Scȃnteia, februarie 1952 (Anul 21, nr. 2261-2285)

1952-02-01 / nr. 2261

Nr. 2261 Salut frăţesc ziarului „Szabad Nép" Ziarul nostru a trimis ziarului „Szabad Kép" următoarea telegramă: Ziarul „Szabad Nép­", organul Comi­tetului Central al Partidului celor ce mun­cesc din R. P. Ungară, împlineşte astăzi 10 ani de apariţie. Cinstindu-i meritele în lupta împotriva fascismului, pentru apăra­rea păcii şi construirea socialismului, po­porul vecin şi frate a proclamat ziua ani­versării ziarului „Szabad Nép" ca zi a pre­sei ungare. Născut în timpul criminalului război antisovietic, în condiţiile celei mai sălba­tice terori fasciste împotriva comuniştilor şi a tuturor oamenilor muncii, ziarul „Sza­bad Nép", purtător de cuvânt al Partidu­lui Comunist, a devenit un far luminos pentru forţele patrioti­ce din Ungaria, o armă puternică în lupta pentru li­bertatea poporului ungar. Slova în­flăcărată a ziarului „Szabad Nép“ mer­gea la inima muncitorului, a ţăranului şi cărturarului legat d­e popor. care nă­­zuiau spre pace, libertate şi independenţă Ferit cu grijă de ochii sti­rilor reacţiunii hortyste, ziarul partidului trecea din mână in mână, mobilizând poporul sub lozincile: „Pentru pace imediată", „Niciun soldat pentru Hitler", „Pace, pâine !“. „Szabad Nép" aducea veştile străluci­toarelor succese ale Armatei Sovietice eli­beratoare şi răspândea victorioasele ordine de zi ale tovarăşului Stalin, insuflând po­porului maghiar curaj şi încredere în victorie, remascând şovinismul ca armă otrăvită a reacţiunii, „Szabad Nép­“ educă poporul în spiritul internaţionalismului proletar. După eliberarea Ungariei din jugul hit­­lerist de către glorioasa Armată Sovietica, călăuzindu­-se după minunata pildă a pre­sei bolşevice în frunte cu glorioasa „Prav­da", „Szabad Nép" mobilizează m­assele largi ale oamenilor mujicii din R. P. Ungară în lupta pentru construirea socia­lismului şi apărarea păcii, câştigându-şi zi de zi merite tot mai însemnate. Prin „Szabad Nép", Partidul celor ce muncesc din Ungaria condus cu mână fermă de tovarăşul Mathias Rákosi educă pe oamenii muncii în spiritul dragostei şi recunoştinţei neţărmurite faţă de Ţara Socialismului victorios şi a­ frăţiei între ţările şi popoarele libere, care păşesc sub gloriosul şi invincibilul steag al lui Lenin Statin. Ziarul demască cu fermitate unel­tirile imperialiştilor americani şi englezi şi a uneltelor lor, clica fascistă a lui Iuda­ Tito. La a 10-a aniversare a ziarului „Sza­bad Nép", ziarul „Scânteia" în numele redactorilor săi, al cititorilor săi, în numele a zeci de mii de corespondenţi muncitori şi ţărani urează ziarului „Szabad Nép" succese tot mai mari în lupta pentru con­struirea socialismului, pentru apărarea Păcii. Trăiască frăţia dintre poporul român şi poporul maghiar, popoare luptătoare în cadrul frontului păcii şi socialismului în frunte cu Uniunea Sovietică ! Trăiască Partidul celor ce muncesc, în frunte cu tovarăşul Mathias Rákosi, şi cre­dinciosul său purtător de cuvânt, ziarul „Szabad Nép" ! Trăiască învăţătorul şi conducătorul oa­menilor muncii din lumea întreagă, iubi­tul stegar al luptei popoarelor pentru pace şi socialism, marele Stalin 1 Pregătiri pentru însămânţările de primăvară încercarea puterii de De curând, la căminul cultural din co­muna Cândeşti, raionul Buhuşi, a avut loc o conferinţă despre importanţa şi felul în care trebue să se facă pregătirea semin­ţelor pentru însămânţat. In urma acestei conferinţe, mulţi dintre ţăranii muncitori au început să încerce puterea de încolţire încolţire a seminţelor a seminţelor. Primii care au pus seminţele la încolţit au fost ţăranii muncitori I. Sârbu, Gheorghe Baxan şi alţii din satul Văd­u­rele. TAGHE VASILACHE corespondent voluntar Reparatul uneltelor agricole în raionul Vida Datorită muncii de lămurire duse de organizaţia de bază, ţăranii săraci şi mij­locaşi din comuna Cosmeşti, raionul Vida, regiunea Teleorman, au început la timp repararea uneltelor agricole. Şi în satul Ciuperceni, urmând exem­plul comuniştilor, ţăranii muncitori au pornit să-şi repare uneltele agricole. In com­una Cătunu, însă, nu se dă destulă atenţie acestei munci. Nici până azi sfatul popular pu­s planificat nignca la atelierele de fierărie. Din cauza aglo­merărilor, ţăranii muncitori sunt nevoiţi să piardă zile întregi. Aceeaşi situaţie e şi în comunele Ble­­jeşti, Baciu, Scurta şi Videle, tot din raionul Vida. ILIE FIFICALA corespondent voluntar Gospodăria agricolă colectivă „1 Mai" din comuna Prejmer, raionul Stalin, a pre­gătit pentru campania însămânţărilor de primăvară însemnate cantităţi de seminţe. Membrii gospodăriei colective „1 Mai" au selecţionat,­ până la 11 Ianuarie, 4265 ODORHEI fidela corespondentul nos­tru­. Ţăranii muncitori din raionul Odorhei se pregătesc de zor pentru începerea la timp a însămânţărilor de primăvară. Comi­tetul executiv al sfatului popular raional a alcătuit un plan de muncă pentru orga­nizarea lucrărilor de reparare a maşinilor agricole, selecţionarea seminţelor şi încer­carea puterii lor de germinaţie. kg. grâu, 4.442 kg. orz, 72.585 kg. car­tofi.Celelalte gospodării agricole colective din raion pot lua exemplu deja membrii gospodăriei colective din Prejmer. LIVIU VIJAN corespondent voluntar Până în prezent în întregul raion s-au reparat 7 tractoare, 1560 pluguri, 1134 grape, 18 cultivatoare, 1,05 maşini de se­mănat, 15 maşini de selecţionat sămânţă, 16 trioare, etc. Deasemeni au fost selecţionate 4381 kg sămânţă şi s’a făcut proba de încolţire în aproape 500 gospodării ţărăneşti. S’a în­ceput şi curăţirea pomilor roditori. Gospodărie colectivă fruntaşă la selecţionarea seminţelor In raionul Odorhei Festivitatea sărbătoririi centenarului lui Caragiale la Moscova MOSCOVA 31 (Agerpres). — Corespon­dentul Agenţiei AGERPRES transipitg. Miercuri 30 Ianuarie a avut loc îin sala Teatrului de Satiră din Moscova sărbăto­rirea centenarului lui I. L. Caragiale, orga­nizată de Uniunea Scriitorilor Sovietici şi de Institutul Unional pentru relaţiile cul­turale cu străinătatea (VOKS). Pe scena împodobită cu steaguri so­vietice şi româneşti se afla un mare portret al lui I. L. Caragiale, înconjurat de flori. Deasupra portretului străluceşte Inscripţia 1852—1952. Sala este arhiplină de scrii­tori, artiști, oameni ai muncii La orele­­ iau loc în prezidium : scriitori­ B. Livre­­hiev, Valentin Kataev, A. Perventiev, C. Cujia, S. Vasiliev, profesorul I. Anisi­mov, criticul I. Martânov, Stefan Ducu, consilier al ambasadei R. P. R. la Mos­cova, etc. Conferinţa cu privire la viaţa şi opera ma­relui clasic al literaturii române a fost ţinută de cunoscutul scriitor sovietic, laureat al Premiului Stalin, Boris Lavre­niev. Conferenţiarul a vorbit despre în­semnătatea operei lui Caragiale ca armă de luptă a poporului muncitor din ţara noastră împotriva rămăşiţelor trecutului de exploatare şi asuprire, ca aripă de demascare a actualelor iporaguri din lu­mea capitalistă, unde mai sunt încă pre­zente toate viciile sociale pe care le-a sa­tirizat marele scriitor. In cadrul şedinţei festive, E. Kaminka, artist emerit ai R.S.F.S.R., a citit un fragment din articolul lui Carr­giave „1907, din primăvară până în toamnă", iar artistul P. Minin a citit schiţa ”,,A­­rendaşul Român". După terminarea şedinţei festive a avut loc un bogat program artistic. In prima parte a acestui program, artiştii Teatru­lui de Satiră au prezentat primul act al piesei ,,O scrisoare pierdută", care va fi înfăţişată publicului moscovit la sfârşitul lunii Februarie. Rolurile principale sunt interpretate de artişti de seamă ai teatru­lui sovietic. Astfel, în rolul lui Zaharia Trahanache apare artistul poporului P. N. Pol, în rolul cetățeanului turmentat — artistul poporului V. I. Henkin, în rolul lui Farfuridi — artistul emerit V. A. Lepko. In alte roluri apar : artista V. N. Jukovskaia, artistii Z. M. Zaleski, G. B Tusuzov, A. V. Koeubski, etc. Spectaco­lul este regizat de principalul regizor al Teatrului de Satiră, artistul poporului şi laureat al Premiului Stalin, N. V. Petrov şi de regizorul V. N. Plucek. Acest prim act din spectacol s-a bucurat de un mare succes în rândurile publicului. A doua parte a programului artistic a fost alcătuită din muzică românească şi sovietică interpretată de mari artişti ai Uniunii Sovietice ca: artista poporului Natalia Spiler, laureată a Premiului Staiin, solistă a Teatrului Mare, artistul po­porului Pavel Lisiţian, laureat al Premiu­lui Staiin, solist al Teatrului Marve, soliştii Teatrului Mare — Rima B­arinova, Na­­dej­da Kapustina şi Boris Borisov, violo­nistul Igor Bezro­dnâi, laureat al Premiu­lui Staliji, pianistul Igor Aptekarev, pre­cum şi octetul vocal al Ansamblului Ar­matei Sovietice. Festivitatea sărbătoririi centenarului lui Caragiale, desfăşurată într’o atmosferă deosebit de caldă şi entuziastă, s’a trans­format îjitr’o minunată manifestare a prie­teniei de nesdruncinat între poporul so­vietic şi poporul român. ★ MOSCOVA 31 (Agerpres). — Cores­pondentul Agenţiei AGERPRES trans­mite : Teatrul de Comedie din Leningrad a inclus în repertoriul său piesa „O scri­soare pierdută". Zilele acestea artiştii teatrului au început repetiţiile pentru a­­cest spectacol. Premieră va avea loc pe la sfârşitul lunii Martie. Planuri şi contraplanui Publicăm mai jos articolul scris pentru „Scânteia“ de ziaristul progresist englez Ralph Parker, corespondentul din Moscova al ziarului „Daily Worker“, cunoscut o­­piniei publice internaţionale pentru vi­goarea cu care a demascat, în cartea sa „Complotul împotriva păcii“, planurile a­­gresive ale imperialiştilor americani. ■ie In viaţa sovietică revin mereu o serie de trăsături care, deşi integrate în struc­tura înseşi a acestei vieţi, servesc în ace­laş timp să-i ilustreze şi mai bine semni­ficaţia, întocmai ca sculpturile a trei bolţi de catedrală. Una din aceste trăsături este felul în care se anunţă planurile de viitor la începutul fiecărui an. Ne referim aci la ceva deosebit, la planurile unor întregi porpunităţi şi organizaţii sociale. Intr’o seară, puţin după anul nou, un ţăran cazac, cu numele Simian Kuzneţov, s’a apucat să scrie o scrisoare unui ziar din Moscova. Ei începuse ciorna în biroul conducerii colhozului, dar forma definitivă i-a dat-o acasă. Locuinţa sa e o vilă de trei camere cu obloane verzi sculptate, într’o grădină plantată cu vie şi tineri pomi fruc­tiferi. Interiorul arată că locatarul s’a mu­tat de curând, lămpile electrice sunt încă fără abat-jour şi o cameră a rămas mobi­lată doar pe sfert. Cu toate acestea, este o locuinţă plac­utâ, îri este te simţi bine în acele seri de iarnă când vântul înghe­ţat suflă în stepa Stalingradului. Siption Kuzneţov scria prima pagină a istoriei satului său, Ilievka. und­e el deţine funcţia de preşedinte al colhozului ,,Ki­rov". Ilievkă este unul din noile sate care au fost construite în ulti­mele­­3 luni pen­tru­ a­ primi pe ţăranii ale căror foste lo­cuinţe se găseau pe teritoriul destinat a fi inundat atunci când noua „mare Tim­­liansk", lungă de sute de kilorpetri şi lată de 40, va fi umplută la primăvară. Cele 234 de familii ale satului provin dintr­o serie de miei cătune înşirate dealungul Donului Există deja multe sate ca Ilievka în stepa Stalingradului. „Noi ştim — a scris Simigo — că 1952 va fi un an bun şi fericit pentru noi- a bb ţărani­ colectivişti din colhozul ..Kirov" intrăm intr’un an care va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră căci la primăvară, apele Donului, pe care ie-am părăsit acum un an, se vor întoarce la noi amestecate cu apele Volgai. Aceasta va aduce viaţă nouă şi prosperitate lanurilor noastre". El a continuat descriind cum a fost clă­dită Ilievka, cum au venit arhitecţii din Stalingrad să supravegheze şantierul, cum constructorii canalului Volga-Don au adus materiale de construcţie şi le-au imprumu- RALPH PARKER tot muncitori specialişti, cum au fost pro­curate cu fondurile statului eherest.-Bani, cărămizile, geamurile şi materialul pentru acoperişuri, cum şi-au adus ţăranii viţa şi pomii fructiferi din vechile lor grădini şi cum s’au dus înapoi să taie copacii înainte ca apele să acopere pădurile. „Satul nostru are trei străzi late, tra­versate de alte drumuri — a scris ţăranul. Una dintre stele se numeşte Promenada. Inchipuiţi-vă : o promenadă în stepă ! Dar desigur noi privim în viitor. In mijlocul satului este o piaţă în jurul căreia se află Clădirile publice: clădirea sovietului să­tesc, şcoala, oficiul poştal, dispensarul, clubul nostru, magazine, — şi aşa mai de­parte. Casele cu obloanele lor sculptate au fost proaspăt zugrăvite. Cele mai multe dintre ele au trpi şi patru camere în afară de bucătărie. Fiecare are livada ei“. Apoi Simion Kuzneţov s-a ocupat de planurile de viitor ale colhoznicilor. „La primăvară, a scris el, când staţia de pompare Karpovka va umple rezervorul, apa va curge până la marginea Promena­dei noastre. Ne gândim ca la malul ape­ să amenajăm un parc şi să construim un debarcader. Vom avea o plajă, întrucât încă înaintea iernii viitoare vom primi pompe şi motoare, avem pers­­pectiva să irigăm anul acesta cel puţin 120 ha. In cursul următorilor trei sau patru ani vom mări suprafaţa de pământ irigat, până când în 1955 sau 1956, vom ajunge să avem 900 ha. irigate. In dosul satului, departe de rezervor, am început să construim o lăptărie, crescătorii de porci, staple de vite şi o crescătorie de păsări pentru câteva mii de gâşte şi râie". Acum nouă ani, am avut ocazia să vi­zitez unul din cătunele din vecinătate in care au apărut mai târziu noi sate în genul satului Ilievka. In timp ce zburam cu avionul spre Stalingrad, avionul nostru a aterizat pe un aerodrom, improvizat în step.­i. Câteva case de ţară, îngrămădite în jurul unui puţ, ca o insulă mică pe un ocean, alcătuiau singurul semn de viaţă. Colhoz­nicii aveau gtiuţ de mers până la locul de lucru, ca de altfel şi copiii lor, care mergeau la şcoală. Oamenii care ne-au găzduit peste noapte ne-au povestit atunci că dese­ori se întâmplă ca să nu cadă ni­ciun strop de ploaie în timpul verii şi că seceta constitue o ameninţare permanentă deoarece zăpada căzută era măturată ime­diat în prăpăstii de către puternicele vis­cole care suflau dinspre Est peste Volga. In ziua următoare, în timp ce mergeam cu maşina spre Stalingrad, am trecut pe lângă coloanele armatei victorioase care se îndrepta spre Vest. Îmi amintesc de un tânăr medic care a stat de vorbă cu noi pe când îngrijea degeraturile unor şo­feri din caravana de automobile. Tempe­ratura în timpul nopţii scăzuse până la — 35° şi abia de se zărea vreo casă între Don şi Volga. „Vă daţi seama — ne întreabă el — de faptul că ne aflăm pe albia canalului despre care noi, ruşii, spunem cu­-l vom săpa, încă din timpul lui Petru cel Mare? Cred c­ă în sfârşit putem spune cu adevă­­rat că vom construi acest canal şi vom pune capăt la toate acestea". Spunând acestea el arătă cu degetul spre prăpăstiile care stăteau împlântate ca nişte răni în stepă, şi spre maldărele de pământ străbătute de tunelurile săpate de rozătoare. Am întâlnit, pe toate fronturile, mulţi soldaţi sovietici care vorbeau cu pricepere şi dragoste despre pământurile pe care le parcurseseră în toate direcţiile în timpul războiului. Nu există o şcoală mai bună pentru pgronomi decât ipropteria Arma­tei Sovietice. De aceea nu am fost surprins când am citit scrisoarea colhoznicului Kuz­neţov publicată într’un ziar militar : ceea­­ce spunea el acolo însemna realizarea vi­surilor tuturor soldaţilor sovietici cu care am stat de vorbă. In aceste prime zile ale anului 1952, ci­tim in ziarele sovietice despre multe pla­nuri care au fost sau vor fi puse în practică. Ţesătoarele Maria Rojneva şi Lidia Kopopepko, care, în cadrul unei şedinţe de producţie, au pro­pus noi metode de îmbunătăţire a muncii şi de economisire de materii prime; contramaistrul Alexandr Ribak, de r­ese­­rie strungar, care şi el a propus noi metode de îmbunătăţire a muncii la turnătoria din Moscova, zidarul Alexandr Leontiev, re­prezentant al acestei noi generaţii a cla­sei muncitoare despre care I. V. Stalin a vorbit la conferinţa stahanoviştilor, un muncitor care este în acelaş timp rector la Societatea pentru răspândirea cunoş­tinţelor politice şi ştiinţifice, şi zidar frun­taş pe şantierul de construcţii de locuinţe din Vestul Moscovei, şi care, prin exepr­ţiul său, a făcut ca mii de muncitori zi­dari din Moscova să devină conştienţi de noile sarcini ce le stau în faţă în epoca construcţiilor mecanizate — aceştia, îm­preună cu sute de mii şi milioane de tova­răşi ai lor, întruchipează noul an 1952, împărtăşind planurile lor ei descriu astfel planurile unui întreg popor care merge înainte, sub steagul păcii. II. Folosirea de spioni, agenţi, provocatori şi sabotori împotriva organizaţiilor clase­ muncitoare este tot atât de veche ca şi lupta însăşi a capitaliştilor împotriva muncitorilor. încercările făcute d­e guver­nul S.U­ A, şi de vasalii săi de a trimite agenţi în U.R.S.S. şi în ţările de demo­craţie populară cu misiunea de a distruge rodul muncii paşnice şi creatoare nu sunt decât o continuare şi o desvoltare a mâr­şavelor tradiţii ale luptei capitalişilor îm­potriva muncitorilor. Acei ce cunosc evoluţia societăţii capi­taliste începând de la revoluţia industrială vor recunoaşte cu uşurinţă originile mârşa­vului act­­al guvernului S.U.A. : alocarea a 1QP mijioşng dolari p­entru subvenţio­narea activităţilor subversive împotriva Uniunii Sovietice şi a aliaţilor ei. Ei îşi vor aminti de documentele ministerului de interne britanic în care se arată felul in care guvernul englez întrebuinţa spioni şi provocatori împotriva elementelor „ra­dicale“ ale societăţii britanice, încă de la mijlocul secolului al XVII-lea. „O întinsă reţea de spionaj a fost pusă pe picioare : informatori şi agenţi de poliţie au fost in­troduşi în cercurile radicale" — scrie G. D. H. Cole în cartea sa „Scurtă istorie a mişcării muncitoreşti britanice". Aceşti spioni erau recrutaţi din drojdia societă­ţii, mulţi dintre ei fiind foşti puşcăriaşi. In secolul XIX ei au fost folosiţi pe scară întinsă în Anglia. Agenţi de poliţie au fost deasemeni utilizaţi ca să spargă miş­carea chartistă în 1848, iar mai târziu în timpul primului război mondial, când un provocator pus in slujba guvernului a dat semnalul deslănţuirii unei campanii şovi­­niste pentru recrutare în armată, însce­nând un „atentat" împotriva generalului Kitchener. ,,In tot cursul perioadei în care au avut loc marşurile foamei, agenţii şi spionii mişunau pretutindeni” scrie Wall Han­­nington în cartea „Luptele şomerilor", încă cu mulţi ani în urmă Scotland Yard­-ul, cartierul general al poli­ţiei britanice, atât al celei publice cât şi al celei secrete, a creat grupuri de spioni anume desemnaţi pentru a con­­trola acţiunile muncitorilor activi­ în miş­carea sindicală. Imperialismul american a moştenit şi a continuat să pună în apli­care tot ceea ce este mai desgustător şi mai rău în această „artă". întrebuinţarea spionilor şi a provocatorilor a devenit parte integrantă din „modul de viaţă ame­rican". Capitaliştii americani menţin o droaie­ de năpârci care au rolul de spioni şi de provocatori; acestora li se adaugă po­liţia coruptă şi brutală. Toţi aceştia sunt întrebuinţaţi în scopuri josnice împotriva cetăţenilor progresişti ai S.U.A. In 1919 a fost înfiinţată neruşinata „Divizie a Radicalilor" în cadrul Biroului de Investigaţii al Departamentului Justiţiei, care a devenit mai târziu gestapoul ameri­can — F. B. I.-ul, condus de Edgar J. Hoover. Ne putem da seama de scopul a­­cestei Instituţii după înseşi cuvintele pro­curorului general Palmer : „un sistem tre fişe, care conţin date detailate nu numai asupra agitatorilor luaţi individual şi care a­a legătură cu mişcarea ultraradicală, dar şi asupra anumitor organizaţii, asociaţii, so­cietăţi publicaţi, precum şi date asupra condiţiilor speciale din anumite localităţi“. Această ofensivă a ajuns apoi la aseme­nea măsuri ca cele din timpul „raziilor" din iunie 1920, când dintr’o singură dată au fost arestaţi mai mult de 10.000 de oa­meni în 70 oraşe. „Cu toate că acţiunea întreprinsă părea să fi izbucnit dintr’odată, ea fusese plănu­ită cu grijă, studiată şi sistematizată... Timp de mai multe luni de zile, agenţii Departamentului Justiţiei şi-au concentrat atenţia asupra comuniştilor, b numeroşi genţi au fost infiltraţi pe tăcute în rându­rile radicalilor... şi au mers la lucru, une­ori ca bucătari în coloniile miniere cele mai depărtate, ca oţelari şi, când ocazia se ivea, chiar în calitate de agitatori ultra­­radicali... (,,Ne­y York Times", 3.1.1920). Este oare o deosebire mare intre jos­nica „activitate" a acestor spioni şi agenţi provocatori folosiţi cu ani în urmă împo­triva organizaţiilor progresiste muncito­reşti din Anglia şi din America şi cea a teroriştilor, agenţilor provocatori şi spi­onilor trimişi în ţările i­n care clasa­ mun­­citoare a cucerit puterea ? Nu este oare o identitate de metode între recrutarea de foşti ocnaşi pentru acţiuni provocatoare împotriva concetăţenilor lor şi recrutarea de foşti colaboraţionişti, criminali de răz­boi şi alte lepădături fasciste din rândurile „refugiaţilor" şi „persoanelor deplasate", folosite în comploturile organizate împo­triva Uniunii Sovietice şi a democraţiilor populare ? După cum relatează agenţia Telepress, de la cartierul general al N.A.T.O.-ului, (Organizaţia ţărilor pactului Atlanticului) generalul Francisc W. Festing, şef adjunct de stat major, studiază actualmente îm­preună cu Organizaţia Internaţională a Refugiaţilor, dosarele fasciştilor şi crimi­nalilor de război fugiţi din ţările lor de baştină, cu scopul de a-i înrola într-un „corp de voluntari”. Această acţiune coincid­e cu întărirea organizaţiilor neo-faseiste în S.U.A. prin­tre care se numără : „Comitetul naţional de luptă pentru o Europă liberă”, care se bucură de o largă publicitate în presa americană, şi cunoscutul „Comitet ameri­can pentru eliberarea popoarelor din Rusia", care ascund sub vorbe făţarnice de „libertăţe" şi „eliberare", interesele stăpânilor de sclavi coloniali! Aceşti odi­oşi negustori de sclavi încearcă să pozeze în rolul de furnizori de libertate (de tip american) popoarelor a căror existență liberă constitue prin ea însă­şi o chemare înflăcărată la lupta de eliberare, adresată tuturor popoarelor ce mai gem sub jugul sclaviei capitaliste ! In jurul celor 100 milioane dolari pen­tru susţinerea activităţii complotiste în ţă­rile lagărului socialist, roiesc ca în jurul unui borcan cu miere tot felul de escroci şi aventurieri internaţionali, pe care nu-i uneşte decât ura împotriva Uniunii Sovie­tice şi o nepotolită sete de îmbogăţire. Un mare număr dintre aceste lepădături îşi desfăşoară „activitatea" sub camuflajul de „ziarişti”. Printre aceştia se numără şi Spencer Williams, fost agent al Serviciu­lui Secret american şi corespondent la Moscova al ziarului „Christian Science Monitor" şi care se strădueşte să obţină o slujbă bine plătită în cadrul „Comitetu­­lui american pentru eliberarea popoarelor din Rusia", in afară de aceste două funcţii, el a mai lucrat şi pentru Serviciul Secret american (O.S.S.). Un alt specimen de a­­celaş calibru e Eugen Lyons, preşedintele acestui comitet, fost reprezentant al agen­ţiei „United Press" la Moscova şi cunos­cut în ultimul timp pentru activitatea sa in cadrul publicaţiei anti-sovietice, „Rea­der’s Digest”, echivalentul literar al Coca­­colei. Nu-l putem trece cu vederea nici pe William H. Chamberlain, care a fost dea­semeni reprezentantul unui ziar american la Moscova şi care lucrează actualmente pentru ziarul ,,Wall Street Journal". Aceş­tia, laolaltă cu un grup de industriaşi şi financiari, sunt filantropii înduioşaţi care distribue cu ghiotura dolari „refugiaţilor", cu condiţia ca aceştia să accepte în acelaş timp paraşuta, pistolul, manifestul subver­siv şi, ca un ultim semn de afecţiune, capsula cu cianură. Ar fi greşit să se creadă că colhoznicul Simion Kuzneţov ar fi indiferent faţă de faptul că munca sa paşnică pe malurile mării Timiianskaia, o mare care n’a fi­gurat pe nicio hartă din lume, e amenin­ţată de nişte politicieni americani cruzi şi demenţi de pe malurile Potomacului. El a aflat cu satisfacţie de faptul că cei doi spioni şi terorişti paraşutaţi dintriuil a­­vion american pe deasupra R.S.S. Moldo­veneşti, au fost judecaţi şi executaţi, ca o ilustrare a faptului că musafirii nepoftiţi nu se pot aştepta la ospitalitate din partea poporului sovietic. Comparând măreţele planuri ale oame­nilor sovietici, constructori ai comunismu­lui, planuri ale păcii şi vieţii, cu planu­rile întunecate ale organizatorilor de com­ploturi şi războaie, orice om cinstit din lume îşi simte inima plină de bucurie şi încredere la gândul că nicio forţă în lume nu e în stare să oprească victoria planu­rilor vieţii. SCÂNTEIA Cu privire la convocarea Conferinţei Economice Internaţionale de la Moscova MOSCOVA 30 (Agerpres). -I TASS Pe măsură ce se apropie data convocării Conferinţei Economice Internaţionale, pre­sa mondială, oglindind interesul crescând manifestat faţă de această Conferinţă de reprezentanţii cercurilor de afaceri şi de di­ferite pături ale populaţiei din toate ţările lumii, acordă o atenţie din ce în ce mai mare importanţei Conferinţei, chestiunilor care vor fi examinate în cadrul ei şi cău­tării de căi şi mijloace pentru înviorarea relaţiilor economice între toate ţările. Ziarul francez L’AURORE scrie că „Occidentul nu poate rămâne surd la „a­­pelurile" de a restabili relaţii comerciale normale". Subliniind că ţările Europei occidentale nu-şi pot procura o serie de mărfuri necesare deoarece „din cauza lip­sei de dolari nu pot să-şi procure din Ame­rica" mărfuri în cantităţi suficiente, ziarul subliniază marea însemnătate a „sectorului comerţului sovietic" deoarece „U.R.S.S d dispune nu numai de principalele produse care lipsesc industriei Europei occidentale, dar şi de cele mai mari pieţe din lume din punctul de vedere al volumului consu­mului“. Ziarul PARIS PRESS­E-L’INTRANSI­­GEANT îşi exprimă părerea că restabili­rea şi desvoltarea comerţului între ţările Europei apusene şi ţările Europei răsări­tene „ar face ca spre ţările Apusului să se îndrepte diferite materii prime în schimbul produselor industriale". Ziarul subliniază că „extinderea relaţiilor comer­ciale cu Răsăritul ar permite trecerea de la politica înarmărilor la o politică de eco­nomie paşnică”. Şi o serie de reviste engleze cer extin­derea schimburilor comerciale cu ţările Europei răsăritene, subliniind că acest lu­cru este extrem de necesar. Revista NEW CENTRAL EUROPEAN OBSERVER pu­blică un articol al lui Gordon Shaffer in­titulat „Bariera comercială adânceşte cri­za", in care se spune : „In prezent, Anglia a ajuns în istoria sa postbelică într’o fază în care viaţa poporului nostru şi singura posibilitate de a evita o catastrofă econo­mică depind de reuşita noastră în domeniul reconsolidării prieteniei între Răsărit şi Apus". Analizând într’un articol publicat în re­vista americană UNITED NATIONAL WORLD, caracterul şi situaţia comerţului exterior al Angliei, fostul ministru englez al comerţului, Shawcross, ajunge la conclu­zia că „com­erţul între Europa răsăriteană şi apuseană a fost întotdeauna necesar şi de o importanţă esenţială pentru economia Europei... Europa de răsărit rămâne sin­gura noastră sursă pentru obţinerea unei serii de materiale". Ziarul ALLGEMEINE HANDELSBLAD, organ al marilor cercuri comerciale şi in­dustriale olandeze, scrie într’un articol că „dacă ţările Europei occidentale doresc să-şi plaseze în mod avantajos mărfurile, inclusiv produsele industriei germane, ele trebue s­ă în­ceapă schimburi comerciale cu Europa de­­Răsărit şi cu Republica Popu­lară Chineză". Ştirea cu privire la convocarea la Moscova a Conferinţei Economice interna­ţionale a suscitat un viu interes din par­tea cercurilor comerciale şi industriale şi a opiniei publice din India. Ziarele FREE PRESS JOURNAL, BOMBAY CHRO­NICLE, NATIONAL STANDARD şi altele subliniază că cercurile industriale din Bom­bay salută posibilitatea pe care le-o oferă convocarea Conferinţa­ şi se pronunţă în favoarea extinderii relaţiilor comerciale cu U.R.S.S. Subliniind într’un articol redac­ţional dorinţa U.R.S.S. şi a Chinei de a stabili relaţii de prietenie şi comerciale cu India, HINDUSTAN TIMES, ziar influent, scrie că „India primeşte orice propuneri privitoare la acordarea de ajutor din partea tuturor ţărilor, inclusiv din partea Chinei şi a Uniunii Sovietice". Subliniind importanţa participării Uni­unii Sovietice la Expoziţia Industrială In­ternaţională de la Bombay şi succesul de care se bucură pavilionul sovietic, ziarul NATIONAL STANDARD scrie că „cum­părarea de maşini textile ruseşti poate constitui baza restabilirii comerţului între Iloia şi Uniunea Sovietică". Cercurile economice din Germania occi­dentală continuă să manifeste interes faţă de Conferinţa Economică internaţională, ridicând chestiunea restabilirii unor rela­ţii comerciale normale cu Uniunea Sovie­tică, cu Republica Democrată Germană şi cu ţările de democraţie populară. Expri­mând cererea acestor cercuri, ziarul HAN­­DELSBLATT, care apare la Pü­sseldorf, s’a pronunţat într’un articol de fond pen­tru schimburi comerciale cu Răsăritul. Zia­rul a arătat că livrările de materii prime din Uniunea Sovietică şi din ţările de de­mocraţie populară către Germania occiden­tală ar contribui substanţial la înlăturarea lipsei de materii prime pe multe pieţe oc­cidentale şi ar slăbi „poziţia monopolistă" a furnizorilor occidentali de materii prime, poziţie care nu este de dorit. In articol se subliniază că Uniunea Sovietică are relaţii comerciale şi duce tratative comerciale cu multe ţări de pe glob pe baza unor con­diţii reciproc avantajoase. Un mare ecou a stârnit declaraţia făcută recent de fostul cancelar al Reichului, d-rul Wirth, care s-a pronunţat pentru sta­bilirea unor strânse relaţii de prietenie în­tre Germania şi Uniunea Sovietică, ceea ce „core pânde în întregime dorinţei şi voin­ţei poporului german". Ziarul NEW YORK TIMES, recunos­când succesul de care se bucură ideia con­vocării Conferinţei Economice Internaţio­nale, a subliniat de asemenea că „în unele cercuri americane se crede că anumite grupuri din Statele Unite, precum şi gu­vernul Statelor Unite, fac o serioasă gre­­şală refuzând să accepte participarea la Conferinţă a reprezentanţilor Statelor Unite". Reprezentanţi ai cercurilor financiare din Japonia doresc să participe la conferinţă SHANGHAI 31 (Agerpres).­­ TASS în Japonia sunt în plină desfăşurare pre­gătirile pentru Conferinţa economică Inter­naţională de la Moscova, la care urmează să participe cunoscuţi economişti japonezi şi reprezentanţi ai cercurilor financiare din Japonia La o conferinţă care a avut loc la sfârşi­tul lunii ianuarie şi la care au participat cunoscuţi econom­işti japonezi ca Hirano Kitamura, Wada, a fost adoptată hotărîrea de a se crea un comitet pentru ipet­ţinerea legăturii cu Comitetul internaţional de iniţiativă al Conferinţei economice care va avea loc la Moscova. Din ştirile publicate în presa japoneză reiese însă că guvernul Yoshida, acţionând potrivit ordinelor Washingtonului, face tot posibilul, pentru a împiedica pe delegaţii japonezi să plece la Moscova. Peg. 3 Centenarul Caragiale în R. P. Bulgaria SOFIA 31 (Agerpres). — Agenţia Te­legrafică Bulgară transmite : La Sofia şi în celelalte oraşe mari din R. P. Bulgaria va fi sărbătorit centenarul naşterii marelui scriitor realist român Ion Luca Caragiale. Pe scenele teatrelor naţionale se va reprezenta cunoscuta co­medie „O scrisoare pierdută”. La Sofia, centenarul naşterii lui Caragiale va fi săr­bătorit la 1 Februarie la Teatrul Naţional din Sofia. Profesorul Ştefan Karakostov, critic literar, va ţine o conferinţă despre viaţa şi opera lui Caragiale. Ziarul OTECESTVEN FRONT repro­duce sub titlul „Un scriitor realist, prieten al poporului, care demască clasele exploa­tatoare" un articol publicat de ziarul SCÂNTEIA, organul C. C. al Partidului Muncitoresc Român. Săptămânalul LITERATUREN FRONT, organul scriitorilor bulgari, publică un ar­ticol intitulat „Un strălucit scriitor rea­list", în care este analizată opera lui Ca­ragiale. Acelaş săptămânal publică un articol special consacrat comediei „O scrisoare pierdută", subliniind că ea este o satiră puternică la adresa falsei demo­craţii a regimului burghezo-moșieresc din România. Autorităţile franceze tolerează activitatea criminalilor de război TIRANA 31 (Agerpres). — Agenţia Te­legrafică Albaneză transmite : Din însărcinarea Guvernului său, Minis­terul afacerilor externe al R. P. Albania a remis Legaţiei franceze din Tirana, pen­tru a fi transmisă Guvernului francez, o notă în legătură cu refugierea pe teritoriul francez a criminalului de război Abas Kupi, duşman al poporului albanez. Nota subliniază că Abas Kupi a cola­borat activ cu ocupanţii germani şi cu guvernele de quistingi create în Albania sub ocupaţia fascistă şi nazistă. Spre a scăpa de dreapta răzbunare a po­porului, Abas Kupi, ajutat de anglo-ame­­ricani, a fugit,­in ajunul eliberării Alba­niei în Italia şi de acolo în Franţa, unde se află şi în prezent şi unde îşi continuă activitatea îndreptată împotriva R. P. Al­bania şi a poporului albanez. Nota arată că, în baza declaraţiei de la Moscova din 1943 a celor trei mari pu­teri, cu privire la extrădarea criminalilor d­e război şi în baza hotărârilor anterioare ale puterilor aliate în legătură cu această chestiune, Guvernul R. P. Albania, fiind încredinţat că acţionează în spiritul Char­­tei O.N.U., cere cu hotărîre Guvernului francez să-l extrădeze pe acest criminal și duşman al poporului albanez și al Gu­vernului R. P. Albania. Nota subliniază că Guvernul R. P. Al­bania cere Guvernului francez să dea un răspuns cât mai grabnic în această ches­tiune. Condamnarea unor diversionişti în R. Cehoslovacă PRAGA 30 (Agerpres). — TASS trans­mite : In oraşul Nahoda din regiunea Gradetz s’a terminat procesul unui grup de duş­mani ai poporului — complici la actele teroriste săvârşite de un diversionist pe care serviciul de spionaj american l-a stre­curat în R. Cehoslovacă din Germania occidentală. Tribunalul a condamnat la moarte pe Karel Rudolf, Iosef Rieniczek, Iaroslav Lazar şi Iosef Vit. Josef Sviatonyc a fost condamnat la 16 ani, Maria Voitekova la 18 ani şi Milada Strzigavcova la 17 ani închisoare. Sentinţa prevede și confiscarea averii criminalilor.

Next