Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)
1972-01-15 / nr. 7049
„SC`NTEIA TINERETULUI" pag. 2 SÍMBATA IS IANUARIE 7972 TELEGRAME TON DUC THANG, preşedintele Prezidiului Comitetului Cen,FÎCIiîului Patriei din Vietnam, a trimis tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, preşedintele Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România, o telegramă cu următorul conţinut : în numele Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam şi al meu personal, vă mulţumesc sincer dumneavoastră şi tovarăşilor din Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România pentru mesajul de felicitare adresat cu prilejul realegerii mele în funcţia de preşedinte al Prezidiului Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam. Felicitările pătrunse de prietenie frăţească pe care dumneavoastră şi Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România mi le-aţi adresat, constituie pentru noi o încurajare preţioasă în lupta noastră împotriva agresiunii americane, pentru salvarea naţională şi în opera de edificare a socialismului. Fie ca solidaritatea şi prietenia frăţească dintre popoarele vietnamez şi român să dureze în veci. Fie ca relaţiile de prietenie dintre cele două Fronturi ale noastre să se întărească pe zi ce trece. Cu cele mai bune urări de sănătate, GEMAL BIEDICI, preşedintele Consiliului Executiv Federal al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, a trimis următoarea telegramă tovarăşului ION GHEORGHE MAURER, preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România . Ţin să vă prezint călduroase mulţumiri pentru felicitările cordiale pe care mi le-aţi adresat cu ocazia sărbătorii naţionale a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia — 29 noiembrie. . Împărtăşesc pe deplin convingerea dumneavoastră că prietenia sinceră şi cooperarea rodnică între cele două popoare ale noastre se vor dezvolta fără încetare, pentru bunăstarea popoarelor român şi iugoslav, în interesul păcii şi socialismului. „FLOAREA DE COLŢ" „Floarea de colţ” se intitulează acţiunea de masă lansată zilele acestea de Comitetul Central al U.T.C., prin Biroul de turism pentru tineret, consacrată iubitorilor de drumeţie. Acţiunea oferă posibilitatea participanţilor de a realiza o serie de performanţe turistice, transpuse în norme cu diverse grade de dificultate şi de a obţine o insignă specială. Pentru gradul II al insignei „Floarea de colţ“, de pildă, este necesară parcurgerea a 1 075 km (reprezentînd lungimea Dunării pe teritoriul ţării noastre), în cadrul unor excursii efectuate pe jos, sau cu diverse mijloace de locomoţie, pe trasee care oferă posibilitatea cunoaşterii unor obiective de mare interes, a localităţilor judeţului, a munţilor patriei etc. Obţinerea gradului I presupune parcurgerea, tot în cadrul unor excursii, a 3152 km (reprezentînd lungimea totală a frontierelor patriei), participarea la un concurs oficial de orientare turistică, întocmirea monografiei unei zone turistice de judeţ etc. Pe lingă îmbogăţirea cunoştinţelor, prin intermediul turismului, a realizărilor dobîndite de poporul nostru, cei distinşi cu insigna „Floarea de colţ” vor beneficia de diverse premii, precum şi de o serie de priorităţi în practicarea turismului. CRONICA U. T. C. PLECAREA ÎN CUBA A GRUPULUI DE UTECIŞTI CARE VA PARTICIPA LA CONSTRUCŢIA UNEI ŞCOLI Vineri dimineaţa a părăsit Capitala, îndreptîndu-se spre Havana, un grup de utecişti care va participa la construirea unei şcoli în Cuba. La plecare, pe aeroportul Bucureşti—Otopeni, grupul a fost condus de activiști ai C. C. al U.T.C. (Urmare din pag. 1) viitor şi prezent. Nu poţi accepta Reşiţa din prima privire ; trebuie să-i cunoşti mai întîi legile, îngăduinţele, normele, cifrele după care se conduce această universitate a muncii adevărate. Am întîlnit tineri care voiau să mă facă să cred că munca lor este cea mai interesantă, de o copleşitoare importanţă pentru secţia unde lucrează. Nu numai că i-am crezut dar dintr-o dată m-am gîndit că ei întrevăd un viitor sigur, fierbinte, că munca pe care şi-au ales-o i-a transformat în personalităţi pe care procesul de producţie, viaţa colectivă in general, se poate baza. Poate că rareori ne-am întîlnit cu oameni atit de modeşti ca la Reşiţa. Nici un gest nu le trăda trufia că ei sînt nişte însemne ale oţelului românesc, dar iarăşi nici un gest nu căuta să ne devieze privirile epatîndu-ne ; cineva ne spunea chiar că orice viaţă şi muncă e adevărată, necesară, cinstită dacă ştii unde să ţi-o aşezi spre a crede în ea. DESPRE TRANDAFIRI ŞI FLAMURI Trebuiesc zile şi nopţi spre a fi aproape de inimile oamenilor şi căldura combinatului. Trebuie să recunoşti că dintr-o dată e imposibil să ştii, chiar dacă trăieşte la fereastra ta, cite flori va avea trandafirul pe care-l îngrijeşti şi de care te bucuri, cîţi boboci îţi vor accepta prietenia şi bucuria unei discuţii despre preţul culorilor, al sîngelui, al petalelor roşii, cu frumuseţe de steag purtat pe străzi, prin grădini, pe pajişti mari de suflet. La fel şi oamenii ; ei au căldura de a te întîmpina, şi tu, ca reporter, trebuie să le promiţi fără vorbe că ştii să-l asculţi chiar cînd iţi vorbesc despre lucruri reci, despre cifre să zicem, despre împărţeala pe secţii a unui combinat. Fiecare din cuvintele interlocutorului tău au un sens. Unele vorbesc despre orinduiala lucrurilor, altele despre orinduiala vieţii, şi toate fac un loc despre omul cu care stai în faţă. De la un astfel de om am aflat despre secţiile productive ale combinatului (aglomerare, cocserie, furnale, oţelărie, laminoare, bandaje) şi cele neproductive (şamotă, reparaţii, maşini siderurgice etc.). Sigur că împărţirea aceasta fixă nu are alt scop decit al demonstraţiei curgerii fluxului tehnologic. Un trecător oarecare se poate lipsi de aceste cunoştinţe, dar un reporter nu. Acest lucru îl bănuieşte cu precizie Matei Schinteie, secretarul U.T.C. al secţiei Siemens Martin. El ştie să ne vorbească pe nevăzute despre trecut şi viitor, despre el şi prietenii, tovarăşii de muncă. Biografia lui este aparent simplă. A fost cîndva lăcătuş, apoi ambiţiile sale au crescut. Ah, dar viaţa nu trebuie petrecută în gol. Trebuie să faci ceva, să înveţi tot timpul să faci ceva nou. Matei Schinteie a absolvit liceul la seral şi va urma in curînd o facultate. Datorită tatiităţilor sale, acest om, mic de statură, argint viu, a fost avansat pe post de tehnician. Dar viaţa, particulară, în general ? Viaţa este aşa cum şi-a aranjat-o omul cu priceperea şi bucuria lui. La 29 de ani este un tinăr care are Medalia Muncii ; eu ştiu că este un lucru la care trebuie să visezi oricînd. Trebuie să ştii să te bucuri de fiecare părticică de izbîndă. Locuieşte în cartierul Secu şi e căsătorit. Aşteaptă viitorul cu braţele deschise. Vom trăi, vom vedea, vom munci. Ne vorbeşte cu detaşare despre trecut. Trecutul a fost chiar ieri ; trecut înseamnă chiar azi dimineaţă în viaţa unui mare combinat. Noi avem în vedere prezentul şi viitorul. Vedeţi, ne spune Matei Schinteie, mă întrebaţi de anii petrecuţi aici , dar cine nu s-au întîmplat ? ! Bucurii şi bucurii, în 1969 nu existau la Reşiţa decit cuptoare de 40—60 t., acum din cele cinci cuptoare doar două au capacitatea de 125 t, celelalte avînd 250 t. Am dori să ne întîlnim cu un alt tinăr, foarte respectat şi apreciat de către oamenii cu care lucrează : maistrul oţelar Bătrînca Ion (27 de ani). Aflăm că uneori a plecat din combinat , îi murise tatăl. Ne-a părut rău de veste şi de întîmplarea nefericită şi am străbătut mai apoi halele unde se pregătesc şarjele, tot gîndindu-mă la trandafiri, la culoarea lor de flamură fluturată la o sărbătoare a izbînzilor diurne. O MESERIE TRAINICA PENTRU O VIATA Da, sigur , iarăşi am vorbit despre trecut şi prezent adică despre ieri şi azi, despre transportul care se făcea cu mina, despre transportul acesta necesar al materialelor, în roabe şi despre mecanizare, despre poşta automată pentru analiza chimică a şarjei, la cuptor şi pînă la laborator. Poşta aceasta mi-a amintit de aceea a ziarului „Scînteia“ şi mi-am închipuit dintr-odată că undeva asemănarea este perfectă. Da, aşa pornesc toate probele de adevăr către un centru care controlează, analizează şi dispune eliberarea şarjei de oţel sau de adevăruri ; undeva tăria cuvîntului şi a oţelului au o asemănare ; trebuiesc înţelese de toţi oamenii ţării, de tineri şi vîrstnici, de Înţelepţi şi discipoli. Pînă mai ieri Pleşa Gheorghe era discipol, învăţăcel, oricum, om care se avîntă. Azi este inginer mecanic la Reşiţa. Ar fi putut fi poate actor sau orice altceva ; o anume delicateţe a gestului, a frazei îmi dă senzaţia că scrie poeme. Nu ştiu dacă e adevărat, poate nu scrie poeme aşa cum sunt cele scrise de mine sau de dumneavoastră, cititorii, dar, nu-i aşa, fiecare poate să scrie intr-un fel unic poeme. Abia a terminat facultatea la Timişoara. Acest tinăr, venit de prin părţile Băii de Arieş, ne spune cite ceva despre deosebirile posibile între un ardelean şi un bănăţean, despre surorile sale, despre faptul că pentru el Reşiţa a fost un fel de uzină gigant. Crescuse lingă o mină la Baia de Arieş şi dintr-odată, de ceea ce facultatea îl dezvăţase, de muncă adevărată, in bună parte i-a adus viaţa Reşiţei. Da, producţia este o parte din viaţa viitorului inginer şi se numeşte practică. Ce are bun pentru tineret Reşiţa, întreb cu naivitate pe tînărul inginer Pleşa Gheorghe !? Dincolo de casele de cultură, teatru, cinematograf, bate gîndul său. Mai mult ca oriunde în acest centru cu tradiţii se poate învăţa o meserie trainică pentru o viaţă. Nu există oameni care să nu fie capabili de acest gest, de bucuria de a primi o învăţătură ; există doar oameni care sunt ajutaţi să trăiască fără viitor. Il întreb dacă dincolo de munca dură, bucuriile pot exista. El surîde : n-ar vrea să se gîndească la plecarea din Reşiţa, deşi nu a obţinut casă, încă, deşi... Nu, alte ginduri îl animă; e preocupat de faptul că un inginer în producţie se ocupă prea puţin de problemele tehnice, că ar mai trebui puţin timp spre a privi cu îndîrjire, spre a lua cu adevărat în piept meseria. ŞI IATĂ, AM ÎNCERCAT SA CUNOSC UN OM Şi iată am încercat să cunosc un om al Reşiţei. Are vîrsta unui debutant straşnic în materie de frază realistă. La 29 de ani, Văduva Ion are o biografie de invidiat. Dăm uşurel deoparte acţiunile obişnuite născute intre două persoane cunoscute doar de cîteva clipe. Aşadar, Ion Văduva, putem fi prieteni, ii şopteam eu fără vorbe şi vedeam cum flacăra discuţiei noastre se animă, se infierbîntă. Ce a fost în timpul războiului ? In comuna Deleni, Mehedinţi, în 1942 s-a născut un om. Tatăl său a rupt pinza familiei iar mama sa l-a crescut. A crescut la Moldova Nouă iar prin 1956 a ajuns la Reşiţa, a făcut şcoala profesională, a fost activist U.T.C. Azi este furnătorpregătitor la secţia oţelărie, şef de echipă. E nevoie de mine aici, eu aş dori să lucrez ca topitor , acolo mă trage dramatismul încleştării între om şi meseria lui. Zimbesc, nu se stinghereşte. Ştie că nu-l cred un naiv. Ion Văduva are doi copii, îmi vorbeşte despre ei cu bucurie, despre faptul că se simte bine in apartamentul său nou, despre pasiunea înflăcărată de a vedea filme, de a asculta muzică. „Vi s-a întâmplat ceva deosebit în viaţă ?“, l-am întrebat eu deodată, citindu-i în suflet. „Da, de unde ştiţi ? Ce întîmplare ! Eram prin 1959 la terminarea profesionalei. Aveam 17 ani şi mi-am cumpărat primul meu palton. Mergeam spre casă bucuros, cu un salariu în buzunar şi cu paltonul pe mine. Au vrut doi inşi să-mi fure paltonul. Am avut puterea să mă lupt cu ei pînă cînd am primit ajutorul organelor de ordine“. M-am gîndit dintr-o dată la „Mantaua“ lui Gogol şi l-am întrebat dacă scrie cumva în timpul liber. Şi-a amintit de o întimplare şi mai veche din clasa a 7-a cînd la şcoala sa a venit Zaharia Stancu şi a adresat un îndemn tuturor să încerce să scrie, dar ceea ce a scris el nu i-a plăcut nici chiar lui. Remarc autoironia şi discutăm mai departe, aşa dintr-odată, despre iarnă şi sărbătorile de iarnă. Mi-a povestit ce înseamnă să întimpini Anul Nou la furnale, la oţelărie cu un colectiv atit de mare , acolo unde focurile nu se sting niciodată. Am simţit că-mi vorbeşte despre o sărbătoare unică. Ion Văduva e un om care şi-a croit un drum in viaţă şi totuşi regretă că n-a putut face mai mult pentru viitorul său. A terminat şcoala elementară şi profesionala cu note maxime, dar a trebuit să se întreţină singur, să muncească şi să creadă in viitorul său. „Nu, din Reşiţa nu pot pleca, îmi spune el, sunt legat de tot ceea ce este aici. Ştiţi, acum îmi voi lua un televizor. Mai am puţin de aşteptat, trebuie să le dovedesc copiilor că pot face dintr-un radio un televizor. Mîine vor vedea că lucrul acesta e imposibil, dar trebuie să se bucure copiii mei“. Dar practic ce face in uzină Ion Văduva? Pregăteşte împreună cu tovarăşii săi garniturile de turnare, curăţă lingotierele de oxizi etc., şi alte gesturi se adună şi astfel aşa mai departe, mereu de la capăt. Viaţa oamenilor capătă sens la lumina flăcărilor Reşiţei. REŞIŢA, OAMENII, TRANDAFIRII V-am vorbit pînă acum despre sentimente şi pasiuni ; am repetat de multe ori cuvintul viitor şi cuvintul prezent. Mă gindeam trecind prin Reşiţa că oraşul are o viaţă aparte, atit de diferită de a Galaţilor, să zicem. Oraşul tipic muncitoresc are ceva de navă încercată de mateloţii oţelului in multe şarje furtunoase.. Catargurile furnalelor vesteau de departe măreţia navei cu încăperi îmbuibate de cocs, de metal, de căldură. Ca intr-o mare cală a unui vechi, gigant vapor hrănit cu cărbuni, familia Reşiţei consumă şi descătuşează energii. Şi dincolo de,, toate energiile care se transformă, se eliberează sau se consumă, stau oamenii cu tinereţea şi munca lor. Despre ce v-aş putea vorbi acum, decit despre tinereţe? Este şi foarte greu să nu vorbeşti despre aşa ceva. Peste două mii de tineri lucrează acolo. Două mii , iarăşi mă gîndesc şi o universitate cu un profil moral unic, formatoare de conştiinţe şi idealuri. Aveam să-mi amintesc cum am zărit într-o grădină în Reşiţa trandafiri intr-o ultimă, gigantică iluminare, într-o ultimă şi superbă înflorire înainte de gerul iernii care se arată. Nu aveau strălucirea şi nici farmecul trandafirilor de vară, dar mi-am zis că aceştia sunt din acel soi care înfloreşte tot anul, adică atîta timp cit nu e ger şi cit e pace în temperaturile atmosferei. Aveam să-mi amintesc despre trandafiri văzînd şarjele de fontă la furnale, alături de inginerul Antonică Dijmănescu, şeful secţiei furnale. El mi-a vorbit despre şarja aceea cu inflorescenţe mirifice. Eu nu vedeam decit că există, dar omul furnalelor ştia că e „o şarjă cam rece“, bună desigur, dar „cam rece“. El ca şi atîţia oameni de lingă furnale cunosc fonta numai privind-o, aşa cum ştiu eu să vă vorbesc, precum ţăranii, despre trandafiri. „Furnalul nu permite să nu ai grijă de el. E o adevărată bucurie să vezi acum după măsurile luate cu zece ore în urmă" materia se preface în jet incandescent". Cum să nu cred in bucuria sa ?! ! Un furnal e o mașinărie după care încă oamenii nu au făcut jucării copiilor. Nu fiindcă ar fi complicat, ci pentru că nu le-a venit în gind pînă acum. Mi-a fost dat să văd tancuri-jucării, mitraliere, tunuri şi alte ustensile belicoase, dar ideea de furnal, transpusă in materia unei jucării, nu, . Mă gindesc totuşi la viitor. Nu sintem singurii, nu vorbesc doar despre noi, romurut, şi apoi, Iffli veţi spune dv., cum să faci un furnal-jucărie ? Pe cuvint că nu prea am o idee clară, dar dacă m-aş ocupa cu ■ jucăriile aş face-o şi pe aceasta. ‘ IT ţ privesc pe omul din faţa mea : el îmi explică mecanismul acestei maşini formidabile careeste furnalul... îmi spune cuvinte frumoase despre trecut, prezent şi despre viitor. Nu alege cumintele, nu se sperie de ele. îmi povesteşte că-1 citea cu patimă pe Goga cînd nu era la modă să-1 citeşti, cum mai apoi, din snobism, l-a citit pe Blaga şi cum i-a priceput poezia. Acest om, Antonică Dijmănescu, om surîzător, puternic, are o biografie demnă de un comunist. El a venit la Reşiţa în 1959 la oţelărie, ca electrician. A făcut Facultatea de metalurgie şi a terminat ca şef de promoţie. Nu a rămas asistent ci a cerut cu bucurie să plece la Reşiţa. „A fost o luare de poziţie. o confirmare a puterii mele de muncă. Nu am făcut ingineria pentru bani. Am fost multă vreme ca orice muncitor calificat. Am fost credincios Reşiţei şi unei fete care azi îmi este soţie“. Despre nopţile şi zilele petrecute la furnale, şeful secţiei ne poate vorbi ore în şir. Despre greutăţile învinse, despre bucuriile fiecărei şarje, oamenilor de la Reşiţa le place să vorbească fiindcă toate zilele şi nopţile petrecute în combinatul u- Yiaş fac parte din biografia lor, din povestea inimii lor. Oamenii Reşiţei ştiu să cinstească munca; pentru ei munca nu-i decit o datorie diurnă, emblemă a tuturor oamenilor ţării noastre socialiste ; comuniştii şi uteciştii Reşiţei cinstesc izbînzile ţării ; ei sint o parte a ţării acestor izbînzi. „VIAŢA POLITICĂ IN ROMÂNIA" de Mircea Muşat şi Ion Ardelean Apărută in Editura Politică, lucrarea se dovedeşte a fi o analiză din perspectivă marxistă a evoluţiei economice şi social-politice a României între anii 1918—1921, a activităţii partidelor politice. E tocmai perioada ce semnifică schimbări structurale în viaţa ţării, ca urmare a cerinţelor obiective de dezvoltare a statului naţional unitar român şi a luptei maselor populare, în frunte cu proletariatul pentru drepturi democratice. Sunt ani în care mişcarea revoluţionară repurtează succese mari pe calea organizării, asigurând condiţiile esenţiale pentru crearea P.C.R. D. T. • FABRICA DE PRODUSE REFRACTARE „RĂSĂRITUL“ din Braşov a aniversat, vineri, 60 de ani de existenţă. La adunarea care a avut loc cu acest prilej, au participat, alături de salariaţii fabricii, reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, ai ministerului de resort, precum şi numeroşi invitaţi din întreprinderi similare din ţară. Intr-o atmosferă entuziastă, participanţii la adunarea jubiliară, muncitori, tehnicieni şi ingineri — români, maghiari şi germani — au adresat Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, o telegramă. • VINERI A AVUT LOC şedinţa anuală a Comitetului Naţional F.A.O., la care au luat parte membrii comitetului, reprezentanţi ai ministerelor şi altor instituţii centrale interesate în colaborarea cuOrganizaţia Naţiunilor Unite penttru Alimentaţie şi Agricultură. • IN ZILELE DE 13 ŞI 14 IANUARIE s-au desfăşurat în Capitală lucrările şedinţei Consiliului sanitar superior şi a Colegiului Ministerului Sănătăţii. Au luat parte academicieni, cadre universitare din întreaga ţară, conducători ai direcţiilor sanitare judeţene, specialişti în probleme de igienă, reprezentanţi ai unor ministere şi instituţii centrale. Cu acest prilej, au fost dezbătute probleme importante referitoare la continua îmbunătăţire a ocrotirii sănătăţii populaţiei. (Urmare din pag. I) nui au fost convinși de avantajele acordului global s-a trecut la aplicarea lui practică. In adunarea generală s-a hotărît ca acesta să se aplice pe bază de tarife pe unitatea de produs, plata făcîndu-se atit în bani cit și în natură. Iată care a fost metodologia de calcul a celor trei tarife stabilite : hectolitrul de lapte muls, viţelul obţinut, o vacă diagnosticată gestantă. Uzînd de o normare judicioasă care să ţină cont de gradul de mecanizare a lucrărilor s-a stabilit necesarul de norme de muncă pentru întreţinerea, exploatarea întregului efectiv şi realizarea producţiei de lapte planificată. Prin înmulţirea acestora cu valoarea unei norme de categoria întîi, stabilită pe unitate la 34 de lei, din care 25 lei în bani şi restul în produse, am obţinut valoarea totală a manoperei, deci a fondului de retribuire. Am procedat apoi la stabilirea tarifelor pe unitatea de produs. Cum în adunarea generală s-a hotărît ca, pentru producția de lapte să se dea 80 sută din fondul total destinat retribuirii, s-au făcut calcularile respective rezultînd tarifele următoare : pentru un hectolitru de lapte muls — 37,40 lei, pentru un viţel obţinut — 229 lei, pentru o gestaţie diagnosticată — 76 lei. O etapă foarte importantă, după părerea noastră, este modul în care se repartizează sarcinile de plan. Am căutat de aceea ca fiecare îngrijitor să primească în exploatare un lot omogen cit mai apropiat din punct de vedere productiv, iar producţia planificată să fie în strinsă concordanţă cu capacitatea animalelor. Efectivul a fost împărţit în 43 de loturi a cite 16 capete fiecare. In funcţie de calităţile lor pro- Iductive, de condiţiile de lucru s-a stabilit şi sarcina de producţie în mod diferenţiat. Pentru lotul îngrijit de Gheorghe Cenuşă, spre exemplu, s-a planificat o producţie anuală de 390 hl lapte, pe cînd pentru cele ale lui Constantin Buzatu sau Nicolae Lupu, 370 hectolitrii. Cantităţile au fost defalcate pe trimestre şi luni. O mare atenţie s-a acordat in tot timpul anului urmăririi felului în care muncesc oamenii, ţinerea unei Avantajele acordului global evidenţe precise, dîndu-se tot spijinul material necesar acolo, unde şi cînd a fost nevoie. Siguranţa pe care au căpătat-o oamenii, corectitudinea şi avantajele pe care le oferă aplicarea acordului global, s-au materializat în prestarea unei îngrijiri corespunzătoare, atentă, conform programului de grajd, a indicaţiilor tehnice ale specialiştilor. Rezultatele au fost pe măsura eforturilor şi aşteptărilor. Iată ce retribuţie au primit îngrijitorii mai sus citaţi : sarcina anuală de plan pe care a primit-o Gheorghe Cenuşă prevedea 390 hl lapte, 13 viţei şi 13 vaci gestante. El însă a încheiat anul cu 443 hl lapte, 14 viţei şi 13 vaci diagnosticate gestante. Aplicîndu-se tarifele pe care le-am anunţat mai înainte, a rezultat următoarea sumă : pentru producţia de lapte — 16 508 lei (443 hectolitri înmulţit cu 37,40 lei), pentru viţei — 3 206 lei (14 înmulţit cu 229 lei), pentru vacile gestante 988 (13 , 76 lei), adică un total de 20 762 lei. Cooperativa noastră însă, datorită rezultatelor bune obţinute în producţie şi implicit a veniturilor sporite încasate, a avut posibilitatea să mărească valoarea normei de la 30 lei, cit se planificase, la 40 lei. Am procedat şi noi la majorarea tarifelor de plată pe unitatea de produs în funcţie de această sporire. Aşa că tarifele definitive au fost de: 44 lei pentru uin hectolitru de lapte, 272 lei pentru un viţel şi 88 lei pentru o vacă gestantă. Recalculind, în funcţie de noul tarif, retribuţia cuvenită îngrijitorului Gheorghe Cenuşă s-a ridicat in final la peste 24 000 lei, deci un venit lunar de peste 2 000 lei. îngrijitorul Nicolae Lupu care a avut de obţinut 370 hectolitri lapte, 14 viţei şi 13 vaci gestante, nu a realizat decit 362 hectolitri lapte, 14 viţei şi 13 vaci gestante, drept pentru care nu a încasat decit 20 880 lei. Spuneam mai înainte că plata s-a făcut în bani şi in natură. Iată, aşadar, cum arată structura venitului total obţinut de îngrijitorul Gheorghe Cenuşă: bani — 18000 lei; produse: 1 950 kg grîu, 845 kg porumb, 1 950 kg cartofi, 41 kg zahăr şi 360 kg legume“. Fără îndoială aceste rezultate demonstrează convingător, in principal, două lucruri: pe de o parte existenţa în fiecare unitate a unor rezerve de producţie încă insuficient puse în valoare, iar pe de alta faptul că aplicarea acordului global reprezintă o pîrghie eficientă de cointeresare a cooperatorilor în valorificarea lor superioară. Aseară, la Liceul „Gh.gineai" din Capitală, iMMIMAREA BREVETELOR ŞI ECUSOANELOR PRIMEI PROMOŢII DE ARBITRI-ELEVI încă o acţiune interesantă, valoroasă a U.T.C., menită să contribuie la dezvoltarea mişcării sportive de masă, la consolidarea organizatorică a asociaţiilor sportive din şcoli, prinde viaţă. Este vorba de pregătirea unor arbitri din rindurile elevilor care să arbitreze propriile manifestări sportive. Aseară, la Liceul „Gh. Şincai“ din Capitală a avut loc festivitatea de înmînare a brevetelor şi ecusoanelor primei promoţii de arbitri-elevi. Au participat activişti ai U.T.C., reprezentanţi ai Inspectoratului şcolar al Capitalei, arbitri internaţionali, profesori şi numeroşi elevi, care i-au aplaudat pe colegii lor, deveniţi conducători autorizaţi, competenţi de întreceri sportive. Ei au urmat cursuri de specialitate — organizate de comitete ale U.T.C. de sectoare — timp de şase săptămini, după care au susţinut atit examene teoretice cit şi probe practice. Din 120 de cursanţi din Capitală au promovat aceste examene un număr de 50 de elevi cărora, aseară, aşa cum spuneam, li s-au înmînat brevetele şi ecusoanele respective. Acest oficiu a fost făcut, cu o mare plăcere de către unii dintre reputaţii noştri arbitri internaţionali : ing. Andrei Rădulescu, preşedintele colegiului central de arbitri al F.R.F., la fotbal, Geo Popescu, (handbal), Mircea Albuţ (volei) Nicolae Paraschivescu (atletism) etc. Printre primii purtători de ecusoane „arbitru-elev“ se numără, la fotbal : Tiberius Iuhas, Liceul nr. 43, Adrian Iliescu, Şcoala generală 186, Costel Manole, Şcoala profesională Electromagnetica ; la atletism : Ileana Găvozdea, preşedinta Asociaţiei sportive a elevilor, Liceul „Gh. Lazăr“, George Zavaras, Liceul „Gh. Şincai“, la volei : Vladimir Bercea, Liceul 24: Mihaela Rădulescu, Şcoala generală 77 ; la baschet : Mazilu Sarmiza, Şcoala generală 77 ; handbal: Marian Gaiţă, Şcoala profesională Electromagnetica, Mihai Nibeleanu, Şcoala generală 77 etc. După festivitate, tovarăşul profesor Victor Tibacu, un recunoscut şi apreciat animator al vieţii sportive şcolare, a pregătit celor prezenţi o frumoasă surpriză: în sala de sport a Liceului „Gh. Şincai“ a organizat două întîlniri,una de baschet (băieţi) şi alta de volei (fete) — între selecţionatele prime şi secunde ale liceului — care participă în campionatul naţional al juniorilor şi la cel al diviziilor şcolare — partide care au fost arbitrate excelent de proaspeţii arbitri. Astfel, cavaler al fluierului la primul meci, cel de baschet, a fost elevul Dan Dordea, (Liceul ,,Gh. Şincai“), iar la cel de volei, Vladimir Bercea, arbitru principal, Emil Tănăsoiu şi Cristian Teodorescu — secundari — toţi de la Liceul nr. 24. Pînă la sfîrşitul acestui an şcolar vor absolvi cursurile de arbitri la disciplinele atletism, fotbal, volei, handbal şi baschet 25 000 de elevi ! C. VASILE Tineretul şi muzica (Urmare din pag. I) oficia pe portativ ne erau familiare, ne recunoşteam unii pe alţii „obişnuiţii concertelor“ — dar între aceştia, fără exagerare, procentajul tinerilor era impresionant. Ei bine, ce s-a putut întîmpla în 10 ani, preţ de cîteva promoţii ? Priveam emisiunea aceea cu sufletul strîns — şi-mi aminteam îndepărtaţii ani ai iniţierii mele muzicale. Totul a plecat, cum se întîmplă, de la un profesor de muzică pasionat, de la o instructoare de pionieri, pianistă înzestrată şi de la... corul şcolii. Aveam 12—13 ani cînd m-am apropiat, graţie acestor trei factori, de porţile muzicii pe care n-am încetat, de atîţia ani, să le deschid cu aceeaşi emoţie. Şi înserez toate acestea aici, pentru că vreau să sublmţag--ceea ce ştie orice meloman şi anume, că este vorba despre un proces, un proces îndelungat, pe cit de pasionant pe atit de tenace, că tărîmul muzicii se cucereşte, acest fabulos univers se deschide în faţa cercetătorului, fericitului aventurier, treptat, ca un alfabet fierbinte şi straniu, ale cărui litere se descoperă pe rînd, una cite una : întîi opereta, apoi opera, simfonia, concertul simfonic, liedul, muzica de cameră, şi de obicei abia la urmă preclasicii, Bach, muzica modernă. Procesul se cheamă fericit „iniţiere muzicală“ — şi aici termenul de iniţiere, are un dublu sens, cel care se referă dacă vreţi la dificultatea muzicii şi cel sonor, aproape ocult, care se doreşte a fi o metaforă. Cine este responsabil de această lipsă de iniţiere muzicală — în proporţie îngrijorătoare — a tineretului ? Mi se pare paradoxal. Poate niciodată n-am avut un tineret mai frumos decit cel de azi. Aceşti „suavi lungani“, cu mintea plină de calcul diferenţial, apţi să cunoască atîtea mistere ale naturii, şi ale naturii umane, apţi să construiască giganţi industriali şi infime şi delicate aparaturi de precizie ignoră ■ unul dintre cei mai măreţi giganţi ai creaţiei omeneşti — muzica, rămîn timizi sau opaci la porţile unui univers la fel de spectaculos ca cel sideral. Ei, aventurierii societăţii de mîine, îşi refuză aventura cunoaşterii estetice. Motivul ? Să-l căutăm acolo unde a lipsit un profesor de muzică inimos şi pasionat, un instructor de pionieri îndrăgostit de note şi acolo unde a lipsit „corul şcolii“. Dar un cor adevărat, o instituţie artistică spontană şi valoroasă, nu corul organizat cu prilejul serbării de sfirşit de an. , Pentru că aici voiam să ajung. Rolul şcolii în educaţia muzicală a tineretului — în educaţia estetică în general — este covîrşitor. Procesul iniţierii. muzicale începe la 12—13 ..ani,, dacă, nu mai devreme, începe deci... atunci cînd muzica dispare ca obiect din programa. analitică — în clasa a IX-a. Nu discutăm aici oportunitatea unei astfel de măsuri, logica ei didactică, pentru că nu despre programa analitică este vorba de data aceasta. Dar dacă profesorul de muzică se va limita la a preda la clasele mici cîteva solfegii, socotindu-şi astfel încheiată aci fixitatea în şcoală, să nu nemirăm că studenţii de mai tîrziu vor ridica stînjeniţi din umeri cînd vor asculta o sonată. Urmăriţi la T.V. excelentele cursuri de iniţiere muzicală ale marelui dirijor american Leonard Bernstein. Explicaţiile sunt pe cit de simple pe atit de magistral acute, ele sunt tot atit de necesare în înţelegerea muzicii ca şi predarea primului „A + B“ ca să ajungi la complicatele ecuaţii de mai tîrziu. Adolescentul are nevoie să fie introdus în lumea muzicii. Se întîmplă rar ca aceasta să fie o dragoste la prima vedere, pentru că la piscurile înalte se ajunge ureînd. M-am întrebat, cînd liceanul acela mărturisea că n-auzise în viaţa lui de Nicolae Herlea, ce fel de organizaţie U.T.C. va fi fiind în şcoala aceea ? Dacă nici latura patriotică a educaţiei estetice — cunoaşterea şi preţuirea valorilor naţionale în artă — n-o dezvoltăm, ce rost are să mai discutăm despre esenţa artei ? Aş întreba — retoric — birourile U.T.C. din şcoli, cite acţiuni dedicate artei — în speţă muzicii — au înscrise pe agendele lor ? Şi în cite şcoli, indiferent de profilul lor, sunt organizate cercuri de iniţiere muzicală cu audiţii, conduse, de profesorul de specialitate din şcoala respectivă, la care să fie invitaţi, unde se poate, muzicologi, artişti profesionişti, compozitori, care vin întotdeauna cînd sunt solicitaţi . Asemenea acţiuni ar trebui să constituie o preocupare majoră, permanentă a şcolii, a organizaţiei de tineret. De ce ? S-ar putea răspunde simplu : pentru că arta face pe oameni mai buni, mai frumoşi. Pentru că înţelegerea superioară a artei merge mină în mină cu dezvoltarea unei inteligenţe superioare, unei conştiinţe superioare. Pentru că actul artistic este un act moral. Şi pentru că, în consecinţă, educaţia comunistă a tineretului nu poate fi lipsită de educaţia estetică a acestuia. Dar la toate aceste lucruri, cei in drept şi în datorie s-o facă, trebuie să se gîndească atunci cînd tinereţea dă primii muguri, calzi, ai deschiderii spre lume. Experienţa Slobozia (Urmare din pag. I) orizontală, sa trăiască fi sa gîndească astfel, ca intr-un al cincilea anotimp, într-un fel propriu disimulat şi încet.Mereu, ca într-o amînare cu bună ştiinţă, a unei hotărîtoare decizii. Şi totuşi, iată, în ultimii ani a trebuit să realizeze, în primul rînd, o spectaculoasă restrîngere, o readunare a sa din acest microinfinit. A trebuit, apoi, să încerce verticala industriei, să escaladeze cele dintîi trepte ale industrializării. O fabrică de ulei care s-a construit nu mai intra în funcţiune la parametrii proiectaţi, printre altele, şi din cauza insuficientei deprinderi de a lucra într-un ritm nou, normal în alte locuri, problematic aici. O simplă fabrică de ulei îi schimba astfel viaţa. Un simplu bloc, cu cîteva etaje, îi dimensiona, în alt ritm, privirea. Fapt care, în continuare, o data cu noile proporţii ale dezvoltării economice şi sociale l-a putut consacra, definitiv, unui nou univers : Slobozia, oraşul din cîmpie, care creşte şi pe care îl auzi geologic cum creşte. Slobozia, îmi place să cred, va fi oraşul tipic de la confluenţa industriei cu agricultura, îngemănarea acestor două uriaşe ramuri ale arborelui uriaş care înseamnă dezvoltare. Printre imense lanuri de grîu şi porumb, cu soarele picurînd crud peste cîmpuri, magistrala către mare se va deschide superb, deodată, şi în faţa ochilor se vor ridica adevărate culmi de beton şi sticlă, oraşul de la confluenţa industriei şi agriculturii, oraşul îngemănării acestora- oraşul-experienţa a anilor aceştia, ca şi a celor ce vin. Pentru ca, străbătîndu-le să auzi dintr-o dată şi răsuflarea Dunării, să începi, să auzi şi să simţi marea.