Scȃnteia, aprilie 1950 (Anul 19, nr. 1698-1722)

1950-04-01 / nr. 1698

Pag. ^ SCÂNTEIA Cine este interesat in fabricarea bombelor atomice ? La această întrebare ne răs­punde schema de fată, care ne arată legăturile Comisiei ame­ricane a energiei atomice cu cercurile monopoliste. Această comisie se compune din 8 membri: cinci dintre ei, printre care se numără și fos­tul ministru de externe al Sta­telor Unite, Byrnes — unul din­tre cei mai înrăiţi aţâţători la război —, sunt conducătorii unor societăţi ce depind de trustul Morgan. Cu diversele sale bănci, printre care şi „First National Bank", trustul Mor­gan este în fruntea celor 8 mari grupuri financiare, care deţin în fapt întreaga putere economică şi politică în Statele Unite. Comisia energiei atomice a pus toată producţia de bombe atomice în mâna industriaşilor, înfiinţând în acest scop două aşa numite comitete consulta­tive : comitetul consultativ al in­dustriei şi comitetul consultativ al minelor şi explorărilor. Comitetul consultativ al in­dustriei este format din trei oameni ai trustului Morgan, trei ai trustului Frockfeller, unul al trustului Dupont de Nemours, trust de industrie chimică, ce exercită o mare influenţă în comisie (acest trust deţine o parte importantă în realizarea instalaţiilor atomice — un mi­liard trei sute milioane dolari — şi este legat de trustul ger­­man al lui I. G. Farbenindus­trie), un reprezentant al trustu­lui Mellon, unul al trustului pe­trolifer Shell Oii şi unul al lui International Nickel, care nu­mără printre directorii săi pe John Foster Dulles, faimosul a­­ţâţător la război şi consilierul pentru politică externă al par­tidului republican. Comitetul consultativ al mi­nelor şi explorărilor este for­mat din şase oameni ai trustu­lui Morgan, un asociat al băncii Dillon Read, legată de trusturile germane ale oţelului, prin intermediul vice-preşedin­­telui său, Paul Witze, un cu­noscut admirator al naziştilor, care a reuşit să devină la sfâr­şitul anului 1949 unul din şefii politici ai Departamentului de stat, şi, în fine, un reprezentant al lui International Nickel. Aceleaşi trusturi au născocit şi faimosul plan Baruch, plan care — sub pretextul controlu­lui internaţional asupra energiei atomice — tinde la dominaţia Statelor Unite asupra întregii producţii de bombe atomice şi, în genere, a energiei ato­mice. Cine sunt oamenii interesaţi în planul Baruch ? Primul pe listă este chiar Ba­ruch, care şi-a început cariera într-o întreprindere a grupului Morgan; el este un intim prie­ten al lui Byrnes, devenit el în­suşi, după ce a părăsit guver­nul, director al societăţii mi­niere „Newmont Mining Co.", conduse de trustul Morgan. Ur­mează la rând Fred Searls Ju­nior, preşedinte al aceleeaşi com­panii „Newmont Mining Co." şi, insfărşit, alte trei personagii a­­parţinând aceloraşi cercuri mo­nopoliste. Trustul german al oţelului din Germania Occidentală care este legat de aceşti trăgători de sfori ai politicii americane este controlat de trustul Morgan şi de banca Dillon Read, care conduce deasemenea şi Banca germană „Deutsche Bank". O „personalitate marcantă" a lui „Deutsche Bank" este Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei Occidentale. Trebuie arătat că soția lui, Adenauer, (născută Gussie Zins­ser) este vară primară cu Ellen Zinsser, soția gene­alu­i Mc­Cloy, înalt comisar american in Germania Occ­­er.td­o. Cara lui­ Ellen, Peggy Zinsser, este măritată cu Lewis W. Douglas, ambasadorul U.S.A. în Anglia, care este totodată vicepreşedin­tele puternicei întreprinderi chi­mice „American Cyanide" şi director al lui „Mutual Life As­­surance", una din societăţile lui Morgan. Fratele lui Ellen şi Peggy, aşadar vărul primar al lui Gussie Adenauer, este John Sharman Zinsser, director la două întreprinderi chimice şi unul din directorii lui J. P. Mor­gan et. Co. Vedem, deci, că nu numai bomba atomică, dar întreaga politică americană pentru între­buinţarea bombei atomice în scopuri de agresiune este în mâinile celui mai hrăpăreţ mon- [ stru al Wall Streetului, trustul Morgan, ale cărui interese sunt strâns legate de interesele trus­turilor din Germania Occiden­tală. lată cine sunt acei care se opun interzi­cerii armei atomice şi folosirii energiei atomice în scopuri paşnice ! Sesiunea de­­ la Stockholm a Comi­tetului Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii a chemat pe toţi oa­menii de bună cre­dinţă d­i­n întreaga lume să intensifice lupta pentru interzi­cerea necondiţionată a f­rmei atomice, ca armă de agresiune şi distrugere în massă. Popoarele lumii pot şi trebue să pună arma atom­i­c­ă în afara legii ! (După revista „Partizanii Păcii") casatorit cu SllEM* ZINSSER I in 1930 COMISIA A M E R ICA AIA a eV­tra Iei atomice COMITETUL CONSULTATIV AL INDUSTRIEI' 3 nodali CI Im MORGAN, 3 m Im ROCKFEUER , li MILION, , dt, PONT. I SHELL OII. li / riNTERNATIONAI NICKEl (Fosttr Oull.si COMITETUL CONSULTATIV AL MINELOR Șl EXPLORĂRILOR MEMBRI I INTERNATIONAL NICKEl Í nodali MORGAN, l’EHION RIACi Of ELARIIIE REUNITE (VEREINIGTE STAHLWERKE) Gernuima Occidentală KONRAD ADENAUER Director al BÁNCH GERMANE} i Cancelarul fier maniat Occidentale BOMBA ATOMICĂ P&, AM­E­R­I­CANĂJJF PRODUCȚIĂI^V^ căsătorit tu ► DEGGY ZINSSER i» mi casatorit cu ’ GUSSII ZINSSER* In lift Procesul spionilor titoişti din Bulgaria Toți acuzaţii şi-au recunoscut vinovăţia SOFIA 30 (Agerpres). — TASS transmite: La procesul spionilor iugo­slavi din Bulgaria, primul a fost interogat acuzatul Bran­co Zveratz („Simeria”) care şi-a recunoscut pe deplin vi­novăţia pentru toate crime­le de care este acuzat. Acuzatul a arătat că în iunie 1948, pe când ocupa postul de comandant de ba­talion în Corpul Gărzii Popu­lare din Iugoslavia, a fost chemat la ministrul de afa­ceri interne al Serbiei, Slobo­dan Penezici. Acesta l-a in­format că din ordinul per­sonal al lui Rancovici, el, Zveratz, va fi trecut pe teri­toriul R. P. Bulgaria pentru a îndeplini misiunile secrete care îi vor fi încredinţate de către şeful serviciului de par şapoarte al ambasadei iugo­slave din Sofia, Svetozar Sa­vici („Polieto”). Când Zve­ratz a consimţit, Penezici i-a transmis instrucţiuni în ce priveşte trecerea sa ilegală în Bulgaria şi i-a comunicat modul cum trebue să stabi­lească contactul cu Savici după trecerea frontierei, grupe de trei până la cinci persoane pentru a săvârşi cu ajutorul lor acte de diversi­une în întreprinderi şi în spe­cial la uzina „Gheorghi Dimi­tavici a spus, a declarat mai departe acuzatul, că la apropiata sărbătoare naţio­nală a Bulgariei — 9 Sep­tembrie — vor sosi oaspeţi din ţările de democraţie populară şi din U.R.S.S. şi că Uniunea Sovietică va fi reprezentată probabil de mareşalul Voro­­şilov. Eu urma să organi­­zez, cu ajutorul altor persoane alese de mi­­ne, un grup terorist şi să arunc în cursul demonstraţiei o bom­bă pe mausoleul lui Gheorghi Dimitrov unde în acel moment se vor afla membrii guvernului b­u­l­g­a­r, delegaţia sovietică în frunte cu mareşalul Voroşilov şi alte de­legaţii ale ţărilor de tron”. SAVICI M’A ASIGU­RAT CA AMBASADA IUGO­SLAVA DELA SOFIA NE VA FURNIZA MATERIALE EX­PLOZIVE. democraţie populară. Savici m’a asigurat că în învălmăşeala care se va produce vom reuşi să fugim. Am acceptat această misiune. In continuare, Zveratz a declarat că la 1 Septembrie, Savici i-a ordonat să plece la Signeti pentru a culege cu ajutorul căpitanului emi­grant Bero Iovanovici infor­­maţiuni cu caracter de spio­naj. La 15 Septembrie, Zve­ratz a primit misiunea de a pleca la Plovdiv pentru a se întâlni cu pilotul Branco Bănici şi mecanicul Popovici, emigranţi aflaţi în serviciul aviaţiei bulgare. Mi-am în­deplinit această misiune — a spus acuzatul — şi am trans­mis lui Savici date cu privire la amplasamentul aerodro­mului din Plovdiv şi la nu­­mărul ft.iiofl.TiP aflat anulu. Planul unui monstruos atentat împotriva mareșalului Voroșilov și a membrilor g­uvernului bulgar Uneltirile ticăloase ale clicii fasciste - titoiste împotriva R. P. Bulgaria La sfârşitul convorbirii noastre — a continuat acu­zatul — Penezici a declarat că Bulgaria şi poporul bulgar sunt duşmanii Iugoslaviei şi ai popoarelor iugoslave şi că nu este departe timpul când Bulgaria va deveni a şaptea republică a Iugosla­viei. Ceva mai târziu, a spus acu­zatul, am înaintat o cerere Comitetului Central adresată lui Rancovici, în care am sub­liniat că am fost omis pe nedrept la avansare și că de cinci ani mă aflu în gradul de căpitan. Curând după aceasta am fost chemat la Penezici care mi-a declarat că voi fi avansat nu numai la gradul de maior, dar chiar la gradul de locotenent-colo­­nel dacă voi duce la îndepli­nire toate misiunile ce mi-au fost încredinţate. Penezici a spus că puterea populară în Bulgaria va fi curând răstur­nată şi că acei dintre noi care se vor afla acolo vor avea precădere la avansare in grad. Penezici mi-a arătat pla­nul oraşului Sofia şi locul unde trebuia să mă întâlnesc cu Savici. El mi-a propus ca, la nevoe, să mă adresez în orice chestiune locotenent-co­­lonelului Voican Lukici, şef adjunct al UDB (serviciul de spionaj iugoslav) de la Bel­grad. Acuzatul a vorbit în continuare despre legătura sa cu informatorul Miodrag Milo­­şevici („Subiretz”), care se află şi el pe banca acuzaţi­lor. Miloşevici la prezentat pe Zveratz prietenului său Slobodan Mitrovici. Curând după aceasta acu­zatul a fost din nou chemat de Penezici care l-a instruit ca în convorbirile sale­­ cu prietenii să lase să se înţe­leagă că el a fost exclus din Corpul Gărzii Populare din Iugoslavia pentru că ar­­ fi sprijinit Rezoluţia Biroului In­formativ al Partidelor Comu­niste. Penezici l-a instruit pe Zveratz cum să-l înjure pe Tito şi guvernul iugoslav. La 29 Martie 1949, Zveratz a fost chemat de Voican Lu­kici care i-a ordonat să trea­că ilegal chiar în aceeaşi zi în Bulgaria împreună cu Slo­bodan Mitrovici şi Miodrag Miloşevici. Acuzatul Zveratz a descris apoi în faţa Curţii împrejurai­rile în care el a trecut fron­tiera. După ce au pătruns pe teritoriul bulgar, spionii iugo­slavi au declarat organelor bulgare ale securităţii de stat că ei sunt emigranţi politici fugiţi din cauza persecuţiilor autorităţilor iugoslave. La 1 Mai 1949 ei au fost puşi în libertate şi s’au stabilit în R. P. Bulgaria ca emigranţi iugoslavi. In ziua de 15 Mai, acuza­tul Zveratz s’a întâlnit cu Sa­vici la Sofia la ora şi locul stabilit. Savici l-a întrebat pe Zveratz de trecerea fron­tierei, de numărul emigranţi­lor iugoslavi din Bulgaria, de ocupaţiile lor, etc. Savici, a declarat acuzatul, mi-a indicat care din emi­granţi trebuiau să fie supra­vegheaţi şi cum să urmăresc activitatea lor şi mi-a dat 10.000 de leva. La 1 Iunie, m-am întâlnit cu Savici pentru a doua oară. La cea de a treia întâlnire a noastră, care a avut loc la 15 iunie, a continuat acuza­tul, i-am vorbit lui Savici despre apariţia ziarului NA­­FRED — organul emigranţi­lor politici iugoslavi —, despre ofiţerii emigranţi care au fost angajaţi în Armata Populară Bulgară, etc. In cursul acestei întreve­deri, Savici l-a însărcinat pe Zveratz să asasineze pe Ra­­domir Andrici, locotenent­­colonel în armata iugoslavă şi deputat în Scupşcină, spri­jinitor al Biroului Informativ, care fugise din Iugoslavia în Bulgaria. Savici, a arătat Zveratz, mi-a dat 10.000 leva şi mi-a propus să culeg şi să-i trans­mit informaţii secrete cu pri­vire la amplasamentul, echi­pamentul şi efectivul Armatei Populare Bulgare şi în spe­cial al aviaţiei. El mi-a trans­mis un salut din partea lui Penezici si MI-A COMUNI­CAT CA MA VA APROVIZIO­NA IN CURÂND CU BOMBE, REVOLVERE SI MATERIALE EXPLOZIVE DEPOZITATE LA AMBASADA IUGOSLAVA şi de care eu aveam nevoe pentru efectuarea de acte subversive şi teroriste. El mi-a propus să stabilesc con­tact cu anumiţi funcţionari ai întreprinderilor din Sofia şi să aflu care dintre ei sunt ostili guvernului bulgar şi care simpatizau cu Tito, şi să formez cu aceştia din urmă Zveratz a declarat mai de­parte că a săvârşit crimele sale sub influenţa propagan­dei pe care a dus-o şi o duce în Iugoslavia clica lui Tito. Mi-am dat seama de gre­şelile mele, a declarat Zve­ratz, şi de gravitatea crimelor pe care le-am comis. Tito şi Rancovici sunt adevăraţi agenţi ai imperialiştilor anglo­­americani şi duşmani ai cla­sei muncitoare internaţio­nale TITO FACE ACUM ACELAŞ LUCRU PE CARE L-A FĂCUT ÎNAINTE HIT­LER. Tito intenţionează să subjuge ţările democrate sla­ve şi să extermine popoarele slave. Răspunzând mai departe la întrebările procurorului Pe­­trinski, acuzatul a spus: Consider că Tito este duşma­nul socialismului şi agent al imperialismului anglo-ameri­­can. Acum înţeleg pe deplin că Tito încă de mult a plă­nuit să ocupe şi să jefuiască toate ţările de democraţie populară. PROCURORUL PETRINSKI:­ Nu se simţea atitudinea os­tilă a conducătorilor titoişti faţă de Republica Populară Bulgaria şi înainte de Rezo­luţia Biroului Informativ? In special, puteau intrai ziare bulgare în Iugoslavia şi Ma­cedonia ? ACUZATUL: Nu aveam po­sibilitatea să citim ziare bul­gare şi, după Rezoluţia Bi­roului Informativ toţi ofi­ţerii au semnat un angaja­ment de a nu frecventa în­trunirile niciu­nei asociaţii a cărei activitate este legată de ţările , de democraţie populară. PROCURORUL: Ce vă spu­nea Savici atunci când v’a dat instrucţiuni de a atenta la viaţa mareşalului Voroşi­lov şi a reprezentanţilor ţă­rilor de democraţie populară, în cursul serbărilor de la 9 Septembrie? ACUZATUL : Savici consi­dera că trebue convins un bulgar să arunce o bombă pe tribună pentru a submina relaţiile de prietenie dintre R. P. Bulgaria şi Uniunea So­vietică. I PROCURORUL: Deci acea­sta era o lovitură şi împo­triva Uniunii Sovietice? ACUZATUL: Da. Acuzatul a declarat că Tito, Rancovici, Penezici şi alte persoane din clica titois­­tă sunt deasemenea răspun­zători pentru crimele grave săvârşite de el împotriva R.P. Bulgaria. Răspunzând întrebărilor puse de avocatul apărării, acuzatul a spus că nu a dus la îndeplinire misiunile care i-au fost date, deoarece nu a putut găsi elemente potri­vite pentru acest scop. La întrebarea preşedintelui Tribunalului dacă recunoaşte declaraţiile făcute în cursul instrucţiei preliminare şi dacă nu au fost folosite impotriva sa violenţa sau presiuni mo­rale din partea autorităţilor anchetatoare sau a altor or­gane, ACUZATUL A DECLA­RAT CA RECUNOAŞTE PE DEPLIN MĂRTURISIRILE FĂ­CUTE SI NEAGA FOLOSI­REA ÎMPOTRIVA SA A ORI­CĂROR METODE DE VIO­LENŢA. In şedinţa din după amiaza zilei de 29 Martie Tribunalul regional din Sofia a intero­­gat pe acuzaţii Miodrag Mi­losevic­ („Subiretz”), Bogoliub Ilici, Darinka Borislavova Stoikova, Caterina Spasova şi Ivan Georgiev Boiabtaliev. TOŢI ACUZAŢII ŞI-AU RE­CUNOSCUT VINOVĂŢIA. „Tito face acum acelaş lucru pe care l-a făcut înainte Hitler“ Poporul olandez cere încetarea conferinţei aţâţătorilor la război de la Haga Creşte numărul partiza­nilor păcii în Finlanda HELSINKI, 30 (Agerpres).­­ TASS transmite: Hotărîrile sesiunii de la Stock­holm a Comitetului Perma­nent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, care cheamă la o extindere cât mai mare a luptei pentru pace, au găsit un puternic răsunet în rândurile masselor largi ale poporului finlandez. Aceasta o dovedeşte marele succes al Ştafetei păcii, ai cărei participanţi sunt în­tâmpinaţi de mii de oameni din diferite localităţi ale Finlandei, care îşi exprimă voinţa de a lupta pentru pace. In acelaş timp în întreaga ţară se aleg noi Comitete de luptă pentru pace şi se mă­reşte numărul organizaţiilor de PARIS, 30 (Agerpres). — Zia­rul L’HUMANITE subliniază suc­cesele obţinute de candidaţii Par­tidului Comunist în alegerile pentru Consiliile Municipale ale oraşelor Souillac (departamentul Lot) şi Arpajon (departamentul Seine et Oise). La Souillac con­silierii municipali comunişti a­­leşi au obţinut un număr mai HAGA, 30 (Agerpres). — TASS transmite: Oamenii muncii din O­­limda protestează împotriva conferinţei militare a semna­tarilor pactului agresiv al Atlanticului de Nord. Din nu­meroase oraşe şi sate olan­deze sosesc­ la Haga noi proteste din partea popu­laţiei care cere încetarea conferinţei aţâţătorilor la război. Comitetul Partizanilor Pă­cii din Olanda cheamă pe massă care au aderat în bloc la Comitetul Permanent pentru apărarea păcii din Finlanda. In ultimul timp, la această orga­nizaţie au aderat numeroase sindicate, diferite uniuni sin­dicale şi alte organizaţii de­mocrate din Finlanda. In întreaga ţară continuă de­asemenea strângerea de semnă­turi pentru petiţia pentru pace. După date necomplete sau strâns pentru această petiţie peste 300.000 semnături. Succesele mişcării partizani­lor păcii stârnesc furia reac­­ţiunii finlandeze, care nu se mai limitează la propaganda prin presă ci se dedă la acte de agresiune brutală împotriva elementelor democrate, oamenii muncii din Olanda să-şi manifeste voinţa lor de pace, să iasă — la 1 Aprilie — pe străzile oraşului Haga şi să arate participan­ţilor la conferinţa aţâţătorilor la război de la Haga hotărîrea lor fermă de a lupta pentru pace, pentru prietenie între popoare. După cum anunţă ziarele, la 1 Aprilie vor sosi la Haga „caravane ale păcii" din numeroase oraşe olandeze, mare de voturi decât toţi candi­daţii partidelor de dreapta la un loc. In oraşul Arpajon, candida­tul comunist a întrunit 55 la sută din numărul voturilor. In urma alegerii acestui candidat, comuniştii deţin majoritatea în Consiliul Municipal din acest oraş. Hol succese ale comuniştilor francezi în alegerile municipale PE SCURT • Delegaţii Uniunii Sovie­tice, Republicii Polone şi Re­publicii Cehoslovace au părăsit Comisiunea pentru transporturi şi comunicaţii a Consiliului Economic şi Social al O.N.U., în semn de protest împotriva prezenţei ilegale în Comisiune a delegatului clicii Kuomi­r­­tangului. • O delegaţie a organizaţii­lor comerciale poloneze s-a reîntors în Republica Polonă, după o şedere de două luni în R. P. Chineză, unde a avut ca misiune stabilirea relaţii­­lor comerciale la această ţară. In urma tratativelor pur­tate, au fost încheiate o serie de contracte. • Guvernul italian a refuzat să admită participarea Uniunii Sovietice la târgul de mostre, care va avea loc anul acesta la Milano, sub pretextul „lipsei de spaţiu”.­­ Ziarul HAARETZ scrie că între Israel şi Spania fran­­chistă s-a stabilit o apropiere prin intermediul cercurilor ca­tolice de la Ierusalim. Se mai anunţă din surse spaniole, că guvernul franchist a primit a­­sigurări din partea guvernului Israelului că acesta este gata să sprijine interesele fran­­chiste la O.N.U. dacă Spania va recunoaşte Statul Israel. • Revista americană NEWS­WEEK arată că militariştii a­­mericani intenţionează să spo­rească cheltuelile de înarmare. Actualul buget de război îm­preună cu alte cheltueli legate de expansiunea politică şi eco­nomică a Statelor Unite repre­zintă 70%/0 din buget. Delegaţia cooperatistă sovietică a sosit la Moscova venind din R.P.R. MOSCOVA, 30 (Agerpres). — TASS transmite: La 29 Martie delegaţia coo­peratistă sovietică alcătuită din A. V. Liubimov şi A. F. Orehanov s’a înapoiat la Mos­cova venind din Bucureşti, unde a participat la lucrările primului Congres al Coopera­ției din Republica Populară Română. Scamatoria „alegerilor“ din Iugoslavia Tito: „Hocus, pocus, majoritate în alegeri. (Numai de nu s’ar vedea mâinile ajutorului!). Desen de CI” Nr. 1698 Grevă de mari proporţii in Anglia LONDRA, 30 (Agerpres). — Mişcarea grevistă şi de protest împotriva politicii guvernului britanic se in­tensifică. Astfel după cum anunţă a­g­e­n­ţ­i­il­e americane de presă, un mare număr de muncitori mineri din Ma­rea Britanie au intrat Miercuri în grevă în semn de protest împotriva poli­ticii guvernului de înghe­ţare a salariilor. Această grevă de mari proporţii ameninţă produc­ţia de cărbune în nume­roase mine din Galia de Sud. Conducerea sindicatului a organizat un meeting de masă în seara zilei de Miercuri. Pe de altă parte se anunță că docherii din Londra au ţinut deasemenea un mee­­ting în cadrul campa­niei de protest împo­triva sosirii transpor. DELIN­ 30 (Agerpres). — Ziarul indian CROS­SROADS publică mesajul Congresului Sindicatelor din întreaga Indie adresat oame­nilor muncii din India, în le­gătură cu „Săptămâna luptei pentru pace” care se va des­făşura în curând în India. In mesaj se spune: „Consiliul general al Congresului Sindi­catelor din întreaga Indie cheamă toate organizaţiile sindicale să constitue Comi­tete de luptă pentru pace în fiecare întreprindere, în fiecare instituţie, în fiecare cartier muncitoresc şi să ducă o campanie neobosită pentru demascarea planurilor de război ale statelor impe­rialiste şi ale sateliţilor lor”. turilor de armament din Statele Unite. ★ LONDRA, 30 (Agerpres). — TASS transmite : Secretarul general al Partidului Comunist En­glez, Harry Pollitt, a criti­cat cu asprime în cadrul­ unui mare meeting dis­cursul ţinut in ziua de 24 Martie de Morrison, discurs plin de atacuri antic­oomu­­niste şi în care aces­­ta d­in urmă a chemat sindicatele „să se debaraseze de ce c­omu­­nişti“. Pollitt a declarat câ­­ Morrison doreşte să slă­­­bească lupta muncitorilor britanici pentru revendică­rile lor juste, prin înlătu­rarea comuniştilor din sin­dicate. Dar un număr tot mai mare de muncitori încep să înţeleagă că comuniştii sunt singurii care apără în sindicate adevăratele inte­rese ale clasei muncitoare. „CONSILIUL GENERAL, se spune în mesaj, CHEAMA CLASA MUNCITOARE SA LUPTE CU DÂRZENIE ÎM­POTRIVA TUTUROR ÎNCER­CĂRILOR DE A ATRAGE INDIA INTR’UN RĂZBOI IM-­­POTRIVA UNIUNII SOVIE­TICE, A tarilor DE DE­MOCRAŢIE POPULARA ŞI A R. P. CHINEZE şi să stea în­totdeauna alături de Uniunea Sovietică, prima ţară a so­cialismului victorios. Consiliul general al Congresului Sini­dicatelor din întreaga Indie sprijină întru totul propune­­rile făcute de Comitetul Per­manent al Congresului Mom­dial al Partizanilor Păcii, în mesajul adresat Parlamentei lor din toate țările. Intensificarea luptei pentru pace în India Congresul Federaţiei Tineretului Comunist Italian ROMA 30 (Agerpres). — TASS transmite : Miercuri s-a deschis la Li­vorno Congresul Naţional al Federaţiei Tineretului Comu­nist Italian. In­ Prezidiul de onoare al Congresului au fost aleşi : I. V. Stalin, Mao Tse Dun, Mau­rice Thorez, Dolores Ibár­ruri, conducătorii partidelor Comuniste din alte ţări, pre­cum şi fruntaşii mişcării de tineret W. Mihailov şi Guy de Boisson. In Prezidiul activ al Con­gresului au fost aleşi secreta­rul general al Partidului Co­munist Italian, Pălmiro To­gliatti, precum şi Luigi Lon­go, Pietro Secchia, Mauro Scoccimarro, Eduardo D’Ono­­frio, Giuseppe Di Vittorio şi alţi membri din conducerea Partidului Comunist Italian. La masa Prezidiului au mai luat loc şi membrii Comite­tului Naţional al Federaţiei Tineretului Comunist, secre­tarul general al Federaţiei Mondiale a Tineretului De­mocrat, Enrico Boccara, En­rico Berlinguer şi alţii. Luând cuvântul, Enrico Berlinguer, membru în con­ducerea Federaţiei Tineretu­lui Comunist Italian, a pre­zentat un raport asupra ac­tivităţii Federaţiei în perioa­da de 10 luni, care a trecut de la data reconstituirii ei. El a expus de asemenea şi prin­cipalele puncte din progra­mul activităţii Federaţiei pe viitor. In numele delegaţilor, Pre­zidiul Congresului a adresat un protest guvernului italian împotriva refuzului acestuia de a acorda vize de intrare unui număr de delegaţii străine. Participanţii la Congres şi-au manifestat solidaritatea înflăcărată cu întregul tine­ret democrat italian şi cu ti­neretul democrat din întrea­ga lume. Moartea lui Leon Blum PARIS 30 (Agerpres). — A- la Paris, în vârstă de 77 ani,­genţia FRANCE PRESSE trans- Leon Blum, preşedintele parti­­mite că Joi a încetat din viaţă durul socialist francez. Cetăţenii sovietici resping cu dispreţ decoraţiile primite de la clica Titc-Hancov»'’' MOSCOVA 30 (Agerpres)—­meni care s? TASS transmite : gărul ant! PRAVDA publică următoa- au dever rea scrisoare: tori la Noi, reprezentanţi ai opi­­triva unei publice sovietice ucrai- milo­niene, oameni ai muncii de pe S­­fărâmul literaturii şi artei din­­ Republica Socialistă So­vietică Ucrainiană, reprezen­tanţi ai Armatei Sovietice, am fost decoraţi cu ordine şi i­dalii iugoslave. Pe atunci se ştia că conducătorii da­tăzi ai Iugoslaviei au de încă din timpul război, unii din ei chiar­­ spioni şi provocatori şi zertat în lagărul impe­lor anglo-americani. Rezoluţia Biroului Ii­tiv al Partidelor Cor­ea şi procesele trăd şi conspiratorilor din ria. Bulgaria şi din a de democraţie popul scos la iveală şi au d­­e deplin şi cu toată rea, în faţa întregii lu lui Tito­ Rancovici c­­tori mârşavi ai lagă­­mocratic şi ca cei mi duşmani ai poporulu­­i popoarelor din democraţie popular Uniunii Sovietice. ( este incompatibil c şi conştiinţa noast ţeni ai marii Ţări mului să purtăm o­noraţii primite de — REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str Dobrogeanu Gherea Nr. 5, Centrala telefonică 3.26.20. Cont cec poştal Nr. 1.381 — Tiparul: Imprimeriile „SCRISUL LIBER”, Str. Dobr ABONAMENTE: Individuale lunar lei 100. Colective pentru muncitori, ţărani şi intelectuali lunar lei 80. Taxa poștală plătită în numerar conf. aprob. Dir. Gen. P.T.T. 118.578/1

Next