Scînteia Tineretului, iunie 1958 (Anul 13, nr. 2817-2841)
1958-06-01 / nr. 2817
Să apărăm ZIMBETul copilăriei! Im Internaţională a Copilului este nu numai un prilej de a face un bilanţ, de a trece în revistă realizările obţinută şi de a întocmi comparaţii, ci mai mult decît oricînd este un îndemn de a apăra zîmbetul copilăriei, de a apăra joaca nevinovată a copiilor din curtea creşei, şcoala cu comorile ei ce se dezvăluie generoase şi fericirea maternă inegalabilă prin profunzimea şi sinceritatea ei. Copilăria nu este pretutindeni la fel, după cum nici la noi copilăria n-a fost întotdeauna asemenea celei de astăzi. Am întîlnit cîteva cifre care vorbesc concludent despre grija partidului şi guvernului pentru cei care mîine vor păşi mai departe pe drumul de victorii al socialismului. In anii puterii populare au fost create 6.638 creşe şi cămine în care-şi petrec timpul 324.347 de copii. 126.300 de copii au plecat anul trecut în colonii şi în tabere la munte şi la mare. Pentru cei mici au fost tipărite în anii noştri 49.000.300 exemplare cărţi. 1.870.000 elevi învaţă pe băncile şcolilor elementare şi medii. Nu sunt simple cifre de bilanţ. Cifrele acestea poartă în ele toată poezia vieţii noi a copiilor noştri. Cifrele acestea ne îndeamnă să fim recunoscători făuritorului vieţii noi a partidului, dar în acelaşi timp ne îndeamnă să ne aducem aminte neîncetat de trecut. Să nu uităm cind copiii muncitorilor se chinuiau în ghiarele bolilor şi a mizeriei, cind viaţa lor se scurgea între cocioabele insalubre şi maidanele cu gunoaie, cînd porţile şcolilor erau închise pentru cei nevoiaşi, cind copilăria era tristă. Toate acestea pentru noi reprezintă trecutul. Toate acestea pentru copiii celor ce muncesc, care trăiesc in lumea capitalistă, reprezintă încă prezentul. La noi creşa şi căminul au devenit o obişnuinţă, fapre integrate definitiv în cotidian. Insă în Germania occidentală, după cum relata una din conducătoarele mişcării de femei, în marile centre industriale, majoritatea copiilor — din lipsă de grădiniţe şi cămine — îşi petrec timpul pe stradă purtînd legată la gît cheiţa locuinţei în vreme ce mama se găseşte la muncă. Notaţi: numărul acestor copii este de 3.600.000. Sunt ţări unde şi astăzi se mai practică comerţul de copii. In Japonia, un cline de lux costă 50 de dolari, o pisică 30 de dolari, iar o fetiţă... 22 de dolari. Te cutremuri aflind asemenea lucruri in plin secol XX cind omul se pregăteşte să pătrundă în cosmos. Dar chiar în Statele Unite ale Aimericii, cărora apologeţii capitalismului îi închină osanale, foarte mulţi copii trăiesc în condiţii de neinvidiat. 6.000.000 de copii americani suferă din pricina lipsei de săli de clasă neputînd urma cursurile şcolare. Aceasta da ţara în care miliarde de dolari sunt cheltuite anual pentru înarmare. Puneţi faţă in faţă cifrele, faceţi comparaţii şi trageţi concluzii. Aceste concluzii vă vor vorbi despre faptul că fericirea copilăriei nu există decît în ţările in care puterea capitalului a fost dărîmată, în care zeul BAN nu mai este atotputernic. Dar norii războiului ameninţă sănătatea copilăriei. Răspunderea pentru generaţia de mîine ne obligă să luptăm cu forţe înzecite împotriva celor ce vor să arunce omenirea în viitoare a unei catastrofe atomice. Avem o memorie bună. Ştim cine nenorociri a adus omenirii imperialismul. Ştim că astăzi imperialiştii americani şi partenerii lor vor să readucă aceste nenorociri multiplicate la infinit cu ajutorul armei atomîce. Aceasta ne obligă la luptă. La luptă pentru apărarea păcii, pentru făurirea socialismului în patria noastră- La luptă pentru zîmbetul copilăriei. „Scînteia tineretului“ Foto: DUMITRU F. DUMITRU LA SĂRBĂTOAREA CELOR MICI Ca să nu-mi trădez profesia, încercînd să toastez în sănătatea sărbătoriţilor de la 1 iunie, s-ar cere să ridic un pahar cu lapte sau cu limonadă. Gestul însă ar fi riscant. Cine ştie dacă nu s-ar găsi un pedagog mult prea zelos care să-mi sugereze („nu ^ uita, dragă, exemplul personal !“) să înlocuiesc, spre binele copiilor, se înţelege, laptele şi limonada cu siropul de tuse sau („în definitiv, fără iniţiativă nu poate exista educaţie !“) cu... untura de peşte. Prefer şi de data aceasta, ba poate de data aceasta mai mult şi din toată inima, să ridic un pahar cu vin — în ciuda faptului că vinul nu se recomandă copiilor decît rar, un deget pe fundul paharului, şi după un prealabil „copiii n-au voie" : — Să fiţi veseli şi sănătoşi, copii, să creşteţi mari şi harnici, să creşteţi curajoşi şi luminaţi ! Şi sînt sigur că n-ar strica să-mi întovărăşesc cuvintele de un zîmbet şiret, împrumutat de la bunicul care, în ziua pensiei, aduce nepoţilor, tăinuită la spate, punga cu bomboane. Pentru că, nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră, dar fără şiretenie mi se pare că nu iese mare lucru. Avea dreptate Gaidar: „Lasă, cîndva, mai tîrziu, o să se gîndească oamenii : au trăit odată unii care din şiretenie se intitulau scriitori pentru copii. De fapt ei pregăteau o puternică armată de comunişti“. S-a furişat în şiretenia aceasta o admirabilă minune a vieţii, un tonic cu puteri fantastice, cu stropi din elixirul tinereţii fără bătrîneţe — şi, desigur, el n-a fost Octav Pancu-Iaşi !nescris în exclusivitate scriitorior pentru copii. Şireţi, în sensul cuvintelor lui Gaidar, numără pămîntul întreg cu sutele de milioane, iar dacă într-un răgaz al sărbătorii puştilor noştri şi de pretutindeni, am fi întrebaţi şi noi cei de pe meleagurile Dunării şi ale Carpaţilor, aşa cum se întreabă, fie şi numai din amabilitate : — „Ce mai faceţi ?“. Cu gîndul la 1 iunie şi la sărbătoriţi, am răspunde firesc, aşa cum se răspunde, şi nu numai din amabilitate : — „Pregătim o puternică armată de comunişti !“ Procuparea pentru cei mici ar putea părea unora un paşaport de ieşire din preocupările lor de oameni maturi, o întoarcere la lumea cu dimensiuni pînă la clanţa uşii, şi în consecinţă, o neserioasă costumare în pantaloni scurţi şi bluză marinar. O, nu, mi vă speriaţi: la poarta copilăriei nici o inscripţie nu vesteşte parafrazînd: „Lăsaţi-vă preocupările, voi care intraţi“. Sînt gata să vă conving — ah, pedanteria scriitorului pentru copii ! — reamintindu-vă o scenă de familie. Tatăl, în curte, alergînd un galop şi purtînd pe umeri pe iscusitul jokeu — o fetiţă. Nimic neobişnuit, nu-i aşa ? Intr-adevăr nimic neobişnuit, mai ales cînd te gîndeşti că pînă a ieşi în curte, tatăl nu se ridicase de la masa de lucru de aproape douăzeci de ore, că sfîrşise de scris capitolul nouă despre „Rotaţia de ansamblu a camtalului avansat“ şi că, deşi nu mai e nevoie să spun, tatăl se numea Karl Marz... Afirmaţia despre acei unii care ar putea da altă interpretare invitaţiei la şiretenie, mi-a provocat-o o recentă discuţie al cărei martor am fost. Eroii : doi taţi tineri. — Ce faci duminică dimineaţă? — Mă duc cu puştiul la muzeu. — Eşti neserios, amice. Hai la mine să facem o tablă. Vă mărturisesc că iubesc nespus aceşti oameni „neserioşi“. Mă bucur cînd îi întîlnesc discutînd — cu aceeaşi aprindere care îi stăpîneşte la uzină cînd se comentează o inovaţie — la şcoală, în comitetul de părinţi, despre un fapt „neserios“ ca acela că în ferestrele claselor n-ar fi rău să se afle ghivece cu flori, cînd bat la uşa vecinului şi-i spun : — „băiatul meu e la al tău? Da? Nu, nu te deranja... voiam doar să ştiu unde se află...“ cînd intră în librărie şi cu atenţia cu care ar răsfoi o broşură de specialitate, sau o nouă ediţie Caragiale, răsfoiesc nişte cărţi cu poze, nişte cărţi „neserioase“, întrebînd, ca să se convingă, de cîteva ori pe vînzătoare : — „Eşti sigură că pe asta o s-o înţeleagă ? Puştiul n-are decît patru ani !“ ; cînd, acasă, se opresc dintr-o treabă serioasă ca să-şi bage nasul în caietele de pe masa păiatului sau fetiţei, nişte caiete I ! MOTTO ( Ea ţint copilul! Pămintul este moştenirea mea Cind viu pt lume mai bun trebui săl lat Cind plec ! Şi eu şi milioane de fraţi şi surioare menirea ne-am îndeplini de nu ne-aţi pune piedici. O, oameni / Nu ne puneţi piedici! (Dintr-un cîntec anonim care circula în S.U.A. în anul 1916). ...atunci te apropie de noi copilul Şi astfel a vorbit conştiinţei noastre ! Eu sint copilul ! Sint începutul şi nemărginirea Făgăduinţa şi împlinirea ei. Sint primul zîmbet care a sfîşiat lacustra noapte. Sint prima-ngrijorare, primul tremur, Care a clintit oglinda înceţoşată şi împietrită A minţilor de la începutul lumii, Eu sunt copilul! Tulburătoare-mi este fiinţa, Căci neputinţă sunt şi totuşi, Puterea mea, E fără margini. Pierdut în albele întinsuri dintre perne, închis în temniţa neîndurătoare a scutecelor, Sínt cel mai oropsit dintre betegi, Şi totuşi mai puternic decît zeii I Popoare întregi duc degetul la buze, Popoare mari păţesc cu paşi Înăbuşiţi prin faţa leagănelor albe. întreg pămîntul cere In şoaptă i — Ssssst I Copilul doarme 1 • • • ■ • »««tsilllll Eu sint copilul I Sortit istoriei, voi cuceri prin luptă dreaptă Tainele simple a lumilor ce mă-nconjoară Cu simfonia lor clocotitoare, De forme şi culori, De sunete, mirosuri şi tării, Şi vocile tăcute ale lucrurilor, Şi calma lor înţelepciune Pornesc aidoma puiului de ciută. ................................ Călătorii, călătorii, Dar nu v-am povestit cea mai tulburătoare, Mai rodnică, dintre călătorii. Călătoria către oameni. Cu tainicele leagăne pe braţe albe Culcuş în care nu te simţi stingher Ca-n albele ţinuturi dintre perne Nu vi i-am povestit pe oameni Popasurile dintre rîs şi plîns, Gîndul sculptind pe frunte văi adinei Cuvîntul care inchide în sclipitor şirag Mereu mai uimitoare înţelesuri. Nu vi i-am povestit pe oameni, Puternicii, fermecătorii oameni, Care te-aruncă în zbor către lumină Prinzîndu-te apoi cu braţ puternic. Nu vi i-am povestit şi nici nu-i povestesc Oamenii sînteţi voi! Sen Alexandru VORBEŞTE COPILUL — Fragment© — Organ Central al Uniunii Tineretului Muncitor Anul XIV, Seria II-a, Nr. 2817 4 PAGINI-20 BANI Duminică 1, Iunie 1958 ADUNAREA FESTIVA de la PALATUL PIONIERILOR Pionierii şi şcolarii bucureşteni, şi-au dat ieri după amiază întîlnire la Teatrul de Vară al Palatului pionierilor din Capitală. Intîlnirea lor a fost prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Copilului şi a VIII-a aniversare a activităţii Palatului pionierilor. Cu acest prilej a luat cuvîntul tovarăşa Ana Spiridon, membru supleant al Biroului C.C. «l U.T.M. In cuvinte pline de căldură ea a vorbit despre frumuseţea copilăriei pe care o trăiesc astăzi cei mai mici cetăţeni ai patriei noastre. Tot cu această ocazie conducerea Palatului pionierilor a acordat diplome de merit unor cercuri pioniereşti pentru activitate deosebit de fructuoasă ca şi unor pionieri ce s-au distins în cadrul activităţii extraşcolare desfăşurată la Palatul pionierilor. La adunarea festivă a pionierilor şi şcolarilor din Capitală a ţinut să ia parte şi Aurelia Voican, mamă eroină. Dînsa a povestit pionierilor cît de greu îşi creştea în trecut copiii. Cu emoţie şi recunoştinţă în glas, Aurelia Voican a arătat apoi grija pe care o poartă astăzi statul nostru democrat popular faţă de creşterea şi educarea tinerii generaţii. In mijlocul sărbătoriţilor noştri a fost prezent şi scriitorul Octav Pancu-Iaşi care le-a vorbit micuţilor auditori despre bucuria părinţilor de-ai vedea pe cei mici întotdeauna cu zîmbetul pe buze. In semn de caldă recunoştinţă pentru copilăria fericită, plină de bucurii pe care o trăiesc în anii aceştia copiii patriei noastre, pionierii din Capitală au trimis o telegramă către C.C. al P.M.R. O tufă de cartofi atacată de gindaci de Colorado. In medalion, un gîndac adult Gîndacul de Colorado este unul din cei mai periculoşi dușmani ai cartofului. Pagubele produse de acesta întrec cu mult pe cele produse agriculturii de lăcuste sau pomilor fructiferi de păduchele de San Jose. Gîndacul de Colorado este duşmanul agricultorilor de pretutindeni prin distrugerile mari pe care le pricinuieşte culturilor de cartofi şi prin înmulţirea lui foarte rapidă, într-o perioadă de timp foarte scurtă. Un singur gîndac dă într-o vară peste 3 milioane urmaşi, care pot să distrugă complect 2,5 hectare de cartofi. Pe lingă cartofi, gîndacul de Colorado mai atacă şi roşiile, vinetele, tutunul, diferite solanacee sălbatice etc. Atacă culturile, atît ca adult cît şi ca larvă. De aceea, cunoaşterea acestui lăudător şi a măsurilor de depistare şi combatere prezintă o mare însemnătate pentru toţi tinerii, pentru toţi pionierii şi şcolarii, pentru toţi elevii şi studenţii mai ales pentru acei din regiunile Timişoara, Oradea, Cluj, şi Baia Mare, care sunt invadate in prezent de acest dăunător foarte primejdios pentru agricultura acestor regiuni. Gîndacul de Colorado este originar din America de Nord. El a fost depistat în anul 1859 pe plante sălbatice din familia solanaceelor. CUM SE RECUNOAȘTE GINDACUL DE COLORADO? Adultul are 10—12 mm. lungime, corpul de formă aproape ovală. Culoarea variază de la galben pal pînă la galben roșcat. Elitrele (aripile tari de deasupra) sînt galbene și cu cite 5 dungi negre longitudinale, capul galben cu mai multe pete negre. Partea de dedesubt a corpului este de culoare roșcată. Oul. Are culoarea galben-portocalie și forma alungită. Mărimea 1,2 mm. Larva. Are culoarea roşie portocalie cu două rînduri de pete negre pe fiecare latură a corpului. Pupa. Culoarea variabilă de la galben portocaliu pînă la roşu ; mărimea este de aproximativ opt mm. MODUL DE VIAŢĂ A GÎNDACULUI Gîndacul de Colorado iernează ca adult în pămînt şi apare primăvara cînd solul are temperatura de 14° Celsius (între 15 aprilie- 20 mai). După apariţie gîndacii se hrănesc 2—3 zile şi apoi se împerechează. Ouăle sint depuse pe partea inferioară a frunzelor in grămezi de 20—60. O femelă depune pînă la 1800 ouă. Incubaţia durează circa două săptămîni, iar dezvoltarea larvelor aproximativ trei-patru săptămîni. în acest timp ele se hrănesc cu frunze de cartofi şi de plante din familia solanacee. La maturitate, larva intră în pămînt la 5—15 cm. adîncime şi se transformă în pupă, iar după opt pînă la 10 zile, adică la începutul lunii iulie, apar insectele adulte. Ultima generaţie iernează ca insectă adultă. La noi în ţară, datorită climatului cald, gîndacul de Colorado are condiţii prielnice de dezvoltare în toate regiunile. MĂSURILE DE COMBATERE A GÎNDACULUI DE COLORADO Pentru a preîntîmpina pierderile uriaşe pe care le poate provoca acest dăunător atît de periculos pentru agricultura ţării noastre şi pentru a preîntîmpina (ifemSşiî, isnerî, pionieri, şcolari ! Participaţi în masă la depistarea şi distrugerea gîndacului de Colorado Noi brigadieri pe şantierul conductei magistrale de est Răspunzind chemării C.C. al U.T.M. numeroşi tineri din regiunea Galaţi cer să lucreze ca brigadieri pe şantierul naţional al conductei magistrale de est. In seara zilei de 30 mai din oraşul Galaţi au plecat spre şantier 100 de tineri. Proletari din toate ţările, uniți-vSJ iQIR fr 613 jjplik ne re tu lui lip Studenţii şi elevii se PREGATESC să sprijine G.A.S. în muncile agricole de vară Mii de studenţi clujeni vor munci în G.A.S. la strîngerea recoltei Octombrie 1957. In institutele clujene se desfăşoară festivitatea închinată deschiderii noului an universitar. Sala mare a Casei universitarilor era tixită. Aici s-au adunat filologii, chimiştii, naturaliştii, matematicienii şi juriştii de la Universitatea „Victor Babeş“. După înflăcărată cuvîntare rostită de academicianul Constantin Daicoviciu, rectorul Universităţii „Victor Babeş“, în faţa microfonului a venit un tînăr înalt, brunet. Era Sofronie Tuliţă : „In numele brigăzii studenţeşti din anul III al Facultăţii de ştiinţe juridice, care a muncit la G.A.S. Cuci din raionul Luduş, adresez o chemare întregii studenţimi clujene pentru a se înscrie de pe acum în brigăzi de muncă pentru ca în vara anului 1958 să ajutăm gospodăriile de stat din regiunea Cluj la strîngerea recoltei“. Un apel înflăcărat, izvorît dintr-un puternic patriotism. Cîteva săptămîni mai tîrziu, în aceiaşi sală, cei 1320 „brigadieri“ ce au muncit în G.A.S. şi-au primit răsplata la o entuziastă adunare în care s-a analizat« munca desfăşurată de brigăzile studenţeşti. Brigada juriştilor condusă de fostul muncitor Sofronie Tuliţă a fost atunci distinsă cu steagul de brigadă fruntaşă pe centrul universitar Cluj, iar zeci de studenţi şi asistenţi au primit ca recompensă pentru munca depusă Diploma de onoare a C.C. al U.T.M. ...Studenţii au răspuns şi anul acesta cu entuziasm chemării de a participa la acţiunile patriotice. S-a pornit o adevărată întrecere între institute. Pînă acum, pe întregul centru universitar s-au înfiinţat 59 de brigăzi studenţeşti din care fac parte 2742 studenţi. Numai de la Universitatea ,,Victor Babeş“ vor munci în G.A.S. 840 de studenţi ce s-au angajat să participe timp de 14 zile la acţiuni de folos obştesc. Nici mediciniştii n-au rămas mai prejos. Aici în brigăzile permanente s-au înscris 790 de studenţi, adică peste 65 la sută din totalul studenţilor ce frecventează cursurile. In „clasament" urmează Institutul agronomic cu 374 studenţi, Universitatea’ „Bolyai“ cu 305 şi M. MUNTEANU (Continuare in pag. 3-a) Cererile elevilor sunt tot mai numeroase. Ziale trecute in toate clasele Şcolii medii nr. 10 „Zoia Kosmodemianskaia“ din Bucureşti era forfată. „Tu nu te înscrii" ? „Eu merg în prima săptămină de vacanţă", „Eu in a doua". Şi cererile de înscriere veneau una după alta la comitetul TJ.TM. pe şcoală. Despre munca de folos obştesc pe care elevele şcolii sunt chemate să o facă la ferma „30 Decembrie“-Copăceni, regiunea Bucureşti, s-a scris la gazeta de perte cu cîteva săptămîni în urmă. Şi de atunci elevele au arătat un vădit interes pentru acţiunea aceasta, cerînd în număr tot mai mare să plece după terminarea cursurilor. Pentru ca acţiunea de ajutorare a fermei în timpul muncilor de cară să decurgă organizat, în aşa fel ca fiecare elevă să ştie precis cînd va pleca şi ce va avea de făcut acolo, s-au organizat pe clase cite două brigăzi. Fiecare brigadă şi-a ales cîte o brigadieră care va avea grijă şi va răspunde de munca dusă. De pe acum încă, brigadierele cunosc adresa fiecărei eleve din brigadă, pentru ca atunci cînd vor trebui să plece, să se poată întîlni uşor. Iar peste cîteva zile nu mică va fi surpriza muncitorilor din ferma „30 Decembrie" cînd vor primi vizita și ajutorul primelor 20 de eleve ale Școlii nr. 10 care vin să contribuie o săptămînă la muncile din fermă.