Scȃnteia, iunie 1950 (Anul 19, nr. 1747-1772)

1950-06-01 / nr. 1747

Pag. 2 CAPITOLUL I Dispoziţiuni generale ART. 1. — Codul Muncii stabileşte ’ reguli pentru con­tractele colective şi contracte­­le de muncă, normele de mun­­că şi salarizare, timpul de lucru şi odihnă, răspunderea materială şi compensaţiile, protecţia muncii, asigurările sociale, jurisdicţia muncii, precum şi pentru toate ce­lelalte probleme legate de muncă. ART. 2. — Codul Muncii se aplică pe de o parte angaja­ţilor — muncitori şi funcţio­nari — iar pe de altă parte organelor şi instituţiilor de Stat, întreprinderilor şi organi­zaţiilor economice ale Sta­tului, organizaţiilor coopera­tiste şi celor cu caracter ob­ştesc, precum şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice din sectorul particular, care folosesc munca salariată. CAPITOLUL II Despre contracte colective fie muncă ART. 3 — Contractul colec­­tiv este o convenţie care se încheie între comitetul sin­dical din întreprindere ori instituţie ca reprezentant al muncitorilor şi funcţionarilor pe de o parte şi cei care an­gajează pe de altă parte. Prin contractul colectiv se stabilesc angajamentele am­belor părţi privind: a) desfăşurarea procesului de producţie în scopul înde­plinirii Planului de Stat; b) îmbunătăţirea condiţii­lor de muncă şi de trai ale muncitorilor. ART. 4. — Prin contractul colectiv care se încheie în sectorul particular se stabi­lesc: a) angajamentele celor ce angajează pentru îmbunătă­ţirea condiţiunilor de muncă şi trai ale muncitorilor şi funcţionarilor; b) îndatoririle faţă de Stat ale celor ce angajează. ART 5. — Condiţiunile sta­­bilite prin contractul colectiv se extind asupra tuturor an­gajaţilor, indiferent dacă sunt sau nu membri ai sindicatului care încheie contractul. ART. 6. — Durata maximă pentru care se pot încheia contractele colective se stabi­leşte prin hotărârea Consiliu­lui de Miniştri, de acord cu Confederaţia Generală a Muncii. ART. 7. — Contractele co­lective se fac în scris şi se semnează de către părţile contractante. Ele se înregistrează la Mi­nisterele de resort şi la co­mitetele centrale ale Uniuni­lor sindicale respective, care sunt datoare să cerceteze: a) dacă prevederile contrac­tului colectiv asigură îndepli­nirea Planului de Stat; b) dacă acestea nu creează situaţiuni contrarii dispozi­­ţiunilor Codului de faţă. In acest caz, prevederile contra­rii din contract se anulează şi se înlocuesc cu dispoziţiuni corespunzătoare din prezentul Cod. ART. 8. — Contractele co­lective intră în vigoare de la data înregistrării lor. ART. 9. — Contractele co­lective îşi păstrează valabili-* tatea lor înlăuntrul terme­nului prevăzut, indiferent de schimbările care s’ar produce în organizarea întreprinderii sau instituţiei cu care s’au în­­cheiat şi indiferent de schim­bările care s’ar produce asu­pra patrimoniului unităţilor respective. In cazul când o unitate dintr-o întreprindere care a încheiat contractul îşi schim­bă obiectul producţiei, con­tractul colectiv va fi adaptat la noua situaţie. ART. 10. — Prelungirea contractului colectiv pe un nou termen, precum şi orice modificare sau completare care intervine prin înţelege­rea părţilor în cursul execu­tării contractului se face în condiţiunile art. 7 şi 8 din prezentul Cod. ART. 11. — Organele sin­dicale precum şi administra­ţia unităţilor respective su­praveghează îndeplinirea con-- tractelor colective. CAPITOLUL III Contractele de muncă ART. 12. — Contractul de muncă este înţelegerea scrisă sau verbală potrivit căreia o parte — angajatul — se obli­gă a presta muncă unei alte părţi — aceluia care-1 anga­jează — în schimbul unei re­muneraţii. Contractul de muncă se în­cheie independent dacă există sau nu un contract colec­tiv. ART. 13. — Contractul de muncă poate fi încheiat: a) pe durată determinată; b) pe durată nedetermi­­nată; c) pentru îndeplinirea unei lucrări determinate. ART. 14. — In vederea ange­gajării definitive se va putea acorda candidatului un ter­men de încercare, care să nu fie mai mare de 6 zile pentru muncitori, 12 zile pentru func­ţionari şi 30 de zile pentru cei ce urmează a fi angajaţi în funcţiuni de răspundere. După trecerea acestui ter­men de încercare şi în raport cu rezultatul obţinut, candi­datul va putea fi sau nu an­gajat. In cazul când candidatul nu va fi angajat, i se va plăti pentru timpul lucrat o sumă corespunzătoare salariului ta­rifar prevăzut pentru funcțiu­nea la care a candidat. ART. 15. — Angajatului nu i se va putea cere să presteze o muncă care să nu cores­pundă aceleia pentru care s’a angajat sau care îi pune în mod evident viaţa sau sănă­tatea în pericol. In cazul când în mod tem­porar nu există posibilitate de a se da salariatului mun­ca pentru care a fost angajat, i se va putea încredinţa o altă muncă ţinând seama de calificarea acestuia. In mod excepţional pentru prevenirea unui pericol ce a­­maninţă funcţionarea unităţii la care s’a angajat sau peri­clitează viaţa unor persoane, se va putea încredinţa anga­jatului chiar şi o muncă ne­corespunzătoare calificării sale. In aceste cazuri, salariul angajatului nu va putea fi micşorat; el va fi mărit dacă munca ce i s’a încredințat în mod temporar este prevăzută în indicatorul tarifar cu sala­rizare mai mare. ART. 16. — Angajatul va putea fi transferat dela o în­treprindere la alta sau dintr’o localitate în alta; în acest din urmă caz, el va primi chel­tuieli efective de transport, atât pentru dânsul cât şi pen­tru familia şi gospodăria sa, precum şi o indemnizaţie e­­chivalentă pe 14 zile, calculată la câştigul mediu zilnic pe ul­timele 3 luni. Dacă angajatul nu consim­te la această transferare, con­tractul de muncă poate fi de­nunţat cu un preaviz de 14 zile de cel care angajează. ART. 17. — In interes de serviciu, angajatul va putea fi delegat în mod temporar în altă localitate sau în altă în­treprindere ori instituţie. De­legaţia nu va putea fi dată pe un termen mai mare de 60 de zile. Când delegaţia de­păşeşte acest termen, ea se transformă în detaşare. Drepturile angajaţilor atât pentru delegaţie, cât şi pen­tru detaşare, ca şi durata de­taşării, se vor reglementa prin hotărîrea Consiliului de Mi­niştri. ART. 18. — Contractul de muncă încetează: a) prin acordul părţilor; b) la expirarea termenului fixat sau la terminarea lu­crării pentru care a fost în­cheiat; c) la cererea uneia dintre părți, în cazurile în care le­gea permite. ART. 19. — Angajatul poate cere pentru motive justificate desfacerea contractului în­cheiat pe o durată nedeter-’ minată. Acela care angajează este obligat de a rezolva cererea respectivă în termen de 14 zile de la primirea ei. ART. 20. — Contractul de muncă încheiat pe timp ne­determinat, precum şi acel încheiat pe o durată deter­minată, poate fi desfăcut la cererea aceluia care angajea­ză în cazul când: a) unitatea respectivă se lichidează complet sau par­ţial; b) îşi reduce activitatea; c) încetează activitatea pe un termen mai mare de o lună; d) angajatul nu corespunde funcţiunii ce i s-a încredinţat; e) angajatul nu îndeplineş­te în mod sistematic obli­gaţiunile ce-i revin din con­tractul de muncă sau regula­mentul de ordine interioară; f) angajatul este condam­nat pentru o faptă pedepsită de legea penală dacă această faptă este în legătură cu munca sa și îl face necores­punzător muncii sale; g) angajatul se află ares­tat mai mult de două luni; h) angajatul lipsește de la lucru mai mult de trei luni din cauza pierderii capacităţii sale de muncă; i) angajata lipseşte de la lucru mai mult de trei luni după expirarea concediului prevăzut de art. 89 din cauza pierderii capacităţii sale de muncă în urma unei sarcini sau naşteri; j) în funcţiunea ocupată de angajat este reintegrat prin justiţie salariatul care a de­ţinut anterior funcţiunea res­pectivă. ART. 21. — Desfacerea con­tractului de muncă pentru ca­zurile prevăzute de art. 20 se face: a) de către Comisiunea pen­tru soluţionarea litigiilor de muncă pentru cazurile pre­văzute la literele d, e, f şi g; b) de către acela care an­gajează pentru celelalte ca­zuri, anunţând în scris pe angajat. Concediatul poate să atace această măsură în faţa Comisiei pentru soluţio­narea litigiilor de muncă; c) de către organele admi­nistrative ierarhice pentru toate cazurile atunci când se referă la angajaţii care ocupă funcţiuni de răspundere; d) de către justiţie, pentru toate cazurile atunci când se referă la angajaţii din secto­­rul particular. Desfacerea contractului de muncă cu salariaţii care sunt membri ai comitetelor orga­nizaţiilor sindicale se face de către organele arătate în aliniatele precedente, cu avi­zul favorabil al comitetelor sindicale din care fac parte. ART. 22. — Acela care an­gajează este obligat a elibera angajaților, la părăsirea ser­viciului, carnetul de salarizare și carnetul de muncă comple­tat la zi cu toate datele ne­cesare în conformitate cu ho­­tărîrile Consiliului de Mi­niştri. Deasemenea la cerere li se vor elibera salariaţilor și ade­­verinţe referitoare la compor­tarea ce au avut-o în timpul muncii. ART. 23. — Contractul de muncă se con" ' •% prelungit pe termen nem­­­minat, în aceleași condiţiuni, dacă ra­porturile de muncă continuă şi după expirarea termenului fixat. CAPITOLUL IV Regulamentele d­e ordine interioară ART. 24. — Regulamentul de ordine interioară stabileş?, te organizarea şi disciplina muncii în unitatea respec­tivă. El trebue să conţină dispo­ziţiuni precise şi clare în ceea ce priveşte obligaţiunile celor angajaţi şi ale celor care an­gajează. Regulamentul va fi adus la cunoştinţa tuturor celor care lucrează­­în unitatea respecti­­vă. El devine obligatoriu pen­tru angajaţi cât şi pentru cei care angajează din momentul afişării lui. ART. 25. — Ministerele de resort de acord cu Uniunile sindicale respective vor întoc­mi regulamentele tip de or­dine interioară. Cei ce angajează, de acord cu comitetele sindicale, vor completa aceste regulamente cu dispoziţiunile specifice uni­­tăţilor respective. Pentru unităţile stabilite de către Prezidiul Marii Adu­nări Naţionale se vor putea întocmi statute disciplinare. ART. 26. — Regulamentele de ordine interioară nu pot p­­raveni legilor şi contrac­­colectiv de muncă în­cheiat. CAPITOLUL V X or­i­e de producţie ART. 27. — Ministerele de resort, de acord cu Uniu­­nile sindicale respective, vor stabili normele de lu­cru pentru fiecare ramu­ră de producţie, funcţie şi specialitate, fixând cantitatea şi calitatea de producţie sau de operaţiuni pe care trebue să le efectueze salariaţii pen­tru un timp determinat în condiţiuni normale de lucru. Rectificarea normelor se poate face de către organele care le-au stabilit în cazul când: a) se descoperă în procesul de producţie erori de calcul în elementele componente; b) se introduc în producţie măsuri noi de raţionalizare a muncii şi de îmbunătăţire a procesului tehnologic. Normele odată stabilite nu pot fi schimbate decât cu a­­probarea Consiliului de Mi­niştri. ART. 28. — Angajatul care din vina sa nu îndeplineşte norma de lucru va fi plătit pentru munca depusă în ra­port cu cantitatea şi calitatea produselor efectuate. ART. 29. — Când neîndepli­­nirea normei de lucru nu se datorește vinei angajatului, acesta va primi cel puțin 2/3 din salariul tarifar chiar și în cazul când nu s-a executat 2/3 din norma de lucru. Dacă neîndeplinirea normei provine din cauza încetării lu­crului, salarizarea angajatu­lui se reglementează în con­dițiunile art. 45. ART. 30. — Dacă din vina angajatului se produc rebu­turi totale, munca prestată nu se va retribui. In cazul când din vina an­gajatului se produc rebuturi parțiale, munca prestată se va retribui în raport cu dimi­nuarea valorii produselor, fără a se putea coborî sub 1/2 din salariul tarifar. Dacă fără vina angajatului se produc rebuturi totale, munca prestată se va retribui cu cel puţin 2/3 din salariul tarifar. In cazul când fără vina angajatului se produc rebu­turi parţiale, munca prestată se va retribui în raport cu micşorarea valorii produselor, fără a se putea coborî sub 2 % din salariul tarifar. ART. 31. — Dacă rebuturi­le provin fără vina angaja­tului din cauza materiei pri­me, munca acestuia va fi in­tegral retribuită în cazul când el a anunţat administra­ţia în cursul zilei de lucru in care a constatat rebutul. In cazurile când rebuturile sunt descoperite după recep­ție, munca angajatului se va retribui integral, dacă rebu­turile au fost produse fără vina acestuia. ART. 32. — Dacă neîndepli­nirea normei sau dacă rebu-' turile se produc fără vina angajatului in timpul însu­şirii unei meserii, munca pre­stată se va retribui integral potrivit salariului tarifar. CAPITOLUL VI Salarizarea ART. 33. — Pentru îndepli­nirea obligaţiunilor ce le re­vin din contractul de muncă, muncitorii şi funcţionarii au dreptul la un salariu care se stabilește în raport cu cali­tatea și cantitatea muncii ce o îndeplinesc, potrivit indica­toarelor de calificare profe­sională și a tarifelor de sala­rizare stabilite prin hotărîrea Consiliului de Miniștri. La muncă egală se va plăti un salariu egal, fără să se fa­că vreo deosebire de vârstă, sex sau naţionalitate. ART. 34. — Plata pentru munca depusă se va face fie după durata ei, fie în acord sau cu bucata. ART. 35. — In sistemul plăţii periodice, plata pentru muncă se va face după pe­rioada de timp lucrată, anu­me cu luna, ziua sau cu ora. In sistemul periodic de sa­larizare cu luna, la plata sa­lariului se va ţine seama nu­mai de timpul calendaristic lunar, indiferent de numărul zilelor lucrătoare din cuprin­sul lunii. In sistemul periodic de sa­larizare cu ziua, la plata sa­lariului se va ţine seama de numărul zilelor lucrate în timpul unei luni. In sistemul periodic de sa­larizare cu ora, se va ţine seama de numărul orelor lu­crate în timpul unei zile sau unei luni. ART. 36. — Cuantumul re­tribuției pentru unitatea de acord sau bucată se stabileşte împărţind salariul tarifar fi­xat pe un timp determinat pentru categoria profesională respectivă la norma de mun­că fixată pe acelaș interval de timp. ART. 37. — Pentru timpul necesar lucrărilor pregătitoa­re în vederea efectuării mun­cii în acord, angajaţii vor fi plătiţi cu o retribuţie al cărei cuantum se va stabili, pentru fiecare categorie profesională, prin decizie a Consiliului de Miniştri. ART. 38. — Pentru îndepli­nirea muncilor ce necesită cunoştinţe sau pregătiri spe­ciale, angajaţii au dreptul la salariul fixat pentru catego­ria respectivă de lucru, chiar dacă nu au titlurile sau do­vezile corespunzătoare. ART. 39. — Angajaţii vor putea primi pe lângă salariul tarifar şi premii, în condiţii ce vor fi stabilite prin hotă­rîrea Consiliului de Miniştri. ART. 40. — Plata salariului se va face periodic, la inter­vale ce nu vor depăşi două săptămâni. ART. 41. — Salariul se va plăti în numerar. In mod ex­cepţional se va putea plăti şi în natură, dar numai parţial, potrivit dispoziţiuniilor ce se vor stabili. ART. 42. — Salariul se va plăti înainte sau după termi­narea lucrului El nu se va putea plăti în timpul orelor de muncă şi nici în zilele fi­xate prin prezentul Cod sau prin dispozițiuni speciale ca zile de repaus. ART. 43. — In cazul desfa­cerii contractului de muncă de către sau la cererea acelui care angajează, plata dreptu­rilor cuvenite angajatului se va face în ziua denunțării contractului de muncă. In cazul desfacerii contrac­tului­ de muncă la cererea an­gajatului, plata drepturilor ce i se cuvin se va face în ter­men de o zi de la satisfacerea cererii. Pentru fiecare zi de întâr­ziere, de la termenele arătate în aliniatele precedente, an­gajatul are dreptul la o com­pensație egală cu câştigul me­diu. ART. 44. — In cazul când acela care angajează nu re­cunoaște decât în parte drep­turile pretinse, el este obligat să plătească angajatului su­ma necontestată, în termene­le arătate la art. 43. Sumele contestate vor fi stabilite de către instanțele prevăzute la Capitolul XVI din Codul de faţă. ART. 45. — Orele nelucra­te în timpul încetării lucrului fără vina angajatului se vor plăti în proporţie calculată la câştigul mediu: 50“/» în industria uşoară, şi 75“/« în Industria grea şi C.F.R Orele nelucrate în timpul încetării lucrului din vina an­gajatului nu se plătesc. ART. 46. — In cazul când exercitarea dreptului de vot are loc în timpul orelor de serviciu, timpul folosit de an­gajat pentru votare va fi plă­tit cu câştigul mediu prevăzut pentru categoria în care an­gajatul a fost încadrat. ART. 47. — Orele nelucra­te de angajaţii aleşi pentru a participa la congrese, confe­rinţe sau adunări, convocate de organele de Stat sau or­ganizaţiile de massă, precum şi orele nelucrate de angajaţii chemaţi în faţa justiţiei ca martori sau experţi, se vor plăti pe timpul necesar exer­citării sarcinilor primite cu câştigul mediu zilnic al ulti­melor trei luni. ART. 48. — Drepturile an­gajaţilor chemaţi pentru sta­giul militar, concentrare sau mobilizare, se vor stabili prin hotărîrea Consiliului de Mi­niştri. CAPITOLUL VII Timpul de lucru ART. 49. — Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi. Prin hotărîrea Consiliului de Miniştri, dată la propune­rea Confederaţiei Generale a Muncii, de acord cu Ministe­rele de resort, se va putea sta­bili, în cazuri speciale, pentru anumite categorii profesionale, o durată de muncă mai mică decât aceea de 8 ore, recla­mată de necesităţile de pro­tecţie a muncii, fără ca prin aceasta să se aducă o scădere a salariului. Prin deciziile Ministerelor de resort, de acord cu Uniunile sindicale respective, se vor stabili categoriile de salariaţi cu funcţiuni de răspundere tehnică sau administrativă a căror muncă nu se limitează la timp de lucru de 8 ore. ART 50. — Durata muncii de noapte se fixează la 7 ore, fără ca prin aceasta să se a­­ducă o scădere asupra sala­riilor. In acest caz, calculul sala­riilor pe oră se va stabili îm­părţind salariul corespunză­tor numărului de ore din timpul zilei, la numărul ore­lor lucrate noaptea. Salariul pe oră astfel sta­bilit va servi şi la caliculul remuneraţiei muncii în acord atunci când aceasta se pres­tează noaptea. In întreprinderile în care se lucrează în 3 schimburi, durata muncii de noapte va fi egală cu aceea de zi, a­­cordându-se angajatului un spor de 15“/o asupra salariu­lui tarifar din tabela de sala­rizare pentru munca de noapte. Munca de noapte se soco­teşte aceea care are loc în­tre orele 22 şi 6 sau 23 şi 7. ART. 51. — In timpul zilei de lucru se va acorda anga­jaţilor un repaus pentru masă. Timpul de repaus nu se in­clude în durata timpului de muncă. ART. 52. — In unităţile în care se poate întrerupe nor­mal lucrul, repausul se va acorda după primele patru ore de muncă. Durata repausului va fi de cel puţin 1/2 oră şi de cel mult o oră, angajaţii putând în acest timp să se depărteze de la locul de muncă. ART. 53. — In unităţile în care nu se poate întrerupe lucrul, se va da posibilitatea angajaţilor de a lua masa în timpul serviciului. ART. 54. — Când unitatea lucrează în 3 schimburi, du­rata timpului de repaus şi repartiţia repausului între schimburi se va stabili de ad­ministraţie de acord cu co­mitetul organizaţiei sindicale, fără a se putea fixa pentru fiecare schimb o durată de repaus mai mică de 15 mi­nute. ART. 55. — Echipele care se succed în schimburi vor lucra în timpul unei zile de muncă numărul de ore stabi­lit pentru categoria profesio­nală respectivă. Schimburile se vor înlocui în orele şi condiţiunile stabi­lite prin regulamentele de ordine interioară. ART. 56. — Ora când în­cepe, precum şi ora când se termină timpul de muncă şi timpul de repaus se va sta­bili prin regulamentele de ordine interioară ART. 57. — Munca se va efectua în orele stabilite pen­tru fiecare din categoriile profesionale. Orele suplimentare se vor efectua numai cu aprobarea prealabilă a Ministerelor de resort, de acord cu Uniunile sindicale, în cadrul fondului planificat de salarizare, fără a se putea depăși 120 ore a­­nual şi 4 ore săptămânal de fiecare angajat. Acela care angajează va putea dispune efectuarea de ore suplimentare, fără apro­­barea prealabilă cerută de aliniatul 2, numai pentru ur­mătoarele lucrări: a) pentru apărarea ţării sau preîntâmpinarea calamităţilor şi pericolelor; b) pentru înlăturarea unor împrejurări neaşteptate, care ar dăuna buna funcţionare a serviciilor de canalizare, de iluminat, de aprovizionare cu apă, poştale, telegrafice, tele­fonice sau căilor de comuni­caţie ; c) pentru a preîntâmpina întreruperi sau întârzieri care ar putea aduce stricăciuni maşinilor sau materialului; d) pentru repararea sau restabilirea dispozitivelor sau instalaţiilor, în cazul când defecţiunea acestora provoacă încetarea lucrului unui nu­măr însemnat de angajaţi. ART. 58. — Acei care anga­jează vor ţine registre spe­ciale de ore suplimentare în care se vor indica pentru fie­care angajat în parte ora când s‘a început şi­ ora când s’a terminat munca suplimen­tară, precum şi suma de bani ce i se cuvine. ART. 59. — La ore supli­mentare nu vor putea fi che­maţi tinerii până la 18 ani, femeile gravide, precum şi fe­meile care alăptează. ART. 60. — Pentru timpul nelucrat din cauza întârzierii sau absentării angajaţilor de la lucru, nu se va putea face compensare prin ore de muncă suplimentară. CAPITOLUL VIII Timpul de odihnă ART. 61. — In timpul unei săptămâni, angajaţii au drep­tul la un­­ repaus fără între­rupere de cel puţin 24 ore. Se fixează ziua de Dumi­nică ca zi de repaus săptă­mânal. Pentru angajaţii care din cauza condiţiilor de muncă nu pot beneficia de ziua de Duminică ca zi de repaus, se va fixa prin regulamentul de ordine interioară, pentru o­­dihnă, o altă zi în timpul săptămânii. Deasemenea prin regula­mentul de ordine interioară se vor fixa prin rotaţie zi­lele de repaus pentru anga­jaţii din unităţile care func­ţionează fără întrerupere. Prin deciziunea Ministerului de resort, de acord cu Uniu­nile sindicale respective, se vor stabili unitățile care po­trivit caracterului activității lor lucrează fără întrerupere. ART. 62. — Prin hotărîrea Consiliului de Miniștri, se vor stabili zilele de sărbătoare în care nu se va lucra. In cazul când, pentru mo­tivele arătate la aliniatele 3 și 4 din art. 61, angajații nu vor putea beneficia de zilele de sărbători legale, ei vor primi alte zile de repaus care se vor fixa de către cei ce angajează de acord cu comi­tetul sindical. ART. 63. — Angajații care au prestat muncă în mod ne­întrerupt 11 luni au dreptul la un concediu anual de odih­­nă, a cărui durată se fixează la cel puţin 12 zile lucrătoare. Angajaţii care lucrează la munci grele sau vătămătoare sănătăţii au dreptul la un con­­cediu de odihnă până la 24 zile lucrătoare. Aceste categorii de angajaţi se vor stabili printr’o hotărîre a Consiliului de Miniştri la propunerea Confederaţiei Ge­nerale a Muncii. Pentru tinerii până la 18 ani durata minimă a concediului este de 18 zile lucrătoare. Pentru angajaţii a căror zi de lucru este nenormată, du­rata concediului este de 24 zile lucrătoare. Angajaţii cu o vechime ne­întreruptă în câmpul muncii au dreptul la un concediu de odihnă până la 24 zile lucră­toare, în raport cu această vechime. Durata concediului se va stabili prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri la pro­punerea Confederaţiei Gene­rale a Muncii. ART. 64. — Administraţia nu va putea să reţină pe an­gajaţi de a beneficia de drep­tul la odihnă stabilit prin lege. La cererea prealabilă a ce­­lor care angajează, Ministerul de resort de acord cu Uniunile sindicale respective va putea aproba, de la caz la caz, pen­tru motive justificate compen­­sarea în bani a concediilor angajaţilor care consimt la aceasta. Concediile angajaţilor tineri până la 18 ani nu vor putea fi în niciun caz compensate în bani. ART. 65. — Administraţia de acord cu comitetul sindi­cal, ţinând seama de buna desfăşurare a activităţii uni­tăţii respective, precum şi de interesele angajaţilor, va pro­grama în tot cursul anului concediile acestora. ART. 66. — Concediile de boală, acelea de graviditate, naştere sau îngrijire a copiilor bolnavi mai mici de 2 ani nu se includ în concediul de o­­dihnă. CAPITOLUL IX Răspunderea materială şi compensaţiile ART. 67. — Angajaţii sunt răspunzători pent­ru daunele aduse unităţilor respective, in legătură cu munca lor. ART. 68. — In cazul când paguba a fost pricinuită de neglijenţa sau prin încălcarea regulamentelor de ordine in­terioară, cuantumul despăgu­birilor se va putea urca până la valoarea pagubei produse, fără a putea depăși cuantu­mul salariului tarifar net de pe ultimele 3 luni. Dacă paguba a fost prici­nuită asupra bunurilor date în păstrare, cuantumul despăgu­birilor va fi egal cu valoarea pagubelor produse. In­ cazul când paguba prici­nuită este urmarea unei fap­te penale, cuantumul despăgu­birilor va fi egal cu valoarea de înlocuire a bunurilor, cal­culată la preţul liber al pie­­ţii, putând fi mărită până la îndoitul acesteia. ART. 69. — Constatarea şi stabilirea cuantumului daune­­lor materiale, precum şi dis­poziţia de reţinere a sumelor respective, se face în termen de cel mult 30 de zile de la descoperirea daunelor: a)­­de către acel care anga­jează, atunci când au fost pri­­cinuite în condiţiunile art. 68 alin. 1; b) de către Comisia pentru soluţionarea litigiilor de mun­că, atunci când au fost prici­nuite în condiţiunile art. 68 alin. II; c) de către justiţie, atunci când au fost pricinuite în con­­diţiunile art. 68, alin. III, pre­cum şi în toate cazurile când pagubele au fost pricinuite de către angajaţii din sectorul particular. ART. 70. — Dacă angajatul căruia i se impută dauna nu recunoaşte legalitatea stabilirii acesteia sau mărirea cuantu­mului fixat, el are dreptul ca în termen de 7 zile de la co­municare să ceară soluţiona­rea litigiului în faţa Comisiei pentru soluţionarea litigiilor de muncă, în cazul când con­statarea cuantumului s-a făcut în conformitate cu art. 69, lit. a) şi în fața justiţiei, în cazul când constatarea cuantumului s’a făcut în conformitate cu ar­­t. 69, lit. b. ART. 71. — Suma stabilită în mod definitiv pentru aco­perirea daunelor se va reţine din orice sumă ce i se cuvine angajatului din partea aceluia la care este angajat precum şi din salariu, în rate lunare. Aceste rate nu vor fi mai mari de 1/3 din salariul tari­far nefi lunar, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea angajatul 1/2 din acest sa­lariu. In cazul când contractul de muncă se desface înainte de a fi acoperit daunele, angajatul va fi urmărit atât în averea sa personală, cât și în even­tualul său salariu ce­­ ar pri­­mi într’o nouă funcţie, după normele stabilite în aliniatele precedente. ART. 72. — In niciun caz nu se vor trece în sarcina angajaţilor daunele care se produc din riscul normal al serviciului. ART. 73. — In cazul când contractul de muncă încheiat pe durată determinată sau pe o durată nedeterminată se desface în condiţiunile art. 20 lit. a, b, c, d şi g, angajatul are dreptul la o compensaţie egală cu câştigul mediu pe 14 zile. ART. 74. — Angajatul are dreptul la plata unei compen­saţii în bani, pent­ru timpul de concediu lucrat în condiţiunile art. 64, alin. II, socotită în ra­port cu câştigul său mediu pe ultimele 12 luni. ART. 75. — Drepturile bă­neşti ale angajaţilor, prove­­nite din contractul de muncă, se bucură de întâietate faţa de oricare alte datorii ale a­­celuia care angajează. ART. 76. — Angajaţii care prestează munci care uzează repede îmbrăcămintea sau în­călţămintea vor primi pe so­coteala parţială sau totală a aceluia care i-a angajat, îm­brăcămintea sau încălţămin­­t­ea necesară. Listele profesiunilor şi nor­melor de distribuire şi folosire a îmbrăcămintei şi încălţă­mintei se vor stabili prin deci­ziile Ministerelor de resort, de acord cu Uniunile sindicale respective. ART. 77. — In cazul când angajatul lucreaz­ă la unitate cu instrumentele sau uneltele care sunt proprietatea sa per­sonală, el are dreptul la o compensaţie echivalentă cu a­­mortizarea lor. CAPITOLUL X Pregătirea profesională ART. 78. — Sunt ucenici a­­cei care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi acei care-şi însu­şesc individual o meserie lu­crând în producţie, sub con­ducerea unor persoane califi­cate. ART. 79. — Pregătirea pro­fesională a ucenicilor se va stabili pentru fiecare meserie în parte, în conformitate cu dispoziţiunile legii învăţămân­tului profesional. Timpul necesar însuşirii li­nei meserii pentru acei care se califică individual lucrând în producţie sub conducerea u­nor persoane calificate se va stabili de către Ministerul de resort de acord cu Uniunile sindicale respective. Ministerele de resort vor în­­fiinţa pe lângă întreprinderi cursuri de calificare, recalifi­­care şi de perfecţionare pro­fesională ale căror condiţii de funcţionare vor fi stabilite prin decizii. Unităţile vor înlesni anga­jaţilor frecventarea şcolilor serale. ART. 80. — Planul general de pregătire a ucenicilor se va stabili de Ministerul Mun­cii şi Prevederilor Sociale, de acord cu Confederaţia Gene­rală a Muncii. Numărul ucenicilor ce ur­mează a fi pregătiţi anual pentru întreprinderile de Stat se stabileşte de Ministerul de resort, în raport cu planul de pregătire a cadrelor. ART. 81. — Ucenicii nu vor putea fi întrebuinţaţi decât numai la munci care au direc­tă legătură cu meseria pe care o învaţă. Conducerea întreprinderilor va înlesni şi supraveghea ca ucenicii să urmeze regulat cursurile de pregătire profe­sională. ART. 82. — Drepturile şi în­datoririle ucenicilor, precum şi ale acelora care-i angajează, se vor stabili prin decizia Mi­­nisterului Muncii și Prevede­rilor Sociale, de acord cu Con­federația Generală a Muncii. ART. 83. — Ministerul Mun­­cii și Prevederilor Sociale îm­preună cu Confederația Gene­­rală a Muncii vor exercita controlul și supravegherea a­­plicării măsurilor de ocrotire prevăzute de lege pentru uce­nici. CAPITOLUL XI Munca tinerilor şi a femeilor ART. 84. — Tinerii au a­­celeaşi drepturi ca şi vârstni­cii, în ceea ce priveşte înche­ierea şi executarea contractu­­lui de muncă. Părinţii, tutorii şi instituţiile care sunt însărcinate cu su­pravegherea şi respectarea le­gilor de protecţie a muncii pot să ceară desfacerea con­tractului de muncă înainte de termen, atunci când continua­rea acestuia ameninţă sănăta­­tatea tânărului, sau când de­vine dăunătoare acestuia. ART. 85. — Tinerii nu vor putea fi repartizaţi a pres­ta muncă de noapte, decât în sectoarele de producţie ce se vor stabili prin decizia Minis­terului Muncii şi Prevederilor Sociale, de acord cu Ministe­rul Sănătăţii şi Confederaţia Generală a Muncii şi numai dacă au împlinit 16 ani. ART. 86. — Tinerii sub 14 ani nu vor putea fi anga­jaţi la lucru. Tinerii între 14— 16 ani vor putea fi angajaţi cu con­­simţământul reprezentanţilor lor legali şi cu avizul medi­cului. ART. 87. — Durata timpu­lui de lucru al tânărului între 14—16 ani se stabileşte la 6 ore pe zi, fără ca prin aceasta să se aducă o scădere asupra salariului cuvenit, fi­xat pentru categoria profesio­nală la care a fost angajat. ART. 88. — Femeile gravide, cele care alăptează, sau cele suferinde, precum şi tinerii sub 16 ani, nu vor putea fi repartizaţi la munci grele şi la cele dăunătoare sănătăţii. Prin hotărîrea Consiliului de Miniştri, la propunerea Mi­nisterului Muncii şi Prevede­rilor Sociale, de acord cu Mi­nistrul Sănătăţii şi Confede­­raţia Generală a Muncii, se va stabili lista muncilor grele şi a celor dăunătoare sănătăţii. ART. 89. — Femeile gravide au dreptul la un concediu de 35 zile înainte de naştere şi 45 zile după naştere, care va putea fi prelungit cu avizul medicului până la 55 zile. ART. 90. — Femeile gravide care lucrează munci grele vor fi repartizate la alte munci mai uşoare, fără ca prin acea­sta să li se scadă salariul. Deasemenea, începând cu luna a şasea, femeile gravide nu vor putea fi trimise în de­legaţii în alte localităţi decât cu consimţământul lor. ART. 91. — Femeile gravide începând cu linia a şasea, pre­cum şi cele care alăptează, nu vor putea fi repartizate a presta muncă de noapte. ART. 92. — In afara repau­sului de odihnă şi masă se vor acorda femeilor şi pauze pentru alăptarea copiilor. Durata pauzelor şi orelor când urmează a fi acordate se va stabili prin regulamen­tele dezordine interioară, fără a se putea depăşi 3 ore în­tre pauze şi la oră pentru o alăptare. Durata acestor pauze se in­­clude în timpul normal de lucru. ART. 93. — Femeilor anga­jate care au copii bolnavi, mai mici de 2 ani, li se vor a­­corda cu avizul medicului con­­cedii pentru îngrijirea aces­tora, care nu se includ in con­cediul de odihnă. CAPITOLUL XII Protecţia muncii ART. 94. — Toate unităţile vor lua măsuri pentru a crea condiţiile necesare protecţiei muncii, prin asigurarea secu­rităţii şi igienei în procesul muncii. Nicio unitate nu va putea să-şi înceapă activitatea şi nu se va putea muta în total sau în parte în alt local, fără au­torizarea prealabilă a Inspec­ţiei Tehnice pentru protecţia muncii şi a Inspecţiei Sanitare de Stat. ART. 95. — Acei care anga­­jează vor pune la dispoziţia angajaţilor care lucrează la munci vătămătoare, la tem­peraturi înalte sau prea scă­­zute, precum şi acelora ce lu­crează în condiţiuni speciale de umiditate ori murdărie, e­­chipamentul de protecţie. Angajaţilor care prestează munci legate de pericolul in­toxicării li se vor da anti­doturi. Costul echipamentelor de protecţie şi al antidoturilor corespunzătoare va fi supor­tat de unitate. Listele antidoturilor, a echia­pamentelor de protecţie, pre­­cum şi a profesiunilor respect­­ive, se vor stabili prin deci­ziile Ministerelor de resort, de acord cu Confederaţia Gene­rală a Muncii. Confederaţia Generală a Muncii participă direct la or­­ganizarea controlului şi supra­vegherea măsurilor ce trebuesc luate cu privire la protecţia muncii, în conformitate cu le­gea în vigoare pentru protec­ţia muncii. CAPITOLUL XIII Sindicatele profesionale ART. 96. — Sindicatele pro­­fesionale se constitue şi func­ţionează în conformitate cu legea de organizare a sindi­catelor profesionale. ART. 97. — Unităţile vor acorda tot sprijinul necesar desfăşurării activităţii sindi­cale, punând totodată gratuit la dispoziţia comitetului de în­­treprindere sau instituţie, lo­calul necesar cu mobilier, în­călzit şi iluminat. ART. 98. — Adunările gene­rale sindicale, adunările dele­­gaţilor sindicali, precum şi şe­­dinţele comitetelor de sindic­­ate sau de întreprindere ori instituţie, se vor ţine în afara timpului de lucru. In timpul lucrului, se vor putea ţine astfel de adunări sau şedinţe, numai în cazuri excepţionale şi numai cu a-­­probarea administrației res­pective. ART. 99. — Administrația va comunica comitetelor sin­dicale respective angajările ce urmează a fi făcute. Comitetele sindicale vor putea face obiecţiuni în ter­men de 3 zile dela comuni­­­care asupra noilor angajaţi, în cazul când aceste angaja­­mente se fac cu încălcarea dispoziţiunilor legale. ART. 100. — Pentru îndepli­nirea sarcinilor sindicale, se vor putea scoate din produc­ţie activiştii necesari, cu apro­barea celui care angajează. ART. 101. — Activiştii scoşi din producţie pentru îndepli­nirea sarcinilor sindicale pri­mesc salariul din bugetul sin­dicatului, ţinându-se seama ca acesta să nu fie mai mic decât salariul din indicatorul tarifar anterior scoaterii lor din producţie. ART. 102. — Administraţia, după îndeplinirea sarcinilor sindicale, este obligată să asi­gure angajatului scos din pro­ducţie o muncă echivalentă cu aceea pe care a avut-o ante­rior scoaterii sale din pro­ducţie. CAPITOLUL XIV Asigurările sociale ART. 103. — Asigurarea so­­cială a muncitorilor şi funcţia­(Continuare în pag. 3-a col. 5­8) LEGEA CODULUI MUNCII SCÂNTEIA Nr. 1747

Next