Scȃnteia, aprilie 1948 (Anul 17, nr. 1087-1108)
1948-04-02 / nr. 1087
s OH Industrial Mai ~ STR BERZEI Nt. 24 — Tel. 4.16.62 ANUNŢ Se aduce la cunoştinţă tuturor întreprinderilor care produc articole electrotehnice şi nu sunt încadrate în Oficiu, că se acordă un ultim termen până la data de 7 iulie a. c., pentru a-şi comunica sediul şi necesităţile de materii prime, punându-se totodată în vedere că orice comunicări după această dată nu vor fi luate în considerație sub niciun motiv. C DIRECŢIUNEA GENERALA P. T. T. PUBLICAŢIUNE Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că în ziua de 14 Iulie 1948 orele 9 se va ţine la Of. P.T.T. Braşov şi la Direcţiunea Generală P.T.T. din Bucureşti, cal. Victoriei Sala de Licitaţii, licitaţie publică pentru lucrări demenajeri şi reparaţiuni ale P.T.T. Braşov. Staţia se va ţine in conf. cu art. 88—111 Ind. din LCP. Concurenţii vor depune în pllc separat odată cu oferta sigilată cu ceară roşie şi o garanţie de 5 la sută din valoarea furniturii. Caetul de sarcini te poate vedea la Sala de Licitaţii P. T. T. în orice zi de lucru între orele 12—13. Nr. 87231. C. COOPERATIVA DE CONSUM |I „VICTORIA“! :: DIN BUCURESTI ♦ 0 face cunoscut că FARMACIA SI-A MUTAT ♦ :| SENUL IN STR. ACADERE! Hr. 24 (fost |a Drogieria Roman), şi este asortat cu ME- ♦ :: DEOARENTE SPECIALITĂȚI, precum și ca AR- | 1 TICOLE DE PARTUMERIE SI DROGHERIE ! XXXXXXXXXXXX3000000000000000000000000000000C VIZITAŢI £ BĂILE BĂLŢĂTEŞTI COMPLET REFĂCUTE ij ji DE CĂTRE STAT j; ji Ape cloruro-sodice, iodurate, bromurate ;] jl indicatem i| ii BOLI DE FEMEI, REUMATISM, SCROFULOZA |i BOLILE FICATULUI ETC. |i CLIMAT IDEAL PENTRU CURĂ Șl ODIHNĂ | COOPERATIVA DE CONSUM 99\l CIO K I A*6 DIN BUCUREȘTI face cunoscut că distrime prin magazinele sale de desfacere: ARTICOLE DE STICLĂRIE ȘI DE MENAJ, PRECUM ȘI VASE EMAILATE. CAUT 2 PERECHI MÂNUŞI CAUCIUC pentru Roentgen, in bună stare Adresaţi telefon 4.27.15. l CAUT * X CUTIE VITEZE « Opel-BUtz ♦ Perfectă stare, « « Auto Atom, N. Băl.« î cescu 28. i ♦ 2970 « 3 lună de tragere... O lună de premii şi câştiguri. lată ce reprezintă CLASA 5-a LA LOTERIA DE STAT Cumpăraţi-vă neapărat lozul Dvs. norocos. Întreprinderea naţionalizată U. D. R., caută urgent pentru uzinele sale din Reşiţa judeţul Caraş, 9 artificieri autorizaţi necesari pentru elaborarea proectilelor emirate ca fier vechi. Ofertele cu actele vor ♦ fi adresate Centralei din Vasile Alexandri ♦ No. 4 Loco. c I — Bar și intrăm, Nicodim Sergheevici, rosti Petrov. — Am sosit. Ne vom odihni acasă. Vedeți, pe noi s’a făcut foc în sobă. Petrov Îl scutură pe Stojarov de umeri și-l trase de mânecă. Stojarov deschise ochii. Sârma ruptă a tramvaiului se clătina Înaintea ochilor săi, albă și răsucită în spirală. Prin cercurile spiralei se vedeau scântei purpurii care lunecau dealungul zidului întunecos al uzinei. Scânteile veneau de jos, dintr-o sobă încălzită. Clătinându-se pe picioare, Stojarov părăsi stâlpul de tramvai şi porni spre uzină. Uzina nu mai lucra de două luni In faţa porţii, viscolul ridicase troene mari. Clădirile, sfârtecate de bombe, semănau cu o îngrămădire preistorică de pietre şi stânci. Mai încolo, se înălţau alte clădiri cu acoperişurile smulse. Petrov, care-l tot mai ţinea de mână pe Stojarov, îi cedă cărarea bătătorită, iar el începu să păşească alături, afundându-se în zăpadă. Stojarov observi aceasta, își retrase mâna, și se opri, lăsându-l pe Petrov să treacă înainte. — Pot să merg singur, — spunea el. De ce să vă umpleţi cizmele cu zăpadă ? Erau primele cuvinte pe care le spusese pe tot întinsul drumului și vocea lui trăda greutatea cu care le rostise, Petrov privi îngrijorat fața galbenă, osoasă a lui Stojarov, pe care se reliefau sprâncenele groase. Intorcându-și privirea în altă parte, porni înainte. In sare întunecoasă din clădirea direcției se despărțiri. — Trebue să convocam o şedinţă, — spuse Stojarov, ţinându-se de clanţa cabinetului său. Chemaţi-i, vă rog, pe Iastrebov, Ostroumov, Baranov şi pe ceilalţi, pe cine veţi găsi că-i necesar. Trebue să-l chemăm şi pe secretarul organizaţiei de Comsomol şi pe Vasilevscaia. Eu vin peste jumătate de oră. — Nu s’ar putea peste o oră? Trebue să vă odihniți. — Am spus peste jumătate de oră. Acuma nu-i timp de odihnă. Ne-am odihnit două luni de zile, — răspunse dârz Stojarov. Să mă chemați după ce se va fi adunat toată lumea. Camera lui Petrov se găsea la celălalt capăt al sălii. Mergea înainte, bâjbâind prin întunericul de nepătruns, ca un orb, sprijinindu-se de pereţi. Cunoştea pe dinafară toate uşile, toate găurile tencuielii, toate firidele de zid, căci iarna şi toamna aceasta trecuse de mii de ori pe lângă ele. In întuneric, cineva se ciocni de Petrov și întrebă cu spaimă în glas: — Cine-i ? — Eu sunt, Tamara, — spuse Petrov, recunoscând vocea. Trebue să umbli cu felinarul, altfel p-ai să spargi capul oamenilor. — Nicolai Grigorievich dumneata ești? — întrebă fata. Am fost de două ori la poartă să vă întâmpin. V’a venit o scrisoare, o scrisoare adevărată, venită cu poșta, de pe „Pământul mare“. Petrov întinse mâna după foșnetul plicului, încercând să-l nimerească pe întuneric* . — Dela cine e scrisoarea? — întreabă el nerăbdător De unde e? Tu nu te-ai uitat ? — Din regiunea Vologda — se vede pe ștampilă. Dar dela cine e, nu ştiu, nu este pusă adresa expeditorului. Aprinzând un chibrit, Petrov lumină plicul şi văzu scrisul cunoscut al soţiei lui. Literile stăteau regulate şi drepte pe hârtia liniară, iar plicul era confecţionat dintr’o foaie ruptă de undeva. Petrov rupse colţul plicului, dar chibritul se stinse și el îi întinse fetei cutia. — Fii bună și luminează-mi puțin, să mă uit numai în treacăt. Fata aprinse chibritul și Petrov văzu în primul rând un desen în colțul scrisorii — o femeie cu basma, în încălțăminte de pâslă și intr’o scurtă jachetă de blană, aruncând scrisoarea la cutie. Sub desen era scris: „Aceasta sunt eu !” „Dragă Colia! Ca de obicei. Încep să-ţi scriu dimineaţa, s ceti Petrov şi oftă uşor. — Eri, in şedinţa Biroului Comitetului de sector am fost confirmată ca instructoare. Iţi voiu descrie toate amănunţit, ca ţi curaţi reaşi poveşti, dacă am fi Împreună. Am fost chemată seara. In coridorul Comitetului de sector, luminat de o lampă de petrol, aşteptau tovarăşii chemaţi la şedinţă. M’am aşezat în coş pe o bancă şi am început să privesc femeia de serviciu, care făcea focul. Femeia a răscolit cu vătraiul cărbunii din sobă şi apoi a aruncat o legătură întreagă de lemne ude, pline de zăpadă care au început să şuere, împroşcând cu apă cărbunii aprinşi. Alături de mine şedea un muncitor de la calea ferată şi povestea cum a prins un biban mare: „L-am tras în sfârşit afară şi apoi l-am ameţit cu coada undiţii; era al dracului de mare”. Povestea aceasta unei femei îmbrăcată cu un şal mare şi frumos. Fără să-l asculte, femeia spuse: „Nu înţeleg de ce naiba mă cheamă pe mine la Birou. Mă tem că tot Fediuşkin e la mijloc. Am strâns 104 piei de oaie, deşi după plan nu trebuia decât o sută şi planul pentru pâslari l-am depăşit şi dacă astăzi n’am adus nimic e fiindcă n’am avut de unde să iau un cal. La noi în colhoz n'a rămas nici un cal”. Pentru mine era interesant şi ocult, departe, «ceşti« km oamenii cu care urma să lucrez ca instructoare...” Al doilea chibrit arsese până la capăt și căzu pe podea, ca un mic cărbune roșu. — Să mai aprind unul? — întreba fata și fără să mai aștepte răspunsul, aprinse un chibrit și apropie flacăra de hârtie. Bagă de seamă că-i dai foc — și speriat Petrov retrase scrisoarea. — Pricepi fată, după două luni, prima scrisoare! N’am ştiut nimic despre ei şi iată că ea a devenit instructoare la sector. Vezi cine e Aniuţa mea ! întoarse grăbit pagina şi se uită la semnătură. „Ai tăi, Ana, Vera şi Saşa”. In colţ era din nou un mic desen, — o cracă fără frunze şi pe ea o pasăre cu ciocul căscat. — Așa zi, mai zic și eu ! — spuse Petrov, băgând scrisoarea în buzunar. A fost o zi de surprize plăcute. Hai, Tamara, să-ți spun și ti® o noutate. Surut curios să văd cum o să ți se pară: buni sau rea. II Stojarov intră în birou și se •teii tadată fușea unui 4* lingi ușe. In cameră era întuneric, numai o mică sobă de luciu arunca prin crăpăturile ușei, licăriri roșiatice pe podea. — Nica, tu ești? — întrebă încet femeia căruntă, care era culcată pe canapea. — De ce ai venit atât de târziu? Ce-i cu tine? De ce te-ai așezat lângă ușă? — Sunt foarte obosit, — spuse Stojarov, abea perceptibil; sunt atât de obosit, Lenocica, încât nu mă pot mişca. Doamne, Dumnezeule! — rosti femeia, cuprinsă de nelinişte Doamne ! Stai că viu la tine. Se ridică şi fără să se încalţe, numai în ciorapi, se apropie de Stojarov. Mică, cu părul tuns scurt, deşi căruntă, părea o fetiţă. II îmbrăţişă pe Stojarov şi-şi aproprie o clipă obrazul ei fierbinte de faţa lui. — Dar eşti complet îngheţat ! Ai ghiaţă pe sprincene şi în barbă, îi spuse ea şi grijulie îi desfăcu gulerul blănii. — Ceainicul fierbe de mult,i-am pregătit ciorapi uscaţi. Masa de prânz am adus-o acasă, şi îndată vom mânca împreună. In timp ce vorbea, îi desfăcu fularul, II deschei« brena şi scoase de pe mâinile îngheţate, mănuşii« îmblănite. Lăsându-se în genunchi, îi dezbrăcă pâslarii, obielele şi ciorapii şi-i aduse papuci de casă moi şi calzi. Stojarov stătea nemişcat şi se jena că soţia lui îl îngrijeşte ca pe un copil. Cu o putere surprinzătoare pentru statura ei, ea îl făcu să se ridice de pe scaun şi-l conduse până la canapea. — Hai să-ţi torn ceaiul — spuse dânsa, învelindu-i umerii cu o pătură caldă. Ceaiul e tare şi fierbinte, ca un sărut. Ţii minte, profesorul Cernoruţki spunea totdeauna că aşa trebuie să fie ceaiul şi cafeaua. Mai spunea că ceaiul trebue să fie şi dulce, dar nu totdeauna se pot îndeplini toate aceste trei condiţiuni. Ea încerca să glumească, fără să-şi trădeze neliniştea, dar Stojarov observă de la început că această vioiciune era forţată şi că ochii ei erau îndureraţi şi plânşi. „A stat aci pe canapea şi s’a gândit numai la un singur lucru”. Il cuprinsese un puternic sentiment de milă, pentru soţia sa. „Vrea să-mi ascundă durerea el-încerc şi eu să mi-o ascund... dar putem oare să ne minţim unul pe celălalt?* Privea cum soţia lui se apleacă spre gura sobei, cum aprinde o aşchie subţire şi aprinde fitilul lămpii de petrol. Flacăra slabi lumină faţa trasă şi ascuţiţi şi părul cărunt, buclat, al femeii. Pe faţa de masă stăteau două tacâmuri, cu şervete!« puse în inele, «1 linguri 4« argtat «1 cu supor* turi de cristal, pentru cuţite. Elena Constantinovna întinse soţului ei o ceaşcă mare şi amestecă ceaiul cu linguriţa— Bea, te rog, până nu se răceşte — spuse dânsa. — Am turnat o picătură de alcool,din sticluţa păstrată cu sfinţenie. Stojarov bău cu lăcomie câteva înghiţituri şi ea îi privi cu îngrijorare. I se părea că el s’a întunecat pe faţă şi s’a gârbovit mai mult în timpul cât lipsise de acasă; ea vedea că Stojarov e neliniştit şi parcă chiar speriat de ceva. Tare ar fi vrut să afle de ce a fost chemat la Smolnâi, dar aștepta ca el singur să vorbească despre aceasta. El însă tăcea şedea gârbovit, și mâinile lui tremurau atât de tare, când ridica ceaşca, încât ceaiul se vărsase de câteva ori pe fața de masă. — Iartă-mă Lenocica, — spuse el, surprinzând privirea soției. — Numai frigul e de vină, nu îl pot încălzi deloc. Lucrurile nu stăteau tocmai aşa: el s’ar fi încălzit de mult, dar afurisita de slăbiciune, care-l cuprinsese pe ţărm, nu-i mai trecea. Se gândea cu groază că va trebui acum să se scoale, să pleca din această cameră, să conducă şedinţa şi să vorbească cu oamenii. Şi cel mai greu lucru era să ceară de la aceşti oameni, să se apuce imediat de lucru, deşi acum el însuşi nu era în stare să facă nici cel mai mic efort. (Tot urmat ! La începutul lui Februarie 1942, Stojarov, directorul unei uzine din Leningrad, şi Petrov, secretarul organizaţiei de Partid a acestei uzine au fost chemaţi pe neaşteptate la Smolnîi. Vorbind prin telefon cu Moscova, au primit dispoziţii importante. Seara târziu, înfruntând viscolul şi gerul, ei s-au întors pe jos la uzină. S’au scurs 4 Clase. Acum se apropie Clasa Y.-a In sistemul Loteriei pe clase, Clasa V-a distribue câştigurile cele mai importante. Cumpăraţi-vă neapărat lozul Dvs. aducător de noroc C Dinict SOCIETATEA „SOVROMTRANSPORT“ organizează o excursie populară pe Dunăre înscrieri şi informaţiuni se fac la Biroul de Voiaj al Soc. str. Povernei No. 1, telef. 2.02.08 şi 1.03.46. SCANTEIA Nr. 115S TARGU MUREŞ. „ In cadrul festivităţilor închinate centenarului anului revoluţionar 1848, s’au deschis Duminică la Târgu-Mureş concursurile de artă şi cântece naţionale „Alexandru Petöfi“, pe ţară, organizate de Uniunea Populară Maghiară. In prealabil au avut loc concursurile pe judeţ intre echipele teatrale, de dansuri naţionale şi coruri la care au participat 10.000 muncitori şi plugari. Din aceste echipe, cele mai bune au fost alese pentru finalele din Târgu-Mureş şi anume: 12 coruri, 17 ansambluri artistice, 19 echipe de dansuri însemnând 15.000 concurenţi din 18 judeţe. Deschiderea festivităţilor a avut loc seara la orele 8 în sala mare a Palatului Cultural. Au fost de faţă: Ilona Niloş, membră în Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R. P. R, Alex. Kacso, preşedintele Uni-unii Populare Maghiare şi Ilona Revi din biroul politic al UTM. După un program artistic la care şi-a dat concursul orchestra filarmonică a sindicatului artistic şi corul învăţătorilor, a urmat conferinţa secretarului Secţiei Centrale de Cultură Populară a Uniunii Populare Maghiare, Edgard Balogh, deputat. „ DAN GH. Corespondent Realizări de folos obştesc în Corn. Pădureţi jud. Argeş Primăria comunei Pădureţi jud. Argeş a întocmit un plan de lucrări de folos obştesc. In urma muncii de lămurire dusă de îndrumători, sătenii au hotărît să facă totul prin muncă voluntară. In numai douăsprezece zile au desfundat şanţurile drumurior din raza comunei pe o distanţă de 8 km., au construit 5 podeţe de lemn şi pentru că nu aveau unde adăpa vitele, au amenajat în islazul satului Cleşti un eleşteu cu o suprafaţă de 0,5 ha., pe care l-au consolidat cu un dig de 100 metru FLORIN MIHAESCU Coresp. Un concurs între elevii Şcolii Elementare P. T. T. din Timişoara Intre elevii claselor A. şi B. ai Şcolii Elementare P. T. T., din Timişoara, a început un concurs. El constă în recepţionarea unui număr cât mai mare de cuvinte, transmise şi primite prin aparatul Morse, într’un singur minut. Concursurile se dau individual și în grupuri. GH. BULIC coresp. MIRA s. a. a. FABRICA DE PRODUSE DE CAUCIUC (Naţionalizată) LIVREAZĂ NUMAI LA COMANDA: TUBURI albastre pt. OXIGEN „ roşii pt. ACETILEN „ roşii pt. VIN „ roşii pt. ARAGAZ FURTUNE pt. APA „ pt. AER COMPR. pt. ABURI „ pt. SABLAJ „ pt. BENZINA IIVRFAZA PROMPT DIN DEPOZIT: TALPA DE CAUCIUC TOCURI DE CAUCIUC ÎNCĂLŢĂMINTE DE PROTECŢIE CISME SCURTE SABOŢI DE CAUCIUC Toate produsele sunt executate conform normativelor Oficiului Industrial al Cauciucului S. A. TUBURI FLEXIBILE PENTRU DESCĂRCATUL PRODUSELOR PETROLIFERE PRECUM ŞI ORICE ALTE TUBURI, SPECIALE. Informaţiuni si comenzi la Biroul de vânzare din B-dul 1848 No. 23 (Sft. Gheorghe). Telefon 3.06.70. C Şedinţa Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti din Brăila De curând a avut loc o şedinţă a Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti din localitate, la care a participat tov. Niki Atanasiu, secretarul general al U. S. A. S. Z. Printre problemele discutate au fost: expoziţia grupului plastic local, înfiinţarea unui conservator popular la Brăila şi reorganizarea orchestrei locale „Gh. Florea”. Ştiri din Craiova In sala Palatului Justiţiei din Craiova s’a inaugurat zilele trecute o expoziţie organizată de filiale ARLUS Ansamblul Teatrului Muncitoresc C. F. R. Craiova, continuând acţiunea de educare a masselor de plugari din judeţ s’a deplasat zilele trecute în comuna Poiana Mare și în Calafat unde a dat două festivaluri care s’au bucurat de un mare succes. • *" ' SERGIÚ ŞARGA Corespondent PE SCURT • In comuna Pecheş, judeţul Covurlui, din iniţitiva UFDR s-a înfiinţat un centru de lapte unde primesc hrană zilnică 470 copii. Deasemeni funcţionează o cantină pentru plugari. Munca UFDR din Pechea este bine organizată, ea fiind condusă de tovarăşele sătence printre care se evidenţiază Simina Stroie, Anghelina, Aurica şi Carp Elena. ţ. Zilele trecute s’a deschis la Cămpulung-Muscel, o expost - fie a UAER, închinată anului revoluţionar 1848 In afară de ziarele de perete ale şcolilor secundare, sunt expuse şi documente vechi din anii premergători revoluţiei. In plasa Stâlpeni, cu concursul gimnaziului unic din comuna Rădeşti, al muncitorilor de la CAPS şi al elevilor şcolii primare din comuna Livezeni, a avut loc sărbătorirea centenarului 1848. CRONICA FILMULUI Două filme despre flota sovietică: „Marinarii din Baltica“ (Aro şi Grădina Progres) şi „Pentru cei de pe mare“ (Capitol) Pe ecranele noastre rulează două minunate realizări închinate luptei şi eroismului marinarilor sovietici. Este vorba de „Marinarii din Baltica” şi „Pentru cei de pe mare”. Filmele scot un relief două momente mari din istoria glorioasei flote sovietice, lupta împotriva intervenţioniştilor şi a trădătorilor contrarevoluţionari în cursul anului 1918 şi lupta împotriva cotropitorilor fascişti în marele război de Apărare a Patriei. In afară de atmosfera, de cadrul în care se desfăşoară acţiunea, filmele acestea mai au ceva comun. Ele ne arată cât este de mare dragostea de Patrie a oamenilor sovietici, cât de puternic este ea înrădăcinată în adâncul fiinţei lor. Şi ne învaţă deasemeni că pentru oamenii sovietici Patria nu reprezintă acea noţiune goală şi sforăitoare pe care o trâmbiţează burghezia şi în numele căreia trimite la moarte popoarele pentru a servi propriile ei interese de clasă. Pentru oamenii sovietici, Patria a devenit o noţiune vie, o noţiune concretă, deoarece este cu adevărat un bun al oamenilor muncii eliberaţi de orice exploatare, care au putinţa să-şi făurească o viaţă tot mai fericită. Conştiinţa acestei patrii reale, cu ogoare şi uzine care le aparţin, iată ceea ce explică eroismul marinarilor de pe crucişetorul „Cavrilo“, care renunţă să se mai salveze în clipa scufundării vasului lor, pentru a putea comunica o importantă radiogramă de care depindea soarta Petrogradului asediat de intervenţionişti. Oamenii aceştia deabia avuseseră timpul să întrezărească imaginea minunatei Patrii Socialiste pe care cu un sfert de veac mai târziu, eroii de „Cei de pe mare“ o vor apăra cu neasemuită vitejie împotriva fasciştilor. Asemănătoare prin felul viguros în care izbutesc să zugrăvească patriotismul sovietic, în scene de o măreţie plină de omenesc, sobră şi ,cu atât mai ■ sguduitoaie, cum e bunăoară scena scufundării crucişetorului în „Marinarii din Baltica" sau finalul din „Cei de pe mare” cele două filme se aseamănă şi prin faptul că ridică interesante probleme de educare a oamenilor în spiritul de critică şi autocritică sănătoasă care domneşte în societatea sovietică şi garantează progresul ei, progresul popoarelor sovietice. In „Marinarii din Baltica”, este vorba — printre altele — de felul greşit în care au înţeles comunismul, puţin după victoria Revoluţiei, o parte dintre marinari, lipsiţi de pregătire politică. Ei au considerat că alungarea acelor vechi ofiţeri care erau unelte ale ţarismului, însemnează desfiinţarea ierarhiei însemnează anarhie. Ei vor învăţa, datorită comisarului Vihorev, că noua armată, Armata Sovietică, se bizue pe disciplina conştientă a ostaşilor, o disciplină de fier însă, a cărei slăbire ar face îndată jocul duşmanului de clasă. Această disciplină de fier contribue la tăria de neînvins a Armatei Sovietice, armată a muncitorilor şi a ţăranilor, slujind şi apărând interesele poporului muncitor. Al doilea film ridică deasemeni o foarte interesantă problemă. Unul dintre eroii filmului — Borovski, comandant de torpilor — e obsedat de dobândirea gloriei. Pentru el, războiul se transformă într’un fel de aventură personală în care se lansează cu o îndrăsneală înfumurată și lipsită de sens, pentru a culege singur laurii tuturor victoriilor. Din pricina aceasta, comite în cursul unei lupte o greşală, de pe urma căreia flota sovietică pierde un vas cu întreg echipajul său. încă înainte de comiterea acestei greşeli, tovarăşii săi de luptă îi atrăseseră atenţia asupra atitudinii sale nebolşevice. Lavrenev, autorul celebrei piese după care s-a montat filmul, zugrăveşte prin dialoguri pătrunzătoare, deosebirea dintre concepţia aventurieră şi „vedetistă” asupra gloriei şi a eroismului, a lui Borovski şi cea a tovarăşilor săi — adevăraţi bolşevici şi patrioţi — pentru care eroismul personal nu poate fi decât o contribuţie dezinteresată la izbânda cauzei comune. Unul dintre eroi filmului spune la un moment dat: „Gloria noastră nu e decât o părticică neînsemnată din gloria patriei noastre pentru care luptăm”. Greşeala comisă îl va costa pe Borovski degradarea temporară, dar nu înlăturarea lui definitivă. Trăgând concluzii de pe urma greşelii sale şi de pe urma criticii la care a fost supus, lui Borovski i se va da putinţa unei reabilitări şi aci este una din învăţăturile importante ale filmului în care se oglindeşte de fapt o întreagă concepţie caracteristică societăţii sovietice, în care se oglindeşte efortul pentru, educarea necontenită a oamenilor pentru întreptarea celor care dau dovadă de lipsuri şi greşeli cu ajutorul criticii şi autocriticii. Realizate la un răstimp destul de mare, cele două filme au încă o trăsătură comună, caracteristici multor filme sovietice : împletirea între stilul realist şi o puternică poezie a imagini — în cazul de faţă o minunată poezie a mării cum mima cineaştii sovietici, cu plasticitatea lor neîntrecută, ştiu să creeze. Profilul porturilor sub un cer de ceaţă, cenuşiul dulce al întinsurilor de ape, sunt realizări de o mare virtuozitate plastică. Întreaga frumuseţe a acestui cadru se împleteşte cu măreţia plină de umanitate, sobră şi înălţătoare a scenelor de luptă cu zugrăvirea puternică a eroismului (atacul la baionetă din „Marinarii din Baltica”, sau lupta navală din „Cei de pe mare”). Sfătuim pe cititorii noştri să vadă negreşit aceste două splendide realizări care oglindescconţinutul înalt al protismului sovietic şi care ne arată odată mai mult, forţa morală şi materială de neînfrânt a Armatei Sovietice. Recomandăm deasemeni proectarea printre ostaşii şi ofiţerii noştri, a acestor două filme care constitue u mijloc puternic în educarea armatei noastre democrate în spiritul dragostei pentru poporul muncitor, în spiritul luptei pentru apărarea drepturilor acestuia. Sorin Mladoveanu „Universităţile mele" alături de „Copilăria mea” şi „La stăpâni” este una din cărţile în care marele scriitor sovietic Maxim Gorki îşi povesteşte amintirile din copilărie şi adolescenţă. Orfanul sărac, neîncovoiat în faţa nedreptăţilor, învaţă să cunoască oamenii, la marea universitate a vieţii. Luat de un prieten ca să urmeze la Universitatea din Kazan, el îşi dă seama curând că mama acestuia nu are destui bani nici pentru mânevrea copiilor ei, aşa că pleacă mai departe în lume. Cunoaşte hamalii din port şi viaţa lor chinuită, slujeşte la un mic patron brutal, învaţă să-i cunoască pe muncitori, ia legătură cu cercurile de revoluţionari, discută cu tot felul de oameni — un şarlatan religios, un profesor de istorie ,un sbir al poliţiei ţariste, pleacă la ţară ca vânzător la o prăvălie, stă de vorbă şi-i cunoaşte pe ţărani, scapă cu greu din prăvălia în flăcări, incendiată de chiaburi şi, în sfârşit, după multe experienţe şi peripeţii de acest fel, părăseşte satul şi se îmbarcă pe un vas. In această mare preumblare pe la „universităţile vieţii“, Alexei Peşcov (Gorki) vede şi simte groaznica mizerie trupească şi morală în care se sbat oamenii sub asuprirea ţaristă. Rusia moşierilor şi a capitaliştilor era o uriaşă închisoare. Tânărul Gorki cunoaşte mui ţi mii de aufiete şi gânduri, şi — uneori desnădăjduă — dar niciodată obosit, caută dreptatea ,care trebue să vie de undeva. Gorki ştie să vadă, până şi în oamenii cei mai decăzuţi, în drojdia societăţii ţariste, scânteia de demnitate omenească şi de năzuinţă spre fericire, spre o viaţă liberă şi mai bună. Gorki se apropie de oamenii din popor cu o inimă caldă, îi iubeşte — el presimte căile viitorului şi învaţă să-i urască cu toată puterea pe exploatatori, pe capitalişti, pe cei ce ţin popoarele în robie. Insă adolescentul Gorki doar presimte căile viitorului. In operele sale următoare vom Întâlni un Gorki cu calea din ce în ce mai luminată, lumină ce vine din legătura strânsă cu lupta revoluţionari a clasei muncitoare în frunte cu gloriosul Partid al lui Lenin şi Stalin. „Universităţile mele“ e o carte scrisă fierbinte, cu dragoste, o carte care sgudue pe oricine o citeşte. E greu să o iaşi din mână înainte de sfârşit. Greu să găseşti un om din poporul muncitor care să nu înţeleagă tot ce scrie acolo. De aceea ea este de două ori recomandabilă — odată pentru marea ei valoare literară şi de document biografic, a doua oară pentru că formează şi desvoltă intr’adevăr gustul pentru citit. S. F. Ce să citim ! Maxim Gorki: „Universităţile mele“ Editura „Cartea Rusă“