Scînteia Tineretului, iunie 1963 (Anul 19, nr. 4367-4392)
1963-06-09 / nr. 4374
ucrez la cea mai modernă oţelărie din ţară — oţelăria nouă de la Combinatul siderurgic din Hunedoara şi sunt elev în clasa a X-a serală. Doresc să devin corespondent voluntar al ziarului, să vă scriu despre tovarăşii mei de muncă şi învăţătură. Vă scriu pentru prima oară, şi, ca orice început, şi acesta e mai greu. Desigur, cea mai mare bucurie ar fi să-mi citesc corespondenţele în ziar, dar nu voi da înapoi chiar dacă nu toate vor fi publicate. Cu ajutorul dumneavoastră mă voi strădui să scriu cit mai mult şi cit mai bine. Semnează : Gheorghe I. Negrea — controlor tehnic". Şi pentru că tot mai mulţi sunt tinerii care trimit redacţiei scrisori asemănătoare ne-am gîndit ca astăzi să stăm de vorbă cu cei care ne scriu pentru prima oară. S-ar cuveni poate să începem prin a face cunoştinţă cu noii noştri corespondenţi voluntari, lucru însă mai greu de realizat, deoarece în această clipă avem în faţă un teanc foarte mare de plicuri, şi acestea sunt numai o parte. Citindu-le atent pe fiecare dintre ele nu e greu de aflat ce l-a îndemnat pe oţelar, colectivist, funcţionar, student sau elev să ia o coală de hîrtie şi să trimeată redacţiei prima sa scrisoare. In uzină şi pe ogor, în şcoală, în facultate, pretutindeni întilneşti oameni ale căror fapte te impresionează şi care te îndeamnă să le faci cunoscute şi altora. Lăcătuşul Constantin Smerea e un vechi corespondent al ziarului nostru şi, sîntem bucuroşi să spunem, chiar foarte activ. Lucrează la Fabrica de ţevi din Roman. In această fabrică modernă sînt mulţi tineri ale căror fapte meritau cinstea de a fi consemnate în ziar. Corespondentul nostru a observat la o vreme că singur nu mai prididea cu scrisul, atît de multe fapte semnificative se petreceau în jur încît, iată, a îndemnat şi ajutat şi pe alţii să scrie. Iosif Benchea, muncitor la această fabrică, ne relatează: „Lucrez în aceeaşi secţie cu tovarăşul Constantin Smerea care e de mai mulţi ani corespondent voluntar. El m-a îndrumat să scriu la ziar şi uite vă trimit prima mea scrisoare...“ Fiecare din scrisorile celor mai noi corespondenţi ai ziarului nostru conţin şi una, două sau chiar mai multe întrebări despre activitatea lor viitoare. Una dintre ele este următoarea : „Ce calităţi trebuie să întrunească un corespondent voluntar“ ? Oricare i-ar fi profesia, corespondentul voluntar este un cronicar al faptelor, al activităţii colectivului în care munceşte. Scriind despre faptele tovarăşilor săi, corespondentul voluntar are în primul rind el însuşi datoria de a fi unul dintre oamenii stimaţi şi preţuiţi, să se bucure de încrederea celor din jur. A respecta întru totul adevărul, a alege cele mai interesante şi semnificative fapte din viaţa colectivului, a cunoaşte temeinic oamenii despre care scrie — sînt de asemenea tot atîtea calităţi necesare oricărui corespondent voluntar. Corespondentul voluntar trebuie să fie bine informat de tot ceea ce se petrece mai semnificativ în jurul său, în localitatea sau instituţia în care lucrează. Iată bunăoară, exemplul tînărului colectivist, Titi Godoci din comuna Buhoci, raionul Bacău, care în primele 5 luni ale acestui an, ne-a trimis 24 de scrisori. Iată numai cîteva titluri : „Cresc rândurile organizaţiei U.T.M.“, „Lumină la sat”, „Invăţămîntul agrozootehnic”, „Dezvoltarea sectorului zootehnic“, „Producţie sporită de legume”, „Activitate culturală”, „La şcoala brigadierilor“, „Dragoste faţă de colectivă” şi multe altele. In dialogurile trecute am spus despre ce şi cum să ne scrie tinerii muncitori, tinerii de la sate, elevii, cum se realizează un portret, despre munca de redactare etc. Să vedem însă despre ce ne scriu proaspeţii noştri corespondenţi voluntari. Revenim la controlorul tehnic Gheorghe I. Negrea din Hunedoara. „... Abia la ora 7,27 cînd şuvoiul de oţel a început să se reverse în oală, am înţeles de ce echipa prim-topitorului Ilie Bleotu nu plecase încă acasă. Pe fişa şarjei, controlorul tehnic nota: „Sarja nr. 5332, cuptorul 2, elaborată de echipa tovarăşului Ilie Bleotu cu o oră şi cincisprezece minute mai devreme, oţel de bună calitate”. Dar aceasta nu-i totul. Să lăsăm cifrele să vorbească: în 12 zile echipa a dat 150 tone de oţel de bună calitate peste plan”. Şi scrisoarea continuă cu cifre şi fapte tot atît de interesante. Da, e un subiect foarte bun pentru o scrisoare adresată redacţiei. Constantin Cotoleancă, cazangiu la şantierul I.C.M.D. Baiu Mare, a scris şi el prima scrisoare redacţiei. După ce ne întreabă cum să scrie şi despre ce să scrie transmite şi o informaţie. V-o prezentăm pe scurt: împreună cu un grup de muncitori, noul nostru corespondent voluntar a plecat la Petroşeni să asiste la meciul de fotbal între echipele Minerul Lupeni — Crişul Oradea. Despre meci nu ne povesteşte nimic. A socotit însă că e mai important să ne povestească cit de mult le-a plăcut excursioniştilor oraşul minerilor cu noile sale construcţii. Deci şi acesta e un subiect foarte frumos. Şi Mihai Sacu, ne-ascris tot pentru prima oară. Titlul scrisorii: „39 de fete primite în rîndul organizaţiei U.T.M.“. Citind aceste rînduri, un redactor al ziarului nostru s-a deplasat în comuna Hagighiol, raionul Tulcea, de unde a scris un reportaj despre munca organizaţiei U.T.M. în pregătirea fetelor pentru a fi primite în rîndul organizaţiei noastre. Mihai Sacu a ales deci un subiect interesant şi actual. Romei Rizescu, elev la Şcoala pedagogică din Cimpulung Muscel, ne scrie despre seriozitatea cu care se pregătesc viitorii învăţători. Enescu Popa de la Exploatarea minieră Lupeni povesteşte cu multe amănunte despre tînărul strungar Vasile Racolta care a fost primit de curînd în rîndurile candidaţilor de partid. De la G.A.C. ..Oltul” raionul Drăgăneşti-Olt, colectivista Elena Codin ne scrie despre participarea tinerilor la întreţinerea culturilor, Titu Gruia, zugrav la Oneşti, despre felul cum îşi petrec tinerii timpul liber. Iată deci că cei mai noi corespondenţi voluntari ai ziarului nostru şi-au ales de la început subiecte interesante şi au reuşit să le trateze bine. Concursul nostru „Din îndemnul conştiinţei socialiste” este deschis şi pentru noii corespondenţi voluntari, pe care-i aşteptăm cu scrisori cuprinzând fapte interesante şi semnificative care să oglindească chipul înaintat al tovarăşilor lor de muncă. Tuturor celor care în zilele acestea ne-au scris pentru prima oară, le urăm succes în frumoasa şi preţuita lor activitate. GH. NEAGU Pentru cei care ne scriu prima oară Prima şarja ...Totul a început la orele 22:30. Şaisprezece din cei 45 de tineri de la Combinatul de industrializare a lemnului din Piteşti, veniţi în specializare la Blaj, au intrat în schimb. Vreme de aproape două luni, muncitorii şi tehnicienii Fabricii de fibre lemnoase din Blaj le transmiseseră tot ceea ce ştiau despre maşinile la care acum, cu o firească emoţie, incepeau să lucreze singuri. Era parcă o atmosferă de examen. Ochii celor prezenţi îi urmăreau cu dragoste, privirile îi încurajau. Cei şaisprezece au pornit maşinile. Dintre toate utilajele, presa e cea mai modernă, dar şi cea mai complicată. La acest utilaj au fost repartizaţi trei tineri practicanţi. Unul din ei a apăsat cu hotărîre pe butoanele de punere în funcţiune a agregatului şi cei 4 cilindri, coloşi de 40 000 kg, au început să se ridice. Acele manometrelor au zvîcnit spre 50 — 100 —200 — 300 și, în sfîrșit, s-au oprit la 325 atmosfere. Victorie ! „Prima șarjă" de... plăci fibrolemnoase presate era gata. NELTI BITĂ muncitor ,COLEGII" Filmul „Colegii" (ecranizarea romanului cu acelaşi nume al lui V. Axenov) dezbate într-un chip interesant, captivant, importante probleme de etică a tinerilor sovietici. Autorii lui demonstrează că aspiraţiile, năzuinţele celor două generaţii — vîrstnicii şi tinerii — se întîlnesc în Blocuri noi, locuinţe noi, un cartier nou într-un oraş din Uniunea Sovietică. Aci se petrece acţiunea filmului „Cereomuşki” care este de altfel şi numele cartierului. Comedie muzicală şi satirică, filmul „Cereomuşki" se ridică împotriva vechiului la birocraţiAşa cum sugerează titlul „Noua prietenă a tatii”, producţie a studioului Deffa-Berlin, tratează problema fidelităţii în căsnicie. Folosind limbajul comediei, filmul condamnă atitudinea tatălui — aflat la un pas de infidelitate — dar, nu absolvă de vină nicie mamă, care s-a neglijat devenind din această cauză Format din şapte schiţe cinematografice diferite filmul „Dracul şi cele 10 porunci" (coproducţie franco-italiană) satirizează morala creştină. Singura legătură dintre schiţe o constituie şarpele, respectiv, diavolul sub încarnaţia lui biblică. Deşi inegale — punctul nodal — construcţia comunismului. Garanţia unor satisfacţii artistice ne este dată de prezenţa în film a Tamarei Siomina, creatoarea rolului Katiei din „învierea", a lui Vasili Lanovoi, interpretul lui Pavel Korceaghin din filmul cu acelaşi inel, a abuzurilor, cu arma rîsului. Filmul se bucură de o distribuţie strălucită. Dacă ar fi să reamintim numai pe Vasili Merkuriev, cunoscut din rolul medicului Borozdin (Zboară cocorii) din cel al lui Ivan Bulîghin (Oameni pe pod) şi din alte filme, de data aceasta într-un rol comic, şi mai batrină, mai puţin drăguţă decit era în realitate şi cu pregătire intelectuală sub posibilităţi. Filmul pledează cu combativitate împotriva destrămării familiei, combativitate care are sorţi de izbîndă atunci cind există mult tact şi o înţelegere clară a situaţiei. Nu putem încheia atît din punct de vedere al conţinutului cit şi al realizării — schiţele sînt interpretate de actori consacraţi şi cunoscuţi publicului cinefil din ţara noastră, cuprinzînd în distribuţie nu mai puţin de 30 de nume dintre care cităm : Michel Simon, Fernandel, Danielle me şi a lui V. Livanov pe care l-am cunoscut in filmele pe E. Leonov, falsul dresor din „Raidul vărgat" şi încă ar fi fără a informa pe cititorii noştri că „Noua prietenă a tatii" prilejuieşte revederea pe ecranele noastre a talentatei Darieux, George Willson, Mel Ferrer, Franţoise Arnoul, „Scrisoare neexpediată“ şi „Muzicantul orb", suficient pentru a ne aştepta la un spectacol reuşit. actriţe Angelica. Domrese cunoscută din filmele „Rătăcirile dragostei”, „Dacă ţii la mine" şi „Dosarul furat”. Micheline Presle Alain Delon şi alţii. ,, Cereomuski “ „Noua prietenă a tatii" „Dracul şi cele zece porunci“ Pe Platoul Bucegilor Foto: A. STOENESCU O descoperire uimitoare Recent, arheologul sovietic tarasov din Leningrad a făcut o descoperire uimitoare. In timpul săpăturilor efectuate în satul Gagarino din regiunea Lipețk (sudul R.S.F.S.R.), pe locul unei așezări din comuna primitivă, a fost găsită o statuetă înaltă de vreo 13 cm, lucrată dintr-un colț de mamut, care reprezintă un om din prima perioadă a epocii de piatră. S-a stabilit că această statuetă, care redă cu precizie și în mod expresiv dinamica mișcării, datează de aproximativ 20 000 de ani. CARE ESTE EXPLICAŢIA? 8 probleme de ştiinţă distractivă 1. Marea şi temperatura Este lucru ştiut că în apropiereamării clima este întotdeauna blindă. Cum se explică faptul că marea îndulceşte temperatura ? 2. Putrezim copacului Privind de multe ori un copac, care pare teafăr, sîntem surprinşi să descoperim că interiorul tulpinei este putred. Intr-adevăr putrezirea unui copac începe din mijloc spre exterior. Puteţi explica de ce ? 3. Apa şi focul Nu este un secret pentru nimeni că apa stinge focul. Care este, însă, explicaţia acestei acţiuni fizice ? 4. „Perpetuum mobile"? Ştiţi că nu există „perpetuum mobile”. Dar cum se explică menţinerea planoarelor (avioane fără motor) în aer tim de mai multe zile ? 5. Viteza reală Cînd cauciucurile unui automobil sînt noi, indicatorul de viteză arată cu precizie viteza cu care se merge. Cînd cauciucurile vor fi uzate, indicatorul va arăta mai mult sau mai puţin decit viteza reală? Explicaţi de ce ? Noi documente in Muzeul Enescu copie a cunoscutei sculpturi a lui Anghel. Macheta casei din livent. Camera de lucru.. Celebre fotografii făcute pe toate meridianele globului. Harta cu zecile de localităţi din tara noastră colindate de Enescu In strădania sa permanentă de a duce luminile artei in Cele mai îndepărtate locuri ale patriei... Romeo Drăghici, directorul Muzeului, mă poartă printre toate aceste vestigii, conturindu-mi cu o remarcabilă artă de povestitor, crîmpeie din viaţa şi creaţia genialului muzician. Ne oprim curind asupra citorva interesante documente sosite acum citva timp în încăperile de pe Calea Victoriei, în care a vietuit multi ani marele creator. Iată intr-un colt un mic ,,Beckstein“ — pianul pe care Enescu a zămislit Oedip, „opera vieţii mele“ cum o numea el. Enescu a muncit imens la Oedipul său. „Am pus în ea — scria Enescu — toată minta mea pînă a mă identifica în unele momente cu eroul meu“. Pe acest pian, a evitat Enescu la Teriani la 27 aprilie 1931 ultimul acord al lucrării, care i-a stăpinit conştiinţa timp de un sfert de veac. Intr-unul din standuri au fost recent rînduite două din multele dovezi ale dragostei cu care l-au înconjurat decenii în şir iubitorii muzicii de pretutindeni: frumoasa vaza de flori primită in 1924 după un celebru concert susţinut la Cleveland, şi diploma de onoare dăruită în 1936 de Orchestra Conservatorului din Paris, în Muzeu, au poposit de curând şi citeva manuscrise enesciene de uriaşă valoare. La Iaşi, intr-o veche casă din strada Vovideni, unde a locuit Enescu în anii primului război mondial, s-au găsit manuscrisele Suitei pentru pian, a unui Impromptu concertant, care alături de manuscrisele Simfoniilor a II a şi a lll-a, şi a Simfoniei de şcoală în re minor vin să completeze cu morile Muzeului, intr-un rait cu poposit recent cele 42 de volume Bach, tipărite la mijlocul veacului trecut, care au constituit un tovarăş nedespărţit pentru tînărul Enescu. Pe un perete, alături de o scrisoare omagială trimisă în 1920 de un grup de melomani din Pitești, alături de un strălucit desen al lui Carteret închinat muzicianului român, a fost înrămată o mare fotografie a Filarmonicii din Philadelphia în frunte cu Leopold Stokowski — autorul uneia dintre cele mai frumoase imprimări a Rapsodiilor. Cele 120 de semnături, aşternute sub această fotografie, mărturisesc din plin calda preţuire a muzicienilor americani. Muzeul se îmbogăţeşte mereu cu noi şi noi asemenea documente care constituie, cele mai multe dintre ele, o dovadă a rolului cu totul remarcabil pe care l-a avut muzicianul român în aria veacului nostru. IOSIF SAVA Un drum lung de două sute de ani Se împlinesc două sute de ani de la construirea vestitei şosele siberiene care leagă Moscova cu regiunile de nord-est ale Rusiei. In timpurile ţarismului acesta era drumul pe care erau trimişi la muncă silnică luptătorii pentru libertate. Pe acest drum a fost purtat cunoscutul revoluţionar rus Radiscev, care s-a ridicat la sfirşitul secolului XVIII împotriva iobăgiei şi a monarhiei absolute. Acesta este drumul pe care au fost trimişi la ocnă in Siberia în 1825 „decembriştii”, urmaţi de bunăvoie de soţiile lor. O statistică întocmită în 1860 arăta că pe acest drum erau strămutaţi anual în Siberia 18 000 de luptători împotriva ţarismului. Astăzi şoseaua siberiană, este una dintre cele mai mari magistrale ale Uniunii Sovietice, pe care sunt transportate maşini şi utilaje pentru marile şantiere din Siberia. CONSECINŢELE SUPERFICIALITĂŢII „Mirele furat“ de Ştefan Haralamb şi Stela Neagu pe scena Teatrului Naţional din Craiova ob titlul „De loc întîmplător”, autorii comediei „Mirele furat” se adresează spectatorului, cu dorinţa de a-l introduce în universul procesului de elaborare a piesei lor de debut. In esenţă, ei ţin să ne atragă atenţia că debutul lor îşi află izvorul într-o realitate concretă, atît de concretă încît „eroii acestei lucrări sînt persoane care există. Orice asemănare cu persoane reale, nu este de loc întîmplătoare”, iar „autorii n-au avut altceva de făcut, decit să selecteze faptele”. Adevărul este că selectarea aceasta n-a fost nici ea deloc întîmplătoare, servind în principiu scopului propus şi ilustrînd în general o bună orientare în ceea ce priveşte problemele satului românesc contemporan. Dar, după cum se ştie, de la autenticitatea faptului de via Cronica dramatică că, la autenticitatea relatării lui artistice este un drum destul de lung, drum pe care autorii noştri au păşit cu timiditate şi destulă stîngăcie. Realitatea comediei „Mirele furat” impune observaţiei, în primul rind, faptul că dincolo de corespondenţa exactă — afirmată cum am văzut şi de autori — a unora din episoadele care o compun cu ceia petrecute intr-adevăr in viaţă, dincolo de această corespondenţă deci, efortul transfigurării lor artistice se dovedeşte de o fragilitate tristă. Pentru că nu e destul ca spectatorii să găsească „o asemănare între viaţa inginerilor soţi Nicolae şi Caliopi Raşcă şi aceea a inginerilor soţi Nicolae şi Irina Nedelcu”, personaje din „Mirele furat”. Mult mai important din punctul de vedere al unei opere de artă este ca spectatorii să găsească în situaţiile ei trăsăturile vii, autentice, convingătoare şi emoţionante ale realităţii pe care eroii au trăit-o sau o trăiesc, cu acele implicaţii de ordin fiziologic, care să-i îndemne la reflecţii cu caracter generalizator. Altfel, n-am mai putea avea cu certitudine deosebirea esenţială dintre un bun manual, cu exemple concrete de oameni şi fapte privind organizarea unui anume sector al vieţii, şi pagina de artă, menită să surprindă acest univers în esenţa lui, cu mijloacele specifice reflectării artistice. De ce a fost necesară această introducerea cu caracter didactic, dacă nu didacticist ? Pentru că ceea ce nemulţumeşte la comedia „Mirele furat” este, repet, paloarea pe care o îmbracă tocmai acest proces de transfigurare artistică. Autorii şi-au propus să ne înfăţişeze, prin înlănţuirea unor episoade, şi într-un fel prin comparaţie, aspecte din viaţa a două gospodării colective. Ei au ales calea comediei, străduindu-se să ne povestească pe un ton vesel, dar încărcat de o anume semnificaţie, utilizînd mijloacele clasice ale genului. Intenţia lor a rămas însă la nivelul unei demonstraţii mai ales pedagogice decit artistice, argumentarea ideilor fiind realizată prin simple şi stîngace dramatizări ale unor episoade cunoscute din activitatea lor reportericească. De aceea ni se pare că este vorba mai ales de un reportaj dramatizat, decit de o piesă de teatru, şi aceasta datorită scăzutei capacităţi artistice. Dar şi episoadele respective care, în esenţă, respectă cu toată fidelitatea realitatea concretă, par a fi mai ales luate din cărţi de mult citite, decit inspirate din viaţă, întrucît deficitara lor expunere artistică minează sporul de originalitate pe care, fireşte, l-am fi dorit. Un preşedinte de gospodărie se arată conservator, reticent faţă de nou, un grup de femei se manifestă refractar la ideea de a se ocupa de sectorul zootehnic al gospodăriei, sub motiv că nu vor să devină „văcărese” , alt preşedinte se dovedeşte neînţelegător faţă de sarcina de a ajuta cu cadrele calificate pe care le are gospodăria vecină etc., situaţii cunoscute din multe alte pagini de literatură. Materialul de viaţă selectat e lipsit, în modul cum ne-a fost înfăţişat în comedie, de acea foarte importantă şi indispensabilă aură a originalităţii, totul desfăşurîndu-se pe o linie vecină cu platitudinea. Adăugaţi la aceasta, stîngăcia în creionarea portretelor unor personaje principale — care se diferenţiază unele de altele destul de puţin, — limbajul artistic foarte sărac, foarte puţin colorat, văduvit de eleganţa pe care o solicită limba literară. E multă improvizaţie în acest limbaj, în stăpînire» „Ce părere ai Această întrebare revine des pe buzele tinerilor strungari Alexandru Anton şi Constantin Coşereanu, de la Uzinele „Griviţa Roşie" din Capitală. Tovarăşi de muncă şi prieteni,ti se consultă ori de cite ori au de executat un lucru nou. Poto: S. VIOREL Cumpărătorii „jurnalului de bord“ a lui... Noe Deunăzi un oarecare Dan W. Simons din oraşul Saint Louis a înserat în mai multe publicaţii americane, la rubrica de mică publicitate anunţul că este dispus să vindă două scrisori... care fac parte din corespondenţa patriarhului biblic Abraham ca şi jurnalul de bord original, „senzaţional” aparţinînd lui Noe, prezentat drept „primul căpitan de cursă lungă din istoria navigaţiei”. Nu mică i-a fost mirarea d-lui Simons cînd peste o săptămină a fost asaltat de 40 de colecţionari dintre care opt au declarat ca sunt dispuşi să plătească indiferent ce preţ pentru a putea achiziţiona aceste preţioase „documente”. Josif Janiszewski de la Casteul Wawel din Cracovia, este unul dintre cei mai mari maeş tri in domeniul ceasornicelor din Europa. El a reuşit să re- monteze faimosul glob Jagello de la Universitate, cel mai vechi glob care consemnează şi continentul America de Sud. Globul are un ceasornic care indică fazele solare, calenda- rul şi semnele zodiacale. Foto : CAF-VARŞOVIA |