Scȃnteia, mai 1951 (Anul 20, nr. 2028-2053)

1951-05-02 / nr. 2028

Pag. *1 SCÂNTEIA înainte, pentru îndeplinirea Planului Cincinali Realizarea Planului pe trimestrul 1.1951 — »Ne vom spori eforturile pentru a folosi un însemnat succes al poporului muncitor uriaşele rezerve ale uzinei noastre“ In ajunul mari! »Strbători da 1 Mai, oamenii muncii din ţara noastră au aflat vestea Îmbucurătoare că Planul de Stat pe trimestrul I al anului 1951 — primul an al Cincinalului — a fost Îndeplinit Şi depăşit. Planul producţiei globala a fost înde-p­linit pe întreaga Industrie, în trimestrul 1951. In proporţie de 106,4%, valoa­rea producţiei globale Industriale atin­gând în acest trimestru un nivel de 131,0% faţă de trimestrul I 1950. Faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut la produse petrolifere se a­bţine un nivel de 119,1%, la oţel 128,6%, la construcţii metalice 181,0%, la motoare cu combustiune internă 266%, la rul­menţi mici şi mijlocii de »brie 843*­», la pompe cu piston pentru noroi 367,0%, etc. Victoriile strălucite dobândite de po­porul muncitor, sub conducerea Partidu­lui, pe frontul construcţiei socialiste sub­liniază cu putere superioritatea econo­miei socialiste, planificate, asupra putre­dului sistem capitalist, măcinat de crize. Şomaj, mizerie, împlinirea şi depăşirea sarcinilor pe trimestrul I al anului 1951 are o semni­ficaţie deosebită. S-au împlinit şi depăşit sarcinile primului trimestru al Planului Cincinal, planul care are ca sarcină fun­damentală construirea bazei socialismului în ţara noastră, planul înfloririi Patriei, al ridicării nivelului material şi cultural al întregului popor muncitor. Succesele repurtate in executarea pla­nului pe trimestrul I creează condiţiile pentru îndeplinirea Planului de Stat pe anul 1951 în 11 luni. In primele trei luni de luptă pentru Cincinal industria noastră, prin aplicarea şi extinderea metodelor de lucru însuşite din nepreţuitul tezaur al glorioasei miş­cări stahanoviste sovietice a realizat noi şi însemnate succese pe drumul întăririi organizatorice şi al progresului tehnic. O deosebită însemnătate prezintă suc­cesele înregistrate de muncitorii şi teh­nicienii din sectoarele siderurgic şi al Industriei construcţiei de maşini. Ur­mând genialele învăţături staliniste asu­pra Industrializării socialiste, ţara noa­stră face paşi mari înainte pe drumul transformării Patriei noastre într’o ţară cu o Industrie desvoltată şi puternică, cu o tehnică înaintată şi o agricultură me­­canizată, întărind astfel capacitatea ei de apărare împotriva duşmanilor păcii. In primul trimestru al planului pe 1951 s’a pus în fabricaţie tractorul pe şenile R.D.^35, s’au executat o serie de pro­totipuri şi de proecte de produse noi, s’au extins măsuri tehnico-organizatorice cum este, de pildă, lucrul după grafic, s’au continuat cercetări tehnico-ştiinţifice în Institute şi întreprinderi, obţinându-se realizări pe drumul legării ştiinţei de practică, s-a îmbunătăţit calitatea unor produse. Mai mult şi mai bun ciment a luat drumul spre marile construcţii ale păcii şi socialismului, Iniţiate de Partid, ale căror lucrări au cunosc­ut o intensi­tate sporită. La baza fiecărei depăşiri de plan sta munca însufleţită şi plină de abnegaţie a milioane de muncitori, tehnicieni, In­gineri şi funcţionari, antrenaţi în marea întrecere socialistă în cinstea celei de a 30-a aniversări a Partidului, se află imensul şi multilateralul sprijin pe care ni-l acordă marea Uniune Sovietică şi iubitul conducător al oamenilor muncii din lumea întreagă, cel mai bun prieten al poporului român, tovarăşul Stalin. Deosebit de însemnată în realizarea prevederilor Planului, este contribuţia Sovromurilor, sectoare de avantgardă ale economiei naţionale. Şi în acest tri­mestru, întreprinderile societăţilor so­­vieto-române, obţinând succese de seamă, sunt exemple vii pentru celelalte unităţi economice. Sovrommetal şi-a îndeplinit planul într-un procent de 125,2%. Sovromtractor — de 106,0%. Puternic este aportul Sovrompetrolului în redresarea Industriei noastre petrolifere din haosul pe care ni l-au lăsat drept moştenire nesăţioasele trusturi americane şi engleze. Muncitorii şi tehnicienii petro­lişti, însufleţiţi de dorinţa de a înlătura lipsurile semnalate în munca lor prin Ho­­tărîrea Partidului şi Guvernului, au făcut ca extracţia de ţiţei să crească lună de lună, fiind depăşită extracţia trimestrului IV al anului trecut şi înregistrându-se o creştere simţitoare a mediei zilnice. O grea lovitură primesc aşa zisele „teorii” ale pseudosavanţilor în slujba burgheziei, care voiau să ne facă că credem că, în câţiva ani, România trebue să fie ştearsă din rândurile ţărilor producătoare de petrol. In mâinile poporului muncitor, producţia de ţiţei a ţării nu numai că nu scade, dar, din an în an, creşte necon­tenit. Cu ajutorul frăţesc şi puternic al oame­nilor muncii de la oraşe care trimit pe ogoarele Patriei tractoare, maşini agri­cole perfecţionate, îngrăşăminte, etc., ţără­nimea muncitoare a desfăşurat în această perioadă campania însăimânţărilor de pri­măvară. Peste 344.000 de ţărani munci­tori, pentru a-şi putea lucra pământurile cu mijloace mecanizate, s’au întovărăşit, în­cheind contracte cu S.M.T.-urile. Ca urm­are a grijii Partidului şi Gu­vernului, s’a asigurat creşterea continuă a nivelului de trai material şi cultural al celor ce muncesc. In acest trimestru, populaţia muncitoare a primit mai multe mărfuri decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, s’a intensificat lupta pen­tru lichidarea analfabetismului, s’a conti­nuat acţiunea de radioficare, s’au pus în funcţiune noi biblioteci, noi unităţi sani­tare, etc. Salariul mediu al salariaţilor a crescut cu 5,4%, iar fondul total de salarii cu 24,3%. Deosebit de pozitiv este faptul că în acest trimestru, creşterea productivităţii muncii întrece creşterea fondului de sa­larii , aceasta este factorul de bază care contribue la scăderea preţului de cost al produselor şi deci la creşterea acumulări­lor socialiste. In acest trimestru, ca urmare a desvol­­tării economiei naţionale, numărul total al muncitorilor, tehnicienilor şi Inginerilor a sporit cu 384.000 faţă de trimestrul I. 1950. Câtă deosebire între situaţia din ţara noastră şi cea din lumea capitalistă, unde mai bine de 50.000.000 de mun­citori sunt şomeri, cu slabe perspective de a găsi de lucru. In Anglia, de pildă, numărul şomerilor este atât de ridicat încât revista „Economist” organul marilor capitalişti englezi scria pe şleau că o situaţie normală poate fi considerată atunci când... ar exista numai un milion de şomeri. Vestind însemnatele succese pe frontul construcţiei socialiste, Comunicatul sem­nalează unele lipsuri în executarea Pla­nului de Stat pe trimestrul I. Nu şi-au Îndeplinit programele de lucru Ministerul Industriei Alimentare, al Industriei Locale şi Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum. Cu toate că s-au distribuit cu 30,7% mai multe produse alimentare şi cu 33,4°/* mai multe produse Industriale decât în trimestrul I al anului 1950, totuşi la unele produse alimentare aprovizionarea populaţiei nu a fost satisfăcătoare atât din cauza recoltei slabe din 1950 cât şi din cauza lipsurilor organizatorice la achizi­ţionarea produselor agricole. Deficienţe serioase s-au înregistrat în activitatea Centrocoop-ului, care — aşa cum subliniază Comunicatul — nu a reuşit să ridice volumul achiziţiilor de produse agricole la nivelul volumului de produse industriale distribuite în mediul rural. Muncitorii şi tehnicienii de pe şantierele de construcţii trebue de asemenea să lupte cu hotărîre pentru a pune capăt risipei de materiale de construcţii, care mai există încă în unele locuri. Lichidarea neîntârziată a lipsurilor, des­­voltarea continuă a schimbului, dintre sat şi oraş, întărirea vigilenţei faţă de unelti­rile duşmanului de clasă care pe toate căile caută să creeze dificultăţi, trebue să constitue o sarcină de frunte pentru toţi oamenii muncii! Prevederile mereu crescânde ale Pla­nului Cincinal pun în faţa muncitorilor, tehnicienilor şi inginerilor, sarcina de a lărgi necontenit succesele obţinute în primul trimestru al anului. Exemplul uni­tăţilor Sovrompetrolului, care şi-au luat angajamentul de a da Patriei 150.000 tone ţiţei peste plan, să însufleţească toate colectivele de muncă! Organizaţiile de partid, sindicatele şi conducătorii din eco­nomie să lupte pentru a ridica întrecerea socialistă la un nivel tot mai înalt, după exemplul glorioasei mişcări stahanoviste din U.R.S.S., să mobilizeze masse tot mai largi de oameni ai muncii pentru sporirea continuă a producţiei şi productivităţii muncii, pentru întărirea necontenită a dis­ciplinei în muncă, pentru cât mai însem­nate economii ! Să transformăm succesele obţinute în puncte de plecare pentru noi victorii în lupta pentru Cincinal, pentru îndeplinirea Planului în 11 luni! Am citit o atenţie deosebită Comuni­catul Comisiei de Stat a Planificării asu­pra executării Planului da Stat pa tri­mestrul I al anului 1951. Privirile mi s’au oprit Îndeosebi asupra rezultatului obţinut de Direcţia Generală a Construc­ţiilor de Maşini şi Utilaj Greu din Minis­terul Metalurgiei şi Industriei Chimice — care şi-a Îndeplinit planul pe primul tri­mestru al anului In proporţie de 117,3%. Această realizare oglindeşte clar că noi mergem cu paşi mari pe calea Industria­lizării Patriei noastre dragi. Uzinei« „23 August", care In anul 1950 se numărau printre uzinele rămase In urmă, au reuşit In primul trimestru al anului 1951, datorită măsurilor tehnico­­organizatorice luate, precum şl avântului muncitorilor, tehnicienilor şl Inginerilor, antrenaţi în marea întrecere socialistă In cinstea Iul 1 Mai şl a aniversării Partidu­lui, să facă un pas mare pe drumul ridi­cării producţiei şi productivităţii muncii. In primul trimestru al anului 1951, uzinele „23 August” au depăşit planul cu 10,1%. In diferitele sectoare ale uzinei s’a dus o luptă aprigă pentru îndeplinirea şi de­păşirea Planului. Acum noi ne putem mân­dri cu unele sectoare aşa cum este spre exemplu sectorul Industrial, care şi-a de­păşit programul cu 20,6°­». Şi sectorul pentru produse petrolifere şi-a depăşit sar­cina planificată, în tonaj, cu 11,5%. O preocupare de bază în această pe­rioadă a fost îmbunătăţirea calităţii pro­duselor şi aceasta în mod special la tur­nătorie, unde rebuturile erau numeroase. A Început o bătăile necruţătoar şi rezul­tatele au fost satisfăcătoare. Astfel, tur­nătoria de fontă, cere­te 1900 dădea re­buturi în procent de 20,4%, le-a redus în primul trimestru al anului 1951 la ll,56/0. Şi la atelierele prelucrătoare s’au înre­gistrat succese în ceea ce priveşte îmbu­nătăţirea calităţii produselor. Aci, procen­tul de rebuturi a scăzut, în trimestrul I al anului 1951, la 1,59%, faţă de 2,40/0 cât era în anul 1950. In focul întrecerii socialiste în cinstea lui 1 Mai şi a aniversării Partidului, eu eşit la iveală izvoare nesecate de econo­mii. Datorită eforturilor depuse de mun­citori, tehnicieni şi Ingineri, s’au realizat milioane de lei economii, reducându-ea preţul de cost al produselor. Rezultatele obţinute în primul trimestru al anului 1951 dovedesc că atât uzinele „23 August” cât şi celelalte uzine care produc maşini-unelte şi utilaj greu, dis­pun de uriaşe rezerve interne, cu ajuto­rul cărora vom putea spori necontenit pro­ducţia şi productivitatea muncii. Având mereu în faţă exemplul luminos al Uniunii Sovietice, ne vom spori efortu­rile pentru a folosi uriaşele rezerve ale uzinei noastre, pentru a da Patriei pro­duse mai multe, mai bune şi mai eftine, contribuind astfel la întărirea măreţului front al păcii, la construirea unei vieţi noi şi fericite în Patria noastră. TEODORESCU ST. ION director general al uzinelor „23 August” Bucureşti O însemnată victorie a oamenilor muncii conduși de Partid Realizarea Planului de Stat pa trimestrul I al anului 1951, primul an al Planului Cincinal, constituie o victorie de seamă a poporului nostru muncitor care, sub conducerea inteleaptă a Partidului, luptă pentru industrializarea socialistă a ţării, pentru bunăstarea celor ce muncesc, pentru pace şi socialism. Aşa cum arată cifrele Comunicatului Comisiei de Stat a Planificării, planul produc­ţiei globale pe trimestrul 1 al anului 1951 a fost îndeplinit, pe întreaga industrie, în pro­porţie de 106,­PU. Faţă de trimestrul I al anului 1950, valoarea producţiei globale indus­triale a atins în trimestrul I al anului 1951, un nivel de 131,1o. Aceste însemnate victorii au fost cu putinţă datorită muncii pline de abnegaţie şi de avânt patriotic a oamenilor muncii din ţara noastră călăuziţi de Partid, datorită ajutorului frăţesc şi multilateral al Uniunii Sovietice. Luptând cu hotărîre in întrecerea socialistă in cinstea zilei de 1 Mai şi a aniver­sării Partidului, străduindu-se să-şi organizeze mai bine munca, mobilizând rezervele in­terne ale întreprinderilor, aplicând pe scară tot mai largă metodele stahanoviste sovietice, oamenii muncii din ţara noastră, plini de dragoste faţă de Partid, sunt plini de dorinţa de a obţine noi şi noi succese pe drumul desvoltării economiei naţionale şi al ridicării nivelului de trai al celor ce muncesc. Ei sunt hotărîți să realizeze înainte de termen sarcinile Planului pe 1951, primul an al Planului Cincinal. Preşedintele gospodăriei colective Bate­ vântul rece pe întinsul Bărăga­nului, încreţea faţa apelor galbene­­murdare ce se revărsau peste margini de şanţuri. Nori negri, vineţi, alburii s’alun­­gau­ unii pe alţii, năvăleau să cuprindă pcmurile albastre de senin. Şi când cerul era gata încheiat, ploaia pornea din nou mai deasă, mai repezită şi din ce în ce mai rece. Pământul era sătul de apă. La sediul gospodăriei colective preşe­dintele nu-şi găsea astâmpăr, se frământa, se uita îngrijorat la cer. Pe de o parte îi părea bine că-i apă din belşug pentru pă­mânt, pe de altă parte inima îi era pă­trunsă de grijă că paznicul cailor n’a mai dat nicio știre. Caii erau în câmp, la pășune. Frigul, ploaia rece care părea că nu se mai termină, îi putea îmbolnăvi. Pagubele ar fi fost mari pentru gospo­dărie. In sat se şi svpnise că trei cai al țăranilor Individuali fuseseră găsiţi morţi pe câmp. Unii pe jos, alţii călare, au pornit membrii gospodăriei cu preşedintele şi brigadierul Aurel Batcu să aducă herghe­lia de cal, s-o pună la adăpost. Le biciuia vântul faţa, le stropeau obrajii picăturile reci de ploaie, le îngheţau pulpele strânse pe burta cailor. P­e ședintele nu simțea insă nimic. Inima-i bătea puternic în coşul pieptului, să-l spargă. — Dac'or fi murit din cai ? Unde mi-a fost capul ? Cum de­ nu m’a­m gândit mai din vreme? Asta nu-i treabă gospodă­rească de președinte. Neghiobia asta pune în pericol avutul gospodăriei. Şi parcă vedea caii gospodăriei închirciţi de frig, răsturnaţi în noroi, cu ochii sticloşi, aici unul murg, dincolo altul vânăt, mai deo­parte altul negru. — Mână Aurele, mai repede, striga el brigadierului Raicu. Caii au fost adunaţi în mai puţin de o­ch­i şi jumătate, mânaţi din urmă de memorii gospodăriei. Preşedintele nu mai simţea nici frigul, nici vântul biciuindu-i faţa, nici picăturile reci de ploaie. Plângea inima în el când vedea caii tremurând. I-au dus în grajd şi au început să-i frece repede tot mai repede cu şomoioage de paie uscate. Şi eşeau aburii din ei, învăluiau şi oamenii şi caii şi grajdul întreg, de credeai că a dat cineva foc la vreo trei, patru grămezi de bălegar, să scoată fum. Şi pe măsură ce caii se avântau de ploaie şi se scuturau, începea şi preşedintele să se însenineze la faţă, parcă i se lua o piatră de pe inimă, se topea grija, cum se topeşte primăvara zăpada când dă soa­rele peste ea. Ochii albaştri ai preşedin­telui străluceau de bucurie. Câtă grijă, câtă bătae de cap să conduci gospodăria, se gândea Ştefan Zaharia, preşedintele gospodăriei colective „Filimon Sârbu” din Călăraşii Vechi, regiunea Ialo­miţa. La început, când a fost ales, i se părea uşor, nici nu bănuia că o să fie atât de greu. Dar pe urmă .. . Trăgeau de el toţi, în toate părţile şi nu ştia pe ce să pună mâna mai întâi. Oamenii nu veneau la lucru. Chiaburul Frăţilă uneltea tâlhă­reşte, pe ascuns. Greu da Ştefan Zaharia ochii în gene noaptea, îl dureau tâmplele fierbinţi, se frământa în aşternut cum şi în ce fel să dea lucrurilor de capăt. I se părea că nicicând n’o să ajungă să facă faţă greu­tăţilor, să înveţe cum să conducă o gospo­­dărie atât de mare. Tase Ştefan şi-a oprit 3 ha. de pământ acasă. Spunea că sunt ale soacră-sii cu toate că mănâncă cu ea la masă. Gospo­dăria colectivă avea nevoe de braţe de muncă la însămânţat, el se ducea că are şi să semene de unul singur pământul soacră-sii. Niţă N. Iile a luat caii­ în primire şi, în loc să aibă el grijă de ei, a trimis copilul să-l ducă la păscut, la iarbă. Şi caii l-au tras pe copil la puţ să bea apă şi a căzut un cal în puţ, de s’au chinuit multă vreme până să-l scoată. Constantin Radu în loc să pună şi el umărul, să fie disciplinat, că pentru el munceşte şi nu pentru alţii, că aici este fericirea lui şi a copiilor lui, lşi mai bătea şi joc. Aranja membrii consiliului de conducere pe grade : preşedintele este colonel, altul este maior, altul este căpi­tan, locotenent etc... Răbda cât răbda Ştefan Zaharia, în­­figea dinţii în buza de jos, mai să-i dea sângele, şi când nu mai putea, începea să strige la oameni. Când odată şi-a ieşit rău din fire, l-a ameninţat pe Constantin Radu. In şedinţa consiliului de conducere, s’a ridicat secretarul organizaţiei de bază, tovarăşul Nicolae Niţulescu, l-a criticat aspru, că nu ştie cum să vorbească cu oamenii, să-i ia mai domol, nu cu vorbă rea. Şi-l durea pe preşedinte critica aspră, îl durea şi nu se putea împăca cu ea. „Cum, parcă ţip pentru mine ? Ori îl gospodărie, ori lucrăm la chiaburi. Ale cui interese sunt pus eu aici să le apăr .” Dar până la urmă tot l-a dat Ştefan Zaharia dreptate secretarului. Multă bătaie de cap i-a dat socotitorul Chivulescu Gheorghe : — Nu vreau să stau socotitor cu 25 zile muncă pe lună. Am zece copii în casă, vreau să fac norma la câmp. Şi, cum nu-i vedea preşedintele, ie­şea cu sapa pe umăr şi o întindea la câmp, lăsa baltă registrele şi socotelile. Ştefan Zaharia îi vorbea domol şi când credea că l-a convins, numai ce venea câte unul din cei care lucrau la câmp şi începea să-i strige socotitorului: — „Aşa mă, să stai la umbră, să nu te ardă soarele. Ia să-mi spui mie câte că­măşi ai rupt !” Şi când l-auzea aşa so­cotitorul, iar îşi lua sapa pe umăr şi pleca la câmp. Şi mai multă bătaie de cap a dat Con­siliului de conducere Maria Ivanciu. îna­inte de a începe adunarea generală, tot­deauna se punea întrebarea cu ce o să mai vină Maria Ivanciu, cu ce răutăţi o să mai umple minţile oamenilor, ce l-or mai fi băgat chiaburii în cap . Tremura inima în preşedinte când o vedea că se ridică de la locul ei, şi-şi dă colţul basma­lei negre pe cap, spre frunte, şi începe să strige : — Preşedintelui îi convine că el este plătit. Lucrează sau stă, ziua-i merge, ce-i pasă lui de noi . Era pe timpul treerişului. Ţăranii In­dividuali treeraseră, măcinaseră grâul şi mâncau pâine. „Cine a Intrat la colectiv rabdă”, spuneau şoaptele chiaburilor prin sat. — Uite, mă tovarăşi, ce mâncăm noi, spunea Maria Ivanciu, când venea ci­neva de la Partid să vadă cum mai stau lucrurile. Şi scotea bucata de mămăligă purtată in sân şi le-o arăta. Preşedintele bagă grâul în magazie şi nu vrea să ni-l dea imediat. S’a dat apoi avansul de 15%. — Mă tovarăşi, spunea Maria Ivanciu, preşedintele e om rău, sgârcit. De ce nu-şi face socoteala ? Avem atâta în magazie, atâta trebue să rămână pentru sămânţă şi pentru gospodărie, iar restul să ni-l dea nouă. De ce nu împarte totul, de ce ne-a dat numai 15%? Nu o să ne alegem cu nimica. Şi nu a făcut gura rea a Măriei Ivanciu decât atunci când a fost la îm­părţirea veniturilor. Lumea era adunată ca la urs. Nevasta lui Ivanciu se uita cu ochii mari la cât a primit Marin Ștefan Radu pentru cele 558 de zile-muncă: 1.150 kg. grâu, 2.000 kg. porumb, 550 kg. ceapă, 570 kg. cartofi, 25 kg. brân­ză și aproape opt mii de lei. Tom­a Se­­căreanu a primit peste 2.000­­kg. numai porumb, iar grâu 1.250 kg. I-a venit a­­poi rândul Măriei Ivanciu. Nici nu-i venea să creadă. Sacii erau puşi pe cân­tar, şi ea tot se uita îndelung la ei. Erau 1.100 kg. de grâu, 1.760 kg. de porumb, 500 kg. de ceapă, 517 kg. de cartofi, 240 de floarea soarelui, 24 de brânză şi peste 7.500 lei. Au fost aruncaţi sacii în căruţe. S’a urcat Maria Ivanciu în­tr’o căruţă, pe saci. Şi tot nu-i venea să creadă că bucatele sunt ale ei. In pasul domol al cailor au ieşit căruţele din curte şi au pornit pe drum, scârţâind de atâta încărcătură. Se uita în urmă Maria Ivanciu ca nu cumva s’o întoarcă cineva îndărăt. Dar când au ajuns în dreptul coo­perativei a tras odată un chiuit prelung de s’a auzit în tot satul şi a strigat apoi cât a putut mai tare : „Să trăiască Gos­podăria Colectivă „Filimon Sârbu”. Şi din ziua aceea Maria Ivanciu a fost prin­tre cei dintâi care să arate ţăranilor mun­citori din sat, femeilor mai ales, dece e bine să se înscrie în gospodăria colectivă. Acum este membră în Consiliul de con­ducere. Şi preşedintele e mulţumit de cum îşi duce ea munca. Parcă nici n’ar fi ea aceea care făcea anul trecut atâtea greutăţi. Emoţiile cele mai mari le avea Ştefan Zaharia când venea In faţa adunării ge­nerale unde trebuia să dea socoteala ce a făcut şi ce n’a făcut Consiliul de con­ducere. Dar totdeauna emoţiile astea 11 treceau repede, pentru că ştia bine că a­­tunci când adevărul este de partea lui nu are dece să se teamă. Preşedintele avea încredere în judecata înţeleaptă a poporu­lui. Când adevărul e cu el, nu poate să nu i se dea dreptate. O cotitură mare în munca lui de pre­şedinte a prilejuit vizita pe care a făcut-o în Uniunea Sovietică împreună cu cei peste 200 ţărani muncitori. Păstrează şi acum curat caetuil cu însemnările pe care le-a scrie apăsat, cu cerneală violetă, des­pre tot ce a văzut în Uzbekistan. La 28 Septembrie era la colhozul „Alkabat” unde privea cum o colhoznică stahanovistă culegea 300 de kg. bumbac, când norma era de 65 kg., și făcea peste patru zile­’ muncă într’o zi. Colhozul ăsta avea 750 milioane ruble venit pe an. La colhozul „Dzerjinski” din regiunea Andijan a întâlnit o brigadieră eroină a muncii socialiste. Culesese în plus peste 4.500 kg. bumbac la hectar. Aici, în col­hozul „Dzerjinski” a învăţat Ştefan Za­haria cum poate să organizeze mai bine munca pe brigăzi şi echipe, să împartă te­renul pe fiecare brigadă şi echipă. Şi când s’a întors la el în sat, în Că­lăraşii Vechi, nu a uitat ce a învăţat a­­colo. In gospodăria colectivă „Filimon Sârbu”, brigada lui Aurel Baicu are te­renurile ei repartizate pe cele şapte echi­pe, pe toată durata asolamentului. Caii, căruţele, plugurile sunt împărţite pe bri­găzi, pe echipe şi pe oameni. La fel este organizată şi brigada lui Gheorghe T. Gheorghe şi a lui Ilie Ivanciu. Lanurile de bumbac — aur alb — pe în­tinsele câmpii din Uzbekistan nu le va uita Ştefan Zaharia nicicând. In toamna lul 1950 la Călăraşii Vechi adunarea generală a gospodăriei colective a hotărît să cultive 150 hectare cu bunul bac, aşa cum a văzut Ştefan Zaharia că se face în Uniunea Sovietică. In deal, la şanţul Agiului, şi pe vale, la marginea satului s’a făcut arătură adâncă de trac­tor, de 25 cm. In primăvară nu au mai arat, ci au dat numai cu discul. In câteva zile vor termina însămânţarea bumbacu­lui. Metoda ciupitului şi cârnicului o vor pune şi el în aplicare aşa cum au văzut că se face In colhozurile din U.R.S.S. Vor să culeagă recolte bogate de bumbac. Şi nu vor avea de cules numai cele 150 de ha. de bumbac. Gospodăria colectivă „Filimon Sârbu” are 227 ha. cu grâu, 50 ha. cu porumb, 25 ha. cu mazăre, 20 ha. cu borceag, 27 ha. cu orez şi tot atâtea cu ovăz, 20 ha. de grădină şi altele. A crescut mult gospodăria colectivă, s-a întărit. Anul trecut, în Februarie, când s’a constituit, avea 62 familii ; azi are 134 de familii, 245 ha. aveau anul tre­cut în total, 26 vite de muncă, 56 el ţigăi. Acum gospodăria are 640 ha pă­mânt de câmp, în afară de 20 hectare de grădină, are 46 cai de muncă, 4 iepe de rasă, 400 el ţigăi, 320 miei, 50 de stup. Membrii gospodăriei colective ,,Fili­mon Sârbu” vor să-şi facă o fermă imo­del, cu 25 de vaci de rasă, 10 scroafe şi 8 iepe, vor să cultive bumbac Irigat care să dea mii de kg. recoltă la hectar. In toamnă, unde-i acum tarlaua de grâu, vor începe lucrările pentru canalele de Irigare. Ştefan Zaharia, unul din cei copii ai lui Gheorghe Zaharia, invaţă "să gos­podărească gospodăria asta mare, de un fel nou, pe care au alcătuit-o după povaţa Partidului. Câtă deosebire între preşedintele de a­­cum şi ţăranul sărac de pe vremuri, rob pe moşia boerului Călinescu şi ziller la chiaburul Frăţilă. Unde era acum câţiva ani şi unde l-a dus Partidul ! Pe vremuri, când Ştefan Zaharia lucra la seceriş cu ziua locurile lui Frăţilă, chiaburul avea obiceiul să pună o sticlă de ţuică la ca­pul locului. „Care termină mai repede postaţa, a­cul este sticla cu ţuică”, spunea el. Când se termina prima postaţă chia­burul se uita la snopi şi trebuia să gă­sească el un cusur, ba că grâul nu e bine legat. Ba că un splo este mai lung şi altul este mai scurt şi pleca tot chiabu­rul cu sticla acasă... Partidul, care l-a scăpat de chiabur şi de sărăcie, l-a învăţat să nu uite — să nu uite nici batjocura, nici foamea trecutului., Sluga de erl a chiaburului Frăţilă e om li­ber, e membru al gospodăriei colective, gospodar de un fel nou, care conduce tre­burile unei gospodării mari de peste 600 hectare. Peste câteva zile va Începe praştia floarei soarelui şi plivirul grâului din tarlaua de pe lunca dela malul gârlei unde lanul, negru de verde ce e, a trecut da două palme şi creşte să bată la brâu. GH. CRISTEA Sufletul viu al muncitorimii Primăvara lul 1939. In faţa fabricii „Talpa” s’au oprit câteva automobile care au rămas acolo multe ceasuri la rând. Prin ferestre, muncitorii priveau tăcuţi. Ei ştiu că marii fabricanţi Predanof, Mociorniţa şi Alexandrescu se sfă­­tuesc cum să înăbuşe mişcarea Ier, ca şi a celor dela ,,Migrai” şi dela „Modor­­niţa” şi greva care coace şi e gata să izbucnească. In primăvara anului 1939, In preajma deslănţuirii criminalului război antisovie­­tic, ofensiva patronală împotriva nivelului de trai al muncitorilor se afla în plină desfăşurare. In ramura pielăriei numărul şomerilor creştea, salariile erau în con­tinuă scădere. La fabrica „Talpa” din Bucureşti, cei circa o mie de muncitori erau striviţi de povara impozitelor grele şi a amenzilor care curgeau cu nemiluita. Munceau câte 14—16 ore pe zi, desculţi, în umezeală, cu plămânii măcinaţi de ga­zele de acid oxalic, sulf, acid clorhidric care se împrăştiau în ateliere. Numai în decurs de 2 săptămâni avuse­seră loc 4 accidente mortale. Se înmul­ţeau provocările lui Carol Elb­ec, şeful mecanic, mâna dreaptă a lui Prodanof, care le băga celor „nemulţumiţi” bucăţi de talpă în buzunar, bătându-i apoi crunt sub motiv că au furat. In aceste împrejurări Partidul a pus ca sarcină comuniştilor din fabrică să organizeze în rândurile muncitorilor lupta pentru constituirea unui comitet de fa­brică legal şi pentru satisfacerea reven­dicărilor imediate ale muncitorilor. Membrii de partid şi simpatizanţii co­munişti porniră o acţiune de lămurire a celor mai hotărîţi şi mai cinstiţi dintre muncitori, izbutind să organizeze pe as­cuns o reţea complectă de delegaţi de secţii, împreună cu aceştia, comuniştii sta­biliră revendicările ce vor trebui prezen­tate direcţiunii, bineînţeles după discuta­rea lor cu massa muncitorilor. Cel care ar fi intrat în vremea aceea în fabrică nu ar fi văzut nimic deosebit, dar ar fi simţit că acolo domneşte o fră­mântare surdă. Delegaţii convocau scurte adunări conspirative cu muncitorii, atât în ateliere cât şi prin cartiere. Grupuri, grupuri, muncitorii se adunau în căsuţele sărăcăcioase din Ferentari, Lânăriei, Şer­­ban Vodă, unde comuniştii le arătau care e cauza căreia i se datorează mizeria lor şi îi îndemnau la acţiune. Muncitorii se adunau cu sutele pe strada Schultzer, peste drum de fabrică, unde se afla sediul aşa numitei „bresle” a pielarilor şi textili­­ştilor, organizaţie pusă pe picioare de dic­tatura regală, pentru a prinde în mrejile ei muncitorimea după dizolvarea sindica­telor. Comuniştii foloseau acest sediu pentru a strânge legăturile cu muncitorii şi a-i organiza. In cele din urmă, se în­tocmi un memoriu către direcţiune, în care cei peste o mie de muncitori care îl semnau cereau: majorarea salariului cu­ 20%, desfiinţarea amenzilor, recunoaşte­rea delegaţilor de fabrică, încheierea contractului colectiv, etc. Direcţiunea respinse de la început şi complect memorial. Ca primă acţiune, timp de mai multe săptămâni, se desfăşură în fabrică, sub conducerea comuniştilor, o aşa numită „grevă pasivă”. Delegaţii de secţii mer­geau la anumite Intervale la Prodanof, punându-i mereu problema satisfacerii revendicărilor muncitorilor. Intre timp aceştia veneau la fabrică, dar mai mult se învârteau în jurul maşinilor decât lu­crau. Patronul însă nu cedă. Partidul puse atunci sarcina deslănţui­­rii grevei. Fruntaşii social-democraţi din întreprindere încercară cu furie să spargă unitatea de acţiune a muncitorilor, che­­mându-i să renunţe la grevă şi să trateze cu Ministerul Muncii. — O să aranjăm fără doar şi poate la Minister spuneau trădătorii din solda­tul Flueraş şi Jumanca. Comuniştii avură de dus o luptă grea. Dar temeinica acţiune de lămurire, dusă dela om la om de el şi de delegaţii de secţii, zădărnici planurile trădătorilor. Intr’una din zilele lui Iulie, stabilită de comunişti pentru începerea grevei, sute şi sute de muncitori Împânzeau dor­diret şi curtea „breslei” din strada Schultzer. — Tovarăşi, îşi începu cuvântarea unul dintre comunişti, burjai­ şi cu decoli pre­gătesc războiul şi ne jefuesc mai crâncen ca niciodată; acţiunea de scădere a sala­riilor şi de înmulţire a amenzilor, dusă de patroni, ne înfundă tot mai mult în mizerie neagră. Noi nu vom putea ieşi din această situaţie, decât dacă vom duce luptă unită pentru satisfacerea revendi­cărilor noastre.­­ In sală şi prin curte mişunau agenţii Siguranţei, dar ei erau neputincioşi în faţa massei uriaşe şi îndârjite a munci­torilor. Vorbitorul demască conducerea social­­democraţilor care căuta să spargă uni­tatea muncitorilor. Muncitorii erau in fierbere. In mijlocul grupurilor comuniştii arătau muncitorilor că de vină pentru mizeria lor este pregă­tirea războiului împotriva Uniunii Sovie­tice, Ţara Socialismului şi a păcii. Mai mulţi delegaţi de secţii luară cuvântul, arătând că muncitorii sunt hotărîţi să treacă la acţiune. Greva fu declarată. Pe loc se formă comitetul de grevă care urma să ducă tratativele cu patro­nul. Deasemeni se alcătuiră şi pichetele de grevă. Zi de zi, cât timp dură greva, munci­torii se adunau în localul „breslei”, dis­cutau mersul grevei şi stabileau rezolva­rea sarcinilor legate de desfăşurarea grevei. Doi dintre comunişti fură Intre timp arestaţi, dar cei rămaşi in rândurile muncitorilor conduceau mai departe greva. In apropiere de sediul din str. Schultzer, se afla un teren viran. După două zile de la începerea grevei, fură aduse aci în grabă cazane mari, în jurul cărora forfoteau muncitoare şi soţii ale gre­viştilor. Partidul mobilizase „Aju­torul Roşu” pentru sprijinirea ge­viştilor dela „Talpa”. La îndemnul comu­niştilor, muncitorii dela „Mociorniţa”, dela „Dâmboviţa”, „Industria Bumbacu­lui”, precum şi din alte fabrici şi dela întreprinderile mici din cartiere, veniră în ajutorul greviştilor. Muncitorii dela „Griviţa” trimeteau pâine, cei din in­dustria alimentară diferite alimente, etc­ In felul acesta, greviştii isbutiră să-şi înjghebeze o cantină. In jurul fabricii, pichetele de grevă îşi făceau datoria, împiedicând pe trădători­ social-democraţi să intre în fabrică şi să spargă greva. Intre timp, sindicatul Pielărie şi Tex­tile condus de comunişti, care activa ilegal. Începu pregătirea unei acţiuni ase­mănătoare la „A.P.A.G.A.“. Sub presiunea ameninţării extinderii grevei, patronii cedează, revendicările muncitorilor sunt în cea mai mare parte sa­tisfăcute, direcţiunea acceptând sporirea salariului, desfiinţarea amenzilor, recu­noaşterea delegaţilor de fabrică. Când membrii comitetului de grevă au­ comunicat acest rezultat în mulţime iz­bucniră urale. Muncitorii se îmbrăţişau, aplaudau. In Inimile lor cânta bucuria izbânzii. Ei reintrară în fabrică cântând, purtând în frunte un steag roşu. In minte şi în Inimă purtau cu toţii recunoştinţa fier­binte Partidului, care le arătase calea spre izbândă, comuniştilor — sufletul viu al muncitorimii. Au urmat zilele negre ale teroarei le­gionare şi ale tâlhărescului război antisovietic. La „Talpa” Jefuirea munci­torilor s’a înăsprit mai mult ca oricând. Din pricina mizeriei s’a spânzurat munci­torul Alexe Lazăr care vedea cum îl pier copiii de foame, s’a spânzurat și tânărul muncitor Lungu. Bântuia teroarea fas­cistă. Dar înfruntând teroarea sângeroasă, dând grele sacrificii, comuniştii au dus mai departe în mijlocul muncitorilor cu­vântul Partidului, al iubitului nostru Partid care ne conduce astăzi pe drumul luminos al construirii socialismului şi al păcii M. CAMPEANU Iff. 2021

Next