Scînteia Tineretului, octombrie 1971 (Anul 27, nr. 6959-6984)

1971-10-26 / nr. 6980

PRIMELE LOVITURI DE TIRUACOP PE ŞANTIERUL CENTURII DE TRANSPORT A CAPITALEI O frumoasă dimineaţă de toamnă. Duminică 24 octombrie, peste o mie de tineri din mu­nicipiul Bucureşti — muncitori, elevi şi studenţi­ — şi-au dat în­­tîlnire la kilometrul 69 al viitoa­rei centuri de transport rutier al Capitalei, important obiectiv de investiţii al următorilor ani. Pe cei mai mulţi dintre ei îi cu­noaştem, i-am urmărit în plin efort pe şantierele muncii vo­­luntar-patriotice ale acestui an. Aportul lor s-a făcut simţit cu prisosinţă la cele 37 de obiec­tive de investiţii, 55 de şanti­ere locale — baze sportive, zone de agrement, spaţii verzi d­in cele 28 de cooperative agricole de producţie şi întreprinderi agricole de stat — ca să enu­merăm doar cîteva din locurile unde braţele lor viguroase au înscris în marea bătălie a mun­cii pagini pline de semnificaţii. Este ora 9. Oră care marchea­ză inaugurarea noului şantier de muncă voluntar-patriotică a tineretului pentru construirea centurii de transport rutier. In cuvintul adresat membrilor ce­lor opt detaşamente în salopete albastre adunate în careu,­ to­varăşul Dumitru Gheorghişan, prim secretar al Comitetului municipal Bucureşti al U.T.C. a spus printre altele : „Prin participarea efectivă la realiza­rea acestui important obiectiv, vom dovedi înalta responsabili­tate politică şi socială de care suntem­ animaţi, realizînd în ca­drul întrecerii organizate la punctele de lucru situate de-a lungul celor 72 km. lucrări de cea mai bună calitate privind amenajarea terasamentelor, ni­velări și balastări, aducînd prin munca noastră economii în valoare de peste 23 000 000 lei. In zona Ciorogîrla-Chiajna, ce se întinde pe o lungime de peste 2 370 m. liniari, pregătindu-se o suprafaţă carosabilă de 19 000 m.p. se vor executa lucrări în valoare de 520 000 lei“. GH. GHIDRIGAN (Continuare in pag. a IV-a) TINERI MUNCITORI, STUDENŢI ŞI ELEVI AU INAUGURAT LUCRĂRILE VIITOAREI ARTERE DE CIRCULAŢIE DIN JURUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI MIX FURAJERĂ BINE GOSPODĂRITĂ- TEMELIE SOLIDĂ A REZILIATELOR DIN ZOOTEHNIE La Salcia, în judeţul Mehe­­dinţi, zootehnia este sector de producţie principal. Importanţa sa e redată nu numai de fap­­tul că o cincime din membrii­­operatori lucrează aici dar şi de către cifra cu care se în­­scrie în bilanţul veniturilor bă­­neşti al cooperativei — cîteva milioane de lei anual. In dialo­gul cu tovarăşul Constantin Bă­diţă, preşedintele cooperativei, şi cu inginera Floarea Marcu­lui ne-am propus să insistăm nici asupra „secretului“ celor şase litri de lapte obţinut ca medie zilnică de la fiecare vacă fura­jată şi nici asupra eficienţei de 3/2 a cheltuielilor efectuate în cadrul acestui sector, ci asupra unuia din aspectele de impor­tanţă economică: dezvoltarea producţiei de furaje şi a mijloa­celor de preparare a acestora, promovarea tehnologiilor de hrănire a animalelor bazate pe utilizarea nutreţurilor de vo­­uim şi reducerea substanţială a consumului specific de concen­trare. — Noi, sublinia tovarăşul Bădiţă, am dezvoltat creşterea mimalelor bazîndu-ne pe valori­ficarea producţiei secundare pro­imită de la vegetal şi din le­gumicultura, adică a furajelor de volum. Principiul nostru este acela de a creşte o vacă de lap­te la cinci hectare de teren ara­bil. •— Şi, aţi reuşit ? Cu ce rezul­— Efectivele de animale ale cooperativei noastre sunt la nive­lul posibilităţilor. In grajduri avem aproape cinci sute de vaci cu lapte, iar efectivele de oi şi de tineret la îngrăşat asigură o încărcătură optimă. Cît priveşte rezultatele, acestea întrec cu mult cifrele înscrise iniţial în planul de producţie. In primele nouă luni ale anului, de pildă, am realizat producţia de lapte de vacă propusă pentru între­gul an; -depăşiri înregistrate şi în cadrul celorlalte ferme. Suc­cesul, cred eu, poate fi atribuit priceperii şi dăruirii oamenilor care lucrează în zootehnie, între ei aproape cincizeci fiind tineri. Dar, succesul se cere pus în relaţie directă şi cu baza fura­jeră, cu modul chibzuit în care atît iarna cît și vara am asigurat noi hrana pentru animale. GH. BRAD (Continuare în pag. a IV-a) Toţi sunt tineri, frumoşi, să­nătoşi, voinici, bine îmbrăcaţi — unii chiar foarte eleganţi. Sunt prieteni nedespărţiţi şi nu e greu să-i găseşti, cu­­toate că firma sub care ,,lucrează“ nu poate fi nicăieri văzută în­ Slati­na. I-am cunoscut prin mijloci­rea lui Coco, un băiat cu părul creţ, lat în umeri şi puţin adus de spate. Ii spusesem că sînt un „amărît de student“, exma­triculat şi în căutare de lucru. „Vii la noi, la I.O.L. !“ — mi-a zis el, şi cum nu se îndoia că voi accepta, m-a invitat la o cafea. Să punem la punct, îm­preună cu colegii, detaliile „an- LOLE SE CONFESEAZĂ Dintre cei pe care i-am cu­noscut aici, la noul bar din cen­tru, primul mi-a reţinut aten­ţia Lole. Pare a fi cel mai um­blat. Ii place muzica. Ştie să evite şi la ghitară. A făcut parte chiar dintr-o formaţie care a participat odată la un program artistic cu prilejul unei serbări. Ii mai place apoi să se simtă autoritar­. Asta probabil pentru că a făcut şi „nişte“ judo la Craiova, cînd era elev la Grupul şcolar de chimie. Păi, nu ches­tia asta a contat, astă vară, la Olt, cînd i-am ajutat unui amic la un viol ? Şi la Brăila... „Ce le-am făcut la unii într-un bar !... Şi ce s-a mai amuzat un controlor de tren, cînd împreu­nă cu alţii ca el au făcut­­ un „blat“ pînă la Constanţa. „O să te plătim, i-a zis Lole la urca­re, cum nu te-a plătit nimeni pînă acum“. Şi ce era să facă , omul ? Dar cea mai grozavă aventu­ră, pe care mi-o povesteşte mie fiindcă ceilalţi se pare că o cu­nosc, e tot aia cu nebunii. Pă­rinţii l-au dus la un psihiatru. Era sănătos ,tun. Dar medicul, văzînd cu cine are de-a face, ca să-i „servească“ o lecţie i-a dat bilet de trimitere la „nr. 9“. Nu ştia ce spital e. L-au ţinut vreo săptămînă, pînă i-au făcut con­trolul şi i-au dat drumul. El însă a rămas în Capitală, la niște rude. După ce a cheltuit toți banii, i-a „tapat“ pe rind pe fie­care, spunîndu-le că-i trebuie bani să se întoarcă la Slatina. S-a distrat nemaipomenit. — Ce faci, nu fumezi ? Obser- VASILE RAVESCU (Continuare în pag. a ll-a) INCOGNITO intr-un grup de pierde­ v • CINE SUNT „BĂIEȚII", CE FIGURI AU SI CE „FIGURĂ" FAC PE STRĂZILE ORAŞULUI SLATINA OBIECTIVUL ACŢIUNII: STRÍNSUL RECOLTEI Elevii şi tinerii din judeţul Ilfov continuă să sprijine lu­crătorii ogoarelor la strînsul recoltelor bogate din această toamnă. Zilele acestea, e­­levii Liceului pedagogic au lucrat continuu pe ogoarele întreprinderii agricole de stat Mihăileşti. Profesorul Matei Sichitiu ne-a pus la indemînă bilanţul eforturilor de cîteva zile : 60 000 tone cartofi recoltaţi şi 30 tone roşii recoltate şi sortate ; 25 000 kilograme ceapă, 2 000 kilograme arpagic şi 7 000 ki­lograme ardei expediate că­tre piaţă sau către depozite. Printre evidențiați : Ana Porumbel, Ana Grigore, Ma­riana Manea, Vasilica Pană, Vasile Vraja, Elena Safta și Ioana Furtună. * DE LU­­PI SiMBĂTI PE TEI TIMED Casa de cultură a sectorului 8 a găzduit recent o săptămînă de activităţi cultural-educative de­dicate tineretului. Acţiunea s-a bucurat de succes. Virtuţile principale ale acestui program au constat in : oportunitatea tematicii, seriozitate în selecţia modalităţilor, calificare în rea­lizarea concretă. Recomandînd, aici, această ac­ţiune, ziarul nostru o face nu cu intenţia de a sugera altora o preluare „ad-literam“. Reporta­jul de faţă este o punere in­ternă, el sugerează celor intere­saţi spiritul şi nu litera unei posibile agende de activităţi cultural-educative şi politico­­ideologice. Mai întâi, ca o „expunere de motive“, iată o convorbire cu tovarăşul Paul Cojocaru, prim secretar al Comitetului de partid al sectorului 8. „PE AICI TRECE UNA DIN MA­GISTRALELE REVOLUŢIEI" — V-am văzut prezent la casa de cultură în fiecare din aceste zile dedicate tineretului. — Era firesc să fim de faţă, noi, activiştii de partid. Manifes­tările cultural-educative din a­­ceastă săptămînă, dedicate­ tine­­­retului de către casa noastră de cultură fac parte dintr-un plan mai vast de acţiuni politico­­ideologice, elaborat la nivelul comitetului de partid al sectoru­lui... Apoi, noi venim la casa de cultură mereu, pentru că ne-a­m familiarizat, ca cetăţeni, cu acţiunile ei. Sectorul 8 este, prin specific, o zonă muncito­rească. Toţi cei ce locuim aici ne , simţim ca într-o mare fami­lie, cită vreme oamenii de pe străzi şi cartiere întregi din a­­ceastă zonă se îndreaptă­­dimi­­neaţa spre aceleaşi locuri de muncă : la Griviţa, la „Dacia“, „Laromet“ etc. , Aşa că nu ne este indiferent ce­­ se întimplă cu „membrii familiei“. Mai cu seamă cu cei tineri. De aceea am căutat şi căutăm să formăm spiritul­­ colectiv nu numai la locurile de muncă, ci în orice loc de contingenţă socială. In a­­ceastă direcţie, casei de cultură ca instituţie publică activă, îi revin însemnate sarcini pe linia propagandei politico-ideologice şi educativ-culturale. De aseme­nea, activităţile ei trebuie să ofere în permanenţă exemple concrete cluburilor uzinale, ca­sei de cultură a tineretului, ce­lorlalte organisme similare din sectorul nostru, într-o seară, la ION MARCOVICI (Continuare in pag. a ll-a) O semnătură fermă, în registrul stării civile: Actul de căsătorie nr. 6325. Protagoniștii: Munteanu Constantin (student) și Elena Vasilescu (muncitoare). Deschiderea cursurilor Academiei „Ştefan Gheorghiu“ Telegrama adresată cu a­­ceasta ocazie Comitetului Central al Partidului Comu­nist Român, tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU. (PAG. A ll-a) Prezenţi printre elevii cîtorva şcoli din municipiul Ploieşti, redactorii „Scînteii tineretului", au căutat răspuns la între­barea : Cum şi ce lucrează în acea zi din săptămînă con­sacrată muncii ? O parte dintre aceste răspunsuri, însoţite de un comen­tariu, sunt grupate în reportajul publicat în PAGINA A 3-a. ORELE DE PRACTICĂ SĂ FIE ORE DE MUNCĂ! Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVII. SERIA II. Nr. 6980 6 PAGINI —30 BANI MARȚI 26 OCTOMBRIE 1971 COLECTIVE DE A CĂROR EXISTENŢĂ NU SE INTERESEAZĂ NIMENI. NICI MĂCAR ELE ÎNSELE ORGANIZAŢIILE U.T.C DE CARTIER Departe de a fi un simplu­­­fapt statistic sau de evidenţă a membrilor, cuprinderea tineri­lor în organizaţiile U.T.C. de cartier concentrează aspecte deo­sebit de semnificative, ţinind de­­însăşi esenţa exercitării acţiunii lor educative, de îndeplinirea rolului şi atribuţiilor specifice, pentru şi printr-un număr im­portant de utecişti. Ne-au argu­mentat încă o dată, concludent, o asemenea realitate rezultatele unei recente investigări pe a­c­eastă temă la Constanţa, pre­cum şi opinii ale activiştilor co­mitetului municipal U.T.C. « A fost o problemă spinoasă» şi a rămas un punct vulnerabil în activitatea noastră. Deşi din aceste organizaţii ar trebui să facă parte toţi cei neintegraţi o vreme in producţie, absolven­ţii de şcoală generală sau de li­ceu care nu urmează cursurile unnor instituţii de învăţămint de grad superior celei absolvite, soţiile marinarilor, tinerele cas­nice şi alte categorii de utecişti cuprinderea este scăzută şi exis­tă o permanentă fluctuaţie. In cele din urmă, vara, în plin se­zon turistic nici cei de la ale- ION TRONAC (Continuare în pag. a IV-a) LA SIbHI­U HAT Sfioşii IAIA­N ŢARA A CONCURSULUI Aşa cum se prevedea, proba scrisă­ din cadrul finalei „Mii­­nilor măiestre“, întrecere re­unind de-a lungul său aproape 30 000 de tineri, a triat serios concurenţii prezenţi la finală. Examenul teoretic, desfăşurat în sala Casei Armatei din Sibiu, a decurs în nota familiară de a­­cum concursurilor cu public , de o parte o mină de tinere în­­cercînd să depășească pragul confruntării cu un juriu exigent, dincolo, în sală, un public avi­zat, formulind prompt verdicte asupra felului cum colegii lor își apărau șansele. Fără să a­­tingă un nivel deosebit din punc­tul de vedere al calităţii răspun­surilor, proba orală a lăsat să se vadă evidenta diferenţă în felul de pregătire al celor pre­zenţi pe scenă. Au cîştigat, la capătul disputei, condusă cu verva-i cunoscută de profesorul Ion Mustaţă, două tinere cu rea­le calităţi profesionale. Iată, de altfel, „clasamentele“ consem­nate de juriu la sfîrşitul între­cerii. Filatoare : locul I : Ma­ria Mutu, întreprinderea „Firul Roşu“ Tilmaciu ; locul II : Teo­dora Bîşcă, Uzinele textile „Mol­dova“ Botoşani ; locul III : Ma­riana Miron, Filatura de in şi cînepă Fălticeni. Menţiuni : A­­malia Tudor, întreprinderea ,,Bucegi“ Pucioasa şi Margareta Ciobanu. F.R.B. Pe scena finalei au mai fost prezente Rodica Măndoiu (Fabrica de postav A­­zuga), Vioca Urdă, (Intreprin­derea de bumbac Bucureşti) şi Stan Elena („Textila“ Piteşti) Ţesătoare : locul I : Florica Ni­­colae (Postăvăria română Bucu­reşti) ; locul II : Ioana Manea („Dacia“ Bucureşti) ; locul III : Ana Negură, (Fabrica de postav Braşov). Menţiuni : Ioana Dorica (Judeţul Teleorman) şi Tako Eva (judeţul Braşov). Dar a vorbi numai despre con­curs ca atare, a-l prezenta nu­mai ca pe o întrecere al cărei scop rămine pur şi simplu de­semnarea unui ciştigător, ar fi nefiresc, pentru că dincolo de caracterul competitiv al între­cerii, „Miini măiestre“ se dove­deşte, ca şi celelalte forme simi­­lare utilizate cu succes, în ul­tima vreme de comitetele U.T.C în colaborare cu alţi factori de răspundere, o pirghie demnă de luat in seamă in îmbunătăţirea rezultatelor obţinut de tinerele muncitoare în producţie. Adre­­sîndu-se concurenţilor, tovarăşa Margareta Filipaş, preşedinte al Uniunii sindicatelor lucrătorilor din industria uşoară, sublinia faptul că beneficiari nu vor fi doar premianţii, ci cîştigătoare I. N. (Continuare în pag. a V-a) Echilibriştii de NICOLAE ŢIC Se poate face echilibristică nu numai pe sîrmă, suspen­dat, ci şi aici, jos, cu picioarele pe frămînt şi cu capul în nori , să zicem, o echilibristică a opiniilor. Pe sîrmă, tre­buie să mergi drept, drept, nu cumva să te-ndini într-o parte sau alta; aici, pe pămînt, în şedinţe, ori în relaţiile cu diverşi, trebuie să te strecori uşor, ca printre stînci colţuroase, să nu ţinteşti nici în dreapta, nici în stingă — adică nici în tovarăşul cutare, nici în cutare — asta, bine­înţeles, dacă vrei să nu te loveşti de respectivele stînci, adică de x, y. Există, într-adevăr, oameni care stau la pîn­­dă : „A­ tras cineva în mine ? Cine ?" Şi aflînd, se-apucă să caute nod în papură şi să plătească poliţe. Critica, fie cît de întemeiată, se cheamă, în limbajul respectivilor, un atac grosolan. Şi urmează justificarea: „M-a atacat ! Să nu se supere dumnealui, dar la atac se răspunde cu un contra-atac !" Există, într-adevăr, oameni care stau la pîndă... Poate că n-ar exista, sau n-ar mai exista atît de mulţi dacă cei din jurul lor n-ar mai face atîta echili­bristică. Acasă, în familie, omul exprimă un punct de ve­dere ; e amărît că unui coleg i s-a făcut o nedreptate, e revoltat că alţii profită... A doua zi, la şedinţă, înainte de-a i se da cuvîntul, transpiră cît zece . Să ia apărarea colegului, să n-o ia ? ! Dacă — da, o să se supere doi superiori şi trei subalterni, care au formulat acuzaţiile. Dacă — nu, o să se supere colegul, prietenul... Şi-atunci, respectivul, năduşit, hotărăşte să se refere, în general, la nişte principii, care ne-nvaţă să fim drepţi, cinstiţi etc. Toţi aşteaptă un punct de vedere. N-au decit­ să aştepte. După zece minute, omul se lasă pe scaun, istovit. A fost greu, cît pe-aci să se izbească ba de o stîncă, ba de alta, a trebuit să se chinuie mult ca să fină cîrma — doamne, ce echilibristică ! Aşa o dată, aşa de două, de zece ori, şi-apoi, cînd îl întrebi ce mai face, răspunde senin : „Ce să^ fac ? Echilibristică. Mă strecor şi eu !* Zice că echili­bristică mai fac şi alţii pe care-i ştie, şi care-i împărtăşesc din experienţa lor... Pe urmă, vine o zi cînd se constată că unul dintre colegi, față de care s-a dovedit un bun echi­­librist, n-a ţintit în dumnealui niciodată, deşi ar fi avut suficiente motive — a făcut nu ştiu cîte potlogării, a de­lapidat etc. Pentru cele săvîrşite, potlogarul a fost arestat, deferit justiţiei. Deci — n-o să mai treacă pe la institu­ţie vreo patru, cinci ani. Şi, dacă aşa stau lucrurile, da, sigur, dacă aşa stau — atunci, să exprimăm şi noi un punct de vedere limpede, hotărît ! Şi omul nostru spune, şi spu­ne, se avîntă, nu mai face echilibristică. Abia cînd este întrebat : „Dar pînă­ acum ce-afi păzit? De ce-afi tăcut?" începe din nou să umble pe sîrmă. Dă nişte explicaţii din care nu pricepi nimic. Adică, nu, nu ! — ceva tot pricepi , că celui în cauză, echilibristului, îi este destul de indiferen­tă soarta altora, să se descurce cum ar şti, ca să se poată descurca şi el, îi este indiferentă şi soarta instituţiei, doar nu-i singura instituţie în ţara asta — dacă într-o bună zi n-o să-i mai meargă aici, se duce dincolo... Şi-apoi, între ai lor, echilibriştii se vaită că încă mai există oameni care nu acceptă critica, nu acceptă principiul muncii colective, nu respectă legile democraţiei noastre... Se vaită, se vaită­­ şi caută ţapi ispăşitori. Şi-n ceie din urmă, conchid. De, aşa-i lumea asta !

Next