Scînteia Tineretului, mai 1967 (Anul 23, nr. 5557-5583)

1967-04-08 / nr. 5563

• In acest numâr • In paginile • In acest nu­măr • In pagi­nile VALENŢELE SUFLETEŞTI ALE OMULUI DE LA CATEDRA Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! • în acest număr • In paginile • în acest număr ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST Strungarul Emeric Finta, de la uzina „Hidromecanica“ Bra­şov, fruntaş in întrecerea socia­listă doi ani consecutiv, este un model de hărnicie şi conştiin­ciozitate profesională. Rezulta­tele obţinute în primele trei luni din acest an (depăşirea permanentă, cantitativă şi cali­tativă a sarcinilor de plan) îl recomandă şi pentru acest an la panoul de onoare. LA 2 MAI VOM SĂRBĂTORI ■ANIVERSARE­A U.T.C. • Din toată ţara tinerii ne scriu despre succesele cu care întîmpină sărbătoarea organizaţiei noastre Multe din scrisorile care sosesc în aceste zile pe adresa redacţiei se referă la atmosfera de însu­fleţire care domneşte în organizaţiile U.T.C., în rîndul tinerilor, la activităţile ce se desfăşoară în cinstea celei de-a 45-a aniversări a Uniunii Tine­retului Comunist. Corespondenţii noştri din dife­rite regiuni ne înfăţişează numeroase fapte care vorbesc despre hărnicie şi pricepere, despre do­rinţa tinerilor din toate domeniile de activitate de a întîmpină ziua de 2 Mai, ziua tineretului, cu (cdfiAari Vi» »••»*. *iU ‘mticpiuiucij suiVr* nilor de producţie. Din Craiova, de pe şantierul marelui com­binat chimic, NICO­­LAE NEGULESCU doreşte — potrivit cu­vintelor sale — să ne prezinte doar cîteva din ultimele realizări ale tinerilor construc­tori ai întreprinderii de montaje. „Mi-ar trebui mult spaţiu — ne scrie corespondentul nostru, el însuşi sudor pe şantier — ca să vă povestesc totul. Iată de ce mă opresc doar la secţia de poliacefat de vinii emulsie. Lotul de montori care lucrează aici şi care cuprinde foarte mulţi tineri, se mîndreşte cu cele mai frumoase rezultate : întrecerea pentru termi­narea cît mai rapidă a noilor obiective indus­triale. Ei au terminat toate lucrările de mon­taj, precum şi probele de presiune“. Şi pentru o apreciere mai aritme­tică a eforturilor, în carse s-au distins echi­pele de sudori conduse (Continuare In pag. a V-a) A Ce mare e lumea ! DOUA NOI UNII TEHNOLOGICE SUCEAVA.­­ La Coşniţa şi Sarul Bor­nei au intrat în func­ţiune două linii tehno­logice automate pen­tru imbutelierea apei minerale. Noile agre­gate dispun de maşini automate de spălat sticle, imbuteliat, im­pregnat, capsat etc. Utilizarea lor asigură creşterea capacităţii de îmbuteliere a ape­lor minerale din Bazi­nul Domelor, la peste 13 milioane de sticle anual. (Agerpres) stil si conţinut in filmul românesc la care au participat: • ANDREI BLAIFER • ADRIAN PETRIN­GEN­ARU • PETRE SALCUDEANU • SAVEL STIOPUL • NICOLAE ŢIC RED.: In ultima vreme a început să se vorbească insistent de premizele unei şcoli româneşti de film. Producţia noastră cinematografică actuală este preocupată pe deoparte de realizarea unor filme de rezonanţă istorică şi, pe de altă parte, de realizarea unor filme inspirate din contemporaneitate. In ce măsură şi una şi alta dintre aceste direcţii, specifice oricărei producţii na­ţionale, pot impune filmul românesc, îi pot da particularităţi care să configu­reze o „şcoală“ ? ADRIAN PETRINGENARU: Eu consider că această şcoală există în sta­diul de deziderat. O şcoală de film, de literatură sau pictură cred că ar trebui, în primul rînd, să reuşească atragerea atenţiei asupra ei, în cercurile largi ale publicului intern şi internaţional, ca eveniment global definit de o serie întreagă de trăsături comune care s-o individualizeze, să o definească şi să o lege de trăsăturile specifice ale artei şi sufletului unui popor. (Continuare in pag. a IV-a) | Masa A­­ rotundă ! ANUL XXIII SERIA II, NR. 5563 6 PAGINI - 25 BANI SIMBATĂ 8 APRILIE 1967 CUM S-A NĂSCUT FANTOMÁS DE LA TECUCI r­oi din ei sunt însoţiţi de mi- U­liţieni. Sunt nişte copii de 15 ani, elevi în clasa a noua de liceu. Se numesc Cu­­rigan Gheorghe şi Tchim Marcel. Ceilalţi doi sunt colegi de ai lor, şi ei elevi in clasa a noua la Li­ceul nr. 2 din Tecuci. Ei însă sunt bine îmbrăcaţi, poartă ceas la mină, şi din tonul cu care vorbesc se observă o anumită degajare, o distanţare de propriile lor fapte. Calapodescu Gheorghe şi Papii Dan vor astfel să dea impresia că pe ei ii priveşte mai puţin ceea ce se petrece în sală. Cu aceştia doi am stat de vor­bă multă vreme înainte de a în­cepe procesul, îmi relatau, ei în­şişi stinjeniţi, isprăvile lor. Ale lor şi ale celorlalţi doi. Totul le părea o imensă co­pilărie. Ceea ce au făcut se ex­­plică, ziceau ei, printr-o căutare de „senzaţii mai tari", printr-o dorinţă de aventură ieşită din co­mun. Şi din nou , observaţia : „Prostii! Copilării! Noi ştiam de la bun început că nimic din ceea ce voiam nu era realizabil­­“ Şi cu toate acestea s-a ajuns pină aici, in faţa instanţei. Acum încearcă să se dea în lături, cău­­tînd să ascundă fiecare partea lui de vină sau să dea vina pe cei­lalţi doi. Iar sentimentul acesta de vinovăţie care ii răscoleşte nu se mai împacă cu nuanţa de nai­vitate, de copilărie, invocată tot de ei. Cu atit mai mult, cu cit ei, cei, de lingă mine, au avut ideea care a declanşat restul. Calapo­descu şi Papiu sunt insă elevi frun­taşi in clasă şi in şcoală. — Am auzit că înveţi bine, zic. — Am învăţat. — Ai note bune, nu-i aşa ? — Am avut. Perfectul compus este corect utilizat aici. Cei patru „au fost“ intr-adevăr elevi, pină in mo­mentul exmatriculării. Lui Cala­podescu Gheorghe i se pare însă prea severă sancţiunea. „Pentru atita lucru !... Vor să dea un e­­xemplu întregului oraş şi de a­­ceea s-au purtat atit de rău cu noi". Aşa să fie oare ? Să vedem ce spun faptele... *** ¥* ¥* ¥*¥ Li­tart­hui It rmnă­turii, etnii pentru o îi îs km­ă Hi Mor Despre semetiştili din Cogeşilac s-a vorbit mult în Dobrogea. De multe ori realizările lor erau martorul unor comparaţii, baza plănuîilor de perspectivă. Nu mai departe anul trecut , rod al muncii colective de­puse permanent din ianuarie şi până în decembrie de către cei aproape, trei sute de tractorişti şi mecanici de atelier, specialişti şi maiştri — succesele i-au situat printre primii diin regSuţie. Cu opt procente a fost de­păşit planul de producţie, iar la principalele culturi semănate, întreţinute şi recoltate mecanizat, cooperati­vele agricole din raza de activitate a staţiunii aU înre­gistrat depăşiri apreciabile. Bilanţul anului încheiat, redă şi un alt succes : re­ducerea cu 1,03 lei a cheltuielilor stabilite pentru exe­cutarea fiecărui hectar arătură normală. Despre aceste succese s-a amintit şi în adunarea gene­rală a organizaţiei U.T.C. din luna trecută, a cărei ordine de zi — o problemă de producţie — a fost inspirată din docu­mentele Plenarei C.C. al P.C.R. din decembrie 1960 : „Con­sumul de motorină pentru executarea fiecărui hectar ară­tură normală e mare ; ce tre­buie să facem, noi, tinerii, pentru reducerea lui ?". Tema era interesantă, de mare va­loare economică. Și, pentru a stabili măsuri cît mai potrivi­te, a căror înfăptuire să con­ducă la realizarea de econo­mii, materialele pregătite pen­tru adunarea generală au fost date spre studiu la foarte mulţi tineri, iar la şedinţa amintită au fost invitaţi şi tovarăşi din conducerea staţiunii. — Deşi bine, totuşi pe mine nu mă mulţumesc rezultatele anului trecut — a ţinut să-şi spună părerea mecanizatorul NICOLAE MIU, din brigada Fintînele în cadrul adunării ge­nerale a organizaţiei U.T.C. Mă refer îndeosebi la preţul de cost, care trebuia să fie mai scăzut, dar pe ici pe colo, a fost ros de ceva precum lem­nul de carii. La noi, aceste ca­rii au săpat, galerii pe care s-au pierdut carburanţii. Nu­mai la brigada noastră cred că vreo şapte-opt mii de litri.. Cele cîteva clipe de tăcere, de meditare, de găsire a celei mai plastice expresii a ceea ce urma să spună în continuare Miu au fost acoperite de scîr­­ţiitul scaunelor, de foşnetul filelor întoarse în carneţele. Folosirea carburanţilor era locul sensibil, era punctul ce concentra gîndurile multora dintre cei din sală, era obiecti­vul preocupărilor prezente­­ de perspectivă. — Cred că la nivelul sta­țiunii pierderile sînt destul d mari. Sigur, nici unul dintr noi n-am văzut motorin scurgîndu-se precum șuvoaiel de apă. N-am văzut, dar ea curs ! S-a strecurat printre de­gete. Popescu şi Ionescu au umblat brambura cu tractoa­rele . Constantinescu a veni de şase ori la S.M.T. ca de fie­care dată să prindă cîte o piu­liţă pe care o pierduse pe brazdă . Vasilescu nu putea mînca dacă la ureche nu­­„cînta“ motorul tractorului Ştefănescu își amintea abia­­ prinz că n-a alimentat și pe Ing. GH. FECIORU (Continuare in pag. a­­l-a) FANTOMAS RE (CI) DIVIVUS Nu e prea tîrziu. Să tot fie vreo opt și jumătate Insă e un ger grozav. Sea­ră de iarnă... Cei patru colegi nu au paltoanele pe ei. Le-au lăsat la Cu­­rigan acasă și acum merg prin oraș, în haine, în căutare de aventuri. Cu vreo jumătate de oră mai înainte îl urmări­seră pe profesorul lor de latină, fiindcă aflaseră că a luat salariul. Voiau să-i ia banii, dar nu ştiau cum şi, apoi, prea era multă lume pe strada mare. Lui Ichim îi vine o idee : D. MATALA (Continuare in pag. a IV-a) Impresii u­n­ii gala­­lene Trec pe străzile oraşu­lui şi impresia e una so­lară cu un orizont larg deschis spre Dunăre. E primăvară şi chiar vintul prezent in rafale tăioase nu tulbură oglinzile, ora­şului. Noile cartiere. Ti­­giina I. Tiglina II şi, de curînd prezentul cartier pe harta oraşului. Tiguina III coboară în trepte arhi­tectonice lejere şi nuan­ţate spre centrul oraşului. Scuarul despărţit in două de una din străzile cen­trale trăieşte un moment memorabil prin întregirea unei anumite simetrii. Peste drum de statuia la piatră albă a lui Emines­­cu, o mulţime de curioşi asistă la instalarea, pe so­clu­ proaspăt rostuit, a statuii în bronz a lui Cos­­tache Negri. Dezvelirea ei oficială e anticipată în a­­ceastă dimineaţă şi sem­nificaţiile sale se asocia­ză secret, primăverii. Peisajul citadin în per­manentă efervescenţă pre­găteşte noi surprize viito­rilor săi vizitatori. Turis­tul de mai tîrziu va avea plăcerea să descopere nu peste multă vreme, noi V. ARACHF­ LIAN (Continuare in pag. a ll-a)

Next