Scânteia, iunie 1945 (Anul 2, nr. 239-262)

1945-06-01 / nr. 239

ANUt 'I,—Hr, ?*9 C. t 8 m. SB KI Proletari din toate ţării*, uniţi-vj) PARTiQuL COMUNIST Olli ROMANIA ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL al P. C. R. /VI. (mitrala) 3.23.20 — a/r. Belvedere 6; Adm.et. 8; Red. et. 8; Tip. tel.4.84.48 Să salvăm copiii loviţi de războiul hitlerist Răsboiul lui Hitler şi Antonescu , vedeniile de groază care le sfrede­a pustiit ţări înfloritoare, a adus­­ lese încă liniştea somnului, jale şi moarte în căminurile oa­menilor. Oraşe bogate au fost şterse de pe faţa pământului, s­ate nenumă­rate au fost călcate de cisma co­tropitorilor, praf şi pulbere s’a a­les din gospodării cu greu ridicate de munca oamenilor. Şi România a plătit scump tră­darea clicii mârşave a lui An­to­ni­escu. Ca o pecingine ucigătoare s'a întins peste casele noastre lin­ţoliul întunecat al morţii şi al mi­zeriei­ Acum după ce cerul scumpei noastre Patrii s’a înseninat, când tunurile şi bombardamentele au amuţit, ruinele, jalea, lipsurile grele au rămas mărturie a dezas­trului spre care au târît ţara tâl­harii fascişti. Pe lângă sutele de mii de vieţi tinere jertfite pentru cauza cri­minală a lui Hitler, apasă asupra vieţii ţării noastre suferinţa şi mi­zeria zecilor de mii de copii din întreaga ţară, victime plăpânde şi nevinovate ale slugilor netrebnice în solda aceleaşi „cauze“. Sunt miile de orfani ai căror pă­rinţi au pierit în acelaşi răsboi, sunt miile de copii a căror primăvară a vieţii a fost înnourată de întune­­recul tiraniei asasine, sunt copiii schilozi, cu infirmităţi teribile, cari au deschis ochii în vâlvătaia incendiilor, în fântâna de sânge ce ţâşnea din corpurile celor ucişi de criminalii amtonescieni. Sunt copiii cari au văzut lacrimi­le de sânge ale părinţilor torturaţi de călăii regimului tiran, sunt co­piii ale căror visuri sunt pline de Acum răsboiul nu mai este­ Ţara întreagă este încordiată, într’o mun­că uriaşă de refacere, de recon­strucţie. In fabrică pe ogoare, în aulele universităţilor, în laboratoa­re, se înalţă munca creatoare a oa­menilor muncii. Dar şi viaţa oamenilor trebue să fie refăcută, zilele întunecate ale dictaturii fasciste au trecut. Zecile de mii de copii cari se sbat în mizerie şi lipsuri, cari se sbuciumă în durerile unui trecut năpăstuit, sunt cetăţenii de mâine ai ţării. Salvarea lor nu este numai o o­­peră de dreptate, nu este o oare­care acţiune filantropică, ci este o operă naţională de cea mai mare însemnătate. Viitorul Patriei noastre, viitorul României e strâns legat de copiii cari îi creştem astăzi. Să nu uităm că una din faptele cele mai zguduitoare ale fasciştilor a fost aceea de „ucigaşi de copii“. Ucigaşi cu revolverul apropiat de tâmpla lor gingaşă, ucigaşi prin regimul de distrugere pe care îl destinau sutelor de mii de copii. Să ne încordăm puterile pentru a asigura copiilor loviţi o viaţă fe­ricită. Să clădim cămine luminoase! Să-i creştem liberi, sănătoşi, să-i educăm în spiritul iubirii de oa­meni, a iubirii de Patrie, să alun­găm din mintea şi sufletul lor du­hurile întunecate ale unui trecut nefast. Să clădim astfel temelia unui po­por puternic, înfloritor, fericit, cu sufletul curat și cinstit! V­ am­a ca cu - Gfierţen-Usp^nskî -Dostoevski - Gorki de V. ERMILOV K­ieri« a fost obţinută. Berlinul a fost cucerit de tro­pote sovietice. Berlin 1 Citadela prusacilor război­nici, care dik vechi-străvechi timpuri vi­sau la cucerirea întrepeî lumi, — fortă­reaţa imperialismului german, cuibul de viespi al tâlharilor hitleriști. Aici, la Berlin a fost inventat sistemul de ex­terminare a unor popoare întregi- Berli­nul introducea peste tot „ordinea nouă” a călăilor. Berlinul a devenit simbolul celei mai negre, odei mai sufocante ra­se, luni, simbol al obscurantismului me­dieval­ Cu mult înainte marii ecriltori ruşi, luptătorii libertăţii, democraţiei fi­a­r­­m­ani simului, preveneau omenirea de ro­lul funest al Berlinului ca centru al ce­lui mai sălbatec, al celui mai tâlhăresc Imperialism, care îşi aştepta ceasul pen­tru a se arunca asupra tuturor popoare­lor lumii. Iată, de pildă, un fragment din schiţa: „Berlin” — a genialului scriitor satiric in SALTICOV-SCEDRIN. Schiţa a fost scrisă in anii 1870—1880. „..Berlinul nu există pentru ni­­mic altcevft, nim­» de omucidere... In Prezent, din toate entităţile, Berlinul a păstrat una singură, cea mai puţin simpatie»­i durerea de cap, care şi plină azi, ca «» nor de plumb, continuă să plutească deasupra oraşului. Tot restul s'a schimbat în mod radical. Stânje­neala a fost înlocuită prin încre­derea de sine, politica evazivă,­­ prin pretenţiunile de hegemonie u­­niversală, — oare nu sunt intru ni­­mic justificate, — modestia — prin tendinţa nereuşită de a cumpăra bunăvoinţa străinilor cu luxul mic­­burghez al nouilor cartiere, cu un fel de destrău de rangul al doilea... elină se apropie de Ber- Nn, străinul simte mirosul greu al gretissei, al mulţumirii de sine o­fiţereşti şi al colecţiei de fuste murdare din Orfeum... E greu de a-şi închipui ceva mai abătut, decăt străzile Berlinului. Nu se simte desigur, nici­ o lipsă de mişcare pe străzi, aceasta însă este un fel de mişcare îngrijorată, aproape chinuită. ...Se pare că întreagă această lume a năvălit in stradă pentru a cumpăra de un ban cdlmaţi, i-a cumpărat şi aleargă mai repede acasă, ca nu cumva să-l vadă cu­noscuţii, să nu-i ceară cărnafii... Wftr cel m­ni de prim­ul element­­ . ■■ ■" -ty ■ ■ - - - -—— — ai vieţii de stradă din Berlini (Continuare la pag. 4 a) este militarul... devine realmente strâmt, când pe stradă trece un ofițer prusac... 16 îmbrăcat ca un fel de buton... pieptul ti e scos in afară ca o roată, mustăţile-i sunt făcute inel... Păşeşte rumen, staco­jiu, mulţumit, de parcă numai ce a primit solda, ceea ce dealtfel nu-l împiedică să mă comporte faţă de aproapele lui cu asprime şi grabă... Când trec pe lângă un ofiţer din Berlin, totdeauna mă apucă un fel de toropeală... Nu simt teamă, fiindcă mi-i frică că ofiţerul o să cheme pe sergentul de stradă, ci fiindcă, prin toată constituţia sa, prin felul de a fi, prin concepţiile sale, prin pieptul scos tn afară, prin bărbia rasă, el se vâră In mine cu cuvintele : eu sunt erou ! îmi pare că dacă In loc de acea­sta el ar fi spus : eu sunt tâlhar şi îndată am să te jefuiesc, — mi-ar fi mai uşor„ Omul sovietic e capabil să fie cu adevărat erou, dar aceasta nu-i scoate în afară pieptul şi nu-l face să ţină bulbucaţi ochii. El se uită la eroism fără familiaritate exce­sivă şi, evident, înţelege că acesta nu-i deloc un lucru de rând, care poate fi totdeauna purtat cu el, împreună cu celelalte obiecte de echipament. Dimpotrivă, prusacul e convins, că odată ce el este re­cunoscut, prin bunăvoinţa superio­rilor, ca erou, şi­­ s’a înălţat un monument pe piaţa Regală, apoi aceasta îl obliga să poarte cu cinste acest titlu nu numai pe străzi, ci şi în grădinile Orfeumului. Se înţelege că pe oamenii simpli acest lucru îi stinghereşte. Poate tocmai din această cauză voioşia berlineză are un caracter ne­­încer, sumbru... MAXIM GORKI A­pelul Uniunii /Patrioţilor către populaţiei Capitane« Cetăţeni şi Cetăţence Uniunea Patrioţilor vă cheamă la marii» întruniri public» oraanixate pe seotoare In siua din Tineri I Iunie a. »., la orele 17, după c­um urma az­ă­­ ««et. I Galben­­ Cinema a» CALA" / Seat. II Negru­­ Bala şi Gr­ădina „TOMIS" / Sect. III Albastru­­ Bala şi Grădina „AIBA" / Sect. IT Terde­t Bala şi Gr­ădina „UNIC". Având conştiinţa fermă ed­eiariştii fascişti şi reacţionari a­­flaţi astăzi pe banca acusării sunt arătătorii războiului criminal dus de Antonescu şi ai masacrelor din ţară şi din Transm­etria, Uniunea Patrioţilor vă cheamă să înfieraţi ca cea mai mare străşnicie, vinovăţia lor. In numele masselor popul­are patriotice vor lua cuvântul D-nii miniştri ! Prof. Constanti­nescu-Iaşi, prof. G. Trădeceu-Ră­­coasa, dr. N. Bagdasar, pr. Bur­ducea, dr. C. Dimitriu, secretar general al ministerului Asigur­ărilor Sociale, ziariştii şi scrii­torii Ion Pas, Serghie, Ion Bib­eri, Eugen Jebeleanu, Mihail nine, Gheorghe Zaharia, munci­torii tipografi Niculae Dumitrescu (de la Curierul), Gh. Bornaşi (Ti­p. Presa), Tastie Sârbu (Univer­sul) şi Ilie Părvuroiu (Imprim­eria Naţională) şi reprezentanţii Uniunii Patrioţilor , Prof. Miha­­i Cruceanu, Prof. Mihail Blago­­mireseu­ şi Av. Mircea Brătucu. Pag. 4-a / • Veniți, tn ajutorul co­piilor. Vag. 8-a / QtUfi tn pag. 8-a 2 • Muncitorii cer patrapdi­rea aspră a criminalilor de război. • AntoneftH — criminali de război. Pag. 6-a/ • (IKimeie știri din străi­nătate. ZIARIŞTII TRĂDĂTORI in faţa judecăţii poporului Autorii morali ai crime­lr şi jafurilor legionaro-antonesciene îşi reneagă cu neruşinare trecutul — Prim« zi e» procesului — La ora 9, uşa laterală a sălii de şedinţă se deschide şi cei şapte ca­valeri ai cuvântului trădător îşi ..fac apariţia. Sunt cavalerii unui a­­pocalips provocat cu cinism, meto­dic, după un plan scelerat, pentru un blid de linte sau un sac de aur. Cavalerii condeiului otrăvit n’au însă nimic interesant, ca înfăţişare, la prima vedere. Intră toţi — tur­mă — puţin intimidaţi de perspec­tiva cea nouă ce li se oferă, lor, cri­minalilor cari prin scrisul lor au trimis de atâtea ori în boxa acuza­ţilor atâţia luptători pentru cauza poporului. Dar pe măsură ce se fa­miliarizează cu atmosfera sălii, fie­care din ei îşi recapătă suflul, „per­sonalitatea”. Reintră adică în pro­pria lor piele. In rândul întâi, s’au aşezat Ilie Rădulescu, I. P. Prundeni şi Radu Gyr. După „afinităţi spirituale”. Trei huligani, trei amatori de spec­tacole sângeroase. Toţi trei au inci­tat la crime, au aplaudat vandalis­­mele săvârşite de elevii credincioşi ai scrisului lor aţâţător, au rânjit la vederea ruinelor, a prăpădului provocat de propria lor explozie de ură şi demenţă. Sunt autorii morali ai dezastrelor pe cari le-au dirijat cu o voluptate neroniană, zi de zi, cu o tenacitate diabolică. Scrisul lor, „conştiinţa” lor — dacă se poa­te asocia această noţiune de numele lor, — mâinile lor, trecutul lor în­treg este pătat de sânge. I-a preo­cupat un singur gând, împlântat în mintea lor dementă: pârjolul, crima, jaful. Şi l-au deslănţuit. In jurul lor se desluşesc doar flăcări fluturate spre cerul întunecat, doar crime, doar dâre de sânge care nici o clipă n’au avut răgaz să se în­chege. Peste ele, au şerpuit totdea­fiind reprezentat de judecătorii cu­noscuţi şi în procesul primului lot de criminali Acuzarea este susţinută de d-ni­ acuzatori publici: av. C. Vi­col, Ion D. Ion şi d-na Alexandra Sidorovici. Se face apelul inculpaţilor, apoi acel al martorilor propuşi. Se constată că numai Al. Hodoş, are apărător anga­mna şiroaie noui, calde, şiroaie de lat, ceilalţi acuzaţi declarând că-şi sânge nevinovat. Numele trinităţii din boxă duhnesc a sânge. Infec­tează aerul şi scârbesc. In al doilea rând, se zăresc Ro­mulus Seişanu, Ionel Dimitrescu, Al. Hodoş şi Romulus Dianu. Cel dintâi şi-a fixat privirea într-un punct nedeterminat pe zidul din faţa sa, un ,,punct strategic” care-i sugerează desigur reflecţii triste,­­ ţinând seama de figura lui tume­fiată. „Strategul" inspirat al Lega­ţiei Germane arată ca o trupă în­cercuită din toate părţile, fără po­sibilitate de scăpare. Ionel Dimi­trescu, in contrast cu imobilitatea lui Seişanu, este mai agitat. Are un rictus nervos in colţul gurii, care tremură fără încetare. Al. Hodoş, mătăhălos, cu o expresie bovină, îşi rumegă gândurile sub masca unei perfecte inexpresivităţi. In schimb, lângă el, Romulus Dianu a devenit din sângeriu stacojiu şi din stacojiu vânăt. Este cel mai nervos dintre toţi şi cel mai pierdut. La un mo­ment dat, întoarce capul fi-fi scoate batista. Apoi destăinuia doi ochi tulburi, aburiţi pare a fi inundaţi în lacrimi. Trădătorii, precum se vede, sunt foarte sensibili la sufe­rinţa lor proprie. Tot atât de sen­sibili pe cât de h.diferenţi se arătau faţă de imensul dezastru pe care-l provoca dinamita tungaşe­­i scrisu­lui lor pus in slujba duşmanilor poporul­ui. Lipsesc Pamfil Şeicaru, Sistim­ susţin singuri apărarea. Totuşi, pre­şedintele numeşte apărători din ofi­ciu, după cum urmează: Ion Dimitre­scu şi Romulus Seişanu sunt apăraţi de d-na Florica Cosăpeanu, Romulus Dianu şi I. P. Pfändern! d-na Orlm­­tto, Giobanu, Die Rădulescu şi Radu Gyr de d. av. Teodor Chiriat. Ali Ho­doş are angajat pa d. av. Aleea Io­sie MAsham este incunoştinţat că i s'a extins vinovăţia fBnd inea­(Continues*-« fee fsttg. 8-ts) Popescu, Grigore Manoilescu, Ga­briel Bălănescu, Pan M. Vizirescu, Aurel Cosma şi Nichifor Crainic. „Eroii ordinei hitleriste" au fugit care încotro, arşi de pârjolul pe care ei înşişi l-au deslănţuit. Dar flăcările dreptăţii îi vor ajunge ori­unde s-ar afla. Pedeapsa nu va în­târzia. Şedinţa Şedinţa se deschide la­­­ra 9,10, sub preşedinţia d-lui Ţabrea, tribunalul ION DIMITRESCU e-DMA ILIE RĂDULESCU ROMULUS DIANA RADU GYR Poporul francez a pedepsit pe gazetarii trădători la momentul când ziariştii antho­­nescieni, vânduţii propagandei lui Gibbels, trec prin faţa Tribunalului Poporului, este actual să reamintim, cum au fost pedepsiţi gazetarii co­laboraţionişti în Franţa. Poporul fremeez, cu o puternică cultură şi civili­zaţie, a considerat pe aceşti vânduţi ai scrisului ca un cancer care trebue extirpat din mij­locul Naţiunii, pentru a păstra să­nătatea ei morală şi intelectuală. Tradiţia de progres şi adâncă dra­goste de oameni a culturei franceze venea în contrazicere cu literatura criminală hitlerista şi In mod spe­cial cu trădătorii care s-au pus In serviciul ei. De aceea, chiar In timpul ocupa­ţiei nemţeşti In Franţa, Mişcarea de Rezistenţă a considerat pe gaze­tarii trădători, duşmani periculoşi, cari trebuiau neapărat nimiciţi in acea vreme grea pentru poporul francez. Astfel PHILIPPE HENRIOT, redacto­rul darului miliţiei fasciste „Com­bat", Ministru de Inf­orma­ţii sub La­val, a fost executat iar propriul său birou de un detaşament special din Forţele Franceze din Interior. Bu­curia manif as­tata de poporul fran­cez cu acest prilej n'a avut margini. Cel mai mare trădător al condeiului şi al glasului plătea trădarea sa cu moartea, cu mult înainte de elibe­rarea Franţei. La Marsilia, a fost executat JEAN PHIALY, secretarul de redacţie al ziarului fascist „Gringoiro". El era bestia întunecată din coloanele ce­lui mai vechiu ziar fascist din Franţa. Din primele zile ale eliberării, ga­zetarii trădători au fost încarceraţi. Toate ziarele vechi au fost supri­mate. Astfel au dispărut in negura trecutului întunecat ziare ca: „Le Temps", „Paris S­oir", ,,Le Ma­lin", etc., ca sa nu reamintim decât pe cele mai cunoscute. Apoi a urmat un şir lung de pro­cese. In toată Franţa, ziariştii cola­boraţionişti au fost aduşi In fata Tribunalelor. La Paris a fost condamnat şi exe­cutat. GEORGES SUAREZ, directo­rul iiţuicei hitleriste „Aujourd'hul'', una din figurile cele mai abjecte ale gazetarilor vânduţi. Tot acolo a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, CHARLES MAURRAS, un vechiu purtător de cu­vânt al fascismului francez, unul din „aşii" de la „Action Franţaise", zia­rul cagularzilor. Deasemeni şi HEH­RT BERAUD care în „Gringoire" a dus o campanie de Înfierare a ce­lei mai frumoase acţiuni a ar­matei franceze sub ocupaţie: tabor­­darea flotei din Toulon, — a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. La Marsilia a fost judecat şi corn­damnat la moarte LEJEUNE, directo­rul ziarului „Le petit Nigois”. Acest procea a avut o importanţă excep­ţional­ă, căci a fost procesul întregei prese vândute hitleriştilor. Lejeune era împreună cu Laval — condamnat la moarte in acelaş proces, — stă­pânul trustului de ziare „Le Petit Marseillais" din Sudul Franţei. La proces a depus, ca martor, Consulul Germaniei din Marsilia care era pri­zonier. Acesta a arătat nu numai sumele fabuloase încasate de Leje­une de la Serviciul de Propagandă German, dar şi felul mârşav în care acesta se tocmea cu taitleriştii. Pro­paganda filo-hitleristă era direct proporţională cu sumele încasate De curând au fost condamnaţi la moarte şi executaţi redactorul-şef al zi­araiul fascist „Aujourd'hui” ca şi directorul revistei hitleriste „Nou­­veaux Temps". Aceste exemple sunt In­deajuns de edificatoare. La ultima Adunare Consultativă s'a insistat asupra accelerării pro­ceselor In curo. Nici unul dintre tră­dătorii condeiului nu va scăpa de urgia dreaptă a poporului francez Acel care era Îndemnat prin scris la crime, la execuţiile celor mai buni 111 ai naţiunii franceze, acel care s'au pus In serviciul trădării Pa­triei Invadate, au plătit şi vor plăti până la ultimul, trădarea lor. Intr'o recentă polemică, ziariştii şi scriitorii din Rezistenţă, au procla­mat vinovăţia principală a tuturor acelora care prin scris au susţinut pe trădători din Vichy, şi Invadato­rii hitlerişti. Din condeele lor a curs veninul care a otrăvit­imp de patru ani viaţa poporului francez prin propa­gandă abjectă de ură şi desbinare. In numele dreptăţii celei mai ele­mentare, aceştia sunt judecaţi şi pedepsi». Aceasta o face acel popor care se poate mândri cu una din cele mai bogate civilizat. Aceasta o cere Rezistenţa france­ tă, care prin scriitor» şl gazetarii săi, a dat una din paginile cele mal eroice şi luminoase din istoria cul­turii şi civilizaţiei. Şi In România, mânuitori trădă­tori ai condeiului, trebue să pri­mească pedeapsa care o merită. Justiţia populară Îşi va face da­toria. M. Florescu Consiliu de control interaliat­­ pentru administrarea Germaniei MOSCOVA, 80 (Radar). — In urma acordurilor intervenite în­tre guvernele puterilor aliate, un consiliu de control va fi format zilele acestea din reprezentanți ai Comamdiimentul­ui suprem al Uniunii Sovietice, al Marii Bri­tanii, al Statelor Unite ale Armo­nicei fi­ei Franţei pentru a exer­cita puterea supremă a puterilor aliate in Germania pe durata ocupaţiei. Mareşalul Uniunii Sovietice Jukov, comandant suprem al tru­pelor sovietice de ocupaţie în Germania, a fost numit repre­zentant al Comandamentului su­prem sovietac în acest Consiliu. Spre o nouă Internaţională Sindicală Metopres noastră zindicară din România este unită. Ea este clădită de jos în sus, pe baza democraţiei sindicale. Comi­tetele de întreprinderi, de fabrici, de uzine, Comitetele Sindicat«, au fost alese pe baza aplicării fi ress­ocotirii principiilor democratice sindicale, prin care marea massă a membrilor Sindicatelor au ales pe acei oameni în conducerile res­pective, pe care conştiinţa lor i-a dictat. Conducerile Uniunilor, conduce­­rea centrală a Confederaţei Gene­rale a Muncii au fost alese în Congres prin vot deschis, liber, după cele mai largi fi­gurate prin­cipii de democraţie sindicală. Oa­menii aleşi, au fost cunoscuţi de marea massă sindicalizată, convin­să de cinstea lor, de dragostea şi de devotamentul lor in interesul salariaţilor şi a tuturor acelora cari muncesc. Discuţiile la alegeri au fost largi şi libere iar cotarea se poate spune că nu a fost a majo­­rităţii ci aproape peste tot, a una­­nimităţii. Mişcarea noastră sindicală din România stă pe baza solidarităţii internaţionale. Stă pe poziţia ne­clintită, că mişcarea sindicală, pe scară naţională, ca şi pe scară in­ternaţională, trebuie să fie unită. Acest principiu, această dorinţă şi voinţă a fost pronunţată în pri­ma rezoluţie a Comisiei de Orga­nizare a Mişcării sindicale din Ro­mânia. Acest principiu expus in faţa Congreselor Uniunilor, şi a Con­­gresului General, a fost primit cu un entuziasm nemai­întâlnit fi a devenit o hotărîre irevocabilă. Trebuie remarcat, că numai fi numai datorită împrejurărilor cau­zate de războiu, o mulţine de ţări nu au fost reprezentate la Con­gresul nostru. Dar este un adevăr, că delegaţii celor mai uriaşe sindicate din lume, ai URSS-ului, cât şi delegaţii Fran­­ţei, Bulgăriei, Iugoslavia au fost primiţi cu o dragoste muncitorea­scă, cu o solidaritate sindicalistă, cu entuziasm — ca expresia necu­noscută până acum a solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc. Şi era firesc. Clasa muncitoare, mişcarea sin­­dicală din România ca fi din lu­mea întreagă, a plătit cu jertfe scumpe, nespus de mari, lipsa u­­nităţii sindicale. Pentru ca sindicatele noastre, cât şi din alte ţări din Europa, să poată să iasă la suprafaţă din le­­galitate, ca să te înfiinţeze, ca să poată lucra în mod legal, ca să ne putem întruni, organiza pentru o viaţă mai bună — clasa muncitoa­re, mişcarea sindicală, a pierdut mulţi dintre membrii ei cei mai buni. Jertfele căzute, sângele curs în valuri, nu sunt numai pentru tre­cut. Ele ne cer, ne obligă, să lup­­tăm cu toată energia pentru a îm­piedica să fim expuşi la un nou măcel, la o nouă teroare, impinşi din nou în ilegalitate, să nu fie copiii noştri robi, să nu fie mă­ce­lăriţi luptătorii sindicalişti. Aceste jertfe ne obligă la luptă pentru înfăptuirea lozincei lui Marx—En­­gels: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă !“ Cu toate că este un lucru ştiut, totuşi trebuie subliniat cu toată tă­ria că, clasa muncitoare din Eu­­ropa poate mulţumi pentru liber­tatea sa, în primul rând, eroicei Armate Roşii, luptei unite a po­poarelor din U.R.S.S. Un adevăr tot atât de cunoscut şi tot atât de incontestabil este acela că sindicatele din U. R. S. S. au avut un rol uriaş in victoria a­­supra hitlerismului şi fascismului, pentru libertatea popoarelor. Mişcarea sindicală din U.R.S.S. a fost un rezervor uriaş şi nesecat pentru armată, pentru cadrele ar­matei. Mişcarea sindicală in spatele frontului a dus o luptă eroică pe frontul muncii, ca armata să aibă tot ce trebuie pentru distrugerea hoardelor hitleriste. Deci dacă suntem în primul rând recunoscători Armatei Roşii, tre­buie să fim recunoscători şi sindi­catelor din U.R.S.S. pentru victo­­ria, pentru libertatea noastră. Sindicatele din U. R. S. S. dau jertfe enorme, ele au un rol de mare însemnătate în lupta contra hitlerismului, şi reprezintă unul din factorii de bază în lupta împotri­va a tot ce este hitlerist-fascist. Cu contribuţia lor de nepreţuit avem astăzi în Europa libertatea de or­­ganizare, v­em funcţiona în mod legal, vrem să unim mişcarea sin­­dicală din lumea întreagă. Şi iată , găsesc şi astăzi oameni, care au neobrăzarea să spună că nu noua Internaţională sindicală, sindicatele din U.R.S.S. nu pot să ia parte, sub cuvântul că sindica­tele din U.R.S.S. ar fi organizaţie de stat şi va fi greu de lucrat cu ele. Să ne oprim puţin la această chestiune. In sânul mişcării sindicale inter­naţionale s’au găsit conducători cari au impus încontinuu voinţa lor, ca sindicatele din U.R.S.S. să nu fie primite în Internaţionala sindicală, sub diferite motivări. Au dus campanii de defăimare a Sta­tului Sovietic, a sindicatelor din U.R.S.S. Au împiedecat­ unirea tuturor sindicatelor intr’o singură interna­­ţională. Mulţi conducători sindicalişti sunt vinovaţi ,că prin atitudinea lor au împiedecat unirea forţelor sindicaliste şi astfel au înlesnit în mod conştient dominaţia vremel­nică a hitleriştilor. Să intre bine în mintea fiecă­rui muncitor, funcţionar cinstit, partizan al unităţii sindicale, că mâine, poimâine, argumentul ace­la că sindicatele din U.R.S.S. sunt sindicate de stat, poate să fie invo­­cat fi în legătură cu mişcarea sin­dicală din Franţa, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, România, Un­garia şi aşa mai departe. In urma victoriei asupra fascis­mului, popoarele devin libere şi reclădesc ţara lor pe baza demo­­oraţiei progresiste. Muncitorimea organizată în sindicate a dus fi duce lupte, ca în fruntea tuturor ţărilor să fie guverne democratice. Acolo unde s-a reuşit prin lupte, să se instaureze asemenea guver­ne, sindicatele sprijină cu toată tă­ria lor guvernele, căci ele servesc interesul poporului. In astfel de situaţie se află astăzi şi România. In general sindicatele, in ţările unde conducerea statului respectă şi aplică principiile democratice, au un rol mult mai mare, mai mul­tilateral decât înainte de războiu. Şi dacă sindicatele noastre ajută guvernul în lupta sa, dacă sprijină guvernul pentru democratizarea ţării pentru extirparea a tot ce este hitlerist, fascist, sub orice for­mă ar apare, — nu vom fi oare „învinovăţiţi" că sunem un sindi­cat de stat ? Ba da! Ne putem aştepta la aşa ceva. ’Aceşti domni reacţionari din mişcarea sindicală au avut îndrăz­neala să se evute primirii sindica­telor din U.R.S.S. î­n init­r Alexandru Scr­ovsci (Continuare din pag. 4-a) Desminţirea informaţiei referitoare la lucrul in între­prinderile de In câteva ziare a apărut ori o informaţie privind proectul de Decret-Lege al Ministerului Economiei Naţionale, întocmit cu a­­probarea Ministerului Pro­ducţiei de Război, referitor la încetarea lucrului în în­treprinderile de război. Forurile competente dau cea mai categorică desmin­țire acestor știri, care nu corespund adevărului.

Next