Scînteia Tineretului, octombrie 1956 (Anul 11, nr. 2305-2330)

1956-10-14 / nr. 2316

Să cunoaştem istoria tehnicii „Peştera comorilor“ Intr-o clădire din Parcul Li­bertăţii din Bucureşti s-a des­chis Muzeul tehnic, din cadrul centrului de Documentare tehni­că al Ministerului Energiei Elec­trice Elce­­trice şi Industriei Electroteh-Muzeul este o adevărată „peş­teră a comorilor" unde fiecare obiect expus trezeşte interes şi admiraţie pentru geniul inventiv al cons­truc­torului şi admiraţie faţă de o serie din marii înaintaşi ai tehnicii actuale care cu mij­loace puţine însă înzestraţi cu scînteia inspiraţiei şi cu dîrzenie au pus bazele unor Ingenioase realizări ale tehnicii. Spre deosebire de un muzeu obişnui­t, o mare parte din obi­ecte­­pot fi cercetate în timpul funcţionării, făcîndu-ne să înţe­legem şi să reţinem mai bine fenomenul pe care Îl ilustrează. Pe ipereţii muzeului este ex­pus un material bogat ilustrativ cuprinzînd portretele marilor oa­meni de ştiinţă şi inventatori pre­cum şi reprezentarea momente­lor celor mai caracteristice legate de opera lor, astfel maşinile şi aparatele expuse îşi pierd carac­terul lor impersonal şi se leagă în memoria noastră de figurile celor care le-au inventat. DE LA HERON LA TURBINELE CU ABURI MODERNE Intr-un colţ al muzeului am vă­zut funcţionînd cea mai veche ma­şină cu aburi din lume: aelipita lui Heron. Un cazan cu apă în clocote dă aburi unei sfere de cupru cu două ţevi din care iese aburul care prin reacţiune roteşte sfera. Trecînd mai departe ne apare în faţă maşina lui Denis Papin, ma­chetele primelor maşini cu aburi, maşina atmosferică a lui Watt, maşinile primelor transatlantice cu staturi de la 1850, modelele primelor locomotive. In muzeu mai sunt păstrate cilindrul primei maşini cu abur adusă în ţară, care a fost monta­tă în moara cu foc de la Colenti­­na, pompele de la „stabilimentul fîntînilor“, maşina care acţiona presele la monetărie, maşinile de la Grozăveşti care luminau bu­levardele. Expoziţia este dominată de si­lueta impunătoare a căldării Babcock care fusese montată la Grozăveşti în 1912. Interiorul ei poate fi cercetat cu de-amănun­­tul datorită faptului că este lu­minată cu becuri puternice. ROATA CU FĂCAIE ŞI TURBINA PELTON Este surprinzătoare asemăna­rea dintre lingurile de lemn mon­tate pe roata unei mori ţărăneşti (pe care o putem vedea funcţio­­nînd în mărime naturală) şi cu­pele rotorului unei turbine Pel­­ton de construcţie modernă ase­mănătoare cu cea de la Dobreşti care este montată în sala de la parter împreună cu un uriaş al­ternator. In muzeu se mai pot vedea machetele unor hidrocen­trale cu turbine Francis şi Ka­plan. DE LA MOTORUL LUI VLAICU LA I.A.R. DE 100 C.P. Motoarele de aviaţie sunt repre­zentate de „Gnome-Rhone-U'l“ cu cilindrii în stea al lui Vlaicu şi de motorul Anzani întrebuinţat de Blériot. Vizitînd Muzeul tehnic din Capitală Mai putem admira câţiva ci­lindri răciţi cu apă cu cămaşă de cupru, iar la capătul celălalt al seriei istorice avem motorul I.A.R. cu ciliind­ru în stea de 1.000 de cai şi un motor Junkers-Juno cu 16 cilindri în V. AUTOMOBILISM ŞI NAVIGAŢIE Automobilul electric şi automo­bilul cu aburi trezesc compăti­mirea noastră. Urmaşii lor au fost puţini. Cum vezi trăsurica cu motor cu benzină de pe la 1900 parcă auzi păcănitul strident al celor doi cilindri răciţi cu aer şi zor­năitul lanţului care transmite mişcarea la roţi. Un colţ al muzeului adăpos­teşte modelele unor vase care ne fac imaginaţia să-şi ia zborul: o galeră antică grecească, caravela lui Cristofor Columb, vaporul cu roţi „Ştefan cel Mare“, fregata cu 3 punţi şi 94 de tunuri a amira­lului Uşacov, şi, pentru a încheia seria, un cargobot şi vasul de pasageri „Transilvania“. Istoria busolei ne este şi ea prezentată, începînd cu figurina chinezească ce arată sudul şi ta­bela cu cele 12 carturi chinezeşti botezate cu nume de animale, pînă la girocompasele şi radio­­compasele moderne. CE LUMINĂ PREFERAŢI? Puteţi alege din colecţia mu­zeului orice sursă de lumină în­cepînd cu opaiţul şi terminînd cu lămpile luminiscente. Veţi găsi lămpi de miner cu ulei de răpită, carbid sau acumulatori, lămpi de petrol cu fitil sau cu manşon Auer, vestitele lămpi Cârcei care luminau farurile în vremurile ro­mantice ale navigaţiei cu pînze, lămpi cu arc electric, lămpi cu fi­lament de cărbune de bambus. O CENTRALĂ TELEFONICĂ AUTOMATĂ IN FUNCŢIUNE... ...surprinde pe cel care o vede pentru prima oară. Funcţionarea sigură şi grăbită a selectoarelor şi releelor care fac legătura între cel ca­re cheamă şi chemat trezesc admiraţia faţă de această ca­podoperă a automatizării. Alături de centrala telefonică mai găsim şi o colecţie de apa­rate telegrafice începînd de la modelul Tui Morse montat pe o ramă de tablou şi terminînd cu teleimprimatoarele moderne care se aseamănă cu nişte maşini de scris mînuite de fantome. Aparatele de telefonie cu cu­renţi purtători permit ca pe a­­celaşi fir să se poată efectua si­multan cîteva zeci de convorbiri. Radiolocaţia nu este uitată nici ea, împreună cu televiziunea. „PARADISUL“ ELECTRICIENILOR Muzeul posedă o colecţie de maşini electrostatice de cele mai diverse tipuri. întîlnim bastonul de sticlă şi blana de pisică, elec­­troforul, sfera de sulf a lui Otto de Guercke, sfera de sticlă Nollet, toate acestea în stare de funcţiu­ne, maşinile Wimshurst produc trăsnete în miniatură de toată frumuseţea. Toate numele savanţilor din manualele de fizică sînt ilustrate cu cel puţin cite un aparat. Este păstrată mereu vie amintirea lui Lomonosov, Lenz, Ampere, Ohm, Daniel, Franklin, Faraday, Der­sted, Leclanche, Gramme şi alţii. Producţia, transportul şi distri­buţia energiei electrice este trata­tă pe larg cu machete de diferite tipuri de termocentrale, hidrocen­trale ş.a. In expoziţie sînt monta­te în mărime naturală o parte din vechea termocentrală de la Groză­veşti. Mai sînt expuse cîteva din primele instalăţii energetice de la noi din ţară. Muzeul are o co­lecţie complectă de maşini elec­trice începînd cu mașina cu magnet rotativ a lui Pixi. S-ar mai putea spune foarte multe despre sutele de exponate pe care le găsim în muzeu. Dar, legat de aceasta, aș vrea să vă fac — dragi cititori — o ultimă recomandare : Muzeul este des­chis duminică toată ziua pentru marele public iar în timpul săp­­tămînii, dimineţile numai colec­tivelor cu delegaţii. Ing. A. NEGRU Maşină cu aer cald utilizată în trecut pentru pomparea apei Unul dintre primele motoare de tramvai folosite în ţara noastră Machetele turbinelor Francis şi Kaplan Aflaţi că... ...în stratosferă, (spre deo­sebire de ceea ce se intîmplă in atmosferă), temperatura cea mai scăzută, adică gerul cel mai năpraznic, domneşte deasupra ecuatorului şi că deasupra paturilor găsim tem­peraturile ceie mai ridicate. ...fulgerele se datoresc unor diferenţe de potenţial care a­­ting uneori 1 miliard de vol­ţi, sau chiar mai mult, iar in- ^ tensitatea curentului acestor d­­escărcări este de cca. 20000­0 A. Cu toate acestea energia­­ lor electrică este foarte mică 0 fiindcă durata unui fulger nu C depăşeşte cîteva fracţiuni din (­ tr-o secundă. y ...pietrele preţioase ca, ru­­y bunul şi safirul nu sînt nimic altceva decit oxid de aluminiu colorat de urmele altor acizi metalici. ...zincul poate fi recunoscut prin aceea că pirite cind e în­doit.” Aceste zgomote sînt pro­duse de către cristalele mici din structura metalului care se freacă intre ele. Cînd v-aţi aplecat să ridicaţi un obiect căzut pe jos şi v-aţi ridicat după aceea brusc, nu vi s-a intîmplat ca In faţa ochi­lor lumina să se întunece sau puncte mici ca nişte stele să vă joace în sus şi In jos ? Ce credeţi: se întunecase dintr-o dată afară, sau răsăriseră în plină zi stelele? Bineînţeles, nici una, nici alta. Afară continua să strălucească soarele, iar totul nu era decit o­­închipuire. A durat o clipă şi vălul negru, ceaţa sau punctele luminoase dispăruseră. Au exi­stat ele oare intr-adevăr, sau totul se datora unor anumite cauze ? Răspunsul e simplu : de vină era doar modificarea presiunii singelui din cauza schimbării brusce a poziţiei corpului. Dar se mai intîmplă uneori să întîlnim oameni care să susţină cu tărie că aud voci, că văd obiecte, că simt mirosuri, care în realitate să nu existe. Asemenea ciudăţenii impresionează mult pe acei oameni care nu cunosc adevărata lor cauză. In cele ce urmează vă vom prezenta Insă părerea ştiinţei, a medicinii, care a reuşit să lămurească pe deplin cauza a­­cestor ciudăţenii. ★ In mod obişnuit, la omul sănătos, cu creierul şi simţurile sănătoase, lumea în­conjurătoare se oglindeşte pe scoarţa ce­rebrală aşa cum este ea în realitate. Dar, in cazul unor boli, care vatămă creierul sau simţurile, lucrurile se schimbă. In acest caz, simţurile ne pot înşela şi cre­ierul nu va mai oglindi exact lumea în­conjurătoare. Simţurile vătămate pot ară­ta o lume care nu există în realitate ci­­ numai in închipuirea noastră. Asemenea­­ închipuiri asupra unor lucruri care nu există, poartă numele de năluciri, vede­nii sau halucinaţii. De obicei, cele mai întîlnite halucinaţii sînt de domeniul văzului sau al auzului. In astfel de cazuri, bolnavului i se nă­zăreşte, de pildă, că vede diferite lumini, sântei de diferite culori, cercuri care i se par de foc. Alteori, bolnavului i se pare că vede cîini, pisici, şerpi sau oa­meni cu chipuri duşmănoase, care-i vor răul. Asemenea năluciri le întîlnim mai ales la oamenii care suferă de boala numită „delirul de persecuţie". Alţi bolnavi cu halucinaţii îşi închipuie că văd figuri de „sfinţi“ care le şi vor­besc, mîngîindu-le suferinţa. In sfîrşit, nălucirile mai pot apare şi la simţul pipăitului. Bolnavilor li se pare că simt atingeri, lovituri, arsuri. Nici simţul mirosului nu e scutit de năluciri, iar şirul nesfirşit de halucinaţii cuprinde chiar şi pretenţia unor bolnavi precum că ei ar fi de aur, de sticlă sau chiar de hîrtie. . Cum se explică toate acestea ? Noi ştim, cît de mare este influenţa creierului asupra activităţii întregului organism. I. P. Pavlov a demonstrat in lucrările sale că fără participa­rea creierului nu este posibilă nici o ac­tivitate a nici unui organ din corpul nos­tru. El a dovedit că tot ce face omul cu voia sau fără voia lui, se află sub con­ducerea şi sub controlul creierului. Le­gătura dintre creier şi restul organelor din corp se face cu ajutorul nenumăra­telor fibre nervoase răspîndite în tot cor­pul. In mod permanent creierul trans­mite ordine şi primeşte rapoarte. Cită vreme scoarţa creierului nu este tulburată, simţurile noastre oglindesc în mod fidel lumea înconjurătoare şi starea unor organe interne ale corpului. E de ajuns însă ca scoarţa creierului să su­fere cîtuşi de puţin, pentru ca simţurile să nu mai funcţioneze cum trebuie, să ne informeze greşit şi să dea naştere la vedenii sau orice fel de alte închipuiri. Dar, acum cineva s-ar putea întreba cum putem dovedi că nălucirile, vedeniile depind de starea de sănătate sau de boală a scoarţei creierului ? O dovadă că lucrurile se petrec aşa o avem în faptul că atunci cind chirurgii operează asupra creierului şi lasă să treacă, cu ajutorul unor fire, un curent electric prin diferite părţi ale scoarţei ce­rebrale, bolnavul afirmă — cînd curen­tul atinge partea dinapoi, de la ceafă a creierului unde se termină firişoarele nervoase care vin de la ochi — că vede puncte luminoase, scintei sau fulgere Cînd curentul trece prin partea creieru­lui din dreptul tîmplelor unde se termină firele nervoase plecate de la urechi, bol­navul pretinde că ar auzi pocnituri, şu­ierături sau chiar note muzicale. Iar dacă acelaşi curent va trece prin partea cre­ierului dinspre creştetul capului, bolna­vul va reclama că simte furnicături pe o parte mai mare sau mai mică a corbu­lui său. Acelaşi curent trecut prin cele­lalte părţi ale creierului, poate da bolna­vului impresia că vede locuri cunoscute, întimplări din viaţa sa, persoane cuno­scute sau chiar necunoscute, care-i fac semne, îi vorbesc, îl strigă pe nume. Este limpede că în cazul in care anu­mite părţi aie creierului se îmbolnăvesc pot apărea vedenii, năluciri. Aceste nă­luciri pot să apară şi intr-un creier să­nătos dacă se foloseşte după cum am văzut otravă sau un curent electric. Astăzi cind pe undeva apare un om cu asemenea vedenii lumea din jurul său işi dă seama că are de-a face cu un om care e bolnav. In trecut lucrurile se mai petreceau şi altfel. Arătările născocite de minţi şubrezite de boală sau de oameni rău intenţio­naţi nu mai pot prinde astăzi, de­cit acolo unde oamenii sînt uşor de păcălit, şovăielnici şi depărtaţi de lu­mina adevărată — ştiinţa. In zilele noastre ştiinţa se răspînde­­şte larg in masele muncitoare, iar acolo unde este răspîndită ştiinţa nu este loc pentru vedeniile minţilor şubrezite sau minciunile duşmanilor. Dr. M I. SAVEANU Adevărul despre „năluciri“ La Congresul de Spectroscopie de la Amsterdam Acad. prof. E. Bădărau Directorul Institutului de Fizică al Academiei R.P.R. In urmă cu cîtva timp a avut loc la Amster­dam al VI-lea Congres Internaţional de Spectros­copie numit şi „Colloquium Spec­troscopicum“. La acest Congres au participat circa 600 oa­meni de ştiinţă veniţi din aproape 30 ţări. La Congresele Internaţionale de Spectroscopie care se ţin la un interval de circa 3 ani sînt expuse realizările noi în spectroscopie (dome­niu al fizicii care studiază structura materiei cu ajutorul spectrelor de emisie şi absorbţie ( N.R.). La acest Congres, R.P.R. a trimis o delegaţie de specialişti compusă din Acad. Bădărău, conf. univ. M. Giurgea şi prof. univ. Constantin Mihul. Participanţii la congres au ascultat circa 100 comunicări din spectroscopie pură şi aplicată, comunicări care au fost în cea mai mare parte urmate de discuţii largi. Este interesant de observat că majoritatea co­municărilor au avut o latură aplicativă fiind bine cunoscută importanţa spectroscopiei pentru agricultură, medicină, biologie etc. Delegaţii ţării noastre au făcut şi ei 3 comu­nicări („Descărcarea în forţă de înaltă frec­venţă ca izvor spectral“ — „Rotirea liniilor spec­trale“ şi „Spectre de fluorescenţă a unor petro­­luri lampante“) care s-au bucurat de un interes vădit întrucît ele au fost urmate de multe între­bări şi vii discuţii. Totodată, ele au determinat şi o interesantă corespondenţă între laboratoarele noastre din Bucureşti şi cele din străinătate în vederea lă­muririi unor anumite probleme. Paralel cu acest congres a fost organizată şi o expoziţie a aparaturii spectroscopice, unde mai multe firme au expt o serie de aparate intere­sante care au permis specialiştilor să constate enormul progres al tehnicii în acest domeniu. O expoziţie cuprinzînd cărţile cele mai moderne în spectroscopie a dat posibilitatea participanţilor să se documenteze temeinic în acest domeniu. In concluzie, cel de al VI-lea Congres Interna­țional de Spectroscopie a fost de un mare folos pentru specialiștii din diferite țări care s-au pu­tut orienta complect asupra progreselor impor­tante realizate de spectroscopie. Varga fermecată“ Geologie O creangă subţire de alun, tă­iată într-o noapte cu lună plină, după rostirea unor descîntece, a­­ceasta era „varga fermecată“ cu care şarlatanii încercau să înşele buna credinţă a oamenilor naivi atribuindu-i „calitatea" de a des­coperi comori. Iată însă că ştiinţa dispune în prezent de mijloace şi metode cu care poate descoperi comorile care bine­înţeles nu sînt de aur ci sînt zăcăminte de minereuri, de petrol sau de sare — adevăra­te comori pentru economia naţio­nală. Astăzi „varga fermecată“ nu e o poveste ştiinţif­ico-f­antastică sau vreun basm pentru copii, ci doar o poreclă dată unui pro­cedeu folosit în mod curent, în cercetările geologice. Ideea care stă la baza proce­deului constă în aceea că viteza propagării sunetului printr-un mediu creşte cu cit creşte şi re­zistenţa mecanică a acelui me­diu. Astfel în corpuri lichide şi so­lide sunetul se propagă mai re­pede decît prin gaze. Printr-un teren omogen, viteza sunetului este de 15 ori mai mare decît printr-un teren accidentat, iar în rocile vulcanice cu mare rezis­tenţă mecanică sunetul atinge 6.000 metri pe secundă. Cum este folosit a£est principiu în practică ? Să presupunem că geologii do­resc să ştie la ce adîncime începe un strat de pămînt mai dur. Ei îngroapă atunci o mică cantitate de explozibil în pămînt şi aşea­ză la o oarecare distanţă de acolo cîteva microfoane mici. Zgomo­tul produs de explozie ajunge la microfoane pe două cai: (fig 1) o dată pe un drum direct, în li­nie dreaptă, şi a doua oară prin reflexie izbindu-se de stratul de pămînt mai dur. Se înţelege că ultimul traseu este cu atît mai lung, cu cît stratul căutat se gă­seşte la o adîncime mai mare. Pentru a se stabili cu precizie a­­dîncimea mai rămîne să se de­termine doar diferenţa de timp în care s-a propagat sunetul di­rect şi cel reflectat. Acest lucru se face pe cale electrică. Acelaşi procedau este folosit pentru descoperirea zăcămintelor de sare, operaţie cu atît mai im­portantă cu cît alături de sare se găseşte deseori şi petrol. In aceste măsurători (fig. 2), micro­foanele se aşează în cerc la egală distanţă in jurul locului exploziei şi se stabilesc timpurile după care sunetul exploziei ajun­ge la fiecare microfon. Ele sînt bineînţeles numai atunci egale dacă terenul prin care s-a pro­pagat sunetul este omogen. Da­că în unul din drumurile sune­tului se află însă un depozit de sare, atunci timpul de propagare respectiv se scurtează mult. Deoarece aceste încercări se în­tind uneori pe suprafețe mari, microfoanele nu ssînt lega­te de locul cu aparatele de mă­sură prin cabluri, ci fiecare din ele are cite un mic emiţător şi comunică semnalele electrice pe calea undelor radiofonice. Una din cele mai mari cuce­riri ale ultimelor decenii, undele electromagnetice au fost puse şi ele în slujba cercetărilor geologi­ce, deoarece de la descoperirea lor s-a stabilit că ele sînt reflec­tate de straturile metalice. A­­ceasta calitate s-a dovedit ex­trem de prețioasă pentru desco­perirea zăcămintelor metalifere. Emițătorul dip stingă (fig. 3) radiază un fascicol foarte concen­trat de unde îndreptate în jos. Dacă undele întîlnesc zăcămin­­tul, ele sînt reflectate în sus, spre dreapta, unde sînt prinse de un receptor. Din înclinările instala­ţiilor de emisie şi recepţie ca şi din distanţa dintre ele se stabi­leşte cu mare precizie unde se gă­seşte zăcămîntul căutat. La acest procedeu undele tre­buie foarte precis dirijate și totodată concentrate intr-un fas­cicol cît mai strîns. Din această cauză se lucrează cu unde foarte scurte. Foarte interesante sînt procedeele folosite pentru desco­perirea cablelor sau conductelor de mult îngropate și uitate sub pămînt. Iată cum se procedează într-un asemenea caz: In figura 4 dreapta se poate vedea un mic emiţător de antene­ foarte cadru, iar în urma lui un recep­tor cu acelaşi tip de antenă. Dis­tanta dintre ele este atit de mare incit un sunet emis de emiţător se aude în receptor foarte slab. Dacă aparatele ajung însă dea­supra unei conducte sau unui cablu metalic, atunci recepţia se îmbunătăţeşte brusc şi sunetul re­cepţionat creşte foarte mult in intensitate; cablul este desco­perit. „Varga fermecată“, poreclă dată de fapt undelor care se pro­pagă în linie dreaptă, şi care permit descoperirea de­­ bogății subterane, este astăzi un proce­deu modern folosit în cercetările geologice. Ing. I. VOICU Fig. 4. La Simposionul de Poliomielita de la Bologna Conf. univ. dr. N. Cáfol Director adjunct al Institutului de Inframicrobiologie al Academiei R.P.R. Intre 20 şi 23 septembrie a.c s-au desfăşurat la Bologna lucrările celui de-al 4-lea simposion al Asociaţiei Europene de luptă împotriva Polio­mielitei. La simposion au participat specialişti veniţi din 22 ţări. Ţara noastră a fost reprezentată de o de­legaţie constituită din Acad. Şt. S. Nicolau, şeful delegaţiei. Acad. Al. Rădulescu, Prof. M. Voicu­­lescu, Prof. I. Mesrobeanu şi Conf. univ. N. Cajal. La lucrările congresului ce s-au axat pe trei mari probleme (varcinaţia antipoliomielitică, pa­­rapoliomielitele şi tratamentul sechelelor polio­­mielitice) delegaţia noastră a adus 8 interesante comunicări şi a participat activ la discuţii. Comunicările româneşti, ca şi punctele de ve­dere susţinute in discuţii şi care au arătat con­cepţia cercetătorilor din ţara noastră asupra căii de administrare a vaccinului, asupra posibilităţi­lor de creştere a stării de rezistenţă prin herpe­­tizare, asupra mecanismului imunităţii tisulare, asupra legăturilor dintre virusurile poliomielitice şi virusurile Coxsackie, asupra aspectului clinic ca şi al tratamentului chirurgical al sechelelor — au fost urmărite cu atenţie şi apreciate de par­ticipanţi. Lucrările romineşti vor apare de alt­fel in volumul special al acestui simposion. Atît în timpul simposionului cit şi în decursul diferitelor întîlniri delegaţii ţării noastre, care au fost primiţi cu multă cordialitate şi conside­rare, au putut avea discuţii particulare ştiinţi­fice interesante, au legat prietenii şi relaţii de co­laborare cu­ reprezentanţii celorlalte ţări. Ca o preţuire a ştiinţei din patria noastră, primarul Bolognei a oferit în mod solemn una din medaliile comemorative ale simposionului Academicianului Şt. S. Nicolau, şeful delegaţiei române. Aceeaşi caldă primire a fost făcută de altfel oamenilor de ştiinţă din patria noastră şi în numeroasele clinici şi instituţii medicale pe care le-au vizitat după terminarea simposionu­lui, la Bologna, Roma, Arricia, Milano şi To­rino. Tehnica atomică întarim fără cîntar Cred că astăzî a devenit ana­cronică sau cel puţin nepotrivită afirmaţia după care „fizica este tehnica zilei de mîine“. In această epocă cînd au fost descoperite căile prin care pot fi dob­indite uriaşele energii ce sălăşluiesc în sinul atomului, fizica este nu numai ştiinţa care studiază feno­menele fizice, ci „baza tehnicii zilei de azi“. Aplicaţiile practice ale energiei atomice pe care le poţi vedea în cadrul expoziţiei „Folosirea ener­giei atomice în scopuri paşnice“ din Moscova , vin să complec­­teze această imagine. Continuînd expunerea principa­lului aparataj atomic existent în expoziţie vă prezentăm astăzi un „cîntar atomic“. Pentru fiecare dintre noi, noţiu­nea de cîntar este legată de cea de „platan“. Dar la acest aşa­­zis „cîntar atomic“ pe care vi-l prezentăm, nici nu este necesar ca obiectul de cîntărit să atingă cimtarul. Aparatul pe care-l puteţi vedea în figura alăturată este destinat măsurării continue a greutăţii substanţelor aplicate pe ţesături în procesul de producţie. Apara­tul mai poate fi utilizat pentru determinarea greutăţii acoperirilor în producţia de ţesături cauciu­cate, de înlocuitori ai pielii ca şi pen­tru măsurarea gre­utăţii substanţelor a­­plicate pe ţesături sub forma de apre­turi. Cum funcţionează acest aşa-zis „cîntar atomic“ ? Aparatul lucrează pe principiul absorb­ţiei razelor Beta. Gra­dul de absorbţie al razelor Beta depinde de greutatea materia­lului. Intensitatea radiaţiilor după parcurgerea materialului se măsoară cu o cameră de ionizare care emite un curent electric. Din camera de ionizare curen­tul este amplificat şi pe un ca­dran special este indicată greu­tatea materialului în grame/m2. IOSIF SEFER Realizări noi Pompa electromagnetică Marile progrese realizate in domeniul energiei atomice in ul­timii ani au pus un mare număr de probleme cu totul noi in cele mai diferite ramuri ale tehnicii Rezolvarea acestor probleme teh­nice noi a dus la soluţii dintre cele mai ingenioase şi interesan­te. Astfel, problema realizării u­­nor pompe absolut etanşe pentru substanţele radioactive a deter­minat apariţia pompei electro­magnetice care e cu totul deose­bită ca aspect şi concepţie de toate celelalte tipuri de pompe cunoscute. In unele reactoare atomice se utilizează ca agent purtător de căldură un metal topit, sodiul Acest lichid, după ce preia căl­dura generată in reactor, e tre­cut intr-un schimbător de căldu­ră unde e întrebuinţat la gene­rarea de aburi dintr-un alt fluid, de pildă apa, cu care se acţio­nează apoi turbinele. Deoarece sodiul pe de o parte devine radioactiv prin contactul cu elementele reactorului, iar pe de altă parte, ajungând în con­tact cu aerul, poate reacţiona vio­lent, circulaţia nu se poate rea­liza decit cu o pompă perfect e­­tanşă. Funcţionarea pompei electro­magnetice se bazează pe conduc­­tibilitatea electrică a fluidului Ea e constituită dintr-un electro­magnet puternic și un tub meta­lic prin care trece intreferul mag­netului. Prin tub trece fluidul care tre­buie pompat. Pe tub, în dreptul intreferului, se conectează o sur­să de curent continuu de joasă tensiune și de mare intensitate. Curentul trece prin fluid perpen­dicular pe liniile de forţă magne­tice. Porţiunea din fluid prin care trece curentul, reprezintă un con­ductor care, conform cunoscutei reguli a „miinii stingi“ din elec­­trodinamica, va fi deplasat per­pendicular pe liniile de forţă Curent electric magnetice şi pe direcţia curentu­lui, deci pe direcţia tubului Ast­fel se realizează o acţiune conti­nuă de pompare a fluidului. Pompele electromagnetice au a­­tins debite de 25 de Litri pe se­cundă şi presiuni de 10 atmos­fere. Ing. GH. VIŞINA Cărţi noi In colecţia „Ştiinţa învinge“ a Editurii Tineretului au apă­rut : I. BOGHIŢOIU - Teleco­municaţii prin fire. M. SOLOMON — Pe căile chimiei. I. ANDREI — Televiziunea. A. FLEGON - Maşinile a­­gricole de-a lungul veacurilor. Lumea a-G. A. ZISMAN tomului. L. STRAŞIN — Cinemato­grafia. GH. RADO lui sonic. Asaltul zidut- U­MOR — Mulţumesc pentru că m-ai construit, însă cred că n-ar strica să-ţi dau cîteva sugestii pentru îmbunătăţirea proiectului meu. Desen de N. ARION

Next