Scînteia Tineretului, mai 1963 (Anul 19, nr. 4342-4366)
1963-05-12 / nr. 4350
în curind la catedralii săteşti în acest an şcolar, şcolile pedagogice cu durata de 0 ani vor avea prima promoţie de absolvenţi. Peste puţin timp o promoţie de tineri învăţători va părăsi şi sălile de curs ale Şcolii pedagogice din Constanţa. In satele şi comunele dobrogene, unde vor merge să-şi exercite frumoasa profesiune pe care şi-au ales-o, ei vor duce lumina cărţilor şi entuziasmul anilor lor tineri. Vă prezentăm pe cîţiva dintre viitorii învăţători dobrogeni. LUCREŢIA NICOLAE e secretara comitetului. U.T.M. al anului VI. Fică de colectivist din comuna Pantelimon, raionul Hîrşova, ea s-a hotărît să urmeze şcoala pedagogică datorită sorei sale care este educatoare. Abia aşteaptă ziua cînd va face cunoştinţă cu primii ei şcolari. Cu gîndul la acea zi, eleva Lucreţia Nicolae învaţă cu sîrguinţă. In catalog, în dreptul numelui ei, se înşiruie pe acest ultim trimestru 23 de note de 10 şi o singură notă de 9. GH. POPESCU. E de fel din comuna Rasova, raionul Medgidia. Părinţii sînt colectivişti. Cînd era în clasa a VI-a a avut un profesor de romînă al cărui chip — spune el — îi va rămîne mereu în minte. „Un om bun, inteligent, stimat de săteni, încă de pe atunci mi l-am luat ca model în viaţă şi am hotărît să mă fac învăţător”. Aetele numai de 9 şi 10 pe care le-a obţinut pe trimestrul III ne îndreptăţesc să credem că Gh. Popescu va fi un cadru didactic bine pregătit. MARIA CARLAIANI. Părinţii ei, membri în gospodăria agricolă colectivă din satul Hagilar, raionul Tulcea, se pot mîndri cu ea , fiica lor are cele mai bune note din anul VI A. Utemiştii au ales-o în comitetul U.T.M. pe an. In timpul practicii pedagogice de două săptămîni, Maria Darlaiani a îndrăgit şi mai mult profesiunea de învăţătoare şi aşteaptă cu nerăbdare să-şi înceapă munca la catedră. ION TRANDAFIR. E un îndrăgostit nu numai de profesiunea de învăţător, ci şi de activitatea cultural-artistică. Datorită iniţiativei lui, elevii şcolii pedagogice, colegi cu el, şi-au petrecut, adesea, în mod plăcut, distractiv, timpul liber. A dirijat corul şcolii, s-a preocupat de concursul „Iubiţi cartea”, a regizat programe artistice. Cînd va merge ca învăţător în sat, poate chiar în satul Urluia din raionul Adamclisi de unde este de fel, el va fi acolo nu numai un dascăl al copiilor colectiviştilor, ci şi un animator al activităţii cultural-artistice. aurel georgescu Zilele trecute, corespondenţilor voluntari ai ziarului nostru li s-a adus la cunoştinţă un fapt care, fireşte i-a bucurat: aproape o sută dintre ei, care au trimis scrisorile cele mai interesante, au fost premiaţi la prima etapă a concursului cu tema: „Din îndemnul conştiinţei socialiste'’. Tot zilele trecute, ziarul nostru a anunţat că, la propunerea multor corespondenţi, s-a hotărît organizarea celei de a doua etape — in întîmpinarea zilei de 23 August — a concursului, cu aceeaşi temă. Iată de ce ne-am gîndit că, laînceputul unei etape noi, este necesar să discutăm mai pe larg cu cei ce ne scriu, asupra unor particularităţi ale muncii de corespondent voluntar ,şi, în special, în legătură cu participarea la concursul cu tema „Din îndemnul conştiinţei socialiste”. Ce trebuie reţinut în mod deosebit din desfăşurarea primei etape ? Trebuie subliniate în primul rînd pasiunea, însufleţirea şi promptitudinea cu care corespondenţii voluntari au participat la concurs. Abia se publicase anunţul în care se arăta ce anume se cere corespondenţilor şi chiar a doua — a treia zi un mare număr de scrisori au şi început să sosească la ziar. Asta dovedeşte cu cită dragoste, cu cită răspundere îşi îndeplinesc corespondenţii noştri sarcina pe care şi-au asumat-o în mod voluntar. Dovadă a pasiunii lor este şi faptul că, cei mai mulţi, au citit cu atenţie textul anunţului, au căutat să înţeleagă bine ce le cere redacţia şi au scris un mare număr de scrisori, pînă la încheierea etapei. Aşa au procedat, de pildă, tinerii din postul de corespondenţi de la Uzinele „Hidromecanica” din Braşov, condus de tovarăşul Dumitru Petre, post care a cîştigat premiul I. Chiar din primele zile ale concursului, la redacţie au sosit scrisorile cu semnătura lor. Pînă la sfîrşitul etapei I, ei au trimis pentru concurs 17 scrisori. Dar nu numai operativitatea şi continuitatea în scris a fost calitatea muncii lor de corespondenţi. In primul rînd autorii acestor scrisori s-au remarcat prin cercetarea foarte atentă a vieţii, prin descoperirea şi cunoaşterea faptelor celor mai interesante din colectivul în care trăiesc şi muncesc, prin descoperirea unor fapte semnificative pentru conştiinţa socialistă a tinerilor noştri. Aşa au procedat şi alţi corespondenţi care au fost premiaţi, ca N. Pîrvu din Caransebeş, Veronel Porumboiu din regiunea Ploieşti, Gheorghe Mic din regiunea Hunedoara, Ghinea Cotorobai din Dobrogea şi alţii. După cum am arătat, meritul lor, este că de fiecare dată s-au oprit la un fapt. Dumitru Petre a întîlnit un om plin de pasiune pentru meseria sa, a aflat şi alte amănunte, întîmplări din activitatea acestui tînăr. „fără un fapt”, şi-a zis el şi ne-a scris. Ghinea Cotorobai a cunoscut un tînăr care, într-o împrejurare anumită, a dat dovadă de o deosebită grijă faţă de avutul gospodăriei colective. Tot un fapt. Iar inginerul Gheorghe Mic a rămas impresionat de spiritul de dăruire al tovarăşilor săi cu prilejul unei intervenţii la nişte conducte. A scris pe baza acestui fapt un frumos reportaj intitulat „Aşa sînt tovarăşii mei”. La sfîrşitul primei etape a concursului, la începerea celei de-a doua etape să reţinem deci ca o concluzie esenţială pentru toţi: valoarea corespondenţelor pe care le trimiteţi pentru concurs constă înainte de toate în valoarea faptelor pe care le-aţi descoperit. Subliniem această idee fiindcă în prima etapă au fost şi corespondenţi care n-au dat suficientă atenţie tocmai cercetării atente a vieţii colectivului în care muncesc pentru a descoperi faptele interesante, semnificative despre care să ne scrie, ci pur şi simplu s-au mulţumit să trimită scrisori cu menţiunea „pentru concurs”, neţinînd seamă de faptul că acest concurs are o anumită tematică. Aşa au procedat corespondenţi ca Horhotă Gheorghe, din Crişana, Dumitru Constantin, de la depoul Braşov, Iuliu Preda, din Gherla, Ion Florea, din Beclean-Cluj, Corneliu Mihăilescu, din Panciu, Leon Iancovici, din Craiova, Maria Dobrogeanu, din Buftea, Mitică Jan Udrescu, din Rm. Vîlcea. Ne-a scris mult şi de fiecare dată cu menţiunea „pentru concurs” tovarăşul profesor Gh. Gheorghiu din Urziceni. De fiecare dată însă am găsit în plicuri scrisori despre activitatea U.R.C.C., despre verificările şi bilanţul la cooperativă etc. Deşi i-am explicat şi prin scrisori personale şi prin „dialogul cu corespondentul voluntar” că aceste teme nu se încadrează în tema concursului şi nici măcar nu intră în profilul ziarului nostru, dinsul continuă şi acum să trimită scrisori pe aceleaşi teme. La fel procedează uneori şi unul dintre corespondenţii mai vechi ai ziarului, tovarăşul Florea Tistuleasa, din Blaj, care se grăbeşte de multe ori, nu selecţionează faptele şi, chiar dacă a căpătat o informaţie despre ţinerea unui spectacol, a trimis-o... „pentru concurs”. Evident, nu e bine aşa ! Lăudîndu-l pentru activitatea susţinută, îl sfătuim (şi pe el şi pe alţi corespondenţi) să citească cu atenţie anunţul concursului, să înţeleagă bine ce fapte se cer pentru a putea participa. Şi să scrie pentru etapa a II-a. Unii dintre corespondenţi ne întreabă dacă în timpul desfăşurării concursului cu tema „Din îndemnul conştiinţei socialiste” mai pot trimite şi alte corespondenţe, cu alte teme, aşa cum scriu ei în mod obişnuit ziarului nostru. Fireşte că pot trimite. Ba îi şi rugăm să ne trimită cu mai multe veşti din toate domeniile de activitate. Veronel Porumboiu, unul dintre premiaţi, a scris pentru concurs 15 scrisori. Asta nu l-a împiedicat însă să scrie în afara concursului alte 19 scrisori, de la începutul anului, şi care i-au fost publicate separat. Ce se trimite însă „pentru concurs” să fie intr-adevăr pentru concurs, să corespundă temei „Din îndemnul conştiinţei socialiste”. O menţiune specială trebuie s-o facem în legătură cu acei tovarăşi care ne-au scris despre cite un om, care au încercat să facă portretul unui tovarăş. S-au primit multe asemenea portrete şi faptul e explicabil : la tot pasul întîlneşti oameni minunaţi, harnici, disrciplinaţi, cinstiţi, care învaţă bine, care trăiesc şi se comportă în chip socialist. De aceea şi corespondenţii sunt înclinaţi să scrie despre ei şi e foarte bine. Unii însă nu ştiu bine ce să aleagă din toată activitatea unor asemenea oameni şi se mulţumesc fie să-i descrie fizic (e înalt, e brunet etc.), fie să spună despre ei doar cîteva vorbe generale („e un tovarăş bun”, „e muncitor”, „e pasionat” etc.). Dar asta nu e deajuns pentru ca cititorul să-l cunoască pe omul despre care ai scris. Ca să înţelegi în ce mod se manifestă conştiinţa lui socialistă, trebuie să-l apreciezi după fapte. Atunci cînd despre un om spui că iubeşte meseria de constructor, trebuie neapărat să povesteşti unde a lucrat constructorul, pe ce şantiere, cum şi-a îndeplinit el sarcinile acolo, să dai şi unele amănunte ,mai semnificative din activitatea lui, unele momente din care să reiasă atitudinea lui. Astfel procedînd, va ieşi un lucru bun, citind scrisoarea vei avea în faţă chipul moral al omului despre care corespondentul a scris. Deci, dragi tovarăşi care veţi participa la faza a doua a concursului cu tema „Din îndemnul conştiinţei socialiste”, ori de cîte ori scrieţi despre oameni, povestiţi fapte interesante în legătură cu ei, fapte care să-i caracterizeze. Din lectura scrisorilor primite în etapa întîia a concursului a rezultat şi concluzia că unii dintre corespondenţi cred că asemenea fapte care să reflecte conştiinţa socialistă a tineretului se pot petrece numai atunci cînd tinerii se află în uzină sau pe ogor. Fireşte, cele mai multe dintre aceste fapte trebuie căutate în munca tinerilor, dar nu numai aci, ci peste tot în viaţa şi activitatea lor. Unul dintre corespondenţi ne-a povestit de pildă, că, aflîndu-se în permisie, în drum spre casa părintească, un militar s-a oprit şi a renunţat la cîteva zile din concediu pentru a duce la destinaţie o maşină cu muncitori. Alt corespondent ne-a povestit despre o tînără învăţătoare care, locuind în casă cu o tînără care nu îndrăgise munca culturală, a făcut din ea cea mai activă membră a brigăzii artistice. Nu sînt toate aceste fapte dovada unei conştiinţe socialiste ? Corespondenţii au deci la dispoziţie un vast cîmp de investigaţie. Mai sunt şi unii corespondenţi care cred că exemple de atitudine socialistă trebuie să se găsească doar în situaţii cu totul excepţionale. Este neîndoelnic că şi despre astfel de întîmplări este bine să scriem. Dar atitudinea înaintată, conştiinţa socialistă a tinerilor se manifestă continuu, în activitatea obişnuită. Să căutăm a descoperi tocmai în situaţiile cele mai obişnuite fapte care să vorbească despre conştiinţa înaintată a tinerilor şi nu numai în situaţii cu totul excepţionale. Dar pentru înţelegerea cea mai bună a temelor despre care să scriem, recomandăm încă odată corespondenţilor voluntari să citească cu atenţie textul anunţului publicat în numărul de vineri 10 mai şi pe care-l publicăm din nou în pagina I a numărului de azi. ...Şi acum, dragi corespondenţi, să vă vedem la lucru. Vă dorim succes in cea de-a doua etapă a concursului ! EUGEN FLORESCU ÎNVĂŢĂMINTE DIN CONCURS CRONICA FILMULUI „Rocco şi frafii săi u mplă descrierea■ evoluţiei unui personaj (învierea, Oameni Şi fiare) ori a unei întregi familii, categorii sociale (recentul Rocco şi fraţii săi) — romanul cinematografic, gen clasic, se bucură şi astâzi de preţuirea spectatorilor, chiar a acelora care preferă epica simplă, liniară în stilul Insulei. Ca şi în literatură, genurile cinematografice nu se exclud, rămân mereu actuale atâta timp cit ideile pe care le vehiculează sunt izvorite dintr-o realitate socială precis definită■ Romanul cinematografic „Rocco şi fraţii săi”, datorat lui Luchino Visconti (autorul primei capodopere a neorealismului Obsesia, care adusese pe ecran viaţa cotidiană a Italiei populare, dramele oamenilor simpli) reprezintă o nouă dovadă a unui vechi adevăr estetic ; valoarea operei e condiţionată de profunzimea cu care artistul se apropie de marile probleme ale timpului şi ale poporului său. „Rocco’’ e documentul zguduitor al unui proces social şi istoric propriu Italiei capitaliste de azi, cu contradicţiile sale puternice. Tragedia familiei de ţărani săraci care vine la Milano să-şi găsească un rost şi nu află în marea metropolă decit deznădejde şi derută morală se explică, în realitate, printr-o anomalie fundamentală a sistemului capitalist, viciul fiind delimitat social şi nu geografic ori caractereologic cum ar putea apare el tînărului Rocco şi fraţilor săi. Realist critic ascuţit, Visconti urmăreşte cu atenţie erorile personajelor şi limitele concepţiei lor de viaţă (concepţii umaniste, dar utopice sterile şi în ultimă instanţă dăunătoare ca acelea ale lui Rocco ori ale mamei lor, individualistă şi mărginită dorind copiilor doar o înavuţire rapidă). Dar cineastul italian înclină uneori către justificări strict caractereologice (deosebirea celor două temperamente ale fraţilor mai mari amintind Karamazovii lui Dostoievski) ce estompează cumva cauza socială (de fond) a derutei morale a tinerilor ţărani sicilieni. L-am citat pe Dostoievski pentru că Rocco, mai ales — şi într-o măsură fratele său Simone care ajunge la crimă, tot dintr-o vatimă dezlănţuită dublată, ca a Karamazovilor, de influenţa hotărîtoare a mediului — răspund cumva, în noile condiţii, personajelor romanului clasic. Decit că asprul rechizitoriu social rostit acolo direct în faţa cititorului (momentul de judecare şi condamnare nedreaptă dată de o justiţie nedreaptă) este substituit aici cu o sancţiune morală pe care n-o pronunţă autorul dar e subînţeleasă din felul cum îşi conduce drama. Chiar fără aceste filiaţii ne putem da seama de intensul dramatism al povestirii cinematografice realiste create de Visconti şi de numeroasele sale probleme umane, sociale şi filozofice pe care le ridică opera modernă- Reduşi la trăsăturile de caracter cele mai acuzate (atingînd uneori schema, abstractul) cei doi eroi principali ai dramei, Simone şi Rocco, unul, întruparea viciului şi celălalt al virtuţii creştine, opun două mentalităţi de viaţă, ambele la fel de nocive. In timp ce Simone trăieşte primitiv, minat doar de instinct şi dorinţa de a-şi lua din jur tot ce crede că i se cuvine (de la colierul „împrumutat’’ dintr-un magazin pînă la bestialul viol sfîrşit cu o crimă, odios amestec de răzbunare, şi mai ales disperare şi neputinţă), celălalt frate, Rocco, apostol al resemnării şi al milei samaritene, care jigneşte însă demnitatea umană, provoacă la rîndu-i o crimă spirituală (respingerea fetei care-l iubeşte şi aruncarea ei în braţele unei brute) şi una fizică (uciderea Nadiei de către Simone). Iată cum, aparent diametral opuse, filozofiile celor două personaje (rezultate ale aceleiaşi morale burgheze) converg către acelaşi tragic deznodămînt. Edificatoare pentru aceasta este scena cu puţin înaintea finalului, cînd cei doi fraţi (în interpretarea unor remarcabili actori, Renato Salvatore şi Alain Delon) cad unul în braţele celuilalt, în hohote de plîns, înţelegîndu-şi amîndoi culpabilitatea, răspunderea pentru viaţa lor şi a celorlalţi pe care au distrus-o. Singurul din familia Parondi care a înţeles că viaţa nu poate fi schimbată nici prin caritatea laşă, resemnarea lui Rocco, nici prin actul anarhic, criminal al lui Simone, ci printr-o acţiune energică, combativă, e muncitorul Ciro. Fără a se lăsa pradă sentimentalismului ieftin, dovedind un înalt simţ de dreptate, Ciro îşi denunţă fratele ucigaş şi îl acuză pe cel care încearcă să-l „salveze”. Deşi cuvintele rostite de muncitor, în final, nu definesc încă o fermă poziţie revoluţionară ele lăsă să se întrevadă o conştiinţă muncitorească în formare, care afirmă încrederea în unica forţă capabilă să curme din temelii răul social, instaurînd o nouă orînduire — clasa muncitoare. Distrugind iluzia lui Rocco, a reîntoarcerii la pămîntul natal ca la limanul izbăvitor, Ciro susţine adevărul că pretutindeni unde există exploatare, există şi sursa nefericirii umane. Filmul, de o neobişnuită densitate a acţiunilor şi ideilor, uneori apăsătoare, abundă în asemenea situaţii de paroxism care concentrează forţa şi slăbiciunea umană la limitele lor suportabile. Sînt unele din aceste momente (ca penibilul viol ori bătaia fraţilor şi plînsul lor excesiv de lung şi patetic) care frizează naturalismul, decompensind de alocuri echilibrul realist al operei. O distribuţie de zile mari (celebra interpretă franceză de o rară sensibilitate în acelaşi timp, Annie Girardot în rolul tragic al Nadiei) actriţa greacă K. Paxini dînd viaţă energicei, pasionatei şi acaparatoarei mame siciliene (şi ea victimă a unei meschine mentalităţi, la rîndu-i cauza nefericirii fiilor săi) apoi Renato Salvatore, Alain Delon, Spyros Focas, Claudia Cardinale etc. susţin cu vigoare deosebită aceste temperamente create în „aquaforte’’ de scenarişti şi regizor. Din multitudinea secvenţelor, impresionante ca realizare,prin patosul concentrat, expresivitatea detaliului realist, puterea de comunicare a interpreţilor, ei între ei, şi apoi cu publicul) e greu să reţii ce te-a impresionat mai mult. In general echilibrat şi armonios, egal în valoare, filmul lui Visconti se impune ca o valoroasă creaţie realistă a cinematografiei contemporane italiene. Amintind, pentru virtuozitatea interpretării actoriceşti, doar momente ca întîlnirea din cafenea a fetei cu Rocco, ori cea a explicaţiei disperate, zadarnice, de pe terasa Basilicei, ca şi petrecerea la care bravează cu tragism tînără rearuncată de laşitatea lui Rocco, din nou în mijlocul desfrîului, ar fi să nedreptăţim multe altele, care se impun cu aceeaşi forţă spectatorului (meciul de box dintre fraţi, reîntoarcerea lui Simone etc). O operă a adevărului uman tragic într-o societate ce agonizează sub ochii noștri. ALICE MĂNOIU ter cadru din film CINE CARTAGINA IN FLĂCĂRI film pentru ecran panoramic: Patria (10; 12,30; 16,30; 19, 21,30) , ROCCO ŞI FRAŢII SĂI — ambele serii: Republica (9,15; 12,45; 16,30; 20), Grădina Progresul (orele 20,30), Grădina 13 Septembrie (orele 20,15), 1 Mai (9; 12,30; 16; 19,30), Gh. Doja (9,15; 13; 16,45; 20,30), Stadionul Giuleşti (orele 20,30), Ştefan cel Mare (9,45; 13,30; 17; 20,30), Stadionul Dinamo (orele 19,30), Grădina V. Roaită (orele 20), Bucureşti (9; 12,30; 16,30; 20), Grădina Elena Pavel (orele 20 — seria a II-a). CABOTINUL , rujează la cinematograful I. C. Frimu (9; 11,30; 13,45; 16,30; 19; 21,30 — Grădină 20); SALUT VIAŢĂ ! ~ cinemascop : rulează la cinematografele 16 Februarie (16; 18, 20), Flacăra (16; 18,15; 20,30) , 23 August (10, 12; 14,30; 16,45; 19 — grădină 20,30) ; FRAŢII — cinemascop : rulează la cinematografele Magheru (10; 12; 14,15; 16,30; 18,45; 21), Victoria (10; 12; 14; 16,15; 18,30 20,45). TOATA LUMEA E NEVINOVATĂ : rulează la cinematografele V. Alecsandri (14,30; 16,30) , Grivita (10,30; 12,15; 16,15; 18,15; 20,15), Miorița (10; 12; 15; 17; 19, 21) , CARMELA — cinemascop : Floreasca (16; 18,15; 20,30); SEARA PRIETENILOR FILMULUI: V. Alecsandri (orele 19) ; PRIMĂVARA MUZICALĂ : Tineretului (10,30; 12; 15,15; 16,30; 18,45; 20,30) ; TURNEUL VESELIEI: Alex. Popov (rulează în continuare de la orele 9 pînă la orele 21), Munca (16; 18,15; 20,30), M. Eminescu (16; 18,15; 20,30), 13 Septembrie (14,30; 16,30; 18,30; 20,30) ; PROGRAM SPECIAL PENTRU COPII la orele 10 la cinematograful 13 Septembrie; BUNICA CABFLUA : Central (9,45; 12; 14,15; 16,30; 18,45; 21); CUMPARĂ-ȚI UN BALON — cinemascop : Lumina (rulează în continuare de la orele 9,15 pînă la orele 13,15, după-amiază 15,30; 17,30; 19,30; 21,30), Giulești (10,15; 12,15; 14,15; 16,15; 18,30; 20,30), Popular (10,15; 14,30; 16,30; 18,30; 20,30), Grădina Ilie Pintilie (20), DIN ARGENTINA IN MEXIC — ZGRIBULICI: Timpuri Noi (rulează în continuare de la orele 10 pînă la orele 21); LACUL LEBEDELOR: Maxim Gorki (15,45; 18; 20,15); OMUL MERGE DUPĂ SOARE: Cultural (15; 17; 19, 21); A FOST PRIETENUL MEU rulează la cinematografele : înfrăţirea între popoare (15,30; 18; 20,30) , Alex. Sabia (10; 12,15; 16; 18,30; 20,45), G. Coşbuc (9; 11,30; 14; 16,30; 19; 21,30); CARTOUCHE — cinemascop : 8 Martie (11; 16; 18,15; 20,30) — grădină 20 ; PRIETENIE INTERZISA rulează la cinematograful T. Vladimirescu (16; 18, 20) ; MIRAJUL rulează la cinematograful C-tin David (16; 18,15; 20,30); VIOLENȚĂ IN PIAŢA: V. Roaită (10; 12; 16; 18,15; 20,30), Drumul Serii (16; 18; 20) ; POST RESTANT : Grădina Alex. Sahia (orele 19,45) ; RAIDUL VĂRGAT: Elena Pavel (în continuare de la orele 9 pînă la orele 13, după-amiază 16; 18; 20), Volga (10; 12; 15; 17; 19; 21) ; LANTERNA CU AMINTIRI : Unirea (16; 18; 20), Olga Bancic (15;30; 18; 20,30) ; MONGOLII — cinemascop: Grădina T. Vladimirescu (orele 20,15) ; LEGEA-I LEGE : Grădina Arta (orele 20) ; PESCĂRUȘUL NEGRU : Arta (16; 18,15; 20,30 — în continuare); B. Delavrancea (16; 18, 20) ; BALADA HUSARILOR: Moșilor (16; 18,15 ; grădină 20,30) ; CĂPITANUL LAGUNEI ALBASTRE — rulează la cinematograful Libertăţii (10; 12; 15;30; 18; 20.30) MATOGRAFE Un fapt semnificativ GALAŢI (de la corespondentul Agerpres), Lică Petcu şi Niculae Stoian au deprins nu de mult tainele primelor litere ale alfabetului. Sînt elevi în clasa I a Şcolii de 8 ani din comuna Scorţaru Vechi, raionul Brăila. De cîteva zile despre ei se vorbeşte mult în comună. Explicaţia „celebrităţii” lor se află intr-o intimplare recentă. Mergînd pe drum, au găsit un portmoneu cu acte şi bani. Identificînd după o fotografie pe cel care pierduse portmoneul — colectivistul Petre Florea — cei doi elevi s-au grăbit să-i restituie obiectele găsite. Un simplu fapt semnificativ. La vîrsta de opt ani, doi copii,au făcut dovada concretă a cinstei lor. Prilej de bucurie pentru părinţi, învăţători şi colegii de şcoală. Pe Argeş In sus... Sălile de cultură de pe şantierele hidrocentralei „16 Februarie" de pe Argeş au găzduit în acest an peste 70 de manifestări cultural-educative, la care au asistat mai mult de 16 000 de spectatori. Cu mult interes au fost urmărite programele intitulate „Construim pe Argeş”, „Lumina farului”, „Raid prin şantierul nostru", „Construim mereu mai sus" şi altele, prezentate de cele 6 brigăzi artistice de agitaţie de pe şantier ; scenetele echipelor de amatori de la fabrica „6 Martie” din Curtea de Argeş, „Progresul”-Piteşti, C.I.L.-Piteşti etc. ; jocurile şi cintecele din folclor interpretate de orchestra de muzică populară „Doina Argeşului", cupletele Teatrului de estradă din Piteşti, precum şi programele prezentate de orchestrele de muzică uşoară şi populari, de fanfara şi formaţiile de dansatori ale şantierului. Deseori, duminica sau în timpul liber, constructorii ascultă conferinţe pe diferite teme, ca : „Omul — stăpin al naturii”, „Ţara întreagă, un imens şantier”. Cercul literar desfăşoară şi el o vie activitate. Membrii săi, printre care mecanicul Jan Ungureanu, inginerii Maria Popa şi Dan Bădescu, zidarul betonist Victor Popa şi alţii, au scris pînă acum peste 50 de lucrări, multe dintre ele fiind publicate in ziarul şantierului — „Făclia Hidrocentralei” — şi în paginile altor ziare. In prezent, pe scenele sălilor de cultură, artiştii amatori de aici se pregătesc intens pentru faza raională a celui de-al Vll-lea Concurs pe ţară al artiştilor amatori. (Agerpres) La stat cu Făt-Frumos și Ileana Cosmzeana (la casa pionierilor din Slobozia) DESPRE DEVOTAMENT V om prezenta acum al doilea erou al temei noastre, pe tînărul Ion C., de profesiune electrician din regiunea Ploieşti. In cazul său toate amănuntele istoriei pe care el ne-o relatează sunt revelatoare şi nu le vom suprima, ba chiar vom încerca să le dăm o formă literară fără a adăuga însă, bineînţeles nimic de la noi. In anul 1960, prin septembrie, tînărul Ion C. se afla în orăşelul R. unde îşi satisfăcea serviciul militar. Intr-o zi, pe la prînz, să fi fost ceasurile 12:00, venea din oraş şi urca spre unitate printre nişte vii. In septembrie in această regiune viile încă se culeg. pânza de viţă se face ruginie, foaia de porumb începe să se îngălbenească, soarele, chiar şi la ora 12:00 poartă în el o greutate cu care parcă decide asupra simţirii oamenilor. Cum mergea printre potecile acelor vii, la ora aceea încărcată de căldura acelui soare, tînărul zări la umbra unui pom o fată care stătea cu o carte în mină şi citea. — Nu vă supăraţi, zise fata oprindu-1, ridicîndu-şi privirea din carte, sînteţi bun să-mi spuneţi şi pile cit aveţi ceasull de Marin Preda El îi spuse cit era ceasul şi astfel intră în vorbă cu ea. „Eu apoi am intervenit cu cîteva cuvinte în care tata mi-a acceptat să discutăm", ca să dau un citat şi din scrisoarea tînărului. Se recomandară reciproc şi el află că avea în faţa lui o elevă a şcolii medii din oraş în clasa a X-a, în vîrstă de 15 sau 16 ani. Începură să se vadă şi se împrieteniră. Cînd el avea învoire de la unitate — şi căuta, bineînţeles, să aibă cit mai des — se întîlnea cu ea în oraş, se duceau împreună în parcul bătrîn care nu era prea departe de şcoală şi tot ceea ce îşi spuneau în aceste ore se păstra în amintire şi se continua şi după ce se despărţeau. Se scurseră astfel două luni şi în noiembrie tînărul fu mutat la altă unitate, la Craiova şi trebui să părăsească oraşul. In ciuda faptului că prietenia lui cu fata îi lăsase o impresie adîncă, tînărul însă, originar de la ţară, nu-şi făcu nici o iluzie cu privire la durabilitatea acestei prietenii: avea să plece pentru multă vreme, mai avea mai mult de un an de serviciu militar şi fata avea să-l uite, cum se întimplă totdeauna la această vîrstă. Şi totuşi lucrurile nu se petrecură aşa; la o scrisoare a lui ea ii răspunse imediat prin altă scrisoare, şi apoi din nou la o altă scrisoare ea nu-l lăsă deloc să aştepte răspunsul, cum iarăşi Ii se întîmplă unor tineri din categoria lui, mai puţin îndrăzneţ. Atunci el îi scrisese in continuare şi îi destăinui încetul cu încetul că o iubeşte cu adevărat şi că altă fată în afară de ea nu mai cunoaşte. Ea continua să nu-1 lase să aştepte şi intre aceste două oraşe — R. şi Craiova — se întîlneau pe drumurile străbătute de trenuri răspunsurile prin scrisori. Din rindurile ei tînărul înţelese că poate sa viseze din ce în ce mai mult la ea ca la o fată cu care într-un viitor nu prea îndepărtat ar putea să-şi întemeieze o familie, că dacă el o iubea pe ea nici ea nu-1 iubea mai puţin şi ca o dovadă că nu se înşela era faptul că la toate scrisorile şi gîndurile lui de viitor aşternute pe hîrtie ea îi răspunsese întotdeauna în acelaşi fel. In anul următor, în mai 1961, tînărul ostaş plecă acasă în concediu. Trecu, bineînţeles, prin orăşelul R„ 24 de ore, cut li permitea foaia de drum şi se mntilui cu ea şi îi spuse că el se duce acum acasă la părinţi şi că o să vorbească cu ei despre ea şi despre viitorul lor... Ceea ce şi făcu şi părinţii se bucurară. Cu patru zile înainte de expirarea concediului, prins de nerăbdare, se duse la ea în orăşelul R. şi petrecu cu ea aceste zile, după care se prezentă la unitate şi din nou începură scrisorile... In pragul iernii, în decembrie, tînărul fu eliberat din armată şi petrecu o parte a sărbătorilor de iarnă în orăşelul R■ Se întoarse apoi acasă şi se reintegră în viaţa civilă, în meseria sa de electrician calificat şi bine retribuit la o schelă petroliferă dintr-o comună din regiunea sa. In anul acela, 1962, tata trebuia să termine şcoala şi el n-o mai tulbură, o lăsă să înveţe ca să-şi poată lua examenul de maturitate. Chiot îi spuse că în această perioadă ea poate să nu-i scrie, mimai să înveţe bine şi să treacă .