Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-28 / nr. 7060

„ser NT EI A TINERETULUI" pag. 2 ■" ■ ....... Tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, şi tovarăşul ION GHEOR­­GHE MAURER, preşedintele Consiliului de Miniştri, au pri­mit din partea tovarăşilor MAO TZEDIN, preşedintele Co­mitetului Central al Partidului Comunist Chinez şi CIU EN-LAI, premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, următoarea telegramă : Ţinem să vă exprimăm mulţumiri sincere pentru telegra­ma prin care aţi binevoit a prezenta condoleanţe in legătură cu încetarea din viaţă a tovarăşului Cen I. Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, ION GHEORGHE MAURER, a primit din partea primului ministru al Republicii Arabe Egipt, AZIZ SEDEI, ur­mătoarea telegramă : Profund mişcat de mesajul cordial de felicitări pe care aţi binevoit că mi-l adresaţi cu ocazia numirii mele in funcţia de prim-ministru, rog pe Exce­lenţa Voastră să primească sin­cerele mele mulţumiri. Folosesc această ocazie pentru a vă asi­gura că voi avea grijă ca legă­turile care unesc cele două ţări ale noastre să se întărească şi mai mult. Joi după-amiază, la sediul C.C. al P.C.R., s-au încheiat convorbirile dintre delegaţia Partidului Comunist Român şi delegaţia Partidului Congolez al Muncii. Convorbirile s-au desfăşurat intr-o atmosferă de caldă prie­tenie militantă. Joi seara, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ştefan Pe­­terfi, reprezentant personal al preşedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, la funeraliile regelui Frederik al IX-lea al Da­nemarcei, s-a înapoiat în Capi­tală. Prin decret al Consiliului de Stat, tovarăşul Gheorghe Stoian a fost numit în calitatea de am­basador extraordinar şi plenipo­tenţiar al Republicii Socialiste România în Republica Populară Congo, în locul tovarăşului Ale­xandru Turon. Joi, s-au încheiat la Bucu­reşti lucrările consfătuirii pre­şedinţilor organizaţiilor coope­ratiste meşteşugăreşti din Re­publica Populară Bulgaria, Republica Socialistă Ceho­slovacă, Republica Populară Mongolă, Republica Populară Polonă, Republica Socialistă România, Republica Populară Ungară. Timp de trei zile, partici­panţii la consfătuire au făcut un larg schimb de experienţă şi au dezbătut probleme pri­vind dezvoltarea şi adîncirea colaborării şi cooperării în a­­cest sector de activitate. La sfîrşitul lucrărilor, pre­şedinţii organizaţiilor coopera­tiste meşteşugăreşti din ţările participante au semnat un protocol. PRODUCŢIE RITMICĂ (Urmate din pag. I) sider îndreptăţită să cer condu­cerii secţiei de a stabili respon­sabilităţi precise dispecerilor în ceea ce priveşte aprovizionarea tehnico-materială, responsabili­tăţi a căror nerespectare să a­­tragă după sine penalizări se­vere. Păstrindu-se în perimetrul a­­celeiaşi probleme dar abordîn­­d-o din alt unghi, mai mulţi vorbitori, printre care Elisabeta Miriuţă, se refereau nu numai la defectuoasa asigurare cu pie­se şi subansamble dar şi la în­săşi calitatea lor. — Nu este normal — preciza vorbitoarea — ca atelierele pre­lucrătoare să omită un fapt: noi lucrăm cu microni. Orice a­­batere de la cotele stabilite se materializează în secţie fie prin imposibilitatea confecţionării u­­nui anumit tip de aparat , cînd eroarea este în minus, fie prin aceea că ne solicită să a­­pelăm, deşi nu e de datoria noastră, la pilă pentru a le re­media cum ne pricepem, sau mai bine-zis cum nu ne price­pem. In cele din urmă pe lingă timpul pierdut consumat cu ast­fel de operaţii se înregistrează şi derogări de la parametrii teh­nici, foarte exacţi, ai aparatelor. Şi dacă este adevărat că la a­­pariţia acestui fenomen vina cea mai mare o poartă sectoarele de prelucrare — adunarea gene­rală a oamenilor muncii pe în­treprindere trebuie să intervină pentru a repune şi acolo lucru­rile pe făgaşul lor firesc — nu mai puţin adevărat este că o parte din răspundere revine şi maiştrilor noştri care, pe ce cri­terii ?, acceptă să primească şi să repartizeze piese necorespun­zătoare. De o atenţie deosebită s-a bucurat în cadrul dezbaterilor calificarea şi perfecţionarea pro­fesională a muncitorilor. — încă de anul trecut există o lege în virtutea căreia această preocupare devine obligatorie in toate întreprinderile — re­marca tovarăşul Dan Bideac, secretarul comitetului U­T. „ Mai ştiu însă că aici, în secţia noastră aplicarea ei este practic nulă. Deşi majoritatea rebuturi­lor se explică prin insuficienta pregătire, mai ales a tinerilor, deşi, adeseori, lacunele în instru­ire se soldează cu neîndepliniri de normă Consider, de aceea, că, fără întîrziere, conducerea secţiei are datoria de a-şi în­scrie pe ordinea de zi rezolvarea acestei probleme, în cel mai scurt timp trecîndu-se la aplica­rea legii despre care aminteam, asimilarea noilor produse prevă­zute în plan impunînd urgenţa. — Aş dori să fac o precizare — relua ideea muncitoarea Ma­rin Vasilica Atît cursurile de calificare cit şi cele de specia­lizare să nu funcţioneze numai pe hîrtie scontînd pe faptul că de bine, de rău, dacă eu ştiu o operaţie iar colega mea mă roa­gă să i-o arăt o voi face indi­ferent de stnt sau nu convinsă că o cunosc perfect. Este ne­cesar ca lecţiile să fie ţinute de oameni capabili, într-un timp destinat special lor, urmărin­­du-se consecvent atît conţinutul cit şi frecventarea acestora. Paleta bogată a intervenţiilor din adunarea salariaţilor secţiei aparate de măsură şi regula­­toare­ indicatoare nu permite re­porterului să se oprească pe larg asupra tuturor, ci cel mult să le enumere. Ceea ce dorim însă a fi reţinut este că fără nici o excepţie, toate problemele ridicate, toate propunerile fă­cute în acest cadru profund de­mocratic de decizie şi condu­cere colectivă a activităţii au purtat pecetea profundei cu­noaşteri a stărilor de lucruri existente, a responsabilităţii faţă de bunul mers al producţiei, competenţa şi participarea activă la dezbateri concretizîndu-se în îmbogăţirea planului de măsuri tehnico-organizatorice prezentate de conducerea secţiei TREI GEMENI Recent, Maria Rotaru, soţie de miner din Teliuc, în vîrstă de 22 de ani, a adus pe lume, sub asistenţa competentă a me­dicului Elena Mureşan de la spitalul din localitate, trei ge­meni, toţi băieţi : Cătălin, Lau­renţ­iu şi Sorin. In prezent în familia Rotaru sunt cinci băieţi şi o fată. Adresăm tinerei mame felicitările noastre (prof. IO­AN VLAD). RODUL PASIUNII O expoziţie filatelică cu un conţinut inedit şi original a fost inaugurată în localul sălii de spectacole a Casei Centrale a Armatei. Ea cuprinde mărci poştale româneşti cu tematică, cu autografe ale unor persona­lităţi. Pot fi văzute exemplare cu semnăturile autografe ale unor oameni de ştiinţă şi cul­tură ca Henri Coandă, Athana­­se Joja, Horia Hulubei, Elie Carafoli, Grigore Moisil, Ion Jalea, Dumitru Ghiaţă, Henri Catargi, ale artiştilor Costache Antoniu, George Calboreanu, Nicolae Herlea, Ludovic­ Spiss ş.a. precum şi ale unor oaspeţi de peste hotare ale căror nume sunt bine cunoscute publicului larg românesc : Andre New­wara, David Oistrah, Antonio de Almeida, Carlo Tecchi, Vit­torio de Sica. Această expozi­ţie, o noutate în domeniul fila­telic, reprezintă rodul unei pa­siuni de ani de zile a colecţio­narului Ioan Dogaru. (prof. C. FLOREA). NIMIC NU SE ARUNCĂ... Ce facem cu deşeurile ? Din considerente economice dar şi din dorinţa de a limita poluarea me­ diului, pretutindeni în lume se urmăreşte reintroducerea lor în circuitul industrial sau refolosi­­rea acestor mase uriaşe de rezi­duuri. Publicam acum cîteva zile rezultatele obţinute de cercetă­tori de la Universitatea craiovea­­nă în utilizarea cenuşilor de ter­mocentrale. Iată acum o nouă şti­re privind valorificarea deşeurilor rezultate din producţia de alumi­niu : un cercetător american a pus la punct tehnologia obţinerii de oxid de aluminiu, fluorură de na­­triu şi criolit din căptuşelile uzate ale băilor electrolitice. Din 40— 50 000 t. deşeuri se pot obţine 12 000 t. criolit şi alte produse. O centrală electrică de 140 000 kw. va fi construită la Kazan, pe Volga. Particularitatea ei — ca sursă de căldură vor fi utilizate gazele emise de motoare uzate de avion. (TU-104). Au fost realizate amortizoare de zgomot şi filtre pentru purificarea gazelor, astfel că acest tip de centrală va putea fi instalat chiar în perimetrul o­­rașelor. Se află în faza de pro­iectare centrale mobile, montate pe camioane, vase fluviale, vagoa­ne de cale ferată ce vor folosi tot motoarele de avion uzate. După cum se vede, în moduri diferite, tehnicienii sunt tot mai mult preocupaţi de folosirea inte­grală a produselor civilizaţiei in­dustriale. STAND PENTRU PROBAREA FRÎNELOR Defectarea în parcurs a Insta­laţiei automate de frînare de la locomotivele Diesel-electrice, re­prezintă un pericol pentru si­guranţa circulaţiei. Mare parte din robinetele de frînă defecte deveneau inutilizabile datorită lipsei posibilităţii de a verifica calitatea reparaţiei. Standul de probă a instalaţiei de frînare, realizat de maistrul Vasile Vi­­şan, de la Depozitul C.F.R. Pi­teşti, permite controlarea modu­lui în care au fost remediate defecţiunile. De tip portabil, standul este utilizat atît la lo­calizarea defecţiunii, cit şi la ve­rificarea calităţii reparaţiei. Sub aceeaşi semnătură a fost înregistrată de curînd şi o altă inovaţie privind montarea gea­murilor frontale la L.D.E. Ba­lustrada realizată în acest scop oferă posibilitatea montării de 3 ori mai repede a geamurilor în greutate de 20 kg, în condiţii de deplină securitate a muncii. (I. V.) ROMÂNIA-FILM prezintă într-o creaţie inedită pe producţie a studiourilor americane Cinemascop-color Regia : CAROL REED La cinematografele SCALA şi BUCUREŞTI din Capitală In ziua aceea mohorită — dimineaţa devreme începuse o ploaie deasă şi rece — la judiciar era tevatură mare. Inspectorii erau prezenţi cu toţii, lucru ce se întîmplă destul de rar, în cele două birouri care comunică între ele printr-o uşă capitonată. In centrul discuţiei, de la care nu se abţinea nimeni, se afla evadarea cu o seară înainte a lui Gheorghe Petrescu şi a lui Adrian Aldea zis „Păunaşul“. Din întreaga adunare unul părea a fi destul de nervos. Aprins la faţă, gesticulînd violent, maiorul Teodor Eftimescu nu semăna deloc tipului de inspector flegmatic descris în romanele de aventuri. Pire bătăioasă, ambiţioasă — se ştie că pe vremuri a fost boxer — corpolentul Eftimescu deschi­sese supapele şi firea-i impulsivă se manifesta în toată plenitudi­nea. Stătea în mijlocul grupului format ad-hoc şi explica cum s-a produs evadarea. Cu tot vocabularu-i bogat şi viu colorat, nu găsea termeni destul de tari să califice neghiobia celor ce -i scăpaseră pe cei doi de sub supraveghere. Se ştia bine cît munciseră, anul trecut, Eftimescu şi colegul său Barbu pînă să-i prindă pe infractori şi să-i depună acolo de unde nu mai puteau face rău societăţii. Dacă ar fi avut cineva timp să socotească nopţile nedormite, grijile şi alergătura li ar fi văzut cît a fost de greu şi, desigur, că i-ar fi dat, pe loc, dreptate in­spectorului să fie necăjit. Problema prinderii lui Petrescu şi a lui Adrian Aldea se punea în acelaşi timp şi într-un alt birou, în care se aflau trei ofiţeri : şeful inspectoratului judeţean, unul din locţitorii săi şi şeful judi­ciarului. La urmă, colonelul Constantin Ivănchi a concluzionat cele discutate ■ „Să aşteptăm. O să vedem, pe măsură ce vom primi ceva informaţii, dacă trebuie şi cum trebuie să acţionăm“. Colonelul avea dreptate Nimeni n-ar fi putut spune unde se aflau cei doi infractori şi în ce direcţie se duceau. Fuseseră daţi în urmărire pe ţară şi, cine ştie, poate că aveau să fie prinşi pe undeva. Cu aceasta, o vreme, cazul a fost închis. Peste vreo zece zile însă o informaţie lapidară le-a oferit, maiorului Eftimescu şi loco­tenentului major Barbu, prilejul să deţioneze. Un student din Iaşi fusese atacat, seara tîrziu, şi jefuit. După modul de operare se bănuia că ar fi vorba de Petrescu şi complicele său. Cu trenul de noapte, cei doi inspectori s-au îndreptat spre Iaşi. Cei de la miliţia locală acţionau pentru prinderea infractorilor. Dar cercetările mergeau greu. Semnalmentele celor doi fuseseră date tuturor miliţienilor. Sectoriştii făceau investigaţii în cartiere pentru a afla dacă tâlharii apăruseră pe undeva. Nu se obţinuse însă nici un rezultat. Aflînd toate acestea, maiorul Eftimescu rugase colegii din Iaşi să le ■­■anieze o discuţie cu victima. Studentul Dan Cojocaru era un­­ tinăr înalt, slăbuţ. Purta ochelari de vedere. Un păr lung, cu fir subţire şi rar îi încadra fruntea înaltă. Relatarea lui era tare săracă în amănunte. In noaptea aceea venea de la nişte colegi care locuiau la cămin. Să fi fost orele douăsprezece fără ceva. Cînd a dat colţul străzii pe care locuia s-a pomenit nas în nas cu doi inşi. N-a apucat să facă nici o mişcare, că s-a şi trezit pocnit în cap şi n-a mai ştiut nimic. Cînd şi-a revenit era fără palton şi fular, îi lipseau portmoneul cu acte, banii şi ceasul de la mână. — Paltonul era nou ? — a întrebat maiorul. — Nu, era destul de purtat. De altfel şi ceasul era vechi. 11 aveam de la tata. Era, ca să zic așa, o amintire de familie. Nu aveam la mine decit vreo optzeci de lei. Eftimescu a mormăit ceva şi s-a uitat la Barbu. Acesta îşi nota totul, conştiincios, în carneţelul de buzunar. — O ultimă chestiune ■ care-i adresa dumitale ? — Locuiesc pe strada Fîntînilor 16, apartamentul 3, etajul 1. Maiorul l-a mai privit o dată pe cel din fața lor. — Vă mulțumim, tovarăşe Cojocaru. Cred că n-o să te mai deranjăm. In timp ce tînărul părăsea încăperea, maiorul şi-a îmbrăcat paltonul şi amîndoi ofiţerii au părăsit clădirea inspectoratului. Ningea mereu. Miliţienii păşeau agale. Nu schimbau nici o vorbă, stăpîniţi de gînduri. S-au pomenit în camera de hotel aproape fără să-şi dea seama cînd au ajuns. Maiorul s-a aşezat pe pat, pufnind pe nări cum îi era obiceiul Barbu s-a oprit în faţa oglinzii, examinîndu-se cercetător. Din cadrul ei îl privea un bărbat tînăr, de vreo treizeci de ani, brunet, cu ochi căprui şi păr ondulat, tuns scurt. Un chip serios şi puţin tras din cauza oboselii. — Ascultă, Barbule, de ce crezi că l-au jefuit pe studentul ăsta ? Pentru un palton pe care nu-l pot vinde uşor şi nici lua prea mulți bani, un ceas vechi şi un fular ? — s-a auzit glasul maiorului. Barbu s-a aşezat pe patul celălalt şi a răspuns cu o voce înceată : — Sunt în jenă financiară. Ea i-a făcut să iasă din nou la dru­mul mare. Maiorul şi-a cuprins capul între palme şi a stat aşa cîteva clipe. — Vezi, asta mă frământă. De ce să jefuiască tocmai un stu­dent. Aveau într-adevăr mare nevoie de bani sau de actele lui ? — Poate şi de bani şi de acte ! In încăpere s-a aşternut tăcerea. De pe coridor venea zvon de paşi şi uşi trântite. La un moment dat, maiorul a dat iar glas gîndurilor: — De fapt, pe străzi, prin localuri, n-au fost văzuţi. Miliţienii­ ­ au supravegheat cu atenţie, îndeosebi locurile aglomerate, dar nu i-au semnalat nicăieri. Totuşi, sunt în oraş. Au dat şi o lovitură. Stau închişi undeva... Dar unde ? S-a ridicat de pe pat şi şi-a vîrît adine mâinile în buzunare. — Ascultă, Barbule, a mai zis el, plimbîndu-se prin cameră. Inchipuieşte-ţi că ne găsim îrn situaţia lor. Sîntem obligaţi să stăm în casă. Mai gîndeşte-te că nu cunoaştem bine oraşul şi totuşi trebuie să dăm o lovitură. Cum am proceda ? Sau mai bine zis unde am dat lovitura . Barbu a sărit în picioare, ca electrizat: — Aveţi dreptate! Cum de nu ne-am gândit mai devreme ? Unde altundeva decit foarte aproape de casa unde locuim ? Doar ştim că sîntem urmăriţi şi ne temem să nu fim văzuţi ! S-au privit unul pe altul zîmbind. Doi oameni ca ei, obişnuiţi să acţioneze, aveau acum o pistă. — Mergem , a zis Barbu. Maiorul avea deja paltonul pe el. Au coborât scările în fugă, au aruncat cheia portarului și s-au îndreptat cu pași repezi spre strada Fîntînilr. ★ Au ajuns chiar la capătul străzii, o încrucișare, acolo unde se comisese tîlhăria. Au examinat casele de pe o parte şi de pe cealaltă a ambelor străzi. — Eu pe dreapta, dumneata pe stingă — a răspuns Eftimescu, alegînd strada învecinată. Au luat-o din casă în casă. „Nu vă supăraţi, n-aveţi în gazdă doi tineri sosiţi de curind ?“ suna de fiecare dată întrebarea. Se înnoptase. Ninsoarea contenise. Ferestrele erau luminate, iar trecătorii tot mai rari. întrebarea nu găsea nicăieri răspuns pozi­tiv. Barbu a ajuns la o casă aşezată pe fundul unei curţi lungi, înguste, mai mult o ulicioară. A bătut la poartă, dar nu i-a răspuns nimeni. O lumină pîlpîia­­ una din ferestrele casei. Miliţianul a împins poarta, care s-a deschis greu şi a păşit uşor, prin stratul de zăpadă. A bătut în uşa unei marchize din lemn şi iar nu i-a răspuns nimeni. A bătut mai puternic şi a deschis uşa. Atunci şi-a făcut apariţia un bătrîn. Acesta s-a apropiat t­rşind nişte pantofi vechi. Barbu i-a pus întrebarea. Şi-a simţit inima bătând ceva mai repede cînd bătrânul i-a răspuns: — Am doi­ tineri la mine de câteva zile. Sânt studenţi. Stau numai în casă, cu uşa încuiată, învaţă pentru examene. — Care e camera lor ? — Aceea, din fund. (VA URMA) 3 CONSTANTIN GHIMBEA și OCTAVIAN GOGA TIMP FRUMOS LA SAPPORO La Sapporo continuă să so­sească delegaţiile sportive ale ţărilor participante la Jocurile Olimpice de iarnă. închis marţi după-amiază din cauza unei ninsori abundente, aeroportul Kitose din Sapporo a fost re­deschis traficului, ceea ce a permis delegaţiilor R.F a Ger­maniei, Angliei, S.U.A., Norve­giei, Elveţiei, Finlandei să so­sească la locul de desfăşurare al întrecerilor şi să-şi ocupe locuinţele rezervate in satul olimpic. Pînă in prezent au sosit în satul olimpic 1 275 de sportivi şi oficiali din 26 de ţări, prin­tre care şi România. După cum se ştie, sportivii români vor lua parte la întrecerile de bob, biatlon, schi alpin şi patinaj artistic. în oraşul Jocurilor de iarnă, după zile de furtună şi zăpadă, timpul a devenit din nou fru­mos. SIMBATA ŞI DUMINICA ÎN SALA FLOREASCA INTERNAŢIONALELE DE JUDO (TINERET) ALE ROMÂNIEI Sala Floreasca din Capitală va găzdui la sfîrşitul acestei săptămini cea de-a treia ediţie a campionatelor internaţionale de judo­­ (tineret) ale Româ­niei. La această competiţie şi-au anunţat participarea spor­tivi din Bulgaria, Cuba, Ceho­slovacia, R.D. Germană, R.F. a Germaniei, U.R.S.S., Italia, Po­lonia, Ungaria şi România. în­trecerile se vor disputa simbătă dimineaţa cu începere de la ora 9,30 şi după-amiază de la ora 16,00, iar duminică de la ora 10,00. • Simbătă şi duminică, cu începere de la ora 19,00, pati­noarul acoperit „23 August“ din Capitală va găzdui dubla întîlnire amicală de hochei pe gheaţă dintre reprezentativa României care se pregăteşte pentru campionatul mondial de hochei (grupa B) şi selecţionata de juniori a U.R.S.S. deţină­toarea titlului de campioană europeană. In deschidere, selec­ţionata de juniori a României va primi replica echipei simi­lare a Bulgariei. • Continuindu-şi turneul în Brazilia, selecţionata de fotbal a Ungariei a jucat cu formaţia Curitiba. Gazdele au terminat învingătoare cu scorul de 2—0 (0—0) prin golurile înscrise de Helio Pires în minutele 57 și 63. Aşa i se spune în subuni­tate. Aşa îi spun şi cei mai apropiaţi prieteni: „Agitato­rul“. Renumele, pentru că, intr-adevăr, este vorba de un renume — nu-l supără pe soldatul Ciolacu Ilie. Dim­potrivă, „înseamnă că oa­menii mă cunosc, îmi cunosc misiunea şi aşteaptă de la mine să fiu un adevărat a­­gitator. Şi poate, sunt... dacă mi se spune aşa“. Există un secret al acestei... reputaţii? întrebarea l-a de­rutat niţel pe comunistul Ciolacu Ilie: „Secret? Ştiu eu... S-ar putea să existe. Dar ar fi vorba, în acest caz, de un secret arhicunoscut : pasiunea. Ca în orice treabă, pentru a fi un bun agitator nu trebuie să munceşti nu­mai din obligaţia de a înde­plini o sarcină sau alta pri­mită din partea organizaţiei de partid Este nevoie şi de un pic de pasiune. Altfel... Altfel n-ai cum să trăieşti acea satisfacţie, deosebită, cînd simţi că oamenii te as­cultă cu interes, că te înţe­leg, că vorbele tale — călău­zite de cuvîntul partidului — se metamorfozează în con­vingeri politice, etice...“ Mai sînt şi alte „secrete“? „Bineînţeles! zîmbeşte sol­datul Ciolacu Ilie. In primul rînd agitatorul trebuie să aibă un carneţel al său, per­sonal, intim, dacă se poate spune aşa, în care să-şi no­teze, ce are de făcut, cum trebuie să facă, şi, mai ales, omul, sau oamenii, de care trebuie să aibă grijă în mod deosebit“ Mi-a încredinţat timp de cîteva minute, acest carneţel. Notaţii obişnuite. Şi totuşi... „Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la plenară (3—5 noiembrie a. c.): etică! echitate! Ce facem noi? Sun­tem­ la înălţimea acestor ce­rinţe comuniste? Soldatul Ciuculescu Alex.! Chiar şi soldatul Ciociu Nic.! N-au nici un motiv să încalce nor­mele de convieţuire milita­ră. Deci...“ Mai departe : „Există o predilecţie pen­tru genuri uşoare: romanul de aventură sau poliţist, ro­manul de dragoste. Prea pu­ţini au luat de la bibliotecă „Şoseaua Nordului“, „Face­rea lumii“, „Şi a fost ora­ş“, „Dulce ca mierea e glonţul patriei“. Trebuie să le vor­besc militarilor despre aces­te cărţi. „Dulce ca mierea...“, n-am citit-o nici eu. Trebuie s-o citesc. Neapărat. Vorbeş­te doar de viaţa noastră...“ Şi notiţele continuă. Am discutat îndelung cu soldatul Ciolacu Ilie. Mi-a spus multe lucruri interesan­te despre munca lui de agi­tator. A ocolit, însă cu pre­meditare, un amănunt: e­­xemplul personal al agitato­rului. Nu, însă, pentru că nu i-ar fi convenit să abordeze şi acest aspect. Soldatul Cio­lacu este un militar destoi­nic, fruntaş în pregătirea de luptă şi politică, cu un pro­fil moral demn de urmat de toţi ceilalţi militari din sub­unitate. De fapt, pe pieptul lui, în partea stingă, strălu­ceşte bareta medaliei „A 50-A ANIVERSARE A P.C.R.“. In încheierea discuţiei l-am rugat să-şi exprime o dorinţă. N-a stat mult pe gînduri: „Aş vrea ca foştii mei tovarăşi de muncă, de la I.M.A. Rîmnicu Vîlcea, sec­ţia a 10-a Mihăeşti, să ştie că nu-i fac de ruşine aici, in armată şi că, de asemenea, atunci cînd mă voi reîntoar­ce printre ei, voi fi, pe lin­gă un harnic mecanic agri­col, şi un bun agitator“. Maior GRIGORE TOLOACA VINERI 28 IANUARIE 7972 PRIMELE REZULTATE (Urmare din pag. re­zultate. La chemarea tinerilor de la „Timpuri Noi“ au răspuns prin fapte organizaţiile U.T.C. din 9 întreprinderi gălăţene, care au confecţionat şi confec­ţionează scule şi dispozitive pentru atelierele şcolare a 12 şcoli generale din municipiul Galaţi. Dotarea actuală a ate­lierelor din aproape toate cele 12 şcoli generale constituie o mărturie elocventă. Pe de altă parte, tot pe sca­ra valorilor pozitive, aici tre­buie să se acorde o notă in plus pentru... SPIRIT DE INIŢIATIVA FATA DE... INIŢIATIVA Adică, pentru străduinţa ca această acţiune să fie în mod eficient îmbogăţită. Relatăm pe scurt un fapt : Cu cîtva timp în urmă, in­tr-o dimineaţă, 15 elevi de la Grupul şcolar „Al. I. Cuza“ din Galaţi, fiecare purtînd în braţe cite un pachet, au păşit pe poarta Şcolii generale nr. 16 din localitate, fiind întîmpinaţi de conducerea şcolii, de profe­sorii, de pionierii şi uteciştii de aici Peste o clipă, cînd toţi cei prezenţi cîntau „Tricolorul“ sînt aduse drapelele patriei şi al Organizaţiei de pionieri. Cîteva clipe de încordare apoi cei 15 elevi de la Şcoala profesională înmînează cele 15 pachete con­­ţinînd truse de scule elevilor de la Şcoala generală nr. 16. Unul dintre oaspeţi, elevul Con­stantin Radu Dănuţ, rosteşte e­moţionat: „Am dori ca o dată cu piesele dăruite, executate de noi, pentru atelierul dv. şcolar, să vă transmitem ceva şi din dragostea şi pasiunea noastră, a elevilor de la şcoala profesio­nală a Grupului şcolar „Al. I. Cuza“, pentru muncă, pentru meseriile alese, meserii de re­ală utilitate socială. Pregătin­­du-vă în orele de atelier, foarte mulţi dintre voi veţi descoperi frumuseţea unei meserii şi vom fi bucuroşi ca, după absolvire, să vă număraţi printre cei ce se vor prezenta la examenul de admitere în şcoala noastră“. După cum se vede, iniţiativa tinerilor de la Uzina „Timpuri Noi“ din Capitală, nu a fost preluată mecanic aici, la Galaţi, ci crea­tor, ea fiind lărgită, fapt care permite valorificarea unor noi resurse de dotare cu scule şi dispozitive a atelierelor de la şcolile generale Fiindcă se ştie că, cel puţin în, primul an, la şcolile profesionale se execută lucrări simple de lăcătuşerie, ceea ce presupune executarea unor­­piese constituind deocam­dată, necesarul minim ateliere­lor de la şcolile generale, în a­­nii trecuţi aceste scule şi dis­pozitive, poate nu realizate per­fect, dar totuşi bune, nu-şi gă­seau, în cele mai multe cazuri, nici o întrebuinţare. Folosin­­du-se şi această resursă, iniţia­tiva tinerilor de la „Timpuri Noi“ privind dotarea atelierelor şcolare prin contribuţia organi­zaţiilor U.T.C. se­ îmbogăţeşte vizibil. Merită să subliniem , şi faptul că astfel se stabilesc şi legături trainice între şcolii® profesionale şi cele generale, legături deosebit de importante pentru realizarea orientării pro­fesionale şi a educaţiei munci­toreşti. Numai că aici, la Galaţi, tre­buie să se acorde şi o notă un minus pentru... UN PARADOX CARE NU ONOREAZĂ, paradox care constă în aceea că, deşi acţiunea a fost extinsă, ea se prezintă totuşi mai restrînsă. Cum ?! — Nu, nu acordăm şi asistenţă tehnică, ne declară tov. Ion Bez­­nea de la Uzina mecanică na­vală. Am fi putut, desigur că am fi putut, doar avem tineri meseriaşi foarte buni. Şi nici nu e aşa greu să meargă 2—3 ore pe săptămînă, prin rotaţie, la atelierul-şcoală şi să-i înveţe pe copii să ţină pila în mină, să le explice, să le vorbească des­pre uzină, dar... Acest „dar“ a apărut şi la Şantierul naval, şi la I.S.C.L., şi la Uzina de fabricaţie, reparaţie şi montaj în agricultură (aici, în plus, nu s-a confecţionat nici o sculă pînă în prezent, secre­tarul comitetului U.T.C., Dumi­tru Cornea, declarîndu-ne că „ar fi trebuit să se ocupe cineva“ .— Cine oare ?), a apărut cu in­sistenţă, urmat fiind de lungi tăceri meditative, apoi de gră­bite justificări. Aceeaşi linie (o excepţie : la Uzina mecanică navală) au urmat răspunsurile la întrebările privind demon­straţiile practice, acţiunile co­mune cu organizaţia U.T.G. din şcoală, însă justificările au re­levat şi în acest caz că inter­locutorii noştri cunosc destul de vag în ce constă chemarea or­ganizaţiei U.T.C. de la Uzina „Timpuri Noi“. Ei au reţinut de la o instruire desfăşurată la co­mitetul municipal U.T.C., în de­cembrie 1971, un singur obiectiv — confecţionarea de scule şi dispozitive pentru atelierele şco­lare — şi nu au apelat direct la chemarea publicată, pentru a se discuta în organizaţii, pentru a cere părerile tinerilor, suges­tiile lor. Or, esenţa iniţiativei nu constă doar în realizarea aces­tei dotări a atelierelor şcolare, ci şi în stabilirea unor legături trainice între organizaţiile U.T.C. din întreprinderi şi cele din şcoli, cu contribuţia directă a tinerilor muncitori la reali­zarea unei educaţii muncitoreşti a viitorilor lor colegi de muncă. Desigur, e prematur să tragem concluzii definitive. Această ini­ţiativă presupune o acţiune de durată, complexă, care să mo­bilizeze tot mai mult pe tineri la înfăptuirea ei. La Galaţi s-au şi obţinut unele rezultate merito­rii, pe care le-am subliniat mai sus, dar s-au manifestat şi u­­■nele minusuri în preluarea ini­ţiativei, minusuri care acum a­­par evidente. E de datoria co­mitetului municipal U.T.C. şi a Consiliului tineret muncitoresc (care pînă acum a stat în espec­­tativă) să ia măsurile ce se im­pun, astfel încit acţiunea să ca­pete amploarea şi eficienţa pre­văzută iniţial.

Next