Scȃnteia, iulie 1948 (Anul 17, nr. 1158-1184)

1948-07-02 / nr. 1158

► »»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦te COOPERATIVA DE CONSUM­­ „VICTORIA“! DIN BUCUREŞTI X face cunoscut că FARMACIA ŞI-A MUTAT­­ SEDIUL IN STR. ACADEMIEI Nr. 24 (fost | Drogheria Roman), şi este asortată cu ME- ♦ DICAHENTE SPECIALITĂŢI, precum şi cu AR-­­ TICOLE DE PARFUM­ERIE ŞI DROGHERIE ! 2 I CAUT ♦ . CUTIE VITEZE X Opel­ Blitz X ♦ Perfectă stare. ♦ X Auto Atom, N. Băl. X­­­cescu 28.­­ ♦ 2970 ♦ 3 luna de trageri... O lună de premii și câștiguri. Iată ce reprezintă CLASA 5-a LA LOTERIA DE STAT Cumpărați-vă neapărat lozul Dvs. norocos. »♦♦»♦♦♦♦♦♦»♦»♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦♦♦te lom Ifldnstnal ElroMi! !: STR BERZEI Ni, 24 — Tel. 4.16.62 $ I ANUNŢ 1 <‡ ♦ Se aduce la cunoştinţă tuturor întreprinderilor ♦ * › care produc articole electrotehnice şi nu sunt Inca- « › › drate în Oficiu, «ă se acordă un ultim termen până » o la data de 7 Iulie a. pentru a-şi comunica sediul « 41 şi necesităţile de materii prime, punându-se totodată X X în vedere că orice comunicări după această dată nu s i vor fi luate în considera­ție sub niciun motiv. x l■ .... C • DIRECŢIUNEA GENERALA P. T. T. PUBLICAŢ­IU­NE Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că în ziua de 14 Iulie 1948 orele 9 se va ţine la Of. P.T.T. Braşov şi la Direcţiu­nea Generală P.T.T. din Bucureşti, cal. Victoriei Sala de Lici­taţii, licitaţie publică pentru lucrări de amenajări şi reparaţiuni a O. P.T.T. Braşov. S­taţia se va ţine în conf. cu art. 88—111 incl. din LCP. Concurenţii vor depune în plic separat odată cu oferta sigi­lată cu ceară roşie şi o garanţie de 5 te sută din valoarea furniturii. Cartul de sarcini te poate vedea la Sala de Licitaţii P. T. T. In orice zi de lucru între orele 12—13. Nr. 87231. C. XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXâOOOOOOOOOOOOr VIZITAT! BĂILE BĂLȚĂTEȘTI ,i COMPLET REFĂCUTE ij DE CĂTRE STAT­­; si Ape cloruro -sodice, iodurate, bromurate ij |! .% indicate în : BOLI DE FEMEI, REUMATISM, SCROFULOZA ji BOLILE FICATULUI ETC. ii CLIMAT IDEAL PENTRU CURĂ Șl ODIHNĂ ij C­AUT 2 PERECHI MANO ŞI CAUCIUC pentru Roentgen, in bună stare Adresaţi telefon 4.27.15. Întreprinderea naţionalizată U. D. R., caută urgent pentru uzinele sale din Re­şiţa judeţul Caraş, 9 artificieri autorizaţi necesari pentru­­ elaborarea proectilelor titrate ca fier vechi. Ofertele cu actele vor fi adresate Centralei din Vasile Alexandri No. 4 Loco. c — Hai șă intrăm, Ni­codim Sergheevici, rosti Petrov. — Am sosit. Ne vom odihni acasă. Ve­­deți, la noi s’a făcut foc în so­bă. Petrov îl scutură pe Stojarov de umeri și-l trase de mânecă. Stojarov deschise ochii. Sârma ruptă a tramvaiului se clătina înaintea ochilor săi, albă și răsucită în spirală. Prin cercu­rile spiralei se vedeau scântei purpurii care lunecau dealungul zidului întunecos al uzinei. Scâm­teile veneau de jos, dintr’o sobă încălzită. Clătinându-se pe pi­cioare, Stojarov părăsi stâlpul de tramvai şi porni spre uzină. Uzina nu mai lucra de două luni In faţa porţii, viscolul ridi­case troene mari. Clădirile, sfârtecate de­­ bombe, semănau cu o îngrămădire preistorică de pietre şi stânci. Mai încolo, se înălţau alte clădiri cu acoperi­şurile smulse. Petrov, care-1 tot mai ţinea de mână pe Stojarov, îi cedă cărarea bătătorită, iar el începu să păşească alături, afundându-se în zăpadă. Stojarov observă a­­ceasta, își retrase mâna, și se opri, lăsându-l pe Petrov să treacă înainte. — Pot să merg singur, — spunea el. De ce să vă umpleţi cizmele cu zăpadă ? Erau primele cuvinte pe care le spusese pe tot intensul dru­mului și vocea lui trăda greuta­tea cu care le rostise, Petrov privi îngrijorat fața galbenă, osoasă a lui Stojarov, pe care se reliefau sprâncenele groase. Intorcându-și privirea în altă parte, porni înainte. In sate întunecoasă din clădi­rea direcției se despărțiri. — Trebue să convocăm o şe­dinţă, — spuse Stojarov, ţinân­­du-se de clanţa cabinetului său. Chemaţi-i, vă rog, pe Iastrebov, Ostroumov, Baranov şi pe cei­lalţi, pe cine veţi găsi că-i ne­cesar. Trebue să-l chemăm şi pe secretarul organizaţiei de Comsomol şi pe Vasilevscaia. Eu vin peste jumătate de oră. — Nu s’ar putea peste o oră? Trebue să vă odihniți. — Am spus peste jumătate de oră. Acuma nu-i timp de odihnă. Ne-am odihnit două luni de zile, — răspunse dârz Stoja­rov. Să mă chemați după ce se va fi adunat toată lumea. Camera lui Petrov se găsea la celălalt capăt al sălii. Mergea înainte, bâjbâind prin­ întunericul de nepătruns, ca un orb, spriji­­nindu-se de pereţi. Cunoştea pe dinafară toate uşile, toate găuri­le tencuielii, toate firidele de zid, căci iarna şi toamna aceasta trecuse de mii de ori pe lângă ele. In întuneric, cineva se ciocni de Petrov și întrebă cu spaimă în glas: — Cine-i ? — Eu sunt, Tamara, — spuse Petrov, recunoscând vocea. Tre­bue să umbli cu felinarul, altfel po­ți să spargi capul oamenilor. — Nicolai Grigorievici, dum­neata ești? — întrebă fata. Am fost de două ori la poartă să vă întâmpin. V’a venit o scri­soare, o scrisoare adevărată, venită cu poșta, de pe „Pămân­tul mare“. Petrov tntinse mâna după foș­netul plicului, încercând să-i ni­merească pe întuneric _L.. j - ^ — De la cine e scrisoarea? — întreabă el nerăbdător De unde e? Tu nu te-ai uitat? — Din regiunea Vologda — se vede pe stampilă. Dar dela cine e, nu ştiu, nu este pusă adresa expeditorului. Aprinzând un chibrit, Petrov lumină plicul şi văzu scrisul cu­noscut al soţiei lui. Literile stă­teau regulate şi drepte pe hârtia liniară, iar plicul era confecţionat dintr’o foaie ruptă de undeva. Petrov rupse colțul plicului, dar chibritul se stinse și el îi întinse fetei cutia. — Fii bună și luminează-mi pu­țin, să mă uit numai în treacăt. Fata aprinse chibritul și Petrov văzu în primul rând un desen în colțul scrisorii — o femeie cu basma, în încălțăminte de pâslă și într’o scurtă jachetă de blană, a­­runcând scrisoarea la cutie. Sub desen era scris: „Aceasta sunt eu !” „Dragă Colia ! Ca de obicei. Încep să-ţi scriu dimineaţa, s ceti Petrov şi oftă uşor. — Eri, în şe­dinţa Biroului Comitetului de sec­tor am fost confirmată ca instruc­toare. Iţi voiu descrie toate amă­nunţit, ca şi num­ai te-aşi povesti, dacă am fi împreună. Am fost chemată seara. In coridorul Comi­tetului de sector, luminat de o lampă de petrol, aşteptau tova­răşii chemaţi la şedinţă. M’am a­­şezat în colţ pe o bancă şi am încept­t să privesc femeia de ser­viciu, care făcea focul. Femeia a răscolit cu vătraiul cărbunii din sobă şi apoi a aruncat o legătură întreagă de lemne ude, pline de ză­padă care au început să şuere, îm­­proşcând cu apă cărbunii aprinşi. Alături de mine şedea un muncitor de la calea ferată şi povestea cum a prins un biban mare: „L-am tras în sfârşit afară şi apoi l-am ame­ţit cu coada undiţii; era al dracu­lui de mare’’. Povestea aceasta unei femei îmbrăcată cu un şal mare şi frumos. Fără să-l asculte, femeia spuse: „Nu înţeleg de ce naiba mă cheamă pe mine la Bi­rou. Mă tem că tot Fediuşkin e la mijloc. Am strâns 104 piei de oaie, deşi după plan nu trebuia decât o sută şi pianul pentru pâs­­lari l-am depăşit şi dacă astăzi n’am adus nimic e fiindcă n’am­ avut de unde să iau un cal. La noi în colhoz n'a rămas nici un cal”. Pentru mine era. Interesant ii iKUrt, deoaree* aceşti« «cm oamenii cu care urma să lucrez ca instructoare...” Al doilea chibrit arsese până la capăt și căzu pe podea, ca un mic cărbune roșii. — Să mai aprind unul? — în­trebă fata și furi să mai aștepte răspunsul, «prins« un chibrit și apropie flacăra de hârtie. Bagă de seamă că-i dai foc — și speriat Petrov retrase scrisoa­rea. — Pricepi fată, după două luni, prima scrisoare! N’am ştiut nimic despre ei şi iată că ea a devenit instructoare la sector. Vezi cine e Aniuţa mea ! întoarse grăbit pagina şi se uită la semnătură. „Ai tăi, Ana, Vera şi Saşa”. In colţ era din nou un mic desen, — o cracă fără frunze şi Pe ea o pa­săre cu ciocul căscat. — Așa zi, mai zic și eu! — spuse Petrov, băgând scrisoarea în buzunar. A fost o zi de sur­prize plăcute. Hai, Tamara, să-ţi spun și ţie o noutate. Surti curios să văd cum o să ți se pară: bună sau rea. II Stojarov intră în birou ți se «**iâ tad*i* H »««ui fe lie«* use. In cameră era întuneric, nu­mai o mică sobă de luciu arunca prin crăpăturile ușei, licăriri roşia­tice pe podea. — Nica, tu ești? — întrebă în­cet femeia căruntă, care era culo cată pe canapea. — De ce ai ve­nit atât de târziu? Ge-i cu tine? De ce te-ai așezat lângă uşă? — Sunt foarte obosit, — spuse Stojarov, a bea perceptibil; sunt atât de obosit, Lenocica, încât nu mă pot mișca. Doamne, Dumnezeule! — rosti femeia, cuprinsă de neliniște Doamne! Stai că viu la tine. Se ridică și fără să se încalţe, numai în ciorapi, se apropie de Stojarov. Mică, cu părul tuns scurt, deși căruntă, părea o feti­ţă. II îmbrăţişă pe Stojarov şi-şi aproprie o clipă obrazul ei fierbin­te de faţa lui. — Dar eşti complet îngheţat ! Ai ghiaţă pe sprincene şi în bar­bă, îi spuse ea şi grijulie îi des­făcu gulerul blănii. — Ceainicul fierbe de mult, ţi-am pregătit cio­rapi uscaţi. Masa de prânz am adus-o acasă, şi îndată vom mân­ca împreună. In timp ce vorbea, îi desfăcu Marul,­­ descheia blan ş­ei scoase de pe mâinile îngheţate, mănuşile îmblănite. Lăsându-se în genun­chi, îi dezbrăcă pâslarii, obielele şi ciorapii şi-i aduse papuci de casă moi şi calzi. Stojarov stătea ne­mişcat şi se jena că soţia lui îl îngrijeşte ca pe un copil. Cu o putere surprinzătoare pen­tru statura ei, ea îl făcu să se ridice de pe scaun şi-l conduse până pe canapea. — Hai să-ţi torn ceaiul — spu­se dânsa, învelindu-i umerii cu o pătură caldă. Ceaiul e tare şi fier­binte, ca un sărut. Ţii minte, pro­fesorul Cernoriţki spunea totdeau­na că aşa trebuie să fie ceaiul şi cafeaua. Mai spunea că ceaiul tre­bue să fie şi dulce, dar nu tot­deauna se pot îndeplini toate a­­ceste trei condiţiuni. Ea încerca să glumească, fără să-şi trădeze neliniştea, dar Sto­jarov observă de la început că a­­ceastă vioiciune era forţată şi că ochii ei erau îndureraţi şi plânşi. „A stat act pe canapea şi s-a gândit numai pe un singur lucru". O cuprinsese un puternic sen­timent de milă, pentru soţia sa. „Vrea să-mi ascundă durerea ei­., încerc şi eu să mi-o ascund... dar putem oare să ne minţim unul pe celălalt?" Privea cum soţia lui se apleacă spre gura sobei, cum aprinde o aşchie subţire şi aprinde fitilul lămpii de petrol. Flacăra slabă lu­mină faţa trasă şi ascuţită şi pă­rul cărunt, buclat, al femeii. Pe La începutul lui Februarie 1942, Stojarov, directorul unei uzine din Leningrad, şi petrov, secretarul organizaţiei de Par­tid a acestei uzine au fost chemaţi pe neaşteptate la Smolnîi. Vorbind prin telefon cu Mos­cova, au primit dispoziţii im­portante. Seara târziu, înfruntând viscolul şi gerul, ei s- au întors pe jos la uzină, turt de cristal, pentru cuţite. Elena Constantinovna întinse so­ţului ei o ceaşcă mare şi amestecă ceaiul cu linguriţa. — Bea, te rog, până nu se răceşte — spuse dânsa. — Am turnat o picătură de alcool, -­din sticluţa păstrată cu sfinţenie. Stojarov bău cu lăcomie câteva înghiţituri şi ea îl privi cu îngri­jorare. I se părea că el s’a întu­necat la faţă şi s’a gârbovit mai mult în timpul cât lipsise de­ a­­casă; ea vedea că Stojarov e ne­liniştit şi parcă chiar speriat de ceva. Tare ar fi vrut să afle de ce a fost chemat la Smolitâi, dar aştepta ca el singur să vorbească despre aceasta. El însă tăcea şe­dea gârbovit, şi mâinile lui tre­murau atât de tare, când ridica ceaşca, încât ceaiul se vărsase de câteva ori pe faţa de masă. — Iartă-mă Lenocica, — spuse el, surprinzând privirea soţiei. — Numai frigul e de vină, nu mă pot încălzi deloc. Lucrurile nu stăteau tocmai aşa; el s’ar fi încălzit de mult, dar a­­furisita de slăbiciune, care-l cu­prinsese pe ţărm, nu-l mai tre­cea. Se gândea cu groază că va trebui acum să se scoale, să ple­ce din această cameră, să conducă şedinţa şi să vorbească cu oa­menii. Şi cel maî greu lucru era să cearră dela acești oameni, să se apuce imediat d« lucru, deși acum el însuși nu era tn stare să facă nici cel mai mic efort. fața de masă stăteau două tacâ- ”. J .'T* a . . , . .__. nici cel mai mic efort. muri, cu şervete!« puse în mda, ru linguri d* argist «1 eu iupot. ^H*®*-***!* (fia urmai J S’au scurs 4 Clase. Acum se apropie Clasa V­-a In sistemul Loteriei pe clase, Clasa V-a dis­­tribue câştigurile cele mai importante. Cumpăraţi-vă neapărat lozul Dvs. aducător de noroc­ C Doin­lA SOCIETATEA „SOVROMTR­ANSPORT organizează o excursie populară pe Dunăre înscrieri şi informaţi­uni se fac la Biroul de Voiaj al Soc. str. Povernei No. 1, telef. 2.02.08 şi 1.03.46. SCÂNTEIA Nr. îl?8 Scânteia în provinciei ^ La TG.-MUREŞ s au deschis concursurile de artă şi cântece populare „Alexandru Petöfi'1 TARGU MUREŞ. — In ca­drul festivităţilor închinate centenarului anului revoluţio­nar 1848, s’au deschis Dumi­nică la Târgu-Mureş concursu­rile de artă şi cântece naţionale „Alexandru Petöfi“, pe ţară, organizate de Uniunea Popu­lară Maghiară. In prealabil au avut loc concursurile pe judeţ între echipele teatrale, de dan­suri naţionale şi coruri la care au participat 10.000 muncitori şi plugari. Din aceste echipe, cele mai bune au fost alese pentru finalele din Târgu-Mu­­reş şi anume: 12 coruri, 17 ansambluri artistice, 19 echipe de dansuri însemnând 15.000 concurenţi din 18 judeţe. Des­chiderea festivităţilor a avut loc seara la orele 8 în sala mare a Palatului Cultural. Au fost de faţă: Ilona Niloş, mem­bră in Prezidiul Marii Adu­nări Naţionale a R. P. R. Alex. Kacso, preşedintele Uni­unii Populare Maghiare şi Ilona Revi din biroul politic al UTM. După un program artistic la care şi-a dat concursul orche­stra filarmonică a sindicatului artistic şi corul învăţătorilor, a urmat conferinţa secretarului Secţiei Centrale de Cultură Populară a Uniunii Populare Maghiare, Edgard Balogh, de­putat. „ DAN GH. Corespondent Realizări de folos obştesc în Corn. Pădureţi jud. Argeş Primăria comunei Pădureţi Jud. Argeş a întocmit un plan de lucrări de folos obştesc. In urma muncii de lămurire dusă de îndrumători, sătenii au hotă­rît să facă totul prin muncă voluntară. In numai douăspre­zece zie au desfundat şan­ţurile drumurior din raza comu­nei pe o distanţă de 8 km., au construit 5 podeţe de lemn şi pentru că nu aveau unde adăpa­­ vitele, au amenajat în islazul satului Cieşti un eleşteu cu o suprafaţă de 0,5 ha., pe care l-au consolidat cu un dig de 100 metri. FLORII MIHAESCU Coresp. Un concurs intre elevii Şcolii Elementare P. T. T. din Timişoara Intre elevii claselor A. şi B. ai Şcolii Elementare P. T. T., din Timişoara, a început un concurs. El constă în recepţionarea unui număr cât mai mare de cuvinte, transmise şi primite prin aparatul Morse, într’un singur minut. Concursurile se dau individual și în grupuri. GH. BULIC coresp. COOPERATIVA DE CONSUM „VI­CTORI DIN BUCUREŞTI face cunoscut că distribue prin magazinele sale de desfacere: ARTICOLE DE STICLĂRIE ŞI DE MENAJ, PRECUM ŞI VASE EMAILATE. M­IRA s.A.n. FABRICA DE PRODUSE DE CAUCIUC (Naţionalizată) LIVREAZĂ NUMAI LA COMANDA: TUBURI albastre pt. OXIGEN „ roşii pt. ACETILEN „ roşii pt. VIN „ roşii pt. ARAGAZ FURTUNE pt. APA „ pt. AER COMPR. „ pt. ABURI „ pt. SABLAJ „ pt. BENZINA I­­VREAZA PROMPT DIN DEPOZIT: TALPA DE CAUCIUC TOCURI DE CAUCIUC ÎNCĂLŢĂMINTE DE PRO­TECŢIE CISME SCURTE SABOŢI DE CAUCIUC Toate produsele sunt execu­tate conform normativelor Oficiului Industrial al Cauciu­cului S. A. TUBURI FLEXIBILE PEN­TRU DESCĂRCATUL PRODU­SELOR PETROLIFERE PRECUM ŞI ORICE ALTE TUBURI SPECIALE. Informaţiuni şi comenzi la Biroul de vânzare din B-dul 1848 No. 23 (Sft. Gheorghe). Telefon 3.06.70. C Şedinţa Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti din Brăila De curând a avut loc o şedinţă a Sindicatului mixt de artişti, scrii­tori şi ziarişti din localitate, la care a participat tov. Niki Atana­­siu, secretarul general al U. S. A. S. Z. Printre problemele discu­tate au fost: expoziţia grupului plastic local, înfiinţarea unui con­servator popular la Brăila şi reor­ganizarea orchestrei locale „Gh. Florea”. Ştiri din Craiova In sala Palatului Justiţiei din Craiova s’a inaugurat zilele tre­cute o expoziţie organizată de filiale ARLUS Ansamblul Teatrului Muncito­resc C. F. R. Craiova, conti­nuând acţiunea de educare a masselor de plugari din judeţ s’a deplasat zilele trecute în co­muna Poiana Mare și în Calafat unde a dat două festivaluri care s’au bucurat de un mare succes.­­ SERGIU SARGA Corespondent PE SCURT • In comuna Pechea, judeţul Covurlui, din iniţitiva UFDR s-a înfiinţat un centru de lapte unde primesc hrană zilnică 470 copii. Deasemeni funcţionează o canti­nă pentru plugari. Munca UFDR din Pechea este bine organizată, ea fiind condusă de tovarăşele sătence printre care se eviden­­­ţiază Simina Stroie, Anghelina, Aurica şi Carp Elena. Zilele trecute s’a deschis la Câmpulung-Muscel, o expozi­­ţie a VAER, închinată anului revoluţionar 184. In afară de ziarele de perete ■ ale şcolilor se­cundare, sunt expuse şî docu­­­mente vechi din anii premergă­tori revoluţiei. In plasa Stălpeni, cu concursul gimnaziului unic din comuna Rădeşti,­­­l muncito­rilor de la CAPS şi al elevilor şcolii primare din comuna Li­­­vezeni, a avut loc sărbătorirea centenarului 1848. CRONICA FILMULUI Două filme despre flota sovietică : „Marinarii din Baltica“ (Aro şi Grădina Progres) şi „Pentru cei de pe mare“ (Capitol) Pe ecranele noastre rulează două minunate realizări închi­nate luptei şi eroismului mari­narilor sovietici. Este vorba de „Marinarii din Baltica” şi „Pentru cei de pe mare”. Filmele scot în relief două momente mari din istoria glorioasei flote sovie­tice, lupta împotriva­ interven­­ţioniştilor şi a trădătorilor con­trarevoluţionari în cursul anului 1918 şi lupta împotriva cotro­pitorilor fascişti în marele răz­boi de Apărare a Patriei. In afară de atmosfera, de ca­drul în care se desfăşoară ac­ţiunea, filmele acestea mai au ceva comun. Ele ne arată cât este de mare dragostea de Pa­trie a oamenilor sovietici, cât de puternic este ea înrădăcinata în adâncul fiinţei lor. Şi ne în­vaţă deasemeni că pentru oa­menii sovietici Patria nu repre­zintă acea noţiune goală şi sfo­răitoare pe care o trâmbiţează burghezia şi în numele căreia trimite la moarte popoarele pen­tru a servi propriile ei interese de clasă. Pentru oamenii sovie­tici, Patria a devenit o noţiune vie, o noţiune concretă, deoarece este cu adevărat un bun al oa­menilor muncii eliberaţi de orice exploatare, care au putinţa să-şi făurească o viaţă tot mai feri­cită. Conştiinţa acestei patrii reale, cu ogoare şi uzine care le aparţin, iată ceea ce explică eroismul marinarilor de pe cru­­cişetorul „Gavrilo“, care renunţă să se mai salveze în clipa scu­fundării­ vasului lor, pentru a putea comunica o impor­tantă radiogramă de care depin­dea soarta Petrogradului asediat de intervenţionişti. Oamenii ace­ştia deabia avuseseră timpul să întrezărească imaginea minunatei Patrii Socialiste pe care cu un sfert de veac m­ai târziu, eroi d­e „Cei de pe mare” o vor a­­păra cu neasemuită vitejie îm­­i­potriva fasciştilor. Asemănătoare prin felul vigu­ros în care izbutesc să zugră­vească patriotismul sovietic, în scene de o măreţie plină de omenesc,, sobră­, şi cu atât mai zguduitoare, cum e bunăoară scena scufundării crucişetorului în „Marinarii din Baltica” sau finalul din „Cei de pe mare” cele două filme se aseamănă şi prin faptul că ridică interesante problem­e de educare a oameni­lor în spiritul de critică şi au­tocritică sănătoasă care dom­neşte în societatea sovietică şi garantează progresul ei, progre­sul popoarelor sovietice. In „Marinarii din Baltica", este vorba — printre altele — de felul greşit în care au în­ţeles comunismul, puţin după victoria Revoluţiei, o parte din­tre marinari, lipsiţi de pregătire politică. Ei au considerat că alungarea acelor vechi ofiţeri care erau unelte ale ţarismului, însemnează desfiinţarea ierarhiei însemnează anarhie. Ei vor în­văţa, datorită comisarului Viho­rev, că noua armată, Armata Sovietică, se bizue pe disciplina conştientă a ostaşilor, o discipli­nă de fier însă, a cărei slăbire ar face îndată jocul duşmanului de clasă. Această disciplină de fier contribue la tăria de neîn­vins a Armatei Sovietice, armată a muncitorilor şi a ţăranilor, slu­jind şi apărând interesele po­porului muncitor. Al doilea film ridică dease­meni o foarte interesantă pro­blemă. Unul dintre eroii filmu­lui — Borovski, comandant de torpilor — e obsedat de dobân­direa gloriei. Pentru el, războiul se transformă într’un fel de a­­ventură personală în care se lansează cu o îndrăsneală înfu­murată și lipsită de sens, pen­tru a culege singur laurii tutu­ror victoriilor. Din pricina aceasta, comite în cursul unei lupte o greşală, de pe urma că­reia flota sovietică pierde un vas cu întreg echipajul său. încă înainte de comiterea a­­cestei greşeli, tovarăşii săi de luptă îi atrăseseră atenţia asu­pra atitudinii sale nebolşevice. Lavrenev, autorul celebrei piese după care s’a montat film­ul, zugrăveşte prin dialoguri pă­trunzătoare, deosebirea dintre concepţia aventurieră şi „vede­­tistă“ asupra gloriei şi a erois­mului, a lui Borovski şi cea a tovarăşilor săi — adevăraţi bolşevici şi patrioţi — pentru care eroismul personal nu poate fi decât o contribuţie dezinte­resată la izbânda cauzei comune. Unul dintre eroi filmului spune la un moment dat: „Glo­ria noastră nu e decât o părti­­cică neînsemnată din gloria pa­triei noastre pentru care lup­tăm”. Greşeala comisă îl va costa pe Borovski degradarea tem­porară, dar nu înlăturarea lui definitivă. Trăgând concluzii de pe urma greşelii sale şi de pe urma criticii la care a fost su­pus, lui Borovski i se va da pu­tinţa unei reabilitări şi aci este una din învăţăturile impor­tante ale filmului în care se o­­glindeşte de fapt o întreagă concepţie caracteristică societăţii sovietice, în care se oglindeşte efortul pentru educarea necon­tenită a oamenilor pentru în­­dreptarea celor care dau dovadă de lipsuri şi greşeli cu ajutorul criticii şi autocriticii Realizate la un răstimp destul de mare, cele două filme au încă o trăsătură comună, ca­racteristică multor filme sovie­tice : împletirea între stilul re­alist şi o puternică poezie s imag­iii — în cazul de faţă o minunată poezie a mării cum numai­ cineaştii sovietici, cu plasticitatea lor neîntrecută, ştiu să creeze. Profilul portu­rilor sub un cer de ceaţă, ce­nuşiul dulce al întinsurilor de ape, sunt realizări de o mare virtuozitate plastică. întreaga frumuseţe a acestui cadru se împleteşte cu măreţia , plină de umanitate, sobră şi înălţătoare a scenelor de luptă cu zugrăvirea puternică a erois­mului (atacul la baionetă din „Marinarii din Baltica”, sau l­upta navală din „Cei de pe mare”). Sfătuim pe cititorii noştri să vadă negreşit aceste două splen­dide realizări care oglindesc conţinutul înalt al pa Totismu­­lui sovietic şi care ne arată odată mai mult, forţa morală şi materială de neînfrânt a Arma­tei Sovietice. Recomandăm dea­semeni proectarea printre ostaşii şi ofiţerii noştri, a acestor două filme care constitue u­­ mijloc puternic în educarea armatei noastre democrate în spiritul dragostei pentru poporul munci­tor, în spiritul luptei pentru a­­părarea drepturilor acestuia. Sorin Mladoveanu „Universităţile mele“ alături de „Copilăria mea” şi „La stăpâni” este una din cărţile în care mare­le scriitor sovietic Maxim Gorki îşi povesteşte amintirile din copi­lărie şi adolescenţă. Orfanul sărac, neîncovoiat în faţa nedreptăţilor, învaţă să cu­noască oamenii, la marea universi­tate a vieţii. Luat de un prieten ca să urmeze la Universitatea din Kazan, el îşi dă seama curând că mama acestuia nu are destui bani nici pentru mâncarea copiilor ei, aşa că pleacă mai departe în lume. Cunoaşte hamalii din port şi viaţa lor chinuită, slujeşte la un mic patron brutal. Învaţă să-i cunoască pe muncitori, ia legătu­ră cu cercurile de revoluţionari, discută cu tot felul de oameni — un şarlatan religios, un profesor de istorie ,un sbir al poliţiei ţa­riste, pleacă la ţară ca vânzător la o prăvălie, stă de vorbă şi-i cunoaşte pe ţărani, scapă cu greu din prăvălia în flăcări, incendiată de chiaburi şi, în sfârşit, după multe experienţe şi peripeţii de acest fel, părăseşte satul şi se îm­barcă pe un vas. In această mare preumblare pe la „universităţile vieţii“, Alexei Peşcov (Gorki) vede şi simte groaznica mizerie trupească şi morală în care se sbat oamenii sub asuprirea ţaristă. Rusia mo­şierilor şi a capitaliştilor era o uriaşă închisoare. Tânărul Gorki cunoaşte mii şi mii de suflete şi gânduri şi — uneori deznădăjduit — dar niciodată obosit, caută dreptatea ,care trebue să vie de undeva. Gorki ştie să vadă, până şi în oamenii cei mai decăzuţi, în droj­dia societăţii ţariste, scânteia de demnitate omenească şi de nă­zuinţă spre fericire, spre o viaţă liberă şi mai bună, Gorki se a­­propie de oamenii din popor cu o inimă caldă, li iubeşte — el presimte căile viitorului şi învaţă să-i urască cu toată puterea pe exploatatori, pe capitalişti, pe cei ce ţin popoarele în robie. Insă adolescentul Gorki doar presimte căile viitorului. In ope­rele sale următoare vom întâlni un Gorki cu calea din ce în ce mai luminată, lumină ce vine din legătura strânsă cu lupta revolu­ţionară a clasei muncitoare în frunte cu gloriosul Partid al lui­ Lenin şi Stalin. „Universităţile mele“ e o carte scrisă fierbinte, cu dragoste, o carte care sgudue pe ori­cine o citeşte. E greu să o laşi din mână Înainte de sfârşit. Greu să gă­seşti un om din poporul munci­tor care să nu înţeleagă tot ce scrie acolo. De aceea ea este de două ori recomandabilă — odată pentru marea ei valoare literară şi de document biografic, a doua oară pentru că formează şi des­­voltă într’adevăr gustul pentru­­ citit. S. F. Ce să citirm Maxim Gorki: „Universităţile mele“ Editura „Cartea Rusă“

Next