Scînteia Tineretului, iunie 1963 (Anul 19, nr. 4367-4392)

1963-06-09 / nr. 4374

ucrez la cea mai modernă oţelărie din ţară — oţelă­­ria nouă de la Combinatul side­rurgic din Hune­doara şi sunt elev în clasa a X-a serală. Doresc să devin corespondent voluntar al zia­rului, să vă scriu despre tova­răşii mei de muncă şi învăţă­tură. Vă scriu pentru prima oară, şi, ca orice început, şi acesta e mai greu. Desigur, cea mai mare bucurie ar fi să-mi ci­tesc corespondenţele în ziar, dar nu voi da înapoi chiar dacă nu toate vor fi publicate. Cu ajutorul dumneavoastră mă voi strădui să scriu cit mai mult şi cit mai bine. Semnea­ză : Gheorghe I. Negrea — controlor tehnic". Şi pentru că tot mai mulţi sunt tinerii care trimit redac­ţiei scrisori asemănătoare ne-am gîndit ca astăzi să stăm de vorbă cu cei care ne scriu pentru prima oară. S-ar cuveni poate să înce­pem prin a face cunoştinţă cu noii noştri corespondenţi voluntari, lucru însă mai greu de realizat, deoarece în acea­stă clipă avem în faţă un teanc foarte mare de plicuri, şi acestea sunt numai o parte. Citindu-le atent pe fiecare dintre ele nu e greu de aflat ce l-a îndemnat pe oţelar, co­lectivist, funcţionar, student sau elev să ia o coală de hîr­tie şi să trimeată redacţiei pri­ma sa scrisoare. In uzină şi pe ogor, în şcoa­lă, în facultate, pretutindeni întilneşti oameni ale căror fap­te te impresionează şi care te îndeamnă să le faci cunoscute şi altora. Lăcătuşul Constantin Sme­rea e un vechi corespondent al ziarului nostru şi, sîntem bucuroşi să spunem, chiar foarte activ. Lucrează la Fa­brica de ţevi din Roman. In a­­ceastă fabrică modernă sînt mulţi tineri ale căror fapte meritau cinstea de a fi con­semnate în ziar. Cores­pondentul nostru a observat la o vreme că singur nu mai prididea cu scrisul, atît de multe fapte semnificative se petreceau în jur încît, iată, a îndemnat şi ajutat şi pe al­ţii să scrie. Iosif Benchea, muncitor la această fabrică, ne relatează: „Lucrez în a­ceeaşi secţie cu tovarăşul Con­stantin Smerea care e de mai mulţi ani corespondent volun­tar. El m-a îndrumat să scriu la ziar şi uite vă trimit pri­ma mea scrisoare...“ Fiecare din scrisorile celor mai noi corespondenţi ai zia­rului nostru conţin şi una, două sau chiar mai multe în­trebări despre activitatea lor viitoare. Una dintre ele este urmă­toarea : „Ce calităţi trebuie să întrunească un corespondent voluntar“ ? Oricare i-ar fi profesia, co­respondentul voluntar este un cronicar al faptelor, al activi­tăţii colectivului în care mun­ceşte. Scriind despre faptele tovarăşilor săi, coresponden­tul voluntar are în primul rind el însuşi datoria de a fi unul dintre oamenii stimaţi şi preţuiţi, să se bucure de în­crederea celor din jur. A res­pecta întru totul adevărul, a alege cele mai interesante şi semnificative fapte din viaţa colectivului, a cunoaşte temei­nic oamenii despre care scrie — sînt de asemenea tot atîtea calităţi necesare oricărui co­respondent voluntar. Cores­pondentul voluntar trebuie să fie bine informat de tot ceea ce se petrece mai semnifica­tiv în jurul său, în localitatea sau instituţia în care lucrează. Iată bunăoară, exemplul tînă­­rului colectivist, Titi Godoci din comuna Buhoci, raionul Bacău, care în primele 5 luni ale acestui an, ne-a trimis 24 de scrisori. Iată numai cîteva titluri : „Cresc rândurile orga­nizaţiei U.T.M.“, „Lumină la sat”, „Invăţămîntul agrozoo­tehnic”, „Dezvoltarea sectoru­lui zootehnic“, „Producţie spo­rită de legume”, „Activitate culturală”, „La şcoala briga­dierilor“, „Dragoste faţă de colectivă” şi multe altele. In dialogurile trecute am spus despre ce şi cum să ne scrie tinerii muncitori, tinerii de la sate, elevii, cum se rea­lizează un portret, despre munca de redactare etc. Să ve­dem însă despre ce ne scriu proaspeţii noştri corespondenţi voluntari. Revenim la contro­lorul tehnic Gheorghe I. Ne­grea din Hunedoara. „... Abia la ora 7,27 cînd şu­voiul de oţel a început să se reverse în oală, am înţeles de ce echipa prim-topitorului Ilie Bleotu nu plecase încă acasă. Pe fişa şarjei, controlo­rul tehnic nota: „Sarja nr. 5332, cuptorul 2, elaborată de echipa tovarăşului Ilie Bleotu cu o oră şi cincisprezece mi­nute mai devreme, oţel de bună calitate”. Dar aceasta nu-i totul. Să lăsăm cifrele să vorbească: în 12 zile echipa a dat 150 tone de oţel de bună calitate peste plan”. Şi scri­soarea continuă cu cifre şi fapte tot atît de interesante. Da, e un subiect foarte bun pentru o scrisoare adresată re­dacţiei. Constantin Cotoleancă, ca­zangiu la şantierul I.C.M.D. Baiu Mare, a scris şi el prima scrisoare redacţiei. După ce ne întreabă cum să scrie şi despre ce să scrie transmite şi o informaţie. V-o prezentăm pe scurt: împreună cu un grup de muncitori, noul nostru cores­pondent voluntar a plecat la Petroşeni să asiste la me­ciul de fotbal între echipele Minerul Lupeni — Crişul Ora­dea. Despre meci nu ne po­vesteşte nimic. A socotit însă că e mai important să ne po­vestească cit de mult le-a plă­cut excursioniştilor oraşul minerilor cu noile sale con­strucţii. Deci şi acesta e un subiect foarte frumos. Şi Mihai Sacu, ne-a­­scris tot pentru prima oară. Titlul scrisorii: „39 de fete primite în rîndul organi­zaţiei U.T.M.“. Citind aceste rînduri, un redactor al ziaru­lui nostru s-a deplasat în co­muna Hagighiol, raionul Tul­­cea, de unde a scris un repor­taj despre munca organizaţiei U.T.M. în pregătirea fetelor pentru a fi primite în rîndul organizaţiei noastre. Mihai Sacu a ales deci un subiect interesant şi actual. Romei Rizescu, elev la Şcoa­la pedagogică din Cimpulung Muscel, ne scrie despre serio­zitatea cu care se pregătesc viitorii învăţători. Enescu Popa de la Exploatarea minieră Lu­peni povesteşte cu multe a­­mănunte despre tînărul strun­gar Vasile Racolta care a fost primit de curînd în rîndurile candidaţilor de partid. De la G.A.C. ..Oltul” raio­nul Drăgăneşti-Olt, colectivis­ta Elena Codin ne scrie des­pre participarea tinerilor la întreţinerea culturilor, Titu Gruia, zugrav la Oneşti, des­pre felul cum îşi petrec tine­rii timpul liber. Iată deci că cei mai noi corespondenţi voluntari ai zia­rului nostru şi-au ales de la început subiecte interesante şi au reuşit să le trateze bine. Concursul nostru „Din în­demnul conştiinţei socialiste” este deschis şi pentru noii co­respondenţi voluntari, pe ca­­re-i aşteptăm cu scrisori cu­prinzând fapte interesante şi semnificative care să oglin­dească chipul înaintat al tova­răşilor lor de muncă. Tuturor celor care în zilele acestea ne-au scris pentru prima oară, le urăm succes în frumoasa şi preţuita lor activitate. GH. NEAGU Pentru cei care ne scriu prima oară Prima şarja ...Totul a început la orele 22:30. Şaisprezece din cei 45 de tineri de la Combinatul de industrializare a lemnului din Piteşti, veniţi în specializare la Blaj, au intrat în schimb. Vreme de aproape două luni, muncitorii şi tehnicienii Fabricii de fibre lemnoase din Blaj le transmiseseră tot ceea ce ştiau despre maşinile la care acum, cu o firească emoţie, incepeau să lucreze singuri. Era parcă o atmosferă de exa­men. Ochii celor prezenţi îi urmăreau cu dragoste, privirile îi încurajau. Cei şaisprezece au pornit maşinile. Dintre toate utilajele, presa e cea mai modernă, dar şi cea mai complicată. La acest utilaj au fost repartizaţi trei tineri practicanţi. Unul din ei a apăsat cu hotărîre pe butoanele de punere în func­ţiune a agregatului şi cei 4 cilindri, coloşi de 40 000 kg, au în­ceput să se ridice. Acele manometrelor au zvîcnit spre 50 — 100 —200 — 300 și, în sfîrșit, s-au oprit la 325 atmosfere. Victorie ! „Prima șarjă" de... plăci fibrolemnoase presate era gata. NELTI BITĂ muncitor ,C­O­L­E­G­I­I" Filmul „Colegii" (ecranizarea roma­nului cu acelaşi nu­me al lui V. Axe­­nov) dezbate într-un chip interesant, cap­tivant, importante probleme de etică a tinerilor sovietici. Autorii lui de­monstrează că aspi­raţiile, năzuinţele celor două generaţii — vîrstnicii şi tine­rii — se întîlnesc în Blocuri noi, locu­inţe noi, un cartier nou într-un oraş din Uniunea Sovietică. Aci se petrece acţi­unea filmului „Ce­­reomuşki” care este de altfel şi numele cartierului. Comedie muzicală şi satirică, filmul „Cereomuşki" se ri­dică împotriva ve­chiului l­a birocraţi­Aşa cum sugerea­ză titlul „Noua prie­tenă a tatii”, pro­ducţie a studioului Deffa-Berlin, tra­tează problema fi­delităţii în căsnicie. Folosind limbajul comediei, filmul condamnă atitudi­nea tatălui­ — aflat la un pas de infide­litate — dar, nu absolvă de vină nici­­e mamă, care s-a neglijat devenind din această cauză Format din şapte schiţe cinematogra­fice diferite filmul „Dracul şi cele 10 porunci" (coproduc­ţie franco-italiană) satirizează morala creştină. Singura le­gătură dintre schiţe o constituie şarpele, respectiv, diavolul sub încarnaţia lui biblică. Deşi inegale — punctul nodal — construcţia comu­nismului. Garanţia unor sa­tisfacţii artistice ne este dată de prezen­ţa în film a Tama­­rei Siomina, crea­toarea rolului Ka­tiei din „învierea", a lui Vasili Lanovoi, interpretul lui Pa­vel Korceaghin din filmul cu acelaşi in­el, a abuzurilor, cu arma rîsului. Filmul se bucură de o distribuţie stră­lucită. Dacă ar fi să reamintim numai pe Vasili Merkuriev, cunoscut din rolul medicului Borozdin (Zboară cocorii) din cel al lui Ivan Bu­­lîghin (Oameni pe pod) şi din alte fil­me, de data aceasta într-un rol comic, şi mai batrină, mai puţin drăguţă decit era în realitate şi cu pregătire intelec­tuală sub posibili­tăţi. Filmul pledează cu combativitate îm­potriva destrămării familiei, combativi­tate care are sorţi de izbîndă atunci cind există mult tact şi o înţelegere clară a situaţiei. Nu putem încheia atît din punct de vedere al conţinutu­lui cit şi al realiză­rii — schiţele sînt interpretate de ac­tori consacraţi şi cunoscuţi publicu­lui cinefil din ţara noastră, cuprinzînd­ în distribuţie nu mai puţin de 30 de nume dintre care ci­tăm : Michel Simon, Fernandel, Danielle me şi a lui V. Li­vanov pe care l-am cunoscut in filmele pe E. Leonov, falsul dresor din „Raidul vărgat" şi încă ar fi fără a informa pe cititorii noştri că „Noua prietenă a ta­tii" prilejuieşte re­vederea pe ecranele noastre a talentatei Darieux, George Willson, Mel Ferrer, Franţoise Arnoul, „Scrisoare neexpe­diată“ şi „Muzican­tul orb", suficient pentru a ne aştepta la un spectacol reuşit. actriţe Angelica. Domrese cunoscută din filmele „Rătăci­rile dragostei”, „Da­că ţii la mine" şi „Dosarul furat”. Micheline Presle Alain Delon şi al­ţii. ,, Cereomuski “ „Noua prietenă a tatii" „Dracul şi cele zece porunci“ Pe Platoul Bucegilor Foto: A. STOENESCU O descoperire uimitoare Recent, arheologul sovietic tarasov din Leningrad a făcut o descoperire uimitoare. In timpul săpăturilor efectuate în satul Gagarino din regiunea Lipețk (sudul R.S.F.S.R.), pe locul unei așezări din comuna primitivă, a fost găsită o statu­etă înaltă de vreo 13 cm, lu­crată dintr-un colț de mamut, care reprezintă un om din prima perioadă a epocii de piatră. S-a stabilit că această statuetă, care redă cu precizie și în mod expresiv dinamica mișcării, datează de aproxima­tiv 20 000 de ani. CARE ESTE EXPLICAŢIA? 8 probleme de ş­tiinţă distractivă 1. Marea şi tem­peratura Este lucru ştiut că în apropierea­­mării clima este în­totdeauna blindă. Cum se explică fap­tul că marea îndul­ceşte temperatura ? 2. Putrezim copacului Privind de multe ori un copac, care pare teafăr, sîntem surprinşi să desco­perim că interiorul t­ulpinei este putred. Intr-adevăr putrezi­rea unui copac în­cepe din mijloc spre exterior. Puteţi ex­plica de ce ? 3. Apa şi focul Nu este un secret pentru nimeni că apa stinge focul. Care este, însă, ex­plicaţia acestei acţi­uni fizice ? 4. „Perpetuum mobile"? Ştiţi că nu există „perpetuum mobi­le”. Dar cum se ex­plică menţinerea planoarelor (avioa­ne fără motor) în aer tim de mai multe zile ? 5. Viteza reală Cînd cauciucurile unui automobil sînt noi, indicatorul de viteză arată cu pre­cizie viteza cu care se merge. Cînd cauciucurile vor fi uzate, indica­torul va arăta mai mult sau mai puţin decit viteza reală? Explicaţi de ce ? Noi documente in Muzeul Enescu copie a cunoscu­tei sculpturi a lui Anghel. Macheta ca­sei din livent. Ca­mera de lucru.. Cele­­bre fotografii făcute pe toate meridianele globului. Harta cu zecile de localităţi din tara noas­tră colindate de Enescu In strădania sa permanentă de a duce luminile artei in Cele mai îndepărtate locuri ale patriei... Romeo Drăghici, directorul Mu­zeului, mă poartă printre toate a­­ceste vestigii, conturindu-mi cu o remarcabilă artă de povestitor, crîmpeie din viaţa şi creaţia ge­nialului muzician. Ne oprim curind asupra citorva interesante documente sosite acum citva timp în încăperile de pe Ca­lea Victoriei, în care a vietuit multi ani marele creator. Iată intr-un colt un mic ,,Bec­kstein“ — pianul pe care Enescu a zămislit Oedip, „opera vieţii mele“ cum o numea el. Enescu a muncit imens la Oedip­ul său. „Am pus în ea — scria Enescu — toa­tă minta mea pînă a mă identi­fica în unele momente cu eroul meu“. Pe acest pian, a evitat E­­nescu la Teriani la 27 aprilie 1931 ultimul acord al lucrării, care i-a stăpinit conştiinţa timp de un sfert de veac. Intr-unul din standuri au fost recent rînduite două din multele dovezi ale dragostei cu care l-au înconjurat decenii în şir iubitorii muzicii de pretutindeni: frumoasa vaza de flori primită in 1924 după un celebru concert susţinut la Cle­veland, şi diploma de onoare dă­ruită în 1936 de Orchestra Con­servatorului din Paris, în Muzeu, au poposit de curând şi ci­teva manuscrise enesciene de uriaşă valoare. La Iaşi, intr-o ve­che casă din strada Vovideni, unde a locuit Enescu în anii primului război mondial, s-au găsit manus­crisele Suitei pentru pian, a unui Impromptu concertant, care alături de manuscrisele Simfoniilor a II a şi a lll-a, şi a Simfoniei de şcoală în re minor vin să completeze cu morile Muzeului, intr-un rait cu poposit recent cele 42 de volume Bach, tipărite la mijlocul veacului trecut, care au constituit un tovarăş nedespăr­ţit pentru tînărul Enescu. Pe un perete, alături de o scri­soare omagială trimisă în 1920 de un grup de melomani din Pitești, alături de un strălucit desen al lui Carteret închinat muzicianului ro­mân, a fost înrămată o mare foto­grafie a Filarmonicii din Philadel­phia în frunte cu Leopold Stokow­ski — autorul uneia dintre cele mai frumoase imprimări a Rapso­diilor. Cele 120 de semnături, aş­ternute sub această fotografie, mărturisesc din plin calda preţui­re a muzicienilor americani. Muzeul se îmbogăţeşte mereu cu noi şi noi asemenea documente care constituie, cele mai multe dintre ele, o dovadă a rolului cu totul remarcabil pe care l-a avut muzicianul român în aria veacului nostru. IOSIF SAVA Un drum lung de două sute de ani Se împlinesc două sute de ani de la con­struirea vestitei şosele siberiene care leagă Moscova cu regiunile de nord-est ale Rusiei. In timpurile ţarismului acesta era drumul pe care erau trimişi la muncă silnică luptătorii pentru libertate. Pe acest drum a fost purtat cunoscutul revoluţionar rus Radiscev, care s-a ridicat la sfirşitul secolului XVIII împo­triva iobăgiei şi a monarhiei absolute. Acesta este drumul pe care au fost trimişi la ocnă in Siberia în 1825 „decembriştii”, urmaţi de bunăvoie de soţiile lor. O statistică întocmită în 1860 arăta că pe acest drum erau strămu­taţi anual în Siberia 18 000 de luptători împo­triva ţarismului. Astăzi şoseaua siberiană, este una dintre cele mai mari magistrale ale Uniunii Sovie­tice, pe care sunt transportate maşini şi uti­laje pentru marile şantiere din Siberia. CONSECINŢELE SUPERFICIALITĂŢII „Mirele furat“ de Ştefan Haralamb şi Stela Neagu pe scena Teatrului Naţional din Craiova ob titlul „De loc întîmplător”, au­torii comediei „Mirele furat” se adresează specta­­­­torului, cu dorinţa de a-l introduce în universul procesului de e­­laborare a piesei lor de debut. In esenţă, ei­ ţin să ne atragă atenţia că debutul lor îşi află izvorul într-o realitate concre­tă, atît de concretă încît „eroii acestei lucrări sînt persoane care există. Orice asemănare cu persoane reale, nu este de loc întîmplătoare”, iar „auto­rii n-au avut altceva de făcut, decit să selecteze faptele”. Adevărul este că selectarea aceasta n-a fost nici ea deloc întîmplătoare, servind în prin­cipiu scopului propus şi ilu­strînd în general o bună ori­entare în ceea ce priveşte pro­blemele satului românesc con­temporan. Dar, după cum se ştie, de la autenticitatea faptului de via­ Cronica dramatică că, la autenticitatea relatării lui artistice este un drum de­stul de lung, drum pe care au­torii noştri au păşit cu timi­ditate şi destulă stîngăcie. Realitatea comediei „Mirele furat” impune observaţiei, în primul rind, faptul că dincolo de corespondenţa exactă — a­­firmată cum am văzut şi de autori — a unora din episoa­dele care o compun cu ceia petrecute intr-adevăr in viaţă, dincolo de această corespon­denţă deci, efortul transfigu­rării lor artistice se dovedeşte de o fragilitate tristă. Pentru că nu e destul ca spectatorii să găsească „o a­­semănare între viaţa ingine­rilor soţi Nicolae şi Caliopi Raşcă şi aceea a inginerilor soţi Nicolae şi Irina Ne­­delcu”, personaje din „Mirele furat”. Mult mai important din punctul de vedere al unei o­­pere de artă este ca specta­torii să găsească în situaţiile ei trăsăturile vii, autentice, convingătoare şi emoţionante ale realităţii pe care eroii au trăit-o sau o trăiesc, cu acele implicaţii de ordin fiziologic, care să-i îndemne la reflecţii cu caracter generalizator. Alt­fel, n-am mai putea avea cu certitudine deosebirea esenţia­lă dintre un bun manual, cu exemple concrete de oameni şi fapte privind organizarea unui anume sector al vieţii, şi pagina de artă, menită să sur­prindă acest univers în esen­ţa lui, cu mijloacele specifice reflectării artistice. De ce a fost necesară acea­stă introducerea cu caracter didactic, dacă nu didacticist ? Pentru că ceea ce nemulţu­meşte la comedia „Mirele fu­rat” este, repet, paloarea pe care o îmbracă tocmai acest proces de transfigurare arti­stică. Autorii şi-au propus să ne înfăţişeze, prin înlănţuirea u­­nor episoade, şi într-un fel prin comparaţie, aspecte din viaţa a două gospodării co­lective. Ei au ales calea come­diei, străduindu-se să ne po­vestească pe un ton vesel, dar încărcat de o anume semnifi­caţie, utilizînd mijloacele cla­sice ale genului. Intenţia lor a rămas însă la nivelul unei de­monstraţii mai ales pedagogice decit artistice, argumentarea ideilor fiind realizată prin simple şi stîngace dramatizări ale unor episoade cunoscute din activitatea lor reporteri­cească. De aceea ni se pare că este vorba mai ales de un re­portaj dramatizat, decit de o piesă de teatru, şi aceasta da­torită scăzutei capacităţi arti­stice. Dar şi episoadele respec­tive care, în esenţă, respectă cu toată fidelitatea realitatea concretă, par a fi mai ales lua­te din cărţi de mult citite, de­cit inspirate din viaţă, întru­­cît deficitara lor expunere ar­tistică minează sporul de ori­ginalitate pe care, fireşte, l-am fi dorit. Un preşedinte de gos­podărie se arată conservator, reticent faţă de nou, un grup de femei se manifestă refrac­tar la ideea de a se ocupa de sectorul zootehnic al gospodă­riei, sub motiv că nu vor să devină „văcărese” , alt preşe­dinte se dovedeşte neînţelegă­tor faţă de sarcina de a ajuta cu cadrele calificate pe care le are gospodăria vecină etc., situaţii cunoscute din multe alte pagini de literatură. Ma­terialul de viaţă selectat e lip­sit,­ în modul cum ne-a fost înfăţişat în comedie, de acea foarte importantă şi indispen­sabilă aură a originalităţii, to­tul desfăşurîndu-se pe o linie vecină cu platitudinea. Adău­gaţi la aceasta, stîngăcia în creionarea portretelor unor personaje principale — care se diferenţiază unele de altele destul de puţin, — limbajul artistic foarte sărac, foarte puţin colorat, văduvit de ele­ganţa pe care o solicită limba literară. E multă improvizaţie în acest limbaj, în stăpînire» „Ce părere ai Această întrebare revine des pe buzele tinerilor strungari Alexandru Anton şi Constantin Coşereanu, de la Uzi­nele „Griviţa Roşie" din Capitală. Tovarăşi de muncă şi prieteni,­ti se consultă ori de cite ori au de executat un lucru nou. Poto: S. VIOREL Cumpărătorii „jurnalului de bord“ a­ lui... Noe Deunăzi un oarecare Dan W. Simons din oraşul Saint Louis a înserat în mai multe publicaţii americane, la ru­brica de mică publicitate anun­ţul că este dispus să vindă două scrisori... care fac parte din corespondenţa patriarhului biblic Abraham ca şi jurnalul de bord original, „senzaţional” aparţinînd lui Noe, prezentat drept „primul căpitan de cursă lungă din istoria navigaţiei”. Nu mică i-a fost mirarea d-lui Simons cînd peste o săp­­tămină a fost asaltat de 40 de colecţionari dintre care opt au declarat ca sunt dispuşi să plă­tească indiferent ce preţ pen­tru a putea achiziţiona aceste preţioase „documente”. Josif Janiszewski de la Caste­­­­­ul Wawel din Cracovia, este­­ unul dintre cei mai mari maeş­­­ tri in domeniul ceasornicelor­­ din Europa. El a reuşit să re-­­ monteze faimosul glob Jagello­­ de la Universitate, cel mai­­ vechi glob care consemnează­­ şi continentul America de Sud.­­ Globul are un ceasornic care­­ indică fazele solare, calenda-­­ rul şi semnele zodiacale.­­ Foto : CAF-VARŞOVIA |

Next