Scȃnteia, aprilie 1948 (Anul 17, nr. 1087-1108)

1948-04-02 / nr. 1087

s OH Industrial Mai ~ STR BERZEI Nt. 24 — Tel. 4.16.62 ANUNŢ Se aduce la cunoştinţă tuturor întreprinderilor care produc articole electrotehnice şi nu sunt înca­drate în Oficiu, că se acordă un ultim termen până la data de 7 iulie a. c., pentru a-şi comunica sediul şi necesităţile de materii prime, punându-se totodată în vedere că orice comunicări după această dată nu vor fi luate în considera­ție sub niciun motiv. C DIRECŢIUNEA GENERALA P. T. T. PUBLICAŢIUNE Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că în ziua de 14 Iulie 1948 orele 9 se va ţine la Of. P.T.T. Braşov şi la Direcţiu­nea Generală P.T.T. din Bucureşti, cal. Victoriei Sala de Lici­taţii, licitaţie publică pentru lucrări de­­menajeri şi reparaţiuni a­le P.T.T. Braşov. S­taţia se va ţine in conf. cu art. 88—111 Ind. din LCP. Concurenţii vor depune în pllc separat odată cu oferta sigi­lată cu ceară roşie şi o garanţie de 5 la sută din valoarea furniturii. Caetul de sarcini te poate vedea la Sala de Licitaţii P. T. T. în orice zi de lucru între orele 12—13. Nr. 87231. C. COOPERATIVA DE CONSUM |­I „VICTORIA“! :: DIN BUCURESTI ♦ 0 face cunoscut că FARMACIA SI-A MUTAT ♦ :| SENUL IN STR. AC­ADERE! Hr. 24 (fost |­a Drogieria Roman), şi este asortat­ cu ME- ♦ :: DEOARENTE SPECIALITĂȚI, precum și ca AR- | 1 TICOLE DE PARTUM­ERIE SI DROGHERIE ! XXXXXXXXXXXX3000000000000000000000000000000C VIZITAŢI £ BĂILE BĂLŢĂTEŞTI COMPLET REFĂCUTE ij ji DE CĂTRE STAT j; ji Ape cloruro-sodice, iodurate, bromurate ;] jl indic­atem i| ii BOLI DE FEMEI, REUMATISM, SCROFULOZA |i BOLILE FICATULUI ETC. |i CLIMAT IDEAL PENTRU CURĂ Șl ODIHNĂ | COOPERATIVA DE CONSUM 99\l CIO K I A*6 DIN BUCUREȘTI face cunoscut că distri­me prin magazinele sale de desfacere: ARTICOLE DE STICLĂRIE ȘI DE MENAJ, PRECUM ȘI VASE EMAILATE. CAUT 2 PERECHI MÂNUŞI CAUCIUC pentru Roentgen, in bună stare Adresaţi telefon 4.27.15. l CAUT * X CUTIE VITEZE « Opel-BUtz ♦ Perfectă stare, « « Auto Atom, N. Băl.« î cescu 28. i ♦ 2970 « 3 lună de tragere... O lună de premii şi câştiguri. lată ce reprezintă CLASA 5-a LA LOTERIA DE STAT Cumpăraţi-vă neapărat lozul Dvs. norocos. Întreprinderea naţionalizată U. D. R.,­­ caută urgent pentru uzinele sale din Re­­­şiţa judeţul Caraş, 9 artificieri autorizaţi­­ necesari pentru­­ elaborarea proectilelor e­mirate ca fier vechi. Ofertele cu actele vor ♦ fi adresate Centralei din Vasile Alexandri ♦ No. 4 Loco. c I — Bar și intrăm, Nicodim Sergheevici, rosti Petrov. — Am sosit. Ne vom odihni acasă. Ve­­deți, pe noi s’a făcut foc în sobă. Petrov Îl scutură pe Stojarov de umeri și-l trase de mânecă. Stojarov deschise ochii. Sârma ruptă a tramvaiului se clătina Înaintea ochilor săi, albă și răsucită în spirală. Prin cercu­rile spiralei se vedeau scântei purpurii care lunecau dealungul zidului întunecos al uzinei. Scân­teile veneau de jos, dintr-o sobă încălzită. Clătinându-se pe pi­cioare, Stojarov părăsi stâlpul de tramvai şi porni spre uzină. Uzina nu mai lucra de două luni In faţa porţii, viscolul ridi­case troene mari. Clădirile, sfârtecate de­­ bombe, semănau cu o îngrămădire preistorică de pietre şi stânci. Mai încolo, se înălţau alte clădiri cu acoperi­şurile smulse. Petrov, care-l tot mai ţinea de mână pe Stojarov, îi cedă cărarea bătătorită, iar el începu să păşească alături, afundându-se în zăpadă. Stojarov observi a­­ceasta, își retrase mâna, și se opri, lăsându-l pe Petrov să treacă înainte. — Pot să merg singur, — spunea el. De ce să vă umpleţi cizmele cu zăpadă ? Erau primele cuvinte pe care le spusese pe tot întinsul dru­mului și vocea lui trăda greuta­tea cu care le rostise, Petrov privi îngrijorat fața galbenă, osoasă a lui Stojarov, pe care se reliefau sprâncenele groase. Intorcându-și privirea în altă parte, porni înainte. In sare întunecoasă din clădi­rea direcției se despărțiri. — Trebue să convocam o şe­dinţă, — spuse Stojarov, ţinân­­du-se de clanţa cabinetului său. Chemaţi-i, vă rog, pe Iastrebov, Ostroumov, Baranov şi pe cei­lalţi, pe cine veţi găsi că-i ne­cesar. Trebue să-l chemăm şi pe secretarul organizaţiei de Comsomol şi pe Vasilevscaia. Eu vin peste jumătate de oră. — Nu s’ar putea peste o oră? Trebue să vă odihniți. — Am spus peste jumătate de oră. Acuma nu-i timp de odihnă. Ne-am odihnit două luni de zile, — răspunse dârz Stoja­rov. Să mă chemați după ce se va fi adunat toată lumea. Camera lui Petrov se găsea la celălalt capăt al sălii. Mergea înainte, bâjbâind prin întunericul de nepătruns, ca un orb, spriji­­nindu-se de pereţi. Cunoştea pe dinafară toate uşile, toate găuri­le tencuielii, toate firidele d­e zid, căci iarna şi toamna aceasta trecuse de mii de ori pe lângă ele. In întuneric, cineva se ciocni de Petrov și întrebă cu spaimă în glas: — Cine-i ? — Eu sunt, Tamara, — spuse Petrov, recunoscând vocea. Tre­bue să umbli cu felinarul, altfel p-ai să spargi capul oamenilor. — Nicolai Grigorievich dum­neata ești? — întrebă fata. Am fost de două ori la poartă să vă întâmpin. V’a venit o scri­soare, o scrisoare adevărată, venită cu poșta, de pe „Pămân­­tul mare“. Petrov întinse mâna după foș­netul plicului, încercând să-l ni­merească pe întuneric* . — Dela cine e scrisoarea? — întreabă el nerăbdător De unde e? Tu nu te-ai uitat ? — Din regiunea Vologda — se vede pe ștampilă. Dar dela cine e, nu ştiu, nu este pusă adresa expeditorului. Aprinzând un chibrit, Petrov lumină plicul şi văzu scrisul cu­noscut al soţiei lui. Literile stă­teau regulate şi drepte pe hârtia liniară, iar plicul era confecţionat dintr’o foaie ruptă de undeva. Petrov rupse colţul plicului, dar chibritul se stinse și el îi întinse fetei cutia. — Fii bună și luminează-mi pu­țin, să mă uit numai în treacăt. Fata aprinse chibritul și Petrov văzu în primul rând un desen în colțul scrisorii — o femeie cu basma, în încălțăminte de pâslă și intr’o scurtă jachetă de blană, a­­runcând scrisoarea la cutie. Sub desen era scris: „Aceasta sunt eu !” „Dragă Colia! Ca de obicei. Încep să-ţi scriu dimineaţa, s ceti Petrov şi oftă uşor. — Eri, in şe­dinţa Biroului Comitetului de sec­tor am fost confirmată ca instruc­toare. Iţi voiu descrie toate amă­nunţit, ca ţi cura­ţi re­aşi poveşti, dacă am fi Împreună. Am fost chemată seara. In coridorul Comi­tetului de sector, luminat de o lampă de petrol, aşteptau tova­răşii chemaţi la şedinţă. M’am a­­şezat în coş pe o bancă şi am început să privesc femeia de ser­viciu, care făcea focul. Femeia a răscolit cu vătraiul cărbunii din sobă şi apoi a aruncat o legătură întreagă de lemne ude, pline de ză­padă care au început să şuere, îm­­proşcând cu apă cărbunii aprinşi. Alături de mine şedea un muncitor de la calea ferată şi povestea cum a prins un biban mare: „L-am tras în sfârşit afară şi apoi l-am ame­ţit cu coada undiţii; era al dracu­lui de mare”. Povestea aceasta unei femei îmbrăcată cu un şal mare şi frumos. Fără să-l asculte, femeia spuse: „Nu înţeleg de ce naiba mă cheamă pe mine la Bi­rou. Mă tem că tot Fediuşkin e la mijloc. Am strâns 104 piei de oaie, deşi după plan nu trebuia decât o sută şi planul pentru pâs­­lari l-am depăşit şi dacă astăzi n’am adus nimic e fiindcă n’am avut de unde să iau un cal. La noi în colhoz n'a rămas nici un cal”. Pentru mine era interesant şi ocult, departe, «ceşti« km oamenii cu care urma să lucrez ca instructoare...” Al doilea chibrit arsese până la capăt și căzu pe podea, ca un mic cărbune roșu. — Să mai aprind unul? — în­treba fata și fără să mai aștepte răspunsul, aprinse un chibrit și apropie flacăra de hârtie. Bagă de seamă că-i dai foc — și speriat Petrov retrase scrisoa­rea. — Pricepi fată, după două luni, prima scrisoare! N’am ştiut nimic despre ei şi iată că ea a devenit instructoare la sector. Vezi cine e Aniuţa mea ! întoarse grăbit pagina şi se uită la semnătură. „Ai tăi, Ana, Vera şi Saşa”. In colţ era din nou un mic desen, — o cracă fără frunze şi pe ea o pa­săre cu ciocul căscat. — Așa zi, mai zic și eu ! — spuse Petrov, băgând scrisoarea în buzunar. A fost o­ zi de sur­prize plăcute. Hai, Tamara, să-ți spun și ti® o noutate. Surut curios să văd cum o să ți se pară: buni sau rea. II Stojarov intră în birou și se •teii tadată fu­șea unui 4* lingi ușe. In cameră era întuneric, nu­­mai o mică sobă de luciu arunca prin crăpăturile ușei, licăriri roșia­tice pe podea. — Nica, tu ești? — întrebă în­cet femeia căruntă, care era cul­cată pe canapea. — De ce ai ve­nit atât de târziu? Ce-i cu tine? De ce te-ai așezat lângă ușă? — Sunt foarte obosit, — spuse Stojarov, abea perceptibil; sunt atât de obosit, Lenocica, încât nu mă pot mişca. Doamne, Dumnezeule! — rosti femeia, cuprinsă de nelinişte Doamne ! Stai că viu la tine. Se ridică şi fără să se încalţe, numai în ciorapi, se apropie de Stojarov. Mică, cu părul tuns scurt, deşi căruntă, părea o feti­­ţă. II îmbrăţişă pe Stojarov şi-şi aproprie o clipă obrazul ei fierbin­te de faţa lui. — Dar eşti complet îngheţat ! Ai ghiaţă pe sprincene şi în bar­bă, îi spuse ea şi grijulie îi des­făcu gulerul blănii. — Ceainicul fierbe de mult,­­i-am pregătit cio­rapi uscaţi. Masa de prânz am adus-o acasă, şi îndată vom mân­ca împreună. In timp ce vorbea, îi desfăcu fularul, II deschei« brena şi scoase de pe mâinile îngheţate, mănuşii« îmblănite. Lăsându-se în genun­chi, îi dezbrăcă pâslarii, obielele şi ciorapii şi-i aduse papuci de casă moi şi calzi. Stojarov stătea ne­mişcat şi se jena că soţia lui îl îngrijeşte ca pe un copil. Cu o putere surprinzătoare pen­tru statura ei, ea îl făcu să se ridice de pe scaun şi-l conduse până la canapea. — Hai să-ţi torn ceaiul — spu­se dânsa, învelindu-i umerii cu o pătură caldă. Ceaiul e tare şi fier­binte, ca un sărut. Ţii minte, pro­fesorul Cernoruţki spunea totdeau­na că aşa trebuie să fie ceaiul şi cafeaua. Mai spunea că ceaiul tre­bue să fie şi dulce, dar nu tot­deauna se pot îndeplini toate a­­ceste trei condiţiuni. Ea încerca să glumească, fără să-şi trădeze neliniştea, dar Sto­­jarov observă de la început că a­­ceastă vioiciune era forţată şi că ochii ei erau îndureraţi şi plânşi. „A stat aci pe canapea şi s’a gândit numai la un singur lucru”. Il cuprinsese un puternic sen­timent de milă, pentru soţia sa. „Vrea să-mi ascundă durerea el-­­încerc şi eu să mi-o ascund... dar putem oare să ne minţim unul pe celălalt?* Privea cum soţia lui se apleacă spre gura sobei, cum aprinde o aşchie subţire şi aprinde fitilul lămpii de petrol. Flacăra slabi lu­mină faţa trasă şi ascuţiţi şi pă­rul cărunt, buclat, al femeii. Pe faţa de masă stăteau două tacâ­muri, cu şervete!« puse în inele, «1 linguri 4« argtat «1 cu supor* turi de cristal, pentru cuţite. Elena Constantinovna întinse so­ţului ei o ceaşcă mare şi amestecă ceaiul cu linguriţa­— Bea, te rog, până nu se răceşte — spuse dânsa. — Am turnat o picătură de alcool,­­din sticluţa păstrată cu sfinţenie. Stojarov bău cu lăcomie câteva înghiţituri şi ea îi privi cu îngri­jorare. I se părea că el s’a întu­necat pe faţă şi s’a gârbovit mai mult în timpul cât lipsise de­ a­­casă; ea vedea că Stojarov e ne­liniştit şi parcă chiar speriat de ceva. Tare ar fi vrut să afle de ce a fost chemat la Smolnâi, dar aștepta ca el singur să vorbească despre aceasta. El însă tăcea şe­dea gârbovit, și mâinile lui tre­murau atât de tare, când ridica ceaşca, încât ceaiul se vărsase de câteva ori pe fața de masă. — Iartă-mă Lenocica, — spuse el, surprinzând privirea soției. — Numai frigul e de vină, nu îl pot încălzi deloc. Lucrurile nu stăteau tocmai aşa: el s’ar fi încălzit de mult, dar a­­furisita de slăbiciune, care-l cu­prinsese pe ţărm, nu-i mai tre­cea. Se gândea cu groază că va trebui acum să se scoale, să ple­ca din această cameră, să conducă şedinţa şi să vorbească cu oa­menii. Şi cel mai greu lucru era să ceară de la aceşti oameni, să se apuce imediat de lucru, deşi acum el însuşi nu era în stare să facă nici cel mai mic efort. (Tot urmat ! La începutul lui Februarie 1942, Stojarov, directorul unei uzine din Leningrad, şi Petrov, secretarul organizaţiei de Par­tid a acestei uzine au fost chemaţi pe neaşteptate la Smolnîi. Vorbind prin telefon cu Moscova, au primit dispoziţii im­portante. Seara târziu, înfruntând viscolul şi gerul, ei s-au întors pe jos la uzină. S’au scurs 4 Clase. Acum se apropie Clasa Y.-a In sistemul Loteriei pe clase, Clasa V-a dis­­tribue câştigurile cele mai importante. Cumpăraţi-vă neapărat lozul Dvs. aducător de noroc­ C Dinict SOCIETATEA „SOVROMTRANSPORT“ organizează o excursie populară pe Dunăre înscrieri şi informaţiuni se fac la Biroul de Voiaj al Soc. str. Povernei No. 1, telef. 2.02.08 şi 1.03.46. SCANTEIA Nr. 115S TARGU MUREŞ. „ In ca­drul festivit­ăţilor închinate centenarului anului revoluţio­nar 1848, s’au deschis Dumi­nică la Târgu-Mureş concursu­rile de artă şi cântece naţionale „Alexandru Petöfi“, pe ţară, organizate de Uniunea Popu­lară Maghiară. In prealabil au avut loc concursurile pe judeţ intre echipele teatrale, de dan­suri naţionale şi coruri la care au participat 10.000 muncitori şi plugari. Din aceste echipe, cele mai bune au fost alese pentru finalele din Târgu-Mu­­reş şi anume: 12 coruri, 17 ansambluri artistice, 19 echipe de dansuri însemnând 15.000 concurenţi din 18 judeţe. Des­chiderea festivităţilor a avut loc seara la orele 8 în sala mare a Palatului Cultural. Au fost de faţă: Ilona Niloş, mem­bră în Prezidiul Marii Adu­nări Naţionale a R. P. R­, Alex. Kacso, preşedintele Uni-­­­unii Populare Maghiare şi Ilona­­ Revi din biroul politic al UTM. După un program artistic la care şi-a dat concursul orche­stra filarmonică a sindicatului artistic şi corul învăţătorilor, a urmat conferinţa secretarului Secţiei Centrale de Cultură­ Populară a Uniunii Populare Maghiare, Edgard Balogh, de­putat. „ DAN GH. Corespondent Realizări de folos obştesc în Corn. Pădureţi jud. Argeş Primăria comunei Pădureţi jud. Argeş a întocmit un plan de lucrări de folos obştesc. In urma muncii de lămurire dusă de îndrumători, sătenii au hotă­­rît să facă totul prin muncă voluntară. In numai douăspre­zece zile au desfundat şan­ţurile drumurior din raza comu­nei pe o distanţă de 8 km., au construit 5 podeţe de lemn şi pentru că nu aveau unde adăpa­ vitele, au amenajat în islazul satului Cleşti un eleşteu cu o suprafaţă de 0,5 ha., pe care l-au consolidat cu un dig de 100 metru FLORIN MIHAESCU Coresp. Un concurs între elevii Şcolii Elementare P. T. T. din Timişoara Intre elevii claselor A. şi B. ai Şcolii Elementare P. T. T., din Timişoara, a început un concurs. El constă în recepţionarea unui număr cât mai mare de cuvinte, transmise şi primite prin aparatul Morse, într’un singur minut. Concursurile se dau individual și în grupuri. GH. BULIC coresp. MIRA s. a. a. FABRICA DE PRODUSE DE CAUCIUC (Naţionalizată) LIVREAZĂ NUMAI LA COMANDA: TUBURI albastre pt. OXIGEN „ roşii pt. ACETILEN „ roşii pt. VIN „ roşii pt. ARAGAZ FURTUNE pt. APA „ pt. AER COMPR. pt. ABURI „ pt. SABLAJ „ pt. BENZINA I­IVRFAZA PROMPT DIN DEPOZIT: TALPA DE CAUCIUC TOCURI DE CAUCIUC ÎNCĂLŢĂMINTE DE PRO­TECŢIE CISME SCURTE SABOŢI DE CAUCIUC Toate produsele sunt execu­tate conform normativelor Oficiului Industrial al Cauciu­cului S. A. TUBURI FLEXIBILE PENTRU DESCĂRCATUL PRODU­SELOR PETROLIFERE PRECUM ŞI ORICE ALTE TUBURI, SPECIALE. Informaţiuni si comenzi la Biroul de vânzare din B-dul 1848 No. 23 (Sft. Gheorghe). Telefon 3.06.70. C Şedinţa Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti din Brăila De curând a avut loc o şedinţă a Sindicatului mixt de artişti, scrii­tori şi ziarişti din localitate, la care a participat tov. Niki Atana­­siu, secretarul general al U. S. A. S. Z. Printre problemele discu­tate au fost: expoziţia grupului plastic local, înfiinţarea unui con­servator popular la Brăila şi reor­ganizarea orchestrei locale „Gh. Florea”. Ştiri din Craiova In sala Palatului Justiţiei din Craiova s’a inaugurat zilele tre­cute o expoziţie organizată de filiale ARLUS Ansamblul Teatrului Muncito­resc C. F. R. Craiova, conti­nuând acţiunea de educare a masselor de plugari din judeţ s’a deplasat zilele trecute în co­muna Poiana Mare și în Calafat unde a dat două festivaluri care s’au bucurat de un mare succes. • *" ' SERGIÚ ŞARGA Corespondent PE SCURT • In comuna Pecheş, judeţul Covurlui, din iniţitiva UFDR s-a înfiinţat un centru de lapte unde primesc hrană zilnică 470 copii. Deasemeni funcţionează o canti­nă pentru plugari. Munca UFDR din Pechea este bine organizată, ea fiind condusă de tovarăşele sătence printre care se eviden­­­ţiază Simina Stroie, Anghelina, Aurica şi Carp Elena. ţ. Zilele trecute s’a deschis la Cămpulung-Muscel, o expost - fie a UAER, închinată anului revoluţionar 1848 In afară de ziarele de perete­ ale şcolilor se­cundare, sunt expuse şi docu­­­mente vechi din anii premergă­tori revoluţiei. In plasa Stâlpeni, cu concursul gimnaziului unic din comuna Rădeşti, al muncito­rilor de la CAPS şi al elevilor şcolii primare din comuna Li­­­vezeni, a avut loc sărbătorirea centenarului 1848. CRONICA FILMULUI Două filme despre flota sovietică: „Marinarii din Baltica“ (Aro şi Grădina Progres) şi „Pentru cei de pe mare“ (Capitol) Pe ecranele noastre rulează două minunate realizări închi­nate luptei şi eroismului mari­narilor sovietici. Este vorba de „Marinarii din Baltica” şi „Pentru cei de pe mare”. Filmele scot un relief două momente mari din istoria glorioasei flote sovie­tice, lupta împotriva interven­­ţioniştilor şi a trădătorilor con­trarevoluţionari în cursul anului 1918 şi lupta împotriva cotro­pitorilor fascişti în marele răz­boi de Apărare a Patriei. In afară de atmosfera, de ca­drul în care se desfăşoară ac­ţiunea, filmele acestea mai au­ ceva comun. Ele ne arată cât este de mare dragostea de Pa­trie a oamenilor sovietici, cât de puternic este ea înrădăcinată în adâncul fiinţei lor. Şi ne în­vaţă deasemeni că pentru oa­menii sovietici Patria nu repre­zintă acea noţiune goală şi sfo­răitoare pe care o trâmbiţează burghezia şi în numele căreia trimite la moarte popoarele pen­tru a servi propriile ei interese de clasă. Pentru oamenii sovie­tici, Patria a devenit o noţiune vie, o noţiune concretă, deoarece este cu adevărat un bun al oa­menilor muncii eliberaţi de orice exploatare, care au putinţa să-şi făurească o viaţă tot mai feri­cită. Conştiinţa acestei patrii reale,­­ cu ogoare şi uzine care le aparţin, iată ceea ce explică eroismul marinarilor de pe cru­­cişetorul „Cavrilo“, care renunţă să se mai salveze în clipa scu­fundării­ vasului lor, pentru a putea comunica o impor­tantă radiogramă de care depin­dea soarta Petrogradului asediat de intervenţionişti. Oamenii ace­ştia deabia avuseseră timpul să întrezărească imaginea minunatei Patrii Socialiste pe care cu un sfert de veac m­ai târziu, eroii de „Cei de pe mare“ o vor a­­păra cu neasemuită vitejie îm­potriva fasciştilor. Asemănătoare prin felul vigu­ros în care izbutesc să zugră­vească patriotismul sovietic, în scene de o măreţie plină de omenesc, sobră şi ,cu atât mai ■­ sguduitoaie, cum e bunăoară scena scufundării crucişetorului în „Marinarii din Baltica" sau finalul din „Cei de pe mare” cele două filme se aseamănă şi prin faptul că ridică interesante probleme de educare a oameni­lor în spiritul de critică şi au­tocritică sănătoasă care dom­neşte în societatea sovietică şi garantează progresul ei, progre­sul popoarelor sovietice. In „Marinarii din Baltica”, este vorba — printre altele — de felul greşit în care au în­ţeles comunismul, puţin după victoria Revoluţiei, o parte din­tre marinari, lipsiţi de pregătire politică. Ei au considerat că alungarea acelor vechi ofiţeri care erau unelte ale ţarismului, însemnează desfiinţarea ierarhiei însemnează anarhie. Ei vor în­văţa, datorită comisarului Viho­rev, că noua armată, Armata Sovietică, se bizue pe disciplina conştientă a ostaşilor, o discipli­nă de fier însă, a cărei slăbire ar face îndată jocul duşmanului de clasă. Această disciplină de fier contribue la tăria de neîn­vins a Armatei Sovietice, armată a muncitorilor şi a ţăranilor, slu­jind şi apărând interesele po­porului muncitor. Al doilea film ridică dease­meni o foarte interesantă pro­blemă. Unul dintre eroii filmu­lui — Borovski, comandant de torpilor — e obsedat de dobân­direa gloriei. Pentru el, războiul se transformă într’un fel de a­­ventură personală în care se lansează cu o îndrăsneală înfu­murată și lipsită de sens, pen­tru a culege singur laurii tutu­ror victoriilor. Din pricina aceasta, comite în cursul unei lupte o greşală, de pe urma că­reia flota sovietică pierde un vas cu întreg echipajul său. încă înainte de comiterea a­cestei greşeli, tovarăşii săi de luptă îi atrăseseră atenţia asu­pra atitudinii sale nebolşevice. Lavrenev, autorul celebrei piese după care s-a montat filmul, zugr­ăveşte prin dialoguri pă­trunzătoare, deosebirea dintre concepţia aventurieră şi „vede­­tistă” asupra gloriei şi a erois­mului, a lui Borovski şi cea a tovarăşilor săi — adevăraţi bolşevici şi patrioţi — pentru care eroismul personal nu poate fi decât o contribuţie dezinte­resată la izbânda cauzei comune. Unul dintre eroi filmului spune la un moment dat: „Glo­ria noastră nu e decât o părti­cică neînsemnată din gloria pa­triei noastre pentru care lup­tăm”. Greşeala comisă îl va costa pe Borovski degradarea tem­porară, dar nu înlăturarea lui definitivă. Trăgând concluzii de pe urma greşelii sale şi de pe urma criticii la care a fost su­pus, lui Borovski i se va da pu­tinţa unei reabilitări şi aci este una din învăţăturile impor­tante ale filmului în care se o­­glindeşte de fapt o întreagă concepţie caracteristică societăţii sovietice, în care se oglindeşte efortul pentru, educarea necon­­­tenită a oamenilor pentru în­t­­reptarea celor care dau dovadă de lipsuri şi greşeli cu ajutorul criticii şi autocriticii. Realizate la un răstimp destul de mare, cele două filme au încă o trăsătură comună, ca­racteristici multor filme sovie­tice : împletirea între stilul re­alist şi o puternică poezie a imagini — în cazul de faţă o minunată poezie a mării cum mima­ cineaştii sovietici, cu plasticitatea lor neîntrecută, ştiu să creeze. Profilul portu­rilor sub un cer de ceaţă, ce­nuşiul dulce al întinsurilor de ape, sunt realizări de o mare virtuozitate plastică. Întreaga frumuseţe a acestui cadru se împleteşte cu măreţia plină de umanitate, sobră şi înălţătoare a scenelor de luptă cu zugrăvirea puternică a erois­mului (atacul la baionetă din „Marinarii din Baltica”, sau­ lupta navală din „Cei de pe mare”). Sfătuim pe cititorii noştri să vadă negreşit aceste două splen­dide realizări care oglindesc­­conţinutul înalt al p­­rotismu­­lui sovietic şi care ne arată odată mai mult, forţa morală şi materială de neînfrânt a Arma­tei Sovietice. Recomandăm dea­semeni proectarea printre ostaşii şi ofiţerii noştri, a acestor două filme care constitue u­­ mijloc puternic în educarea armatei noastre democrate în spiritul dragostei pentru poporul munci­tor, în spiritul luptei pentru a­­părarea drepturilor acestuia. Sorin Mladoveanu „Universităţile mele" alături de „Copilăria mea” şi „La stăpâni” este una din cărţile în care mare­le scriitor sovietic Maxim Gorki îşi povesteşte amintirile din copi­lărie şi adolescenţă. Orfanul sărac, neîncovoiat în faţa nedreptăţilor, învaţă să cu­noască oamenii, la marea universi­tate a vieţii. Luat de un prieten ca să urmeze la Universitatea din Kazan, el îşi dă seama curând că mama acestuia nu are destui bani nici pentru mânevrea copiilor ei, aşa că pleacă mai departe în lume. Cunoaşte hamalii din port şi viaţa lor chinuită, slujeşte la un mic patron brutal, învaţă să-i cunoască pe muncitori, ia legătu­ră cu cercurile de revoluţionari, discută cu tot felul de oameni — un şarlatan religios, un profesor de istorie ,un sbir al poliţiei ţa­riste, pleacă la ţară ca vânzător la o prăvălie, stă de vorbă şi-i cunoaşte pe ţărani, scapă cu greu din prăvălia în flăcări, incendiată de chiaburi şi, în sfârşit, după multe experienţe şi peripeţii de acest fel, părăseşte satul şi se îm­barcă pe un vas. In această mare preumblare pe la „universităţile vieţii“, Alexei Peşcov (Gorki) vede şi simte groaznica mizerie trupească şi morală în care se sbat oamenii sub asuprirea ţaristă. Rusia mo­şierilor şi a capitaliştilor era o uriaşă închisoare. Tânărul Gorki cunoaşte mui ţi mii de aufiete şi gânduri, şi — uneori desnădăjdu­ă — dar niciodată obosit, caută dreptatea ,care trebue să vie de undeva. Gorki ştie să vadă, până şi în oamenii cei mai decăzuţi, în droj­dia societăţii ţariste, scânteia de demnitate omenească şi de nă­zuinţă spre fericire, spre o viaţă liberă şi mai bună. Gorki se a­­propie de oamenii din popor cu o inimă caldă, îi iubeşte — el presimte căile viitorului şi învaţă să-i urască cu toată puterea pe exploatatori, pe capitalişti, pe cei ce ţin popoarele în robie. Insă adolescentul Gorki doar presimte căile viitorului. In ope­rele sale următoare vom Întâlni un Gorki cu calea din ce în ce mai luminată, lumină ce vine din legătura strânsă cu lupta revolu­ţionari a clasei muncitoare în frunte cu gloriosul Partid al lui Lenin şi Stalin. „Universităţile mele“ e o carte scrisă fierbinte, cu dragoste, o carte care sgudue pe ori­cine o citeşte. E greu să o iaşi din mână înainte de sfârşit. Greu să gă­seşti un om din poporul munci­tor care să nu înţeleagă tot ce scrie acolo. De aceea ea este de două ori recomandabilă — odată pentru marea ei valoare literară şi de document biografic, a doua oară pentru că formează şi des­­voltă intr’adevăr gustul pentru citit. S. F. Ce să citim ! Maxim Gorki: „Universităţile mele“ Editura „Cartea Rusă“

Next