Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-15 / nr. 7049

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 3 SlMBATĂ 75 IANUARIE 7972 Pretutindeni sunt bine înţelese, cel puţin din punct de vedere principial, resorturile educative ale adunării generale, rolul ei în viaţa colectivului de utecişti ca modalitate practică fundamentală de consolidare a unor trăsături indispensabile conştiinţei unui tînăr comunist : combativitate faţă de neajunsuri şi greşeli, intransigenţă fermă în confruntarea cu manifestările înapoiate, spirit critic şi autocritic, sentimentul responsabilităţii în relaţiile cu cei din jur. Dar pasul atît de necesar de la înţelegerea teoretică a unui adevăr, la înfăptuirea sa neabătută rămîne, în anumite cazuri, încă de domeniul dezideratului neîmplinit. Limpezimea şi luciditatea trebuie să arbitreze şi să hotărască, desigur, modalităţile cele mai fertile cu ajutorul cărora locul cuvenit adunării generale să şi fie ocupat de către aceasta în chip real. Din păcate, pentru unii, adunările acestea sunt copleşite deocamdată de neînţelegere. Să rememorăm un singur exemplu : OCTAVIAN CALOTA, strungar, ALEXANDRU RADULESCU, tractorist, ambii la S.M.A. Drăgăneşti Vlaşca, MIOARA SIN şi NICULINA SOARE, prima, soră la policlinică, cealaltă, contabilă la cooperativa de consum din aceeaşi comună, toţi din judeţul Teleorman, încercau să-şi explice şi să ne explice, printre altele, de ce sunt martorii amînării adunărilor generale ale organizaţiilor din care fac parte. Insă nici unul dintre ei, deși fiecare constata că temele nu-l prea atrag, că de pe urma dezbaterilor angajate nu se alege cu prea mari foloase, că hotărîrile adoptate, cînd sînt adoptate astfel de hotărîri, nu determină transformările așteptate, nu corela faptele ca să ajungă, în cele din urmă, la o concluzie de lucru de la care abia urma să pornească mai departe şi în lumina căreia să-şi aprecieze dimensiunea eforturilor şi direcţia intervenţiilor viitoare. Iată de ce ne-am gindit să dăm şi altor tineri posibilitatea să-şi spună cuvîntul asupra problemei ca atare. Rezultatul îl constituie opiniile pe care astăzi le dăm publicităţii, cu convingerea că ele sunt de natură să determine o mai bună înţelegere şi un îndemn practic pentru soluţionarea fenomenelor legate de subiectul discuţiei noastre de astăzi : adunarea generală a uteciştilor. Factorul stimulator al continuităţii: abordarea problemelor proprii ILIE NEACŞU, secretarul comitetului comunal Racoviţeni la U.T.C. : M-am întrebat eu Însumi, nu o dată, de ce nu se reuşeşte decit cu multe insistenţe să se ţină adunările generale în organizaţiile U.T.C. din cooperativele agricole de producţie. De la caz la caz, s-ar putea da, desigur, răspunsuri diferite. Sunt anumite situaţii în fiecare loc. Dar, discutînd sincer şi deschis, aş numi două din cauzele caracteristice : temele puse în discuţie vin mai mult fixate de noi, de sus, de la comitetul comunal, prin secretarul lui, cu contribuţia cel mult a locţiitorului şi a încă unuia sau a doi membri, în loc să fie tinerii înşişi stimulaţi şi atraşi în acest sens, ca de altfel la întreaga pregătire şi desfăşurare a adunării ; pe de altă parte, cînd luni de zile la rînd nu s-au ţinut adunările, iar alte activităţi ale acelor organizaţii U.T.C. au fost sporadice, în mod firesc lipsa de continuitate creează dificultăţi de mobilizare chiar şi la adunarea anuală pentru darea de seamă şi alegeri. Am trecut prin această experienţă de curînd şi tocmai de aceea am hotărît să insistăm, chiar dacă la început va fi mai greu, pentru desfăşurarea lunară a adunărilor şi cu uteciştii din C.A.P.-uri. Vrem să asigurăm un ritm, o înlănţuire firească între adunări, dînd continuitate un timp întregii vieţi de organizaţie. GEORGE POPESCU, secretarul comitetului comunal Căneşti al U.T.C. : Am observat că lipsa de prestigiu a unor adunări în faţa tinerilor rezultă şi din faptul că îşi uită citeo dată menirea înseşi comitetele organizaţiilor U.T.C. respective. Cei de la C.A.P., din sate, aşteaptă mereu să ne substituim lor, dindu-le temele pe care să le discute în adunările generale. Aşa se face că o seamă de probleme însemnate pentru succesul muncii , importanţa introducerii acordului global, analiza participării la muncă în C.A.P. a tinerilor, discutarea cifrelor de plan pentru producţia agricolă a fiecărei unităţi — n-au constituit premise pentru discuţii şi dezbateri cu masa tinerilor, în adunarea fiecărei organizaţii. Cu aceste probleme am hotărît să începem acum punînd, totodată, in discuţie diferite mentalităţi greşite despre munci, oferind exemplul celor mai harnici, invitînd specialişti, conducerea C.A.P. la fiecare adunare a uteoiştilor. Mie mi se pare că dacă toţi înţelegem că problemele unităţilor în care munceşti, ale tinerilor de acolo nu pot fi urmărite şi tratate cel mai bine decit chiar de către colectivul respectiv, că nimeni din afară nu-ţi poate stabili ce să discuţi, şi ce nu, ce să-ţi propui să rezolvi intr-o perioadă sau alta, ce teme, atunci ne-am da seama fără nici o greutate că ritmicitatea, continuitatea pe care ne-o dorim, ne stă la îndemină şi nu depinde decit de noi s-o obţinem. CONSTANTIN MALAICU, Fabrica „Reconstrucţia" Piatra Neamţ : Organizaţia noastră trebuie să ţină adunări generale în fiecare lună. Este firesc ca respectarea acestui calendar să nu fie privită doar ca o simplă obligaţie organizatorică, ci să fie strîns legată de problemele care se ridică, de preocupările uteciştilor, într-o perioadă anume. Aceasta este una din condiţiile de care depinde eficienţa practică şi educativă a desfăşurării adunărilor. Nu o dată, în organizaţia din care fac parte şi eu s-au iscat discuţii aprinse cu privire la alegerea momentului oportun pentru convocarea adunării generale. De fapt, este vorba despre natura problemelor care pot reclama ţinerea adunării. Sunt mulţi care, plecînd de la ideea, în principiu justă, că adunarea trebuie să fie un moment deosebit în viaţa organizaţiei, consideră că prilejurile de a o ţine sunt determinate de petrecerea unor întîmplări mai puţin obişnuite, că este nevoie să apară nişte fapte deosebite care apoi să facă obiectul dezbaterilor colectivului. Altfel, după părerea acestor tineri, adunarea nu şi-ar avea rostul, n-ar avea ce discuta. Intîmplările la care se referă ei au, mai toate, un caracter negativ de felul acestora : un tînăr să vină la fabrică în stare de ebrietate, sau să lipsească multă vreme nemotivat de la serviciu, sau să producă dereglări serioase în procesul de producție etc. Or, cum asemenea manifestări sînt destul de rare, ba chiar lipsesc din comportarea majorităţii covîrşitoare a tinerilor, li se pare că ţinerea adunărilor n-ar avea sare şi piper. De aceea ei le şi privesc cu superficialitate. Acestor tineri li se poate răspunde, şi le-am dovedit acest lucru, că sunt multe alte probleme care pot să fie dezbătute în adunările organizaţiei, că nu trebuie aşteptate faptele negative pentru a justifica întrunirea colectivului. Preocupările pentru munca de zi cu zi, pentru îndeplinirea planului, a perfecţionării profesionale, a participării la dezbaterea unor probleme politice, etice, trebuie de drept să se înscrie pe ordinea de zi. NICOLAE POPESCU, secretarul comitetului comunal Măgura al U.T.C. : La noi, activitatea organizaţiilor U.T.C. din cooperativele agricole de producţie părea o problemă foarte delicată, rămăsesem cam indiferenţi faţă de acest sector, preferind să facem acţiuni cu elevii ; la şcoală, în cadru organizat, era mai lesne. Nu generalizez, dar cu unii ţărani cooperatori părea imposibil de lucrat, nu reuşeam să-i atragem la o activitate proprie, nu veneau la adunări. S-a ieşit totuşi din impas. Am constatat că doreau activităţi cultural-distractive, organizate mai des, cu caracter mai tineresc. Ceea ce organiza din cînd în cînd căminul cultural era insuficient Voiau de asemenea să se întîlnească, să discute. Ce vorbeam eu sau alţii cu ei pe uliţă nu putem spune că reprezenta cadrul dorit, al unor dezbateri profund educative, cu participarea generală, deoarece rezultau din întîlniri întîmplătoare, nu erau activităţi organizate. Am început să-i invităm la acţiunile organizaţiilor U.T.C. ale elevilor, la adunări ale lor, la acţiuni de muncă patriotică pentru înfrumuseţarea comunei. Am trecut la organizarea săptămînală de seri distractive ale tineretului, joia, cu sprijinul cadrelor didactice şi al elevilor. Prezentam acolo un program cultural variat, le comentam şi unele evenimente politice. Am început să vedem cum, o dată cu elevii, veneau şi din ce în ce mai mulţi tineri ţărani. Apoi ne-am pus problema organizării de noi echipe artistice, la care să participe şi ţăranii cooperatori. S-a înfiinţat o formaţie corală. Alături de tinerii din instituţii a fost nevoie şi de ţărani. Au venit. Am ajuns să avem şi o formaţie de teatru, unde numai jumătate din membri sunt cadre didactice, ceilalţi vin dintre tinerii de la C.A.P. In sfîrşit, abia după toate aceste acţiuni concrete şi altele, am ţinut şi adunarea generală. Activităţi de organizaţie existau, dar lipsea tocmai una esenţială, cu a cărei absenţă tinerii nu s-au putut împăca. Deci, pînă atunci noi greşisem, comitetul comunal, considerînd că trebuie început cu convocarea la o şedinţă, înainte de a convinge prin fapte concrete că aceasta este necesară, ca un cadru de discuţie, de iniţiativă, pentru ca tinerii cooperatori să-şi propună acţiuni şi activităţi proprii. Ca să se bucure de o prezenţă şi o participare activă a tuturor tinerilor... Fiecare etapă în pregătirea şi desfăşurarea dezbaterilor trebuie să exprime sentimentul nostru de autori CONSTANTIN NICHITA, Fabrica „Reconstrucţia“ Piatra Neamţ : în timpul desfăşurării adunărilor generale se petrece, implacabil, un fapt: cei care iau cuvântul sunt foarte puţini la număr, atmosfera e monotonă, cei mai mulţi sînt absenţi la cele ce se întîmplă în prezenţa lor. Oricine va încerca să explice aceasta situaţie anormală, va ajunge pînă la urmă să se gîndească la felul în care se realizează pregătirea adunărilor, să constate că ea provine tocmai din deficienţele ei. Bineînţeles, de fiecare dată, cînd este cazul să fie ţinută o adunare membrii biroului întocmesc materialul ce va fi prezentat dezbaterii. Apoi se face convocatorul în care se anunţă şi tema. Atît se face pentru cei mai mulţi tineri, doar pentru ari utecişti lucrurile nu stau aşa. Pe ei membrii biroului îi consultă despre dorinţele tinerilor, despre ce să se spună în adunare, şi în special li se cere să ia cuvîntul. Ceea ce şi fac. Celorlalţi nu li se acordă acelaşi tratament, ei aflînd mai în amănunt , despre ce va fi vorba abia in adunare, atunci cînd se desfăşoară. întotdeauna in materialul redactat de biroul U.T.C. se spune că el a fost elaborat pe baza consultării tinerilor. Or, tinerii, de fapt, sint cîţiva — acei 3— de care am pomenit. Ei sint consultaţi, tot ei vorbesc $1 la adunare împreună cu cei din birou. In rest, ceilalţi fac act de prezenţă. La sfîrşitul fiecărei adunări membrii biroului încep să se plîngă că tinerii sunt pasivi, că nu iau cuvîntul, încearcă să convingă lumea că nu ştiu de ce stau lucrurile aşa. Păi, tocmai modul in care procedează este cauza pe care o caută. Dacă s-ar preocupa de toţi uteciştii, aşa cum o fac doar cu cîţiva, situaţia s-ar schimba radical şi n-ar mai avea motive să se plîngă la sfîrşitul adunărilor de greutăţi pe care şi le creează lor şi întregii organizaţii. IOAN ROŞU, comuna Valea Ursului, judeţul Neamţ : Buna desfăşurare a adunărilor generale depinde şi de calitatea materialelor supuse dezbaterii. Nu pot să nu recunosc că adeseori şi in multe organizaţii din comună ele sunt superficiale, neinteresante, generale. Din această cauză tinerii care participă la discuţii sunt puţini la număr, iar cuvîntul lor se păstrează în tonul materialelor, fără o ţintă precisă, concretă, apropiată lor. O vină o poartă şi reprezentanţii organizaţiilor care le întocmesc. Pe deasupra, materialele nu sunt cunoscute de utecişti înainte de adunare, astfel incit ei să vină la dezbatere în deplină cunoştinţă de cauză. Am luat hotărîrea ca la întocmirea referatelor informărilor şi celorlalte materiale să participe cu mai mulţi tineri, mai ales din cei ce nu fac parte din birourile şi comitetele U. T. C. Aceasta dă un plus de competenţă redactării materialelor, care vor prezenta realitatea mai complet, şi mai adevărat decit am făcut-o pînă acum. Modalitatea respectivă mai oferă un cîştig în afară de cel al unei mai intense, mai active participări la cuvînt în adunare. Ea poate fi un bun mijloc de mobilizare a tinerilor. Am putea depăşi simpla mobilizare a prezenţei fizice la adunări, asigurînd discuţiilor un teren mai potrivit de manifestare, tinerii cunoscînd în amănunt nu doar despre ce se va vorbi în adunare, dar eă îşi vor analiza şi dezbate propriile lor aprecieri şi concluzii în legătură cu activitatea pe care au depus-o, întocmirea colectivă a materialelor duce la întărirea spiritului colectiv de muncă, lărgeşte participarea democratică a uteciştilor la conducerea organizaţiei lor. Ceea ce, de fapt, şi trebuie să exprime adunarea generală. ŞTEFAN ŞTEFU, Unitatea de exploatarea şi industrializarea lemnului „Nehoiul“-Buzău . La noi, nu trebuie să se facă „mobilizări“ insistente pentru desfăşurarea adunării. E in firea lucrurilor, a devenit o necesitate, pentru că în acest cadru uteciştii ştiu că se va discuta interesant, că vin invitaţi din partea conducerii, din secţii, că pot ridica orice problemă care priveşte munca, pregătirea lor pentru viaţă, educaţia politică, perfecţionarea profesională, cultura, sportul etc. Intr-un timp erau şi la noi greutăţi. Dar n-am admis să desfăşurăm nici o adunare fiind prezenţi numai „majoritatea simplă“ a membrilor. Dimpotrivă, am amînat ţinerea acelor adunări şi am discutat în faţa comitetului U.T.C. cu fiecare din absenţi despre motivele lipsei, despre ce aşteaptă de la adunare şi de la activitatea de organizaţie. Aşa i-am şi tras la răspundere pe unii tineri indisciplinaţi, dar am folosit şi metode de convingere atentă, am făcut muncă de educaţie şi ne-am îmbogăţit şi noi felul de a vedea buna organizare a unei adunări generale, aflînd multe opinii şi sugestii bune. Am făcut un obicei din a întreba chiar în adunare tinerii . Ce propui ? Ce faci ? Cum vezi rezolvarea problemelor ? ELISABETA BAICANESCU, comuna Agapia, judeţul Neamţ: Pentru noi a fost mult timp o greutate de nedepăşit ţinerea ritmică a adunărilor generale în organizaţiile U.T.C. din C.A.P. Aceasta, mai ales, în timpul campaniilor agricole cînd, se ştie, toţi cooperatorii, deci şi tinerii, sunt pe cîmp. Anul trecut, însă, am găsit o soluţie potrivită, credem. Impreună cu comitetele U.T.C. din C.A.P am optat pentru desfăşurarea adunărilor chiar la locul de muncă al tinerilor, acolo, pe cîmp. La început au existat reţineri, obiecţii, s-au făcut auzite păreri că adunările nu vor fi prea reuşite, vor fi formale. Chiar şi noi, autorii acestei iniţiative, începusem să avem îndoieli. Pînă la urmă ne-am hotărît cel puţin să încercăm, să vedem practic cum vor sta lucrurile. Şi trebuie să spun că n-au mers deloc prost, că au infirmat orice îndoială cu privire la posibilitatea bunei lor desfăşurări pe cîmp. Din acest punct de vedere locul n-a avut o influenţă negativă asupra lucrărilor adunărilor respective. Ba, dimpotrivă, i-a stimulat pe tineri care au discutat pe viu problemele care îi preocupau — acelea ale campaniei în care se aflau angajaţi cu toţii. La urma urmei, nu locul unde ţii adunarea contează, ci să o poţi desfăşura şi încă cu bune rezultate. Acum suntem convinşi că am făcut bine. De altfel, şi în continuare vom proceda la fel. Locul de muncă este cel mai potrivit pentru a stimula interesul tinerilor, sentimentul lor de autori. ...adunarea generală trebuie minuţios pregătită dinainte. Procesul acestei pregătiri presupune o largă consultare, a tinerilor, o valorificare atentă a ideilor şi propunerilor lor, astfel incit desfăşurarea propriu-zisă a lucrărilor adunării să fie rodul gindirii întregului colectiv,să poată susţine că are un singur autor: organizaţia. Deplina cunoaştere a problemelor ce vor fi abordate, antrenarea uteciştilor atît la semnalarea propriilor neajunsuri cit şi la rezolvarea lor sunt elementele care asigură succesul dezbaterilor Pagină realizată de MIRCEA TACCIU, TRAIAN GINJU și ION TRONAC Primul pas către adunarea următoare: ce hotărim acum şi cu împlinim din promisiunile făcute DUMITRU CIOLAC, întreprinderea „Comuna din Paris" Piatra Neamţ . In privinţa ţinerii adunărilor, avem şi noi restanţe datorită absenţelor, faptului că tinerii nu răspund apelurilor ce le sunt adresate în acest sens. Sigur că nu poţi fi de acord cu o asemenea atitudine, dar cunoscînd mai bine viaţa organizaţiei o poţi înţelege. Este o realitate indiscutabilă că în faţa unor utecişti adunările nu se bucură totdeauna de bune aprecieri, n-au prestigiul cuvenit. Dar tiinerii nu lipsesc întotdeauna. In adunări tinerii au discutat multe probleme ale muncii lor, ale activităţii organizaţiei, au venit cu diferite propuneri. Li s-au făcut multe promisiuni, că se va da curs solicitării lor, că se va încerca totul pentru soluţionarea problemelor. Nu s-a întîmplat însă nimic din toate acestea. De fiecare dată, totul se lua de la început de parcă nimic nu s-ar fi petrecut înainte. S-au tărăgănat o serie de lucruri ceea ce a dus la discreditarea adunărilor in ochii uteciştilor. Discuţiile au apărut inutile, problemele au rămas pe mai departe în suspensie. Iată de ce nu vin tinerii la adunări, de unde izvorăşte dezinteresul faţă de ele. Li se vorbeşte mult dar de trecut la treabă nu se trece. CONSTANTIN CHIUARIU, întreprinderea „Comuna din Paris“ Piatra Neamţ : In adunări se discută, se aduc critici modului în care este rezolvată o problemă sau alta. Adeseori suntem nevoiţi să reluăm discuţiile pe aceeaşi temă, să criticăm ceea ce am mai criticat odată. Pentru că nu întotdeauna activitatea de după adunare răspunde în practică cerinţelor dezbătute. Multe lucruri depind, în această direcţie, de felul in care s-a desfăşurat adunarea, de ceea ce s-a finalizat prin ea, în activitatea noastră curentă sunt ezitări, căutări, care întîrzie apariţia soluţiilor aşteptate de tineri. După părerea mea, această situaţie pleacă de la faptul că în adunări, în afară de hotărîrea verbală de a acţiona în sensul dorit de membrii organizaţiei, nu este făcut şi un plan de măsuri corespunzător, nu se iau hotăriri concrete de a pune în aplicare cele stabilite. N-am văzut o adunare care să se termine aşa. Se reafirmă principiile de acţiune cunoscute şi atît. Iar cînd o să înceapă efectiv munca, ne dăm seama că numai asta nu este de ajuns, că mai este necesar ceva. Exact măsurile la care mă refer. Şi pînă să le găsim, pînă să le aducem la cunoştinţa tuturor, pînă să-i mobilizăm pe tineri, vremea trece şi vine scadenţa următoarei adunări. Vrînd-nevrînd trebuie raportate rămînerile în urmă, neimplinirile. Intr-un cuvînt, că n-am făcut ceea ce cu toţii dorisem. Ar trebui să ne decidem, în sfîrşit, să curmăm această stare de fapt legînd organic discuţiile din adunare de activitatea care urmează. Iar prima legătură o formează măsurile practice de acţiune ale organizaţiei pentru perioada dintre două adunări. VALERIU MlNZALA, secretarul comitetului comunal Săruleşti al U.T.C. : Frecvenţa lunară a adunărilor, ca şi rostul lor educativ în viaţa uteciştilor, devin realităţi şi în măsura în care îşi fac datoria membrii comitetului comunal care lucrează în colectivele respective. Dar dacă în ceea ce mă priveşte, la centrul de comună acest rol se vede, la organizaţiile din cele şase sate aparţinătoare el a lipsit.Viaţa de organizaţie s-a desfăşurat normal doar în şcoli. Abia mai recent, în perioada adunărilor de dare de seamă şi alegeri au intervenit schimbări pe care ne străduim să le menţinem şi să le sprijinim, în sensul creării permanente a cadrului normal de activitate, prin înfăptuirea acţiunilor înscrise în programul de activităţi, prin desfăşurarea adunărilor generale, a învăţămîntului politico-ideologic. Aş vrea să remarc însă că pentru aceasta simţim nevoia întăririi controlului şi a îndrumării practice, concrete, din partea activiştilor comitetului judeţean U.T.C., mai ales în aceste organizaţii de la nivelul satelor aparţinătoare. S-ar veni, astfel, mai mult în sprijinul eforturilor secretarului U.T.C. comunal, care lucrînd el însuşi în producţie, acoperă cu greu, adesea, cerinţele de îndrumare operativă, concretă, la faţa locului, ale unui număr mare de organizaţii răspîndite pe un teritoriu foarte larg. Pentru ca fiecare colectiv de utecişti să-şi ducă normal activitatea, finind adunările, eforturile secretarului comunal U.T.C. şi ale comitetului judeţean trebuie să se îmbine, să se concentreze in a determina întregul comitet comunal, pe fiecare membru în organizaţia lui, să lucreze cu răspundere, înţeleg prin aceasta ca activistul, cu întreaga sa experienţă de muncă să aducă imboldul trecerii la treabă, cum se spune, să dea prin sfaturile şi ajutorul său, mai ales, poziţii căutărilor noastre, să ne sprijine pentru a birui ezitările. Nu mă aştept să vină cineva să-mi scrie pe hîrtie un plan de muncă sau nişte măsuri frumoase dar mă aştept să simt alături umărul cuiva care îmi poate sugera la nevoie căile prin care să transformăm în realitate tot ceea ce ne-am propus. Dificultăţile organizatorice legate de adunarea generală sunt deci anunţate, dacă ne gindim bine, din timpul lunilor anterioare, de caracterul întîmplător în care se ţin celelalte adunări. Lipsa de ritmicitate, absenţa unui climat combativ permanent, disoluţia treptată a cadrului care să deprindă tinerii cu exercitarea unei datorii statutare, aceea de a-şi spune cuvîntul, de a critica şi de a-şi face o autoanaliză sinceră, conduc pas cu pas şi la accidentele amintite de unii dintre participanţii la discuţia noastră. Şi, pentru că am amintit de dezbaterile adunării generale, iată o a doua categorie de obiecţii reieşite din discuţiile publicate astăzi, tratarea — mai degrabă în treacăt in anumite cazuri — a problemelor majore profesionale şi sociale ale tinerilor. Nu este, precum se vede din citeva înscrieri la cuvînt, destul să semnalăm caracterul formal sau lipsa de finalitate a problematicii pusă in discuţia adunării generale, ci să trecem în mod constructiv şi consecvent la analiza faptelor, la urmărirea propriilor hotăriri. O a treia categorie de obiecţii relevate de cei înscrişi astăzi la cuvînt decurge direct din ceea ce am afirmat acum. Căci în depăşirea neajunsurilor amintite, tratarea responsabilă a cerinţelor reale ale tinerilor pe terenul de manifestare pe care îl oferă atît de generos adunările generale, reprezentanţii uteciştilor trebuie să-şi facă mai eficientă prezenţa în organismele economice şi sociale din care fac parte ca şi în mijlocul tinerilor, de altfel , iată printre altele, încă o soluţie care i-ar apropia pe tineri de formele prin care organizaţia nu numai că li se adresează, dar îşi propune să-i influenţeze, adunarea generală fiind numai una dintre modalităţile educative principale la care ne referim. Respectarea ritmicităţii, tratarea aprofundată a problemelor majore, prezenţa activă a reprezentanţilor săi, sunt numai trei căi care, coborind în viaţa organizaţiei, consolidează înseşi instrumentele intervenţiei acesteia, structurîndu-le sensul pozitiv. Acest lucru devine posibil prin schimbarea calităţii muncii organizaţiei din chiar ziua şi zilele următoare. Este adevărul pe care l-au subliniat cu insistenţă toţi participanţii la ancheta noastră.