Scȃnteia, ianuarie 1951 (Anul 20, nr. 1929-1952)

1951-01-04 / nr. 1929

Nr. 1929 Poporul sovietic a sărbătorit Anul Nou sub semnul strălucitelor succese dobândite în lupta pentru construirea comunismului MOSCOV. 1 (Agerpres). — TASS transiter La mulți ani tovarăşi / La mulţi ani, peteni ! Aceste urări de Anul IIi sunt adresate de­ ziarele din Moscova milioanelor de cititori­­ Uniunea Sovietică, tuturor luptorilor pentru pacea, libertatea fericirea oamenilor din străinele­ Clopote­i Kremlinului, care au răsunat irniaţa Roşie la miezul nopţii, ser PRAVDA in edito­rialul săi au anunţat începutul anului 19 Omenirea a păşit In cea de doua juptătate a se­colului X. Poporuhietic întâmpină noul an desfăând o nuncă inten­să pentr traducerea in viaţă a uriaşelor astrucţii italiaste ale comunistul. Popoul sovietic priveşte încrederi spre viito­rul său pit. De permite uni jumătăţi de secol —trie PRIgDA — noi, oamenii vietici, vedem viitorul nostru junist. Videm conturu­rile mă­ lui edificiu al comu­­nismul pe care poporul sovie­tic îl strueşte sub conduce­rea I. V. Stilin şi potrivit planuri staliniste. Ma­­em noie realizări ale ţărilor de poenţie populară şi noile­­orni aii muncitorilor din­ţi capitaliste. Vedem for­ţele continuă creştere ale a­­bertă d­emocraţiei şi păcii şi trium­or asupra forţelor scla­viei erliste şi războiului. ★ MiOVA 1 (Agerpres). —­TASansmite: Uniunea Sovietică Anul Nou­­ a fost întâmpinat în­­tr’o osferă de voie bună şi de stoare. La Moscova, Le­nini Kiev, Minsk şi în toate cele oraşe, în satele colhoz­­nice, regiunile cele mai în­­depte ale ţării au avut loc festei, baluri mascate, pro­cesiun vesele. In fiecare casă, au pu­t fi văzuţi pomi de iar­nă, plajele de cultură, teatrele, dubiile, sălile de concert, pa­­tinc­ele, parcurile şi grădinile sunt toate la dispoziţia oameni­lor nuncii. După ce au muncit cu­­rânt, în cursul unui an în­treg pentru binele Patriei lor, m­ioanele de cetăţeni sovietici ai sărbătorit cu bucurie măre­ţele lor succese, de care sunt mândri. In ajunul Anului Nou, din numeroase mari centre industri­ale au sosit ştiri cu privire la succesele obţinute în producţie. Au fost anunţate strălucitele succese obţinute de muncitori­ de la gigantul metalurgic din Siberia — uzinele siderurgice din Kuzneţk. De Anul Nou ei au dăruit ţării peste plan o mare cantitate de fontă, metal lami­nat, cocs şi fier. Prevederile planului pe anul­ 1950 au fost de­păşite la toate produsele meta­lurgice. Muncitorii fruntaşi de­la uzinele Kuznețk au livrat fie­care 8.000 tone de metal peste angajamentele luate. Prin apli­carea propunerilor de raţionali­zare şi a inovaţiilor muncitori­­lor şi inginerilor, personalul u­­zinelor metalurgice a realizat în cursul acestui an economii în valoare de 11 milioane ruble. Fabricile şi uzinele din R.S.S. Georgiană au livrat peste plan o producţie în valoare de zeci de milioane ruble. Oamenii muncii din Rostov pe Don au sărbătorit marele eveniment din viaţa oraşului lor — cea de a 20-a aniversare a deschiderii uzinei de construcţii de maşini agricole — care a avut foc la 1 ianuarie 1931. Zecile de mii de combine puternice şi alte maşini produse de această u­­riaşă uzină au contribuit în mare măsură la reconstrucţia socialistă şi reutilarea tehnică a agriculturii sovietice. In cei zece ani dinaintea războiului, producţia uzinei de construcţii de maşini agricole din Rostov a fost de peste patru ori mai mare decât aceea a întregii industrii de construcţii de maşini agricole din Rusia ţaristă în 35 ani. Per­sonalul acestei uzine a îndepli­nit înainte de termen prevederile planului cincinal. Noul An a fost întâmpinat în Jdanov — oraşul muncitorilor metalurgişti din regiunea Mării de Azov — prin mari realizări. Blocurile de locuinţe şi clădirii«* instituţiilor publice au­ fost refă­cute sau construite din nou. In cursul anului 1950, au fost ame­najate cinci străzi noi la margi­nea oraşului. Sărbătorirea Anului Nou coin­cide cu aniversarea eliberării oraşului Velikie-Luki de sub o­­cupaţia hitlerista. La 1 ianua­rie 1943 ostaşii sovietici au eli­berat acest oraş distrus de hit­­lerişti. De atunci au trecut opt ani. in oraşul pustiit viaţa a renăscut. La Velikie-Luki au fost construite sute de case şi au fost amenajate numeroase străzi noi, împreună cu populaţia de la oraşe, ţărănimea sovietică săr­bătoreşte într’o atmosferă de voie bună Anul Nou. In regiu­nile Kirov, Volânia şi alte re­giuni din U.R.S.S. au fost puse în funcţiune noi uzine electrice la sate. Mii de colhoznici şi sov­­hoznici sărbătoresc Noul An în locuințe noi. încrezător în puterea sa, po­porul sovietic păşeşte în cea de a doua jumătate a secolului XX cu un sentiment de siguranţă şi bărbăţie. Sub steagul Partidului lui Lenin­ Stalin, el se pregă­teşte să lupte pentru noi succese pentru întărirea Patriei Socia­liste, pentru construirea comu­nismului. In cursul anului 1950 zi de delegaţii muncitoreşti din străinătate au vizitat U. R. S. S. COVA 31 (Agerpres). — T­ransmite­ de delegaţii muncitoreşti şi side străine au vizitat Uniu­­novietică in cursul anului 1­ Aceste delegaţii, numărând m­­ulte sute de persoane, au *ari% P. Uhinez&ig. polonă, R. Bulgaria, R . R., R. D. Gună, Marea Britanie, Franţa, It America Latină, Norvegia, Sa. Danemarca, Finlanda, Bel­­f­landa şi Luxemburg, flevenit o tradiţie pentru ca­­« muncii din străinătate să tri- i delegaţi in Ţara Socialismu­­pi vin aci pentru a lua cunoş­­de realizările din Uniunea etică şi pentru a spune apoi popoarelor din ţările respective a­­devărul asupra realităţilor sovie­tice. „Rusia văzută cu proprii noş­tri ochi" — astfel işi intitulează manifestul delegaţia muncitorilor britanici care au vizitat Uniunea Sovietică în Mai 1950. In declaraţiile lor, prietenii din străinătate ai Uniunii Sovietice au respins cu hotărire născocirile ca­lomnioase despre faimoasa „corti­nă de fier" din Uniunea Sovietică. In ce mă priveşte — scrie labu­ristul Edwin Boyce — pot să declar că nu există „cortină de fier”. Am călătorit absolut liber ori unde am dorit şi am fost chiar întrebat: „Ce aţi mai dori să vedeţi ?" Am vorbit cu persoanele cu care am dorit. Reprezentanţii muncitorilor stră­ini care au vizitat Uniunea Sovie­tică au subliniat in unanimitate sincerele sentimente de prietenie manifestate de poporul sovietic faţă de oamenii muncii din celelal­te ţări. In declaraţiile lor, oaspeţii subli­niază că poporul sovietic doreşte să trăiască în pace cu toate po­poarele. „Oricine a vizitat Kievul şi Stalingradul — scriau delegaţii muncitorilor britanici — oricine a vorbit cu locuitorii aşa cum am vorbit noi, nu poate nici măcar să-şi închipue că această ţară ar avea vreun motiv pentru a dori un nou război. Pacea este esenţială pentru poporul sovietic doritor să traducă in viaţă uriaşele sale pro­iecte de construcţii". Feldwebelul suprem al Wall­ Streetului sub semnătura lui S Kozlov, fur LITERATURNA1A GA­TA publică un articol intitulat eldwebelul suprem al Wall eetului“, în care se spune : așa­dar, Mr. Truman, satisfă­­îd „rugămintea umilă” a state­­manate de Wall Street în blo- I Atlanticului, a binevoit de a­­zi să-l numească pe Eisenhower postul de comandant suprem al­­ numitei „armate europene“ de ■rcenari al americanilor. In fond este vorba de altceva decât de unirea unui „feldwebel suprem“ cărui sarcină principală este de urmări cu atenţie ţările satelite principalii furnizori de came­­un pentru Statele Unite pe­­rmitându-le, vorba ceia, „nici să teze, nici să suspine”. In corul general al presei mor­­allizate din Europa Occidentală, ce a salutat, fără prea mare iluziasm, numirea generalului wight Eisenhower, se putea dis­­ige şi glasul ziarului TIMES, „in situaţia critici de astăzi • scria TIMES — caracterul şi mperamentul generalului Eisen­­hwer sunt tocmai ceea ce ne tre­­ce. Mari speranţe se pun în ca­­jcitatea sa de a sili ţările să ■ţioneze într’o alianţă mai rânsă decât oricând”. Ce reprezintă in sine Eisenho­­er şi în ce măsură sunt justifi­­ite speranţele puse în el ca în­­­­un apărător credincios al aţâţă­­riilor la război şi un devotat ardian în uniformă de general? Dwight Eisenhower, care are în rezent vârsta de 60 ani, şi-a lies primii lauri nu pe câmpul , luptă ci pe un teren de fotbal, ioizrafii lui arată că în şcoala -imară el era preocupat numai­­ fotbal şi basebal, aşa că nu e o mirare că „Ugly ike“, cum era enumit Eisenhower în copilărie, devenit un jucător profesionist, încercând apoi aproximativ 10 ifetite profesiuni şi neavând robabil niciun succes, Eisenho­­era hotărît să se consacre ser­cliiu militar. La West­ Point cota militară a armatei Statelor nit­ — această citadelă a clicii ilitriste reacţionare americane • el a fost, după cum arată bic­­­afii un „elev mediocru“ şi dacă r­estins în vreun domeniu pa cart, acesta a fost din nou doar tiran. In şcoala militară, in treacăt fie zis, el a mai devenit „faimos" şi prin aceea că a bătut un negru. După terminarea cursurilor, Ei­senhower a devenit locotenent de infanterie. Deşi curând după a­­ceea Statele Unite au intrat în primul război mondial, viitorul „comandant suprem" a rămas în ţară, fără a avea prilejul să-şi manifeste talentele pe câmpurile de luptă. Devotamentul slugarnic faţă de puterea celor avuţi, darul de ne­contestat de a Ie fi pe plac, care s-a manifestat la el din tinereţe, i-au deschis lui Eisenhower calea spre carieră, in 1927, el a fost trimis în Europa ca membru al unei misiuni de spioni, camufistă în mod naiv sub denumirea de „Comisia pentru cercetarea monu­mentelor militare“ ridicate ameri­canilor — victime ale războiului. Reîntors la Washington, Eisen­hower este numit funcţionar la cancelaria adjunctului ministrului de război. In această perioadă, el stabileşte strânse legături cu re­prezentanţii monopolurilor şi clicii militariste suspuse. Tocmai in această perioadă a reuşit ei să atragă asupra sa atenţia lui McArthur. Această cu­noştinţă a dat roade reale. Şi după ce McArthur — acest stâlp al militarismului colonialist și a­­gresiv — a devenit șef de stat major al armatei Statelor Unite, el l-a luat imediat pe Eisenhower ca adjunct. Nu este de mirare că atunci când, în Septembrie 1935, Mc­Arthur a plecat în Filipine în ca­litate de „consilier militar“, pen­tru întărirea acestui avantpost al expansiunii americane în Asia, el l-a luat pe Eisenhower drept cola­boratorul său cel mai apropiat. In 1942, Eisenhower pleacă în Anglia unde are la început func­ţiuni neprecise, legate după cât se pare de reluarea vechilor sale legături de spionaj. El intră aici în cele mai strânse legături cu clica conducătoare engleză şi în­deosebi cu Churchill. In lumina tuturor acestor fapte, nu este greu de explicat dece în momentul când s’a pus chestiunea cine să fie pus în fruntea trupelor expediţionare aliate, la început în Africa şi apoi în Europa, a fost numit în acest post cel mai a­propiat colaborator al lui Mc­Arthur, discipol credincios al lui Marshall şi prieten al lui Chur­chill — Eisenhower, deşi el era pe atunci un general abia scos din cutie. Se presupune că un om care ocupă postul de comandant su­prem al unor mari forţe armate, trebue să se distingă prin cel puţin două calităţi: un stră­lucit talent de comandant de ar­mată şi o serioasă aptitudine de organizator. Insă, nici trecutul lui Eisenhower, pe care l-am descris aci în treacăt, nici acţiunile saie ulterioare nu au dovedit că el dispune de aceste calităţi nece­sare. Ziaristul american, Ingersoll, care nu este nici în cea mai mică măsură interesat în discreditarea lui Eisenhower, amintind de ,,ta­lentele sale militare“, îl denumeşte destul de semnificativ — „gene­ral din diplomaţie“. „Ca diplomat — scrie Ingersoll — Eisenhower... știa să iasă din încurcături , ca soldat — să nu se amestece in treburi străine“. In anii războiului, acest „brav general“ considera drept sarcină principală a sa, îndeplinirea or­dinului de amânare în fel și chip a deschiderii celui de al doilea front în Europa. Executând dispo­ziţiile lui Marshall şi Churchill, el îşi camufla cu un zel deosebit acţiunile sale necinstite referin­­du-se la tot felul de „conside­rente militare“. Pentru a-şi pro­mova „linia“ el îşi selecţiona şi oamenii respectivi. Aşa de pildă, el­a numit drept şef al propriului său stat major pe spionul inve­­terat — generalul Bedell Smith — care este în prezent unul din cei mai înverşunaţi aţâţători la război din Statele Unite. însuşi Eisenhower — a arătat Ingersoll — spunea despre sine că este „din fire un afacerist şi nu un general”. „Pacificator“ şi diplomat, intri­gant şi afacerist — aceştia sunt termenii care pot caracteriza „fi­gura“ actualului ,,feldweber su­prem“ al Wall Streetului în Ger­mania Occidentală. Despre „talentele sale militare“ şi-a spus părerea fără echivoc însuşi Eisenhower. In jurnalul personal al aghiotantului său, că­pitanul Butcher, există o însem­nare semnificativă: „Ike a spus că în lume există numai două profesii în care amatorul poate fi superior profesionistului. Prima — strategia militară, iar a doua — prostituţia“. După cum se ştie, însuşi Eisenhower a fost un militar profesionist. Nu ne vom apuca să analizăm cauzele care l-au silit să pomenească aici de cea de a doua „profesie“ ! Cât priveşte opiniile strategice ale lui Eisenhower, în calitate de comandant de oşti, ele reies din următorul pasagiu din „Cruciada în Europa“ : „...întotdeauna răz­boiul se duce mai uşor în dome­niul posibilului şi presupusului, remarcă el luându-şi un aer grav, decât într-um moment cunoscut precis. Niciodată nu trebue să dai dovadă de prea multă sigu­ranţă în legătură cu modul în care se vor desfăşura lucrurile pe viitor... Există o uriaşă deo­sebire între un plan precis de luptă sau campanie şi rezultatele scontate ale operaţiunilor. Trimi­ţând trupele în luptă trebue să ţi­nem seama de minimul de ţeluri realizabile, în caz contrar ope­raţiunea este sortită eşecului. Apoi urmează domeniul presupu­nerilor raţionale, dincolo de care se află împărăţia speranţelor în ceea ce se poate întâmpla, dacă soarta ne va surâde mereu”. Făţărnicia cucernică de care este pătrunsă această mărturisire este dictată în primul rând de neîncrederea în propriile sale po­sibilităţi în calitate de comandant de oști. Probabil că amintiri grele îl chinuiau pe Eisenhower în timp ce scria aceste rânduri. Se prea poate că aceste amintiri se referă la campania din Africa de Nord, unde Eisenhower a în­cercat să conducă nemijlocit tru­pele, iar nu intrigile. Se știe că această încercare a adus anglo­­americanilor insuccese serioase. In legătură cu aceasta, însuşi Eisenhower scria următoarele: ....din punct de vedere tehnic, situaţia grea în care ne aflăm este o consecinţă a patru cauze principale. Prima şi cea mai im­portantă dintre ele au fost con­diţiile care s-au creat în mod ine­vitabil ca urm­are a pierderii su­ferite de noi în jocul pe care l-am dus cu scopul de a acapara în mod rapid Tunisul. Acest joc riscant (în condiţiile unei supe­riorităţi atât în forţe cât şi în mijloace) a fost iniţiat chiar din ordinul meu Unităţile fiind îm­prăştiate, nu te mai puteai strânge pentru a da o ripostă atacurilor duşmanului... A doua cauză principală a fost activitatea defectuoasă a organe­lor de spionaj. A treia... incapacitatea de a a­­precia cu precizie posibilităţile duşmanului şi a stabili mijloacele cele mai eficace pentru a opune rezistenţă. A patra... lipsa completă de ex­perienţă în special a comandan­ţilor“. Trebue să menţionăm, că cele patru cauze indicate au determi­nat în mare măsură caracterul şi rezultatul operaţiunilor armatelor conduse de „Ilie cel de fier“ a­­proape până la sfârşitul războiu­lui. Mai mult. In prezent, în Co­reea, aceleaşi cauze determină rezultatul operaţiunilor trupelor americane sub conducerea „con­fratelui spiritual“ al lui Eisenho­wer — generalul McArthur. Când aplicarea continuă a tac­ticii de tergiversare a deschiderii celui de al doilea front în Eu­ropa, tergiversare întreprinsă cu atâta zel de Eisenhower, a început să ameninţe înseşi planurile sale — dată fiind înaintarea victorioasă a Armatei Sovietice în bârlogul duşmanului — anglo-americanii au început să se alarmeze. „Pe măsură ce se apropia sfârşitul războiului — aminteşte pe bună dreptate ziaristul francez Jean Gab­ala în cartea sa intitu­lată „Ei trădează pacea“ — operaţiunile desfăşurate în Apus de Eisenhower căpătau un stra­niu caracter de înţelegere cu co­mandamentul hitlerist, pentru a cuceri poziţii mai favorabile îm­potriva Armatei Roşii”. După cum se ştie, „generalul din diplomaţie“, a obţinut suc­cese în ce priveşte înţelegerea tacită cu hitleriştii. Cât priveşte împăcarea contradicţiilor existente în lagărul anglo-american „gene­ralul pacificator“ a obţinut suc­cese ceva mai mari decât pe câmpurile de luptă din Africa, înfrângerea în Aldert a anglo­­americanilor poate servi drept exemplu caracteristic. Se știe că numai ofensiva victorioasă a Ar­matei Sovietice, deslănțuită Îna­inte de termenul fixat, la cere­rea disperată a lui Churchill, 1-a salvat de o adevărată catastrofă- De îndată ce pericolul a fost în­lăturat, s’au Intensificat disensiu­nile Intre englezi și americani, fiecare contestându-și unui altuia „laurii victoriei“. In legătură cu aceasta, însuși Eisenhower scrie cu mâhnire: „Din păcate, după ce bătăii» s’a terminat, conferinţa de presă organizată de Montgomery pre­cum şi o serie de ştiri ale cores­pondenţilor de presă... au lăsat a­­mericanlor impresia neplăcută că Montgomery ar fi avut rolul de salvator al americanilor. Mă îndoesc — conchide el — că Montgomery a înţeles vreodată cât de mare a fost ofensa adusă unor comandanţi americani. Ei au considerat că Montgomery in mod deliberat Ie-a diminuat rolul şi ei la rândul lor n’au întâr­ziat să-şi exprime ura şi dispre­ţul“. „Ura şi dispreţul“ continuă să rămână şi până în ziua de astăzi metoda principală de comportare a americanilor faţă de sateliţii lor europeni şi provoacă furie la rândurile acestora din urmă. Ast­fel, „arta împăcării“ în care — po­trivit asigurărilor lui TIMES — Eisenhower este maestru, nu este altceva decât un bluff. Fiind numit după război în pos­tul de şef de stat major al arma­tei Statelor Unite (în locul lui Marshall care trecuse la depar­tamentul de stat), Eisenhower ho­târăşte pe neaşteptate să părăsea­scă acest post şi să se consacre unei activităţi cu totul „paşnice“.­ In anul 1948, pe cât de uluitor, pe atât de neaşteptat pentru pro­fani, el devine rectorul Universi­tăţii Columbia. Ce se întâmplase? Aface­riştii din Wall Street intenţio­nau să-şi introducă „generalul kw" la Casa Albă. Potrivit informaţii­­kw publicate în presa progresistă, candidatura sa la postul de pre­şedinte a fost sprijinită pe s­­inod­ de conducătorul societăţii petrolifere „Sun Oil“, de condu­cătorul partidului republican din statul Pennsylvania, Peew, de conducătorul trustului „Internatio­nal Business Machines Corpora­tion“, Watson, şi de alţii. „Ei­senhower este de mult un purtă­tor de cuvânt al vederilor cercu­rilor u­ltrareacţionare ale partidu­lui republican şi a apărat cu­ dâr­zenie politica sprijinită de Aso­ciaţia naţională a industriaşilor...“, anunţa ziarul DAILY COMPASS. Ţinând seama de tendinţele paş­nice ale oamenilor simpli, marii afacerişti din viaţa politică au hotărît să-l prezinte pe Eisenho­wer intr’o nouă haină, civilă. De aci toată „mascarada“ universi­tară. De altfel, el s’a comportat şi aci ca într’o cazarmă. D. W. Fra­ser, fost preşedinte al Colegiului pedagogic din Colorado, a decla­rat pe bună dreptate: „generalul Eisenhower ştie să conducă Uni­versitatea tot aşa cum pot eu să conduc o armată în tirţipul bătă­liei“. Dar generalului Eisenhower nu i se cerea nici decum calitatea de a conduce o universitate. El tre­buia să transforme universitatea Intr’o exemplară şcoală a muştru­luiţii militare, şi de aceea atunci când s-a adresat pentru prima oară studenţilor, el i-a denumit în mod demonstrativ „soldaţi“. În anul 1949, Eisenhower îm­preună cu „colegul“ său — rec­torul Universităţii Harvard, James Conan, un obscurantist ca şi el, au înjghebat un raport senzaţio­nal sub denumirea pompoasă „învăţământul american şi încor­darea situaţiei internaţionale“. In acest raport se sublinia in mod făţiş necesitatea de a se orga­niza sistemul învăţământului in­tr’un asemenea mod Încât el să satisfacă în întregime nevoile existente „de tineri care să poarte uniformă şi să mânuiască armele”. Făcând o asemenea „educaţie" la Universitatea Columbia şi pro­pagând acolo inevitabilitatea unui nou război mondial, Eisenhower a rămas în fond, ca şi în trecut, un reprezentant al clicii milita­riste reacţionare. Iată de ce printr’o simplă apă­sare de buton la Casa Albă, el a fost readus fără nic­iun, fel de dificultate în mod provizoriu la începutul anului 1949 la vechea situaţie şi numit principal con­silier militar pe lângă preşedin­tele Statelor Unite. In această pe­rioadă, se desfăşura în ritm­ in­tens înjghebarea blocului agresiv al Atlanticului şi pe primul plan se punea chestiunea reinarmării Europei Occidentale. De atunci, Eisenhower n’a lăsat să-i scape niciun prilej pentru a dovedi caracterul extrem de agre­­siv al gândurilor sale şi caracte­rul ultrareacţionar al vederilor sale. Evenimentele din ultimele luni i-au provocat o mare mâhnire ge­neralului Eisenhower. Faimoasele „forţe” americane au fost ele în­sele bătute şi încă într-o măsură destul de temeinică de către Ar­mata Populară Coreeană şi volun­tarii chinezi. In prezent, în plină isterie răz­boinică, el cheamă la inteţirea cursei Înarmărilor şi la extinde­rea agresiunii oriunde este po­sibil acest lucru. El pledează pentru folosirea bombei atomice şi consideră că „este preferabil un război care ameninţă cu dis­trugerea absolută, decât o pace” care să nu fie pe placul imperia­liştilor americani. Este firesc că şi intr’una din cele mai arzătoare chestiuni ale zilelor noastre — chestiunea re­­militarizării Germaniei Occiden­tale — Eisenhower are o atitu­dine net agresivă, care ameninţă pacea in întreaga lume. Numirea lui Eisenhower în pos­tul de comandant suprem al mer­cenarilor americani în Europa Oc­cidentală constitue încă un pas pe calea pregătirii unui nou răz­boi, spre care tinde cu furie şi Încăpăţânare clica militaristă a Statelor Unite şi stăpânii ei — monopol­işti­­. Totodată, numirea lui Eisenhower prevesteşte în mod ameninţător că Statele Unite nu sunt dispuse să tolereze niciun fel de opoziţie şi niciun fel de divergenţe în blocul agresiv Înj­ghebat de ei cu atâta caznă, Wall Streetul îl trimite pe El­­senho­wer în Europa Occidentală. Încercând încă odată să exploa­teze „laurii culeşi pe câmpul de luptă” şi talentul său de a „îm­păca contradicţiile”. Insă, după cum arată faptele citate de noi, în cazul de faţă se mizează pe calităţi inexistente şi pe pretinsa lui valoare. După cum arată unul din bio­grafii lui Eisenhower, acesta, la nevoe, poate „mugi ca un bou”. Totuşi, chiar şi o asemenea ca­pacitate cu adevărat neobişnuită, nu va fi probabil in stare să sta­bilească armonie în rândurile semnatarilor blocului Atlanticului. Acestea sunt tocmai împreju­rările la care face aluzie comen­tatorul militar Baldwin, când scrie în NEW YORK TIMES: „Momentul numirii nu este fa­vorabil pentru Eisenhower şi Sta­tele Unite, întrucât comandamen­tul său nu va reprezenta altceva decât un comandament al unor forţe inexistente şi nu al unor forţe reale”. Eisenhower are menirea să joa­ce în Europa Occidentală acelaşi rol pe care 11 joacă în Asia că­lăul McArthur. Aruncând o sfi­dare forţelor democraţiei, el a şi declarat cu impertinenţă că in­tenţionează să se Instaleze Îm­preună cu adjuncţii săi, undeva „In apropiere de Elba”. Dar mi­lioanele de oameni simpli din ţările Europei Occidentale nu se vor lăsa intimidaţi şi înşelaţi de Eisenhower. Ei văd în el un aţâ­ţător la război — un feldwebel suprem al Wall Streetului în Eu­ropa. Ei îşi amintesc bine de cri­­mele caporalului german şi vor da o lovitură nimicitoare feldwe­­belului american. S­C­A­N­T­E­I­A Prima întreprindere din lume cu mecanizare complectă realizată în N­. R. S« S. MOSCOVA 31 (Agerpres).­ După cum anunţă ziarul PRAV­DA, uzinele de construcţii de maşini şi unelte din Moscova au terminat construcţia unei u­­zine­­automate şi au predat-o ministerului industriei de auto­mobile şi tractoare. In această uzină, toate procesele de pro­ducţie de la încărcarea materiei prime şi până la împachetarea produselor fabricate­­ sunt automatizate. Uzina automată este prima întreprindere din lume cu o asemenea mecani­zare unde muncitorii asigură numai menţinerea în bună stare a maşinilor şi supraveghează procesul de producţie. „Modul de viaţă american” Oraşul teroarei NEW YORK 2 (Agerpres). — TASS transmite: Ziarul DAILY COMPASS pu­blică un articol de Richard Car­ter, intitulat „Oraşul teroarei" în care autorul arată ce înseam­nă „felul de viaţă american” pen­tru oamenii simpli şi cinstiţi din Statele Unite. Autorul începe descrierea ora­şului Middletown (statul New York) în felul următor: „Campa­nia de teroare rece, dusă împo­triva conducerii sindicatului lo­cal, a transformat acest oraş în­­tr-un loc al groazei. Fiecare lo­cuitor este aţâţat împotriva ve­cinului său, fiecare elev împotri­va colegului său, fiecare soţie împotriva soţului, fiecare credin­cios împotriva preotului. Locui­torii îşi pierd slujbele, prietenii şi reputaţia şi sunt ameninţaţi cu acte de violenţă” Carter explică apoi că acest regim de teroare are drept cauză încercările nereuşite de a distru­­ge organizaţia locală a sindica­tului muncitorilor din industria blănăriei şi pielăriei sub pretex­tul că este condusă de comunis­tul Ben Gold. Carter relatează şi felul în care se desfăşoară rezistenţa calmă şi eroică a muncitorilor. El arată de asemenea cum ziarul local din Middletown, TIMES HERALD, crainicul postului de radio local Charles Zaimes, legiunea ameri­cană şi preoţii catolici terori­zează fără încetare sindicatul şi pe cei 500 de membri ai săi care lucrează cu tlţii la întreprinde­rea de prelucrare a blănurilor „Hollander and Son". Muncitorii primesc telefoane ameninţătoare La şcoală copiii membrilor sindi-i catelor sunt persecutaţi. Muncito-­ rii care refuză să iasă din sin-­ dicat sau să se pronunţe împo­triva conducerii sindicatului sunt excluşi din organizaţiile religioase şi cetăţeneşti. Bande de huligani se­­află în permanenţă în preaj­ma localului sindicatului şi orga­nizează atentate împotriva mem­brilor săi. După cum arată Carter, secretara organizaţiei locale a sin­dicatului, Ruth Siegel, a decla­rat că această campanie de teroa­re este încurajată de poliţia sta­tului New York. Ea a arătat că membrii sindicatului care au ce­­rut protecţia poliţiei au fost sfă­­tuiţi să părăsească sindicatul. Sărbătorirea aniversării Partidului Comunist Francez în oraşul Tours PARIS 31 (Agerpres). — TASS transmite: In oraşul Tours, unde acum 30 ani a avut loc primul Congres al Partidului Comunist Fran­cez, s-a sărbătorit într'o atmos­feră solemnă cea de a 30-a a­­niversare a constituirii Parti­dului. Adunarea solemnă a fost prezidată de Jacques Duclos. In tribună se aflau printre alţii 14 delegați la primul Congres al Partidului. Au fost rostite discursuri de Jacques Duclos, Marcel Cachin și André Marty. Spionul titoist Tomic, condamnat în Cehoslovacia PRAGA 31 (Agerpres) — TASS transmite: După cum transmite CETEKA, tribunalul de stat din Praga a condamnat la opt ani închisoare pe spionul iugoslav Tomici, con­ducător al filialei din Praga a Asociaţiei „Transjug“ (Asociaţia iugoslavă de Stat pentru tranzit). Sosind în Cehoslovacia spre sfârşitul anului 1947, Tomici fur­niza serviciului de spionaj iugo­slav informaţii cu caracter de spio­naj asupra vieţii economice şi po­litice a Republicii Cehoslovace. Acuzatul făcea să întârzie transportarea de mărfuri ceho­slovace şi contribuia la nerespec­­tarea termenelor de furnizare a acestor mărfuri, etc. Tomici tri­mitea deasemenea în Iugoslavia informaţii cu privire la patrioţii iugoslavi care locuesc în Ceho­slovacia şi care condamnă politi­ca clicii titoiste. Moartea preşedintelui Austriei VIENA 2 (Agerpres). — preşedintele Austriei, Karl Ren- FRANCE PRESSE transmite că ,a încetat din viaţa Sâmbătă Ţărani săraci italieni ocupă pământurile moşiereşti ROMA, 3! (Agerpres).— TASS transmite : Ziarul UNITA anunţă că în provincia Lecce câteva mii de ţărani fără pământ şi muncitori agricoli au ocupat pământurile lăsate în paragină ale latifundia­rilor, cu o suprafaţă de 140.000 hectare. Ţăranii şi muncitorii a­­gricoli au fost nevoiţi să recurgă la această măsură, în urma între­ruperii de către moşieri a nego­cierilor care au durat mai bine de o lună, în vederea acordării de pământ ţăranilor. Poliţia a a­­restat pe secretarul Camerei de Muncă din provincia Lecce. Pas. 3 Au început lucrările uriaşei construcţii staliniste — canalul navigabil Volga-Don MOSCOVA 31 (Agerpres). — TASS transmite: Intr’un interview acordat Agen­ţiei TASS, Serghei Juk, directo­rul „Hidroproiect”-ului şi ingi­ner şef al şantierului „Volgadon­­stroi“, a declarat între altele. Hotărîrea Guvernului Sovietic cu privire la construirea cana­­lului navigabil Volga-Don şi la irigarea pământurilor în regiunile Rostov şi Stalingrad face parte din măreţul plan stalinist de transformare a naturii şi de con­solidare a puterii Uniunii Sovie­tice. A avea cele două mari flu­vii ruseşti, Volga şi Donul, le­gate printr’un canal, a fost visul multor generaţii ale poporului rus Această ideie care timp de a­­proape două secole părea a fi un vis irealizabil a devenit un lu­cru realizabil şi este tradus în viaţă de către poporul sovietic, care îndeplineşte programul stali­nist de construire a comunismului. Canalul navigabil Volga-Don — această construcţie uriaşă a epo­cii staliniste, cea dintâi dintre construcţiile pe care poporul le numeşte pe bună dreptate con­strucţii a­le comunismului — va fi construit în cursul anului 1951. Această cale de apă de la Stalin­grad la Rostov va avea o lungi­me de 540 kilometri, dintre care canalul Volga-Don va avea 101 kilometri, cealaltă porţiune fiind însuşi fluviul Don. In starea în care se află astăzi fluviul Don este foarte greu navigabil. Pro­iectul de construire a canalului Volga-Don care se şi află în curs de realizare prevede transforma­rea părţii fluviale dintre oraşul Kalaci — unde canalul Volga-Don se varsă în fluviul Don —■ şi o­­raşul Rostov, într’un curs de apă adânc pe care să poată naviga marile vapoare de pe Volga. In vederea acestui scop se construeş­­te pe Don un uriaş rezervor de apă, Ţimlianskaia, ce va asigura adân­cimea navigabilă între stăvilar şi oraşul Kalaci. Regiunea care va fi udată de canalul Volga-Don are o climă secetoasă, iar micile râuri care o străbat sunt foarte scăzute şi a­­deseori seacă în cursul verii. A­­ceasta necesită pomparea apei în canal din fluviul Don. In cadrul planului aprobat este prevăzută şi o puternică staţiune de pom­pare care se va construi pe acest canal. Mari poduri de metal vor traversa canalul pentru nevoile transportului Măreţul program de irigare a­­ckiptat de Guvernul Sovietic şi care este de pe acum în curs de îndeplinire va schimba radical caracterul şi productivitatea agri­culturii pe o suprafaţă de peste 3 milioane hectare în regiunea Ros­tov şi în raioanele sudice ale re­­giunii Stalingrad. Conform direc­tivelor marelui Stalin, irigarea se va face paralel cu construirea au­ratului şi a uzinelor hidroelec­­­rice. Vorbind despre volumul lucră­rilor de construcţie, inginerul Juk a declarat că diferitele operaţiuni pentru construirea canalului Vol­ga-Don şi irigarea primelor 100 mii hectare de pământ necesită escavarea a 164 milioane metri cubi de pământ şi turnarea a 2.860.000 metri cubi de beton şi beton armat. Toate lucrările de construcţie prevăzute în cadrul acestui pro­iect sunt mecanizate în întregi­me, în care scop se folosesc cele mai moderne şi perfecţionate ma­şini şi mecanisme de construcţii, produse de industria sovietică. Construcţiile ce se vor ridica dealungul canalului vor fi împo­dobite cu monumente arhitecto­nice care vor înfăţişa bătăliile istorice pentru apărarea Stalin­­gradului în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei din 1941- 1945, precum şi luptele dela Ţari, ţin în cursul războiului civil din perioada 1918—1920. Construirea canalului Volga-Don s-a şi înce­put şi va fi terminată înaintea altor construcţii ale comunismu­lui care sunt deasemenea în curs de îndeplinire. Această construc­ţie va constitui o serioasă şcoa­­lă şi va îmbogăţi experienţa con­structorilor măreţelor proiecte ale comunismului. Mesajul adresat ziariştilor din întreaga lume de către Comitetul Executiv al U.I. Z. PRAGA 1 (Agerpres). — TASS transmite: Cu prilejul Anului Nou, Co­mitetul Executiv al Organiza­ţiei Internaţionale a Ziarişti­lor a dat publicităţii un mesaj către ziariştii din întreaga lu­me. Mesajul cheamă pe ziari­ştii din toate ţările să inten­sifice lupta pentru pace, să ceară punerea în aplicare a principalelor acorduri interna­ţionale, în special a acorduri­lor de la Yalta şi Potsdam, şi să sprijine lupta pentru liber­tate şi independenţă dusă de popoarele coloniale. Sarcinile ziariştilor din în­treaga lume, se spune în mesaj, sunt: lupta pentru drepturile popoarelor, pentru încetarea cursei înarmăriler, interzicerea armei atomice precum şi a tu­turor tipurilor de arme de exterminare în massă a oame­nilor, pentru stabilirea unor re­laţii economice și culturale nor­­male între popoare. Greve generale de protest împotriva atacurilor mârşave ale poliţiei ROMA 1 (Agerpres). — TASS transmite: După cum relatează ziarele, în oraşul Lecce a avut loc o grevă generală de protest împotriva acţiunilor provoca­toare ale poliţiei, care a ata­cat cu gaze lacrimogene pe ţă­ranii şi muncitorii agricoli, care au ocupat pământurile moşierilor lăsate în paragină. In acelaş timp au fost declarate greve generale de protest în comunele din provincia Lecce, unde mişcarea pentru ocuparea pământurilor lăsate în paragină de moşieri este deosebit de pu­ternică. In afară de aceasta, în pro­vincia Lecce se află în grevă mii de muncitoare de la fabrica de tutun şi muncitorii din con­strucţii. Populaţia provinciei Lecce aprovizionează cu alimente pe muncitorii şi ţăranii munci­tori grevişti care au ocupat pământurile moşiereşti.

Next