devină şi din punct de vedere al activităţii politice­ ideologice un puternic cen­tru care să influenţeze întreaga ţară ! (Aplauze prelungite) Este necesar să dezbatem foarte serios problemele politicii partidu­lui şi statului nostru, diferitele fe­nomene noi care apar în viaţa so­cială, spre a le face înţelese de membrii de partid, de toţi cetăţenii patriei noastre. Pînă la urmă, vor­bind de activitatea ideologică, este necesar să asigurăm tocmai înţele­gerea fenomenelor noi, pentru a şti ce poziţie trebuie să adoptăm faţă de ele. Este îmbucurător că problemele generale ale politicii, inclusiv ale politicii externe, sunt bine înţelese ; dar sunt şi o serie de alte fenomene — ce apar continuu în viaţa socie­tăţii noastre — care nu sunt apro­fundate , nu ne oprim suficient a­­supra lor, nu le dezbatem înde­ajuns în partid şi în instituţiile noastre, nu înarmăm în măsura cu­venită pe comunişti, pe oamenii muncii cu înţelegerea clară a trans­formării societăţii, pentru a putea fi astfel participanţi conştienţi, ac­tivi, la făurirea noii orînduiri so­­­ciale. M-am referit la unele din a­­ceste probleme cu prilejul întîlni­­rii cu activul de bază din iulie şi­­ nu doresc să mă opresc acum asu­pra lor. Vorbind de activitatea ideologică, trebuie să pornim de la aceste probleme, ele trebuie să stea în centrul învăţămîntului de par­tid, al tuturor formelor muncii ideologice. Vreau să menţionez şi cu această ocazie că munca de în­suşire a unei educaţii înaintate, co­muniste, este vastă, multilaterală, ea însemnînd însuşirea a tot ce a creat mai bun, mai valoros cu­noaşterea umană. Este oare astăzi posibil progre­sul societăţii fără fizică, fără bio­logie, fără chimie , ca să nu mai enumăr şi alte ramuri ale ştiinţei ? Este de înţeles pentru toată lumea­­că educaţia, formarea conştiinţei socialiste presupun tocmai cunoaş­terea cuceririlor ştiinţei înaintate. Numai înţelegerea şi cunoaşterea marilor descoperiri ale omului, în­suşirea noilor cuceriri ale ştiinţei — care, în epoca actuală, a revo­luţiei tehnico-ştiinţifice, transfor­mă radical întreaga omenire, mo­dul de a înţelege diferitele feno­mene sociale — vor putea să dea omului înaintat orizontul de care avem noi nevoie, o conştiinţă co­munistă. Eu aş putea spune că a­­ceasta este o cerinţă generală pen­tru toate sectoarele, inclusiv pen­tru cele ale creaţiei literar-artis­­tice. Numai înţelegerea implicaţii­lor mari ale revoluţiei tehnico­­ştiinţifice asupra dezvoltării socia­le va putea să dea omului de artă, de literatură, de muzică, dimensiu­nea nouă, perspectiva nouă a vii­torului şi îl va putea pune în con­diţia de a crea corespunzător epo­cii în care trăieşte, cerinţelor viito­rului spre care se îndreaptă ome­nirea. Vorbind, deci, de activitatea de ridicare a conştiinţei generale a societăţii noastre, trebuie totuşi să începem cu ştiinţele de bază, care dau adevărata conştiinţă a omului despre capacitatea lui, des­pre faptul că în el stă acea forţă în stare să modifice, să transfor­me natura, dar şi să se transfor­me pe el însuşi, cum arătau Marx şi Engels. Aş putea spune că una din lipsurile noastre în activitatea ideologică o constituie tocmai fap­tul că nu suficient şi nu în mă­sura corespunzătoare înarmăm so­cietatea, membrii societăţii, tine­retul nostru mai cu seamă, cu în­ţelegerea acestor realităţi. în al doilea rînd, este necesar totuşi să se înţeleagă — deşi, în­tr-adevăr, s-ar părea că de mult s-a înţeles în întreaga lume acest adevăr — că factorul principal în societate îl constituie munca şi că, pînă la urmă, aşa cum spunea En­gels, chiar şi omul este rezultatul muncii. Prezentul omului este re­zultatul muncii, viitorul omului va fi rezultatul muncii — desigur, munca amplificată cu toate cunoş­tinţele şi descoperirile tehnicii. Deci, pînă la urmă, munca rămîne factorul de bază al educaţiei, al for­mării omului, al progresului social. La noi sunt oameni care nu înţeleg nici măcar acest adevăr elementar, care consideră munca o corvoadă, o ruşine, ceva nedemn de ei. O lipsă a învăţămîntului nostru con­stă şi în felul în care această pro­blemă fundamentală este abordată din punct de vedere filozofic, teo­retic, pentru a fi cît mai bine înţe­leasă. Este, de asemenea, necesară lup­ta împotriva concepţiilor filozofice retrograde. Lumea s-a dezvoltat în confruntarea dintre diferite con­cepţii despre viaţă, ea se va dez­volta şi în viitor în această con­fruntare. Dezvoltarea societăţii demonstrează zi de zi, ceas de ceas, minut de minut — pentru că astăzi cuceririle ştiinţei sînt de o asemenea amploare încît nu este minut sau chiar secundă în care să nu apără pe plan universal o cucerire ştiinţifică — justeţea con­cepţiei materialist-dialectice despre viaţă şi despre societate. Aceasta nu înseamnă însă că dezvoltarea materialismului dialectic şi isto­ric a fost încheiată şi că de acum ne putem mulţumi să repetăm nişte adevăruri generale — cum fac unii din filozofii noştri. Este necesar să acţionăm pentru dezvoltarea şi îmbogăţirea concepţiei noastre despre lume cu noile cuceriri, pen­tru a o ridica la dimensiunile noi ale cunoaşterii ştiinţei şi nu de a ne închina în faţa unor citate şi a unor date învechite. Materialis­mul dialectic şi istoric creează pre­misele pentru a înţelege mai bine procesul dezvoltării sociale, feno­menele noi, pentru a interpreta realitatea, pentru a acţiona în ve­derea transformării societăţii şi a omului. Nu aş putea spune că sîn­­tem mulţumiţi de felul în care rea­lizăm acest lucru. Iată — ca să nu merg mai departe — unele aspecte asupra cărora este necesar să ne oprim, confruntînd părerile, pentru a găsi căile în vederea dezvoltării societăţii noastre. In acest spirit trebuie privite şi activitatea şi locul uniunilor de creatori. Societatea noastră are ne­voie de muzică, de poezie, de pic­tură, de teatru, în viitor, cred că vom avea nevoie de şi mai multă muzică, de şi mai multă poezie ; omul va avea mai mult timp liber, va simţi şi mai mult nevoia îm­bogăţirii sale spirituale. Trebuie însă să ne punem întrebarea : ce fel de artă şi ce fel de literatură oferim societăţii ? Asupra acestor lucruri am discutat de multe ori. In principiu, toată lumea este de acord — poate cu unele mici ex­cepţii — să se realizeze o artă co­respunzătoare necesităţilor socie­tăţii noastre. Cînd se trece la tra­ducerea în fapt a acestui deziderat, se vede că înţelegerea sa este foarte diferită. De aceea, comite­tul municipal, organizaţiile de partid din uniunile de creaţie au datoria de a clarifica mai bine teoretic, principial, , problemele ideologice ale artei, astfel ca toţi creatorii să ajungă la acelaşi mod de înţelegere a valorii sociale edu­cative a artei, rămînînd, bineînţe­les, ca fiecare să scrie, să picteze sau să compună corespunzător ca­pacităţii şi talentului său, în for­ma pe care o crede cea mai potri­vită. Fără îndoială, societatea pre­zentă şi viitoare, ca şi cea trecută, are nevoie de tot felul de lucrări de artă. Dacă vorbim de literatură, de pildă, un rol educativ important au poeziile patriotice, poeziile poli­tice — aşa-numitele „poezii ma­nifest" , dar în aceeaşi măsură ci­titorii apreciază poezia filozofică, precum şi poezia de dragoste sau pastelul. Ştiţi cu toţii cu cîtă sen­sibilitate a descris Coşbuc în poe­zia sa viaţa satului. Este adevărat, pe alocuri el a idealizat reali­tăţile din vremea sa. Dar oare satul de astăzi nu mai poate oferi poetului subiecte de in­spiraţie ? Nu e vorba, desigur, de a scrie la fel ca George Coşbuc, ci este vorba ca poetul de azi să se a­­plece cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi înţelegere asupra acestei lumi, în care societatea noastră a produs u­­riaşe schimbări revoluţionare. A­­cesta este numai un exemplu, dar viaţa poporului este infinită în di­versitatea ei. Aşa concepem să fie şi arta. Eminescu însuşi a scris şi poezie filozofică, şi revoluţionară, şi patriotică, şi poezie de dragoste. Vedeţi, el nu a fost exclusivist. (Aplauze). Dar, indiferent ce a scris, oricine înţelege ce a vrut să spună ! (Aplauze). Şi cînd a reflec­tat asupra marilor probleme ale existenţei, şi cînd a cîntat iubirea, a scris pe înţelesul tuturor, într-un limbaj poetic care face plăcere ori­cui. (Aplauze). Toate lucrările li­terare şi artistice clasice, care la noi sunt difuzate pe scară largă, fie că tratează teme de mare profun­zime sau teme mai minore, sînt scri­se astfel încît să poată fi înţelese, să poată da o anumită satisfacţie estetică cititorului, privitorului sau ascultătorului. De ce oare astăzi unii creatori ignoră acest lucru ? Cititorii din ţara noastră sunt, de asemenea, în drept să se întrebe : prin ce trebuie să se manifeste arta românească ? Prin ce oare s-au re­marcat în trecut şi trebuie să se remarce creatorii noştri ? Prin co­pierea şi imitarea a ceea ce se face în străinătate, sau prin redarea vie­ţii, a realităţilor poporului nostru ? De unde trebuie să se inspire un scriitor, un om de artă ? Emines­cu a răspuns la această între­bare în „Scrisoarea a III-a“ : „Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelei". Intr-adevăr, tova­răşi, nu de pe Calea Victoriei, de la cafenea, se pot scrie romane, poezii şi piese de teatru valoroase, ci trăind în mijlocul poporului, în mijlocul clasei muncitoare, al ţă­rănimii, intelectualităţii, acolo unde clocoteşte viaţa. (Aplauze prelun­gite). Şi dacă mari scriitori ca Emi­nescu nu admiteau ideea că geniile se nasc în cafenele, cu atît mai mult nu putem accepta asemenea concepţii în societatea socialistă. Este străină filozofiei noastre mar­­xist-leniniste teoria că arta poate fi scrisă de oameni care, trăind departe de viaţă, înţeleg viaţa mai bine decît ceilalţi muritori. (A­­plauze). De unde îi poate veni a­­ceastă înţelegere unui om care ig­noră realitatea pămînteană ? Din cer ? Asemenea creatori care neso­cotesc şi nu înţeleg viaţa de pe pămînt nu au ce căuta în partidul nostru şi nici în uniunile de crea­tori. (Aplauze). Eu sînt de acord cu libertatea de creaţie a artistului. Dar şi societatea este liberă să a­­leagă ceea ce-i place. Pe scenele noastre, in librăriile noastre tiu trebuie să-şi facă loc ceea ce so­cietatea consideră că nu serveşte intereselor sale. Libertatea trebuie înţeleasă în complexitatea ei dia­lectică, ce înglobează atît intere­sele individului, cît şi interesele colectivităţii sociale. Altfel, se transformă în anarhie. Libertate înseamnă a înţelege necesităţile societăţii şi a acţiona în sensul intereselor societăţii, ale naţiunii tale. Aceasta înseamnă să fii cu adevărat liber ! (Aplauze prelun­gite). M-am referit la toate acestea pen­tru a înţelege bine că atît comitetul municipal de partid, cît şi organiza­ţiile de partid trebuie să-şi îndepli­nească atribuţiunile pe care le au, să acţioneze cu hotărîre în acest sens. Aceste probleme trebuie solu­ţionate printr-o muncă politică in­tensă, nu recurgînd la măsuri admi­nistrative. Nu este vorba de nici un fel de întoarcere la trecut. Am răspuns la aceasta încă acum trei luni. Noi vrem să creăm viitorul şi nu putem crea viitorul cu oameni care ne trag înapoi — în trecutul în­tunecat — care vor să ne rupă de societate, cu oameni care nu-şi în­ţeleg nici rostul lor pe lume. Noi putem crea viitorul numai cu oa­meni care înţeleg sensul dezvoltă­rii sociale, care sînt hotărîţi să meargă înainte, împreună cu par­tidul, spre făurirea comunismului în România. (Aplauze puternice). A­­tunci cînd vorbim de necesitatea aplicării în literatură a concepţiilor noastre despre lume, cînd vorbim despre umanismul socialist — care pune în centrul întregii activităţi sociale omul, ridicarea sa spirituală şi materială, fericirea sa — aceas­ta nu înseamnă întoarcere la tre­cut ! Trecutul este reprezentat de acei care vor să excludă — din lite­ratură, din artă — omul, viaţa, crea­ţia, aspiraţiile sale, care vor să ne tragă înapoi spre literatura retro­gradă a evului mediu. Ce noutate reprezintă arta ruptă de preocupă­rile omeneşti ? Asemenea teorii re­trograde au existat în trecut, în toate epocile istorice. Cei care gîn­­desc astfel vor să ne întoarcă îna­­poi nu acei care ne cheamă spre o artă pusă în slujba poporului, a co­munismului, a fericirii omului. De o asemenea literatură, de o aseme­nea artă militantă are nevoie po­porul nostru. (Aplauze puternice). în dezvoltarea sănătoasă a vieţii spirituale a poporului nostru un rol important are Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, recent creat. Consiliul Culturii şi Educaţiei So­cialiste va trebui să-şi îndeplineas­că sarcinile mari care i-au fost în­credinţate de partid, să lichideze lipsurile existente în trecut în în­drumarea vieţii cultural-artistice din ţara noastră, să joace un rol activ în crearea unei culturi socialiste care să contribuie la elevarea mo­rală a oamenilor, la educarea lor în spirit revoluţionar. Noi am criticat şi vom critica abuzurile, inechităţile sociale, ile­galităţile. Nu le vom admite şi vom acţiona cu hotărîre împotriva ori­cui ar încerca să promoveze ase­menea stări de lucruri. Socialismul, democraţia socialistă presupun res­pectarea riguroasă a legilor, a le­galităţii, participarea conştientă, activă, a omului la conducerea so­cietăţii, asigurarea condiţiilor ca cetăţenii să-şi spună părerea în toate problemele. Dar problemele noastre sunt şi problemele artei şi literaturii, problemele generale ale culturii. Arta, literatura, învăţă­mîntul, televiziunea, radioul nu constituie probleme doar ale celor care lucrează în aceste domenii, ci ale întregii societăţi. Cei care acti­vează în sferele respective sunt funcţionarii societăţii — cum spu­neau Marx şi Engels. E­i nu sunt proprietarii şcolilor, radioteleviziu­­nii, ai revistelor sau editurilor, ai uniunilor de creaţie. Ei sunt repre­zentanţii şi slujitorii societăţii, ei trebuie să servească poporul. A­­ceasta este concepţia despre demo­craţia socialistă, în acest spirit tre­buie să realizăm democraţia în so­cietatea noastră ! Aceasta nu în­seamnă întoarcere la trecut, ci — dimpotrivă — înaintare spre vii­tor. M-am referit la aceste pro­bleme pentru că şi aici s-a spus că unii nu înţeleg bine ce înseamnă trecutul şi ce în­seamnă viitorul. Probabil că va trebui să discutăm mai mult şi despre aceasta, deoarece unii, vor­bind de viitor, se gîndesc la tre­cut. Şi, vrînd cîteodată chiar să servească viitorul, prin faptul că nu înţeleg din punct de vedere fi­lozofic, principial, problemele, în fond servesc trecutul De aceea trebuie să discutăm deschis toa­te aceste lucruri, fără să se su­pere nimeni. Aceasta este demo­craţia socialistă ! Nu putem închide ochii in faţa realităţilor! Să dez­batem deschis toate problemele, cu scopul de a lichida neajunsu­rile, de a îmbunătăţi munca, pu­­nînd, totodată, cum spune româ­nul, omul potrivit la locul potrivit, în orice sector de activitate astăzi poate lucra un om, mîine altul. Acestea sînt legile democraţiei so­cialiste. De ce trebuie să se simtă cineva jignit cînd este criticat că nu a lucrat prea bine, că trebuie să muncească mai bine acolo unde este pus ? Aceasta este valabil și pentru ministru, pentru directorul de fabrică, pentru primii secretari, inclusiv pentru secretarul general al partidului , pentru toată lu­mea, tovarăşi ! Putem rămîne în munca pe care ne-au încredinţat-o partidul şi poporul numai în mă­sura în care ne îndeplinim sarci­nile, în măsura în care servim po­porul ! Nu trebuie să ne închinăm în faţa nimănui, numai în faţa poporului. (Aplauze puternice, în­delungate). Iată, tovarăşi, o serie de aspecte ale activităţii noastre ideologice­­educative, ale muncii organelor şi organizaţiilor de partid în diferite sectoare de activitate, pe care tre­buie să le discutăm mai deschis. Dacă trecem cu vederea peste neajunsuri dorind să menajăm a­­numite susceptibilităţi, dăunăm însăşi muncii, dezvoltării noastre. In felul acesta facem un rău şi acelora care comit greşeli, care nu-şi îndeplinesc obligaţiile. Ne­­criticîndu-i la timp, încep să se considere infailibili, să creadă că pot face ce vor, că nimeni nu se poate atinge de ei. In felul acesta facem rău şi societăţii, mersului nostru înainte. Trebuie să înţelegem că numai dezbătînd şi abordînd des­chis problemele vieţii noastre so­ciale — atît ceea ce este bun, cît şi ceea ce este rău — trăgînd învă­ţămintele necesare pentru munca de viitor, putem asigura mersul nos- , tru înainte. Am spus la început că aceasta constituie caracteristica de bază a societăţii noastre, a partidu­­lui nostru — şi trebuie ca ea să de­vină caracteristica de zi de zi a ac­tivităţii în toate domeniile ; atunci,­­ multe neajunsuri despre care am discutat astăzi nu vor mai exista. Mersul nostru înainte va fi de o mie de ori mai rapid, cu rezultate mai bune şi astfel vom reuşi să asigu­­­­răm înfăptuirea cu succes atît a programului elaborat de Congresul al X-lea cît şi a programelor de viitor privind ridicarea patriei noas­tre pe noi culmi, pe culmile comu­nismului. (Aplauze puternice). Nu doresc să mă opresc asupra problemelor internaţionale, pe care le-am dezbătut nu o dată pe larg ; m-am referit la ele recent, la adu­narea cu prilejul deschiderii anului de învăţămînt. Este cunoscută poli­tica noastră internă şi externă. Fap­tele demonstrează că politica inter­naţională a partidului şi statului nostru corespunde pe deplin atît intereselor naţionale ale poporului român, cît şi cauzei socialismului şi păcii în lume. Zi de zi, evenimentele confirmă justeţea politicii noastre internaţionale , zi de zi, viaţa atestă că numai acţionînd pentru depăşi­rea divergenţelor dintre ţările so­cialiste, dintre partidele comuniste şi muncitoreşti, militînd pentru u­­nitatea lor, servim cauza socialis­mului şi comunismului — atît la noi în ţară, cît şi pe plan interna­ţional, zi de zi, faptele demon­strează că numai aplicind în relaţiile cu toate statele princi­piile independenţei, suveranităţii naţionale,­­ ale neamestecului în treburile interne, avantajului re­ciproc, ale renunţării la forţă şi la ameninţarea cu forţa în raporturile interstatale, putem contribui la instaurarea în lume a unei politici de pace și colaborare între popoa­re. Aceasta este politica partidului nostru, aceasta este politica pe care o vom continua cu toată fermita­tea, pentru că ea constituie o ne­cesitate a dezvoltării sociale de astăzi ! (Aplauze puternice, pre­lungite) Avem în faţa noastră un minu­nat­­ program de dezvoltare a so­cietăţii socialiste româneşti, un program de politică internaţională. Avem un partid puternic şi unit. întregul popor înfăptuieşte neabă­tut politica partidului comunist, convins că aceasta corespunde in­tereselor sale vitale, viitorului na­ţiunii noastre socialiste. (Aplauze puternice) îmi exprim convingerea că or­ganizaţia de partid a Capitalei, co­muniştii, toţi oamenii muncii din Bucureşti nu vor precupeţi nici un efort pentru a-şi aduce contribuţia la înfăptuirea programului elabo­rat de Congresul al X-lea al parti­dului. (Aplauze prelungite) Urez activului de partid, comu­niştilor, tuturor oamenilor muncii din Capitală succese tot mai mari în toate domeniile de activitate. Vă doresc multă sănătate şi fericire ! (Aplauze puternice, urale şi ovaţii. Se scandează : „Ceauşescu, P.C.R.“. Cei prezenţi ovaţionează îndelung pentru Partidul Comunist Român, pentru Comitetul Central, pentru secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu). CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU

Next