Scînteia Tineretului, aprilie 1966 (Anul 22, nr. 5247-5272)

1966-04-08 / nr. 5253

VIAŢA DE ORGANIZAŢIE Era pe la jumătatea anului trecut. Comitetul organizaţiei U.T.C. al Fabricii de postav „Proletarul“ din Bacău căuta de mai mult timp o formă eficace care să contribuie la soluţionarea problemei : calitatea unor articole de ţesături lucrate de tineri continua să lase de dorit. De la beneficiari soseau scrisori de reclamaţii. Umul dintre expeditorii acestor scrisori se afla chiar în oraşul Bacău — era colectivul Fabricii de confecţii. — Ce-ar fi să mergem chiar acolo, pe urmele defecţiunilor postavurilor fabricate de noi şi reclamate de beneficiari ? Membri ai comitetului U.T.C. al fabricii de postav au luat legătura cu comitetul U.T.C. de la Fabrica de confecţii, au cerut sprijinul conducerilor celor două întreprinderi, al Comitetului orăşenesc U.T.C. La data stabilită un numeros grup de tineri textilişti a păşit pragul Fabricii de confecţii. Gazdele nu i-au aşteptat în vreo sală de festivităţi, ci chiar la locurile lor obişnuite de lucru. Pentru momentul vizitei aleseseră — şi nu întîmplător — dimn postavurile pe care le aveau de croit, pe cele care prezentau defecţiuni de calitate. Oaspeţii văzură astfel, stînjeniţi, cîte greutăţi le produce beneficiarului marfa proastă livrată de ei. Vizita a fost instructivă avînd un ecou favorabil în activitatea tinerilor. Unii şi-au recunoscut, pe loc, propriile neglijenţe. Constatînd „pe viu“ urmările lor, la întoarcerea în fabrică ei au fost mai atenţi în timpul lucrului, iar ca efect numărul defecţiunilor a scăzut. Schimburi de experienţă între organizaţiile U.T.C. din cele două întreprinderi au avut loc apoi cu regularitate. Colaborarea directă între comitetele U.T.C. din unele întreprinderi şi mai cu seamă între unităţile industriale mici, cooperativele meşteşugăreşti şi instituţiile în care numărul tinerilor este relativ restrîns în organizarea unor acţiuni care să răspundă celor mai variate preferinţe ale tinerilor, este deosebit de eficient. De fapt, cea mai mare parte a celor peste 10 000 de tineri din oraşul Bacău, muncesc în aceste mici unităţi care cuprind, în medie, cîte 40—50 de tineri. Dar tocmai aici organizaţiile U.T.C. îşi limitează, deseori, activitatea doar la ţinerea adunărilor generale. Se înţelege că şi tinerii din aceste organizaţii ar dori să participe la activităţi variate şi cît mai interesante — şi ei fac, în adunările generale, propuneri concrete în acest sens. Este adevărat că, în multe cazuri, aceste propuneri nu pot fi îndeplinite cu forţele proprii. In unele colective sunt ori prea puţine fete, ori prea puţini băieţi. De obicei, aceste întreprinderi fiind mici, nu dispun de săli speciale pentru spectacole, săli de dans, de baze sportive. Cu totul altele, însă, sunt posibilităţile, atunci cînd se unesc eforturile a două sau mai multe organizaţii cu număr restrîns de tineri. Ce forme poate îmbrăca această colaborare ? La ce rezultate concrete se poate ajunge pe această bază ? Iată întrebări pe care le-am adresat cîtorva secretari şi membri ai comitetelor unor organizaţii de bază U.T.C. din oraşul Bacău. Redăm, mai jos, răspunsurile primite. ELENA GRIGORE, membră în biroul organizaţiei de bază U.T.C. a întreprinderii de morărit „Bicazul“-Bacău : — E adevărat, instruirile care au loc lunar, pregătite şi desfăşurate de comitetul orăşenesc U.T.C., ajută la clarificarea a numeroase probleme privind organizarea unor activităţi variate cu un bogat conţinut educativ. Dar majoritatea informărilor cu privire la munca concretă cu tinerii, care se ţin cu acest prilej, sunt prezentate de secretari ai unor organizaţii U.T.C. mai mari, de la Fabrica de hârtie Letea, de la Uzina metalurgică şi din alte întreprinderi, cu alte condiţii decît la noi. Rareori „au cuvîntul“ secretarii organizaţiilor cu efectiv mai mic de utecişti. Acest lucru ne-a determinat, în cursul anului trecut, să mergem la o întreprindere vecină cu a noastră, cu un colectiv tot atît de restrîns ca şi al nostru : Trustul de panificaţie. Tovarăşii de acolo ne-au primit foarte bucuroşi, ne-au arătat cum lucrează tinerii brutali, ni s-a explicat ce forme foloseşte organizaţia U.T.C. pentru a-i antrena la îmbogăţirea continuă a cunoştinţelor profesionale. Această vizită ne-a fost folositoare. In planurile noastre de muncă, am prevăzut, cu acest prilej, şi unii şi alţii, unele, acţiuni comune — în cea mai mare, parte, întreceri, sportive la volei, tenis de masă, şah precum şi cîteva excursii. De atunci tineri de la noi merg frecvent la clubul, mult mai spaţios, decît al nostru, de la Trustul de panificaţie, unde vizionează emisiuni la televizor. Socotim că acest lucru e prea puţin. Am putea pregăti în colaborare, folosind acest club, bogate programe cultural-dis-VICTOR FILIMON, locţiitorul secretarului comitetului organizaţiei U.T.C. — I.I.L. „Moldova“ . In ultima vreme am pregătit cîteva programe artistice împreună cu artiştii amatorii din întreprinderile vecine I.I.L. „23 August“ şi I.C.B. Această colaborare — inaugurată, de fapt, de puţină vreme — sîntem hotărîţi să o dezvoltăm în viitor. Am putea realiza şi alte acţiuni pe care, numai cu forţele noastre, poate n-am reuşi să le facem mai atractive. Mă gîndesc, de pildă, la un concurs pe tema „Cine ştie meserie, răspunde“ ai cărui concurenţi să fie tineri din unitatea noastră şi de ,la C.I.L. Bacău, deoarece amîndouă întreprinderile au un specific apropiat. Sau, putem organiza seri cultural-distractive, împreună cu comitetele U.T.C. din întreprinderile vecine, care au cluburi spaţioase. In legătură cu aceasta, are nevoie de un ajutor efectiv, din partea comitetului orăşenesc U.T.C. MIHUŢĂ ALEXANDROAIE, locţiitorul secretarului , comitetului U.T.C. — I.R.I.C. — Bacău . — Părerea mea este că do- , meniul, în care , colaborarea între organizaţiile, de bază U.T.C. din întreprinderi vecine poate da cele mai bune roade este organizarea timpului liber al tinerilor. De curînd a avut loc o astfel de seară cultural-distractivă. Ea a fost pregătită într-un chip deosebit faţă de cele — puţine la număr — pe care leorganizasem mai înainte. întregul program a fost pus la punct împreună cu tinerii dela întreprinderea vecină, C.I.L. Bacău. „Cuvîntul înainte“ despre poezie, rostit de un oaspete de la C.I.L., completat cu poezii recitate de tineri din ambele întreprinderi, la care i s-au adăugat numeroasele [Surprize presărate de-a lungul întregii seri, au dat desfășurării programului o notă plină de fantezie, apreciată de cei peste 150 de tineri participanţi. Puncte de vedere asemănătoare au exprimat şi Nicolae Mutică, secretarul comitetului U.T.C. de la Uzina Metalurgică, Vasile Cătăuţ, secretarul comitetului U.T.C. de la Fabrica de şuruburi şi alţii. Ei au făcut propuneri preţioase din care, spicuim : organizarea de excursii comune la locuri istorice din regiune şi din ţară, vizite la muzeul local, la expoziţiile de artă atît de frecvente în ultima vreme în oraşul Bacău, stabilirea unor obiective ale muncii patriotice pe grupuri de organizaţii, cu angajamente comune etc. Ne-am întrebat, fireşte, cum se explică faptul că aceste propuneri şi altele n-au ajuns să fie cunoscute, mai demult, de comitetul orăşenesc U.T.C. Explicaţia e simplă : în ultimele luni „Ziua secretarului“ n-a cuprins nici o informare, oricît de succintă, nici o expunere metodică, oricît de generală, despre utilitatea colaborării între organizaţiile de bază U.T.C. din acelaşi cartier şi despre căile înfăptuirii ei. Aşa cum reiese şi din cele relatate mai sus, în oraşul Bacău există deja o experienţă în această direcţie. Ea trebuie să fie cunoscută fără întîrziere de către întregul activ U.T.C. începutul poate fi făcut o dată cu prima „Zi a secretarului“ cu care prilej propunerilor făcute de interlocutorii noştri în cuprinsul acest articol, li se vor adăuga, fără ,loială, altele. C. NANCU INVÂŢlND UNII DE LA ALŢII Experienţa colaborării directe dintre organizaţiile U. T. C. din oraşul Bacău Printre acţinilor specifice primăverii se numără şi amenajările pe care le fac cooperativele agricole pentru irigarea a mari suprafeţe de teren. In fotografie, un aspect de la lucrările de irigare a 300 hectare la cooperativa agricolă din Comişani, raionul Tirgovişte Foto: AGERPRES „Ştefan — Vodă cel Bun, vrînd să margă la biserică întru o duminică dimineaţa, la liturghie, în tîrgu în Vasluiu, şi ieşind în polimari la curţile domneşti ce era făcute de dînsul, au audzit un glas mare de om strigînd să aducă boii la plug“. . . Aşa îşi începe, în stilul sau plastic şi pitoresc, cronicarul Ion Neculce, legenda (a şaptea) din faimoasa „O samă de cuvinte“ (Neculce fiind primul povestitor — cult — de legende în literatura noastră). Mai departe, Neculce arată cum Ștefan-Vodă, intrigat că un om trudea în zi de odihnă, a trimis să-l caute. L-au aflat, cale de patru ceasuri în sus, pe apa Vasluiului, avînd pe o movilă. Adus în faţa voievodului, ţăranul a mărturisit că este nevoit să are duminica, fiind sărman, iar fratele său, mai înstărit, neînvoindu-se să-i împrumute plugul în altă zi decît în cea de odihnă. „Deci Ştefan-Vodă, îşi încheie Neculce lapidar naraţiunea, au luat plugul fratelui celui bogat şi l-au dat fratelui celui săracu, să fie a lui“. Legenda are, după cum se vede, în versiunea talentatului cronicar, un ascuţit caracter social (subliniindu-se, în acelaşi timp, în cuprinsul ei, potrivit celor mai autentice tradiţii, spiritul de dreptate atribuit domnitorului în toate naraţiunile populare). ■ Este foarte probabil că legenda a „avut la bază un cîntec popular al celor asupriţi“, aşa cum se presupune *) In timpul şi după moartea voievodului s-au creat, de altfel, numeroase cîntece. O mărturie în acest sens ne-o aduce un călător polonez prin ţările noastre, pe nume M Strykowski. El afirmă că a auzit în anul 1574 (deci la şaptezeci de ani de la moartea domnitorului) „cu propriile urechi“ cum moldovenii şi muntenii cîntă despre el negreşit, în toate banchetele lor (sublinierea noastră), acompaniindu-se cu muzica alăutei: „Ştefan, Ştefan-Vodă ! Ştefan, Ştefan-Vode Alexandru Mitrudă !“ (Şi, neîndoios, că nu, nu, mai faptele de arme erau cîntate, ci şi acelea în care se vădea omenia, înţelepciunea şi spiritul justiţiar al marelui voievod). Legenda despre omul care era în zi de odihnă şi căruia Ştefan i-a făcut dreptate a suferit însă, probabil, anumite transformări în secolele ce s-au scurs, aşa cum se întîmplă de multe ori cu creaţiile populare, care se acordă cu aspiraţiile maselor de ascultători din mediul şi epoca în care se povestesc, în epoca însufleţită de idealurile „patruzecioptiştilor", legendei i se conferă, pe lingă pronunţatul caracter social, şi unul eroic, naţional. într-o poezie din colecţia Vasile Alecsandri, ţăranul Purcel sau Burcel îi arată voievodului — „Domnul Ştefan cel vestit, Domnul cel nebiruit ! /, care / Iată, mări se ivea. / Ca alt soare strălucea“ — că sărăcia lui se datoreşte împrejurărilor dramatice prin care trecea ţara, supusă neîncetat năvălirilor duşmane. — Doamne, pun mina la piept / Şi mă jur să spun cu drept, / Pin’ a nu-ajunge plugar / Aveam falnic armăsar, / Şi o ghioagă nestrujită, / Cu piroane ţintuită, / Care cînd o învîrteam / Proşcă prin duşmani făceam. / Cîte opt pe loc turteam ! / Alelei! pe cînd eram / Om întreg de mă luptam, / Mulţi păgini am mai stricat, / Multe capete-amfărmat... I Iar în foc la Războieni, I Mi-a căzut ghioaga din mină ! De o sabie pagină ; / Dar n-a căzut numai ea, / A căzut și mina mea / Cu păgînu-alăturea!... / De-atunci n-am ce să mă fac, / C-am ajuns un biet sărac, / Nici n-am casă, nici n-am plug, / Nici juncani ca să-i înjug! / Toată vara m-am rugat / De bogaţii cei din sat / Să-mi dea plugul ca să ai... / Mi-a fost ruga în zadar. / Atunci, Doamne, mă-ntorsei, / La tătari că mă dusei, / Un plug mare că prinsei, / Şi c-un bou îl înjugai / Şi de lucru m-apucai. / Că săracul n-are soare, / Nici zile de sărbătoare, / Ci tot zile lucrătoare! La auzul acestui răspuns sincer şi curajos, în care nu mai este vorba de fratele cel bogat, ci de cei bogaţi în genere, Ştefan-Vodă, impresionat, îi grăieşte : — Măi Burcele, fătul meu! ! Iată ce hotărăsc eu! I Ia-ţi un plug cu şase boi / Şi mergi bogat de la noi. / Ia-ţi movila răzăşie / Ca s-o ai de plugărie, / Dar în vîrfu-i să te-aşezi / Ca stejar să priveghezi, / Şi tătarii de-i vedea / C-au intrat în ţara mea, / Tu să strigi cît ce-i putea : / Săi, Ştefane, la hotare / C-a intrat sabie-n ţară!... / Atunci eu te-oi ■auzi, / Ca un zmeu m-oi repezi, / Şi nici urmă-a rămînea / De tătari în ţara mea! Căpătînd rezonanţe noi, legenda, astfel evoluată, ne aminteşte— în forma ei densă şi patetică, de acei „Oameni ai măriei sale“ despre care ne povesteşte Mihail Sadoveanu, de ceea ce constituie o deplină realitate istorică, străduinţele lui Ştefan cel Mare de a menţine şi consolida puterea ţărănimii libere, sprijinul său principal în lupta de apărare a ţării, atît împotriva duşmanului din afară, cît şi a celui dinăuntru. *) „Istoria României", Editura Academiei R.S.R., vol. II, pag. 663. Pentru oricare dintre frecventatorii sălilor de concert, săptămina muzicală a înscris un fapt plin de semnificaţii : succesul cu ton deosebit pe care l-au avut ouă zile la tind, manifestările nchinate in exclusivitate unor reaţii muzicale ale veacului astru , seara de muzică conimporană a Filarmonicii dirictă de Vasile Pănteanu careau interpretat cantata „Nun- 3", a lui Stravinski şi cantata conică a lui Kati Ori „Catuli Carmina“, şi concertul Orhestrei de studio a Radioteleiziunii dirijat de Carol Jitvin dominat de două prime audiţii bucureştene : tragedia lirică a ui Francis Poulenc „Vocea mană“ . (text — Jean Coceau) fantezia lirică a lui Maurice Lavei după un poem de Cosite „Copilul şi vrăjile". Minute In şir, sute de tineri a aplaudat la scenă deschisă, iu cu gratitudinea manifestată de obicei fată de temerarii tăbăcitori ai unor noi partituri, cu pasiunea născută doar ',in adinca înţelegere a unor narări care reflectă ritmul, linamismul, tensiunea epocii noastre, in care este oarecum prezent pulsul spiritual al anului contemporan. Programele celor două conerte au fost departe de a cupinde experimente arhiiiovaoare, opusuri care au asimilat ele mai noi cuceriri ale gîndiii, ale limbajului muzical, sau hiar lucrări pe deplin repreentative pentru una sau alta dintre şcolile muzicale ale zistor noastre. Concertele Filamnonicii şi Radioteleviziunii aueuşit însă să cuprindă patru mese pătrunse de patosul editărilor novatoare, dar accesibile de la o primă audiţie tinitorului de muzică fără prejudecăţi, dornic mereu de noi orizonturi sonore. „Nunta“ lui Stravinski este o lucrare dintr-o primă perioadă de creaţie (anii in care a mai scris „Sărbătoarea primăverii“, „Vulpea“, „Povestea soldatului") in care răzbate din nind de la textele artei elegii aparţinind poetului latin Catullus, compozitorul vehiculează cu un limbaj direct, despovărat de orice artificii şi căutări forţate, o muzică de mare sugestivitate, plină de robustele. Prin primele audiţii din Poulenc şi Ravel, Radioteleviziunea ne-a făcut cunoscute două semnificative lucrări dramatice cu atît mai mult aşteptate in sălile de concert, cu cît Opera bucureşteană este cu totul departe de a ne oferi un ritm de „premiere“ la nivelul dezvoltării creaţiei lirice. Un merit deosebit revine in această direcţie grupului de solişti, şi in primul rind sopranei Teodora Lucaciu susţinătoare a dificilei, dar adine emoţionantei partituri vocale a lui Poulenc. Succesul deosebit al acestor manifestări — demonstraţie de netăgăduit a rezonanţelor adînci pe care ie pot avea unele partituri contemporane în rindurile auditorilor noştri — trebuie să reprezinte fără îndoială un îndemn pentru organizatorii vieţii noastre muzicale, pentru cumularea eforturilor spre programarea cu prioritate (şi cu periodicitatea cerută de orice manifestări educative) a întregii suite de lucrări menite a ne familiariza cu „lumile sonore" zămislite de compozitorii zilelor noastre. IOSIF SAVA P. S. O menţiune deosebită pentru programele de sală ce ne oferă de astă dată, in spaţii concentrate, intr-un limbaj adecvat, suma de date necesare înţelegerii coordonatelor lucrărilor audiate — factor important in răspîndirea oricăror noi valori artistice, prin seva folclorului rus. Inspirată din tradiţionalele ceremonialuri ale unei nunţi ruseşti, cantata stă sub semnul unor obsesive, dar fermecătoare ritmuri. O remarcabilă sinceritate degajă şi cea de a doua lucrare integrată programului iniţiat de Filarmonică — „Catulli Carmina“ a doua mare cantată a lui Karl Orff,din trilogia „Trionfi“, deschisă de celebra „(Sarmina burana“) în care ,por m minim MUMII mEMPom (Urmare din pag. 1) pentru însuşirea cîtorva limbi străine, căci va trebui să consulte literatură de specialitate pentru informare, va fi pus in situaţia să aibă corespondenţă cu oameni de ştiinţă străini, va trebui poate să ducă discuţii cu ei în congrese de specialitate. Dar el nu va putea fi niciodată un bun specialist dacă nu va cunoaşte domeniile ştiinţifice adiacente, dacă nu va avea o temeinică cultură, dacă nu va cunoaşte viaţa. Toate acestea trebuie realizate în anii de şcoală. Pentru că, mai tîrziu, odată însuşită „meseria“ de om de ştiinţă, ea îţi impune un anumit regim de viaţă, comportă anumite restricţii în celelalte sfere de preocupări. Profesor fiind, am primit vizita la Universitate a unuia din cei mai mari matematicieni francezi. El ne-a spus, într-o discuţie particulară, că a fost în viaţa sa de două ori la cinematograf. Desigur, nu se cer asemenea sacrificii,, asemenea renunţări la alte preocupări ce nu sunt legate de specialitate dar, aşa cum spuneam mai sus, nu-ţi poţi realiza scopul propus fără a-ţi limita preocupările neesenţiale. Voi adăuga însă că activitatea ştiinţifică aduce ea însăşi satisfacţii de o calitate foarte înaltă, incit compensează cu prisosinţă eventualele restricţii pe care socotim că ni le impunem. Cînd, în 1919, am terminat liceul din Vaslui şi m-am hotărît să mă înscriu la secţia matematică de la Facultatea de ştiinţe din Iaşi, am fost condus de faptul că în tot timpul anilor de şcoală, dobîndisem rezultate bune la matematică. Dar avusesem rezultate bune și la celelalte obiecte. Dacă am ales matematica, a fost pentru că socoteam că în acest domeniu criteriile de valoare sînt mai precise decît în altele. Deseori în timpul liceului elevi mai puţin sîrguincioşi decît mine, treceau înaintea mea, pentru că părinţii lor aveau o situaţie mai bună decît ai mei, ţărani săraci dintr-un sat din centrul Moldovei. Socoteam eu că în matematică, dacă ştiu, nimeni nu va interpreta altfel cunoştinţele mele. De aceea, am muncit foarte mult încă din liceu şi, mai tîrziu, la facultate pentru pregătirea mea. Munca pe care am depus-o încă din primul an de facultate a fost repede observată de profesorii mei şi fiind student în anul al treilea am fost numit asistent, ceea ce pentru mine avea o mare importanţă, pe de o parte pentru că mă apropia mai mult de activitatea eminenţilor mei dascăli, iar pe de altă parte, pentru că puteam să renunţ la meditaţiile pe care le dădeam pentru a mă întreţine. Dar să răspundem la întrebarea cînd se poate socoti că un tînăr a făcut, primii paşi în ştiinţă. Răspunsul: atunci cînd îşi aduce o contribuţie personală la elucidarea unei probleme aflate în studiu. Desigur, elevii ar putea părea nedumeriţi : ce fel de probleme pot rezolva ei acum, cînd se află încă pe băncile şcolii ? Fără îndoială, ei nu fac încă primii paşi în ştiinţă, dar pot pregăti acum terenul pentru o asemenea viitoare activitate. Concursurile şcolare, cercurile pe materii sunt, primele forme de activitate care-i îndeamnă pe elevi să depăşească litera manualului, să dea curs curiozităţii fireşti la vîrsta aceasta, fanteziei, să nu-şi precupeţească forţele. Profesorul poate aprecia dacă lucrarea se ridică , deasupra nivelului obişnuit sau nu. Şi tot el trebuie să vadă mai departe decît lucrarea prezentată, să vadă dacă tînărul care o prezintă, are acele calităţi ce se cer oamenilor de ştiinţă , de perseverenţă în urmărirea unui scop, de pasiune în cercetare, de pricepere în interpretarea rezultatelor. Nu este suficient însă să faci primii paşi în ştiinţă. Este nevoie să perseverezi, să rămîi, să te afirmi în domeniul tău de specialitate. Din nefericire, experienţa mea de mai mult de 40 de ani în formarea de noi cadre de matematicieni îmi arată că simt unii tineri care încep cu deosebit succes se afirmă ca buni cercetători într-un anumit domeniu, ca apoi să dispară din cîmpul de cercetare ştiinţifică limitîndu-se la a fi buni profesori sau buni tehnicieni. Lumea ştiinţifică cere nu numai perseverenţă ci şi răbdarea de a munci, uneori ani de zile pentru a ajunge la rezultate pozitive în cercetările întreprinse. Avem in faţa noastră pilda marilor înaintaşi în matematică ca Gheorghe Ţiţeica în Bucureşti sau Alexandru Muller la Iaşi, care au avut în tot timpul vieţii o preocupare constantă pentru cercetarea ştiinţifică, recunoscută în ţară şi străinătate şi au constituit astfel exemple strălucite pentru noile cadre de matematicieni şi oameni de ştiinţă din alte domenii. Aceşti înaintaşi au fost adevăraţii fondatori nu numai ai şcolii matematice moderne, dar şi al spiritului ştiinţific din ţara noastră. Socotim că asemenea exemple, asociate altora din alte domenii, vor îndemîna pe toţi cei ce au reuşit să se afirme pe ogorul ştiinţei, să nu-l părăsească, făcînd ca roadele lui să fie utile şi la înălţimea înnoirilor ce au loc în ţara noastră. ŞCOALA—PERIOADA MAXIMEI RECEPTIVITĂŢI Foto: AGERPRES Nicoleta Mardare — din secţia proiectare a întreprinderii de accesorii mecanice pentru industria textilă Bucureşti — acordă o mare atenţie calităţii desenelor pe care le execută Cine — şi de cîte ori — n-a întors capul să privească fetele sau băieţii îmbrăcaţi cu gust, cu acea eleganţă, care tinereţii i se potriveşte atît de bine şi care îmbie la admiraţie, lazîmbet... Dar, de ce n-am recunoaşte, de multe ori s-a întîmplat ca zîmbetul nostru să fie şi ironic. Am avut, cred, cu toţii prilejul să vedem pînă nu de mult un soi de tinere văduve, sau cam aşa ceva, cernite din cap pînă în picioare, dar, ciudat.. lucru, avînd feţele pline de surîs. Dacă le întrebai, din curiozitate, după cine poartă doliu,, răspunsul era invariabil acelaşi. — Acum aşa se poartă .... ...Cu cîtva timp în urmă eram în gară la Săcuieni, o comună din regiunea Crişana. Aşteptam legătura spre Marghita. Era miezul nopţii... Deodată tresar : — Aveţi cumva un foc ? In faţa mea se legăna uşor un tînăr. Purta o scurtă a cărei culoare oscila între auriu şi culoarea muştarului. Pantalonii, lipiţi de trup, liliachii, se lărgeau spre locul unde ar fi trebuit să fie manşeta. Mai purta cizmuliţe bej cu garnitură de blană şi tocul semiînalt, patrat. Frizura individului era, fireşte copie după corniţele Beatles, i-am oferit foc şi astfel am intrat în vorbă : — Ai avut un spectacol?— Eu !se miră el. De ce crezi ? I-am arătat cu o scurtă mişcare vestimentaţia. A zîmbit îngăduitor şi totodată îneîntat: — I-am tăiat pe toţi ! ■ Urmărindu-i căutătWdssmagmusPmv-: rit. ..Toţi“' -era ■ im grup — şi fete şi băieţi T— costumaţi la fel de... carnavalesc. — Colegi ? l-am întrebat. — Da... Naturale, medicină... Două eleve... N-am mai aflat ce anume studiază acest retuş modern după bunul şi îndepărtatul „Motan încălțat“, pentru că mi-a sosit trenul. Dar, cum e lumea destul de mică, mi-a fost dat să-l revăd zilele trecute într-o elegantă cofetărie din Cluj. — Hei, unde ţi-e costumaţia ? M-a privit intrigat. Apoi, amintindu-şi mi-a spus tot surîzînd: — Păi... acum sîntem la cursuri, chiar peste o oră intrăm la seminarul de literatură engleză... Atunci eram într-o „ieşire“... Cabană, tranzistori, et cetera. „Bine, dom-le, i-am zis în gînd. Păcat că n-aţi luat cu voi şi ursu’!“. Insă dincolo de această papagalescă psihologie se profilează un mare semn al mirării! Dorinţa de a epata, proprie de obicei celor lipsiţi de vreun har anume, e, uneori, molipsitoare. Pentru ceilalţi care doresc să se îmbrace frumos, original, elegant nu putem decît să le recomandăm să participe de două-trei ori la cîte o paradă a modei, să privească cu puţină insistenţă strălucitoarele vitrine ale magazinelor, ale caselor de modă. Şi revenind la acei „motani încălţaţi“, la acele „văduve“ cu faţa plesnind de veselie , nu ne-ar putea epata, mai degrabă cu nişte excelente rezultate în muncă ? Cu nişte inovaţii ? Cu Cu ce doresc ei, la urma urmelor, numai cu numere de circ, nu. Pentru asemenea spectacole există profesionişti care, sub cupolă, obțin rezultate mult mai de calitate. A. PAVEL îmbunătăţiri aduse tractorului U 650 îmbunătăţiri substanţiale au fost aduse tractorului UI 650 ca urmare a propunerilor mecanizatorilor din unităţile agricole. Experienţele cu noul tip de osie, principala adaptare adusă tractorului, au demonstrat avantajele scontate : productivitate mare pe terenurile accidentate, chiar şi în condiţii dificile, precum şi posibilitatea adaptării în faţa tractorului a unor utilaje grele. Instalaţia electrică a tractorului corespunde acum actualelor reguli de circulaţie pe drumurile publice. In prezent, se studiază adaptarea,unei instalaţii pneumatice de frînare a remorcilor tractate, ceea ce va permite să se lucreze cu două remorci, în loc de una, fiecare avînd şase tone. (Agerpres)