Scȃnteia, octombrie 1950 (Anul 19, nr. 1851-1876)

1950-10-01 / nr. 1851

£ •L1. J.ltt*­»"T O Hotărîre importantă a Consiliului de Miniştri pentru o mai bună aprovizionare de iarnă a oamenilor muncii Im numărul trecut al ziaru­­lui nostru, am publicat Hotiă­­rîrea Consiliului de Miniştri pen­tru stabilirea preţurilor plafon de achiziţie şi preţu­rile de vânzare cu amănuntul pentru unele produse agri­cole şi pentru reglementarea comerţului cu aceste produse. Hotărîrea Consiliului de Mi­niştri constitue încă o dovadă puternică a grijii pe care Par­tidul şi Guvernul o acordă a­­provizionării populaţiei mun­citoare. Anul acesta există condiţii de a se asigura aprovizionă­rile de iarnă. Pentru aceasta, este însă necesar a se orga­niza in mod temeinic acţiu­nea de aprovizionare şi a se institui un control sistematic şi riguros asupra tuturor mă­surilor luate în acest s­es. In acelaş timp, să nu uităm că aprovizionările se fac în condiţiile unei ascuţite lupte de clasă, când chiaburimea şi elementele speculante de la o­­raşe şi sate încearcă pe toate căile să saboteze aproviziona­rea oame­nilo­r muncii cu hra­na necesară. In comerţul de legume, zarzavaturi şi fructe se mai află încă cuibăriţi foşti moşieri, fabricanţi şi negustori care caută să jefuiască mai depa­rte populaţia muncitoa­re. Iată de ce odată cu spori­rea vigilenţei revoluţionare în acest sector, trebuesc luate măsuri de organizare din ce in ce mai temeinice. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri se înlesneşte apro­vizionarea oamenilor muncii cu zarzavaturi şi legume, la preţuri mai ieftine. In acelaş timp, Hotărârea loveşte cu putere în acei care ar încerca să speculeze sau să urce în mod nejustificat preţurile. Preţurile de vânzare cu a­­mănuntul pentru cartofi, cea­pă, fasole, mazăre şi linte nu vor putea depăşi preţurile cu amănuntul stabilite prin Ho­tărîre. Din­­ capul locului trebue spus că reuşita aprovizionări­lor de­ iarnă depinde, în mare măsură de felul cum Comite­tele Provizorii regionale, ra­ionale şi comunale vor şti să asigure respectarea întocmai a prevederilor Hotărîrii Con­siliului de Miniştri, de felul cum vor şti să folosească cât mai din plin resursele locale. Trebue combătută cu toată străşnicia tendinţa unora din­tr­e organele locale de Stat care aşteaptă să le pice totul dea gata „de la centru“, pre­cum şi aşazisul „patriotism lo­cal“ care împinge unele Co­mitete Provizorii să nu dea întregul sprijin necesar altor regiuni sau raioane, stânje­nind astfel acţiunea de apro­vizionare. Atitudini ca ale Comitetului Provizoriu din Buzău care a­nul trecut a lipsit de sprijin organele colectoare în achizi tornarea cepei pentru alte re­giuni, deşi cantităţile de cea­pă întreceau cu mult nevoile locale, sau ca ale Comitetelor Provizorii din Dâmboviţa şi Vlaşca care au împiedicat a­­nul trecut producătorii din ra­za lor să livreze cantităţile de ceapă contractate — dovedesc o vedere strâmtă, îngustă, că­reia trebue să i se pună ca­păt. Asigurarea hranei celor ce muncesc trebue privită ca o problemă de interes naţio­nal şi, ca atare, toate efortu­rile trebuesc îndreptate înspre rezolvarea ei favorabilă. De asemenea, trebue combă­tută tendinţa unor organe de a realiza planul de achiziţii depăşind preţurile fixate. Unităţile cooperatiste şi cele din comerţul de Stat au o răs­pundere directă în aprovizio­narea de iarnă. Lor le revine sarcina deosebit de importan­tă de a achiziţiona produsele agricole. ACHIZIŢIONAREA PRODUSELOR SA SE FACA NUMAI DE LA ACEI PRODU­CATORI CARE FAC DOVADA CA AU PREDAT COTELE O­BLIGATORI SAU AU FOST SCUTITI DE PREDAREA A­­CESTOR COTE. Deosebit de importantă este prevederea Hotărîrii Consiliu­lui de Miniştri prin care cum­părările de cartofi, ceapă, fa­sole, mazăre şi linte direct de la producător în scopul re­­vânzării acestor produse se poate face numai de­s­p­re or­ganele Statului şi organiza­ţiile cooperatiste. Cooperativele trebue să in­tensifice achiziţiile de produse agricole, să aducă cantităţi din ce în ce mai însemnate la oraşe. Toţi speculanţii şi interme­diarii care se interpuneau în­tre producători şi consuma­tori, care colindau satele şi acaparau produsele ţărănimii muncitoare, pentru a le re­vinde apoi la preţuri înzeci­te în oraşe; toţi „cioc­aşii“ care pândeau la barierele ora­şelor pe ţărani pentru a pune mâna pe produsele aduse de aceştia c capără în acest fel o lovitură puternică. De aci, datoria fiecărui om al muncii de a-şi spori vigilenţa demas­când încercările speculanţilor. Manevrele speculanţilor tre­buesc zădărnicite cu toată ho­tărîrea. Să nu scăpăm din vedere că cea mai mare parte din ali­mentele necesare populaţiei muncitoare de la oraş este pro­dusă de către gospodăriile in­dividuale ţărăneşti. Este deci necesar­ ca ţăranii muncitori să fie îndemnaţi şi stimulaţi să-şi aducă produsele ce le prisosesc la cooperativa din satul lor, sau să le vândă di­rect consumatorului în pieţe­le sau oboarele publice, la pre­ţurile stabilite de Hotărîre. Vânzând produsele ce le pri­sosesc cooperativelor, ţăranii săraci şi mijlocaşi le vor pu­tea valorifica mai bine, vor putea să cumpere mai multe produse industriale necesare gospodăriilor lor. Schimbul dintre oraş şi sat va cunoaşte în acest fel o intensitate me­reu sporită. Agitatorii de partid trebui să arate ţăranilor muncitori însemnătatea patriotică a a­­provizionării muncitorilor de la oraşe cu produse agricole, să-i îndemne să-şi valorifice pro­dusele ce le prisosesc prin u­­nităţile cooperatiste. Să fie folosite toate formele de agi­taţie pentru a convinge ţără­nimea muncitoare să-şi vândă cooperativelor produsele ce-i prisosesc, să aprovizioneze mai bine populaţia muncitoa­re de la oraşe. Campania pentru aprovizio­­narea de iarnă trebue să ducă la întărirea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărăni­mea muncitoare. Cât priveşte producătorii care-şi desfac produsele dis­ponibile direct la piaţă, după predarea cotelor obligatorii, Hotărîrea prevede că aceştia vor fi scutiţi de taxele de piaţă la vânzarea acestor pro­duse. Sarcini deosebit de impor­tante revin Comitetelor Provi­zorii. Ele trebue să organi­zeze controlul respectării din partea producătorilor de a preda cotele obligatorii de a regi­ia ca organele statului şi unităţile cooperatiste să nu facă achiziţii de la acei produ­cători care nu şi-au predat cotele obligatorii, de a insti­tui un control temeinic al în­deplinirii prevederilor Hotă­rîrii Consiliului de Miniştri. O bună aprovizionare a muncitorilor de la oraşe le va înlesni efortul pentru a spori n­eomenii producţia, va face cu putinţă ca produse din ce în ce mai multe, mai eline şi de bună calitate, să ia dru­­mul satelor pentru a îndestula nevoile ţărănimii muncitoare. O problemă însemnată este organizarea şi amenajarea pieţelor şi a oboarelor publee, singurele locuri unde produ­cătorii care vin direct la oraş, pot desface mărfurile lor. Co­mitetele Prov­­orii au datoria să se îngrijească îndeaproape de buna funcţionare a pieţe­lor, să asigure din timp m­ij­loace cât mai ieftine de trans­port, localurile etc., să se preocupe din vreme de buna manipulare şi păstrare a măr­furilor. Ar fi o crimă să avem de înregistrat Şi anul acesta fapte ca cele întâmplate anul trecut, când la I.C.S.­Aprozar Bucureşti s’a stricat o canti­tate importantă fie morcovi din cauza negi­­inţei condam­nabile de care au dat dovadă­­ unii funcţionari, care nu au­ pregătit din timp depozitele­­ necesare. Comitetele de partid, reg­o­­­nale, raionale, orăşeneşti şi comunale, trebue să acorde cea mai mare atenţie acţiunii de aprovizionare pentru iarnă. Ele au sarcina să îndrume Comite­tele Provizorii în acea­stă direcţie, să sprijine puter­nic activitatea unităţilor coo­peratiste şi de Stat. O aten­ţie deosebită să fie acordată bunei aprovizionări a coope­rativelor săteşti pentru ca ţă­rănimea muncitoare să şi poa­tă procura produsele indus­triale de care are nevoie. Un rol de seamă în aprovi­zionarea oamenilor muncii re­­v­ne C. F. R.-ului. Unităţile­­ C.F.R trebue să se preocupe de planificarea vagoanelor ne­cesare, să urmărească trans­porturile de produse agricole pe parcurs şi în triaje, pen-­ tru ca vagoanele să nu stea în gări, zile întregi, uitate pe linii secundare. Toate organele de care de­pinde aprovizionarea de iarnă a oamenilor muncii să fie că­lăuzite, de ideia că grija pen­tru om constitue o lege de­ neclintit a regimului nostru de democraţie populară. Să depunem toate eforturile pentru reuşita acţiunii de a­­provizionare pentru iarnă a celor ce muncesc, pentru res­pectarea și aplicarea întocmai a Hotărîrii Consiliului de Mi­niștri. In volumul „Problemele le­ninismului“, tipărit de Editura Partidului Muncitoresc Român, este publicat la pag. 492-519 articolul tovarășului Stalin ,,Răspuns tova­rășilor colhoz­nici“, care a apărut pentru prima oară în „Pravda“ din 3 Aprilie 1930. Acest articol apărut tocmai în perioada când in Uniunea Sovietică milioane de ţărani săraci şi mijlocaşi se uneau în colhozuri, conţine răspunsul tovarăşului Stalin la miile de acrişori ce i-au fost trimise de ţăranii colhoznici şi în care aceştia cereau lămuriri asupra diferitelor probleme ale con­struirii colhozurilor Articolul acesta pune la îndemâna ac­tiviştilor de partid şi a ţără­nimii muncitoare din ţara noastră învăţături deosebit de preţioase şi folositoare în lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii. In „Răspuns tovarăşilor col­hoznici”, tovarăşul Stalin ne învaţă că lupta pentru trans­formarea socialistă a agricul­turii se sprijină pe alianţa cla­­sei muncitoare şi a ţărănimii sărace cu ţărănimea mijlo­caşă, alianţă care trebue să fie îndreptată nemijlocit îm­potriva chiaburilor, duşmani înverşunaţi ai ţărănimii mun­­citoare. Aşa­dar, în lupta pentru transformarea socialistă a a­­griculturii, pentru întemeierea gospodăriilor agricole colecti­ve, o însemnătate deosebită are alianţa cu ţăranul mijlo­caş, politica faţă de ţăranul mijlocaş. După cum se ştie, ţăranul mijlocaş e proprietar de pământ, dar în acelaş timp e şi muncitor pe pământul lui. Pe de o parte, ţăranul mij­­locaş e legat, de pământul său adeseori fărâmiţat în zeci de petice împrăştiate la mari de­părtări şi pe care le mun­ceşte nădăjduind să-şi ros­tuiască un trai mai bun Dar, pe de altă parte, peticele sale de pământ înconjurate de ha­turi pe care se lăfăie buruie­nile şi mişună şoarecii, mun­cite cu mijloace înapoiate, oi dau un rod slab pricinuindu-i o seamă de nevoi. In „Răspuns tovarăşilor col­­hoznici”, tovarăşul Stalin ne învaţă că faţă de ţăranul mij­locaş trebue să ducem o po­litică prietenoasă, de îndru­mare a ţăranilor mijlocaşi pe calea gospodăriei agricole co­lective, singura Cale în stare să-i izbăvească de nevoi şi exploatare chiaburească. Tovarăşul Stalin ne învaţă să nu uităm nicio clipă că ţăranul mijlocaş ne este aliat, că nu este îngăduit să se folo­sească faţă de el măsuri de violenţă, când este vorba de a­­tragerea sa pe calea socialis­mului. Purtarea greşită faţă de ţăranul sărac sau mijlocaş, săvârşirea unor astfel de gre­­şeli grosolane ca folosirea mă­surilor de violenţă împotriva ţărănimii muncitoare, sintn­­cină unitatea clasei munci­toare cu ţăranii săraci şi mij­locaşi frăţia de luptă pentru transformarea socialistă a a­­griculturii şi îi aruncă in bra­ţele chiaburimii care atât aş­­tea­ptă pentru a-şi întări pu­tinţa de jaf şi exploatare. Partidul Muncitoresc Român, călăuzit de luminoasele învă­ţături ale tovarăşului Stalin, duce faţă de ţărănimea mun­citoare o politică prietenoasă, de sprijinire şi de îndrumare. Prin noua lege a impozitelor, ţăranii muncitori au fost în­lesniţi, greutatea impunerilor căzând pe seama chiaburilor. Ajutorul pe care-l primesc necontenit ţăranii­­ săraci şi mijlocaşi prin tractoarele şi maşinile agricole de la S.M.T., seminţe, vite şi păsări de sol de la gospodăriile agricole de stat, creditele pe termen lung cu dobânzi mici şi altele, au întărit încrederea ţărănimii sărace şi mijlocaşe în clasa muncitoare, au întărit alianţa clasei muncitoare cu ţărăni­mea muncitoare în lupta împotriva chiaburimii, pentru transformarea socialistă a a­­griculturii. Astăzi când în ţara noastră am pornit pe fir­­m­­ii transfor­­mării socialiste a agriculturii, când avem peste o mie­­ de gospodării colective, învâţătu­­rile tovarăşului Stalin sunt o călăuză sigură în munca orga­nizaţiilor de partid, şi orga­nelor de stat, ajutându-se să meargă pe drumul drept. In raportul ţinut la şedinţa ple­nară a C.C. al P.M.R. din 3-5 Martie 1949, raport sprijinit pe Învăţăturile tovarăşului Stalin, tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej arăta că : „Din cauza lipsei de clari­tate politică, unii tovarăşi nu au înţeles însemnătatea con­siderabilă a alianţei cu ţără­nimea mijlocie, au făcut multe greşeli de natură a pri­mejdui această alianţă şi a arunca ţăranul mijlocaş şi chiar pe cel sărac, în braţele chiaburilor. Uneori, tovarăşii noştri au pus în aceeaşi oală pe ţăranii mijlocaşi şi pe chiaburi. Această confuzie est© foarte periculoasă“. Ca să ne ferim de greşeli trebue să urmăm cu sfinţenie învăţăturile tovarăşului­­ Stalin şi să muncim cu hotărîre şi necontenit la întărirea alian­ţei clasei muncitoare cu ţără­nimea muncitoare. In articolul său, tovarăşul Stalin ne învaţă că una din condiţiile cele mai de seamă pentru izbânda socialismului la sate este RESPECTAREA PRINCIPIULUI LENINIST AL ADERĂRII DE BUNA VOE LA GOSPODĂRIA COLECTIVA. Asta înseamnă că ţăranii muncitori trebuesc lămuriţi şi ajutaţi să înţeleagă care e rostul gospodăriilor agricole colective, că gospodăria agri­colă colectivă şi numai ea, le va aduce traiul îmbelşugat şi fericit după care au jinduit a­­tâta amar de vremne. Deci, la temelia înfiinţării gospodăriilor colective trebue să ste­a unirea de bună voe a ţărănimii muncitoare. „Leninismul — arată to­varăşul Stalin în „Răspuns tovarăşilor colhoznici“ — ne învaţă că orice încerca­­re de a impune cu sila gos­podăria colectivă, orice în­cercare de a întemeia col­hozuri cu forţa, poate da numai rezultate negative, poate numai să îndepărte­ze pe ţăran de mişcarea colhov s fiică“. Este adevărat că­­ţăranul mijlocaş şi chiar cel sărac de multe ori chibzueşte mult pâ­nă să ia hotărîrea de a intra în gospodăria colectivă. Nu trebue să uităm că zeci de ani de zile moşierii, capita­liştii şi chiaburii s’au strâ­­duit să ţină pe ţăranii mun­citori în întuneric, să le im­­puie capul cu tot felul de minciuni veninoase despre colhoz, să-i înfricoşeze şi să-i abată de pe calea adevărului Tocmai de aceea trebue dusă o muncă răbdătoare de lămu­rire astfel ca ţăranii munci­tori să întemeieze gospodării agricole colective numai a­­tunci când se vor convinge că în gospodăria colectivă îşi vor făuri un trai îmbelşugat şi Sericii. „...Ţăranii pot fi convinşi de superioritatea gospodă­riei colective — arată to­varaşul Stalin — numai în caz»l când li se arată şi­­ se dovedeşte, în fapt, prin experienţă că colhozul este mai bun decât gospodăria individuală, că el este mai avantajos decât gospodăria individuală, că colhozul deschide ţăranului sărac şi celui mijlocaş o poartă de ieşire din lipsuri şi mi­zerii“. Clasa muncitoare din ţara noastră, in frunte cu Parti­dul Muncitoresc Român, s’a condus şi se conduce după în­văţăturile marelui Stalin. Rezoluţia şedinţei plenare a C.C. al P.M.R. din 3-5 Mar­tie 1949 asupra sarcinilor Par­tidului în lupta pentru întă­rirea alianţei clasei muncitoa­re cu ţărănimea muncitoare şi pentru transformarea sociali­stă a agriculturii — rezoluţie care pentru fiecare membru de partid este lege de partid — ne arată că unirea ţăranilor muncitori în gospodării agri­cole colective trebue să fie rezultatul unei munci răbdă­toare de lămurire, că gospo­dăriile colective se pot înfiin­ţa numai acolo unde ţăranii săraci şi mijlocaşi s’au con­vins de avantagiile gospodă­riei agricole colective şi do­resc să întemeieze astfel de gospodării agricole colective .Anul acesta, zeci de mii de ţărani muncitori au întemeiat, aproape o mie de gospodării agricole colective, după ce au văzut cu ochii lor lanurile to­tunse şi mănoase şi recoltele de peste 2000 kg. la ha, ne­maiîntâlnite încă în ţara­ noa­stră, pe care le-au dobândit primele gospodării agricole de St­at. „..Colhozurile — arată to­varăşul Stalin — sunt sin­gurul mijloc de a salva pe ţărani din­ mizerie“. 20 de ani au trecut de când tovarăşul Stalin a scris ace­ste cuvinte. Şi ce vedem? A­­gricultura colhoznica e azi cea mai înaintată şi înflori­toare agricultură din lume iar ţărănimea colhoznică este ţâ­­rănimea cu traiul cel mai fe­ricit şi luminos. Cuvintele to­varăşului Stalin s’au adeverit în întregime. In „Răspuns tovarăşilor col­hoznici“ găsim şi alte învăţă­turi de cea mai mare însem­nătate. Din articolul tovară­şului Stalin învăţam că dacă faţă de ţăranul muncitor du­cem o politică de alianţă, a­­poi lucrurile se schimbă când e vorba de chiaburime. Cu chiaburul „nu ne a­­flăm — şi nu ne putem a­­fla — în stare de pace” — spune tovarăşul Stalin. Chiaburul a fost, este şi va fi întotdeauna duşmanul cel mai aprig al ţărănimii munci­toare. El şi-a strâns averi­le­fuind până la sânge pe ţăra­nul mu­ncitor. El nu poate ve­­dea cu ochi buni cum ţără­nimea muncitoare ajutată şi călăuzită de clasa muncitoare se ridică la un trai mai bun şi cu atât mai mult nu poate vedea cu ochi buni întemeie­rea gospodăriilor agricole co­lective. Ei îşi dă seama că in­mulţirea gospodăriilor agricole colective înseamnă pieirea lui, de aceea chiaburii luptă cu în­verşunări? tot măi sporită în­cercând să oprească ţârâni­mea muncitoare de pe drumul pe care l-a apucat. Partidul nostru, călăuzit de învăţăturile tovarăşului Stalin, duce o astfel de politică la ţară încât să ajute pe ţăranii săraci şi mijlocaşi să îngră­dească treptat, mereu mai puternic, chiaburimea, ca să ajungă acolo încât să­ poată curma odată pentru totdeau­na exploatarea chiaburească. De asemenea, în momentul de faţă se pune cu deosebită ascuţime pentru noi, una din sarcinile trasate de tovarăşul Stalin în articolul său: „Cea mai urgentă sarcină practică a colhozurilor con­stă în lupta pentru însă­­mânţare,... în lupta pentru o organizare justă a semă­natului. Toate celelalte sarcini ale colhozurilor trebuesc acum subordonate sarcinii semă­natului“. Activiştii noştri de partid trebue să depună toate efor­turile în perioada aceasta, pentru a antrena ţărănimea muncitoare­ să dea viaţă Ho­tărîrii C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri, privind campania muncilor agricole din toamna anului 1950. Din „Răspuns tovarăşilor colhoznici" membrii gospodă­riilor agricole colective în­vaţă să aleagă din rândurile ţăranilor muncitori oameni cu pricepere şi sârguitori, gospodari minunaţi, şi să-i atragă la conducerea gos­podăriilor. Tovarăşul Stalin învaţă pe membrii gospo­dăriilor agricole colective să atragă cu curaj în posturi de răspundere femei, ţă­rănoi muncitoare, care se dovedesc sârguitoare şi price­pute în organizarea muncii. Din articolul tovarăşului Stalin, comuniştii din gospo­dăriile agricole colective în­vaţă să nu se închidă ,.în găoacea lor”, să nu se des­partă ..nrintr’un zid” d­e ţă­ranii săraci şi ’mijlocaşi care nu sunt membri de partid, ci, dimpotrivă, să atragă pe cei fără de partid în munca de organizare şi conducere g­ gos­podăriilor agricole colective. Aşa cum arată mai departe tovarăşa« Stalin: ...„atenţia activiştii», tre­­buie să fie aţintită asupra consolidării colhozurilor a­­supra închegării organiza­torice a colhozurilor, asu­pra organizării activităţii practice în colhozuri“. Pentru o bună organizare lăuntrică a gospodăriilor co­lective este necesară activita­tea practică a tuturor mem­brilor lor, sub îndrumarea şi conducerea comuniştilor. Au trecut 20 de ani de când tovarăşul stalin a scris în „Răspuns tovarăşilor colhoz­nici” aceste învăţături minu­nate care vor rămâne veşnic vii şi vor sluji drept călăuză clasei muncitoare de pretutin­­deni în lupta pentru cons­truirea socialismului la sate. Organizaţiile de partid şi organele de stat din satele ţării noastre trebue să-şi in­­suşească învăţăturile de preţ­­ ale acestui articol şi să orga­nizeze răspândirea largă a a­­cestor învăţături în rândurile ţăranilor muncitori la cămi­nele culturale, cercurile de lec­tură ş. a. m. d. Comitetele regionale şi raio­nal® de partid trebue să înar­meze pe membrii de partid cu minunatele învăţături stali­­niste din articolul „Răspuns tovarăşilor colhoznici”, să popularizeze uriaşele succese ale colhozurilor sovietice Şi traiul fericit la care au ajuns Colhoznicii urmând aceste În­văţături, să popularizeze suc-­ cesele celor dintâi gospodării colective din ţara noastră care urmează drumul luminos al colhozurilor. Să urmăm ne­contenit învăţăturile tovarăş-­ lui Stalin pentru ca ţărăni­mea noastră muncitoare să-şi făurească un trai fericit şi im­­belşugat, după chipul ţărăni»­mii colhoznice. Să învăţam din: »Răspuns tovarăşilor colhoznici“ de I« V« Stalin („Problemele leninismului". Editura P.M.R. pag. 492—519) SCÂNTEIA „Ştiu ca nu le este la îndemână speculanţilor11 Ieri, încă din zorii zilei, în pieţele Capitalei era forfotă mare. Pretutindeni, oriunde iţi întorceai privirea, mor­mane înalte de cartofi. In dosul lor, afişe mari atrăgeau­­ privirile tuturor: „Aprovizio­narea de iarnă, cartofi iei 5 leg.”. Lângă mormane, în faţa cântarelor gata pregăti­te, vânzătorii aşteptau pe cumpărători. Şi aceştia n’au întârziat să vina. Mii şi mii de oameni ai muncii şi-au făcut ieri a­­provizionările de iarnă. Mun­citori care lucrează în schim­burile de după amiază, gos- I podine, pensionari, toţi­­disc­u­­tau cu însufleţire despre Ho­tărîrea Consiliului de Miniştri pentru stabilirea preţuirilor plafon de achiziţii şi preţuri­lor de vânzare cu amănuntul pentru unele produse agrico­le, Hotărâre publicată în zia­rele de dimineaţă. Unii­­ care nu apucaseră în­câ să citească ziarul — au aflat despre a­­ceastă Hotărîre abia când au venit să cumpere la piaţă. Şi, intr’adevăr, a fost o surpriză plăcută... CU 30 LEI, 6 KG. CARTOFI! In piaţa Rahova, tovarăşa Crişu Floarea, muncitoare la fabrica Munca Textilă”, a cumpărat zece kilograme de car­tofi. Se uita la ei şi parcă tot îlu­i venea să creadă. „Eri, cu 30 lei, am cumpărat abia două kilograme cartofi, iar azi cu aceiaşi bani, am­ putut cumpăra şase kilograme !”, spune dânsa, bucuroasă. Tovarăşa Guran, telefonistă la Ministerul Minelor şi Pe­trolului, a venit de dimineaţă in piaţa „16 Februarie” din oraşul Griviţa, să cumpere de 200 lei cartofi. Când a văzut afişul a dat o fugă până aca­să să-şi anunţe şi vecina, pe tovarăşa Elena Dumitrescu. S-au întors amândouă cu o roabă, să-şi ridice cartofii pentru iarnă. Cu 200 lei, tova­răşa Guran a putut cumpăra acum 40 kilograme cartofi. „TICĂLOŞII DE SPECULANŢI AU CĂUTAT SĂ RĂSPÂNDEASCĂ TOT FELUL DE ZVONURI" Tot în piaţa „16 Februarie”, tov. Ciurez Gheorghe, contro­lor de tracţiune la Depoul 1. T. B, discuta, mulţumit cu gospodina Zabet Elisabeta. „Mă gândeam să-mi cumpăr pentru iarnă 100 kg. cartofi şi ceva ceapă”, spunea el. Tică­loşii de speculanţi încercau să răspândească tot­ felul de svo­­nuri, în cartier, c­ă n’o să fie cartofi, că n’o să fie ceapă, că zarzavaturile o să se scum­­peascâ, şi câte şi mai câte, pentru a face pe cei lesne în­crezători să-şi iasă din fire şi să le cadă în plasă. Dar acum ştiu că nu le este la înde­mână speculanţilor. In schimb, oamenii muncii au de ce să se bucure ! Acum, cartofii costă 5 lei, în loc de 11—14 lei kg. • şi ceapa 12—14 în loc de 24 lei. Cu aceiaşi bani, ne putem aproviziona mai bine pentru­­ iarnă. Iată cum, prin grijă Partidului şi a Guvernului, ni­ se îmbunătăţesc, pe zi ce tre­­­ce, condiţiile de trai. ÎNLESNIRI PENTRU PRODUCĂTORII CARE-ŞI VÂND PRODUSELE Producătorilor li se dau toa­­­­te posibilităţile de a-şi vinde liber produsele, direct consu­matorilor, fără intermediar. Ba mai mult, în pieţe şi o­­boare li se fac înlesniri, pro­ducătorii sunt scutiţi de a plăti taxa de piaţă, li se pun­ la dispoziţie gherete, cântare, etc. Alături de unităţile comerci­­ului de Stat şi cooperatist,­­ producătorii şi-au vândut ieri produsele, nu mai toate pieţele Capitalei. ★ In Capitală. Intră zilnic sute de vagoane de ceapă, cartofi, etc., conform planului întoc­mit din timp de către secţiu­nea comercială a Comitetului Provizoriu. Măsurile luate pâ­­nâ acum marchează un în­ceput pozitiv. Mai sunt însă unele unităţi de desfacere în pieţe care nu dispun de per­sonal suficient pentru a face faţă sarcinilor din campania aprovizionărilor de iarnă, sau care nu sunt dotate cu utila­jul necesar, cum ar fi cân-­­ tare, furci, lopeţi, etc. Comite-­­ tul Provizoriu trebuie să ia toa­­t te măsurile pentru a remedia deîndată aceste lipsuri şi pen­tru a asigura distribuirea pro­duselor în pieţe, organizând vânzarea în condiţiuni cât mai bune Pentru ca ac­­­ţiunea de aprovizionare în vederea iernii să fie dusă cu succes la îndeplinire, organele însărcinate cu aceasta nu tre­­bue să înceteze nicio clipă să urmărească, și să controleze îndeaproape mersul aprovizio­­nărilor. Un comitet sindical care nu se preocupă de Concursul Coltura! C.G. M. SIBIU (de la corespondentul nos­tru). — Hotărîrea Comitetului Executiv al C. G. M. asupra orga­­nizării concursului pe ţară al clu­burilor, colţurilor roşii, biblioteci­lor şi cinematografelor sindicale, a pus in faţa sindicatelor sarcina de a intensifica munca culturală. Mai sunt însă unele comitete sin­dicale care nu se preocupă de a­­ceastă problemă. Astfel la uzinele de produse sodice din Ocna Mure­şului regiunea Cluj, comitetul sin­­dical nu a dat importanţa cuvenită acestui concurs, r­esprijinind în­deajuns activitatea colectivului constituit în acest scop. De aceea munca culturală nu se desfăşoară în bune condiţiuni. Din cei şase tovarăşi care for­mează colectivul bibliotecii numai unul singur munceşte cu­ adevărat. Acest lucru a făcut ca biblioteca uzinei, care este înzestrată cu 5.399 cărţi şi broşuri — să tmi aibă din Aprilie până în prezent — mai mult de 132 cititori. Dintre ace­­ştia numai 19 sunt muncitori. Pla­nul de muncă întocmit pe perioada concursului nu este dus la îndepli­nire. De exemplu, tov. Szabó Ale­xandru şi Foca Gheorghe au avut sarcina de a organiza discuţii în jurul unor cărţi şi de a organiza cercuri de citit în colectiv, iar tov. Vig Ion şi Magyari Margare­ta trebuiau să organizeze din două în două săptămâni seri literare în cadrul cărora să se discute artico­­le din: „Viaţa Românească“, „Fla­căra” şi „Contemporanul”. Aceşti tovarăşi au neglijat complect sar­cinile primite. La aceasta a contri­buit şi faptul că nu au fost contro­laţi. Comitetul sindical va trebui să treacă neîntârziat la traducerea în viaţă a instrucţiunilor C.G.M. cu privire la organizarea concursului controlând sistematic activitatea comisiei de concurs din uzină și sprijinindu-o activ în munca ei. Nr. 1851 Titluri de cinste pentru fruntaşii culturii noastre Decretul Prezidiului Marii A­­dunări Naţionale pentru înfiinţa­rea unor titluri menite să cin­stească activitatea oamenilor de ştiinţă şi artă este o nouă dovadă a recunoştinţei şi dragostei po­porului muncitor, dovadă a înaltei preţuiri a Partidului şi Guvernului faţă de cei mai buni dintre repre­zentanţii ştiinţei şi artei, care prin munca lor devotată dau o contribuţie valoroasă la construi­rea socialismului în ţara noastră. Instituirea titlurilor de Om de Ştiinţă Emerit, Artist al Poporu­lui, Artist Emerit, Maestru Eme­rit al Artei, Profesor Emerit, în­văţător Emerit, corespunde etapei actuale a desvoltării culturii noa­stre, etapă marcată printr’o serie de succese obţinute în ştiinţă şi artă, şi printr'o radicală transfor­mare a învăţământului public. Sesiunile de până acum şi în­deosebi actu­al Sesiune a Acade­miei R.P.R., în care se discută proectul de Plen al electrificării Republicii Populare Române, arată că în ţara noastră oamenii de ştiinţă aduc o contribuţie tot mai mare la rezolvarea problemelor practice ale construirii socialis­mului, la desvoltarea ştiinţei. Numeroşi profesori şi învăţători dau dovadă de devotament şi dra­goste în munca de educare a noii generaţii de constructori ai socia­lismului, în lupta pentru stârpirea analfabetismului. Ei îşi însuşesc şi aplică tot mai mult minunata experienţă pedagogică sovietică. In literatură, muzică, teatru, plas­tică s’au creat opere valoroase, cu un corifinnt nou, socialist. Toate acestea au fost cu putinţă datorită îndrumării atente, grijii şi dragostei Partidului faţă de oa­menii ştiinţei, artei şi de cadrele didactice, urmării măreţului e­­xemplu al culturii sovietice şi da­torită lupt­ei necruţătoare împo­triva rămăşiţelor burgheze in cul­tură, împotriva armei ideologice a imperialismului agresiv ameri­can, cosmopolitismul. Partidul şi Guvernul creează oa­menilor de cultura condiţii favo­rabile de viaţă şi de muncă. A fost înfiinţat Fondul Literar, Fondul Plastic, Fondul Muzical, s-au pus la dispoziţie case de creaţie şi de odihnă ,au fost acordate premii şi distincţii, lu­ptând pentru înflorirea Pa­triei, pentru viaţă, pentru pace, oamenii de ştiinţă, de artă, pro­fesorii şi învăţătorii sunt con­ştienţi că slujesc o cauză mă­reaţă, că sunt înconjuraţi de dragoste şi preţuire. Câtă deose­bire între timpurile de astăzi şi vremea întunecatului regim buru­ghezo-moşieresc, când oamenii de cultura erau lăsaţi pradă mize­riei şi foametei, situaţie pe care marele nostru poet Eminescu, care n’a avut o soartă mai burtă, o caracterizase cu ironie ustură­toare : „cinstea ce în România ia poeţi !l-i pregătită“. O situaţie şi mai tragică fi-e hărăzită astăzi oamenilor de cultură pro­gresişti în ţările capitaliste. Recent învăţătorul englez Frank M­ark Sett a arătat că primeşte un salariu de mizerie şi că Sâmbăta şi Duminica este nevoit sa spele paharele într’urtul din barurile din Birmingham. Militarizarea ştiinţei, înjugarea ei la carul Intereselor sângeroase ale fabricanţilor de moarte im­perialişti produc şi ţările capi­taliste monştrii de soiul „savan­­ţilor” care degradează ştiinţa, reducând-o la pregătirea de groaz­nice mijloace de ucidere în masă a oamenilor, de nimicire a civi­lizaţiei. Pe aceşti canibali peri­poarele îi urăsc şi îi dispreţuesc. Pentru oamenii culturii din ţara noastră, acordarea înaltelor titluri stabilite prin Decretul Prezidiu­lui Marii Adunări Naţionale va constitui un puternic îndemn în muncă. A căpăta o ase­menea distincţie înseamnă in­tr’adevăr a fi printre cei mai buni dintre cei buni, a sluji cu abnegaţie şi devotament cauza poporului, a­­r­ţi precupeţi e­­fortu­rile pentru înflorirea Patriei. Urmând minunatul exemplu al oamenilor de ştiinţă emeriţi, ar­tişti ai poporului, învăţători eme­­riţi din marea Uniune Sovietică, oamenii noştri de cultură vor putea îndeplini uriaşele sarcini care Ie stau în faţă. Fiecare om de ştiinţă în labo­ratorul său, fiecare artist pe scenă, în faţa şevaletului sau a obiectivului cinematografic, fie­care profesor şi învăţător în faţa tinerelor vlăstare, în care trebue să educe trăsăturile omului nou, să se simtă un luptător activ în uriaşul front al păcii şi social­is­­mutul, să lovească necruţător îfl rămăşiţele ideologiei pui re­tic bur­gheze, să se strădue a dărui în­treaga sa capacitate de muncă şi creaţie făuririi vieţii noi, ţină tind astfel spre înaltele titluri de om de ştiinţă emerit, artist al poporului, profesor emerit, în­văţător emerit — titluri care cinstesc pe constructorii de frun­te ai socialismului din rândurile reprezentanţilor culturii noastre. DREPTATEA NU-I li»E DEIA LUME — del. C.But­naru (Editura pentru lite­ratură şi iartă). — Era pe vremea când burghezia şi moşierimea storceau vlaga poporului muncitor. Toa­­der Suni, ţăran sărac, nea­­vând cu ce-şi munci pete­cul de pământ a împrumu­tat o sumă de bani dela chiaburul Cristea, sem­nând un act prin care se obliga să-i dea pământul, dacă nu-i va plăti la vreme banii datoraţi. Chia­burul însă n’a aşteptat vremea de plată, ci şi-a pus argaţii să lucreze pă­mântul lui Toader, ame­­ninţându-l că dacă nu pleacă, îl va alunga cu jandarmii. Văzându-se ră­mas pe drumuri în pragul iernii, cuprins de mânie, Toader l-a lovit pe chiabur cu resteul jugului. Con­damnat la ani lungi de temniţă grea, Toader a murit în închisoare. Mai târziu, cei ce l-au întem­niţat i-au trimis feciorul, pe Gheorghieş, în războiul de cotropire împotriva U­­niunii Sovietice. Pe pămân­tul sovietic, Gheorghieş a cunoscut viaţa fericită a colhoznicilor din Ţara So­cialismului, întors din pri­zonierat, îşi găseşte satul frământat de problema în­fiinţării unei gospodării co­lective, înarmat cu cunoş­tinţele căpătate în Uniu­nea Sovietică, îşi ajută to­varăşii la munca de lămu­rire a ţăranilor muncitori. In acelaş timp, Gheorghieş dă în judecată familia chiaburului, pentru a recă­păta pământul jefuit. Jude­cătorii poporului îi fac dreptate. Gheorghieş se ho­tărăşte să intre cu petecul său de pământ pe care-1 trudise în sărăcie tatăl său, în gospodăria colectivă a­­lături de alţi ţărani mun­citori din sat. r. VIAŢA FERICITA A TI­NERILOR COLHOZNICI. (Editura Tineretului).. — Aceasta este o carte des­pre minunata viaţă, plină de bucurie şi fericire, a ti­nerilor colhoznici din Ţara Socialismului. Comsomo­­liştii, însuşindu-şi cuceri­rile ştiinţei, se întrec ca să smulgă pământului sovie­tic roade tot mai îmbelşu­gate. Detaşamente de com­­somolişti înving natura şi dau viaţă stepelor pustii. Plante noi apar pe câm­piile colhoznice din Asia. Mii de comsomolişti îşi dau contribuţia la eroica acţiune de împădurire. Din rândurile tinerilor colhoz­nici cresc nenumărate ta­lente artistice şi literare, care îmbogăţesc cultura socialistă a Uniunii Sovie­tice. Tinerii colhoznici au dat Patriei Sovietice ta­lente ca Ascar Tulcev din colhozul „Octombrie Roşu“. Acest tânăr este astăzi stu­dent al Facultăţii de Mu­zică şi laureat al Premiu­lui Stalin. Munca tineretu­lui colhoznic se îmbină cu învăţătura, cu jocul, cu cântul, cu activitatea spor­tiva. In colhozuri există cercuri de teatru, de mu­zică vocală, de muzică in­strumentală, cercuri lite­rare. Ultimul capitol al bro­şurii, intitulat „Pe drumul lor“, arată că sub conduce­rea Partidului tinerii mun­citori din satele noastre îşi clădesc o viaţă feri­cită, după exemplul glo­riosului tineret colhoznic din U.R.S.S. CASELE - LABORATOR DIN COLHOZURI ŞI ŞTI­INŢA AGRICOLĂ —de T. D. Lîsenko (Editura de Stat). Marele savant so­vietic T. D. Lîsenko expli­că în această broşură cum a reuşit ştiinţa sovietică să obţină modificări de necre­zut în natura plantelor, spre folosul omului. In tre­cut se obţineau în Sudul Uniunii Sovietice I - 1 tone cartofi la hectar; astăzi se obţin în colhozuri din Sud, de la 100-500 tone. Grâul poate fi cultivat astăzi în câmpiile înghe­ţate ale Nordului, unde înainte nimeni nu visa să-l cultive. Se obţin recolte mari care merg până la 6.000 kg. la hectar. Bumbacul a fost obiş­nuit să crească în regiuni unde înainte abia creş­tea de mărimea unei nuci. Cultivat după legile ştiinţei, a dat un rod cu capsule (măciulii) de 600 de grame. Toate aceste mari suc­cese ale ştiinţei sovietice au putut fi obţinute datori­tă colaborării oamenilor de ştiinţă cu practica muncii colhoznice. Casete-labora­­tor din colhozuri au fost şi sunt ajutoare preţioase ale Institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice. Ce să citim : Broşuri pentru oamenii muncii de la sate

Next