Scȃnteia, ianuarie 1950 (Anul 19, nr. 1621-1646)

1950-01-01 / nr. 1621

Nr. 1621 Republica fragment dintr’un poem pentru pionieri N'a fost mereu aşa! Şi astăzi te cutremuri când gândul zboară'n vremea de pe vremuri. Al câtorva era tot rodul moşiilor întinse, a celor mulţi doar truda palmelor încinse ; — al câtorva huzurul şi belşugul, al celor mulţi, pe umeri gârbovi, jugul, — al câtorva cărbunele şi fierul, al celor mulţi cătuşele şi gerul... In vatra domnilor, se mistuia pădurea, spânzurători pentru cei mulţi cioplea securea; la masa domnilor era desfrâu şi cântec, robii strângeai­ curelele pe pântec; puii de domn sorbeau lumina şcolii, puii de rob orbăcăiau ca sobolii (în palmele aspre, sub frunţi încordate buchile negre stau închise cu şapte lăcate...) La răstimpuri cei mulţi scuturau birurile, bicele, gloanţele domnilor îi culcau cum culcă ploaia spicele; la răstimpuri se ridica gloata toată, gloată. Deja murea pe tron de flăcări, Horia pe roată... Noaptea de veacuri au purtat-o moşii şi strămoşii, pâna­ au răzbit, din roşile inimi, văpăile roşii, până când muncitorii din mine şi fabrici au înălţat steagul, în pumnii lor aprigi, până când Partidul a strâns în jurul lui pe toţi cei flămânzi împotriva celor sătui, pe toţi cei harnici împotriva nemernicilor, pe toţi cei împilaţi împotriva puternicilor — pentru „lupta cea mare’’, pentru lupta lor a fiecăruia şi-a tuturor! .. Din roşile inimi au răzbit văpăile roşii: Timişoara, I­upeni, Griviţa şi-au cântat cocoşii şi prin pâclele nopţii şi-au făcut zorii drum. Desrobitorul popor sovietic, călcând leghi­e şi poştile de MARCEL BRESLAŞU şi-a înfrăţit cu lupta noastră oştile şi ne-am durat strălucitoare ţară de-acum ! Rând pe rând au căzut de-atunci zăgazurile, tot mai larg s’au deschis către mâine priveliştele şi în treizeci decembrie patruzecişişapte „încă un vis a înflorit în fapte’’ şi-am scris cu litere de foc, copile, „republică“ pe-ale Istoriei file, „o patrie a celor ce muncesc uniţi sub roşul steag muncitoresc!“. ... Să fluture sărbătoreşti drapele! Strigaţi, tovarăşi: holda este-a mea, al meu e strungul, cărţile-ale mele, şi ceru'ntreg, cu fiecare stea! ... Dar nu-i sfârşită munca şi nici lupta: prin râvna noastră — dârza, ne’ntrerupta — creşte Republica, necontenit... Hei! Pionieri, ca mâine vine timpul să spuneţi vechii gărzi: „Soseşte schimbul! Vom duce mai departe ce-aţi zidit!“ UN BUN AL TUTUROR e ţara noastră! răspundem toţi de bunul tuturor. Senină s’o păstrăm, ca boîta-albastră şi liberă, ca vulturul în zbor! Nu numai bucurii, nu numai drepturi sunt „ale tuturor’’... Dac’ai s’o ceri, Republică, ţi-om face zid din piepturi, să nu se’ntoarcă vremile de eri! Pacea e să n'o mai tulbure zarafi şi regi şi hora să se’nvolbure în jurul lumii’ntregi ! Decembrie 49 opreliştele. S­AT NOU I. Râpile şi văile îşi descind odăile Să treacă isvoarele Şi să intre soarele Să aducă luminile, Să crească uzinele. Muguresc privirile Pe toate zidirile, Muguresc muşcatele Peste toate satele, Muguresc gherghinele Unde-au fost suspinele. Dimineţi şi sările Şerpuesc cărările Paşii anilor grăbiţi Primăverilor mijiţi. II In tăria deasă-a nopţii Chiaburii şi-arată colţii Şi se târâie ’n tufiş • Ca să muşte pe furiş, Sa muşte om muncitor, Om de viaţă ’noitor. Chiaburii stau pe macate Dela cei flămânzi luate Pentru-o lingură de lapte Şi-o căldare de bucate. Fierbea apa în d­amne, Mamele ’ncepeau a spune La copii că le vor pune In străchini mâncăruri bune, Cir din apă şi mălai, Pe care cu sfori să-l tai Şi-alergau la cei avuţi, Cu şuri multe şi bănuţi Şi-şi vindeau zilele vieţii Şi-şi lăsau pustii pereţii... III. Pentru traiul ce-a avut, Bogatul neîncăput Urăşte făr’împăcare Lumea, noua aşezare. Mâni de fulger, uscăţive, Fac ogoare colective, Rânduesc şi pun temei De-a râturi până’n grindei. Oameni ce merg cot Sa cot, , Bucuria lor şi-o scot. V. de DUMITRU CORBEA Bucuria vieţii lor: Pânea strânsă din ogor IV. Tractoru 'ncepe să are, Lipsa moare în zăvoare. Când începe semănatu Omul îmblă luminatu. Şi grăia cel înşel­atu: — „M’am dus noaptea cu bogatu, „M’a purtat printre bostani „Să fac vrajbă ’ntre ţărani, „Intre cei pe drum porniţi, „Care-au fost mai greu loviţi, „Care-o viaţă au trudit „Şi Ie-a fost dorul lihnit... „Pentru calea ce-au luat „Chiaburul nu s’a culcat. „M’a pilotat pre la mohor „Şi-mi spunea ca să omor. „Şi de-atuncia el tot îmbla „Unde-i uliţa mai strâmbă... „Pe cel deal la Păpălage „A’nceput unul a smulge, „Grâne verzi a reteza. „Şi striga şi necheza, „Iar copita-i scăpăra „Căci tot rodu-i supăra „Şi-ar fi vrut foc şi pârjol „Să rămâie câmpul gol. „Sfărma munca la săraci „Să n’aibă mălai în saci, „Sfărma grâne şi secară „Şi voia blestem în ţară’* Mătrăgune, mătrăgune, Rădăcina-ţi vom răpune, Te vom smulge din ogoare Să nu mai creşti pe răzoare, Să nu ne mai faci zăbavă Cu tulpina-ţi de otravă. VI. Râpile şi văile îşi deschid odăile Şi-şi ridică scările Să coboare zările, Să vie amiezile, Să crească livezile Şi pe toate coamele Să se coacă poamele Şi pe toate luncile Să rodească muncile. An nou, dar de cât aşa an nou, unde ne ar milui ăi de sus cu vreo zece ani vechi, că la bucurii a trecut timpul să te mai aştepţi. S'au dus, s'au topit revelioanele din tim­purile bune. Şi p'atunci nici nu-ţi trecea prin cap că sunt bune, ştiai doar că-s timpuri normale. De platină să fii^ şi tot î­i sângerează inima când te gândeşti la viaţa­ la chefu­rile, la dispoziţia din noaptea de revelion. De găsit, s'ar mai găsi şi acum câte ceva pentru o sindrofie — că până în aşa hal de mizerie şi decădere toi n'au reuşiţi să ne'mpingă — dar când fi­e sufletul pustiit de melancolie, cui să-i mai ardă de zaiafet! Ca prin vis îfi vine'n gând revelioanele de eri, într'o vilă la şosea sau intr'un conac de moşie. Taraful strângănea de inimă albastră, jazzul atingea vreo două rumbe, întindeai un pocheraş pe coco­şei, ca să te prindă ain nou cu noroc, şi după ce erai niţel făcut de şampanie, mastică, whisky, fur­­culiţă, cabernet, când era at­mosfera mai plină de antreu, de poezie, se auzea la radio şi mesajul tronului. Faptul că la 12 noaptea fix, ştiai că se aude vocea regală, îşi dădea aşa ca un sentiment că toate's la lo­cul lor, aşa cum le-am apucat, un fel de stabilitate care-şi în­tărea inima. Azi pe ce chestie să faci chef? De bucuria Planului? Ca să ne facă o plăcere de Reve­lion, odată cu Anu Nou, tra­ge­: alt Plan. A ajuns că după ce o viaţă întreagă am lucrat numai în cifre, procente, soco­teli, la dividende, acţiuni, cursuri de bursă, falimenteacu numai când văd o cifră in ziar mi se face ca o ameţeală la creer. 108®/« realizarea Pla­nului, 25°/o creşterea venitului naţional, 308/a a crescut sa­lariul mediu in indusaie, cum dracu să mai trăeşti în condi­ţiile astea. Şi oricât mă abţin şi caut să mă gândesc la alt­ceva, te atrag cifrele şi pro­centele astea ca un magnet şi mereu iau ziarul în mână. Ca ce au făcut anul asta e nimic fată de ce pun la cale pentru la anul: ţiţeiul să crească la 132,5o/o, oţelul la 1190fi, la construcţiile de maşini valoarea producţiei în 1950 o s'o măreas­că cu 41,70/o fată de cât era anu ăsta. Dacă nu-fi stă min­tea'n loc până unde împing sfidarea ca să arate că ei pot să facă intr'un an fără con­cursul nostru, cât n'am făcut noi în douăzeci de ani. Şi ca să vezi că nu se lasă şi calcă în picioare orice tra­diţii e chiar nebunia asta cu investiţiile, 145 miliarde și as­tea cea mai mare parte în in­dustrie, ca să facă fabrici, motoare, maşini. Bănişori care altădată i-am fi băgat noi în buzunar. 145 miliarde!... Câtă barbarie să pângărească tot specificul eminamente agricol dinadins premeditat. Ce o mai rămâne, din peisajul rustic de la țară când or termina şi planul pe 950 şi ala pe cinci ani• şi-or începe să dudue 25.000 Tractoare? Ce o mai rămâne din poezia satului când s'o tre­­era şi însămânţa mecanic, s'or alunga vrăjile şi vârcolacii, când în toată ţara s'or aduna oamenii la căminul cultural, s'or face case de naştere şi ra­dio, şi când toate mahalalele or pornii pe urma Ferentarilor şi or face bulevard din mai­dan. Ăştia nu glumesc. Dacă merge aşa, o să-i deplaseze pe toţi nepricopsiţii din bordei in bloc, cu concediu plătit, creşă şi cantină la discreţie, dispen­sar pe gratis, club când îi vine chef, facultate de doi ani, atunci dacă stai şi te gândeşti iţi dai seama că nu e numai că batjocoresc decorul patriarhal care mai făcea o variaţie între centru şi mahalale, dar e un plan diabolic care face să se submineze toată ordinea socia­lă care a fost decănd lumea. Vorba la Beatrice, am ajuns ziua când orice textilistă la 30 de războai e mai cineva în so­cietate ca dânsa care se trage din familie de fabricanţi şi ne gustări dela descălecarea re­gatului. Şi când te gândeşti că sunt numai doi ani de la com­primarea monarhiei poţi să-ţi faci o idee unde o să mai a­­jungem. Nu mai e nici un respect al valorilor umane, al echilibrului social, nimic. Am auzit ori des­pre un argat la o moşie a regelui din Săvârşin A fost o­mu la şcoală de partid şi acu a ajuns din argat asistent universitar• Pe alţii, i-a făcut directori şi unde te uiţi în zia­re vezi mutre noi, nu vremuri normale nici dracu n’ar fi în­tors capu după dânşii şi acu nu mai ai loc de ei: inovatori, lucrează în 1950 de câte 3—4 luni, nişte pârliţi, care când a­­ve­rr­ cu fabrică nu-şi termina de făcut nici ce avea pe ziua aia! Ăştia mă rog, îi­ vezi de­coraiţi, fotografiaţi, invitaţi, mă rog elita societăţii. In fiecare zi ies parcă dintr'un sac fără fund tot mai mulți şi-ţi dai sea­ma cu cât se ridică ei, cu a­­tât parcă te'nfunzi şi cobori tu, ca la scrânciob numai că acu s'a dus nădejdea să mai a­­jungem noi sus. Ce este mai infernal cu Pla­nul asta de care râdeam noi la început şi acum sughiţim că zi­ceam că n'o să fie in stare ei nici două luni să conducă fa­bricile fără noi, este cum au reuşit să strângă ca în bala­mare toată economia şi s-o facă să joace ca la paradă după tact, când noi nu ştiam dimi­neaţa dacă vom avea clienţi la prânz şi dacă a doua zi nu izbucneşte criza. Asta vezi, că au reuşit ei să stăpânească forţele naturii şi că nu numai că se împlineşte Planul punct cu punct, dar ce-i mai îngrozi­tor e că fac exact pe dos de ce vrem noi să facă şi le iese 'n plin, cauţi să înţelegi de ce, n'ai cum, şi vezi asta te seacă la inimă, ifi scurtează zilele, te înebuneşte. Zilele trecute mă mai liniştisem. Auzisem la Vo­cea America cum îi trage că vine războiul, manevre militare, bombe — Superbombe. Vorbea mai grozav decât nemţii în timpul războiului. începusem iar să prind curaj când îmi căzură ochii pe un anunţ din ziar cu Bătălia Stalingradului. Şi când mi-am adus aminte ce speranţe ne-am pus noi atunci şi ce-a ieşit, mi s-a dus tot cu­rajul. Nu-i glumă dom'le cu ruşii, dacă le dă lor mâna acum când americanii îi tot trag cu războ­iul să sădească păduri ca să oprească vânturile, să schimbe drumul fluviilor şi să croiască din senin o mare de patru ori cât ţara noastră, înseamnă că se simt în largul lor. Cum dra­cu să pricepi mersul c­­imen­­telor, că-ţi plesnesc creerii şi le apucă damblageala. Mai auzi şi de la Radio Londra că-ţi dă curaj că o sa fie bine şi eu de câte ori văd că se deschide un dispensar, mai răstoarnă unii vreo 3 norme în întrecere, că pe 400.000 de golani i-a învă­ţat carte şi că stabilesc de acu în Plan pe procente câtă fon­tă, ciment, zahăr şi carne o să fie la anul, îmi aduc aminte de fabula de la religie cu mâna misterioasă, care scria noaptea pe zid „zilele-ţi sunt numărate" şi l-a vestit pe Nabucudono­­sor de ultimele zile ale oraşu­lui Pompei. Asta vezi mă obsedează ci­­cum de nu mai pot scăpa. Nu ştiu unde intru un ziar sau pe o lozincă de 7 Noembrie am vă­zut ceva cu revoluţie, capita­lism şi pieire inevitabilă. Şi de atunci nu mai îmi iese din cap. Mi se întâmplă să visez că se ţine cineva după mine şi vrea să mă ia de beregată, iar eu când s-o iau la fugă văd că mi-au înţepenit picioa­rele- Pieirea inevitabilă... La în­ceput îmi făceam şi eu curaj că vor numai să ne sperie dar acum vezi cu ochii cum ţi se desface prăpastia la picioare. Ruşii au bomba atomică. Aju­torul american în China a încă­put pe mâna comuniştilor. 500 de milioane de chinezi s'au dat cu comuniştii. Ăştia ne'nghit ca pe un pilaf cât ai zice peşte. Pe nemţi după cum se vede slabă nădejde să mai pui bază, în America ziarele scriu c­ a început să sufle viscolul crizei. Te simţi cu adevărat ca înainte de cutremur şi cu cât mai tre­ce o lună, un an, şi te uiţi înainte ce te aşteaptă, vezi un singur lucru: pieirea inevitabi­lă, pieirea, brrr... Stăm de vorbă între noi câte­odată şi calculăm raportul de forţe. Dacă judeci obiectiv vezi că la ţară mai rezistăm încă­ Chiaburii nu se lasă ei cu una cu două, pe unde apucă mai bagă ei drăguţii beţe 'n roate, dar până la urmă oricât îşi pun firmă de mijlocaşi, tot mi fi-i îngrădeşte, săracii. In comerţ mai avem poziţii, oameni de ai noştri băgaţi prin diferite locuri şi care i-a ferit deocamdată ăl de sus de verificare, mai sunt ei pe ici pe colo, aşa că n'ar fi o situaţie tocmai disperată. Dar ce-i mai jalnic e că dacă stai să ana­lizezi situaţia la fiecare lună vezi că ei cresc şi noi ne to­pim, încet dar sigur.­­ Tot în război­ e salvarea. Dar dacă tocmai războiul le pune capac la toate? Dacă o iau razna coloniile şi-i molipsesc chinezii pe indieni şi alte na­ţii de pe acolo? Dacă — Doam­ne fereşte — isbucneşte comu­nismul şi'n Anglia de-i mătură pe laburişti? Dacă o să iasă cu steagul roşu şi'n America? Dacă francezii şi italienii după ce primesc arme de la ameri­cani, le bagă baionetele în ju­rul pantalonilor şi-i pun în fri­gare? Fir-ar afurisită să fie de viaţă, că cum o suceşti, cum o învârteşti tot pe-a lor iese. Zău, Doamne, decât aşa revelion, mai bine la mănăstire. Nici Dante, răposatu, nu şi-a închi­puit chinuri mai criminale în Infernul lui ca ce-am ajuns noi să vedem comunismul cu ochii, pieirea inevitabilă şi... Las, mai bine să mai pun Vocea America, poate mai vine vreo directivă de Anu Nou. P. co­nf. Tudor Giaru­ ­ Maften -SPECULANT S­C­A­N­­T­E­I­A Şedinţa plenară a Academiei R.P.R. cu prilejul celei de a doua aniversări a Republicii Populare Române Cu prilejul celei de a doua aniversări a Republicii Popu­lare Române, Academia R.PR a ţinut Vineri după amiază o şedinţă plenară, la care au participat membrii titulari şi corespondenţi. Şedinţa a fost prezidată de prof. Traian Săvulescu, pre­şedintele Academiei R. P. R., fiind de faţă şi prof. dr. C. I. Parhon, preşedintele Prezidiu­lui Marii Adunări Naţionale, preşedinte de onoare al Aca­demiei R.P.R. In cadrul acestei şedinţe, acad. prof. P. Constantinescu. Iaşi a făcut o comunicare cu titlul: „Doi ani de la procla­marea Republicii Populare Române”. In comunicarea sa, acad. prof. Constantinescu-Iaşi a subliniat marile succese pe care poporul nostru le-a ob­ţinut în cei doi ani de la in­staurarea Republicii Popu­­­lare, scoţând în relief ajuto­rul neprecupeţit pe care l-am primit din partea marii Uni­uni Sovietice. Vorbitorul a a­­rătat apoi noile perspective de desvoltare ce se deschid ţării noastre prin Planul de Stat pe anul 1950. In pieţele publice, în cluburi şi Atenee Populare, oamenii muncii au sărbătorit ziua Republicii Populare Române Vineri 30 Decembrie, în pieţele Capitalei, oamenii muncii au sărbătorit cu en­tuziasm împlinirea a doi ani de la proclamarea Republicii Populare Române. Echipe ar­tistice şi fanfare muncitoreşti au făcut ca principalele pieţe din Bucureşti să răsune de veselie şi bunăvoie. Peste tot răsunau lozincile; din ele, ca un val, se ridica dragostea pentru Uniunea Sovietică, pentru marele Stalin şi pen­tru Partidul Muncitoresc Ro­mân. Pe pieptul multora din­tre muncitori străluceau de­coraţiile, semne ale minuna­telor victorii obţinute pe fron­tul construirii socialismului. Pe feţele lor se citea bucuria şi mândria patriotică de a îndeplinit Planul, şi în alra timp încrederea că prn munca lor dârză şi cu aju­torul Uniunii Sovietice, vor putea îndeplini Planul de Stat pe anul 1950, un nou pas spre o viaţă fericită şi îmbel­şugată pentru întregul popor muncitor. In Piaţa Libertăţii, echipele artistice muncitoreşti de la I.C.A.S., de la cooperativa de producţie „ştefan Gheor­­­ghiu”, de la fabrica de ţesă­turi „Pavel Tcacenco” şi dela Monetăria Naţională au ju­cat pentru oamenii muncii veniţi acolo să sărbătorească împlinirea a doi ani dela pro­clamarea Republicii Populare Române. Un muncitor meta­lurgist dela I „Steaua Roşie” spunea: 1 — Petrecere muncitorească, tovarăşe. Sărbătoarea oame­­­nilor care au muncit tot anul şi acum se bucură că munca lor a fost rodnică pentru Pa­trie. Oameni dârzi care pă­şesc la îndeplinirea Planului nou, cu siguranţă că vor iz­bândi, mergând pe drumul arătat de Partid”. Până târziu a răsunat de veselie Piaţa Republicii. Fan­fara Comitetului Provizoriu al Capitalei şi o fanfară mi­litară au distrat pe munci­torii, ostaşii şi cetăţenii strânşi în piaiţă. In locul unde acum câţiva ani au ră­păit mitralierele monarhiei, au răsunat acum cântece pline de bucurie, pline de în­credere în viaţa nouă spre care Partidul conduce între­gul popor muncitor din Patria noastră. Deasemenea în Piaţa „16 Februarie 1933”, „Colentina”, „Cioplea” etc. muncitori CFR- işti şi alţi muncitori au ser­bat şi ei cu multă însufleţire aniversarea scumpei noastre Republici Populare, salutând cu entuziasm noul Plan de Stat pe anul 1950. In Ateneele Populare „23 August”, „Leonte Filipescu” etc., la cluburile întreprinde­rilor C.A.M.-Belvedere, Mone­tăria Naţională, I. C. Frimu, Tăbăcaria Naţională şi la alte cluburi au avuit loc festi­valuri artistice şi conferinţe închinate aniversării Repu­blicii. Oamenii muncii împre­ună cu familiile lor au parti­cipat cu inima plină de bu­curia victoriei, cu gândul la sarcinile noi şi măreţe de în­deplinit, hotărâţi să lupte pentru întărirea şi înflorirea Patriei noastre, apărând pa­cea împotriva imperialiştilor anglo-ameiricani, care vor să arunce lumea într’un nou mă­cel. .­. Serbarea Pomului de Iarnă organizată de C. G. M. pentru copiii muncitorilor evidenţiaţi Vineri după amiază a avut loc în aula Institutului de ştiinţe Juridico-Administra­­tive din Capitală serbarea Pomului de Iarnă, organizată de Confederaţia Generală a Muncii, pentru copiii munci­torilor evidenţiaţi în produc­ţie, din Capitală. Faţada şi interiorul Insti­tuitului de­­ Ştiinţe Juridico- Administrative au căpătat un aspect sărbătoresc. Brazii din faţa Institutului au fost­ împo­dobiţi cu becuri, care inundau curtea cu o lumină veselă şi strălucitoare. La intrarea în aula cea mare, a fost organizată o ex­poziţie cu imagini din viaţa fericită a copiilor din Uniunea Sovietică şi Republica Popu­lară Română. Pe coloanele care sprijină bolta aulei erau atârnate imagini din minuna­tele filme sovietice cu desene animate, atât de îndrăgite de copiii din ţara noastră, întreaga aulă era dominată de un uriaş Pom de Iarnă, împodobit cu becuri multico­lore, ghirlande de hârtie şi flori şi cu sumedenie de ju­cării de tot felul. Sub ochii încântaţi ai co­piilor s-a desfăşurat o minu­nată serbare, la care şi-au dat concursul coruri, acro­baţi, prestidigitatori şi artişti de la teatrele din Capitală. La sfârşitul serbării, copiii care au participat la această minunată festivitate a Pomu­­lui de Iarnă­ au primit daruri, jucării, cărţi cu poveşti, cărţi instructive, etc. Pag. S U.­­ S. S. făureşte belşugul preţuri şi a celorlalte care au mai urmat, poporul sovietic a putut economisi în cei doi ani care s'au scurs, peste 157 mi­liarde ruble. Sporirea belşugu­lui de mărfuri în ţară a dus la o simţitoare mărire a sala­riului real. Intr'adevăr, în U.R.S.S. poţi cumpăra astăzi cu salariul tău mai mult de două ori atâtea bunuri ca înainte. In U. R. S. S., datorită efor­turilor depuse de oamenii so­vietici, datorită neîntreruptei creşteri a productivităţii mun­cii, industria şi agricultu­ra îşi măresc producţia din an în an, din lună în lună. Ele dau ţării bunuri tot mai multe şi mai bune. Se crează acel belşug de mărfuri de tot felul, necesar construirii socie­tăţii comuniste, în care fiecare va primi după trebuinţele sale. In Decembrie 1947, Uniunea Sovietică a desfiinţat cartelele pentru toate produsele de larg consum. De atunci toate aceste produse, fie alimentare, fie in­dustriale, pot fi cumpărate în magazinele Statului, ale coope­raţiei sau în piaţa colhoznică fără nicio restricţie. Este lucru ştiut că în timpul războiului U.R.S.S. suferise dis­trugeri mai mari decât oricare altă ţară. Totuşi încă în primii doi ani ai planului cincinal de după război, în 1948 şi 1947, industria socialistă şi agricul­­­tura colectivă a UR.S.S. au produs atât de multe mărfuri de larg consum, încât limitările dinainte au devenit, pur şi sim­plu, inutile. In acelaş timp, Statul Sovie­tic a procedat la o importantă scădere a preţurilor mărfuri­lor. Datorită acestei scăderi de „Problema grânelor în ţara noastră a şi fost rezol­vată", a spus tov. G. M. Mălencov la 6 Noembrie a. c., in raportul său cu prilejul aniversării Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Interiorul acestui magazin de desfacere a pâinii — magazinul Nr. 1 din sectorul „Octombrie" din Moscova1a — ilustrează grăitor aceste cuvinte. E o imagine concretă a belşugului care domneşte astăzi in Ţara Socialismului. Viaţa a devenit mai veselă, mai uşoară. Tot mai mulţi oameni ai muncii au posibilitatea să aibă radio în casele lor. In magazinul de radio din Piaţa Colhoznică din Moscova, cumpărătorii găsesc aparate de radio, de cele mai diferite şi moderne tipuri. Creşterea permanentă a vânzări­lor dovedeşte că preţul lor este accesibil oricui. La Kiev, cererile bun laşilor în producţie de a-şi cum­păra automobile proprii sporesc din zi în zi. Iată în curtea magazinului un număr mare de maşini, tocmai aduse de la gară. Au şi venit cumpărătorii să le vadă.

Next