Scȃnteia, august 1949 (Anul 18, nr. 1492-1516)

1949-08-01 / nr. 1492

1 feTM SUPLIMENTUL aMSLuMINJJEA IBB ce ani tifla 110» inreiiii iiinini şi pom masiv Mr» roii Un luptător consecvent pentru libertatea popoarelor Acum o sută de ani, la 31 iulie 1849, pe câmpia Albeşti­­lor, lângă Sighişoara, a căzut, în vârstă­­de 26 de ani, pe câmpul de luptă pentru cauza revoluţiei şi libertăţii, marele poet revoluţionar ma­ghiar, Alexandru Petőfi. Numele lui Petőfi este in­destructibil legat de revoluţia din 1848 din Ungaria. Aceas­tă revoluţie, în cadrul fră­mântărilor revoluţionare din­­ Europa, a pus la ordinea zilei problema arzătoare a elibe­rării iobagilor de sub jugul feudalismului în descompune­re şi odată cu aceasta, a cu­ceririi independenţei naţionale a eliberării de sub jugul habs­­burgic. Capitalismul se desvoltase destul pentru a fi nevoe de o revoluţie socială. Lângă con­ducătorii burghezi ai revolu­ţiei, se ridică elemente din sânul nobilimii mijlocii şi scă­pătate. Desfăşurarea eveni­mentelor a dovedit curând că aceste elemente au împiedi­cat ca lupta revoluţionară să meargă înainte. In loc de a lupta pentru eliberarea masselor iobage, ei au căutat să apere mereu in­teresele nobilimii feudale, ba chiar au încercat să facă compromisuri şi cu împăratul Austro-Ungariei, duşmanul de moarte al masselor asuprite. Deasemenea s’au împotrivit să ia în con­sideraţie revendicările juste ale altor popoare din a­­cest teritoriu, trezite şi ele la conştiinţa naţională, şi să-i antreneze într-o luptă comună împotriva absolutis­mului şi asupririi feudale. In­consecvenţa şi atitudinea lor şovăitoare i-a dus pe aceşti „conducători” la greşeli gra­ve, care au pricinuit până la urmă eşecul luptei armate pentru făurirea independenţei. Cu consecvenţa sa revolu­ţionară, cu dragostea sa pro­fundă pentru popor şi ‘liber­tate, luptătorul poet Petöfi se situiază pe o poziţie net opusă acestor­ tendinţe. Cu mult îna­intea revoluţiei, el spune prie­tenilor săi „Aştept zi şi noap­te, de ani de zile, revoluţia, şi o presimt cum presimt câinii cutremurul”. Dar Petőfi nu numai că a aşteptat şi a presimţit revoluţia, dar el a luptat neclintit şi neîncetat pentru pregătirea ei, şi după isbucnire, pentru asigurarea victoriei. Pe această linie merge Petőfi încă în 1846, ini­­ţiând constituirea societăţii „Tânăra Ungarie”, care avea ca principal scop tocmai des­fiinţarea iobăgiei. Petőfi a fost motorul ade­vărat, conştiinţa vie a revo­luţiei. El era acela care la aflarea ştirii izbucnirii revo­luţiei din 13 Martie la Viena, neţinând seamă de şovăirea prietenilor săi, formulează imediat şi singur în 12 puncte, revendicările revoluţionare ale poporului, iar cu două zile mai târziu, la 15 Martie declamă în public poezia sa revoluţio­nară „Sus maghiare !”. De­mască mereu, necruţător, şo­văirea, lipsa de intransigenţă a guvernului lui Kossuth, îl cheamă la vigilenţă şi energie necruţătoare, arătând, în Au­gust 1848, Că „duşmanul cel mai mare este între noi”. Cunoscător al vieţii noui care se desvolta, înarmat cu o clarviziune aproape ştiinţi­fică, Petöfi ştie precis care sunt forţele capabile să ducă revoluţia la capăt, forţele care împing înainte societatea. Oricât de puţin numeros este încă proletariatul pe vre­mea aceea, el nu scapă aten­ţiei lui Petőfi, privirii şi în­ţelegerii sale adânci. După vizitarea minelor din Baia Mare, Petőfi scrie : „Sa­­pâ, sapă aceste cârtiţe pali­de, departe de lumina soare­lui, departe de verdeaţa na­turii, până la moarte; şi pen­tru ce? Ca nevestele şi copiii lor să aibă un trai mizerabil şi ca să huzurească acei, care nu le sunt nici neveste, nici copii...” Scăparea din mizerie a muncitorilor abia ieşiţi din iobăgie, viitorul ţării şi al po­porului, Petöfi îl vede în in­dustrializare. Iată cum se încheie poezia intitulată „Pe drum de fier”: „Faceţi trenuri, sute, mii. Să străbată lumea'ntreagâ. Sevă de aci să tragă. Ele sunt artere vii. '*••••»•• Pân'acum dece n'au fost ? V'a lipsit oţelul poate ? Spargeţi lanţurile toate. Veţi avea oţel destul ! Stând pe o poziţie înainta­tă, Petöfi a conceput revolu­ţia nu într’un sens îngust, lo­cal, ci neapărat legată de fră­ţia între popoare, de eliberarea lor comună, de ideia măreaţă a „libertăţii mondiale”. Poetul luptător a înţeles dela înce­put că victoria revoluţiei este condiţionată de alungarea cu­rajoasă a dinastiei habsbur­­gilor şi de cucerirea indepen­denţei cu orice sacrificiu. Ca republican înflăcărat, el ex­primă în versurile sale ura profundă şi seculară a po­porului împotriva stăpânilor încoronaţi străini ai ţării: („Trimiteţi regii la spânzură­toare !”, „Republica”, „Unde să-mi îndrept săgeata”, etc.) „Oh, de-aş putea ca să revărs pe lume Turbata ură, valuri negre’n spume, Ce-mi umflă pieptul, uriaşă mare —„ Trimiteţi regii la spânzurătoare !” De la începutul revoluţiei Petöfi ţinând seama de nece­sitatea cuceririi şi apărării cu arma în mână a independen­ţei naţionale, insistă catego­ric pentru rechemarea trupe­lor maghiare care staţionau încă în străinătate în servi­ciul împăratului. El intră în conflict cu poetul Vörösmarty, care sprijinea punerea tru­pelor maghiare sub comanda nemţească. Conştiinţa şi consecvenţa sa revoluţionară, devotamentul său nemărginit faţă de popor, îl duce pe Petőfi, în faza lup­tei armate împotriva trupelor absolutiste, în tabăra genera­lului revoluţionar polonez Iosif Bem, venit în Ardeal pentru a sluji cauza revolu­ţiei. Tovărăşia de luptă şi ata­şamentul reciproc dintre Pe­tőfi şi Bem este cimentată de concepţia lor comună asupra revoluţiei, asupra problemei eliberării iobagilor şi egalităţii depline a popoarelor. Nu este întâmplător că în cursul lup­telor, la Mehadia, Bem se în­tâlneşte cu Bălcescu, marele revoluţionar şi literat român, care avea aceleaşi concepţii înaintate ca şi Bem şi Petőfi. Petőfi, care a trăit şi a mu­rit pentru eliberarea popoare­lor, a rămas viu în amintirea masselor populare cu toate că aproape timp de 100 de ani burghezia maghiară a căutat să-l ascundă poporului. în­tregul secol care s’a scurs dela moartea poetului e plin de încercări de falsificare, de cenzurare, de denaturare a o­­perelor sale. Din Petőfi — pa­triotul și iubitorul tuturor po­poarelor asuprite, au încercat să facă un șovin, din Petőfi — fulgerătorul, revoltatul, clarvăzător şi consecvent, un excentric şi tânăr romantic. A trebuit să vină înfrânge­rea fascismului de către glorioasele Armate Sovietice instaurarea unei Republici Ungare democratice, pen­tru ca moştenirea lui Pe­tőfi, moştenire de o nepre­ţuită valoare literară şi revo­luţionară, să intre într’adevăr în posesiunea acelor popoare pentru care Petőfi a scris cu atâta însufleţire, a căror în­frăţire o revendica cu atâta tărie. Restabilirea adevăratei şi întregii moşteniri a lui Petőfi ca şi popularizarea largă şi liberă a operelor sale odată cu cele ale altor mari literaţi re­voluţionari, este astăzi o mun­că pe care o face cu dragoste clasa muncitoare din ţările care păşesc pe drumul socia­lismului. Partidele clasei mun­citoare dau cercetătorilor şi cititorilor mijlocul înţelegerii şi aprecierii juste a operei şi vieţii lui Petőfi, Bălcescu, Botev, etc., concepţia marxist­­leninistă. Petőfi e cunoscut şi iubit de oamenii muncii din lumea întreagă. In Uniunea Sovieti­că, cei mai buni scriitori şi traducători cum sunt, Tiho­nov, Boris Pasternak, Vera Inber, Pervomaiski, Zaharov­­scaia, Zvaginceva, Levik Mar­­tinov, Mihailov, Ciucovski şi Roman, au lucrat la traduce­rea în mai multe limbi a poe­ziilor lui Petőfi. Şi în ţara noastră creşte din ce în ce mai mult interesul pentru activitatea şi creaţiile literare ale lui Petőfi, încă în timpul regimului burghezo-moşieresc, organiza­ţia revoluţionară maghiară „MADOSZ” din România, a folosit poeziile lui Petőfi ca o puternică armă în lupta de clasă pe care o ducea împo­­­triva burgheziei şi moşierimii maghiare, care se înţelegea bine cu reacţiunea română. Comemorările lui Petőfi erau totdeauna folosite ca prile­­juri de a manifesta pentru înfrăţirea oamenilor muncii, români şi maghiari. Împotriva reacţiunii maghiare şi ro­mâne, înfrăţire pentru care a luptat Petőfi. Astăzi oame­nii muncii români şi maghiari din R.PIL sărbătoresc înfră­ţiţi pe marele poet maghiar, luptător pentru libertatea şi frăţia popoarelor. Centenarul morţii lui Petőfi are loc in condiţiunile luptei unite a popoarelor conduse de Uniunea Sovietică, pentru cauza păcii şi independenţei naţionale, împotriva imperia­lismului. Ceea ce au visat şi încercat să obţină prin luptă Petőfi, Bălcescu şi alţi fii eminenţi, clarvăzători ai po­poarelor noastre acum 100 de ani, s’a realizat, s’a desăvârşit şi se desvoltă în prezent mai departe prin lupta şi munca clasei muncitoare condusă de avantgarda ei. Cu ajutorul Marii Uniuni Sovietice, po­poarele noastre şi-au cucerit libertatea râvnită. Trăim în­tr’un secol în care toate dru­­murile duc la comunism. Se va realiza astfel, in lumea întreagă eliberarea omului de orice exploatare şi asuprire aşa cum a prevăzut cu ge­nialitate şi Petőfi, încep să cred că vom păşi curând In zorii unor zile mult slăvite Când se vor ridica din glodul crunt Popoarele de veacuri înro­bite. Cu glasul tunet lumii vor grăi: „Nu robi în jug, ci oameni vrem a fi". Vasi­le A. Varga ALEXANDRU (SÁNDOR) PETŐFI Eroi în zdrenţe *) . Traducere de ŞT, O, 10SIF Să'mbrac în haine pe măsură Şi'a rime mândre versul meu. Să poată mai uşor străbate Azi prin saloane, — pot şi eu. Ci gândurile mele sfinte Nu-s­­tineri leneşii cari se’mbracă La modă, în mănuşi şi fr­acuri * Şi cari trăiesc ca să petreacă. Azi spada nu mai zăngăneşte Şi puşca ruginită doarme. Dar e război!... în luptă însă Slujesc idei, în loc de arme. Acolo stau şi eu în luptă. Intre soldaţii ăstui veac ! Eu lupt cu versuri, un războinic E orice cântec cărei fac. Ostaşi în zdrenţe, dar eroici, Dintr'înşii laş nici unul nu-i... Şi vitejia face cinstea Unui ostaş, nu haina lui ! Şi nu mă'ntreb eu: după moarte-mi Trăi-vor cântecele mele ? Să piară, de li-i scris, în luptă. Eu nu mă îngrijesc de ele. Dar sfântă-i cartea unde-or zace Ideile-mi de mult uitate : Mormânt d'eroi, care muriră In lupta pentru libertate ! Mă bantué răscolitor un gând*) Traducere de MIHAI BENNIK! Mă bantué răscolitor un gând : Să mori în pat, în perine zicând! Să ofilești ca floarea din grădină, De-un tainic vierme roasă’n rădăcină ; Să te topeşti arzând Cu galbenă văpaie Ca lumânarea tristă uitată ’ntr’o odaie. O, dumnezeule din cer, Eu moartea asta nu ţi-o cer! Stejar să fiu, de trăsnet despicat • * Ori smuls din rădăcini de viforul turbat; Să fie, năprasnic vârf de stâncă Din munte prăvălîtă’n valea-adâncă... Când fiecare neam de rob Frângându-şi jugul va porni potop Cu steaguri purpurii şi fete ’mbujorate, Pe steaguri cu aceste slove ’nflăcărate „Popoarelor din toată lumea libertate !“ Şi când acestea vor străbate Din răsărit în asfinţit, Şi de popoare tirania s’o isbi cumplit, Acolo vreau să cad, Pe câmpul de bătaie ’nsângerat, Acolo tinerescul sânge mi se scurgă, Şi dacă strigătu-mi de bucurie ’n slavă urcă, Las’ să-l acopere zornetul fierului frânt, Trompeta şi tunul bătând, Iar peste trupul meu să sboare Nebiruite oştile călare In crunt avânt spre biruinţa luminoasă Şi-acolo ’n târtia-mi iese strivitele oase. Acolo să-mi adune pierdute mădulare Când va sosi măreaţa zi de mormântare Şi când în zvonul muzicei domoale Cu steaguri îmbrăcate’n văl de jale Eroii’ntr’un mormânt comun o să-i îngroape, Morţi pentru tine, sfântă libertate ! •­ Traduceri din Alexandru Petőfi „POEZIA ESTE IN PRIMUL RAND UN INSTRUMENT DE LUPTA“ de EMIL ISAC mert­bru corespondent , al Academiei R. P. R. Petőfi ca poet a egalat pe luptătorul social. Istoria literară burgheză a falsificat şi a încercat să diminueze valoarea poeziei revoluţionare a lui Pe­tőfi (cum a făcut şi cu­ alţi scriitori înaintaţi). Petőfi­­ era considerat ca un mare poet liric, unul dintre cei mai mari, dar foarte puţin, ori deloc nu sa accentuat de către „critici"­, că poezia republicană,, sinceră, fierbinte a lui Petőfi a contri­­buit, la dărâmarea idolului mo­narhic în Europa. Tot astfel, pe când poeziile lirice ale lui Petőfi,­­s' au tradus în nenumărate limbi, poezia lui republicană şi adânc socială a , rămas eli­minată cu sila de către „co­rifeii” literari ai burgheziei. Grandioasa lui poezie,:­ „Trimi­teţi regii la spânzurătoare!", chemările lui la luptă re­voluţionară, marele suflu revoluţionar din opera lui Petőfi, a dispărut din antolo­giile „culte" şi această poezie de asalt a tronurilor şi a tra­diţiilor învechite, a rămas ci­tită şi răspândită cu fidelitate numai de muncitorime şi de oamenii progresişti, care l-au închis în inimă cu dragoste. Pe­tofi era prezentat în mod fals ca un om pentru care revoluţie n'ar fi însemnat decât un „in­cident", dar moartea lui de e­rou, întreaga sa operă dove­deşte că revoluţia a rămas is­vorul cel mai preţios de inspi­raţie poetică în viaţa atât de ■, scurtă a lui Petőfi. A trebuit să vină epoca rea­lizării marilor idei ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, car şi Petőfi să reapară după o sută de ani ca un simbol al libertăţii poporului şi poezia lui să se poată desfăşura din plin, o flămură de foc a re­voluţiei sociale. r *î­n Viaţa şi opera lui Petőfi tre­­bue să fie un îndemn şi pentru scriitorii­­români, ca să înţe­leagă că poezia este în primul rând un instrument de luptă. Adevăraţii mari poeţi ai lumii s au identificat totdeauna cu poporul şi cu progresul, cu ideile de libertate, cu cau­za milioanelor de oameni subjugaţi. Scriitorul care nu-şi foloseşte talentul pen­tru luptă şi stă comod în­­tr-un lirism orb şi surd, nu este trai puţin păcătos decât un capitalist care-şi păstrează aurul închis în ladă. Scriitorii români să nu uite de Petőfi, să înveţele de la scrii­torii sovietici, care îl­­iubesc pe Petőfi, care au dovedit şi do­vedesc că­ nu se poate lupta fără dăruirea întreagă a ta­­lentului şi a vieţii, luptei pen­­ru cauza eliberării unui popor, pentru dărâmarea definitivă a lumii vechi şi clădirea­ unei lumii noui. Cluj, 22 iulie 1949. SCÂNTEIA Nr. IM Viaţa şi opera lui Alexandru Petőfi Petőfi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţa lui scurtă pribegind prin ţară. Părinţii săi, măcelarul Ştefan Petro­­vici şi slujnica Maria Hruz, trăiau din greu şi nu-l puteau ajuta. Alexandru, copil plăpând, deşi e dat în grija unor rude, e nevoit să-şi câştige singur din greu existenţa. Rătăceşte din­­tr’un oraş într’altul, dintr’o şcoală într’alta, deseori în toiul iernii, flămând şi mereu pe jos. Cunoaşte suferinţele şi graiul celor nevoiaşi şi în­vaţă cântecele lor. In acest timp citeze şi învaţă. A înviat oceanul popoarelor Viaţa lui Petőfi coincide cu epoca în care popoarele Eu­ropei erau răscolite de su­flul revoluţionar, epoca în care regimul feudal submi­nat de capitalismul în ascen­­siune aluneca spre pieire. Petőfi intră cu trup şi su­flet în vârtejul evenimente­lor politice, îşi pune înaripa­tul său talent poetic în în­tregime în slujba revoluţiei, pentru eliberarea poporului de sub asuprirea nobilimii şi a monarhiei. In versuri sincere şi calde, poetul îşi destăinue sentimen­tele de dragoste pentru po­porul obidit, înfăţişează în mod realist mizeria celor asupriţi­, şi exploataţi, mârşă­via asupritorilor şi a exploa­tatorilor, cheamă şi îndeamnă poporul la luptă împotriva tiraniei­;­­ ridicând sus şi du­când în primele rânduri faclia revoluţiei pentru dărâmarea imperiului habsburgic. Cu vehemenţă îl atacă pe contele Széchenyi, adversarul reformist al revoluţiei. Acesta refuzase să pună fonduri la dispoziţia unui inventator. „Széchenyi e omul care-şi aduce chiar şi scobitoarele din Anglia, fiind ferm convins că Ungurul e prea animal pentru a face aşa ceva... — scrie Petőfi in jurnalul său — Dacă el (inventatorul N. R.) s’ar fi născut undeva în Borough­­bridge şi l-ar chema Percy Bysshef Kroxenbroxen, altfel l-ar fi primit Széchenyi”. Iată cum biciueşte poetul ploco­neala servilă în faţa Apusului, totala lipsă de încredere in forţele naţiunii. Petőfi cheamă : „Afară din colibe, la câmp milioane, prindeţi coase, hârleţe, furci de fier !”. Iar după isbucni­­rea revoluţiei poetul-luptător exclamă cu entuziasm: „A înviat oceanul, oceanul po­poarelor !” Celor, care-şi ascund idei­le şi intenţiile retrograde sub masca unui fals patrio­tism, Petőfi, adevăratul pa­triot le răspunde aşa: „Patria-i acolo unde sunt şi drepturi. Şi vai, poporul drepturi n'are". („Poporul”) Atunci când se cocea avân­tul revoluţionar al masselor în 1847, cu un an înainte de revoluţie, Petöfi dă un teribil avertisment claselor stăpâni­­toare : Poporul cere, daţi-i cât ’ cere ! Ori nu ştiţi ce năprasnic e poporul. Când nu mai cere, c­'n răscoală smulge ? De Gheorghe Doja nu aţi prins de veste? Pe-un tron de fier roşu­ l-aţi ars d­e drept. Dar nu i-aţi ars şi dorul lui din piept. Căci foc era el însuşi; luaţi dar seama: Pârjolul iarăşi poate să vă 'nhaţe ! („In numele poporului”) Respingând ideile diversio­niste despre „unitatea naţio­nală” idei lansate de cei ce voiau să împiedice revoluţia, dragostea intensă pentru po­por a lui Petőfi se leagă strâns de ura clocotitoare împotriva duşmanilor masse­lor populare. Petőfi face clar deosebirea între asupritori şi asupriţi de orice neam ar fi ei. Un exemplu clar în acea­stă privinţă este poezia „Pa­lat şi colibă", în care arată totodată celor asupriţi, pers­pectivele care îi aşteaptă: „Al vostru ii-va viitorul fără de hotare”. Revolta lui Petőfi împotri­va claselor conducătoare îm­­potriva monarhiei, se expri­mă furtunos într’o serie de poeme, cum sunt de pildă „Nobilul”, „Nobilul maghiar” „Pato Pal", Trimiteţi regii la spânzurătoare” etc. El de­mască necruţător viaţa para­zitară şi antipatriotismul e­­lementelor asupritoare sfântă libertate” In ajunul revoluţiei el scrie minunatul poem: „Mă frământă un singur gând!”, unde îşi exprimă dorinţa de a-şi da viaţa alături de cei ce au căzut în luptă „Pentru tine , a lumii sfântă liber­tate !” Răscolit de izbucnirea revo­luţiei din Viena, Petőfi scrie o poezie fulminantă, intitula­tă „înainte maghiare !”. Se duce cu ea la cafe­neaua Pilvax din Pesta, se­diul tineretului revoluţionar. Un prieten zăreşte titlul poe­ziei şi remarcă cu amărăciu­ne : ,,Ar trebui mai întâi să ne sculăm şi numai apoi să mergem înainte". Petőfi este de acord, îi pune titlul „Sus maghiare !” şi după două zile la 15 Martie, o declamă in faţa unei mulţimi entuzias­mate. Poezia devine imnul revoluţiei. Duşmanii revoluţiei îşi dau seama de marele rol pe care-l joacă Petőfi în mobilizarea poporului, de marea influenţă pe care opera şi personalitatea lui Petőfi o are asupra mas­selor. Ei încearcă să-l corupă. La Petőfi soseşte apoi un delegat, care-l roagă în numele Dietei să scrie ver­suri „potolitoare”. Petőfi ii aruncă pe scări afară. Nu poezie „potolitoare” ci versuri răscolitoare scrie Petőfi, ex­primând năzuinţele masselor asuprite nu numai din Unga­r Urmare in pag. S-a 1 T. Manu 1 „Pentru tine a lumii încotro să-mi sbor săgeata ? *) (1848) Traducere de E. JEBELEANU încotro să-mi sbor săgeata? Tronu 'n faţa mea stă gata. Voi ţinti în catifele. Să iasă praful din ele. Trăiască, Trăiască Republica ! Prea mult ne-a costat regatul Şi prea mult încoronatul. Ce rost catifeaua are Pe-a măgarului spina­re ? Trăiască, Trăiască Republica 1 Mantia scăldată 'n pu­rpuri Dă-o 'ncoace să o scutur. Să fac cailor doltare, C'alte rosturi nici nu are. Trăiască, Trăiască Republica I Sceptrul aurit, în grabă Să i-l smulgem de sub labă; Puneţi-i în ghiare sapa. Să-şi sape cu dânsa groapa I Trăiască, Trăiască Republica 1 Şi-ascultaţi ce spun acuma. Dac'am fost smintiţi întruna. Este timpul să ne dregem. Să sdrobim chipul de rege. Trăiască, Trăiască Republica 1 (Debreţin) Război a fost... *) (1847) Traducere de E. JEBELEANU (Fragment) Doar un lucru-i sfânt pe lume. Sfânt pe'ntreg pământul; Ca sâ-1 apărăm, ne-om face Cu-armele mormânt­ul; Lucrul sfânt e liberta­tea ! Sunt cu mintea'n ceaţă Cei cari pentru altă îtă-şî Dau a lor viaţă. Pace lumii, dar nu pacea Jug al nedreptăţii, * Pace, — însă doar din mâna Sfântă-a libertăţii. Când în lumea 'ntreagâ pacea Lumina-va zarea, S'aruncâm a'noastre arme Să le'nghitâ marea. Insă pân'atuncea, ţineţi Armele'ncărcate ! Chiar de-ar fi să ducem lupta In eternitate! *­ Traduceri din Alexandru Petöfi. „Patronul mă batea oridecâte ori mă vedea cu poeziile lui Petőfi . A­r fi in mana Tovarășe redactor responsabil. Am început să citesc din poeziile lui Petőfi din clasele primare. Pe vremea când am intrat ucenic, am dat de o carte de a lui, care avea mai multe poezii decât cele pe care le știam. Am început să le citesc cu pasiune. Patronul mă batea oridecâte ori mă vedea cu car­tea asta în mână. Lucram acolo mai mulţi ucenici şi calfe. Zile de odih­nă nu aveam căci şi Dumini­ca patronul ne încuia în ate­lier ca să muncim. Odată de 1 Mai, îmi amin­tesc că am fugit de la lucru şi a doua zi am primit toţi câte o mamă de bătaie, „ca să ne vină mintea la cap”, după cum spunea patronul. Seara la lumina lămpii, du­pă ce el plecase, ne-am strâns cu toţii şi am citit o poezie care ne-a zguduit. Spune Petőfi acolo : Libertate, dragoste ! Astea-mi trebuesc Pentru dragoste îmi sacrific Viaţa. Pentru libertate îmi sacrific Dragostea. Şi cu căt creşteam, simţeam tot mai mult nedreptatea din lume şi înţelegeam revolta lui Petőfi împotriva a tot ce era exploatare şi asuprire. Mi-a plăcut Petőfi şi atunci şi îmi place şi acum pentru câ el scria fără frică, pentru câ lua apărarea celor chinuiţi şi asupriţi, pentrucâ se ridica împotriva tuturor exploatato­rilor, în frunte cu împăratul şi n’avea nici urmă de cru­ţare pentru toţi aceşti duş­mani ai poporului. Petöfi iubea libertatea şi ura războiul şi măcelul între oa­meni, pentrucâ el ştia cine are de câştigat de pe urma inci­­erărilor dintre popoare. Acum cană imperialiştii ameri­cani ameninţă lumea cu un nou război, aş vrea ca poeţii noştri sa ia pildă dela dânsul. Petöfi a mu­rit fără să-şi vadă înfăptuit visul. Dar poeţii noştii trebue să cânte nu numai dragostea pentru libertate ci şi biruin­ţele popoarelor, lu­­pta­tor pen­tru pace şi munca noastră de fiecare zi pe care o depunem pentru construirea socialis­mului Egyed Ştefan Muncitor Velierele RATA Cluj

Next