Scînteia Tineretului, mai 1963 (Anul 19, nr. 4342-4366)

1963-05-12 / nr. 4350

în cu­rind la catedra­­lii săteşti în acest an şcolar, şcolile pedagogice cu durata de 0 ani vor avea prima promo­ţie de absolvenţi. Peste pu­ţin timp o promoţie de ti­neri învăţători va părăsi şi sălile de curs ale Şcolii pe­dagogice din Constanţa. In satele şi comunele dobro­gene, unde vor merge să-şi exercite frumoasa profesiu­ne pe care şi-au ales-o, ei vor duce lumina cărţilor şi entuziasmul anilor lor ti­neri. Vă prezentăm pe cîţiva dintre viitorii învăţători dobrogeni. LUCREŢIA NICOLAE e se­cretara comitetului. U.T.M. al anului VI. Fică de colectivist din comuna Pantelimon, raio­nul Hîrşova, ea s-a hotărît să urmeze şcoala pedagogică da­torită sorei sale care este edu­catoare. Abia aşteaptă ziua cînd va face cunoştinţă cu pri­mii ei şcolari. Cu gîndul la acea zi, eleva Lucreţia Nicolae învaţă cu sîrguinţă. In cata­log, în dreptul numelui ei, se înşiruie pe acest ultim trime­stru 23 de note de 10 şi o sin­gură notă de 9. GH. POPESCU. E de fel din comuna Rasova, raionul Med­gidia. Părinţii sînt colectivişti. Cînd era în clasa a VI-a a avut un profesor de romînă al cărui chip — spune el — îi va rămîne mereu în minte. „Un om bun, inteligent, stimat de săteni, încă de pe atunci mi l-am luat ca model în viaţă şi am hotărît să mă fac învă­ţător”. Aetele numai de 9 şi 10 pe care le-a obţinut pe tri­mestrul III ne îndreptăţesc să credem că Gh. Popescu va fi un cadru didactic bine pre­gătit. MARIA CARLAIANI. Pă­rinţii ei, membri în gospodăria agricolă colectivă din satul Hagilar, raionul Tulcea, se pot mîndri cu ea , fiica lor are cele mai bune note din anul VI A. Utemiştii au ales-o în comitetul U.T.M. pe an. In timpul practicii pedagogice de două săptămîni, Maria Darla­­iani a îndrăgit şi mai mult profesiunea de învăţătoare şi aşteaptă cu nerăbdare să-şi înceapă munca la catedră. ION TRANDAFIR. E un în­drăgostit nu numai de profe­siunea de învăţător, ci şi de activitatea cultural-artistică. Datorită iniţiativei lui, elevii şcolii pedagogice, colegi cu el, şi-au petrecut, adesea, în mod plăcut,­ distractiv, timpul liber. A dirijat corul şcolii, s-a preo­cupat de concursul „Iubiţi cartea”, a regizat programe artistice. Cînd va merge ca învăţător în sat, poate chiar în satul Urluia din raionul Adamclisi de unde este de fel, el va fi acolo nu numai un dascăl al copiilor colectivişti­lor, ci şi un animator al acti­vităţii cultural-artistice. aurel georgescu Z­ilele trecute, coresponden­ţilor voluntari ai ziaru­lui nostru li s-a adus la cunoştinţă un fapt care, fire­şte i-a bucurat: aproape o sută din­tre ei, care au trimis scrisorile cele mai interesante, au fost premiaţi la prima eta­pă a concursului cu tema: „Din îndemnul conştiinţei so­cialiste'’. Tot zilele trecute, ziarul nostru a anunţat că, la propunerea multor corespon­denţi, s-a hotărît organizarea celei de a doua etape — in întîmpinarea zilei de 23 Au­gust — a concursului, cu a­­ceeaşi temă. Iată de ce ne-am gîndit că, la­­începutul unei etape noi, este necesar să discutăm mai pe larg cu cei ce ne scriu, asu­pra unor particularităţi ale muncii de corespondent vo­luntar ,şi, în special, în legă­tură cu participarea la con­cursul cu tema „Din îndemnul conştiinţei socialiste”. Ce trebuie reţinut în mod deosebit din desfăşurarea pri­mei etape ? Trebuie subliniate în primul rînd pasiunea, însufleţirea şi promptitudinea cu care cores­pondenţii voluntari au parti­cipat la concurs. Abia se pu­blicase anunţul în care se a­­răta ce anume se cere cores­pondenţilor şi chiar a doua — a treia zi un mare număr de scrisori au şi început să sosea­scă la ziar. Asta dovedeşte cu cită dragoste, cu cită răspun­dere îşi îndeplinesc corespon­denţii noştri sarcina pe care şi-­au asumat-o în mod volun­tar. Dovadă a pasiunii lor este şi faptul că, cei mai mulţi, au citit cu atenţie textul anun­ţului, au căutat să înţeleagă bine ce le cere redacţia şi au scris un mare număr de scri­sori, pînă la încheierea etapei. Aşa au procedat, de pildă, tinerii din postul de corespon­denţi de la Uzinele „Hidro­mecanica” din Braşov, condus de tovarăşul Dumitru Petre, post care a cîştigat premiul I. Chiar din primele zile ale con­cursului, la redacţie au sosit scrisorile cu semnătura lor. Pînă la sfîrşitul etapei I, ei au trimis pentru concurs 17 scrisori. Dar nu numai opera­tivitatea şi continuitatea în scris a fost calitatea muncii lor de corespondenţi. In pri­mul rînd autorii acestor scri­sori s-au remarcat prin cerce­tarea foarte atentă a vieţii, prin descoperirea şi cunoa­şterea faptelor celor mai in­teresante din colectivul în care trăiesc şi muncesc, prin descoperirea unor fapte sem­nificative pentru conştiinţa so­cialistă a tinerilor noştri. Aşa au procedat şi alţi corespon­denţi care au fost premiaţi, ca N. Pîrvu din Caransebeş, Ve­­ronel Porumboiu din regiu­nea Ploieşti, Gheorghe Mic din regiunea Hunedoara, Ghi­­nea Cotorobai din Dobrogea şi alţii. După cum am arătat, meri­tul lor, este că de fiecare dată s-au oprit la un fapt. Dumitru Petre a întîlnit un om plin de pasiune pentru meseria sa, a aflat şi alte amănunte, în­­tîmplări din activitatea acestui tînăr. „fără un fapt”, şi-a zis el şi ne-a scris. Ghinea Coto­­robai a cunoscut un tînăr care, într-o împrejurare anumită, a dat dovadă de o deosebită grijă faţă de avutul gospodă­riei colective. Tot un fapt. Iar inginerul Gheorghe Mic a ră­mas impresionat de spiritul de dăruire al tovarăşilor săi cu prilejul unei intervenţii la ni­şte conducte. A scris pe baza acestui fapt un frumos repor­taj intitulat „Aşa sînt tova­răşii mei”. La sfîrşitul primei etape a concursului, la începerea celei de-a doua etape să reţinem deci ca o concluzie esenţială pentru toţi: valoarea cores­pondenţelor pe care le trimi­teţi pentru concurs constă înainte de toate în valoarea faptelor pe care le-aţi desco­perit. Subliniem această idee fiind­că în prima etapă au fost şi corespondenţi care n-au dat suficientă atenţie tocmai cer­cetării atente a vieţii colecti­vului în care muncesc pentru a descoperi faptele interesan­te, semnificative despre care să ne scrie, ci pur şi simplu s-au mulţumit să trimită scri­sori cu menţiunea „pentru con­curs”, neţinînd seamă de fap­tul că acest concurs are o a­­numită tematică. Aşa au pro­cedat corespondenţi ca Hor­­hotă Gheorghe, din Crişana, Dumitru Constantin, de la de­poul Braşov, Iuliu Preda, din Gherla, Ion Florea, din Be­­clean-Cluj, Corneliu Mihăile­­scu, din Panciu, Leon Ianco­­vici, din Craiova, Maria Do­­brogeanu, din Buftea, Mitică Jan Udrescu, din Rm. Vîlcea. Ne-a scris mult şi de fiecare dată cu menţiunea „pentru concurs” tovarăşul profesor Gh. Gheorghiu din Urziceni. De fiecare dată însă am găsit în plicuri scrisori despre acti­vitatea U.R.C.C., despre veri­ficările şi bilanţul la coopera­tivă etc. Deşi i-am explicat şi prin scrisori personale şi prin „dialogul cu corespondentul voluntar” că aceste teme nu se încadrează în tema concursu­lui şi nici măcar nu intră în profilul ziarului nostru, dinsul continuă şi acum să trimită scrisori pe aceleaşi teme. La fel procedează uneori şi unul dintre corespondenţii mai vechi ai ziarului, tovarăşul Florea Tistuleasa, din Blaj, care se grăbeşte de multe ori, nu selecţionează faptele şi, chiar dacă a căpătat o infor­maţie despre ţinerea unui spectacol, a trimis-o... „pentru concurs”. Evident, nu e bine aşa ! Lăudîndu-l pentru acti­vitatea susţinută, îl sfătuim (şi pe el şi pe alţi corespondenţi) să citească cu atenţie anunţul concursului, să înţeleagă bine ce fapte se cer pentru a putea participa. Şi să scrie pentru etapa a II-a. Unii dintre corespondenţi ne întreabă dacă în timpu­l desfă­şurării concursului cu tema „Din îndemnul conştiinţei so­cialiste” mai pot trimite şi alte corespondenţe, cu alte teme, aşa cum scriu ei în mod obiş­nuit ziarului nostru. Fireşte că pot trimite. Ba îi şi rugăm să ne trimită cu­ mai multe veşti din toate domenii­le de activitate. Veronel Po­rumboiu, u­nul dintre premiaţi, a scris pentru concurs 15 scri­sori. Asta nu l-a împiedicat însă să scrie în afara con­cursului alte 19 scrisori, de la începutul anului, şi care i-au fost publicate separat. Ce se trimite însă „pentru concurs” să fie intr-adevăr pentru con­curs, să corespundă temei „Din îndemnul conştiinţei sociali­ste”. O menţiune specială trebuie s-o facem în legătură cu acei tovarăşi care ne-au scris des­pre cite un om, care au încer­cat să facă portretul unui to­varăş. S-au primit multe ase­menea portrete şi faptul e ex­plicabil : la tot pasul întîlneşti oameni minunaţi, harnici, disr­ciplinaţi, cinstiţi, care învaţă bine, care trăiesc şi se com­portă în chip socialist. De a­­ceea şi corespondenţii sunt în­clinaţi să scrie despre ei şi e foarte bine. Unii însă nu ştiu bine ce să aleagă din toată ac­tivitatea unor asemenea oa­meni şi se mulţumesc fie să-i descrie fizic (e înalt, e brunet etc.), fie să spună despre ei doar cîteva vorbe generale („e un tovarăş bun”, „e munci­tor”, „e pasionat” etc.). Dar asta nu e deajuns pentru ca cititorul să-l cunoască pe omul despre care ai scris. Ca să în­ţelegi în ce mod se manifestă conştiinţa lui socialistă, tre­buie să-l apreciezi după fapte. Atunci cînd despre un om spui că iubeşte meseria de con­structor, trebuie neapărat să povesteşti unde a lucrat con­structorul, pe ce şantiere, cum şi-a îndeplinit el sarcinile a­­colo, să dai şi unele amănun­te ,mai semnificative din acti­vitatea lui, unele momente din care să reiasă atitudinea lui. Astfel procedînd, va ieşi un lucru bun, citind scrisoarea vei­ avea în faţă chipul moral al omului despre care cores­pondentul a scris. Deci, dragi tovarăşi care veţi participa la faza a doua a concursului cu tema „Din în­demnul conştiinţei socialiste”, ori de cîte ori scrieţi despre oameni, povestiţi fapte intere­sante în legătură cu ei, fapte care să-i caracterizeze. Din lectura scrisorilor pri­mite în etapa întîia a con­cursului a rezultat şi concluzia că unii dintre corespondenţi cred că asemenea fapte care să reflecte conştiinţa socialistă a tineretului se pot petrece numai atunci cînd tinerii se află în uzină sau pe ogor. Fi­reşte, cele mai multe dintre aceste fapte trebuie căutate în munca tinerilor, dar nu nu­mai aci, ci peste tot în viaţa şi activitatea lor. Unul dintre corespondenţi ne-a povestit de pildă, că, aflîndu-se în per­misie, în drum spre casa pă­rintească, un militar s-a oprit şi a renunţat la cîteva zile din concediu pentru a duce la destinaţie o maşină cu munci­tori. Alt corespondent ne-a povestit despre o tînără învă­ţătoare care, locuind în casă cu o tînără care nu îndrăgise munca culturală, a făcut din ea cea mai activă membră a brigăzii artistice. Nu sînt toa­te aceste fapte dovada unei conştiinţe socialiste ? Cores­pondenţii au deci la dispoziţie un vast cîmp de investigaţie. Mai sunt şi unii­ corespon­denţi care cred că exemple de atitudine socialistă trebuie să se găsească doar în situaţii cu totul excepţionale. Este neîn­­doelnic că şi despre astfel de întîmplări este bine să scriem­. Dar atitudinea înaintată, con­ştiinţa socialistă a tinerilor se manifestă continuu, în activi­tatea obişnuită. Să căutăm a descoperi tocmai în situaţiile cele mai obişnuite fapte care să vorbească despre conştiinţa înaintată a tinerilor şi nu nu­mai în situaţii cu totul excep­ţionale. Dar pentru înţelegerea cea mai bună a temelor despre care să scriem, recomandăm încă odată corespondenţilor voluntari să citească cu aten­ţie textul anunţului publicat în numărul de vineri 10 mai şi pe care-l publicăm­ din nou în pagina I a numărului de azi. ...Şi acum, dragi corespon­denţi, să vă vedem la lucru. Vă dorim succes in cea de-a doua etapă a concursului ! EUGEN FLORESCU ÎNVĂŢĂMINTE DIN CONCURS CRONICA FILMULUI „Rocco şi frafii săi u­ mplă descriere­a■ evoluţiei unui per­sonaj (învierea, Oameni Şi fiare) ori a unei întregi familii, categorii sociale (recentul Rocco şi fraţii săi) — romanul cinematografic, gen clasic, se bucură şi astâzi de preţuirea spectatorilor, chiar a acelora care preferă epica simplă, lini­ară în stilul Insulei. Ca şi în literatură, genurile cinemato­grafice nu se exclud, rămân mereu actuale atâta timp cit ideile pe care le vehiculează sunt izvorite dintr-o realitate socială precis definită■ Roma­nul cinematografic „Rocco şi fraţii săi”, datorat lui Luchino Visconti (autorul primei capo­dopere a neorealismului Obse­sia, care adusese pe ecran viaţa cotidiană a Italiei populare, dramele oamenilor simpli) re­prezintă o nouă dovadă a unui vechi adevăr estetic ; valoarea operei e condiţionată de pro­funzimea cu care artistul se a­­propie de marile probleme ale timpului şi ale poporului său. „Rocco’’ e documentul zgudui­tor al unui proces social şi istoric propriu Italiei capita­liste de azi, cu contradicţiile sale puternice. Tragedia familiei de ţărani săraci care vine la Milano să-şi găsească un rost şi nu află în marea metropolă decit deznădejde şi derută morală se explică, în realitate, printr-o anomalie fundamentală a siste­mului capitalist, viciul fiind delimitat social şi nu geogra­fic ori caractereologic cum ar putea apare el tînărului Rocco şi fraţilor săi. Realist critic ascuţit, Vis­conti urmăreşte cu atenţie erorile personajelor şi limitele concepţiei lor de viaţă (con­cepţii umaniste, dar utopice sterile şi în ultimă instanţă dăunătoare ca acelea ale lui Rocco ori ale mamei lor, indi­vidualistă şi mărginită dorind copiilor doar o înavuţire ra­pidă). Dar cineastul italian înclină uneori către justificări strict caractereologice (deose­birea celor două temperamente ale fraţilor mai mari amintind Karamazovii lui Dostoievski) ce estompează cumva cauza so­cială (de fond) a derutei mo­rale a tinerilor ţărani sicilieni. L-am citat pe Dostoievski pentru că Rocco, mai ales — şi într-o măsură fratele său Simone care ajunge la­ crimă, tot dintr-o vatimă dezlănţuită dublată, ca a Karamazovilor, de influenţa hotărîtoare a me­diului — răspund cumva, în noile condiţii, personajelor ro­manului clasic. Decit că asprul rechizitoriu social rostit acolo direct în faţa cititorului (mo­mentul de judecare şi condam­nare nedreaptă dată de o ju­stiţie nedreaptă) este substi­tuit aici cu o sancţiune morală pe care n-o pronunţă autorul dar e subînţeleasă din felul cum îşi conduce drama. Chiar fără aceste filiaţii ne putem da seama de intensul dramatism al povestirii cinematografice realiste create de Visconti şi de numeroasele sale probleme umane, sociale şi filozofice pe care le ridică opera modernă- Reduşi la trăsăturile de ca­racter cele mai acuzate (atin­­gînd uneori schema, abstrac­tul) cei doi eroi principali ai dramei, Simone şi Rocco, unul, întrupare­a viciului şi celălalt al virtuţii creştine, opun două mentalităţi de viaţă, am­bele la fel de nocive. In timp ce Simone trăieşte primitiv, minat doar de instinct şi do­rinţa de a-şi lua din jur tot ce crede că i se cuvine (de la colierul „împrumutat’’ dintr-un magazin pînă la­ bestialul viol sfîrşit cu o crimă, odios ame­stec de răzbunare, şi mai ales disperare şi neputinţă), celălalt frate, Rocco, apostol al resem­nării şi al milei samaritene, care jigneşte însă demnitatea umană, provoacă la rîndu-i o crimă spirituală (respingerea fetei care-l iubeşte şi arunca­rea ei în braţele unei brute) şi una fizică (uciderea Nadiei de către Simone). Iată cum, a­­parent diametral opuse, filozo­fiile celor două personaje (re­zultate ale aceleiaşi morale burgheze) converg către ace­laşi tragic deznodămînt. Edifi­catoare pentru aceasta este sce­na cu puţin înaintea finalului, cînd cei doi fraţi (în interpre­tarea unor remarcabili actori, Renato Salvatore şi Alain De­lon) cad unul în braţele celui­lalt, în hohote de plîns, înţele­­gîndu-şi amîndoi culpabilita­tea, răspunderea pentru viaţa lor şi a celorlalţi pe care au distrus-o. Singurul din familia Parondi care a înţeles că viaţa nu poate fi schimbată nici prin carita­tea laşă, resemnarea lui Rocco, nici prin actul anarhic, crimi­nal al lui Simone, ci printr-o acţiune energică, combativă, e muncitorul Ciro. Fără a se lăsa pradă se­ntimentalismului ieftin, dovedind un înalt simţ de dreptate, Ciro îşi denunţă fratele ucigaş şi îl acuză pe cel care încearcă să-l „sal­veze”. Deşi cuvintele rostite de muncitor, în final, nu definesc încă o fermă poziţie revolu­ţionară ele lăsă să se între­vadă o conştiinţă muncitorea­scă în formare, care afirmă încrederea în unica forţă capa­bilă să curme din temelii răul social, instaurînd o nouă orîn­­duire — clasa muncitoare. Distrugind iluzia lui Rocco, a reîntoarcerii la pămîntul natal ca la limanul izbăvitor, Ciro susţine adevărul că pretutin­deni unde există exploatare, există şi sursa nefericirii umane. Filmul, de o neobişnuită densitate a acţiunilor şi idei­lor, uneori apăsătoare, abundă în asemenea situaţii de paro­xism care concentrează forţa şi slăbiciunea umană la limi­tele lor suportabile. Sînt unele din aceste mo­mente (ca penibilul viol ori bătaia fraţilor şi plînsul lor excesiv de lung şi patetic) care frizează naturalismul, de­­compensind de alocuri echili­brul realist al operei. O distribuţie de zile mari (celebra interpretă franceză de o rară sensibilitate în acelaşi timp, Annie Girardot în rolul tragic al Nadiei) actriţa greacă K. Paxini dînd viaţă energicei, pasionatei şi acaparatoarei mame siciliene (şi ea victimă a unei meschine mentalităţi, la rîndu-i cauza nefericirii fii­lor săi) apoi Renato Salvatore, Alain Delon, Spyros Focas, Claudia Cardinale etc. susţin cu vigoare deosebită aceste temperamente create în „aqua­­forte’’ de scenarişti şi regizor. Din multitudinea secvenţelor, impresionante ca realizare,­­prin patosul concentrat, ex­presivitatea detaliului realist, puterea de comunicare a in­terpreţilor, ei între ei, şi apoi cu publicul) e greu să reţii ce te-a impresionat mai mult. In general echilibrat şi armonios, egal în valoare, filmul lui Vis­conti se impune ca o valoroasă creaţie realistă a cinematogra­fiei contemporane italiene. A­­mintind, pentru virtuozitatea interpretării actoriceşti, doar momente ca întîlnirea din ca­fenea a fetei cu Rocco, ori cea a explicaţiei disperate, zadar­nice, de pe terasa Basilicei, ca şi petrecerea la care bravează cu tragism tînără rearuncată de laşitatea lui Rocco, din nou în mijlocul desfrîului, ar fi să nedreptăţim mul­te altele, care se impun cu a­­­ceeaşi forţă spectatorului (me­ciul de box dintre fraţi, reîn­toarcerea lui Simone etc). O operă a adevărului uman tra­gic într-o societate ce agoni­zează sub ochii noștri. ALICE MĂNOIU ter cadru din film C­INE CARTAGINA IN FLĂCĂRI film pentru ecran panoramic: Patria (10; 12,30; 16,30; 19, 21,30) , ROCCO ŞI FRAŢII SĂI — ambele serii: Republica (9,15; 12,45; 16,30; 20), Grădina Pro­gresul (orele 20,30), Grădina 13 Septembrie (orele 20,15), 1 Mai (9; 12,30; 16; 19,30), Gh. Doja (9,15; 13; 16,45; 20,30), Stadio­nul Giuleşti (orele 20,30), Ştefan cel Mare (9,45; 13,30; 17; 20,30), Stadionul Dinamo (orele 19,30), Grădina V. Roaită (orele 20), Bucureşti (9; 12,30; 16,30; 20), Grădina Elena Pavel (orele 20 — seria a II-a). CABOTINUL , ru­jează la cinematograful I. C. Fri­­mu (9; 11,30; 13,45; 16,30; 19; 21,30 — Grădină 20); SALUT VIAŢĂ ! ~ cinemascop : rulează la cinematografele 16 Februarie (16; 18, 20), Flacăra (16; 18,15; 20,30) , 23 August (10, 12; 14,30; 16,45; 19 — grădină 20,30) ; FRAŢII — cinemascop : rulează la cinematografele Magheru (10; 12; 14,15; 16,30; 18,45; 21), Vic­toria (10; 12; 14; 16,15; 18,30 20,45). TOATA LUMEA E NE­VINOVATĂ : rulează la cinema­tografele V. Alecsandri (14,30; 16,30) , Grivita (10,30; 12,15; 16,15; 18,15; 20,15), Miorița (10; 12; 15; 17; 19, 21) , CARMELA — cinemascop : Floreasca (16; 18,15; 20,30); SEARA PRIETE­NILOR FILMULUI: V. Alec­sandri (orele 19) ; PRIMĂVARA MUZICALĂ : Tineretului (10,30; 12; 15,15; 16,30; 18,45; 20,30) ; TURNEUL VESELIEI: Alex. Popov (rulează în continuare de la orele 9 pînă la orele 21), Mun­ca (16; 18,15; 20,30), M. Emi­­nescu (16; 18,15; 20,30), 13 Sep­tembrie (14,30; 16,30; 18,30; 20,30) ; PROGRAM SPECIAL PENTRU COPII la orele 10 la cinematograful 13 Septembrie; BUNICA CABFLUA : Central (9,45; 12; 14,15; 16,30; 18,45; 21); CUMPARĂ-ȚI UN BALON — cinemascop : Lumina (rulează în continuare de la orele 9,15 pînă la orele 13,15, după-amiază 15,30; 17,30; 19,30; 21,30), Giulești (10,15; 12,15; 14,15; 16,15; 18,30; 20,30), Popular (10,15; 14,30; 16,30; 18,30; 20,30), Grădina Ilie Pintilie (20), DIN ARGENTINA IN MEXIC — ZGRIBULICI: Timpuri Noi (rulează în conti­nuare de la orele 10 pînă la o­­rele 21); LACUL LEBEDELOR: Maxim Gorki (15,45; 18; 20,15); OMUL MERGE DUPĂ SOARE: Cultural (15; 17; 19, 21); A FOST PRIETENUL MEU­­ ru­lează la cinematografele : înfră­ţirea între popoare (15,30; 18; 20,30) , Alex. Sabia (10; 12,15; 16; 18,30; 20,45), G. Coşbuc (9; 11,30; 14; 16,30; 19; 21,30); CARTOUCHE — cinemascop : 8 Martie (11; 16; 18,15; 20,30) — grădină 20 ; PRIETENIE IN­TERZISA rulează la cinemato­graful T. Vladimirescu (16; 18, 20) ; MIRAJUL rulează la cine­matograful C-tin David (16; 18,15; 20,30); VIOLENȚĂ IN PIAŢA: V. Roaită (10; 12; 16; 18,15; 20,30), Drumul Serii (16; 18; 20) ; POST RESTANT : Gră­dina Alex. Sahia (orele 19,45) ; RAIDUL VĂRGAT: Elena Pa­vel (în continuare de la orele 9 pînă la orele 13, după-amiază 16; 18; 20), Volga (10; 12; 15; 17; 19; 21) ; LANTERNA CU AMINTIRI : Unirea (16; 18; 20), Olga Bancic (15;30; 18; 20,30) ; MONGOLII — cinemascop: Grădina T. Vladimirescu (orele 20,15) ; LEGEA-I LEGE : Gră­dina Arta (orele 20) ; PESCĂ­RUȘUL NEGRU : Arta (16; 18,15; 20,30 — în continuare); B. Delavrancea (16; 18, 20) ; BA­LADA HUSARILOR: Moșilor (16; 18,15 ; grădină 20,30) ; CĂ­PITANUL LAGUNEI ALBAS­TRE — rulează la cinematogra­ful Libertăţii (10; 12; 15;30; 18; 20.30) MATOGRAFE Un fapt semnificativ GALAŢI (de la corespondentul Agerpres), Lică Petcu şi Niculae Stoian au deprins nu de mult tainele primelor litere ale alfabetului. Sînt elevi în clasa I a Şcolii de 8 ani din comuna Scorţaru Vechi, raionul Brăila. De cîteva zile despre ei se vorbeşte mult în comună. Explicaţia „celebri­tăţii” lor se află intr-o intim­­plare recentă. Mergînd pe­ drum, au găsit un portm­oneu cu acte şi bani. Identificînd după o fo­tografie pe cel care pierduse portmoneul — colectivistul Petre Florea — cei doi elevi s-au grăbit să-i restituie obiectele gă­site. Un simplu fapt semnifica­tiv. La vîrsta de opt ani, doi copii,au făcut dovada concretă a cinstei lor. Prilej de bucurie pentru părinţi, învăţători şi­ co­legii de şcoală. Pe Argeş In sus... Sălile de cultură de pe şantie­rele hidrocentralei „16 Februa­rie" de pe Argeş au găzduit în acest an peste 70 de manifestări cultural-educative, la care au asistat mai mult de 16 000 de spectatori. Cu mult interes au fost urmă­rite programele intitulate „Con­struim pe Argeş”, „Lumina faru­lui”, „Raid prin şantierul nostru", „Construim mereu mai sus" şi altele, prezentate de cele 6 bri­găzi artistice de agitaţie de pe şantier ; scenetele echipelor de amatori de la fabrica „6 Martie” din Curtea de Argeş, „Progre­­sul”-Piteşti, C.I.L.-Piteşti etc. ; jocurile şi cintecele din folclor interpretate de orchestra de mu­zică populară „Doina Argeşului", cupletele Teatrului de estradă din Piteşti, precum şi programele prezentate de orchestrele de mu­zică uşoară şi populari, de fan­fara şi formaţiile de dansatori ale şantierului. Deseori, duminica sau în timpul liber, constructorii ascultă conferinţe pe diferite teme, ca : „Omul — stăpin al naturii”, „Ţara întreagă, un imens şantier”. Cercul literar desfăşoară şi el o vie activitate. Membrii săi, printre care mecanicul Jan Un­­gureanu, inginerii Maria Popa şi Dan Bădescu, zidarul­ betonist Victor Popa şi alţii, au scris pînă acum peste 50 de lucrări, multe dintre ele fiind publicate in zia­rul şantierului —­ „Făclia Hidro­centralei” — şi în paginile altor ziare. In prezent, pe scenele sălilor de cultură, artiştii amatori de aici se pregătesc intens pentru faza raională a celui de-al Vll-lea Concurs pe ţară al artiştilor a­­matori. (Agerpres) La stat cu Făt-Frumos și Ileana Cosm­zeana (la casa pionierilor din Slobozia) DESPRE DEVOTAMENT V­ om prezenta acum al doilea erou al temei noastre, pe tînărul Ion C., de profesiune electri­cian din regiunea Ploieşti. In cazul său toate amănuntele istoriei pe care el ne-o relatează sunt revelatoare şi nu le vom su­prima, ba chiar vom încerca să le dăm o formă literară fără a adăuga însă, bineînţeles nimic de la noi. In anul 1960, prin septem­brie, tînărul Ion C. se afla în orăşelul R. unde îşi satis­făcea serviciul militar. In­tr-o zi, pe la prînz, să fi fost ceasurile 12:00, venea din oraş şi urca spre unitate prin­tre nişte vii. In septembrie in această regiune viile încă se culeg. pânza de viţă se face ruginie, foaia de porumb începe să se îngălbenească, soarele, chiar şi la ora 12:00 poartă în el o greutate cu care parcă de­cide asupra simţirii oamenilor. Cum mergea printre potecile a­­celor vii, la ora aceea încăr­cată de căldura acelui soare, tînărul zări la umbra unui pom o fată care stătea cu o carte în mină şi citea. — Nu vă supăraţi, zise fata oprindu-1, ridicîndu-şi privirea din carte, sînteţi bun să-mi spu­neţi şi pile cit aveţi ceasull de Marin Preda El îi spuse cit era ceasul şi astfel intră în vorbă cu ea. „Eu apoi am intervenit cu cî­teva cuvinte în care tata mi-a acceptat să discutăm", ca să dau un citat şi din scrisoarea tînărului. Se recomandară reci­proc şi el află că avea în faţa lui o elevă a şcolii medii din oraş în clasa a X-a, în vîrstă de 15 sau 16 ani. Începură să se vadă şi se împrieteniră. Cînd el avea învoire de la unitate — şi căuta, bineînţeles, să aibă cit mai des — se întîlnea cu ea în oraş, se duceau împreună în parcul bătrîn care nu era prea departe de şcoală şi tot ceea ce îşi spuneau în aceste ore se păstra în amintire şi se conti­nua şi după ce se despărţeau. Se scurseră astfel două luni şi în noiembrie tînărul fu mu­tat la altă unitate, la Craiova şi trebui să părăsească oraşul. In ciuda faptului că prietenia lui cu fata îi lăsase o impresie adîncă, tînărul însă, originar de la ţară, nu-şi făcu nici o iluzie cu privire la durabilitatea ace­stei prietenii: avea să plece pentru multă vreme, mai avea mai mult de un an de serviciu militar şi fata avea să-l uite, cum se întimplă totdeauna la această vîrstă. Şi totuşi lucrurile nu se pe­­trecură aşa; la o scrisoare a lui ea ii răspunse imediat prin altă scrisoare, şi apoi din nou la o altă scrisoare ea nu-l lăsă de­loc să aştepte răspunsul, cum iarăşi Ii se întîmplă unor tineri din categoria lui, mai puţin în­drăzneţ. Atunci el îi scrisese in continuare şi îi destăinui înce­tul cu încetul că o iubeşte cu adevărat şi că altă fată în afară de ea nu mai cunoaşte. Ea con­tinua să nu-1 lase să aştepte şi intre aceste două oraşe — R. şi Craiova — se întîlneau pe drumurile străbătute de tre­nuri răspunsurile prin scrisori. Din rindurile ei tînărul înţelese că poate sa viseze din ce în ce mai mult la ea ca la o fată cu care într-un viitor nu prea în­depărtat ar putea să-şi înteme­ieze o familie, că dacă el o iu­bea pe ea nici ea nu-1 iubea mai puţin şi ca o dovadă că nu se înşela era faptul că la toate scrisorile şi gîndurile lui de vi­itor aşternute pe hîrtie ea îi răspunsese întotdeauna în ace­laşi fel. In anul următor, în mai 1961, tînărul ostaş plecă acasă în concediu. Trecu, bineînţeles, prin orăşelul R„ 24 de ore, cut li permitea foaia de drum şi se mntilui cu ea şi îi spuse că el se duce acum acasă la părinţi şi că o să vorbească cu ei despre ea şi despre viitorul lor... Ceea ce şi făcu şi părinţii se bucurară. Cu patru zile îna­inte de expirarea concediului, prins de nerăbdare, se duse la ea în orăşelul R. şi petrecu cu ea aceste zile, după care se pre­zentă la unitate şi din nou în­cepură scrisorile... In pragul iernii, în decem­brie, tînărul fu eliberat din armată şi petrecu o parte a sărbătorilor de iarnă în orăşe­lul R■ Se întoarse apoi acasă şi se reintegră în viaţa civilă, în meseria sa de electrician califi­cat şi bine retribuit la o schelă petroliferă dintr-o comună din regiunea sa. In anul acela, 1962, tata trebuia să termine şcoala şi el n-o mai tulbură, o lăsă să înveţe ca să-şi poată lua examenul de maturitate. Chiot îi spuse că în această perioadă ea poate să nu-i scrie, mimai să înveţe bine şi să treacă .

Next