Scȃnteia, iulie 1948 (Anul 17, nr. 1158-1184)
1948-07-02 / nr. 1158
► »»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦te COOPERATIVA DE CONSUM „VICTORIA“! DIN BUCUREŞTI X face cunoscut că FARMACIA ŞI-A MUTAT SEDIUL IN STR. ACADEMIEI Nr. 24 (fost | Drogheria Roman), şi este asortată cu ME- ♦ DICAHENTE SPECIALITĂŢI, precum şi cu AR- TICOLE DE PARFUMERIE ŞI DROGHERIE ! 2 I CAUT ♦ . CUTIE VITEZE X Opel Blitz X ♦ Perfectă stare. ♦ X Auto Atom, N. Băl. Xcescu 28. ♦ 2970 ♦ 3 luna de trageri... O lună de premii și câștiguri. Iată ce reprezintă CLASA 5-a LA LOTERIA DE STAT Cumpărați-vă neapărat lozul Dvs. norocos. »♦♦»♦♦♦♦♦♦»♦»♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦♦♦te lom Ifldnstnal ElroMi! !: STR BERZEI Ni, 24 — Tel. 4.16.62 $ I ANUNŢ 1 <‡ ♦ Se aduce la cunoştinţă tuturor întreprinderilor ♦ * › care produc articole electrotehnice şi nu sunt Inca- « › › drate în Oficiu, «ă se acordă un ultim termen până » o la data de 7 Iulie a. pentru a-şi comunica sediul « 41 şi necesităţile de materii prime, punându-se totodată X X în vedere că orice comunicări după această dată nu s i vor fi luate în considerație sub niciun motiv. x l■ .... C • DIRECŢIUNEA GENERALA P. T. T. PUBLICAŢIUNE Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că în ziua de 14 Iulie 1948 orele 9 se va ţine la Of. P.T.T. Braşov şi la Direcţiunea Generală P.T.T. din Bucureşti, cal. Victoriei Sala de Licitaţii, licitaţie publică pentru lucrări de amenajări şi reparaţiuni a O. P.T.T. Braşov. Staţia se va ţine în conf. cu art. 88—111 incl. din LCP. Concurenţii vor depune în plic separat odată cu oferta sigilată cu ceară roşie şi o garanţie de 5 te sută din valoarea furniturii. Cartul de sarcini te poate vedea la Sala de Licitaţii P. T. T. In orice zi de lucru între orele 12—13. Nr. 87231. C. XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXâOOOOOOOOOOOOr VIZITAT! BĂILE BĂLȚĂTEȘTI ,i COMPLET REFĂCUTE ij DE CĂTRE STAT; si Ape cloruro -sodice, iodurate, bromurate ij |! .% indicate în : BOLI DE FEMEI, REUMATISM, SCROFULOZA ji BOLILE FICATULUI ETC. ii CLIMAT IDEAL PENTRU CURĂ Șl ODIHNĂ ij CAUT 2 PERECHI MANO ŞI CAUCIUC pentru Roentgen, in bună stare Adresaţi telefon 4.27.15. Întreprinderea naţionalizată U. D. R., caută urgent pentru uzinele sale din Reşiţa judeţul Caraş, 9 artificieri autorizaţi necesari pentru elaborarea proectilelor titrate ca fier vechi. Ofertele cu actele vor fi adresate Centralei din Vasile Alexandri No. 4 Loco. c — Hai șă intrăm, Nicodim Sergheevici, rosti Petrov. — Am sosit. Ne vom odihni acasă. Vedeți, la noi s’a făcut foc în sobă. Petrov îl scutură pe Stojarov de umeri și-l trase de mânecă. Stojarov deschise ochii. Sârma ruptă a tramvaiului se clătina înaintea ochilor săi, albă și răsucită în spirală. Prin cercurile spiralei se vedeau scântei purpurii care lunecau dealungul zidului întunecos al uzinei. Scâmteile veneau de jos, dintr’o sobă încălzită. Clătinându-se pe picioare, Stojarov părăsi stâlpul de tramvai şi porni spre uzină. Uzina nu mai lucra de două luni In faţa porţii, viscolul ridicase troene mari. Clădirile, sfârtecate de bombe, semănau cu o îngrămădire preistorică de pietre şi stânci. Mai încolo, se înălţau alte clădiri cu acoperişurile smulse. Petrov, care-1 tot mai ţinea de mână pe Stojarov, îi cedă cărarea bătătorită, iar el începu să păşească alături, afundându-se în zăpadă. Stojarov observă aceasta, își retrase mâna, și se opri, lăsându-l pe Petrov să treacă înainte. — Pot să merg singur, — spunea el. De ce să vă umpleţi cizmele cu zăpadă ? Erau primele cuvinte pe care le spusese pe tot intensul drumului și vocea lui trăda greutatea cu care le rostise, Petrov privi îngrijorat fața galbenă, osoasă a lui Stojarov, pe care se reliefau sprâncenele groase. Intorcându-și privirea în altă parte, porni înainte. In sate întunecoasă din clădirea direcției se despărțiri. — Trebue să convocăm o şedinţă, — spuse Stojarov, ţinându-se de clanţa cabinetului său. Chemaţi-i, vă rog, pe Iastrebov, Ostroumov, Baranov şi pe ceilalţi, pe cine veţi găsi că-i necesar. Trebue să-l chemăm şi pe secretarul organizaţiei de Comsomol şi pe Vasilevscaia. Eu vin peste jumătate de oră. — Nu s’ar putea peste o oră? Trebue să vă odihniți. — Am spus peste jumătate de oră. Acuma nu-i timp de odihnă. Ne-am odihnit două luni de zile, — răspunse dârz Stojarov. Să mă chemați după ce se va fi adunat toată lumea. Camera lui Petrov se găsea la celălalt capăt al sălii. Mergea înainte, bâjbâind prin întunericul de nepătruns, ca un orb, sprijinindu-se de pereţi. Cunoştea pe dinafară toate uşile, toate găurile tencuielii, toate firidele de zid, căci iarna şi toamna aceasta trecuse de mii de ori pe lângă ele. In întuneric, cineva se ciocni de Petrov și întrebă cu spaimă în glas: — Cine-i ? — Eu sunt, Tamara, — spuse Petrov, recunoscând vocea. Trebue să umbli cu felinarul, altfel poți să spargi capul oamenilor. — Nicolai Grigorievici, dumneata ești? — întrebă fata. Am fost de două ori la poartă să vă întâmpin. V’a venit o scrisoare, o scrisoare adevărată, venită cu poșta, de pe „Pământul mare“. Petrov tntinse mâna după foșnetul plicului, încercând să-i nimerească pe întuneric _L.. j - ^ — De la cine e scrisoarea? — întreabă el nerăbdător De unde e? Tu nu te-ai uitat? — Din regiunea Vologda — se vede pe stampilă. Dar dela cine e, nu ştiu, nu este pusă adresa expeditorului. Aprinzând un chibrit, Petrov lumină plicul şi văzu scrisul cunoscut al soţiei lui. Literile stăteau regulate şi drepte pe hârtia liniară, iar plicul era confecţionat dintr’o foaie ruptă de undeva. Petrov rupse colțul plicului, dar chibritul se stinse și el îi întinse fetei cutia. — Fii bună și luminează-mi puțin, să mă uit numai în treacăt. Fata aprinse chibritul și Petrov văzu în primul rând un desen în colțul scrisorii — o femeie cu basma, în încălțăminte de pâslă și într’o scurtă jachetă de blană, aruncând scrisoarea la cutie. Sub desen era scris: „Aceasta sunt eu !” „Dragă Colia ! Ca de obicei. Încep să-ţi scriu dimineaţa, s ceti Petrov şi oftă uşor. — Eri, în şedinţa Biroului Comitetului de sector am fost confirmată ca instructoare. Iţi voiu descrie toate amănunţit, ca şi numai te-aşi povesti, dacă am fi împreună. Am fost chemată seara. In coridorul Comitetului de sector, luminat de o lampă de petrol, aşteptau tovarăşii chemaţi la şedinţă. M’am aşezat în colţ pe o bancă şi am începtt să privesc femeia de serviciu, care făcea focul. Femeia a răscolit cu vătraiul cărbunii din sobă şi apoi a aruncat o legătură întreagă de lemne ude, pline de zăpadă care au început să şuere, împroşcând cu apă cărbunii aprinşi. Alături de mine şedea un muncitor de la calea ferată şi povestea cum a prins un biban mare: „L-am tras în sfârşit afară şi apoi l-am ameţit cu coada undiţii; era al dracului de mare’’. Povestea aceasta unei femei îmbrăcată cu un şal mare şi frumos. Fără să-l asculte, femeia spuse: „Nu înţeleg de ce naiba mă cheamă pe mine la Birou. Mă tem că tot Fediuşkin e la mijloc. Am strâns 104 piei de oaie, deşi după plan nu trebuia decât o sută şi pianul pentru pâslari l-am depăşit şi dacă astăzi n’am adus nimic e fiindcă n’am avut de unde să iau un cal. La noi în colhoz n'a rămas nici un cal”. Pentru mine era. Interesant ii iKUrt, deoaree* aceşti« «cm oamenii cu care urma să lucrez ca instructoare...” Al doilea chibrit arsese până la capăt și căzu pe podea, ca un mic cărbune roșii. — Să mai aprind unul? — întrebă fata și furi să mai aștepte răspunsul, «prins« un chibrit și apropie flacăra de hârtie. Bagă de seamă că-i dai foc — și speriat Petrov retrase scrisoarea. — Pricepi fată, după două luni, prima scrisoare! N’am ştiut nimic despre ei şi iată că ea a devenit instructoare la sector. Vezi cine e Aniuţa mea ! întoarse grăbit pagina şi se uită la semnătură. „Ai tăi, Ana, Vera şi Saşa”. In colţ era din nou un mic desen, — o cracă fără frunze şi Pe ea o pasăre cu ciocul căscat. — Așa zi, mai zic și eu! — spuse Petrov, băgând scrisoarea în buzunar. A fost o zi de surprize plăcute. Hai, Tamara, să-ţi spun și ţie o noutate. Surti curios să văd cum o să ți se pară: bună sau rea. II Stojarov intră în birou ți se «**iâ tad*i* H »««ui fe lie«* use. In cameră era întuneric, numai o mică sobă de luciu arunca prin crăpăturile ușei, licăriri roşiatice pe podea. — Nica, tu ești? — întrebă încet femeia căruntă, care era culo cată pe canapea. — De ce ai venit atât de târziu? Ge-i cu tine? De ce te-ai așezat lângă uşă? — Sunt foarte obosit, — spuse Stojarov, a bea perceptibil; sunt atât de obosit, Lenocica, încât nu mă pot mișca. Doamne, Dumnezeule! — rosti femeia, cuprinsă de neliniște Doamne! Stai că viu la tine. Se ridică și fără să se încalţe, numai în ciorapi, se apropie de Stojarov. Mică, cu părul tuns scurt, deși căruntă, părea o fetiţă. II îmbrăţişă pe Stojarov şi-şi aproprie o clipă obrazul ei fierbinte de faţa lui. — Dar eşti complet îngheţat ! Ai ghiaţă pe sprincene şi în barbă, îi spuse ea şi grijulie îi desfăcu gulerul blănii. — Ceainicul fierbe de mult, ţi-am pregătit ciorapi uscaţi. Masa de prânz am adus-o acasă, şi îndată vom mânca împreună. In timp ce vorbea, îi desfăcu Marul, descheia blan şei scoase de pe mâinile îngheţate, mănuşile îmblănite. Lăsându-se în genunchi, îi dezbrăcă pâslarii, obielele şi ciorapii şi-i aduse papuci de casă moi şi calzi. Stojarov stătea nemişcat şi se jena că soţia lui îl îngrijeşte ca pe un copil. Cu o putere surprinzătoare pentru statura ei, ea îl făcu să se ridice de pe scaun şi-l conduse până pe canapea. — Hai să-ţi torn ceaiul — spuse dânsa, învelindu-i umerii cu o pătură caldă. Ceaiul e tare şi fierbinte, ca un sărut. Ţii minte, profesorul Cernoriţki spunea totdeauna că aşa trebuie să fie ceaiul şi cafeaua. Mai spunea că ceaiul trebue să fie şi dulce, dar nu totdeauna se pot îndeplini toate aceste trei condiţiuni. Ea încerca să glumească, fără să-şi trădeze neliniştea, dar Stojarov observă de la început că această vioiciune era forţată şi că ochii ei erau îndureraţi şi plânşi. „A stat act pe canapea şi s-a gândit numai pe un singur lucru". O cuprinsese un puternic sentiment de milă, pentru soţia sa. „Vrea să-mi ascundă durerea ei., încerc şi eu să mi-o ascund... dar putem oare să ne minţim unul pe celălalt?" Privea cum soţia lui se apleacă spre gura sobei, cum aprinde o aşchie subţire şi aprinde fitilul lămpii de petrol. Flacăra slabă lumină faţa trasă şi ascuţită şi părul cărunt, buclat, al femeii. Pe La începutul lui Februarie 1942, Stojarov, directorul unei uzine din Leningrad, şi petrov, secretarul organizaţiei de Partid a acestei uzine au fost chemaţi pe neaşteptate la Smolnîi. Vorbind prin telefon cu Moscova, au primit dispoziţii importante. Seara târziu, înfruntând viscolul şi gerul, ei s- au întors pe jos la uzină, turt de cristal, pentru cuţite. Elena Constantinovna întinse soţului ei o ceaşcă mare şi amestecă ceaiul cu linguriţa. — Bea, te rog, până nu se răceşte — spuse dânsa. — Am turnat o picătură de alcool, -din sticluţa păstrată cu sfinţenie. Stojarov bău cu lăcomie câteva înghiţituri şi ea îl privi cu îngrijorare. I se părea că el s’a întunecat la faţă şi s’a gârbovit mai mult în timpul cât lipsise de acasă; ea vedea că Stojarov e neliniştit şi parcă chiar speriat de ceva. Tare ar fi vrut să afle de ce a fost chemat la Smolitâi, dar aştepta ca el singur să vorbească despre aceasta. El însă tăcea şedea gârbovit, şi mâinile lui tremurau atât de tare, când ridica ceaşca, încât ceaiul se vărsase de câteva ori pe faţa de masă. — Iartă-mă Lenocica, — spuse el, surprinzând privirea soţiei. — Numai frigul e de vină, nu mă pot încălzi deloc. Lucrurile nu stăteau tocmai aşa; el s’ar fi încălzit de mult, dar afurisita de slăbiciune, care-l cuprinsese pe ţărm, nu-l mai trecea. Se gândea cu groază că va trebui acum să se scoale, să plece din această cameră, să conducă şedinţa şi să vorbească cu oamenii. Şi cel maî greu lucru era să cearră dela acești oameni, să se apuce imediat d« lucru, deși acum el însuși nu era tn stare să facă nici cel mai mic efort. fața de masă stăteau două tacâ- ”. J .'T* a . . , . .__. nici cel mai mic efort. muri, cu şervete!« puse în mda, ru linguri d* argist «1 eu iupot. ^H*®*-***!* (fia urmai J S’au scurs 4 Clase. Acum se apropie Clasa V-a In sistemul Loteriei pe clase, Clasa V-a distribue câştigurile cele mai importante. Cumpăraţi-vă neapărat lozul Dvs. aducător de noroc C DoinlA SOCIETATEA „SOVROMTRANSPORT organizează o excursie populară pe Dunăre înscrieri şi informaţiuni se fac la Biroul de Voiaj al Soc. str. Povernei No. 1, telef. 2.02.08 şi 1.03.46. SCÂNTEIA Nr. îl?8 Scânteia în provinciei ^ La TG.-MUREŞ s au deschis concursurile de artă şi cântece populare „Alexandru Petöfi'1 TARGU MUREŞ. — In cadrul festivităţilor închinate centenarului anului revoluţionar 1848, s’au deschis Duminică la Târgu-Mureş concursurile de artă şi cântece naţionale „Alexandru Petöfi“, pe ţară, organizate de Uniunea Populară Maghiară. In prealabil au avut loc concursurile pe judeţ între echipele teatrale, de dansuri naţionale şi coruri la care au participat 10.000 muncitori şi plugari. Din aceste echipe, cele mai bune au fost alese pentru finalele din Târgu-Mureş şi anume: 12 coruri, 17 ansambluri artistice, 19 echipe de dansuri însemnând 15.000 concurenţi din 18 judeţe. Deschiderea festivităţilor a avut loc seara la orele 8 în sala mare a Palatului Cultural. Au fost de faţă: Ilona Niloş, membră in Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R. P. R. Alex. Kacso, preşedintele Uniunii Populare Maghiare şi Ilona Revi din biroul politic al UTM. După un program artistic la care şi-a dat concursul orchestra filarmonică a sindicatului artistic şi corul învăţătorilor, a urmat conferinţa secretarului Secţiei Centrale de Cultură Populară a Uniunii Populare Maghiare, Edgard Balogh, deputat. „ DAN GH. Corespondent Realizări de folos obştesc în Corn. Pădureţi jud. Argeş Primăria comunei Pădureţi Jud. Argeş a întocmit un plan de lucrări de folos obştesc. In urma muncii de lămurire dusă de îndrumători, sătenii au hotărît să facă totul prin muncă voluntară. In numai douăsprezece zie au desfundat şanţurile drumurior din raza comunei pe o distanţă de 8 km., au construit 5 podeţe de lemn şi pentru că nu aveau unde adăpa vitele, au amenajat în islazul satului Cieşti un eleşteu cu o suprafaţă de 0,5 ha., pe care l-au consolidat cu un dig de 100 metri. FLORII MIHAESCU Coresp. Un concurs intre elevii Şcolii Elementare P. T. T. din Timişoara Intre elevii claselor A. şi B. ai Şcolii Elementare P. T. T., din Timişoara, a început un concurs. El constă în recepţionarea unui număr cât mai mare de cuvinte, transmise şi primite prin aparatul Morse, într’un singur minut. Concursurile se dau individual și în grupuri. GH. BULIC coresp. COOPERATIVA DE CONSUM „VICTORI DIN BUCUREŞTI face cunoscut că distribue prin magazinele sale de desfacere: ARTICOLE DE STICLĂRIE ŞI DE MENAJ, PRECUM ŞI VASE EMAILATE. MIRA s.A.n. FABRICA DE PRODUSE DE CAUCIUC (Naţionalizată) LIVREAZĂ NUMAI LA COMANDA: TUBURI albastre pt. OXIGEN „ roşii pt. ACETILEN „ roşii pt. VIN „ roşii pt. ARAGAZ FURTUNE pt. APA „ pt. AER COMPR. „ pt. ABURI „ pt. SABLAJ „ pt. BENZINA IVREAZA PROMPT DIN DEPOZIT: TALPA DE CAUCIUC TOCURI DE CAUCIUC ÎNCĂLŢĂMINTE DE PROTECŢIE CISME SCURTE SABOŢI DE CAUCIUC Toate produsele sunt executate conform normativelor Oficiului Industrial al Cauciucului S. A. TUBURI FLEXIBILE PENTRU DESCĂRCATUL PRODUSELOR PETROLIFERE PRECUM ŞI ORICE ALTE TUBURI SPECIALE. Informaţiuni şi comenzi la Biroul de vânzare din B-dul 1848 No. 23 (Sft. Gheorghe). Telefon 3.06.70. C Şedinţa Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti din Brăila De curând a avut loc o şedinţă a Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti din localitate, la care a participat tov. Niki Atanasiu, secretarul general al U. S. A. S. Z. Printre problemele discutate au fost: expoziţia grupului plastic local, înfiinţarea unui conservator popular la Brăila şi reorganizarea orchestrei locale „Gh. Florea”. Ştiri din Craiova In sala Palatului Justiţiei din Craiova s’a inaugurat zilele trecute o expoziţie organizată de filiale ARLUS Ansamblul Teatrului Muncitoresc C. F. R. Craiova, continuând acţiunea de educare a masselor de plugari din judeţ s’a deplasat zilele trecute în comuna Poiana Mare și în Calafat unde a dat două festivaluri care s’au bucurat de un mare succes. SERGIU SARGA Corespondent PE SCURT • In comuna Pechea, judeţul Covurlui, din iniţitiva UFDR s-a înfiinţat un centru de lapte unde primesc hrană zilnică 470 copii. Deasemeni funcţionează o cantină pentru plugari. Munca UFDR din Pechea este bine organizată, ea fiind condusă de tovarăşele sătence printre care se evidenţiază Simina Stroie, Anghelina, Aurica şi Carp Elena. Zilele trecute s’a deschis la Câmpulung-Muscel, o expoziţie a VAER, închinată anului revoluţionar 184. In afară de ziarele de perete ■ ale şcolilor secundare, sunt expuse şî documente vechi din anii premergători revoluţiei. In plasa Stălpeni, cu concursul gimnaziului unic din comuna Rădeşti,l muncitorilor de la CAPS şi al elevilor şcolii primare din comuna Livezeni, a avut loc sărbătorirea centenarului 1848. CRONICA FILMULUI Două filme despre flota sovietică : „Marinarii din Baltica“ (Aro şi Grădina Progres) şi „Pentru cei de pe mare“ (Capitol) Pe ecranele noastre rulează două minunate realizări închinate luptei şi eroismului marinarilor sovietici. Este vorba de „Marinarii din Baltica” şi „Pentru cei de pe mare”. Filmele scot în relief două momente mari din istoria glorioasei flote sovietice, lupta împotriva intervenţioniştilor şi a trădătorilor contrarevoluţionari în cursul anului 1918 şi lupta împotriva cotropitorilor fascişti în marele război de Apărare a Patriei. In afară de atmosfera, de cadrul în care se desfăşoară acţiunea, filmele acestea mai au ceva comun. Ele ne arată cât este de mare dragostea de Patrie a oamenilor sovietici, cât de puternic este ea înrădăcinata în adâncul fiinţei lor. Şi ne învaţă deasemeni că pentru oamenii sovietici Patria nu reprezintă acea noţiune goală şi sforăitoare pe care o trâmbiţează burghezia şi în numele căreia trimite la moarte popoarele pentru a servi propriile ei interese de clasă. Pentru oamenii sovietici, Patria a devenit o noţiune vie, o noţiune concretă, deoarece este cu adevărat un bun al oamenilor muncii eliberaţi de orice exploatare, care au putinţa să-şi făurească o viaţă tot mai fericită. Conştiinţa acestei patrii reale, cu ogoare şi uzine care le aparţin, iată ceea ce explică eroismul marinarilor de pe crucişetorul „Gavrilo“, care renunţă să se mai salveze în clipa scufundării vasului lor, pentru a putea comunica o importantă radiogramă de care depindea soarta Petrogradului asediat de intervenţionişti. Oamenii aceştia deabia avuseseră timpul să întrezărească imaginea minunatei Patrii Socialiste pe care cu un sfert de veac mai târziu, eroi de „Cei de pe mare” o vor apăra cu neasemuită vitejie îmipotriva fasciştilor. Asemănătoare prin felul viguros în care izbutesc să zugrăvească patriotismul sovietic, în scene de o măreţie plină de omenesc,, sobră, şi cu atât mai zguduitoare, cum e bunăoară scena scufundării crucişetorului în „Marinarii din Baltica” sau finalul din „Cei de pe mare” cele două filme se aseamănă şi prin faptul că ridică interesante probleme de educare a oamenilor în spiritul de critică şi autocritică sănătoasă care domneşte în societatea sovietică şi garantează progresul ei, progresul popoarelor sovietice. In „Marinarii din Baltica", este vorba — printre altele — de felul greşit în care au înţeles comunismul, puţin după victoria Revoluţiei, o parte dintre marinari, lipsiţi de pregătire politică. Ei au considerat că alungarea acelor vechi ofiţeri care erau unelte ale ţarismului, însemnează desfiinţarea ierarhiei însemnează anarhie. Ei vor învăţa, datorită comisarului Vihorev, că noua armată, Armata Sovietică, se bizue pe disciplina conştientă a ostaşilor, o disciplină de fier însă, a cărei slăbire ar face îndată jocul duşmanului de clasă. Această disciplină de fier contribue la tăria de neînvins a Armatei Sovietice, armată a muncitorilor şi a ţăranilor, slujind şi apărând interesele poporului muncitor. Al doilea film ridică deasemeni o foarte interesantă problemă. Unul dintre eroii filmului — Borovski, comandant de torpilor — e obsedat de dobândirea gloriei. Pentru el, războiul se transformă într’un fel de aventură personală în care se lansează cu o îndrăsneală înfumurată și lipsită de sens, pentru a culege singur laurii tuturor victoriilor. Din pricina aceasta, comite în cursul unei lupte o greşală, de pe urma căreia flota sovietică pierde un vas cu întreg echipajul său. încă înainte de comiterea acestei greşeli, tovarăşii săi de luptă îi atrăseseră atenţia asupra atitudinii sale nebolşevice. Lavrenev, autorul celebrei piese după care s’a montat filmul, zugrăveşte prin dialoguri pătrunzătoare, deosebirea dintre concepţia aventurieră şi „vedetistă“ asupra gloriei şi a eroismului, a lui Borovski şi cea a tovarăşilor săi — adevăraţi bolşevici şi patrioţi — pentru care eroismul personal nu poate fi decât o contribuţie dezinteresată la izbânda cauzei comune. Unul dintre eroi filmului spune la un moment dat: „Gloria noastră nu e decât o părticică neînsemnată din gloria patriei noastre pentru care luptăm”. Greşeala comisă îl va costa pe Borovski degradarea temporară, dar nu înlăturarea lui definitivă. Trăgând concluzii de pe urma greşelii sale şi de pe urma criticii la care a fost supus, lui Borovski i se va da putinţa unei reabilitări şi aci este una din învăţăturile importante ale filmului în care se oglindeşte de fapt o întreagă concepţie caracteristică societăţii sovietice, în care se oglindeşte efortul pentru educarea necontenită a oamenilor pentru îndreptarea celor care dau dovadă de lipsuri şi greşeli cu ajutorul criticii şi autocriticii Realizate la un răstimp destul de mare, cele două filme au încă o trăsătură comună, caracteristică multor filme sovietice : împletirea între stilul realist şi o puternică poezie s imagiii — în cazul de faţă o minunată poezie a mării cum numai cineaştii sovietici, cu plasticitatea lor neîntrecută, ştiu să creeze. Profilul porturilor sub un cer de ceaţă, cenuşiul dulce al întinsurilor de ape, sunt realizări de o mare virtuozitate plastică. întreaga frumuseţe a acestui cadru se împleteşte cu măreţia , plină de umanitate, sobră şi înălţătoare a scenelor de luptă cu zugrăvirea puternică a eroismului (atacul la baionetă din „Marinarii din Baltica”, sau lupta navală din „Cei de pe mare”). Sfătuim pe cititorii noştri să vadă negreşit aceste două splendide realizări care oglindesc conţinutul înalt al pa Totismului sovietic şi care ne arată odată mai mult, forţa morală şi materială de neînfrânt a Armatei Sovietice. Recomandăm deasemeni proectarea printre ostaşii şi ofiţerii noştri, a acestor două filme care constitue u mijloc puternic în educarea armatei noastre democrate în spiritul dragostei pentru poporul muncitor, în spiritul luptei pentru apărarea drepturilor acestuia. Sorin Mladoveanu „Universităţile mele“ alături de „Copilăria mea” şi „La stăpâni” este una din cărţile în care marele scriitor sovietic Maxim Gorki îşi povesteşte amintirile din copilărie şi adolescenţă. Orfanul sărac, neîncovoiat în faţa nedreptăţilor, învaţă să cunoască oamenii, la marea universitate a vieţii. Luat de un prieten ca să urmeze la Universitatea din Kazan, el îşi dă seama curând că mama acestuia nu are destui bani nici pentru mâncarea copiilor ei, aşa că pleacă mai departe în lume. Cunoaşte hamalii din port şi viaţa lor chinuită, slujeşte la un mic patron brutal. Învaţă să-i cunoască pe muncitori, ia legătură cu cercurile de revoluţionari, discută cu tot felul de oameni — un şarlatan religios, un profesor de istorie ,un sbir al poliţiei ţariste, pleacă la ţară ca vânzător la o prăvălie, stă de vorbă şi-i cunoaşte pe ţărani, scapă cu greu din prăvălia în flăcări, incendiată de chiaburi şi, în sfârşit, după multe experienţe şi peripeţii de acest fel, părăseşte satul şi se îmbarcă pe un vas. In această mare preumblare pe la „universităţile vieţii“, Alexei Peşcov (Gorki) vede şi simte groaznica mizerie trupească şi morală în care se sbat oamenii sub asuprirea ţaristă. Rusia moşierilor şi a capitaliştilor era o uriaşă închisoare. Tânărul Gorki cunoaşte mii şi mii de suflete şi gânduri şi — uneori deznădăjduit — dar niciodată obosit, caută dreptatea ,care trebue să vie de undeva. Gorki ştie să vadă, până şi în oamenii cei mai decăzuţi, în drojdia societăţii ţariste, scânteia de demnitate omenească şi de năzuinţă spre fericire, spre o viaţă liberă şi mai bună, Gorki se apropie de oamenii din popor cu o inimă caldă, li iubeşte — el presimte căile viitorului şi învaţă să-i urască cu toată puterea pe exploatatori, pe capitalişti, pe cei ce ţin popoarele în robie. Insă adolescentul Gorki doar presimte căile viitorului. In operele sale următoare vom întâlni un Gorki cu calea din ce în ce mai luminată, lumină ce vine din legătura strânsă cu lupta revoluţionară a clasei muncitoare în frunte cu gloriosul Partid al lui Lenin şi Stalin. „Universităţile mele“ e o carte scrisă fierbinte, cu dragoste, o carte care sgudue pe oricine o citeşte. E greu să o laşi din mână Înainte de sfârşit. Greu să găseşti un om din poporul muncitor care să nu înţeleagă tot ce scrie acolo. De aceea ea este de două ori recomandabilă — odată pentru marea ei valoare literară şi de document biografic, a doua oară pentru că formează şi desvoltă într’adevăr gustul pentru citit. S. F. Ce să citirm Maxim Gorki: „Universităţile mele“ Editura „Cartea Rusă“