Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-15 / nr. 7049

CU CE PROBLEME SE CONFRUNTĂ COLECTIVUL DUMNEAVOASTRĂ ÎN ACEST AN? CE ÎNTREPRINDEŢI IN SPRIJINUL REZOLVĂRII LOR? ÎN CENTRUL ATENŢIEI: ASIMILAREA In fabricaţie A NOILOR PRODUSE Lucrînd de 12 ani la Uzina mecanică pot să-mi dau destul de bine seama de faptul că anul 1972 reprezintă pentru co­lectivul nostru de muncă un an pe parcursul căruia, chiar din primul trimestru, ne vom confrunta cu o seamă de pro­bleme extrem de dificile. Şi cînd fac această afirmaţie nu mă gîndesc atît la creşterea valorică a planului — peste 6 la sută — deşi nici ea nu este de neglijat cît, mai ales, la aspectul calitativ al lucru­rilor concretizat în asimila­rea pînă în martie a vago­nului conteiner pe patru osii şi trecerea la producţia de serie a electromotorului pen­tru macaz destinat staţiilor de cale ferată cu comandă au­tomată. Mi se pare deci fi­resc să-mi opresc atenţia cu precădere asupra modalităţi­lor prin care noi, organizaţia U.T.C., integrîndu-ne efortu­rilor generale, ne-am propus să intervenim în sprijinul re­zolvării în bune condiţii a lor. O precizare : asimilarea noului produs se va face in­tr-un sector unde în totalul salariaţilor tinerii deţin pon­derea. Acolo, ca de altfel în toată întreprinderea, în con­formitate cu legea nr. 2 din 1971 privind perfecţionarea pregătirii profesionale a lu­crătorilor din unităţile socia­liste de stat, încă din vara a­­nului trecut se desfăşoară cursuri de ridicare a califică­rii şi reciclare. Prin inter­mediul comisiei social-profe­­sionale, comitetul U.T.C. ur­măreşte îndeaproape mobili­zarea tuturor tinerilor la frec­ventarea lor, conţinutul lec­ţiilor şi continuitatea susţine­rii acestora. După cum este de aşteptat în programa ana­litică a cursurilor au fost in­cluse şi teme speciale privind vagonul conteiner cu patru roţi. Cu alte cuvinte muncito­rii au posibilitatea să-şi com­pleteze din mers cunoştinţele teoretice necesare apropiatei lui fabricări. Dintre ei cîţiva au plecat pe data de 3 ianua­rie la Uzina de vagoane din Arad unde vor rămîne timp de o lună pentru a-şi însu­şi, la faţa locului, practic, tehnologia de execuţie a nou­lui produs. Cînd se vor reîn­toarce intenţionăm ca în baza propunerilor ce le vor face să operăm modificări de sub­stanţă în conţinutul lecţiilor astfel încît ele să ţină seama în şi mai mare măsură de ILIE NEACŞU secretarul comitetului U.T.C., Uzina Mecanică Buzău scopul precis pentru care sînt destinate. Asta pe de o parte. Pe de alta fiecare tînăr din cei ce au fost trimişi la spe­cializare va primi ca sarcină de organizaţie să se ocupe nemijlocit de ajutorarea altor trei colegi utecişti în vederea grăbirii procesului de integra­re a acestora din urmă exi­genţelor ce le stau în faţă o dată cu includerea confec­ţionării vagoanelor pe patru osii în atribuţiile de servi­ciu. Cît priveşte trecerea la pro­ducţia de serie a electromo­torului pentru macaz nici în rezolvarea acestei probleme nu vom sta cu braţele încru­cişate. Prototipul fiind exe­cutat încă de la sfîrşitul a­­nului trecut, iar seria zero fiind lansată, am stabilit ca unul din proiectanţii săi să se întîlnească cu tineri lăcătuşi pentru a le explica principii­le constructive şi de funcţio­nare ale acestui aparat, im­portanţa efectuării unor lu­crări ireproşabile dat fiind rolul său în asigurarea secu­rităţii circulaţiei pe ca­lea ferată. Acestei prime acţiuni i se vor adăuga în scurtă vreme altele. Ast­fel, secretarul organizaţiei, Ion Chiorpec, s-a îngrijit de selec­tarea din vasta bibliotecă teh­nică pe care o avem la dis­poziţie a acelor cărţi care tra­tează tehnologia de fabricaţie a electromotorului. Lista lor a fost afişată la gazeta „Ti­neretul şi producţia“ iar săp­­tămînal tot acolo vor fi expu­se şi recenzii, citirea lor va putea, credem, constitui în­dreptare preţioase în lectură. Consider, de asemenea opor­tun faptul că o dată cu tre­cerea la producţia de serie organizaţia U.T.C. va analiza decadal modul în care ute­­ciştii îşi realizează sarcinile de plan atît din punct de ve­dere cantitativ cît și calitativ. (Continuare în pag. a IV-a) în sectorul creşterii animale­lor, unde dependenţa faţă de fac­torii pedoclimatici este mai re­dusă decât în ramura vegetală şi unde priceperea omului este hotărâtoare, aplicarea acordu­lui global reprezintă un factor de imensă însemnătate pentru creşterea producţiei. Experien­ţa multor cooperative agricole de producţie, care au transpus în practică judicios şi corect a­­ceastă modalitate de plată în cursul anului 1971, a demonstrat cu prisosinţă acest lucru. Un exemplu edificator îl constituie cooperativa agricolă de produc­ţie din Codlea, judeţul Braşov, care a aplicat acordul global la ferma de vaci de lapte. După cum ne mărturisea şeful fermei, Ion Alexandru, aceasta măsură a completat în cel mai fericit mod toate eforturile făcute în ultimii ani în direcţia îmbună­tăţirii efectivelor de animale, a îmbogăţirii bazei furajere, a mo­dernizării procesului de produc­ţie. Prin înlocuirea treptată a exemplarelor neeconomice, cu tineret selecţionat din prăsilă proprie (în 1971 au fost înlocui­te cu juninci valoroase, 166 de vaci care nu mai erau produc­tive, iar în 1972 numărul aces­tora va fi de 100 de capete), s-a ajuns la o structură calitativ su­perioară, producţia medie de lapte a crescut. In cele 6 graj­duri în care este adăpostit efec­tivul de 700 de vaci cu lapte, se introduce treptat, pe măsura creării disponibilităţilor de in­vestiţii, mecanizarea principale­lor activităţi. Adăparea şi eva­cuarea gunoiului se fac deja mecanizat în trei dintre ele, iar în celelalte doar pe jumătate în sensul că apa se administrează la jgheab cu furtunul, iar gu­noiul este transportat cu vago­­neţi. Ridicarea productivităţii păşunilor, creşterea suprafeţei rezervate fermei şi cultivarea ei cu furaje valoroase, prepararea nutreţurilor după reţete ştiin­ţifice, constituie alte atribute ale procesului de producţie des­făşurat în ferme. Dar să vedem cum a fost influenţată produc­ţia şi cointeresarea oamenilor, prin aplicarea acordului global. ..Ne-am dat seama de la bun început că succesul aplicării a­­cestui sistem depinde de înţele­gerea esenţei lui de către oa­meni, de stabilirea unor obliga­ţii şi drepturi precise atît din­ partea unităţii cît şi a îngriji­torilor, ne spunea şeful fermei In momentul în­­ care îngrijite-1 OCTAVIAN MILE­A (Continuare în pag. a ll-a) . Ieri, în aula Universităţii din Bucureşti, au continuat lucră- I rile simpozionului naţional studenţesc „U.T.C. — şcoală de educaţie comunistă a tine- I retului“. Participanţii au au­diat referate şi coreferate pe temele : „Cunoaşterea va­lorilor culturii, ştiinţei şi teh­nicii contemporane — condiţie fundamentală în formarea vii­torilor specialişti“ şi „Cultiva­rea tradiţiilor revoluţionare, factor esenţial în educarea pa­triotică a studenţilor“. Refera­tul la prima temă a fost reali­zat de un colectiv de studenţi de la Universitatea din Bucu­reşti ; la această temă studenţi din cea mai tînără Universitate a ţării — Universitatea din Bra­şov — au susţinut un interesant coreferat. Ambele lucrări, pre­cum şi dezbaterile care au ur­mat şi la care au participat un mare număr de studenţi au sub­liniat ideea că umanistul auten­tic nu poate ignora cuceririle ştiinţelor naturii, performanţele tehnicii, limbajul matematic. De asemenea, nici un tehnician nu poate progresa dacă nu-şi de­păşeşte orizontul profesiei ca atare, cită vreme nu se inte­grează în întreaga mişcare a gîndirii şi simţirii contemporane şi nu se manifestă el însuşi ca umanist. Cea de a doua temă a fost dezvoltată intr-un referat rea­lizat de studenţi de la Univer­sitatea din Iaşi, după care par­ticipanţii la simpozion au as­cultat coreferatul reprezentan­ţilor centrului universitar Cra­iova. Aceste comunicări precum şi dezbaterile care au urmat, au marcat obiectivele fundamenta­le ale acţiunii concrete de asi­milare, cultivare şi cinstire a tradiţiilor noastre revoluţiona­re în rândul viitorilor inte­lectuali. Tot ieri, participanţii la sim­pozion au făcut o vizită la Mu­zeul de istorie a Partidului Co­munist Român, a mişcării de­Reşiţa, la peste 200 de ani de viaţă a Combinatului. Mai întîi împrejurimile­­ nu mai sunt verzi fiindcă iarna s-a aşternut ti­midă, dar s-a aşternut. Oraşul e sobru ca orice oraş muncito­resc. De aici, oamenii pleacă la studii ori să dea o mină de aju­tor în alte părţi ale ţării , am di­­mocratice şi revoluţionare România. In cursul şedinţei de după-a­­miază au fost audiate şi dezbă­tute referatele „Studenţimea democrată, prezenţă activă în mişcarea antifascistă din Ro­mânia", „Educaţia prin muncă şi pentru muncă — titlu de no­bleţe pentru tineretul universi­tar“, „Educaţia tineretului uni­versitar in spiritul dreptăţii şi echităţii socialiste — obiectiv major al asociaţiei studenţeşti“. Lucrările simpozionului vor continua şi în cursul zilei de azi. DORINA TURCU putea spune cu mina pe inimă că este firesc. Aici vin şi oa­meni cu amintirile altor locuri, cu amintirile universităţilor sau ale uzinelor pe unde au trecut. Reşiţa e un gigant , un fel de meduză tenace care merită pri­vită pentru eleganţa mişcărilor ei; aici vin oameni să lucreze, cu iiinile şi cu mintea, cu su­fletul şi conştiinţa că şi-au gă­sit locul adevărat în viaţă,­in societate. Dacă am fost atent la explicaţiile date pe stradă de secretarul U.T.C pe combinat, Combinatul este el însuşi un orăşel în care fiecare mun­ceşte, unde fiecare ins adună m­inore, orel", tonindi’-le re­­topindu-le, dîndu-le sens şi valoare naţională. A cincea parte din oamenii Reşiţei sint tineri, poate ca mine, ori mai tineri, ori cu pu­ţin mai în vîrstă, tineri care au găsit vieţii un sens adevărat. Nu sint speriaţi de greutăţi fiindcă greutăţile îi copleşesc numai pe cei nepregătiţi pentru viaţă. Sunt bucuroşi şi plini de încredere că înfăptuiesc ceva, că existenţa lor are un sens. Pendularea timpului lor se petrece logic, precis ; o necesitate liber înţe­leasă animă oamenii Gigantu­lui. Funicularele trec prin oraş, muncitorii trec pe sub ele. Eu încă privesc priveliştile şi visez o Reşiţă în primăvară, încărcată de flori, de puritatea albului. Acum, vremea are o anume mo­horeală ; sigur, cîndva trebuie să revăd Reşiţa în primăvară. A­­tunci voi reîntîlni cu o anumită familiaritate oamenii din com­binat. Da. Reşiţa este un gigant şi dintr-o privire nu o poţi ac­cepta. Ea pune stăpinire pe oa­meni, îi atrage ca un magnet. Aici focurile nu se pot stinge. E ceva care tine de veşnicie, de (Continuare în pag. a ll-a) . Avantajele aplicării acordului global in zootehnie Minutele Reşiţei au valoare nationala Reportaj de DUMITRU M. ION Demni de faptele înaintaşilor, la răspunderilor înălţimea actuale Simpozionul studenţesc „U.T.C. — şcoală de educaţie comunistă a tineretului“ . La Muzeul de istorie a parti­dului, participanţii la simpo­zion trec în revistă marile momente ale mişcării revolu­ţionare de tineret din ţara noastră In secţia de bobinat a Fabricii „Argeşana" din Piteşti Foto: PAVEL TINGALA TINERETUL 31 MUZICA Spre finele anului trecut am urmărit o anchetă T.V. deose­bit de întristătoare. Intr-ade­văr, ce poate fi mai trist decît să vezi tineri ridicând­­ din umeri la cuvîntul „muzică“ ? Era vorba acolo de a afla de ce tinerii ocolesc sălile de concert și opera, și ancheta se baza pe un chestionar lansat unui grup masiv de tineri. în­trebarea fundamentală era : „ce reprezintă pentru tine mu­zica ?“ şi era o întrebare bună, numai că răspunsurile au de­păşit probabil cele mai sumbre presimţiri ale redactorilor. Ma­joritatea celor chestionaţi, stu­denţi, elevi în ultimele clase de liceu au răspuns : „un mij­loc de distracţie“ fiind evident că se referă la muzica uşoară — şi din păcate şi mai evident că altfel de muzică nici nu intră în vederile lor. Abia la a doua întrebare : „frecventaţi Ateneul, Opera“ ? — a venit înţelegerea, o înţelegere sur­prinsă şi vag stînjenită. „A, nu, ...n-am fost niciodată“. Cu alt prilej, un elev din ul­­tima clasă a unui liceu arde­lean, mărturisea cu aplomb că sigur, ştie cine este Tom Jones — cum altfel ! — dar n-auzise în viaţa lui de Nicolae Herlea, nici măcar din Întâmplare, la radio sau din presă. Şi exem­plele s-ar putea înmulţi, tele­viziunea n-avea cum să epui­zeze subiectul şi s-a limitat fatal la a descrie o situaţie. Implicaţiile acestei situaţii sînt însă mult mai grave de­cît ar părea la prima vedere şi dincolo de tristeţea despre care vorbeam, o analiză lucidă, şi daca se poate activă, se im­pune. Intr-adevăr, este stupefiant. De unde această ignoranţă în masă a tineretului, acest refuz al uneia dintre cele mai tulbu­rătoare, mai grele de sensuri, mai sublime arte ? Unde au greşit — grav — educatorii unde s-a produs acea fisură, după cit se arată, cu atît de rele urmări, în educaţia esteti­că a tineretului, şi mai ales, cînd ? Pentru că încă acum zece ani, în vremea studenţiei mele, era o izbîndă să obţii un bilet la Ateneu sau la Operă. Tinere­tul studios umplea sălile de concerte, aşteptam conştiincioşi uneori ore, să ni se facă fa­voarea de a pătrunde la „repe­tiţiile de sîmbătă“ de la Ate­neu, nu ne mai ajungeau se­rile de alergătura de la o ca­tedrală a muzicii la alta. Şi eram mulţi, aulele în care se SMARANDA JELESCU (Continuare in pag. a 11-a) ■ IN I NUMĂRUL I m AZO I Pe ordinea de zi­­ un singur punct : ■ ADUNAREA GE- I ■ NERALĂ (pag. a lll-a) M VIITORUL DETER- ■ ■ MINA PREZENTUL 1 (pag. a V-a) e greu, dar tocmai de ... In drum spre Ilva Mare, comună pierdută printre cres­tele domoale ale munţilor Rodnei, refac în memorie o discuţie cu un absolvent al Facultăţii de limbă şi litera­tură română din Timişoara care, în luna iulie, la reparti­ţie, îşi exprimase „profesia de credinţă“ cu dezinvoltură şi cinism: — Eu, la ţară ?! Să fim se­rioşi... Şi la urma urmei cum naiba poate să trăiască cineva într-un sat rupt de lume ? Adesea, reporterului nu-i stă la îndemînă o replică con­vingătoare, fie pentru că de­claraţiile de acest gen par a fi reflectarea unui mod de gîndire greu de biruit prin cuvinte, fie din lipsa expe­rienţei reale. Şi de aceea cred că motivul adevărat care m-a purtat pe drumul forestier în­­cîlcit dintre live, spre aşeza­rea rătăcită printre păduri, a fost nevoia unei replici. ★ Iiva Mare este, din punct de vedere geografic, o locali­tate „ruptă de lume“. Casele răsfirate la distanţă de sute de metri una de alta par sin­guratice şi neînsemnate in­tr-un peisaj montan copleşi­tor prin măreţie. Oamenii şi-au croit cărări nesigure, căci întinderea de pămînt, generoasă, le poartă paşii în toate direcţiile, fără restric­ţie. Comuna pare înfiptă acolo, între munţi, de cînd lumea, cu acelaşi ritual al dimineţilor cu cocoşi, cu vi­tele pornind spre cireada, cu copiii care se cheamă prin chiuituri prelungite, la şcoală. O clădire solidă în marginea satului — o şcoală de patru ani — şi o alta, cu două etaje, în centru — şcoala generală de 10 ani şi, mai sus spre Ivăneasa şi Poiana Cătunelor, încă două şcoli. Iarna, copiii coboară ki­lometri prin zăpadă, cu sania sau cu schiurile, rareori lip­seşte cîte unul speriat de vis­col sau de lupi. Maturii satu­lui şi-au făcut un obicei din a croi poteci prin nămeţi spre acele case care au şcolari, ba uneori îi adună pe mai mulţi într-o sanie şi-i poartă pînă în curtea şcolii. Sînt şcolile pentru toţi sătenii, clădirile cele mai respectate, cele mai de mîndrie ale lor. Primul cablu pentru lumină electrică a fost tras întîi şi întîi la şcoală, prima antenă de tele­vizor aici au instalat-o. Aici se adună oamenii să afle nou­tăţi, vin, primăvara să-i mai întrebe pe profesori ce să facă dacă li s-au mânat pomii, dacă li s-a îmbolnăvit un animal, vin să se mire de cite minuni citesc ei prin ziare, despre ra­chetele care au ajuns pe Tună, despre construcţiile de la Lo­tru sau Porţile de Fier, des­pre Marea Neagră care-i atît de departe de ei... GALINA ENIŞTEANU (Continuare in pag. a TV-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVIII, SERIA II Nr. 7049 6 PAGINI —30 BANI SÎMBĂTĂ 15 IANUARIE 1972 Experienţa Slobozia de A. I. ZĂINESCU E fascinantă acum, în transparente de iarnă şi vînturi,­­ această experienţă pe care, succin­t, s-o numim­ Slobozia, f­ac ridicarea, în fond, pe verticală a unei străvechi aşezări­­ din imensitatea de basm a cîmpîei care trăieşte în ultimii­­ ani unul din marile procese ale socialismului, aşezarea pe­­ cele mai noi coordonate tehnico-industriale. E confluenţa­­ dintre industrie şi agricultură. Sau, mai precis, e fenomenul­­ însuşi al industrializării, mutat azi, în întreaga sa plenitu-­­ elme, în locuri unde, sadoven­ian, se putea spune, că nu se­­ întîmplă nimic. Cîmpia a avut însă dintotdeauna o viaţă­­ a ei aparte,­ un miraj propriu, cel al nesfîrşirii, a­ alergării­­ pe cer parcă, cel al unei imense­ nesfîrşite respiraţii, cel al­­ unei geometrii în continuă fixare de orizonturi, punct rar, 1 inexorabil, în nemărginirile timpului. Şi cîmpia aceasta,­­ modul acesta specific de a o trăi şi, simţi, reprezintă, în­­ plan­ literar, cred, una din distincţiile modului de a gîndi 1 specific munteneşte. Fiindcă acele locuri, sadoveniene,­­ unde nu se întîmplă nimic erau fundamental moldoveneşti.­­ Viaţa acolo se consuma printre aşezări de deal, printre o coline şi obcine, în tîrguri suav crenelate de istorii intense,­­ de geologii. Cîmpia pare a fi consumat totul, într-o imensă­­ linişte, pentru ca din răstimp în răstimp, să reizbucnească­­ vital. În rostogolirea ciulinilor Bărăganului, Panait Istrati­­ putea vedea rostogolirea sufletelor. Şi aceasta încă ceva * mai departe, în cîmpia dinspre bălţi, unde viaţa are de * asemenea un miraj aparte, îngemănat cu indelunga, abia * perceptibila răsuflare a Dunării, cu umbre pe cer de stuf­­ şi lumini. Slobozia nu era nimic din toate acestea, decît punctul de reazim geografic al nesfîrşirii care o înconjura : cîmpii, cer şi cîmpii. Ceea ce s-a petrecut şi se petrece azi acolo înseamnă o istorie. Istorie la zi, contemporană. E un oraş care creşte şi pe care îl auzi geologic cum creşte. Cu cîţiva ani în urmă , se profilau primele turle industriale. Unii puteau părea că le privesc cu un anumit scepticism care provenea de la natura însăşi a aşezării, de la dialogul care se­­ anunţa greu între un început de efort şi imensita- , tea însăşi a cîmpurilor. Greutatea provenea însă şi , dintr-o anume deprindere de secole a omului de­­ cîmp obişnuit să privească şi să-şi construiască viaţa pe ( (Continuare în pag. a ll-a)

Next