Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-15 / nr. 7049

"SC`NTEIA TINERETULUI" pag. 5 SÍMBATA 15 IANUARIE 1972 NOI, CEA DE-A 800-A GENERAŢIE... Amploarea, dinamismul şi conţinutul procesului contem­poran de dezvoltare a civili­zaţiei­­reflectă in mod preg­nant penetraţia masivă a ştiin­ţei în toate sectoarele vieţii sociale, mobilitatea extraordi­nară a progresului tehnic. A­­precierea evoluţiei ştiinţei şi tehnicii a dobindit, de aceea, un rol preponderent in prefi­gurarea dezvoltării economice şi sociale viitoare, nivelul ge­neral al ştiinţei şi tehnologiei condiţionind, tot mai mult, gra­dul de eficienţă şi de competi­tivitate al oricărei economii moderne. Pentru a ilustra ritmul acce­lerat de dezvoltare a civiliza­ţiei contemporane, vom aminti că schimbările revoluţionare în existenţa umană pe pământ — estimată la 800 de generaţii — s-au produs în timpul celor din urmă. Astfel, scrisul a apărut acum 70 de generaţii, tiparul în ultimele 6 generaţii, iar moto­rul electric s-a răspîndit pe plan mondial în ultimele două generaţii ; marea majoritate a bunurilor de care ne servim a fost creată în timpul vieţii noastre, respectiv în cea de-a 800-a generaţie. Vom întregi a­­ceastă succintă imagine a dina­mismului menţionînd că istoria a consemnat relativ recent a­­pariţia ciberneticii şi a calcula­toarelor electronice, precum şi pătrunderea cunoaşterii umane în tainele celor doi poli con­temporani ai infinitului , ato­mul şi cosmosul. Ca urmare, statele se orien­tează din ce în ce mai evident spre o politică ştiinţifică, eco­nomică şi socială planificată pe termen lung, în care resursele disponibile nu mai reprezintă o limită, o „restricţie“ în luarea deciziilor, in numeroase cazuri deciziile fiind cele ce conduc la crearea resurselor. In aceste condiţii, orice deci­zie cu efecte de durată anga­jează uriaşe programe de in­vestiţii şi reclamă o reprezen­tare concretă a viitorului şi, implicit, a evoluţiei ştiinţei şi tehnicii. CÎTEVA PRECIZĂRI DESPRE PROGNOZA Pentru studierea formelor po­sibile de dezvoltare şi întreve­derea acelei forme căreia îi este asociată probabilitatea cea mai mare se apelează la me­tode şi tehnici de prognoză, care permit raţionalizarea şi creşterea calitativă a procesu­lui de decizie. Fără a încerca să dăm o de­finiţie, vom preciza că progno­za constituie o gindire prospec­tivă, urmărind schiţarea ima­ginii viitorului, asociată cu o analiză retrospectivă pentru consolidarea ipotezelor formu­late. Se realizează, în acest mod, o inventariere a varian­telor care rezultă ca tendinţă logică din dinamica realităţii sociale şi o ierarhizare a va­riantelor pentru luarea deciziei optime in planificare. Faţă de planuri, limitate în general la perioade de 3 ani — un cadru temporal prea îngust pentru evaluarea corectă a e­­fectelor deciziilor — prognozele au avantajul că vizează orizon­turi de timp mai îndepărtate, desfăşurarea fenomenelor şi proceselor fiind anticipată pe perioade de 15—20 de ani şi chiar mai mult. Planificarea modernă îşi amplifică astfel orizontul său tematic şi tempo­ral datorită elementelor de stra­tegie furnizate de prognoze. Trebuie subliniat însă că prognozele nu pot fi asimilate planului şi nu pot prelua func­ţiile acestuia. In timp ce planul este prin definiţie conceptul e­­conomic al unei acţiuni viitoare — deci o măsură cu caracter decizional de „formare“ a vii­torului — prognoza aparţine sistemului informaţional. Ea poate da opţiunilor de viitor o expresie plauzibilă și, pe cit posibil, probabilă — respectiv reflectă și prefigurează varian­tele viitorului — dar nu repre­zintă o prefigurare fermă a dezvoltării. Necesitatea de a privi cit mai departe și cit mai exact în viitor a determinat ca activita­tea de prognoză să se dezvolte în ultimul deceniu in aproape toate ţările avansate industrial. ANUL 2000, UN REPER PENTRU STUDIILE PROSPECTIVE DIN ŢARA NOASTRĂ Prognozele constituie şi in ţara noastră un element de primă importanţă în elaborarea planurilor cincinale. După cum este cunoscut, numeroasele studii şi prognoze privind iri­gaţiile, îndiguirile, desecările, combaterea eroziunii solului şi dezvoltarea zootehniei, dezvol­tarea producţiei de utilaje com­plexe, de maşini-unelte, a elec­tronicii şi electrotehnicii ş.a. au permis fundamentarea mai te­meinică a prevederilor înscrise in planul cincinal pe anii 1971—1975, formînd o bază reală pentru orientarea structurii e­­conomiei şi stabilirea priorită­ţilor. Activitatea de prognoză a că­pătat un conţinut nou prin ho­­tărîrea adoptată de plenara C.C. al P.C.R. din 5—6 mai 1971, prin care s-a stabilit constitui­rea unei Comisii Centrale de partid şi de stat pentru elabo­rarea prognozelor de dezvol­tare economică şi socială a Ro­mâniei în perioada 1976—1990, iar pentru unele sectoare pînă în anul 2­000. Lucrările se desfăşoară in­tr-un cadru organizat pe an­samblul economiei naţionale, ca o acţiune de proporţii vaste; în acest scop, au fost constitui­te comisii de prognoză pe pro­bleme de sinteză, pe ramuri ale economiei şi industriei şi pe ju­deţe. „La elaborarea prognozelor şi direcţiilor principale de dezvol­tare în perspectivă a patriei , preciza tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU în expunerea la adunarea solemnă din Capitală consacrată semicentenarului P.C.R. — trebuie pornit de la legile obiective ale dezvoltării sociale, de la realităţile concre­te ale ţării noastre, precum şi de la tendinţele revoluţiei teh­­nico-ştiinţifice pe plan mon­dial. Pe această bază se va ela­bora programul dezvoltării în următorii 15—20 de ani a Ro­mâniei socialiste. In fapt, aces­­ta va fi însuşi programul par­tidului, în centrul lui aflîndu-se ca obiectiv fundamental pentru etapa respectivă realizarea so­cietăţii socialiste multilateral dezvoltate“. In concepţia de elaborare a prognozelor în ţara noastră se reflectă condiţiile favorabile o­­ferite de economia socialistă. Astfel, în sistemul de planifi­care prognozele intervin ca ele­mente strategice la proiectarea cadrului general al dezvoltării de perspectivă, pornind de la opţiunile fundamentale ale stra­tegiei adoptate în procesul con­strucţiei socialiste. De aseme­nea, între prognoză şi plan se stabileşte un mecanism de a­­daptare reciprocă, specific pla­nificării centralizate. Aşa cum s-a arătat, la ela­borarea prognozelor se va ţine seama atit de realităţile ţării noastre, cit şi de tendinţele re­voluţiei tehnico-ştiinţifice pe plan mondial. Legat de acest aspect, în cele ce urmează vom reda succint unele orientări şi tendinţe în dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei pe plan mondial în viitoarele trei decenii, evi­denţiate de lucrările Congresu­lui „Ştiinţa şi tehnologia anu­lui 2­000“, care a avut loc la Paris în anul trecut, congres la care a participat şi o dele­gaţie din ţara noastră. Merită subliniat faptul că, deşi congresul a avut ca temă ştiinţa şi tehnologia anului 2­000, numeroase probleme exa­minate şi concluziile desprinse interesează in mod deosebit cercetarea ştiinţifică şi activi­tatea industrială desfăşurate in prezent sau în viitorul apro­piat, lumea contemporană in­­telegînd că viitorul condiţio­nează prezentul într-o măsură mai mare decît trecutul. Principala teză exprimată a fost aceea că in următorii 30 de ani se vor valorifica, in spe­cial, concepţiile, principiile şi cunoştinţele existente astăzi în domeniul ştiinţei şi tehnolo­giei. Se estimează că cea mai rapidă evoluţie o vor cunoaşte tehnologiile şi materialele noi, metodele şi tehnicile de condu­cere şi de optimizare a proce­selor de producţie şi de creş­tere a productivităţii muncii, bazate pe aplicarea în practică a cercetărilor demarate, care se găsesc astăzi în diferite faze. Bineînţeles, teza enunţată nu exclude apariţia unor noi des­coperiri ; ele însă vor pregăti condiţiile unor modificări care, probabil, vor fi introduse în practică in primele decenii ale secolului următor. BAZA DE MATERII PRIME Avînd în vedere sporirea ac­centuată a consumului, asigu­rarea bazei de materii prime şi materiale necesare industriei preocupă specialiştii din mai multe domenii. Se estimează in primul rînd o creştere aproape exponen­ţială a producţiei mondiale de oţel care, în jurul anului 2­000, va depăşi 2 miliarde de tone/ an. In ceea ce priveşte disponi­bilităţile în minereu de fier, eforturile de prospectare au permis evidenţierea unor re­zerve suficiente pentru viitoa­rele trei decenii — rezervele fiind estimate la 260 de miliar­de de tone, iar resursele po­tenţiale la 205 miliarde de tone. In mod spectaculos va crește consumul de produse petroliere în petrochimie — de la 125 mi­lioane de tone în anul 1970, la 1 500 milioane de tone în anul 2­000, cifră ce reprezintă aproa­pe 70 la sută din tonajul des­tinat actualmente numai in­dustriei energetice. Totodată, se apreciază că începind din anul 1985 derivatele petrolului vor constitui materia primă pentru 95 la sută din produsele industriei chimice organice. Rezervele de petrol pe glob, cunoscute şi potenţiale, sunt e­­valuate la 500 miliarde de tone. La acestea se adaugă gazul metan — circa 200 miliarde de tone echivalente în petrol, pre­cum şi şisturile şi nisipurile bi­tuminoase ( circa 550 miliarde de tone echivalente in petrol, care vor fi valorificate înainte de anul 1989) cu toate că im­plică mari investiţii. Tendinţa marcată de depla­sare a consumului de petrol şi de gaz metan spre industria chimică va necesita creşterea ponderii altor combustibili pen­tru acoperirea cerinţelor indus­triei energetice. O problemă serioasă o va constitui satisfacerea nevoilor de cupru şi zinc, apreciindu-se că — dacă nu se vor găsi noi resurse sau materiale înlocui­toare — acestea vor deveni în viitor metale rare. MATERIALE NOI, CREATE DE OM * 74 In următoarele decenii, vor fi realizate noi materiale me­talice şi nemetalice, anticorozi­­ve şi cu calităţi mecanice şi de izolare extrem de ridicate, pro­pice pentru folosire in medii puternic agresive şi în condiţii de efort, presiune şi tempera­turi foarte înalte. Menţionăm, informativ, că spre anul 2000 este posibil un consum anual pe locuitor de circa 87 kg polimeri, din care 74 kg mase plastice, 9 kg fibre sintetice şi 4 kg cauciuc sinte­tic. Se va intensifica activitatea de cercetare ştiinţifică îndrep­tată spre lărgirea sferei de uti­lizare a acestor materiale, din­tre aplicaţiile previzibile putîn­­du-se cita : vapoare de tonaj sporit din stratificare ; mate­riale pentru înregistrarea, de­pozitarea şi retransmiterea in­formaţiei sau imaginii ; pereţi, tavane şi podele din cărămizi sau foi uşoare de plastic ; fi­bre sintetice neţesute ; covoare sintetice capabile să înlocuias­că iarba , membrane, fil­re şi schimbători pentru purificarea aerului şi a apei ş.a. Apariţia unui consum sporit de materiale noi va determina perfecţionarea substanţială a procedeelor şi tehnologiilor de elaborare a lor. Astfel, se pre­figurează realizarea unor com­binări secvenţiale pe baze lo­gice a moleculelor, utili­zînd calculatoarele electronice, pre­cum şi a unor reacţii de pre­­orientare a structurii molecule­lor. Se vor dezvolta cataliza e­­terogenă şi omogenă, metodele de deparafinare şi procedeele bazate pe folosirea membrane­lor şi difuziei. Cea mai mare parte a aces­tor materiale va consta din oţeluri aliate cu titan, molib­den, niobiu, mangan şi zirco­niu ; de asemenea, se consideră posibilă introducerea în uzul curent a unor aliaje neferoase pe bază de aluminiu, titan, ni­chel, cobalt și a unor materiale compozite metalice. Un consens unanim a fost exprimat în ceea ce privește dezvoltarea noilor materiale ne­metalice. Un rol important îl vor juca materialele pe bază de sticlă şi polimeri armaţi cu fibre de sticlă. Consumul mondial de poli­meri se estimează a fi de 530 milioane de tone/an în jurul anului 2­000, aproape de 15 ori mai mare decît astăzi, reparti­zat după cum urmează : Corespunzător nevoilor pro­ducţiei şi a noilor perspective pe care le creează automatiza­rea, în următorii 30 de ani va avea loc un proces de creştere continuă a dimensiunilor insta­laţiilor. Se vor realiza combi­­nate siderurgice cu producţii in jur de 20 milioane tone, rafi­nării de peste 10 milioane tone, unităţi de cracare de circa 2 milioane tone, unităţi de amo­niac sau de metanol de circa 1 milion tone. Toate acestea ri­dică importante probleme de amplasament, transport, poluare etc. NOI PREOCUPĂRI IN ENERGETICA In producerea energiei se a­­preciază că, in general, excep­­tînd unele ţări în curs de dez­voltare, resursele de energie hidraulică sunt în linii mari e­­puizate. De aceea vor trebui studiate problemele legate de folosirea energiei solare și a în­locuirii energiei din combusti­bili clasici cu cea de origine nucleară. Se estimează că în to­talul energiei produse pe glob în anul 2000 energia nucleară va reprezenta 63 la sută, rezer­vele de uraniu cunoscute fiind suficiente. Se consideră că energia vîn­­tului, a valurilor şi energia geo­­termică nu vor putea fi utiliza­te eficient pînă la sfîrşitul se­colului. Energeticienii, urbaniştii şi specialiştii in condiţii de viaţă, poluare, transport etc. au a­­juns la concluzia că producerea energiei se va concentra în centrale mari, care vor putea fi dotate cu grupuri de puteri u­­nitare de 2—3000 MW. CERCETAREA ŞTIINŢIFICA ROMANEASCA ÎN PAS CU TENDINŢELE REVO­LUŢIEI TEHNICO-STIIN­­TIFICE PE PLAN MONDIAL Este semnificativ faptul că tendinţele evidenţiate în cele expuse mai sus se regăsesc re­flectate în Programul cercetării ştiinţifice pe perioada 1971— 1980, corespunzător cerinţelor de dezvoltare economică şi so­cială a ţării noastre. Probleme cum sunt : lărgirea bazei de ma­terii prime şi valorificarea su­perioară a acestora, elaborarea de noi tehnologii, crearea de noi produse, materiale şi înlo­cuitori etc., sunt înscrise în pro­gram ca direcţii principale de cercetare. Din­ curs sarcinilor stabilite de Congresul al X-lea al P.C.R., sub îndrumarea Con­siliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, au fost elaborate în aceste domenii o serie de programe prioritare de cerce­tare ştiinţifică ale căror obiec­tive vizează : reducerea consu­mului specific de cocs şi lărgi­rea bazei de materii prime pen­tru fabricarea cocsului ; gospo­dărirea raţională a energiei ; valorificarea superioară a mi­nereurilor de metale neferoase ; asigurarea bazei de materii pri­me pentru industria aluminiu­lui ; forajul şi exploatarea son­delor de mare adîncime ; elabo­rarea de noi răşini sintetice, mase plastice și fibre sintetice și altele. 500 KM/H CU TRENURI... AEROGLISOARE In domeniul transportului de pasageri și de mărfuri se esti­mează o mare dezvoltare a transporturilor feroviare. Prin modificări relativ simple ale structurilor actuale, viteza tre­nurilor va atinge curînd 300 km/oră ; în perspectivă, se pre­vede atingerea unei viteze de 500 km/oră, realizată cu trenuri aeroglisoare. In acelaşi timp, se estimează o evoluţie rapidă a avionului cu decolare şi ate­rizare verticală sau pe distanţă scurtă Pentru vehiculele de su­prafaţă, se va extinde folosirea principiului pernei de aer. In interiorul oraşelor se pre­conizează dezvoltarea conside­rabilă a transportului subteran şi se apreciază necesar ca, încă în actualul deceniu, să se treacă la elaborarea unor programe de amenajare subterană a oraşe­lor. EXISTA MIJLOACE PENTRU FRÎNAREA POLUĂRII NATURII In privinţa poluării mediului ambiant există puncte de vede­re unanime asupra unor proble­me de stringentă actualitate. Pesticidele sunt considerate un factor principal de poluare, numeroşi specialişti estimînd că DDT-ul va fi interzis în ur­mătorii 3—4 ani in principalele ţări dezvoltate ; o poluare gra­vă se anunţă a fi determinată de nitriţii proveniţi din îngră­­şămintele chimice. Se consideră necesar ca poluarea să fie com­bătută prin eliminarea substan­ţelor care conţin noxe şi prin introducerea unor sisteme na­turale de îngrăşare a solurilor. De altfel, poluarea solului prin mineralizare este socotită de mai mare gravitate decît poluarea atmosferei. Şoselele, platformele industriale, depozi­tele pentru reziduuri minerale etc. consumă mari suprafeţe, ceea ce face ca o parte a scoar­ţei terestre să fie mineralizată, deci improprie pentru produce­rea de substanţe biologice. Poluarea apelor interne se consideră a fi cea mai gravă, îndeosebi datorită substanţelor care conţin arsen şi mercur, precum şi detergenţilor cu grad redus de biodegradabilitate. S-a desprins faptul că peri­colul lipsei de apă a fost totuşi exagerat în unele studii de fu­­turologie, deoarece există încă de pe acum condiţii pentru cre­area de rezervoare mari de apă, prin folosirea de explozii nucleare, precum şi prin con­strucţia de centrale electronu­­cleare, capabile să desalinizeze apă în cantităţi suficiente. "totodată, s-a remarcat o opo­ziţie optimistă in ceea ce pri­veşte teza agresiunii tehnicii împotriva naturii. S-a subli­niat că, la stadiul cunoştinţelor actuale, pericolele semnalate u­­neori privind dezechilibrul în relaţia om-mediu sunt aparente, deoarece tehnica poate şi tre­buie să creeze mijloacele de a­­părare a naturii. Grija pentru conservarea me­diului natural este prezentă şi în preocupările cercetării ştiin­ţifice din ţara noastră, o serie de programe prioritare avînd ca obiective protecţia şi valorifica­rea resurselor de apă, preveni­rea şi combaterea poluării at­mosferei ş. a. O „MARIN­IZ­ARE" A ACTIVITĂŢII UMANE Lucrările congresului au acor­dat o atenţie specială probleme­lor pătrunderii omului şi a noi­lor tehnologii de lucru in me­diul marin. Se estimează că începind cu jumătatea actualului deceniu și pînă la finele anului 2000, vom asista la un amplu proces de „marinizare“ a activităţii uma­ne, care va determina elabora­rea de programe oceanografice globale. Se consideră posibil ca adîncimea de imersiune la care omul va presta activităţi să crească de la 250 m (in prezent) la 300 m in 2—3 ani şi să ajun­gă la 600 m la finele anului 1980. Pătrunderea masivă a omului in mediul marin va atrage după sine necesitatea creării de ma­teriale noi, capabile să reziste la coroziune şi presiuni ridica­te, de amestecuri pentru respi­raţie, de surse de energie ma­­rinizate, precum şi a unor in­stalaţii de automatizare de ma­ximă fiabilitate. „Marinizarea“ activităţii umane va avea in vedere, în principal, extragerea de substanţe minerale utile, ex­ploatarea resurselor biologice, folosirea apei de mare prin de­salinizare, intensificarea trans­portului la suprafaţă şi în i­­mersiune, precum şi utilizarea fundului submarin şi a platfor­melor continentale pentru de­pozite de substanţe şi produse. Pînă la sfîrşitul anului 1980, peste 30 la sută din producţia mondială de ţiţei va fi extrasă din mare. Forajul costă de 2—3 ori mai mult decît cel terestru, însă prospectarea este de 2—3 ori mai ieftină iar în perspecti­vă se prevede o diminuare sub­stanţială a costurilor. Ca principale resurse mine­rale sunt considerate nodulii po­­limetalici din Oceanul Pacific, zăcămintele de cupru şi cobalt din Marea Roşie şi mineraliza­­ţiile de titan, mangan, zinc etc. care se găsesc pe fundul diferi­telor mări. Pentru exploatarea resurselor biologice se estimează dublarea pescuitului marin prin automa­tizarea şi programarea operaţii­lor de pescuit, precum şi prin creşterea în bazine speciale a puietului de diferite specii şi lansarea lui în mare pentru populare şi maturizare. In la­gunele de pe litoraluri se vor dezvolta culturi eficiente de pe­şte, crustacee şi diferite specii de moluşte, care vor fi hrănite artificial. Cultura şi industria­lizarea algelor vor deveni pro­babil rentabile în următorii 10 ani. Apa de mare desalinizată va putea fi utilizată in scopuri po­tabile, industriale şi pentru iri­gaţii. Se apreciază că, pînă la sfîrşitul secolului, valorificarea apei de mare va intra în uzul tehnologiilor curente. Menţionăm că nu se conside­ră ca fiind economică, pînă la finele aceleiaşi perioade, extra­gerea substanţelor minerale u­­tile dizolvate în apa mării. Se va intensifica folosirea mărilor pentru transportul la suprafaţă şi in­­mersiune, înde­osebi pentru produse de masă, minereuri, petrol etc. Se preco­nizează că se vor realiza tancuri petroliere submarine de peste 100 mii tone pentru transportul pe sub banchiza polară, precum şi submarine pentru studii şi transport de persoane la adîn­­cimi de 6000—7000 metri şi ra­chete submarine pentru adin­­cimi mai mari. Se apreciază ca posibilă con­struirea, in viitor, de autostrăzi submarine şi dezvoltarea turis­mului submarin. Fundul submarin şi platfor­mele vor fi utilizate pentru am­plasarea unor depozite de sub­stanţe şi produse, precum şi de deşeuri create de industrie, în vederea creşterii economicităţii depozitării şi reducerii efectelor de poluare a solului terestru. In ţara noastră preocupările legate de resursele marine fac obiectul unor programe priori­tare de cercetare ştiinţifică, cum sunt cercetarea geologică a plat­Deşi nu a fost inclus distinct în programul congresului, în nu­meroase lucrări s-au făcut re­feriri cu semnificaţii majore legate de procesul de învăţă­­mînt. Mulţi specialişti consideră învăţămîntul ca făcînd parte e­­fectivă din producţia materială a societăţii („industria cea mai importantă“), dar în acelaşi timp s-a subliniat că este ramura cea mai rămasă în urmă sub aspec­tul modernizării tehnice. Se es­timează că noile descoperiri în ştiinţă şi tehnologie vor impune ca învăţămîntul să-şi modifice structurile tradiţionale. După cum este cunoscut, funcţia învăţămîntului modern constă nu numai în transmite­rea de cunoştinţe, ci mai ales în pregătirea tineretului pentru adaptarea lui permanentă la o societate în continuă transfor­mare. Revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană produce dese modificări ale proceselor de producţie, care reclamă o for­mare profesională continuă. După unele cercetări recente, ritmul de creştere economică atins azi de ţările dezvoltate implică cel puţin o schimbare a ocupaţiei în timpul vieţii ac­tive, iar tehnologia viitorului va determina frecvente schim­bări ale specialităţii. Activitatea de cercetare-dez­­voltare şi învăţămîntul, factori primordiali ai dezvoltării eco­nomice şi sociale, se afirmă ast­fel ca elemente componente ale unei noi industrii, definită ca „industria cunoaşterii“. In acest cadru de dinamism continuu al viitorului, perspec­tivele ştiinţei şi tehnologiei con­stituie puncte de reper pentru orientarea profesională a tine­retului, care trebuie înarmat încă de azi cu realităţile posi­bile şi probabile ale zilei de mîine, în care va trăi­ de dr. ing. VICTOR CALCAN şef de sector la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie • Existenţa umana numără circa 800 de gen­eraţii — majoritatea bunurilor de care ne ser­vim a apărut însă în timpul generaţiei noastre • Resursele nu mai limitează progresul — omul creează resurse noi conforme cu deciziile sale ® Viitorul condiţionează prezentul intr-o mă­sură mai mare decît trecutul . Omul se va inst­ala în cosmos şi în mediul subacvatic ® Con­secinţele dezvoltării informaticii asupra învăţă­mîntului • Cel puţin o dată în viaţă ne vom schimba profesia. — In milioane tone/ an — . 1970 1980 1990 2000 Mase plastice 28,5 76 200 450 Fibre sintetice 4,6 12 25 55 Cauciuc sintetic 4,8 9 15 24 Total 37,9 97 240 529 formei continentale româneşti a Mării Negre şi forajul pe ma­re, valorificarea resurselor bio­logice. EXPLOZIA INFORMAŢIONALA CONTINUĂ Se consideră că viitorul rezer­vă un loc deosebit dezvoltării informaticii. Deşi acest dome­niu va avea o evoluţie a cărei previziune se poate face cu un grad redus de certitudine, se estimează totuşi unele modifi­cări în ceea ce priveşte partea electronică a calculatoarelor a­­nului 2000, bazate pe folosirea unor fenomene electromagnetice care vor duce la o şi mai mare compactare a componentelor e­­lectronice. Efortul principal va fi dirijat spre realizarea unor calculatoare a căror utilizare va fi posibilă intr-un limbaj foarte apropiat de cel natural sau cu grupul de termeni folosiți cu­rent în activitatea tehnică sau economică. Un rol important il vor avea transmisiile de date, interconec­tarea intre calculatoare, precum şi utilizarea in proporţie de masă a unor terminale care să permită accesul la calculatoare de la cele mai variate tipuri de locuri de muncă (întreprin­deri, birouri, magazine, institu­ţii etc.). Se estimează că impactul cu informatica va determina cele mai mari schimbări în învăţă­­mânt. Va apare o integrare a sistemelor de calcul în procese­le de învăţare, iar materialele didactice convenţionale se vor modifica în sensul de a fi mai uşor accesibile studenţilor, prin intermediul unor terminale le­gate cu calculatoarele electro­nice. Impactul intre informatică şi activitatea economică va fi con­diţionat de metodele de condu­cere folosite. Informatica va constitui mijlocul principal de control şi conducere a între­prinderilor in economia anului 2000 şi, în consecinţă, va depin­de în mare măsură de structu­ra şi modul de organizare a a­­cestora. In domeniul telecomunicaţii­lor se apreciază că telefonul va continua să fie şi în viitor principalul element de legătură între persoane. Sistemele de radio şi de televiziune vor cunoaşte o dezvoltare conti­nuă, sfera lor de utilizare incluzînd şi procesul de instru­­ire-educare. O parte importantă a reţelei de teletransmisie va efectua transmisia de date (eco­nomice, sociale, ştiinţifice, teh­nice etc.), destinate prelucrării de către calculatoare interco­nectate. Lucrările congresului au ac­centuat importanţa deosebită a prognozelor şi necesitatea de a avea, în cit mai multe variante, previziuni asupra dezvoltărilor viitoare, pentru a putea dirija eficient activităţile social-econo­­mice. Totodată, s-a degajat in mod pregnant teza că prognoza în economie, ştiinţă şi tehnică trebuie să fie opera oamenilor de ştiinţă, a cercetătorilor, in­ginerilor şi managerilor însărci­naţi cu conducerea unor activi­tăţi concrete în economie şi cer­cetare, ajutaţi de specialişti în utilizarea tehnicilor de progno­ză In acelaşi timp, s-a remarcat că metodele de prognoză de care dispunem în prezent nu pot fi considerate pe deplin sa­tisfăcătoare, ceea ce face ne­cesară desfăşurarea unei acti­vităţi susţinute de perfecţionare a lor. TNVATAMENTUL ŞI CERCETAREA ŞTIINŢIFICA — O VERITABILA INDUSTRIE A CUNOAŞTERII

Next