Scînteia Tineretului, octombrie 1971 (Anul 27, nr. 6959-6984)
1971-10-26 / nr. 6980
PRIMELE LOVITURI DE TIRUACOP PE ŞANTIERUL CENTURII DE TRANSPORT A CAPITALEI O frumoasă dimineaţă de toamnă. Duminică 24 octombrie, peste o mie de tineri din municipiul Bucureşti — muncitori, elevi şi studenţi — şi-au dat întîlnire la kilometrul 69 al viitoarei centuri de transport rutier al Capitalei, important obiectiv de investiţii al următorilor ani. Pe cei mai mulţi dintre ei îi cunoaştem, i-am urmărit în plin efort pe şantierele muncii voluntar-patriotice ale acestui an. Aportul lor s-a făcut simţit cu prisosinţă la cele 37 de obiective de investiţii, 55 de şantiere locale — baze sportive, zone de agrement, spaţii verzi din cele 28 de cooperative agricole de producţie şi întreprinderi agricole de stat — ca să enumerăm doar cîteva din locurile unde braţele lor viguroase au înscris în marea bătălie a muncii pagini pline de semnificaţii. Este ora 9. Oră care marchează inaugurarea noului şantier de muncă voluntar-patriotică a tineretului pentru construirea centurii de transport rutier. In cuvintul adresat membrilor celor opt detaşamente în salopete albastre adunate în careu, tovarăşul Dumitru Gheorghişan, prim secretar al Comitetului municipal Bucureşti al U.T.C. a spus printre altele : „Prin participarea efectivă la realizarea acestui important obiectiv, vom dovedi înalta responsabilitate politică şi socială de care suntem animaţi, realizînd în cadrul întrecerii organizate la punctele de lucru situate de-a lungul celor 72 km. lucrări de cea mai bună calitate privind amenajarea terasamentelor, nivelări și balastări, aducînd prin munca noastră economii în valoare de peste 23 000 000 lei. In zona Ciorogîrla-Chiajna, ce se întinde pe o lungime de peste 2 370 m. liniari, pregătindu-se o suprafaţă carosabilă de 19 000 m.p. se vor executa lucrări în valoare de 520 000 lei“. GH. GHIDRIGAN (Continuare in pag. a IV-a) TINERI MUNCITORI, STUDENŢI ŞI ELEVI AU INAUGURAT LUCRĂRILE VIITOAREI ARTERE DE CIRCULAŢIE DIN JURUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI MIX FURAJERĂ BINE GOSPODĂRITĂ- TEMELIE SOLIDĂ A REZILIATELOR DIN ZOOTEHNIE La Salcia, în judeţul Mehedinţi, zootehnia este sector de producţie principal. Importanţa sa e redată nu numai de faptul că o cincime din membriioperatori lucrează aici dar şi de către cifra cu care se înscrie în bilanţul veniturilor băneşti al cooperativei — cîteva milioane de lei anual. In dialogul cu tovarăşul Constantin Bădiţă, preşedintele cooperativei, şi cu inginera Floarea Marcului ne-am propus să insistăm nici asupra „secretului“ celor şase litri de lapte obţinut ca medie zilnică de la fiecare vacă furajată şi nici asupra eficienţei de 3/2 a cheltuielilor efectuate în cadrul acestui sector, ci asupra unuia din aspectele de importanţă economică: dezvoltarea producţiei de furaje şi a mijloacelor de preparare a acestora, promovarea tehnologiilor de hrănire a animalelor bazate pe utilizarea nutreţurilor de vouim şi reducerea substanţială a consumului specific de concentrare. — Noi, sublinia tovarăşul Bădiţă, am dezvoltat creşterea mimalelor bazîndu-ne pe valorificarea producţiei secundare proimită de la vegetal şi din legumicultura, adică a furajelor de volum. Principiul nostru este acela de a creşte o vacă de lapte la cinci hectare de teren arabil. •— Şi, aţi reuşit ? Cu ce rezul— Efectivele de animale ale cooperativei noastre sunt la nivelul posibilităţilor. In grajduri avem aproape cinci sute de vaci cu lapte, iar efectivele de oi şi de tineret la îngrăşat asigură o încărcătură optimă. Cît priveşte rezultatele, acestea întrec cu mult cifrele înscrise iniţial în planul de producţie. In primele nouă luni ale anului, de pildă, am realizat producţia de lapte de vacă propusă pentru întregul an; -depăşiri înregistrate şi în cadrul celorlalte ferme. Succesul, cred eu, poate fi atribuit priceperii şi dăruirii oamenilor care lucrează în zootehnie, între ei aproape cincizeci fiind tineri. Dar, succesul se cere pus în relaţie directă şi cu baza furajeră, cu modul chibzuit în care atît iarna cît și vara am asigurat noi hrana pentru animale. GH. BRAD (Continuare în pag. a IV-a) Toţi sunt tineri, frumoşi, sănătoşi, voinici, bine îmbrăcaţi — unii chiar foarte eleganţi. Sunt prieteni nedespărţiţi şi nu e greu să-i găseşti, cutoate că firma sub care ,,lucrează“ nu poate fi nicăieri văzută în Slatina. I-am cunoscut prin mijlocirea lui Coco, un băiat cu părul creţ, lat în umeri şi puţin adus de spate. Ii spusesem că sînt un „amărît de student“, exmatriculat şi în căutare de lucru. „Vii la noi, la I.O.L. !“ — mi-a zis el, şi cum nu se îndoia că voi accepta, m-a invitat la o cafea. Să punem la punct, împreună cu colegii, detaliile „an- LOLE SE CONFESEAZĂ Dintre cei pe care i-am cunoscut aici, la noul bar din centru, primul mi-a reţinut atenţia Lole. Pare a fi cel mai umblat. Ii place muzica. Ştie să evite şi la ghitară. A făcut parte chiar dintr-o formaţie care a participat odată la un program artistic cu prilejul unei serbări. Ii mai place apoi să se simtă autoritar. Asta probabil pentru că a făcut şi „nişte“ judo la Craiova, cînd era elev la Grupul şcolar de chimie. Păi, nu chestia asta a contat, astă vară, la Olt, cînd i-am ajutat unui amic la un viol ? Şi la Brăila... „Ce le-am făcut la unii într-un bar !... Şi ce s-a mai amuzat un controlor de tren, cînd împreună cu alţii ca el au făcut un „blat“ pînă la Constanţa. „O să te plătim, i-a zis Lole la urcare, cum nu te-a plătit nimeni pînă acum“. Şi ce era să facă , omul ? Dar cea mai grozavă aventură, pe care mi-o povesteşte mie fiindcă ceilalţi se pare că o cunosc, e tot aia cu nebunii. Părinţii l-au dus la un psihiatru. Era sănătos ,tun. Dar medicul, văzînd cu cine are de-a face, ca să-i „servească“ o lecţie i-a dat bilet de trimitere la „nr. 9“. Nu ştia ce spital e. L-au ţinut vreo săptămînă, pînă i-au făcut controlul şi i-au dat drumul. El însă a rămas în Capitală, la niște rude. După ce a cheltuit toți banii, i-a „tapat“ pe rind pe fiecare, spunîndu-le că-i trebuie bani să se întoarcă la Slatina. S-a distrat nemaipomenit. — Ce faci, nu fumezi ? Obser- VASILE RAVESCU (Continuare în pag. a ll-a) INCOGNITO intr-un grup de pierde v • CINE SUNT „BĂIEȚII", CE FIGURI AU SI CE „FIGURĂ" FAC PE STRĂZILE ORAŞULUI SLATINA OBIECTIVUL ACŢIUNII: STRÍNSUL RECOLTEI Elevii şi tinerii din judeţul Ilfov continuă să sprijine lucrătorii ogoarelor la strînsul recoltelor bogate din această toamnă. Zilele acestea, elevii Liceului pedagogic au lucrat continuu pe ogoarele întreprinderii agricole de stat Mihăileşti. Profesorul Matei Sichitiu ne-a pus la indemînă bilanţul eforturilor de cîteva zile : 60 000 tone cartofi recoltaţi şi 30 tone roşii recoltate şi sortate ; 25 000 kilograme ceapă, 2 000 kilograme arpagic şi 7 000 kilograme ardei expediate către piaţă sau către depozite. Printre evidențiați : Ana Porumbel, Ana Grigore, Mariana Manea, Vasilica Pană, Vasile Vraja, Elena Safta și Ioana Furtună. * DE LUPI SiMBĂTI PE TEI TIMED Casa de cultură a sectorului 8 a găzduit recent o săptămînă de activităţi cultural-educative dedicate tineretului. Acţiunea s-a bucurat de succes. Virtuţile principale ale acestui program au constat in : oportunitatea tematicii, seriozitate în selecţia modalităţilor, calificare în realizarea concretă. Recomandînd, aici, această acţiune, ziarul nostru o face nu cu intenţia de a sugera altora o preluare „ad-literam“. Reportajul de faţă este o punere internă, el sugerează celor interesaţi spiritul şi nu litera unei posibile agende de activităţi cultural-educative şi politicoideologice. Mai întâi, ca o „expunere de motive“, iată o convorbire cu tovarăşul Paul Cojocaru, prim secretar al Comitetului de partid al sectorului 8. „PE AICI TRECE UNA DIN MAGISTRALELE REVOLUŢIEI" — V-am văzut prezent la casa de cultură în fiecare din aceste zile dedicate tineretului. — Era firesc să fim de faţă, noi, activiştii de partid. Manifestările cultural-educative din această săptămînă, dedicate tineretului de către casa noastră de cultură fac parte dintr-un plan mai vast de acţiuni politicoideologice, elaborat la nivelul comitetului de partid al sectorului... Apoi, noi venim la casa de cultură mereu, pentru că ne-am familiarizat, ca cetăţeni, cu acţiunile ei. Sectorul 8 este, prin specific, o zonă muncitorească. Toţi cei ce locuim aici ne , simţim ca într-o mare familie, cită vreme oamenii de pe străzi şi cartiere întregi din această zonă se îndreaptădimineaţa spre aceleaşi locuri de muncă : la Griviţa, la „Dacia“, „Laromet“ etc. , Aşa că nu ne este indiferent ce se întimplă cu „membrii familiei“. Mai cu seamă cu cei tineri. De aceea am căutat şi căutăm să formăm spiritul colectiv nu numai la locurile de muncă, ci în orice loc de contingenţă socială. In această direcţie, casei de cultură ca instituţie publică activă, îi revin însemnate sarcini pe linia propagandei politico-ideologice şi educativ-culturale. De asemenea, activităţile ei trebuie să ofere în permanenţă exemple concrete cluburilor uzinale, casei de cultură a tineretului, celorlalte organisme similare din sectorul nostru, într-o seară, la ION MARCOVICI (Continuare in pag. a ll-a) O semnătură fermă, în registrul stării civile: Actul de căsătorie nr. 6325. Protagoniștii: Munteanu Constantin (student) și Elena Vasilescu (muncitoare). Deschiderea cursurilor Academiei „Ştefan Gheorghiu“ Telegrama adresată cu aceasta ocazie Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU. (PAG. A ll-a) Prezenţi printre elevii cîtorva şcoli din municipiul Ploieşti, redactorii „Scînteii tineretului", au căutat răspuns la întrebarea : Cum şi ce lucrează în acea zi din săptămînă consacrată muncii ? O parte dintre aceste răspunsuri, însoţite de un comentariu, sunt grupate în reportajul publicat în PAGINA A 3-a. ORELE DE PRACTICĂ SĂ FIE ORE DE MUNCĂ! Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVII. SERIA II. Nr. 6980 6 PAGINI —30 BANI MARȚI 26 OCTOMBRIE 1971 COLECTIVE DE A CĂROR EXISTENŢĂ NU SE INTERESEAZĂ NIMENI. NICI MĂCAR ELE ÎNSELE ORGANIZAŢIILE U.T.C DE CARTIER Departe de a fi un simplufapt statistic sau de evidenţă a membrilor, cuprinderea tinerilor în organizaţiile U.T.C. de cartier concentrează aspecte deosebit de semnificative, ţinind deînsăşi esenţa exercitării acţiunii lor educative, de îndeplinirea rolului şi atribuţiilor specifice, pentru şi printr-un număr important de utecişti. Ne-au argumentat încă o dată, concludent, o asemenea realitate rezultatele unei recente investigări pe această temă la Constanţa, precum şi opinii ale activiştilor comitetului municipal U.T.C. « A fost o problemă spinoasă» şi a rămas un punct vulnerabil în activitatea noastră. Deşi din aceste organizaţii ar trebui să facă parte toţi cei neintegraţi o vreme in producţie, absolvenţii de şcoală generală sau de liceu care nu urmează cursurile unnor instituţii de învăţămint de grad superior celei absolvite, soţiile marinarilor, tinerele casnice şi alte categorii de utecişti cuprinderea este scăzută şi există o permanentă fluctuaţie. In cele din urmă, vara, în plin sezon turistic nici cei de la ale- ION TRONAC (Continuare în pag. a IV-a) LA SIbHIU HAT Sfioşii IAIAN ŢARA A CONCURSULUI Aşa cum se prevedea, proba scrisă din cadrul finalei „Miinilor măiestre“, întrecere reunind de-a lungul său aproape 30 000 de tineri, a triat serios concurenţii prezenţi la finală. Examenul teoretic, desfăşurat în sala Casei Armatei din Sibiu, a decurs în nota familiară de acum concursurilor cu public , de o parte o mină de tinere încercînd să depășească pragul confruntării cu un juriu exigent, dincolo, în sală, un public avizat, formulind prompt verdicte asupra felului cum colegii lor își apărau șansele. Fără să atingă un nivel deosebit din punctul de vedere al calităţii răspunsurilor, proba orală a lăsat să se vadă evidenta diferenţă în felul de pregătire al celor prezenţi pe scenă. Au cîştigat, la capătul disputei, condusă cu verva-i cunoscută de profesorul Ion Mustaţă, două tinere cu reale calităţi profesionale. Iată, de altfel, „clasamentele“ consemnate de juriu la sfîrşitul întrecerii. Filatoare : locul I : Maria Mutu, întreprinderea „Firul Roşu“ Tilmaciu ; locul II : Teodora Bîşcă, Uzinele textile „Moldova“ Botoşani ; locul III : Mariana Miron, Filatura de in şi cînepă Fălticeni. Menţiuni : Amalia Tudor, întreprinderea ,,Bucegi“ Pucioasa şi Margareta Ciobanu. F.R.B. Pe scena finalei au mai fost prezente Rodica Măndoiu (Fabrica de postav Azuga), Vioca Urdă, (Intreprinderea de bumbac Bucureşti) şi Stan Elena („Textila“ Piteşti) Ţesătoare : locul I : Florica Nicolae (Postăvăria română Bucureşti) ; locul II : Ioana Manea („Dacia“ Bucureşti) ; locul III : Ana Negură, (Fabrica de postav Braşov). Menţiuni : Ioana Dorica (Judeţul Teleorman) şi Tako Eva (judeţul Braşov). Dar a vorbi numai despre concurs ca atare, a-l prezenta numai ca pe o întrecere al cărei scop rămine pur şi simplu desemnarea unui ciştigător, ar fi nefiresc, pentru că dincolo de caracterul competitiv al întrecerii, „Miini măiestre“ se dovedeşte, ca şi celelalte forme similare utilizate cu succes, în ultima vreme de comitetele U.T.C în colaborare cu alţi factori de răspundere, o pirghie demnă de luat in seamă in îmbunătăţirea rezultatelor obţinut de tinerele muncitoare în producţie. Adresîndu-se concurenţilor, tovarăşa Margareta Filipaş, preşedinte al Uniunii sindicatelor lucrătorilor din industria uşoară, sublinia faptul că beneficiari nu vor fi doar premianţii, ci cîştigătoare I. N. (Continuare în pag. a V-a) Echilibriştii de NICOLAE ŢIC Se poate face echilibristică nu numai pe sîrmă, suspendat, ci şi aici, jos, cu picioarele pe frămînt şi cu capul în nori , să zicem, o echilibristică a opiniilor. Pe sîrmă, trebuie să mergi drept, drept, nu cumva să te-ndini într-o parte sau alta; aici, pe pămînt, în şedinţe, ori în relaţiile cu diverşi, trebuie să te strecori uşor, ca printre stînci colţuroase, să nu ţinteşti nici în dreapta, nici în stingă — adică nici în tovarăşul cutare, nici în cutare — asta, bineînţeles, dacă vrei să nu te loveşti de respectivele stînci, adică de x, y. Există, într-adevăr, oameni care stau la pîndă : „A tras cineva în mine ? Cine ?" Şi aflînd, se-apucă să caute nod în papură şi să plătească poliţe. Critica, fie cît de întemeiată, se cheamă, în limbajul respectivilor, un atac grosolan. Şi urmează justificarea: „M-a atacat ! Să nu se supere dumnealui, dar la atac se răspunde cu un contra-atac !" Există, într-adevăr, oameni care stau la pîndă... Poate că n-ar exista, sau n-ar mai exista atît de mulţi dacă cei din jurul lor n-ar mai face atîta echilibristică. Acasă, în familie, omul exprimă un punct de vedere ; e amărît că unui coleg i s-a făcut o nedreptate, e revoltat că alţii profită... A doua zi, la şedinţă, înainte de-a i se da cuvîntul, transpiră cît zece . Să ia apărarea colegului, să n-o ia ? ! Dacă — da, o să se supere doi superiori şi trei subalterni, care au formulat acuzaţiile. Dacă — nu, o să se supere colegul, prietenul... Şi-atunci, respectivul, năduşit, hotărăşte să se refere, în general, la nişte principii, care ne-nvaţă să fim drepţi, cinstiţi etc. Toţi aşteaptă un punct de vedere. N-au decit să aştepte. După zece minute, omul se lasă pe scaun, istovit. A fost greu, cît pe-aci să se izbească ba de o stîncă, ba de alta, a trebuit să se chinuie mult ca să fină cîrma — doamne, ce echilibristică ! Aşa o dată, aşa de două, de zece ori, şi-apoi, cînd îl întrebi ce mai face, răspunde senin : „Ce să^ fac ? Echilibristică. Mă strecor şi eu !* Zice că echilibristică mai fac şi alţii pe care-i ştie, şi care-i împărtăşesc din experienţa lor... Pe urmă, vine o zi cînd se constată că unul dintre colegi, față de care s-a dovedit un bun echilibrist, n-a ţintit în dumnealui niciodată, deşi ar fi avut suficiente motive — a făcut nu ştiu cîte potlogării, a delapidat etc. Pentru cele săvîrşite, potlogarul a fost arestat, deferit justiţiei. Deci — n-o să mai treacă pe la instituţie vreo patru, cinci ani. Şi, dacă aşa stau lucrurile, da, sigur, dacă aşa stau — atunci, să exprimăm şi noi un punct de vedere limpede, hotărît ! Şi omul nostru spune, şi spune, se avîntă, nu mai face echilibristică. Abia cînd este întrebat : „Dar pînă acum ce-afi păzit? De ce-afi tăcut?" începe din nou să umble pe sîrmă. Dă nişte explicaţii din care nu pricepi nimic. Adică, nu, nu ! — ceva tot pricepi , că celui în cauză, echilibristului, îi este destul de indiferentă soarta altora, să se descurce cum ar şti, ca să se poată descurca şi el, îi este indiferentă şi soarta instituţiei, doar nu-i singura instituţie în ţara asta — dacă într-o bună zi n-o să-i mai meargă aici, se duce dincolo... Şi-apoi, între ai lor, echilibriştii se vaită că încă mai există oameni care nu acceptă critica, nu acceptă principiul muncii colective, nu respectă legile democraţiei noastre... Se vaită, se vaită şi caută ţapi ispăşitori. Şi-n ceie din urmă, conchid. De, aşa-i lumea asta !