Scînteia Tineretului, aprilie 1965 (Anul 21, nr. 4938-4963)

1965-04-01 / nr. 4938

■ Tinerii despre ei înşişi e puţină vreme am inaugurat în uzină, după modelul cu­noscut al Televizi­unii, un club al ti­nereţii, în care şi dezbatem, urmărind cîteva teme, problema legate ele viaţa şi activitatea tineretului din întreprinderea noastră. Primul pas l-au făcut 11 tineri din uzină, membri „fondatori“ ai „clubului tinereţii“, care şi-au propus să răspundă la întrebarea „Cum e mai bine să trăim ?“ Dez­baterea a relevat maturitatea în gîndire a celor mai mulţi tineri. Iată, pe scurt, cîteva din răspun­surile date de tineri. Constantin Dinu, tînăr inginer, şi-a propus să lămurească ce înseamnă „să nu te mulţumeşti cu puţin“. Unul din ţelurile vieţii sale a fost să de­vină inginer. A devenit, dar „o dată cu primirea diplomei înce­tezi să mai aspiri la ceva . Poţi considera că prin aceasta a înce­tat drumul la realizarea căruia eşti dator c­e eforturi perseve­rente . Nicidecum , îşi dă sin­gur răspunsul. Personal nu doresc să fiu un inginer oarecare. De aceea continui să învăţ". Sau o altă intervenţie, cea a tînărului Dumitru Popa, de la a­­teliene de reparat S.D.V.-uri din sectorul VI: „Să fii tot timpul ocupat, să ai mereu în faţă ceva de îndeplinit — altfel e greu să trăieşti — spune el. La prima vedere e deajuns să întinzi mîna şi să obţii ceea ce vrei. Avem condiţii şi pentru învăţătură şi pentru îndeplinirea tuturor nă­zuinţelor. Dar nimic nu vine de la sine“. Îşi argumentează con­vingerea prin exemplul lui Ion Deac, un şef de brigadă tinăr, bun meseriaş, care într-o vreme se lăsase copleşit de greutăţile întîmpinate în producţie. I s-a demonstrat că greutăţile nu sunt de nebiruit. „Trebuie să ai însă pentru aceasta şi tărie morală şi cunoştinţe. S-a înscris la liceul seral, a început să-şi bată capul cu problemele nerezolvate. Şi din clipa în care a căpătat mai multă încredere în forţele sale s-a avîntat acolo unde era mai greu, cunoştinţele l-au ajutat să învingă“. Term învăţăturii a revenit des în discuţie. Exemplele l-au pus pe gînduri pe tînărul Nicolae Barbu, cunoscut inovator, unul din pionierii electronituirii din uzină. La 28 de ani, crede el, e prea tîrziu să-şi completeze şcoa­la medie. „Cînd eram mai tînăr am consumat o parte din timpul meu liber cu distracţia, mai ales la dans. Timpul pierdut nu se mai întoarce...“ Băieţii nu i-au contrazis această constatare, dar l-au invitat să reflecteze la sensul unui cuvînt: comoditate. Şi i-au dat exemple de oameni mult mai în vîrstă care învaţă. Mihai Victor, un alt partici­pant la discuţie, s-a „bătut“ cu toţi cei care folosesc — din co­moditate — zicala „Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala“. „După mine — a argumentat el — e greu să trăieşti fără să fii curios, adică să perseverezi în a cunoaşte cut mai multe lucruri folositoare. Am fost curios să văd cum funcţionează toate ti­purile de maşini-unelte. Sunt strungar, dar cu timpul am învă­ţat să lucrez pe freze, pe raba­teze, la maşina de rectificat. Unii mă luau în rîs : „vei ajun­ge pînă la urmă să ştii totul des­pre... nimic, dacă te tot împrăş­­tii“. Părerea mea este că însu­şirea unor profesii suplimentare, înrudite cu meseria de bază a­­jută la lărgirea orizontului teh­nic şi, oricit ar părea de ciudat, determină specializarea munci­torului". Această convingere per­sonală a lui Mihai Victor are acoperirea în fapte — este un bun strungar. Tinerii D. Zam­fir, Sandu Dumitru, Ion Ra­du, Sandu Constantin au ţi­nut să contrazică şi ei inter­pretarea pe care o dau cite­rnii zicalei: „Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala“. De data a­ceasta ridicind cele afirmate la rangul de principii etice. Consi­deră de datoria lor să ia poziţie, să intervină combativ, intransi­gent faţă de orice atitudine ne­corespunzătoare în muncă. Nu din obligaţie, ci din îndemnul conştiinţei. Nu trec legaţi la ochi pe lîngă acele fapte care, într-un fel sau altul, aduc prejudicii co­lectivului. Fără falsă modestie, băieţii au vorbit despre rezultatele bune la care au ajuns, despre impasu­rile în care se mai află ei sau to­varăşii lor, au căutat împreună soluţiile , făcînd apel la expe­rienţa celor mai buni. Schimbul de opinii a provocat reacţii, a in­vitat pe alţii la reflecţii. Ecoul primei ediţii a „Clubu­lui tinereţii“ s-a produs, cum era şi firesc, imediat. Fiecare a po­vestit la locul său de muncă; in secţii secretarii organizaţiilor de bază U.T.M. au cerut păreri, pro­puneri de teme. Organizatorilor — comitetul U.T.M. pe uzină şi redacţia gazetei — nu le-a fost uşor să aleagă : temele diverse erau toate importante. Selectate în ordinea necesităţii, s-a ales pentru a doua ediţie elucidarea unei întrebări de bază : „Ai pu­tea să nu-ţi ajuţi tovarăşul de muncă ?“ Cu toţii aşteptam cu interes să vedem cum se va des­făşura dezbaterea. Participanţii s-au referit la ajutorul primit şi astfel cuvîntul lor a avut puterea de convingere pe care numai e­­xemplul personal o poate da. Constantin Paţica, Vasile Iancu, Ştefan Apostol, pentru a cita doar pe ciţiva, au relevat fie­care, cu alte cuvinte, povestind împrejurări proprii în care s-au aflat — acelaşi adevăr : nu poţi să creşti strîmb în mijlocul co­lectivului puternic, în care co­muniştii, muncitorii cu experien­ţă nu-şi precupeţesc nici timp, nici energie pentru a te ajuta. Dezbaterea a fost interesantă şi instructivă tocmai pentru că ti­nerii au discutat deschis, au re­nunţat la fraze cu caracter ge­neral şi au povestit concret, cu numeroase amănunte, propriul lor drum, au apreciat ei înşişi a­­jutorul dat la timp şi mai ales necesitatea de a fi receptivi faţă de acest ajutor. La întrebarea pusă în discuţie, răspunsul tu­turor celor 150 de tineri prezenţi a fost categoric O­NU ! A treia ediţie a dezbaterilor din cadrul „Clubului tinereţii“ va cuprinde tema prieteniei. Au şi sosit la comitetul U.T.M. în­trebări interesante, ca de exem­plu : „Cum să-nţelegem prietenia cu cei mai mari decît noi, cu cei de o vîrstă, cu cei mai mici, cum înţelegem prietenia dintre un băiat şi o fată etc. Avem convingerea că şi această dezba­tere îşi va atinge scopul ei edu­cativ. Următoarele ediţii inten­ţionăm să le încredinţăm cite unui comitet U.T.M. de secţie, sau pe grupuri de organizaţii de­ bază U.T.M. Aceasta pentru a cuprinde în dezbatere pe toţi ti­nerii din uzină şi pentru ca te­mele puse în discuţie să prezinte un larg interes. Invitând de fie­care dată în mijlocul tinerilor oa­meni cu experienţă de muncă şi de viaţă, pe comunişti şi munci­tori vîrstnici, tovarăşi din con­ducerea secţiilor şi a uzinei — vrem ca fiecare din temele puse în discuţie să contribuie — ală­turi de întreaga muncă a organi­zaţiei noastre U.T.M. — la edu­carea comunistă a tinerilor. CONSTANTIN MIHAI secretar al Comitetului U.T.M. — Uzinele „Semănătoarea“ O iniţiativă valoroasă a comitetului U. T. M. de la „Semănătoarea“ ORIZONT CULTURAL Debut pe scena Operei bucureştene Recentul spectacol al Teatrului de Operă şi Balet cu capodopera puccipiană „Madame Butterfly" a relevat, pe lîngă cunoscutele ca­lităţi ale acestui colectiv — so­lişti, orchestră, cor — apariţia pentru prima oară, într-un rol de o asemenea anvergură ca cel al lui Cio-Cio-San a tinerei soprane Virginia Gudzikievici. Sensibilitatea, muzicalitatea, căl­dura şi comunicativitatea glasului ei — calităţi dovedite cu prisosin­ţă în recitaluri şi spectacole-con­­cert, pe care le-a susţinut ante­rior — şi-au găsit, în acest spec­tacol, o nouă şi valoroasă confir­mare. Profunzimea emoţională a rolu­lui­­a“solicitat din parida cîntăre­­ţei un efort intensiv (în unele pri­vinţe, se pare că acest efort a de­păşit rezistenţa şi mai ales forţa dramatică a glasului artistei, aflat încă în procesul desăvârşirii sale). Sunt de subliniat, insă, siguranţa cu care ea a stăpînit momentele muzicale importante ale rolului, dezinvoltura jocului ei scenic. Au fost desigur şi unele momente în care jocul scenic al artistei ni s-a părut mai puţin convingător, gestu­rile, mişcările sale fiind oarecum convenţionale. Sunt, credem, nea­junsuri inerente debutului. în ge­neral, însă, cintăreaţa a realizat un spectacol bun, impresionant, călduros aplaudat de publicul pre­zent in sala primei noastre scene lirice. ..W,„ îs.hm".A VA­SILE DONOSE Umor şi spirit critic Autorii notelor care constituie rubrica „Miniaturi critice“ a re­vistei „Orizont" nu au vădita do­rinţă de a practica un umor subtil, cu ace abia furişîndu-se din mo­liciunea tonului protocolar, chiar dacă uneori texte echivoce ar lăsa să se înţeleagă o asemenea aspiraţie, care nu-şi află însă co­­respondentul stilistic (vezi pen­tru edificare nota „Un nou Risi­pitorii" din care cităm : „Toată tensiunea literaturii modeme spre reflexi­vitate s-a remarcat şi în prima versiune (în capitole eseis­tice de analiză a sentimentelor în Conversaţii...)“, „Şi încă ceva : stilul. Frazele sunt lungi, uneori foarte lungi — Marin Preda e un analist­­— şi probabil că lingvistica românească se va îm­bogăţi, dacă niu cu citeva artico­le, cel puţin cu cîteva note asu­pra pronumelor relative în proza lui Marin Preda“. Maniera de a aviza lectorul a­­supra unor defecte ori calităţi poate fi oricum, cu condiţia res­pectării de principiu a numelui citat. Persiflarea dispreţuitoare sau sentinţa abruptă sunt incom­patibile cu spiritul critic serios, matur pe care o revistă de spe­cialitate e obligată să-l cultive. A pune în circulaţie pe un ton dis­preţuitor, decizii care dovedesc negarea totală a unor valori evi­dente e în dezacord cu intenţiile criticii noastre de a ridica nivelul tuturor dezbaterilor literare. Sur­prinde excesul de zel cu care autorul P. Coran, criticînd poezii ale lui Negoiţă Irimie nu pierde prilejul (căutat de cîteva ori în nr. 2 al citatei reviste) să anuleze cu aplomb şi francheţe estetică („inconsistenţă colorată") versuri ale lui Marin Sorescu publicate în „Ramuri“. Urmărind conţinutu­l unor note înserate la aceeaşi rubrică, citi­torul poate uşor observa că sim­pla citare, indiferent din ce motive, a unor opinii, pe lîn­gă caracterul echivoc al opiniei celui care citează, e nerecoman­­dabilă. E un fel de a scoate cas­tanele din floc cu mîna altuia, pro­cedeu străin practicii disputelor literare. In cazul de față e citată părerea lui Victor Felea despre poemele lui Ion Gheorghe şi Ma­rin Sorescu. Citatul nu are alt „merit“ decît pe acela de a menţine în circulaţie o opinie ne­fondată, decît pe un curios gust individual al criticului, asupra ce­lor doi tineri poeţi nu o dată cri­ticaţi dar recunoscuţi unanim drept poeţi autentici, într-o singură rubrică prezenţa atîtor „decizii“ (nu ne-am îngă­duit să le cităm pe toate !) insi­nuate cu puţin umor sau arun­cate necontrolat atrage atenţia a­­supra voinţei exprese de a avea cu orice preţ păreri singulare. Tineri scriitori in reviste Revistele promovează cu vădită încredere tineri poeţi şi prozatori ale căror lucrări par să mărturi­sească o dezvoltare promiţătoare cînd nu sunt, mai rar, greu de stabilit oarecari previziuni. Din a­­ceastă categorie fac parte cele şase schiţe cărora „Luceafărul“ le re­zervă două pagini (Şase tineri pro­zatori: Vasile Băran, Iosif Petran, Constantin Mateescu, Iulian Neac­­şu, Sînziana Pop şi Horia Pătraş­­cu). Niciuna din lucrările prin care ne sunt prezentaţi tinerii autori nu par să fie promisiuni certe, lu­cru asupra căruia se poate, însă, discuta. După părerea noastră, lu­crările alese şi publicate de data aceasta (m­ai toţi au scris şi proze interesante, meritorii) sunt şterse, abia lăsînd să se întrevadă virtuţi îndoielnice. „Sala de aşteptare" vrea să fie o subtilă proză de at­mosferă, dar uşoara gratuitate a descrierii cade repede în monoto­nie curată. Plină de stîngăcii (de genul: „Te izbea la el servieta voluminoasă...") proza intitulată „Şotronul" are un simbol intere­sant, doar atît, iar „Şi eu sînt Eva“ are o tristețe minoră. Deşi cam confuz, cazul şoferului din „Fe­meia in albastru“ stîrneşte o reală compasiune şi ar fi putut constitui obiectul unei analize cu bogate sensuri, dacă autorul ar fi renun­ţat la o anume imprecizie misteri­oasă. Lăudabilă în principiu, metoda impunerii unor nume noi trebuie să se sprijine, cum se ştie, pe lu­crări realmente proi stătitare şi nu doar pe simple exerciţii. Altfel, „Luceafărului“ nu-i sunt proprii indulgenţele în materie de proză ori poezie. Lucru dovedit, în ace­laşi număr, de interesantul grupaj de versuri ale unui „nume nou“, Marius Robescu, „prefaţat“ poe­matic de Ion Gheorghe. Tînărul poet e în anotimpul tulburător, cind „ne-am prăbuşit în viată ca In mare", iar toate poeziile reiau uneori cu gravitate remarcabilă, tema răspunderii: „Trebuie să trec un fiu / pe celălalt mal sunt aştep­tat '/ Un tlnăr poate oricind în­drăzni '/ Dincolo ajunge numai un bărbat*. La rubrica „Şantier" revista ti­mişoreană „Orizont* publică poe­zii de tînărul poet George Sum. Versurile au o cadenţă amplă şi aparent calmă, invocînd baladescul. Teme generoase, de reală actua­litate (Masa femeilor şi oştenilor în reîntoarcerea mult aşteptată, Poem despre Walt Whitman, Bala­dă de toamnă) sunt abordate de poet cu un ton simplu, uneori chiar prea simplu. Foarte frumoa­să e poezia intitulată „Moment insular"; întreg grupajul ales din volumul predat Editurii pentru li­teratură, confirmă impresia mai veche, că ne aflăm în faţa unui poet cu reală vocaţie, promovat pe bună dreptate de revista „Ori­zont*. Noua fabrică de pline Titan din Capitală. Se lucrează la mon­tarea liniei trăpiîntătoarelor ■ GABRIELA MELINESCU:„Ceremonie de iarnă“ î se pare potri­vit, de bun augur, că cei mai mulţi tineri poeţi nu „ilustrează", nu versifică comod pe teme date, şi aceasta pentru simplul şi vechiul motiv că poezia e în puterea lor de a crea şi nu pur şi simplu în teme. Deocamdată, tinerii poeţi, şi în primul rînd Ana Blandiana, Ion Alexandru, Adrian Păunescu, Gabriela Melinescu au o cu totul re­marcabilă capacitate de a se mărturisi pe sine, în care stîn­­găciile, îngroşările de voce, o anume naivitate estetică (pă­rerea mult acreditată că ar­monia e nearmonioasă, că prozodia trebuie să aibă efect de şoc etc.) toate acestea, ne­exagerate cu ostentaţie ţipă­toare, fac şi ele parte dintr-o structură incongruentă în to­tul ei .Nu vom găsi în versu­rile acestora aerul ceremonios al candorii simulate, după cum, ironizînd falsele pudori, poeziile lor sînt pline de tul­burătoarele semne ale deve­nirii fiinţei afective, senti­mentale. întreg volumul Ga­brielei Melinescu (care nu e deloc „ceremonios“, titlul fi­ind mai degrabă polemic) transcrie cu rară gingăşie ulu­itoarea metamorfoză a cenu­­şăresei jinduitoare şi nu prea de prima aventură sentimen­tală cu „băiatul acela“ pe care-1 „aştept în gările toate să vie“. Sentimentul copleşitor al acestei ipostaze — urmări­tă în situaţii mai curînd do­mestice decît solemne — este acela pe care-l are naivul la spectacolul demachierii ac­torului. Ambiţia băieţandrului de a rămîne el însuşi — adică eroic, spectaculos încît „aerul urca uimit în jur / cu soarele încremenit în vest“ — devine la un moment dat, la „o vîrs­­tă anume“, inutilă şi revela­ţia gratuităţii produce redi­­mensionarea terestră a pro­porţiilor: „Dar s-a trezit în parc străin / nepăsătoare fe­tele plecară, / ciudat se depăr­taseră copacii / şi se simţea ca un soldat dezonorat, / fără centură, fără epoleţi, / erau genunchii trişti şi a ieşit / pe poarta unde trec ceilalţi bă­ieţi“. Altădată, „necazul“ e produs de dispariţia unui de­cor al candorii zburdalnice: „Ud de lacrimi mi-este tot o­­brazul, / nu pot să mă-nfrîng deși sînt om, / m-a cuprins în chingă strîns necazul, / a tăiat vecinul meu un pom...“ Nu un pom oarecare, însă, ci un su­port de visări juvenile: „Eu mergeam rîzînd s-adun în bluză / de pe creangă cea mai naltă floare, / să-ntîlnesc pe frunze-o buburuză / printre ramuri stele căzătoare, / să ghicesc în taină, peste noap­te, / cînd voi şti că visul nu mai vine, / zvonurile ce le-au spus în şoapte / florile din bluză despre mine“. Şi aici, ca şi în multe alte locuri, surprin­de plăcut simplitatea expresiei tonul fiind lipsit de orice ar­tificiu. Romanţa sentimentală se potriveşte foarte bine a­­cestor stări delicate, „minore“ şi nu prea, pe care le trăieşte cu dureroasă uimire, cu acel caracteristic dar neştiut de iubire. Ar fi să exagerăm însă spunînd că universul senti­mental transmis în aceste atît de frumoase versuri e în totul lui minor. Există în a­­cest volum poezii care fac sen­sibilă o atitudine lirică mai puţin lesne de străbătut de cum s-ar crede şi, oricum, poeta adevărată, care e Gabri­ela Melinescu, chiar dacă ne­păsătoare de convenţii, a ob­servat pericolul unui senti­mentalism minor. Acesta plu­teşte peste tot şi ar strica în mod real nu doar citeva poe­zii dacă n-ar fi privit într-un anume fel. E drept, deo­camdată cu greu se poate vorbi la tînăra poetă de o lirică de idei, cîtă vreme preocuparea în această fază a vîrstei ei lirice e pentru radio­grafierea unor delicate senti­mente şi trăiri nedesluşit par­curse de dorul de iubire. Ce o fereşte de sentimentalismul minor, dîndu-i şi nota perso­nală, e secreta polemică cu romanţa clasică, o mimare foarte subtilă a mijloacelor acesteia. De aici senzaţia acu­tă, la o lectură de ansamblu, că stările juvenile de care luăm cunoştinţă sunt tratate cu o nuanţă critică, sau uşoa­ră distanţare care le anulează gravitatea, patosul sentimen­tal. Caracteristic pentru acest mod de a evita patosul de­clarat, care aici ar fi fost de prost gust, mi se pare avertis­mentul plin de candoare dis­cretă din „Scrisoare“ („Azi îţi scriu, / mult mi-e dor de prispă şi de cîini / Să nu uiţi că eu ca şi-altă dată / la ciş­mea beau apă tot din mîini“). „Cumulul de emoţii“ care e poeta, adică ansamblul acelor strigăte pe care le dau senti­mentele unei vîrste presimţi­te, a adolescenţei, e o situaţie, deloc particulară, a tuturor celor mai tineri poeţi care n-au, în general, falsa pudoa­re de a se reţine. Ei se expri­mă cu „toată gura“, însă un remarcabil simţ estetic fil­trează, în cele mai fericite ca­zuri, emoţia. In cazul Gabrie­lei Melinescu un anume sen­timentalism feminin e silit să se supună viziunii estetice a poetei, să se adapteze unei formule în care adesea hiper­bola de fin umor are rostul digului care împiedică revăr­sarea informă. Chiar și un de­clarat „cîntec cu toată gura“ în care febra erotică pare să fie de o sinceritate absolută, explozivă, trebuie privit cu atenţie pentru că, în fond, e lipsit de gravitate, poeta în­săşi tratîndu-l ca pe o încîn­­tătoare grandilocvenţă senti­mentală şi atît: „A rămas, mireasă părăsită, / fără tine, casa goală. / Aş putea eu trupul meu dansind / să-i îm­podobesc frumos pereţii. / Sînt bolnavi obrajii mei de dor. / ARDE TOT PAMINTUL UNDE TREC BĂIEŢII, (s.n ). Din toată exaltarea sentimen­tală, dintr-o reală senzaţie a simţurilor umflate rămîne mai puţin adevărul confesiei directe cu­ distanţarea nuan­ţată, uşor ironică de ipostaza fetei cu obrajii „bolnavi de dor“. Privit cu circumstanţa su­gerată chiar de poetă, uni­versul afectiv al vîrstei mino­re ne apare ca o oglindă contemplată cu destul umor, fără a o lipsi de autenticita­tea care-i este proprie, dar e­­fectele neaşteptate nu ies din razele răsfrînte de luciul a­­cestei oglinzi, ci dintr-o subti­lă îngînare estetică a proprie­tăţilor unui univers în fond foarte gingaş, de o delicateţe sporită cu cit expresia lui e „cîntecul cu toată gura“. E uşor de observat că, de fapt, atitudinea erotică — deocam­dată, cum s-a spus, — nu e unică. Sensibil alta este ipostaza adolescentei îndră­gostite cu adevărat şi aici to­nul are inflexiunile gravităţii tulburătoare, închegînd adevă­rate cîntece. Influenţele se re­simt (M. R. Paraschivescu) dar nu supără pentru că sînt asi­milate de o sensibilitate poe­tică nestrăină de vitalismul structural al poetului „Cânti­celor ţigăneşti“. Substanţa cărţii de debut a Gabrielei Melinescu e în mi­tologia primelor iubiri, mai exact a unor iubiri abstracte, copilăreşti, iar desprinderea de acest ţărm încîntător o privim ca atare: „Decad din ce în ce mai rar în trupul de copil, / pe care-l ţin sub pernă, ador­mit... / Din ce în ce mai des, las braţul inutil / cu degetele resfirate-n mit...“ C. STANESCU CRONICĂ LITERARĂ Pregătiri pentru Festivalul bienal de teatru pentru amatori SUCEAVA (de la corespon­dentul nostru) Peste 600 de formaţii de tea­tru din regiunea Suceava, cu­­prinzînd aproape 8 000 de ar­tişti amatori, fac ultimele pregătiri pentru a participa la Festivalul bienal de teatru. Multe din căminele culturale din raioanele Săveni şi Do­­rohoi au pregătit cite 2—3 formaţii cu care să participe la concurs. In atenţia cămi­nelor culturale, a instructori­lor de teatru — care au fost pregătiţi în acest sens, în ca­drul unei consfătuiri metodi­ce organizată la Teatrul de­­stat Mihail Eminescu — au stat alegerea repertoriului şi modul de interpretare a pie­selor. Formaţiile de teatru din regiune au în repertoriul lor peste 100 de piese de tea­tru din dramaturgia clasică şi contemporană. Odată cu pre­gătirea lor pentru concurs, formaţiile de teatru au pre­zentat în această perioadă peste 1 500 de spectacole. , * .- „„v,:;, . J .rt»,6­. Şcoală nouă Şcoala medie, nou construită în Horezu, regiunea Argeş, este cea mai frumoasă clădire din comună. In cele 8 săli de clasă învaţă peste 200 de elevi. Ei au la dispoziţie un labora­tor de ştiinţe naturale-chimie, dotat cu mobilier nou şi mate­rial didactic. Tot în această clădire s-au amenajat un ca­binet medical și o cameră pen­tru păstrarea materialului di­dactic. NIȚULESCU V. ION elev Tipărituri romîneşti peste hotare întreprinderea de stat pentru comerţul exterior — Cartimex — exportă curent tipărituri în pes­te 40 de ţări. Numai din dome­niul beletristicii au fost exporta­te anul trecut diferite titluri din operele unor scriitori romîni, cla­sici şi contemporani, în circa 45 000 exemplare. In ultimul timp sunt mult solicitate peste hotare şi lucrările de ştiinţă ro­mîneşti. Au fost cerute într-un număr însemnat de exemplare lucrări ca „Modulaţia de frec­venţă“ de Gh. Cartianu, „Meto­de biochimice de diagnostic şi cercetare“ de P. Georgescu şi Eugen Păunescu, „Lagăre cu alunecare. Calcul, proiectare, un­gere“ de N. Tipei, „Fiziologia bacteriană" de Lydia Medrobea­­nu etc. Au mai fost exportate Dicţionarul tehnic poliglot, dic­ţionare bilingve, albume mari de artă, lucrări din colecţia „Maeş­trii artei româneşti“ (Grigorescu, Luchian, Tonitza, Steriadi, Res­­su) albumele cu fotografii „Ro­­mînia" şi „Bucureşti“ etc. Tot­odată, peste hotare sunt primite cu interes lucrările romîneşti ti­părite de editurile noastre în co­laborare cu edituri din alte ţări. (Agerpres) in sala de lectură a bibliotecii raionale din Alexandria Pe urmele materialelor publicate ASA­DA! In „Scînteia tineretului“ din 11 februarie 1965 a apărut un articol în care era criticată sla­ba preocupare a organizaţiilor U.T.M. din sectorul turnătorie al Uzinei de utilaj petrolier­ Tîrgovişte pentru ridicarea ca­lificării profesionale a tineri­lor muncitori şi îmbunătăţi­rea calităţii produselor. De curînd, la redacţie a so­­sit o scrisoare din partea co­mitetului U.T.M. al uzinei în care se arată : „Critica adusă prin ziar a fost justă şi ne-o însuşim pe deplin. Cu toate că noi am or­ganizat unele acţiuni, acestea au fost, într-adevăr, sporadice, de slabă intensitate. Rezulta­tul ? In afară de faptul că nu toate produsele noastre au în­trunit condiţiile celei mai înalte calităţi, remanierile care s-au efectuat la un volum important de piese ce ieşeau cu defecte din turnare a ne­cesitat din partea uzinei, aşa cum pe drept se sublinia în articolul publicat, însemnate cheltuieli suplimentare. Menţionăm că intervenţia ziarului în această problemă a fost de­­un real folos­­ stimul­­ării activităţii organizaţiilor de bază U.T.M. nu numai din turnătorie, ci şi din celelalte sectoare ale uzinei noastre în ceea ce priveşte mobilizarea tinerilor pentru a contribui într-o mai mare măsură la îmbunătăţirea calităţii produ-­­ selor. In urma apariţiei arti­colului, noi am ajutat organi­zaţiile de bază U.T.M. din tur­nătorie să-şi întocmească pla­nuri de activitate în care să se prevadă acţiuni foarte con­crete care să vină în sprijinul îmbogăţirii în permanenţă a cunoştinţelor profesionale ale tinerilor. Mulţi tineri urmează şcoala medie serală, şi organi­zaţia U.T.M., propunîndu-şi să se ocupe prin acţiuni diverse de îmbogăţirea cunoştinţelor profesionale ale acestora, a stabilit printre altele ca, de acum, înainte, o dată pe săp­­tămînă „seraliştii" să partici­pe la cîte o informare tehnică în legătură cu o anumită pro­blemă pe care o ridică proce­sul tehnologic în atelierul res­pectiv. Aceasta pentru tinerii care, evident, nu pot participa la cursurile de ridicare a califi­cării. La aceste cursuri sunt însă înscrişi numeroşi tineri dintre care, aşa cum se sem­nala in articolul publicat în ziar, mulţi participaseră doar la două sau trei lecţii. In le­gătură cu acest lucru, în uzină și în special în^sectorul turnăm, toric, conducerea , tehnico-ad-­ ministrativă și— organizația U.T.M. au luat măsuri hotarîte. In primul rînd s-a discutat cu fiecare din tinerii care au lip­sit,de la cursuri arătîndu-li-se, pe baza unor exemple concre­te din activitatea lor, necesi­tatea completării bagajului de cunoştinţe profesionale. De asemenea, s-au luat mă­suri pentru îmbunătăţirea pre­gătirii şi desfăşurării expune­rilor şi a demonstraţiilor, ast­fel incit acestea să stimuleze mai mult interesul tinerilor de a le frecventa, de a-şi în­suşi cu­ mai bine noţiunile teoretice şi deprinderile prac­tice. Totodată, birourile orga­nizaţiilor de bază U.T.M. au primit sarcina să se ocupe cu mai multă grijă şi să răspundă de frecvenţa tinerilor şi de modul în care se pregătesc a­­ceştia. Conducerea tehnico-admi­­nistrativă a sectorului ,a luat unele măsuri importante în urma publicării articolului. Astfel, s-au dat instrucţiuni mai precise de elaborare a oţelului în cuptoare, s-au pus în funcţiune ecranele pentru uscat oarele de turnare, s-a eliminat turnarea cu oala de mină, a fost întărit controlul de recepţie a materiilor pri­me, precum şi controlul pe faze de operaţii. O grupă de tehnologi, creată de curtjjjf, a ^ primit sarcina să anatU:e^|ittj nic comportarea pieselor r,în atelierele prelucrătoare şi in cazul apariţiei, la uzinaj, a unor defecte de turnare, să ia măsuri pe loc. în acelaşi timp, a fost stabilit un­ loc special pentru turnarea turboburilor şi pentru uscarea mai bună a formelor în care se toarnă acestea. Comitetul U.T.M. al Uzinei de utilaj petrolier­ Târgovişte consideră critica făcută prin ziar un sprijin concret pentru activitatea sa. Suntem­ con­vinşi că, în urma măsurilor luate pină acum, cit şi a al­tora ce se vor lua pe parcurs, vom reuşi să-i antrenăm mai activ pe toţi tinerii la acţiu­nile care sunt organizate in scopul ridicării nivelului lor de pregătire profesională pentru a contribui astfel într-o mai mare măsură la îmbunătăţirea calităţii produselor”. COMITETUL U.T.M. Uzina de utilaj petrolier Tîrgovişte Galeria de artă naţională contemporană ai­ fost îmbo­găţită cu noi exponate. De curînd, la Muzeul de artă al R.P.R. a fost organizată o expoziţie care cuprinde 80 de picturi şi aproape 30 de sculpturi Foto : AGERPRES

Next