Scȃnteia, septembrie 1949 (Anul 18, nr. 1517-1542)

1949-09-01 / nr. 1517

VIAŢA DE PARTID Experienţa organizaţiei de Partid din comuna Turia-Trei Scaune în munca pentru înfiinţarea gospodăriei agricole colective In cadrul unei măreţe festivităţi a luat fiinţă in ziua de 14 August in comuna Turia judeţul Trei Scaune, Gospodăria Agricolă Colecti­vă ,,Gh. Doja”. Drumul ce­lor 78 de familii de ţărani săraci şi mijlocaşi până la acest moment de răscruce în viaţa lor, a fost lung şi anevoios. Ei au reuşit să-l străbată cu succes datorită sprijinului necontenit şi con­ducerii Partidului clasei muncitoare. Munca de lămurire şi de convingere dusă în rândul ţăranilor muncitori de către organizaţia de Partid din Turia a fost fără indoială unul din factorii cei mai de seamă ai creării acestei gos­podării colective. Munca a­­ceasta nu s’a dus la întâm­plare. Ea a fost pregătită din timp, temeinic organizată şi condusă cu pricepere până la capăt, reuşind să învingă toate piedicile puse în cale de duşmanii de clasă, de chiaburi. Majoritatea populaţiei din comuna Turia o formează foştii clăcaşi de pe moşiile baronului Apor Petre, a gro­fului Solyom şi a altor câ­teva familii de latifundiari. Ei au cunoscut din plin mi­zeria şi jaful exploatării mo­şiereşti. In munca sa de lămurire organizaţia de Partid a ştiut să folosească aceste elemente locale. Ea a împrospătat în amintirea ţăranilor munci­tori anii crânceni din timpul războiului când erau scoşi la munca câmpului cu jan­darmii şi când pentru truda lor istovitoare erau răsplă­tiţi cu înjurături şi cu mămăligă amară pe care nu o puteau mânca. Reforma a­­grară din 1945 le-a adus o oarecare uşurare a traiului, dar nu i-a putut scăpa de lipsuri şi sărăcie. Cum putea, de pildă, să-şi hrănească cei 7 copii ţăranul sărac Gheor­­ghe Vencel dintr’un singur jugăr de pământ sau Szighe­­li Ioan cei 8 copii, dintr’un hectar şi jumătate de pă­mânt ? Agitatorii au arătat ţăra­nilor muncitori din Turia calea pentru a scăpa de ex­ploatarea chiaburească, de sărăcie şi înapoiere. Tot mai mulţi au început să se strângă în jurul Partidului. S’au format astfel patru or­ganizaţii de bază în comună cu peste 170 de membri. Alţi numeroşi ţărani muncitori s’au înscris în U.P.M. In anii 1946-47, organizaţia de Partid a pus accentul în munca sa pe ridicarea nive­lului politic şi cultural al foştilor clăcaşi care fuseseră ţinuţi în întunerec, îndrumă­torii au început să meargă din casă in casă, îndemnând pe fiecare să meargă la şcoa­la de alfabetizare, iar pe cei ce ştiau carte să citească ziarele şi broşurile de Partid. Fiecare nouă cucerire poli­tică sau economică a regimu­lui nostru de democraţie populară era lămurită oa­menilor, astfel ca să contri­­bue la desvoltarea conştiin­ţei de clasă a ţăranilor mun­citori din comuna Turia. Ideia trecerii la colectivi­zare a început să încolţească în mintea ţăranilor munci­tori din Turia, încă în toamna anului trecut, după încheierea lucrărilor agrico­le. Au fost înfiinţate atunci patru cercuri de studii: două în sectoare, unul la Căminul Cultural şi altul in cadrul U. P. M. In aceste cercuri care se întruneau de două ori pe săptămână, se citeau ziare, se prelucrau di­ferite materiale şi broşuri în legătură cu lupta Partidului, realizările regimului nostru de democraţie populară şi se făcea o largă popularizare a cuceririlor celor mai înain­tate ale agriculturii sovietice. Pentru a asigura o activitate cât mai vie şi mai rodnică a acestor cercuri, organizaţia de Partid a obţinut concur­sul celor 13 învăţători din comună care făceau scurte prelucrări de popularizare a ştiinţei, citeau şi explicau diferite materiale mai grele, etc. Spre sfârşitul perioadei de iarnă, aceste cercuri de stu­diu au început să se ocupe tot mai pe larg de viaţa şi realizările ţărănimii colhoz­nice. In acest scop, biroul or­ganizaţiei de Partid a cău­tat să atragă în munca de lămurire şi pe cei aproape 79 de foşti prizonieri întorşi din U.R.S.S. şi care puteau arăta cu exemple vii măreţele în­făptuiri văzute acolo. In chipul acesta, apariţia Rezoluţiei Plenarei C.C. al P.M.R. din 3—5 Martie a gă­sit în rândul ţăranilor mun­citori din Turla un teren în­deajuns de bine pregătit. Odată cu prelucrarea acestei Rezoluţii, biroul organizaţiei de Partid a pus în discuţie în faţa membrilor de partid, în mod concret, problema în­fiinţării unei gospodarii agri­cole colective în Turia. O parte dintre membrii de partid — mai ales din rân­durile foştilor clăcaşi — au primit cu entuziasm acest plan. Alţii însă, şi mai ales mijlocaşii şovăiau încă. Bi­roul organizaţiei de Partid a pornit atunci la întărirea muncii de agitaţie. Au fost aleşi câţiva agitatori din rândul celor mai hotărîţi ţă­rani săraci care au început să ducă muncă de lămurire de la om la om şi din casă în casă. Agitatorul Zölde István de 53 de ani şi alţii ca dânsul au dus această muncă cu multă energie până când broşurile despre viaţa colhoznicilor pe care le purtau tot timpul cu ei, in buzunar, s’au făcut fer­feniţă de atâta citit şi răsci­tit. Nici chiaburii nu stăteau însă inactivi. Ei îşi concen­traseră propaganda lor de defăimare şi de scopuri în jurul Gospodăriei Agricole de Stat-Turia. Gospodăria de Stat se lupta într’adevăr cu mari greutăţi materiale şi financiare în preajma cam­paniei însămânţărilor de primăvară. Cunoscând aceste greutăţi, chiaburii lansaseră svonul că ţăranii muncitori vor fi din nou împinşi la muncă for­ţată ca pe vremuri, vor face coadă la cazan, etc. Tot satul urmărea cu în­cordare ce se va întâmpla. Biroul organizaţiei de Partid a analizat situaţia împreună cu conducerea Gos­podăriei de Stat şi au căzut de acord să depună toate eforturile pentru a îmbu­nătăţi şi mai mult hrana la cantina muncitorilor. S’a hotărît să se înceapă ime­diat campania de însămân­­ţări. In urma muncii de agita­ţie a comuniştilor, bătă­lia însămânţărilor a fost câştigată. Pe ogoarele Gos­podăriei Agricole de Stat din comuna Turia a răsărit cel dintâi grâul de primăvară. Tot­ atunci Gospodăria A­­gricolă de Stat a reuşit să planteze cu pomi fructiferi o suprafaţă de 10 ha, cu toată perioada de secetă. Chiaburii svoniseră că este o nebunie să plantezi în timp de secetă şi că puieţii nu se vor prin­de. Fiind însă plantaţi şi în­grijiţi cu metode ştiinţifice, 99% din puieţi s-au prins, în­verzind în condiţii normale. Succesele acestea au în­semnat tot atâtea Înfrângeri ale chiaburilor. Ele au fost imediat popularizate prin munca agitatorilor. Aceştia au fost instruiţi să folosească aceste fapte în folosul gos­podăriei agricole colective. Mai ales printre mijlocaşi,­ dovada concretă a avanta­jelor lucrului pe întinderi mari şi cu mijloace ştiinţifi­ce — ceea ce nu se pu­tea face pe cele câteva jugăre ale lor, — a avut un mare succes. Aceste exemple concrete au contribuit de pildă la convingerea mijloca­şilor Ferenczi Karoly, Kiss Kelemen şi Csobot Andrei, care şi-au dat seama că nu­mai pe calea marei gospodă­rii vor scăpa şi ei de sărăci­rea treptată şi de căderea din nou în ghiarele chiabu-­­­rilor. Analizând aceste succese, organizaţia de Partid şi-a în­dreptat între­aa­ga atenţie pen­tru întărirea muncii politice la Gospodăria Agricolă de Stat, unde începeau să vină tot mai des ţăranii muncitori pentru a cere sfaturi. Orga­nizaţia de Partid a dat tot sprijinul pentru crearea unei echipe culturale puternice a­­colo. S’a amenajat o sală de festivităţi înzestrată cu apa-­­­rat de radio şi bibliotecă şi­­ s’a ridicat o scenă în aer liber. Cu concursul Comite­tului de Plasă P.M.R. şi al conducerii Gospodăriei Agri­cole de Stat, s’au adus echipe culturale din alte lo­calităţi. Aceste manifestări culturale, precum şi anima­ţia care domnea acolo în se­rile de pregătire a şezători­lor au atras în tot mai mare număr populaţia din sat şi in special tineretul. Aceste prilejuri au fost folosite de agitatori pentru a combate svonurile chiaburilor şi a duce muncă de lămurire asupra avantajelor muncii în colectiv şi cu mijloace tehnice şi ştiinţifice avansate. Dacă în luna Mai, numai 46 familii se hotărîseră să întemeieze gospodăria agrico­lă colectivă, în luna Iulie nu­mărul lor s-a ridicat la peste 70, dintre care 10% erau fa­milii de ţărani mijlocaşi. Ce­rerea lor a fost înaintată spre aprobare Comitetului Central al P.M.R. şi Guvernului. Experienţa organizaţiei de Partid din Turia arată clar că singura cale justă pentru a determina ţărănimea mun­citoare să treacă la marea gospodărie colectivă este CALEA CONVINGERII PE BAZA DE FAPTE. Astăzi, în consiliul de con­ducere al Gospodăriei Agri­cole Colective „Gh. Doja”, jumătate din membri sunt ţărani mijlocaşi. Preşedintele al gospodăriei agricole colec­tive a fost ales tov. Balasz Marton, ţăran sărac, care a dus cu cea mai mare dra­goste, cu pricepere şi elan munca de lămurire în mijlo­cul ţăranilor muncitori. Alexandru Anca Muhcă, lume în gara Filaret. Peronu-i plin de mulţimea mamelor ce-şi aşteaptă copiii ce fuseseră plecaţi în coloniile de vară ale Ministerului Să­nătăţii. Urmează să sosească 1028 copii de la coloniile din Cristian, Bran şi Moeciu. Cu cât doi şi-au aşteptat mamele copiii. Unii n’au mai fost niciodată la băi. Forfota, nerăbdarea creşte. De-ar venii mai repede trenul, mai re­xîpAp. U.F.D.R.-istele­­şi tovarăşele de la Crucea Roşie pregătesc alimentele cu care vor ospăta copiii la sosire. Toată lumea e cu ochii aţintiţi în direcţa de unde treime să vină tre­nul. Iată-l... A intrat în gară. Totul vuieşte. Cântece, râsete,, bucurie. Din ferestrele vagoa­nelor atârnă ciorchini de că­­puşoare de fetiţe cântând voioase. Câte o mamă îşi şterge pe furiş ochii umeziţi, de lacrimi. Sburdalnici, rumeni, plini de sănătate şi veselie SE’NTORC COPIII DIN COLONIILE DE VARĂ Fericită viaţă au arincat sa trăiască copiii supşi ori copiii noşt­ri,­­ continuă cu însufleţire mama Stelianei şi a Leontinei. . Sârbu Turd­a, de 14 ani, rumenă la faţă, povesteşte fratelui ei, care a aşteptat-o la gară, felul cum trăiau­ în colonie. Gimnastica, plimbă­rile, corul, poeziile, şi apoi excursiile făcute prin munţi, unde au învăţat atâtea de la profesorul de geografie. A­­cesta le explica compoziţia munţilor, ce fel de bogăţii se găsesc în regiune, ocupaţia oamenilor din părţile mun­toase şi felul lor de trai. — Multe am mai învăţat noi în colonie, — spune Sârbu Lucia. Aveam ore de educaţie, unde ni se vorbea despre dragostea faţă de muncă, despre disciplină. Erau educatoare care ne în­văţau cum să ne îngrijim ca să fim curate vorbindu-ne tot timpul despre importan­ţa higienei. Din tren încep, să coboare copiii. Fetiţe de la 7 la 15 ani. Dintre cele mai măricele, unele sunt responsabile de grupă. Eie îngrijesc de dis­ciplină, aranjează pe cele mai mici in rânduri de câte două, apoi pleacă toate în ordine sa ia masa. — Abia mai pot de dragul să-mi revăd fetiţele; două am trimis în colonie, pe Steliana şi pe Leontina — spune tovarăşa Popescu, so­ţie de muncitor de la Tăbă­­căria Naţională. — Cum or fi arătând? Steliana a luat cu ea şi un caet în care să-şi facă notiţe despre cele văzute. O săptămână în­treagă o să-mi tot poves­tească fata mamii. Câte nu mi-au scris, dragele, de viaţa in colonie! O să facă şi com­poziţii la şcoală, că doar a­­tâtea lucruri minunate au văzut pe acolo. Eh, fericită viaţă au apucat să trăiască Floarea cea mai frumoasa pentru tăticu Băruţă Maricica de opt ani, ţine cu grijă o floare in mână. A adus-o pentru tă­ticul ei — floarea cea mai frumoasă pe care a găsit-o la Bran. Şi tatăl o îmbrăţi­şează strângând-o la piept. Nu se mai satură privind-o cât a crescut şi cum s’a în­grăşat. Intre copii sunt şi orfani. Ciobanu Ecaterina, cu cozile lăsate pe spate, vine de mână pe una mai mică. — M’am îngrăşat cu patru kilograme în colonie — spune ea. Când am plecat aveam 36 kg., iar acum am 40. Şi Lucia Sârbu a luat 3.700 kg.« — Eram atât de slăbuţă de mi se vedeau oasele — spune una mititică dintre rânduri, pipăindu-şi gâtul.— şi acum nu le mai simt. S’au dat la fund... Fiecare fetiţă s’a în­grăşat dela 1 până la 4 kg. Toate au ceva de povestit, unele că au văzut zăpadă, altele despre păduri şi munţi, despre jocurile fru­moase din colonie. Intre timp fiecare primeşte ceaşca de lapte şi o felie de pâine cu caşcaval. Beau lap­tele cu nesaţ, li s’a făcut sete pe drum. U.F.D.R.-istele se îngrijesc de fiecare giUjJUlCţ ic at luatui­ pentru a le­­ duce acasă. In gară e afişată lozinca „Nu se poate concepe pro­gres, nu poate fi democraţii adevărată de care să mi be­neficieze copiii”. Şi cu ade­varat, prin grija Partidulu­­i a Guvernului, mii de co­pii de muncitori şi funcţio­nari au petrecut câte 6 luni de zile la munte şi la mare jar cu fiecare succes, obţinu în lupta pentru lichidare, înapoierii economice şi cul­turale in care ne-au ţinut clasele exploatatoare, cu fie­care pas înainte in lupta pen­tru construirea socialismului alte şi alte zeci şi zeci de mii de copii vor pleca ia coloniile de vară. Tot mai veselă şi mai fericită va­­ viaţa copiilor. Partidul clasei muncitoare acordă o deosebită importanţă problemei creşterii copiilor în aşa fel încât ei să devină ti­­neri sănătoşi la trup şi Îs minte, nădejdea Republicii noastre Populare, oameni care vor avea să ducă mai departe lupta pentru lumea cea nouă, in care nu va mai fi nici o asuprire și nici o exploatare. Eva Szaiso Planul cooperatist al lui Lenin este planul transfor­mării socialiste a agriculturii, al atragerii ţărănimii la cauza construirii socialismului prin cooperaţie. El cuprinde ideile măreţe ale lui Vladimir Ilici Lenin despre agricultura co­lectivă mecanizată, singura care a putut şi a scos din mizerie zeci de milioane de gospodării ţărăneşti. Calea spre înfăptuirea a­­cestor transformări istorice la sate a fost deschisă de Marea Revoluţie Socialistă din Oc­tombrie. Visul secular despre pământ al ţăranilor­­ s-a rea­lizat tocmai datorită revolu­ţiei socialiste, Puterea Sovie­tică a dat pământul trudito­rilor de la sate, spre folosinţă veşnică şi fără, plată. De a­­tunci Partidul Bolşevic a fă­cut în permanenţă propa­­­ganda avantajelor agricul­turii mari colective. După cum a arătat tova­răşul Stalin, Lenin a îndem­nat Partidul la organizarea colhozurilor chiar din primele zile ale Revoluţiei din Octom­brie. Partidul a arătat că mica producţie de mărfuri a fost baza care a alimentat tot felul de elemente anti­populare ce urmăreau restau­rarea capitalismului, baza care, după cum a arătat Lenin, a generat capitalismul, in permanenţă, zi de zi, oră de oră, spor­tar şi in propor­ţii de massă. Partidul a lă­murit pe ţărani că nici teh­nica înaintată a maşinilor, nici ştiinţa agronomiei nu sunt accesibile gospodăriei individuale. Problemele transformării socialiste a agriculturii au căpătat o mare însemnătate chiar din primii ani de exi­stenţă a Puterii Sovietice. Chiar în anii aceia Lenin a elaborat vestitul său plan cooperatist, care şi-a găsit expresie într-o serie de lu­crări ale sale: în discursul ţinut la primul congres pe R.S.F.S.R. al serviciilor agri­cole, al comitetelor sărăcimii şi al comunelor, care a avut loc în Decembrie 1918, în ar­ticolul „Economia şi politica în epoca dictaturii proleta­riatului” (1919), in broşura „Despre impozitul în natură” (1931) şi în câteva articole ulterioare. Dintre aceste ar­ticole, articolul „Despre co­operaţie” are o însemnătate deosebită. Lenin a atras atenţia Parti­dului asupra faptului că la alegerea formelor ce trebuesc folosite la transformarea so­cialistă a satului, este nece­sar să se ţină seamă de du­blul caracter al ţărănimii. Pe de o parte ţăranul muncitor îşi câştigă mijloacele de exis­tenţă prin munca sa şi a­­ceasta îl aproprie de clasa muncitoare; pe de altă parte, este un mic proprietar. Era nevoie ca pe toate căile să se întărească şi să se desvolte la ţărănime caracterul acesta de om muncitor şi să se ducă lupta împotriva tendinţelor şi deprinderilor ei de proprietar Afară de aceasta, calea folo­sită, după cum arată Lenin, trebue să fie simplă, clară şi pe înţelesul ţărănimii, în­trucât construirea socialis­mului se poate face cu suc­ces numai atunci când parti­cipă la ea milioa­ne de oa­meni. Lenin considera că a­­ceastă cale — singura cale sigură şi justă — este coope­raţia. Lenin făcea o deosebire strictă, principială, intre cooperaţia în condiţiile dicta­turii proletariatului şi coope­raţia in condiţiile capitalis­mului. El a arătat că sub ca­pitalism cooperaţia cade, în mod inevitabil, sub influenţa marilor bănci, se transformă într’un instrument al domi­naţiei capitalului financiar. Cu totul altfel se prezintă cooperaţia în condiţiile dic­taturii proletariatului. Sta­tul Sovietic se bazează pe alianţa trainică dintre mun­citori şi ţăranii muncitori fiind asigurat proletariatului rolul conducător. El are pu­tinţa să îndrepte cooperaţia pe calea socialistă şi să dea desvoltării ei un adevărat ca­racter de massă. Lenin a văzut marea forţă a cooperaţiei socialiste în faptul că în ea se îmbină ar­monios interesele personale, individuale, ale ţăranului cu interesele obşteşti, în faptul că prin ea ţăranul capătă de­prinderi colectiviste şi se de­barasează de obiceiuri şi ră­măşiţe individualiste. Vladimir Iliei a prevăzut diferitele feluri ale coopera­ţiei: la început cooperaţia de aprovizionare şi de desfacere, apoi, pe măsura desvoltării, ea va trece spre forme mai complexe, spre formele coope­raţiei de producţie — înto­vărăşirile pentru lucrarea în comun a pământului, colhozu­rile, comunele. Lenin socotea că cooperaţia de aprovizionare şi desfacere reprezintă doar un prim pas al ţărănimii spre socialism. Iar în cooperaţia de produc­ţie în care se socializează toate mijloacele hotăritoare de producţie şi toate formele de bază ale muncii, el vedea o formă superioară a coope­raţiei. Vladimir Ilici Lenin a acor­dat o deosebită importanţă creării bazei materiale, nece­sare pentru transformarea socialistă a agriculturii. Lenin a socotit că, pentru victoria socialismului este necesar să se treacă de la calul ţăranului la industria grea de maşini şi la electrificare. Tocmai în industrializarea ţării, în crea­rea industriei grele, Lenin a văzut cheia reconstrucţiei so­cialiste a economiei naţio­nale. El spunea adeseori că, numai o industrie grea, pro­prie, ar putea să înzestreze agricultura sovietică cu ma­şinile şi uneltele necesare şi să asigure baza materială, pentru construirea socialis­mului la sate. La cel de al VIII-lea Con­gres al Partidului, din Martie 1919, Lenin a spus: „Dacă am putea să-i dăm mâine o sută de mii de tractoare din cele mai bune, să le aprovizionăm cu benzină, să le asigurăm mecanici (ştiţi foarte bine că deocamdată aceasta este o fantezie), atunci ţăranul mij­locaş ar spune: „Eu sunt pentru comnnie” (adică pen­tru comunism)”. (Probl. Leni­nismului, ed. P.M.R. pag. 443- 444). Ideile lui Lenin, cu privire la transformarea socialistă a agriculturii au fost desvol­­tate şi continuate de discipolul şi tovarăşul său de luptă, tovarăşul Sta­lin. El a desvoltat şi a tradus în viaţă indicaţiile leniniste cu privire la colec­tivizarea agriculturii. To­varăşul Stalin a elaborat în­văţătura asupra formei gos­podăriei colective în agricul­tură. Tovarăşul Stalin a studiat chestiunea ritmului şi a me­todelor colectivizării înmassă, a rolului sovhozurilor şi­ a S.M.T. în transformarea so­cialistă a satului. Conducând mişcarea col­hoznică de massă, tovarăşul Stalin a arătat căile pentru întărirea organizatorică şi economică a colhozurilor. Lui îi aparţine ideia creării sec­ţiunilor politice în S.M.T. şi în sovhozuri. Sub directa sa conducere şi cu participarea sa personală a fost elaborat Statutul colhozurilor, care stă la baza vieţii gospodăriei a­­gricole colective. Ideile planului cooperatist leninist, desvoltate de tova­răşul Stalin in teoria preţi­oasă şi multilaterală despre colectivizare, s’au transformat într’o mare forţă materială. Cuprinzând massele, eie au dat Partidului Bolşevic posi­bilitatea de a realiza uriaşa cotitură din agricultură, iden­tică prin urmările sale coti­turii revoluţionare din Oc­tombrie 1917 şi de a asigura in felul acesta construirea socialismului nu numai la oraşe ci şi la sate. In urma victoriei orându­irii colhoznice, agricultura U.R.S.S. a devenit cea mai înaintată, cea mai puternică şi cea mai mecanizată din lume. In locul a peste 30 mi­lioane gospodării ţărăneşti mărunte, câte existau înainte de colectivizare, au apărut în U.R.S.S. până in ajunul răz­boiului 240.000 colhozuri. Me­toda socialistă a producţiei a devenit dominantă şi în agri­cultură. De la înfiinţarea col­hozurilor, au crescut simţitor: suprafeţele însămânţate, fer­tilitatea culturilor agricole, cantitatea de cereale-marfă, parcul de maşini şi instalaţii tehnice ale agriculturii, încă în 1938, în U.R.S.S. suprafaţa însămânţată a atins cifra de 136,9 milioane hectare, faţă de 105 milioane hectare in 1913, în Rusia dinainte de Revoluţie. Creşterea aceasta, cu 32 milioane hectare a su­prafeţelor însămânţate, în­trecea aproape de 6 ori în­treaga suprafaţă însămânţată a Japoniei. In ţara, în care, înainte de război, două treimi din populaţia de la sate aparţi­neau sărăcimii, in care în 1910 se numărau 7,8 mi­lioane pluguri primitive 2,2 milioane pluguri de lemn şi 17,7 milioane boroa­­ne de lemn, agricultura a devenit, în urma uriaşelor transformări social-econo­­mice întreprinse sub condu­cerea Partidului Bolşevic, cea mai mecanizată din lume. In ajunul Marelui Război pentru Apărarea Patriei 94,5°/1 din suprafeţele însămânţate de colhozuri erau lucrate cu maşini. In 1940, colhozurile şi sovhozurile au produs 38.300.000 tone grâu-marfă faţă de 21.600.000 tone, cât a produs agricultura Rusiei ţariste in 1913, deci un plus de 17 milioane tone. Marele Război pentru Apă­rarea Patriei a arătat cu o deosebită putere incompara­bila superioritate a regimului socialist asupra celui capita­list şi imensele avantaje ale producţiei colhozurilor şi sov­hozurilor faţă de agricultura capitalistă. Agricultura orică­rei ţări capitaliste s’ar «pră­buşit în faţa acelor grele în­cercări, de care s’a ciocnit U.R.S.S. in perioada războiu­lui din 1941—1945. Dar orânduirea colhoznică a reuşit să Învingă cu cinste toate aceste gigantice greu­tăţi. In tot decursul războiu­lui, colhozurile şi sovhozurile au aprovizionat fără întreru­pere armata şi populaţia cu alimente, iar Industria — cu materii prime. Fără regimul colhoznic, fără munca plină de abnegaţie a colhoznicilor şi colhoznicelor, nu s’ar fi pu­tut rezolva această sarcină atât de grea. înţeleaptă politică leninist­­stalinist, îi asigură Uniunii Sovietice succesele uriaşe din anii planului cincinal de după război. Patriotismul ţă­rănimii sovietice, vitalitatea şi imensele avantaje ale orân­duirii colhoznice, care s’au manifestat atât de viu în perioada Marelui Război pen­tru Apărarea Patriei, se manifestă cu o nouă putere şi în timpul de după război. Partidul Bolşevic şi Guver­nul Sovietic au luat toate măsurile ca să mecanizeze şi mai mult agricultura. Anul trecut, agricultura socialistă a căpătat din partea Statului mult mai multe maşini de­cât in anul 1940. Din iniţia­tiva tovarăşului Stalin se procedează în prezent la o masivă electrificare a agricul­turii şi se introduce pe scară mare ştiinţa agronomică îna­intată. Forţa, vitalitatea şi măreţia ideilor leninist-staliniste des­pre reorganizarea socialistă a agriculturii, ca şi a tuturor celorlalte idei atotinvingă­­­toare ale leninismului, se con­firmă acum şi in practica statelor de democraţie popu­lară, care au păşit pe calea construirii bazelor so­­cietăţii socialiste şi care fo­losesc intens, în toate dome­niile muncii lor, bogata ex­perienţă a Uniunii Sovietice. Planul cooperatist al lni Lenin SCÂNTEIA Nr. 1î17 Unde pot fi făcute contestaţiile in legătură cu pensiile pentru incapacitate de muncă Ministerul Muncii şi Prevederi­lor Sociale aduce la cunoştinţă că salariaţii şi pensionarii, precum şi urmaşii acestora, examinaţi de Co­misiile Medicale Judeţene, în ve­derea stabilirii incapacităţii lor de muncă, pot face contestaţii, în ca­zul când sunt nemulţumiţi de re­zultatul acestei examinări. Dease­­menea, pot face contestaţii pen­sionarii existenţi la 31 Decembrie 1948, reexaminaţi de Comisiile spe­ciale de verificare In cursul lunii Martie a. c. Contestaţiile se vor adresa Sec­ţiilor de Muncă şi Prevederi So­ciale din cadrul Comitetelor Pro­vizorii Judeţene, în termen de 30 zile de la semnarea procesului ver­bal de examinare, întocmit de Co­misiile Medicale Judeţene. Contestaţiile vor fi soluţionate de Comisia Medicală Centrală din Bucureşti pentru judeţele: Argeş, Muscel, Dâmboviţa, Vlaşca, Pra­hova, Putna, Ilfov, Buzău, Ialo­miţa, Râmnicu-Sărat, Covurlui, Brăila, Tulcea, Constanţa. Comisia Medicală Iaşi, pentru ju­deţele : Rădăuţi, Dorohoi, Câmpu- Lung-Bucovina, Suceava, Botoşani, Baia, Iaşi, Neamţ, Roman, Vaslui, Bacău, Tutova, Fălciu. Comisia Medicală Cluj, pentru judeţele: Bihor, Turda, Alba, Târ­nava Mică, Cluj, Mureş, Sălaj, So­meş, Năsăud, Satu-Mare, Mara­mureş. Comisia Medicală Braşov, pen­tru judeţele: Sibiu, Făgăraş, Bra­şov, Trei-Scaune, Târnava-Mare, Odorhei, Cluj. Comisia Medicală Timişoara, pen­tru judeţele: Caraş, Severin, Hu­nedoara, Timiş-Torontal, Arad. Comisia Medicală Craiova, pen­tru judeţele : Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Romanaţi, Olt, Teleorman. Salariaţii şi pensionarii, precum şi urmaşii lor, nu se vor prezenta in faţa comisiilor decât atunci când sunt citaţi în scris. La prezentare, vor avea copia procesului verbal asupra lor. Cererile adresate până în prezent Comisiei Centrale Me­dicale din Bucureşti au fost trimise secţiilor respective, spre soluţio­nare. t (formul­e din pag. 1-a) principalul duşman al liber­tăţii şi independenţei tuturor popoarelor mici şi mari. Jdanov a desvăluit —■ pe haza schimbărilor esenţiale petrecute în situaţia interna­ţională după războiul antihi­tlerist — faptul de covârşi­toare însemnătate politică şi tactică al nouii repartiţii a forţelor politice, al formării celor două lagăre principale: lagărul imperialist şi antide­mocratic în frunte cu Statele Unite şi lagărul antiimperia­­list şi democratic in frunte cu Uniunea Sovietică. In faţa poporului stă astăzi sarcina de a lupta pentru o pace trainică, pentru demo­craţie şi independenţa na­ţională ameninţate de impe­rialismul american. Această sarcină vitală, a arătat Jdanov, este pe de­plin realizabilă, datorită fap­tului că în urma măreţei vic­torii a U.R.S.S. împotriva fascismului în cel de-al doi­lea război mondial rapor­tul de forţe dintre cele două sisteme, — socialist şi capi­talist — s-a schimbat în fa­voarea celui socialist, dato­rită faptului că Uniunea So­vietică, uriaşa forţă condu­cătoare în lupta popoarelor pentru pace şi socialism este astăzi mai puternică decât oricând şi devine mereu mai puternică. Atrăgând atenţia asupra primejdiei principale pe care ar reprezenta-o pen­­tru clasa muncitoare — în condiţiile superiorităţii lagă­rului păcii faţă de cel al răz­boiului — orice subapreciere a forţelor proprii şi supra­apreciere a forţelor duşma­nului, Jdanov a trasat cu cla­ritate marile sarcini patrio­tice ale partidelor comuniste, ca forţe conducătoare ale poporului în lupta antiim­­perialistă. „Dacă partidele comuniste vor sta ferm pe poziţiile lor, dacă ele nu se vor lăsa intimidate şi şanta­jate, dacă ele vor fi strajă curajoasă păcii trainice şi democraţiei populare, suve­ranităţii naţionale, libertăţii şi independenţei ţărilor lor, dacă ele vor şti, în lupta îm­potriva încercărilor de sub­jugare economică şi politică a ţărilor lor, să se pună în fruntea tuturor forţelor care sunt gata să apere cauza o­noarei şi independenţei na­ţionale, atunci nici un fel de planuri de subjugare a Eu­ropei nu pot fi­ realizate”. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor a confirmat pe deplin justeţea analizei şti­inţifice şi a sarcinilor tactice cuprinse în raportul lui A. A. Jdanov, „Despre situaţia in­ternaţională”. In cei aproape doi ani care s’au scurs de când Jdanov a rostit acest raport, imperia­lismul american — care a trecut dela „planul Marshall” de subjugare economică a popoarelor la crearea blocu­lui agresiv al „Pactului A­­tlanticului” — s-a demascat pe deplin ca fiind vrăjmaşul de moarte al păcii şi liber­tăţii popoarelor. Totodată însă, partidele comuniste, ur­mând cu însufleţire şi curaj linia clară expusă de Jdanov în raportul rostit în numele Partidului Comunist (bolşe­vic) al U.R.S.S., au înregis­trat victorii răsunătoare mo­bilizând popoarele în lupta antiimperialistă. Mişcarea mondială a partizanilor păcii, în plină creştere, dovedeşte astăzi întru totul teza justă a superiorităţii marelui la­găr antiimperialist şi demo­cratic în frunte cu puternica Uniune Sovietică, dovedeşte cât de însemnate şi de mari sunt forţele care — aşa cum arăta Jdanov — se ridică în calea planurilor agresorilor imperialişti. Jdanov a înfie­rat cu toată tăria trădarea cauzei socialismului, trădarea propriei patrii, de către banda naţionalistă a lui Tito, aducând contribuţia sa în­semnată, ca reprezentant al C.C. al P.C. (b), la redacta­rea cunoscutei Rezoluţii a Biroului Informativ al Par­tidelor Comuniste şi Munci­toreşti asupra situaţiei din Partidul Comunist din Iugo­slavia, Rezoluţie al cărei ca­racter salitar este astăzi şi mai evident, în urma de­mascării depline a regimului titoist ca un regim de tip fascist, slugă a imperialis­mului american. Andrei Alexandrovici Jda­nov a pus întreg talentul său de propagandist strălu­cit, de teoretician dintre cei mai remarcabili ai marelui Partid Bolșevic, în slujba răspândirii măreţei învăţă­turi a lui Marx-Engels-Lenin Stalin, a rezolvării, pe baza acestei învăţături, a proble­melor actuale ale culturii so­vietice şi ale frontului ideo­logic mondial antiimperia­­list. Rapoartele făcute de A. A. Jdanov, în numele C. C. al P. C. (b) al U.R.S.S., cu pri­vire la problemele filosofiei, literaturii, muzicii, au arătat limpede măreţia misiunii sa­­vanţilor, scriitorilor şi artiş­tilor sovietici în lupta pen­tru construirea comunismu­lui, au arătat măreţia sarci­nilor culturii sovietice, cea mai înaintată cultură a lumii, înarmând pe intelec­tualii progresişti din întreaga lume in lupta împotriva fi­losofiei, literaturii şi artei putrede imperialiste, ca şi împotriva ploconirii faţă de cultura decadentă a occiden­tului capitalist, împotriva cosmopolitismului, această i­­deologie a burgheziei trădă­toare de Patrie, vrăjmaşe a oamenilor muncii. Aplicând şi desvoltând teo­ria marxistă-leninistă in do­meniul filosofiei, literaturii, artei, rapoartele lui A. A. Jdanov au contribuit la creş­terea avântului măreţei cul­turi sovietice, au ajutat şi ajută popoarelor din ţările democraţiei populare să-şi făurească pe temelii sănă­toase o cultură naţională în formă, socialistă în conţinut, au dus la o întărire a în­tregului front ideologic mon­dial antiimperialist. Alături de partidele comu­niste din toată lumea, de luptătorii marelui lagăr al parii, Partidul nostru, clasa muncitoare, oamenii artei şi ai ştiinţei din R. P. R. vor păstra vie memoria lui An­drei Alexandrovici Jdanov — pildă nepieritoare de luptă­tor bolşevic care uneşte in mod indisolubil teoria vie, marxistă-leninistă, cu prac­tica revoluţionară, şi care îmbină în chip armonios pa­triotismul cel mai fierbinte cu internaţionalismul prole­tar. Ne exprimăm hotărirea de a face mai departe din ope­rele sale — purtătoare ale marilor idei staliniste, — un îndreptar permanent în lupta pentru apărarea păcii, în opera de construire a orânduirii și culturii socia­liste. Un an de la moartea lui A. I. Jdanov Trebue avut în vedere că între dorinţa imperialiştilor de a deslănţui un nou război şi posibilitatea de a organiza un asemenea război este o distanţă uriaşă. Popoarele lumii nu vor război. Forţele care sunt pentru pace sunt atât de însemnate şi de mari, încât, dacă aceste forţe vor fi ferme şi hotărîte în opera de apărare a păcii, dacă ele vor da dovadă de fermitate şi hotărîre, atunci planurile agresorilor vor da faliment total. Pericolul principal pentru clasa muncitoare constă actualmente în subaprecierea forţelor sale şi în supraaprecierea forţelor adversarului. Dacă partidele comuniste vor sta ferm pe poziţiile lor, dacăiif^fflUoise vor lăsa intimidate şi şantajate, dacă ele­ vor fi strajă curajoasă păcii­ trainice şi democraţiei populare, suveranităţii naţionale, libertăţii şi independenţei tarilor lori, dacă ele vor şti, în lupta împotriva încercărilor de sub­jugare economică şi politică a ţărilor lor, să se pună în fruntea tuturor forţelor, care sunt gata să apere cauza onoarei şi independen­ţei naţionale, atunci nici un fel de planuri de subjugare a Europei nu pot fi realizate. A. A. Jdanov Despre situaţia internaţională (Raport făcut la Consfătuirea informativă a reprezentanţilor unor Partide Comuniste, ce a avut loc la sfârşitul lunii Septembrie 1947, în Polonia). „Statele noii democraţii şi mişcarea de eliberare naţională a popoarelor coloniale s’au născut din cenuşa războiului. Socialismul este la ordinea zilei in viaţa popoare­lor. Cine, dacă nu noi — ţara socialismului victorios — şi filosofii noştri trebue să ajute pe prietenii şi pe fraţii noştri de dincolo de hotare, să-şi lumineze lupta lor cu conştiinţa socialismului şti­inţific ; cine, dacă nu noi, treb­ue să le dea această himină şi să­­ înarmeze cu arma ideologică a marxismului”. (A. A. Jdanov , In jurul lucrării lui G. F. Alexandrov „Istoria filosofiei Occidentale", Ed. P.M.R. 1948, pap. 52-53). „Fireşte că literatura noastră, care oglindeşte o or­ânduire net superioară oricărei orânduiri burghezo-democratice, o cultură cu mult mai înaltă decât cultura burgheză, are dreptul să dea altora pilda unei morale noi a umanităţii“. „...A înfăţişa poporul nostru nu numai aşa cum este astăzi, dar a-l privi şi aşa cum va fi mâine, a face ca scrisul vostru să fie un far care săi lumineze mersul înainte — iată sarcina fiecărui scriitor sovietic conștient. Scriitorul nu poate rămâne în urma evenimentelor, el este dator să pășească în primele rânduri, în fruntea po­porului, arătându-i calea desvoltării sale. Calăuzindu-se după metoda realismului socia­list, studiind in mod conştiincios şi atent realitatea, strădui­ndu-se a pătrunde cât mai profund esenţa procesului desvoltării noastre, scriitorul trebue să educe poporul şi să­­ înarmeze din punct de vedere ideologic”. . . (A. A. Jdanov; Raport asupra revistelor „Zvezda şi „Lenin­grad", Ed. P.M.R., 1948, pag. 42-43).

Next